Particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un roman postbelic: Ilie Moromete din Morometii de Marin Preda

Particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un roman postbelic: Ilie Moromete din Morometii de Marin Preda

Romanul "Morometii" continua traditia romanului realist de inspiratie rurala reprezentata in literatura noastra de capodopere precum "Baltagul" de M. Sadoveanu, "Ion" si "Rascoala" de Liviu Rebreanu.

Romanul este o specie a geniului epic, in proza, de mari dimensiuni, cu actiune complexa, intriga complicata, personaje numeroase. Romanul este o specie relativ noua, aparand acum aproape 200 de ani, odata cu fundamentarea constiintei istorice. Exista diverse criterii de clasificare a romanului. Astfel, dupa gen, romanul este istoric, de dragoste, de aventuri, politist. Dupa curentul literar, exista romane romantice ("Tainele inimii" de Mihail Kogalniceanu), realiste (Ion de L. Rebreanu), moderniste ("Patul lui Procust" de Camil Petrescu), postmoderniste ("Orbitor" de Mircea Cartarescu).

In studiul "Arca lui Noe" eseu despre romanul romanesc, Nicolae Manolescu clasifica romanele in doric, ionic, corintic.

Romanul doric este romanul de tip traditional si obiectiv in care naratorul omniprezent si omniscient nareaza la persoana a III-a. Obiectivitatea naratorului creeaza iluzia vietii, actiunea este lineara, iar personajul are valoare de tip literar, fiind un caracter. Compozitia este circulara si in cadrul discursului narativ un rol important il au scenele simbolice si anticipative. Perspectiva narativa este auctoriala.

Romanul Morometii de Marin Preda poate fi interpretat ca o saga (cronica de familie), romanul unei colectivitati sanctionate de istorie, meditatie asupra unui destin, roman realist, obiectiv, doric, rural.

Compozitional, romanul are doua volume aparute la distanta mare in timp (1955 si 1967), primul volum fiind constituit din trei parti, iar al doilea din cinci, fiecare parte incepand cu o prezentare de ansamblu. Pentru volumul I, scenele colective sunt imaginea familiei asezate la masa dupa intoarcerea de la camp, secerisul, imaginea familiei dupa fuga feciorilor cei mari.

Ca si la Rebreanu, compozitia este circulara, faptele sugereaza repetabilitatea existentei, trecerea din real in fictiune si invers. Volumul I incepe si sfarseste cu o consideratie despre timp. In incipit "In Campia Dunarii, cu cativa ani inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare". In final "timpul nu mai avea rabdare". Cele doua consideratii sunt pline de substanta si ilustreaza o anumita viziune asupra vietii.

Actiunea principala are in centru familia Morometilor alcatuita din: Ilie - tatal, Catrina - cea de-a doua sotie, Nila, Achim, Paraschiv, copiii lui Moromete din prima casatorie, Tita, Ilinca si Niculae - copiii facuti cu Catrina,Guica (Maria) - sora lui Moromete.

Ilie Moromete este un personaj principal, realist, rotund si exponential intruchipand o lume pentru care pamantul reprezenta o valoare in sine si in care viata se desfasura ritualic.

Caracterizarea directa realizata de narator este succinta. Eroul a facut razboiul in contingentul '911 si "avea aceea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva". Unele personaje isi spun parerea despre Moromete. Astfel Catrina il cearta ca nu merge la biserica si ca nu se gandeste la viata de apoi. Baietii cei mai ii reproseaza dezinteresul pentru bani.

Autocaracterizarea evidentiaza libertatea interioara in ciuda constrangerilor istoriei "domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta" (vol. II).

Caracterizarea indirecta se desprinde din faptele, gesturile, vorbele si gandurile personajului si din relatiile cu celelalte personaje. Naratorul obiectiv consemneaza comportamentul, vorbirea, gestica si mimica personajului dar si gandurile, zbuciumul interior.

Spirit superior, ironic si interogativ, Moromete traieste pe rand drama paternitatii ranite, a inadaptarii, o drama de natura existentiala si drama contemplativitatii.

La Preda, drama paternitatii e izvorata din infruntarea dintre vechi si nou, dintre tata si fii. Astfel Achim, Nila si Paraschiv il au ca model pe vecinul Balosu pentru ca stie sa faca bani. Si Niculae se razvrateste pentru ca tatal sau nu-i da bani sa mearga la scoala.

Moromete se face vinovat pentru ca intr-o epoca extrem de agitata, el se incapataneaza sa ignore timpul istoric si sa-si apere cu inversunare mica proprietate. Spre deosebire de fiii sai si de majoritatea consatenilor, traieste viata calitativ, la nivelul spiritului. Vinovati sunt si fiii cei mari, pentru ca nesocotesc modelul tatalui, valorile morale si se lasa dusi de patima si instincte. Vinovat este si "timpul nerabdator" pentru ca navaleste cu violenta in viata oamenilor.

Moromete nu se poate adapta nici situatiei din familie si nici schimbarilor social-politice. Inadaptarea il provoaca sa se intrebe cand si unde a gresit. El se izoleaza si intra intr-o stare de mutenie.

Eroul cunoaste lucrurile spiritului, iar problemele materiale le rezolva fie cu umor si ironie (plata fonciirii), fie cu moralitate (vinde porumbul mai ieftin pentru ca ii este mila de cumparatori).

Moromete poseda darul "de a vedea fata nevazuta a lucrurilor" (Eugen Simion). La aceasta se mai adauga placerea contemplatiei: priveste apusurile si rasariturile, intinderile de pamant si se leagana in iluzia ca nimic nu se va schimba.

O alta insusire a eroului este inclinatia spre anecdota. Gustul pentru anecdota este evident in discutiile cu vecinul Balosu sau in poiana lui Iocan. Intalnirile din Poiana lui Iocan desavarsesc portretul eroului. Din discutiile in care comenteaza politica reies anumite trasaturi, adevarate voluptati ale unui intelectual: placere de a vorbi, inteligenta, spiritul critic, arta disimularii, exploateaza naivitatea si prostia celorlalti.

Drama lui Moromete este reprezentata si in plan simbolic, prin taierea salcamului. Astfel salcamul este "dublul vegetal" al lui Moromete (Eugen Simion), dar si simbol al paternitatii autoritare, simbol solar, arhetip al puterii, axa a lumii ce leaga pamantul de cer. Scena taierii salcamului are valoarea unui amar simbolic. Moromete taie salcamul si-l vinde lui Balosu pentru a face rost de bani. Momentul taierii este acela de dinaintea rasaritului, vreme a umbrelor si a faradelegilor. Nila, cel mai bland si mai supus dintre fii lui Moromete, este ales pentru a-si ajuta tatal. Tanarul este uimit, nu intelege hotararea parintelui si incerca sa-l opreasca spunandu-i ca salcamul este al matusii Maria. Scena este realizata stilistic prin jocul imaginilor auditive si prin functiile personificarii. Momentul este insotit de tot felul de zgomote: izbituri in trunchi, bocetul unei femei in cimitir, glasurile cocosilor ca o "alarma nesfarsita". Prin personificare copacul pare un om. O vreme sta drept si linistit, apoi se impotriveste ca si cum nu ar vrea sa paraseasca cerul, "in cele din urma se prabuseste" cu un zgomot asurzitor. Dramatismul intamplarii este atenuat de ironie. Cand Nila il intreaba pe tatal sau de ce trebuie sa taie salcamul, acesta ii raspunde "ca sa se mire prostii".

In volumul al doilea, Moromete intra intr-un con de umbra. Parasit de copii si sotie, Moromete intra "intr-o stare de mutenie". Vechii prieteni au murit sau l-au parasit. Un moment de intens lirism il constituie evocarea povestii de dragoste dintre Moromete si prima sa sotie, Radita.

Cand Niculae se intoarce in sat ca activist de partid, tatal incearca sa-i recastige bunavointa, simtindu-se vinovat ca nu l-a sustinut cu bani pentru scoala. Dar fiul il respinge si de nenumarate ori cei doi se infrunta din cauza ideilor diferite in care cred si pe care le sustin. Fiul este "apostolul ideilor socialiste", iar tatal a crezut toata viata in ideile liberale.

Degradarea lui Moromete este iremediabila si socanta. Decrepit, ajunge sa fie purtat cu roaba prin sat, intr-o lume pe care nu o mai intelege si recunoaste. Moare singur, trist, neintelegand ce s-a intamplat cu ceilalti si cu mersul istoriei.

Critica literara a impus termenul de "morometianism" pentru a defini o dispozitie e spirit, un tip uman si o atitudine de viata. Morometianismul presupune o atitudine fata de pamant, mirajul politicii, spiritul ironic si demnitate. Nicolae Manolescu il numeste "cel din urma taran". Moromete se deosebeste de alti tarani din literatura romana prin "inteligenta, ironie si spirit de contemplatie".