Patul lui Procust de Camil Petrescu

Patul lui Procust de Camil Petrescu

C.Petrescu contribuie prin romanul "Patul lui Procust" la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana prin aducerea unor noi principii estetice ca: autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic.

Tehnica si compozitia romanului

Fiecare personaj-narator face confesiuni de constiinta pe baza reflectarii realitatii in propria constiinta ( Fred Vasilescu, G.D.Ladima, Doamna T., Emilia Rachitaru, autorul insusi prin ineditele note de subsol), toate exprimand viziunea artistica a lui Camil Petrescu.

Memoria afectiva aduce in timpul obiectiv al relatarii, intamplarile petrecute in timpul subiectiv al amintirilor.

Compozitional, romanul cuprinde:

trei scrisori ale Doamnei T. adresate autorului;

jurnalul lui Fred Vasilescu, o confesiune care cuprinde si scrisorile lui G.D.Ladima si comentariile Emiliei Rachitaru, avand titlul " Intr-o dupa-amiaza de august"

Epilog 1 care apartine lui Fred Vasilescu;

Epilog 2, subintitulat "Povestit de autor", apartinand scriitorului insusi;

Notele de subsol ale autorului care incheaga intr-un tot unitar planurile narative ale romanului

Tema romanului - drama iubirii si drama intelectualului lucid, inflexibil si inteligent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana.

Elementele de noutate estetica:

Substantialitatea este evidenta prin cele doua aspecte: iubirea si demnitatea ca substanta a vietii;

Autenticitatea este receptarea realitatii de catre fiecare personaj (dosare de existenta), naratiunea este la persoana 1;

Relativismul este prezent prin viziunea iubirii si demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje.

Titlul este o metafora. Patul lui Procust face trimitere la o poveste din mitologie, conform careia talharul Procust din Atica aducea oaspetii la han si ii silea sa incapa perfect in singurul pat, socotit de el ca spatiu ideal. Orice nepotrivire atragea ciuntirea omului, daca era prea mare,sau alungirea daca era prea scurt.

Societatea este imaginata ca un pat cu spatiu limitat, in care valorile sunt astracizate. Ea impune tuturor oamenilor un tipar fix de existenta.

Subiectul romanului

Romanul incepe cu cele trei scisori ale doamnei T. si cu notele explicative (ale autorului). Ea vorbeste despre experienta nefericita a sentimentului de iubire neimplinita. Autorul o indeamna sa aduca pe scena "complexe de experienta din viata reala" pentru a arata spectatorilor "cum se gandeste, cum se iubeste, cum se sufera", deoarece aceste trairi nu le pot invata din nici un curs. Doamna T. refuza sa apara pe scena si dupa lungi convorbiri, scriitorul o convinge sa scrie.

Prima scrisoare nareaza vizita pe care intentioneaza sa o faca iubitului ei, la care se duce cu bratele incarcate de flori, dar acesta nu o asteptase ci ii lasase un billet intr-un "plic odios". Ea sufera dureros dezamagirea mai ales ca el este cel care o invitase. Intoarsa acasa il gaseste pe D. stand pe divan iar figura lui ii starneste mila, ceea ce o determina sa il opreasca la ceai.

D. o iubea de vreo saisprezece ani. Fiind vecini se vizitau des si erau vazuti mereu impreuna, ceea ce starnea invidia baietilor din liceu pt ca ea era considerata "cea mai frumoasa fata din oraselul nostru". Cand doamna T. s-a logodit cu un inginer, D. i-a marturisit iubirea lui si si a amenintat-o ca o sa se omoare daca se marita. Ea s-a casatorit iar el pleaca la Bucuresti sa urmeze Dreptul. Din scrisorile mamei afla de destramarea familiei D. (batranul judecator D. si-a parasit nevasta, cele doua surori s-au casatorit prost iar tanarul D. nu si-a luat examenele.

Dupa divort doamna T. il intalneste in Bucuresti pe D. care avea o infatisare jalnica si afla despre iubirea acestuia fata de ea. Vizitele lui o plictiseau iar cadourile, care depaseau posibilitatile unui "corector de gazeta" o enervau.

Cand s-a indragostit de X i-a interzis lui D. sa mai vina, dar acesta o agasa cu scrisorile lui patimase. Acum, cand el o astepta in salon, ea este uimita ca el intuia ca fusese acasa la iubitul ei dar nu il gasise. Enervata, il da afara dar acesta s-a pornit pe un "plans zguduitor" si suferinta lui care semana foarte mult cu a ei, o determina sa-i cedeze, lucru pe care mai tarziu il va regreta, fiind scarbita de corpul lui ca o "molusca uriasa".

A doua scrisoare a doamnei T. relateaza ca desi relatia cu D. se racise, acesta a venit cu textul unui cantec de dragoste, prilej de meditatie pt. ea privind relatia cu X. Crede ca X nu o iubeste, desi ea "suferea din cauza lui aproape mortal".

In ultima scrisoare aflam ca doamna T. nu s-a mai intalnit cu D. Intr-o seara se intalneste cu domnul D. la teatru, insotit de o fata draguta cu care vorbea " cu o falsa caldura" pt.

a-i atrage atentia. Ca sa-i faca un serviciu, sa-i dea importanta in ochii tinerei, il cheama la ea iar D. "era atat de fericit ca toate zbarciturile ii disparusera".

Alta data plecand la o matusa, il intalneste pe domnul X in tren insotit de recenta lui metresa. Ea constientiza ca X reedita cu alte femei calatoriile pe care alta data le facea cu ea si a simtit o durere puternica. Mandria ei este salvata de domnul D. care ii trimite un vas cu viorele in care se afla si o carte de vizita, fapt ce produce impresie in compartiment. Florile sunt un argument subtil ca si ea este iubita.

Autorul realizeaza o creatie literara dupa formula romanului in roman.

Jurnalul lui Vasilescu este partea cea mai complexa a romanului si se numeste "Intr-o dupa-amiaza de august", cuprinzand confesiunea tanarului privind iubirea pt. doamna T.,

scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima catre Emilia, precizarile lamuritoare ale Emiliei Rachitaru si notele de subsol ale autorului.

Confesiunea lui Fred Vasilescu este rezultatul cererii pe care i-o face prozatorul. Din ambele confesiuni reies doua puncte de vedere diferite asupra aceleiasi pasiuni, adica "doua romane subiective despre aceeasi poveste de dragoste".

In primele note de subsol prozatorul il prezinta pe Fred Vasilescu "acel enigmatic X" ca fiind fiul unui mare industrias. Fred Vasilescu ii face o vizita Emiliei Rachitaru, o semi-prostituata cu pretentii de artista, de la care afla date despre moartea lui Ladima. Aceasta pretinde ca Ladima o iubise foarte mult si-i ofera lui Fred scrisorile de dragoste ale lui Ladima.

Fred Vasilescu incepe sa citeasca scrisorile.

Primele scrisori se refera la o piesa de teatru pe care Ladima i-o aduce acasa Emiliei la rugamintea acesteia. Fred este uimit ca Ladima, un gazetar si poet talentat poate sa scrie piese pt. o astfel de femeie, care l-ar putea compromite. Din alte scrisori afla despre stradaniile lui Ladima ca Emilia Rachitaru sa fie angajata la Teatru National. Alta scrisoare contureaza un Ladima fericit pt. ca Emilia debutase intr-un spectacol la Teatru National.

Citind scrisorile isi da seama de drama pe care o traieste Ladima. O scrisoare fara titlu, dezordonata, relateaza suferinta traita de Ladima cand afla ca Emilia are ca amant pe Traian, un inginer de la Caile Ferate.

Notele de subsol ale autorului se constituie intr-o reflectie amara privind statutul omului in societatea vremii si face referiri directe la Fred Vasilescu, fiul industriasului Tanase Vasilescu Lumanararu, care beneficiase de toate avantajele oferite de averea tatalui sau.

Talentul, cinstea si demnitatea gazetarului Ladima nu pot invinge paienjenisul afacerilor frauduloase ale lui Gheorghidiu si Lumanararu (Acesta a declansat o campanie in gazeta sa impotriva acestora).

In notele de subsol, autorul relateaza antipatia profunda pe care Ladima o are pt. economisti pe care-i numea "corbii matematici ai mizeriei". Ladima o duce din ce in ce mai greu, incearca sa publice in gazete poezii si foiletoane, nu mai iesea nicaieri, iar cand afla ca iubita lui are un amant ii cere sa-i trimita toate scrisorile.

Peste doua saptamani Ladima s-a sinucis si Emilia spune ca a recurs la acest gest "din mizerie" pt. ca nu mai avea ce manca. Fred Vasilescu se hotaraste sa fure scrisorile lui Ladima pt. a nu-i compromite memoria de gazetar si poet.

Epilogul 1 relateaza infrigurarea lui Fred Vasilescu de a cerceta indeaproape imprejurarile sinuciderii lui Ladima. Toate necrologurile erau surprinzator de elogioase, Ladima fiind considerat "un stralucit talent","o mare pierdere pt. literatura romaneasca".

In buzunarul hainei s-a gasit o mie de lei (pe care Ladima i-a adunat cu greutate pt. ca lumea sa nu creada ca s-a sinucis din cauza mizeriei) si o scrisoare adresata doamnei Maria Manescu (iubita de Fred) in care Ladima isi destainuie profunda suferinta provocata de "iubirea eterna si otravitoare" (pt. ca oamenii sa nu creada ca s-a sinucis din cauza unei femei vulgare, care nu merita dragostea lui).

In comparatie cu Ladima, Fred se dovedeste a fi capabil sa paraseasca o femeie care ii este superioara, desi nu e deloc exclus sa se sinucida din cauza ei, mascand motivul la fel de grijuliu ca si Ladima.

Dragostea transforma pe cel care iubeste in sclavul celui iubit; iar Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T.

Fred sacrifica iubirea din vanitate iar Ladima din demnitate.

Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator, personaj, cititor)

Comunicarea narativa dezvaluie existenta catorva instante intre care relatiile admit jocuri. O prima instanta este reprezentata de autor, care adeseori, poate fi si narator sau chiar personaj al propriei constructii narative, cum se intampla in cazul lui Camil Petrescu in "Patul lui Procust". Aici naratorul este diferit de autor si se confunda cu personajul.

George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin:

confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din srisorile adresate Emiliei

prin impresiile puternice pe care aceste destainuiri le produc asupra lui Fred Vasilescu

prin comentariile complementare ale Emiliei Rachitaru

prin notele de subsol ale autorului

prin articolele reproduse in aceste note

prin opiniile altor personaje, cum ar fi procurorul care anchetase sinuciderea.

Ladima este un poet talentat si gazetar intransigent, care cumuleaza toate celelalte trasaturi generale ale personajului lui Camil Petrescu:

intelectual lucid, analitic

inadaptat social

hipersensibil

insetat de adevar si demnitate

El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia unei iubiri ideale si aspirand catre demnitatea umana absoluta.

Portretul fizic are la baza principiul estetic al relativismului.

Fred Vasilescu vede la inceput un tip de "lautar sau doctor cu mustata de plutonier" apoi dupa ce il cunoaste mai bine si-l aminteste ca un barbat in jur de 40 de ani "inalt, slab, cu ochi rotunzi si orbitele mari."

Fred consemneaza in caiete o lunga discutie pe care o avusese cu Ladima despre moda barbateasca, incercand sa-l determine sa-si schimbe vestimentatia, dar poetului i se pare o problema minora.

Intelectual sensibil, Ladima este un poet recunoscut de unii ca genial (procurorul il considera unul din cei mai de seama poeti de la Eminescu incoace), ignorat de unii si negat cu fermitate de altii.

Ca gazetar este intransigent si inflexibil, cinstit si insetat de adevar, neputand fi manevrat de patronii sai, devenind chiar periculos pt. acestia.

Numit director la "Veacul" reuseste in scurt timp sa faca din aceasta gazeta un organ de temut si sa aiba un succes rapid.

Ladima pune in articolele sale pasiunea si convingerea intelectualului care gandeste profound, marturisind: "Eu sunt un om care scrie.Si daca nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot altfel."

Ladima este un inadaptat social, incapabil sa accepte compromisurile, un om cinstit.

Hipersensibil, este     insetat de iubire si se autoiluzioneaza in dragostea lui pt. Emilia, pe care o vede ideala. Sinuciderea lui Ladima este privita cu acelasi subiectivism. Ladima considera sinuciderea ca urmare a vietii vulgare, din vartejul careia nu putea sa se smulga. L. incearca sa evadeze din aceasta lume pe care o detesta si cu care nu are nici o legatura spirituala. El nu vrea sa afle adevarul despre Emilia, deoarece are o permanenta nevoie de autoiluzionare, de automistificare pt. a-si construi universul imaginar de afectiune, de calm si de curatenie sufleteasca.

Ladima percepe intens drama jalnica, strivitoare in propria constiinta, amagindu-se cu luciditate pt. a putea supravietui, dar este constient de neputinta lui de adaptare, in lumea plina de constrangeri materiale. Ladima este un invins, refuzand din orgoliu sa-si accepte mizeria vietii. Din aceasta cauza imprumuta banii pe care lumea i-a gasit in buzunarul sau cand s-a sinucis, pt. a nu se crede ca s-a sinucis din lipsa de bani.