Bogdan petriceicu hasdeu - limba romÂna literara În proza pasoptista si postpasoptista

BOGDAN PETRICEICU HASDEU - LIMBA ROMÂNA LITERARA ÎN PROZA PASOPTISTA SI POSTPASOPTISTA

Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907), a fost o personalitate polivalenta, poet, prozator, dramaturg, filolog, istoric si folclorist. Editeaza mai multe publicatii: “România”, “Foita de istorie si literatura”, “Din Moldova” (la Iasi), “Aghiuta”, “Satirul”, “Traian”, “Columna lui Traian”, “Revista noua”. A fost profesor la Universitatea din Bucuresti, director al Arhivelor Statului, membru al Societatii Academice Române. A publicat doua volume de poezii: Poezie (1873), în care e prefigurat lirismul arghezian, si Sarcasm si ideal (1897) în care tonalitatea lirica e mai sumbra iar continutul poetic eterogen. Ca prozator, Hasdeu e autorul unei nuvele, Duduca Mamuca, republicata sub titlul Micuta si al unui roman istoric neterminat, Ursita. Hasdeu poate fi considerat întemeietorul dramei istorice românesti, prin piesa Razvan si Vidra (o prima versiune purta titlul Razvan-voda).

Alte încercari dramatice: Raposatul postelnic, Doamna Ruxandra si Trei crai de la rasarit. Hasdeu a avut si preocupari filologice în lucrarile Principie de lingvistica, Cuvente din batrâni (culegere de texte românesti vechi) si o adevarata enciclopedie nationala si o antologie de literatura populara si culta. De asemenea, Hasdeu editeaza Arhiva istorica a României, publica 2 volume din Istoria critica a românilor si o monografie istorica intitulata Ion Voda cel Cumplit.

Hasdeu a fost un carturar cu vocatia monumentalitatii. În domeniul publicisticii, el a editat numeoase ziare si reviste, precum “Românul”, “Columna lui Traian”, “Revista noua” etc. de asemenea, a scris poezii, publicate în volumele Poezie si Sarcasm si ideal.

În domeniul prozei, Hasdeu scrie nuvela Micutasi un roman istoric, Ursita, ramas neterminat. Hasdeu poate fi cosiderat întemeietorul dramei istorice românesti, prin piesa Razvan si Vidra (1867). Alte încercari dramatice demne de a fi mentionate sunt: Raposatul postelnic, Doamna Ruxandra si comedia  Trei crai de la rasarit. În domeniul lingvisticii, Hasdeu este autorul lucrarilor Principie de lingvistica, al culegerii de texte românesti vechi Cuvente din batrâni, aparuta în trei volume si al unui dictionar monumental, Etimologicum Magnum Romaniae.

În domeniul istoriei, Hasdeu editeaza Arhiva istorica a României, publica lucrarea Istoria critica a Românilor si monografia Ion Voda cel Cumplit.

Cautând sa defineasca personalitatea creatoare multivalenta a lui Hasdeu, Pompiliu Constantinescu observa: “A descifra «glasul popoarelor», în limba, folclor si istorie a fost si telul esential al savantului Hasdeu, aplicat la cercetarea realitatii materiale. Este impresionant, în linii generale, marele effort al istoricului si filologului care a intentionat sa ne ofere monumentul graiului Magnum Etimologicum, si sa traseze harta etnica, morala si politica a istoriei nationale, în Istoria critica. Colectionar de documente, iubitor de controverse inextricabile si vesnic înaripat spre ipoteza, Hasdeu ambitioneaza sa rezolve, în aceeasi opera, spiritul de analiza si spiritul de sinteza”.

În domeniul lingvisticii, Hasdeu elaboreaza, pentru prima data la noi, o teorie a circulatiei cuvintelor, demonstrând care este relatia justa între vocabularul de baza (fondul lexical principal) si masa vocabularului. De asemenea, el a subliniat importanta elementului slav în cadrul lexicului limbii române, criticând, astfel, implict exagerarile orientarii latiniste.

Pe de alta parte, în prefata la Cuvente den batrâni, Hasdeu subliniaza caracterul social al limbii: “Nimic mai social ca limba, nodul cel mai puternic, daca nu chiar temelia societatii. Nimic mai expus, prin urmare, la pericolul unor aprecieri emotionale, în loc de cele rationale. Limba unui popor se confunda si se identifica cu nationalitatea lui, cu memoria parintilor”. 

Daca poezia lui Hasdeu se caracterizeaza printr-un limbaj vehement, prin antiteze puternice si un deosebit de atent simt al muzicalitatii limbii literare, proza sa are accente realiste semnificative.

Modernitatea prozei lui Hasdeu rezulta din detasarea fata de evenimentele narate, dar si din tratarea lor în mod realist, uneori chiar în tonalitate grotesca.

În Razvan si Vidra, capodopera literaturii sale, Hasdeu descrie “drama individului apasat de prejudecata publica”. Piesa lui Hasdeu are un conflict puternic, original. Discursul dramatic se caracterizeaza prin utilizarea monologului, dar si a insertiei unor elemente din lirica populara.

În acest fel, constructia de ansamblu câstiga în complexitate, beneficiind de noi mijloace de exprimare a mesajului. Replicile piesei, uneori tandre, alteori de o mai mare duritate, sobre, sunt sustinute în mod permanent de participarea afectiva a autorului. Tocmai de aceea, discursul retoric e dublat de cele mai multe ori de accente lirice sau reflexive.

De asemenea, autorul mânuieste cu maiestrie tehnica antitezei, a contrastelor, evitând caderea pateticului în ridicol sau a lirismului în sentimentalism. Personajele piesei se remarca prin complexitate si veridicitate; ele se integreaza cu naturalete în planul psihologic si social al constructiei dramatice. Personajele din planuls ecund al dramei au rolul de a crea atmosfera epocii, de a contura o culoare locala foarte sugestiva.

Istoria e una din marile teme ale creatiei lui Hasdeu; istoria e preluata ca pretext în unele opere literare, dar e si privita ca o posibilitate de evocare a unor evenimente si personalitati exemplare, în spiritul adevarului istoric, sau ca raportare la prezent.

În prefata la editia a II-a a piesei Razvan si Vidra (1867), Hasdeu marturiseste ca a intentionat “o producere literara psihologica si istorica”. În latura psihologica autorul si-a propus sa dea fiecarui personaj “chiar si dintre cele secundare, câte o nuanta proprie si obiectiva”, în timp ce în plan istoric scopul sau a fost acela de a înfatisa istoria epocii, dar si istoria unei personalitati singulare, a lui Razvan.

Sursele de inspiratie sunt gasite în operele cronicarilor moldoveni, în documente vechi, dar si în biografia lui Razvan scrisa de N. Balcescu. Tema o constituie evocarea unui moment din istoria Moldovei de la sfârsitul secolului XVI; în realizarea acestei teme, Hasdeu dezvolta o serie de motive ca: ascensiunea saracului, rasplatirea raului prin bine, dorul de tara etc.

Piesa Razvan si Vidra e conceputa de Hasdeu ca o “poema dramatica în cinci cânturi” (Un rob pentru un galben, Razbunarea, nepoata lui Motoc, Înca un pas, Marirea), fiecare cânt având un motiv sugestiv pentru continutul sau. În primele doua cânturi axul actiunii îl constituie conflictul social dintre cei saraci si boieri, iar în celelalte trei accentul cade pe latura psihologica, pe framântarile sufletesti ale celor doua personaje principale.

Actiunea piesei urmareste diferite momente ale ascensiunii lui Razvan, de la conducator de rob tigan eliberat la aceea de domn al Moldovei. De la început, personajul îsi dezvaluie o serie de însusiri umane deosebite, care îi înnobileaza caracterul. Destinul lui Razvan va fi înrâurit decisiv de întâlnirea cu Vidra, tip al femeii voluntare, care, observându-i aptitudinile, îl conduce pe calea ambitiei de a se înalta pâna la scaunul domnesc.

Razvan reuseste sa devina domn al Moldovei, pentru o scurta durata, însa. Personajele se pot clasifica în doua grupe: pe de o parte Razvan si Vidra, cu profiluri caracterologice foarte pregnante, personaje pe care scriitorul le descrie din perspectiva vietii lor psihologice, afective complexe, cu o evolutie adesea neasteptata.

Structura morala a lui Razvan e într-o foarte limpede antiteza cu starea sa sociala si materiala. Drama acestui personaj e de a fi condamnat la un destin pe care nu el si l-a ales si ale carui constrângeri sunt în contradictie cu aspiratiile lui intime. Prin Vidra dramaturgul si-a propus sa înfatiseze un caracter ambitios, orgolios. Daca Razvan e omul actelor eroice, Vidra e eroina actelor psihologice, ea impunându-se ca un abil regizor al gesturilor lui Razvan. Personajele din planul secund al dramei creeaza atmosfera epocii prin figuri reprezentative, delimitate în doua tabere: cei saraci (Tanase, Razasul, haiducii) si boierii, (Basota, Sbierea). Originalitatea dramaturgului rezida si în antiteza puternica ce se stabileste între cele doua grupuri de personaje. Continuând traditia enciclopedica a lui Dimitrie Cantemir, Hasdeu a îmbogatit extrem de mult epoca sa, prin contributiile sale în domeniul istoriei, filologiei, literaturii sau etnografiei, chiar daca n-a modelat-o, asa cum va face Maiorescu.