Analiza literara

Compozitie in stil stiintific prin care se realizeaza examinarea unui text literar sub aspectul apartenentei la gen, specie literara, structura, modalitati de realizare artistica, incadrare intr-o familie de texte literare dupa criteriul curentului, mesajului, personajelor etc.

Fiind o lucrare de amploare, care vizeaza aspecte multiple ale textului literar este necesara o lectura aprofundata a acestuia, cunostinte de teorie literara si informare complexa asupra aspectelor numite mai sus. Se pot integra opinii ale criticilor literari consacrati cu conditia precizarii, de fiecare data a surselor de informare si fara a renunta la punctele de vedere personale care dau originalitate textului.

Un plan de compozitie a analizei literare cuprinde :

a.       enuntarea catorva date privind aparitia operei, incadrarea in epoca, in gen si specie, in creatia autorului, geneza ;

b.       identificarea temei, ideii, structurii, aspectelor de continut, mesajului operei

c.        specificarea unor elemente de compozitie care dau caracteristica operei

d.       sublinierea individualitatii operei : noutatea de continut si forma, personaje, limbaj

e.       sustinerea cu argumente personale sau ale criticii literare a ideilor mentionate

f.         locul operei in literatura nationala si universala.

Mentionam ca ordinea ideilor cuprinse in planul de mai sus poate fi schimbata conform nevoilor de exprimare, prioritatilor stabilite de autorul analizei, materialului informativ si viziunii personale asupra acestui tip de compozitie. Pot fi adaugate sau omise elemente de structura pentru a analiza cat mai multe aspecte ale operei literare.

Varianta :

Mihail Sadoveanu, Baltagul

- analiza literara -

La varsta de 50 de ani, Mihail Sadoveanu creeaza unul din cele mai importante romane ale sale : "Baltagul". Pana in acel an 1930, ii aparusera deja opere care il situasera in elita prozatorilor romani : "Soimii", "Dureri inabusite" si Crasma lui mos Precu" ( 1904), "Floare ofilita" ( 1905), Insemnarile lui Nicolae Manea, "La noi in Viisoara" ( 1907), "Balta linistii, "Haia Sanis" ( 1908), "Apa mortilor"(1911), "Bordeenii" ( 1912), "Neamul Soimarestilor" ( 1915), "Dumbrava minunata" ( 1922), "Tara de dincolo de negura" ( 1926), "Hanu Ancutei", Imparatia apelor" ( 1928).

"Baltagul" este un roman "mioritic", actiunea desfasurandu-se in cadrul traditional pastoral epica fiind esential legata de balada populara. Se poate apune ca romanul lui Sadoveanu continua epica baladei "Miorita" din momentul in care ciobanasul destinat mortii transmite pe cale magica persoanei iubite vestea iminentei sale comuniuni cu natura. Vitoria Lipan, eroina romanului, viseaza pe Nechifor Lipan, sotul ei, trecand calare o apa neagra si, in ciuda "talmacirilor" matusii Maranda, ea intelege ca barbatul ei a trecut in lumea de dincolo.

Tema pastorala descinde dintr-unul din miturile fundamentale romanesti ca si balada populara. Ideea este de sorginte folclorica : adevarul , indiferent cat ar fi de greu de identificat, iese la suprafata prin puterea iubirii . Dragostea Vitoriei pentru barbatul ei o determina sa indrazneasca ceea ce n-ar fi cutezat, in alte imprejurari, a gandi : sa paraseasca satul, sa infrunte autoritatile si sa-si indemne copilul devenit barbat prin parcurgerea unui drum initiatic sa ridice baltagul asupra ucigasului. Ea, care isi dojeneste cu asprime fiica pentru ca arunca gunoiul in fata soarelui, ca poarta bluza si fusta in loc de catrinta si ie, ca accepta a fi numita "domnisoara", cuvant nepotrivit unei fete cinstite, de la tara porneste pe drumul transhumantei cunoscut din povestile lui Nechifor, sta de vorba cu oamenii si afla despre trecerea ciobanului spre Dorna. Apoi il gaseste pe cainele Lupu si intuieste cele petrecute ca Crucea Talienilor provocand marturia ucigasului prin mijloace potrivite unui detectiv.

Satul este cel traditional, un sat de pastori cu uliti lungi si cotite, cu carari printre gradini, case cu prispa, tinda, ograda, sura si adaposturi pentru vite. Averea lui Lipan cuprindea :" poclazi in casa, piei de miel in pod, oi in munte". Nevasta era "apriga si indarjita" ea avand grija gospodariei, a copiilor si , in lipsa barbatului, a afacerilor.

Dominanta satului este, insa, respectarea traditiilor si datinilor si, in fata acestora, tot ceea ce vine din afara spatiului rural este respins.

Actiunea este simpla iar desfasurarea epica lineara, fara planuri care sa se dezvaluie simultan, paralel sau incrucisat, fara reveniri sau anticipari care ar complica receptarea mesajului. Se aseamana, si in aceasta privinta cu naratiunea populara.

Nechifor Lipan pleaca la Dorna sa cumpere oi spre a-si intineri turma. Vitoria il asteapta, ca de obicei, stiind ca ar putea sa mai intarzie. Saptezeci si trei de zile, i-au trebuit pana sa se decida, dupa ce s-a sfatuit cu popa din sat, cu vrajitoarea Maranda si s-a inchinat icoanei Sfintei Ana, sa se adreseze prefectului pentru a-i marturisi ingrijorarea. In cele din urma hotaraste sa plece ea insasi in cautarea barbatului. Pe 27 februarie o trimite pe Minodora la manastire iar dupa slujba pentru cei patruzeci de sfinti mucenici, pe 9 martie, isi aranja treburile inca o zi si pleca insotita de nevarstnicul ei fiu, Gheorghita, pe drumul urmat de oieri, spre Dorna. Baiatul este inarmat cu un baltag special facut si blagoslovit de preot pentru a lovi pe cel ce l-ar fi putut ucide pe Nechifor iar mama poarta o arma de foc lasata in casa de barbatul ei. In noaptea dinaintea plecarii Vitoria a mai primit un semn : un lup a intrat in gospodarie dar a fost rapus.

Sunt insotiti o bucata de drum de negustorul David pana la Bicaz unde poposesc la un han. Donea hangiul isi aminteste de Nechifor. Apoi a vorbit despre barbatul ei cu nevasta lui David cand a ramas sa se odihneasca in casa acestuia, la Calugareni. La Farcasa s-au oprit din nou si l-au cunoscut pe subprefectul Anastasie Balmez. Apoi innopteaza la fierarul satului, mos Pricop, care dovedeste a-l cunoaste si el pe Lipan. La Borca dau peste o cumetrie. Vitoria trebuie sa descalece, sa vada copilul si sa-i puna, dupa obicei, sub perna, zahar si pe frunte douazeci de lei. La Cruci intalnesc o nunta. Primeste plosca de vin si ureaza cele cuvenite mirilor dar se mira ca nunta are loc in post. Afla, cu aceasta ocazie, ca cei de pe aici "se tin dupa calendarul vechi". La Vatra Dornei poposesc la un han. La o "cantelarie" afla ca in prima duminica a lunii noiembrie, Nechifor Lipan a cumparat trei sute de oi de la Gheorghe Adamachi si V asile Ursachi si ca doi ciobani au mai vrut sa cumpere dar nu mai erau oi in ziua aceea.. Nechifor s-a invoit sa le vanda celor doi ciobani o suta de oi din cele cumparate de dansul. Vitoria urmeaza calea pe care au plecat Nechifor si ciobanii carora acesta le-a vandut oile. Un carciumar si-a adus aminte de cei trei ciobani. De la Sabasa sunt condusi de fiul carciumarului Toma pana la Crucea Talienilor de unde coboara spre Suha unde tine crasma domnul Vasiliu.De la el afla ca aici venisera numai doi ciobani : pe unul il chema Ilie Cutui iar pe celalalt, Calistrat Bogza. Vitoria are o prima intrevedere cu cei doi, la Primarie dar ciobanii ii spun ca i-au platit lui Nechifor pentru oi dupa care s-au despartit la Crucea Talienilor. Vitoria, insotita de carciumarul Vasiliu se intoarce la Sabasa si, in curtea unui gospodar recunoscu si fu recunoscuta de cainele barbatului ei. Cu ajutorul acestuia, gasi aruncat intr-o rapa ceea ce mai ramasese din trupul lui Nechifor Lipan. Dupa implinirea cercetarilor de catre autoritati, Vitoria pregateste ritualul de inmormantare si praznicul la care invita si pe ciobanii care-l insotisera pe barbatul ei pana la locul uciderii sale. Aici, cu vorbe mestesugite, determina pe cei doi sa -si marturiseasca vinovatia. Gheorghita il loveste pe Bogza cu baltagul iar cainele ii rupe beregata. In timp de Cutui se preda jandarmilor. Vitoria hotaraste dupa implinirea ritualului sa se intoarca la Tarcau pentru a pune in ordine gospodaria si a-si continua viata dupa traditia locului.

Romanul este construit ca un roman de actiune. Faptele se deruleaza dupa logica narativa a organizarii epice. Expozitiunea infatiseaza spatiul de lansare a actiunii, personajele si trasaturi ale vietii acestora care justifica atitudini si comportamente. Vitoria este munteanca traditionala care respecta cu strictete datinile si nu permite incalcarea lor de catre cei din urmatoarea generatie cum nici mama ei nu i-ar fi permis-o. Isi iubeste cu patima barbatul si ii iarta micile escapade amoroase care-i apar ca dovezi ale iubirii pentru ea din moment ce, de fiecare data revine in bratele ei. Se simte responsabila in fata barbatului si a lui Dumnezeu pentru tot ce face si ce gandeste. Vitoria este intruchiparea credintei in destin dar nu se simte dominata de fatalism, nu accepta prima solutie propusa. Aceasta este si esenta conflictului. Femeia viseaza dupa o lunga asteptare a intoarcerii barbatului ca acesta trece o apa neagra. Visul, interpretat de baba Maranda ca o veste a tradarii, ca un simbol al "sfadei" dintre soti, este luat in ras de preot care-l numeste "eres". Pentru Vitoria, insa, visul este mobilul continuarii investigatiei. Nici parintele arhimandrit, nici prefectul nu o opresc in hotararea de a-si proiecta propria cercetare. Desfasurarea actiunii surprinde cautarea muntencei din han in han, insotita de Gheorghita care este uimit de vorbele si faptele mamei. Plecat inocent, un copil, feciorul lui Nechifor se maturizeaza incetul cu incetul, cu fiecare popas si fiecare intamplare. Botezul, nunta si inmormantarea din final, reconstituie momentele cruciale ale existentei umane. Baiatul traverseaza in drumul sau o viata si devine barbatul care poate ridica baltagul impotriva ucigasilor. Ceea ce Vitoria nu putea face fiind femeie, reuseste Gheorghita devenit barbat. El infrunta pe cei doi oieri si ridica mana asupra lor. Punctul culminant, al gasirii trupului ciobanului, ne plaseaza in plina atmosfera baladica. Cainele isi plange stapanul alaturi de femeia lui care-l striga pe numele de botez : Gheorghita.

Deznodamantul ne conduce intr-un puternic plan emotional. Metoda intuitiva a Vitoriei il scoate din calmul aparent pe Bogza care-si dezvaluie taina ce-l facea sa nu doarma si sa aiba vedenii noaptea. Femeia, un adevarat detectiv, dovedeste o remarcabila ascutime a mintii si creeaza un cadru in care ucigasii nu-si mai pot ascunde vinovatia. Cand Bogza implora : "- Iarta-ma, femeie!", aceasta ii raspunde :"- Dumnezeu sa te ierte !" caci ea, ca fiinta umana nu poate ierta sau nu, Dumnezeu fiind singurul care are dreptul sa o faca.

Principala modalitate de realizare a textului epic este naratiunea. Alaturi de aceasta, dialogul, insa, sprijina atat derularea ideilor cat si conturarea personajelor. La praznic, Vitoria dialogheaza cu Bogza pandind reactiile acestuia. Dialogul pare banal, lipsit de semnificatii dar cititorul simte incordarea dincolo de vorbele aparent calme ale amandurora. Intuim caractere si atitudini, ni se dezvaluie subtilitatea gandirii celei care intreaba si incordarea celui care raspunde :

" Dupa ce cinstira cateva pahare, incepura a vorbi despre treburile de pe lumea asta.

Dumneata, domnule Calistrat, zise munteanca, mi se pare ca nu prea mananci.

Ba mananc, slava Domnului si bogdaproste.

Atunci nu bei. Se cuvine sa bei pentru un prieten.

Ba, mai ales am baut. Ma gandesc ca suntem departe si avem a porni la drum asupra noptii.

Ce are a face asta ? Parca dumitale ti-i frica noaptea ? Vad ca ai baltag.

Am.

Frumos baltag. Ia mai bea un pahar, ca sa vad si eu. Si pe urma vei mai bea si altele, dupa pofta inimii dumitale. Arata-mi si mie acel baltag. Poftesc sa-l vad. Are si Gheorghita, flacaul meu, unul, alcatuit intocmai la fel.

Bogza ranji nu cu voie buna si trecu femeii baltagul, prin latura mesei "

Virtutile dialogului la Sadoveanu sunt legate de o anumita curgere a naratiunii sale. Replicile curg din una in alta, se prelungesc preluand elemente ale discursului emitatorului devenit receptor. Caracterele se dezvaluie cu fiecare replica. Mai mult decat atat, dialogul se integreaza in curgerea baladica a naratiunii, accentueaza caracterul solemn al spunerii, este creator de atmosfera. Simtim fiorul liric al Mioritei dar avem o alta dimensiune a lumii evocate desi personajele sunt aceeasi ciobani. La crearea acestei senzatii concura portretul. Integrat in naratiune, portretul creeaza perspective epice. Sadoveanu cauta detalii portretistice cu ajutorul carora dezvaluie imagini largi ale spatiului in care se misca eroii sai. " Vitoria, nevasta lui Lipan, isi aducea aminte stand singura pe prispa, in lumina de toamna si torcand. Ochii ei caprii, in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului, erau dusi departe. Fusul se invartea harnic, dar singur. Satul risipit pe rapi sub padurea de brad, casutele sindrilite intre garduri de razlogi, paraul Tarcaului care fulgera devale intre stanci erau cazute intr-o negura de noapte. Acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute.".

Portretul lui Nechifor este recompus ca si portretul ciobanului din Miorita, fiecare dintre cei intrebati descoperind in memorie un detaliu mai mult sau mai putin semnificativ : " Era om vrednic si fudul, nu se uita la parale, numai sa aiba el toate dupa gustul lui", " Purta caciula brumarie. Avea cojoc in clinuri, de miel negru, scurt pana in genunchi si era incaltat cu botfori (.) Omul acela zicea ca se duce noaptea ; ca se bucura sa umble pe luna. De oameni rai spunea ca nu-i pasa ; are pentru dansii pistoale incarcate in desagi. S-a dus si intr-o vreme a prins a canta din solz, ca sa nu-i fie urat.", " .omul dumitale s-a aratat galant. Mi-a placut s-am ramas cu dansul prieten.", Mester la vorba era cel cu caciula." Daca la aceste detalii adaugam amintirile Vitoriei : " razand Nechifor isi mangaia mustata groasa adusa a oala", ". isi pleca fruntea si arata mare parere de rau." Omul acest al meu a fost mare gospodar" reconstituim imaginea pastorului din zona Tarcaului, acelasi cu ciobanul din Miorita sau din alte cretii pastorale romanesti.

Descrierea este in multe momente un element potentator al naratiunii. Surprinderea naturii in diversele ei momente de relevare este strans legata de curgerea naratiunii. Tabloul de natura apare ca un detaliu semnificativ al comportamentului uman. Acesta precede sau urmeaza momentelor de mare dramatism ca un prolog sau ca un epilog al acestora. Uneori, detaliul peisagistic ne pregateste sa receptam o dama. Semnificativa este reprezentarea imaginii vizuale a padurii inaintea descoperirii resturilor pamantesti ale lui Nechifor Lipan :

" Drumul se curatase de ape si se zvanta. Padurea fasaia lin din cetini si rasufla aburi. In poienile sorite, pamantul se ochise bine si inverzeau pajisti. In frunzele moarte din marginea unei rapi, Vitoria gasi clopotei albi. Cobori din tarnita ca sa-i rupa, si-i inalta pe coditele lor subtiri., in lumina. Privi cerul albastru si inghiti mireasma padurii."

Linistea naturii se insinueaza in trupul femeii si-i presara neliniste : " Trupul ei ar fi vrut sa cante si sa inmugureasca ; simtea intrand in el soare si bucurie, dar in acelasi timp se ofilea in ea totul, grabnic, ca clopoteii pe care-i tinea intre degete si care pierisera."

Puritatea naturii si a femeii care o recepteaza cu candoare contrasteaza cu durerea fulminanta a nevestei. Imaginea a ceea ce a fost candva Lipan este descompusa intr-un tablou terifiant : " Oase risipite, cu zgarcurile umede, albeau tarana. Botforii, tasca, chimirul, caciula brumarie erau ale lui Nechifor. Era el acolo, insa imputinat de dintii fiarelor."

Maiestria povestitorului consta nu numai in alternarea modalitatilor de reprezentare epica ci, mai ales, in alcatuirea compozitiei narative. Senzatia spunerii rapsodice nu trebuie confundata cu oralitatea lui Creanga. Sadoveanu evoca folosind procedeele naratiunii populare, da senzatia unei naratiuni in stil arhaic sau regional fara a abuza de arhaisme sau regionalisme desi acestea sunt prezente intr-o proportie insemnata. El este, in primul rand, un creator de atmosfera, iar arhaismele si regionalismele nu identifica o anumita epoca sau o anumita zona folclorica desi stim cu precizie ca actiunea se desfasoara, aici, in zona Bucovinei. Gradul de generalitate temporala nu se refera, insa, la precizarea momentelor anului, la sarbatorile care marcheaza anumite fapte ale personajelor. Serbarile si datinile sunt cele care masoara timpul trecerii muntenilor prin viata.

Exista in viata acestor oameni un echilibru cosmic. Totul sta sub semnul vointei lui Dumnezeu si a ideii de dreptate. Perpetuarea lumii este un principiu care rezulta din comportarea fiecarui individ. Chiar ucigasul Bogza vrea sa-si asigure perpetuarea prin iertarea implorata Vitoriei, iertare care ar fi restabilit relatia sa cu lumea pe care o parasea. Viata continua si pentru Vitoria si familia sa care, dupa savarsirea ritualului trecerii lui Nechifor in neant isi urmeaza traseul traditiei.

Ideea de echilibru este instaurata si in planul naratiunii printr-o anumita rigurozitate a alcatuirii stilistice. Fraza povestirii sadoveniene pare stufoasa datorita numeroaselor determinari atributive, modale explicative sau de alta natura care dau un plus de precizie dar si o nota de generalitate :

" Izolate de lumea din vai, randuri dupa randuri de generatii, in sute dupa sute de ani, se veselisera de cresterea zilei si inceputul anilor ; toate urmau ca pe vremea lui Boerebista, craiul nostru cel de demult ; stapaniri se schimbasera, limbile se prefacusera, dar randuielile omului si ale stihiilor staruisera ; asa incat se cuvenea ca si copiii sa-si aiba partea lor. Ea insa se socotea moarta, ca si omul ei care nu era langa dansa. Abia acum intelegea ca dragostea ei se pastrase ca-n tinerete. "

Proprietatea stilului, claritatea si precizia favorizeaza transferul unui mesaj incarcat cu semnificatii general umane, cu emotii estetice fundamentale si identificari cu situatii de viata particulare care determina posibilitatea receptarii textului literar cu acelasi interes si aceeasi emotie indiferent de varsta si experienta de viata.

In ansamblul creatiei epice romanesti, "Baltagul" lui Sadoveanu reprezinta o creatie exemplara. George Calinescu afirma ca acest roman este, "prin repeziciune si desavarsit echilibru al expresiei, una din cele mai bune scrieri ale lui M. Sadoveanu" *, iar Perpessicius afirma ca este " epopeea romantata in care sufletul tenace si aprig de munteanca al Vitoriei Lipan nu pregeta nici o oboseala pana nu da de firul intamplarilor si maiestria d. Sadoveanu sta intr-aceea ca a conturat in trasaturi omenesti, dar fara nici o slabiciune, acest aspru caracter, de o vointa aproape salbatica, aproape neomeneasca." **

Iata de ce Constantin Ciopraga o situeaza pe Vitoria in categoria oamenilor tari. " Sentimentul ei de datorie morala si mai ales vointa neclintita concorda cu trasaturile altei eroine tragice, - Anca, din Napasta lui Caragiale. Credinta conjugala si perseverenta in urmarirea ucigasilor au indreptatit comparatia cu Krimhilda din Cantecul Nibelungilor"***

Am spune ca eroina lui Sadoveanu poate fi asezata in aceasta galerie a femeilor exemplare, puternice si neinduplecate alaturi de Antigona lui Sofocle dar si de Nastasia lui G. M. Zamfirescu.