Baltagul De Mihail Sadoveanu

Baltagul

De Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu, autorul acestei opere a fost unul dintre marii prozatori ai secolului al XX-lea. Opera sa cuprinde povestiri, nuvele si romane. Temele esentiale ale creatiei sadoveniene sunt istoria ("Fratii Jderi", "Neamul Soimarestilor"), viata satului romanesc ("Hanu Ancutei", "Baltagul"), natura ("Dumbrava minunata", "Tara de dincolo de negura"), conditia umana ("Locul unde nu s-a intamplat nimic", "Haia Sanis").

Incadrat in "monumentul sadovenian", romanul "Baltagul" este o opera reprezentativa a scriitorului sau, iubitor al oamenilor de sub cetina brazilor. Conceput intr-un timp relativ scurt, "Baltagul" se constituie ca o monografie a satului moldovenesc de la munte, avand ca puncte de plecare trei balade populare: Salga, din care preia setea de dreptate a eroinei; Dolca, care infatiseaza prietenia dintre om si animalul credincios si Miorita, din care sunt preluate simbolul, structura epica si conflictul, si fata de care reprezinta o replica si o continuare in acelasi timp. Motto-ul din "Miorita": "Stapane, stapane Mai cheama s-un cane.", l-a facut pe criticul literar George Calinescu sa afirme ca "Baltagul reprezinta o Miorita in dimensiuni mai mari".

Realizat in numai saptesprezece zile si publicat in 1930, romanul reprezinta un poem al naturii si al sufletului omenesc.

Opera prezentata este o opera epica, adica un gen literar in care naratiunea, descrierea si dialogul altereaza, accentul cazand asupra naratiunii. Romanul este o specie a genului epic in proza, cu actiune mai complicata si de mai mare intindere decat a celorlalte specii epice in proza, desfasurata pe mai multe planuri, cu personaje numeroase.

Ca structura, "Baltagul" este alcatuit din trei parti care formeaza trei nuclee epice: asteptarea lui Nechifor Lipan, cautarea lui si pedepsirea ucigasilor, toate acestea, fiind prezentate in toate cele cinci momente ale subiectului.

Romanul incepe cu o legenda populara despre impartirea pe care a facut-o Dumnezeu la inceputul lumii, la care ciobanii au ajuns ultimii, pentru ca aveau mult de mers si nu s-a mai putut face nimic, in schimb Atotputernicul, pentru ca ii erau dragi le-a dat o inima linistita, dar ei tot la munte au ramas, ducandu-si traiul in conditii aspre. Apoi expozitiunea se continua cu prezentarea situatiei initiale. Timpul actiunii este limitat, intamplarile petrecandu-se de toamna pana primavara, adica de la plecarea oilor la iernat pana la intoarcerea acestora la pasunat (transhumanta). Locul desfasurarii actiunii este insa amplu, cuprinzand muntii stancosi ai Moldovei si deplasarea actiunii in diverse localitati precum Borca, Suha, Sabasa si Dorna.

In aceasta parte, autorul include elemente de monografie a satului, unde oamenii traiesc in respectul traditiei, caci barbatii sunt mai mult plecati cu oile, iar femeile pastreaza unitatea familiei. Vitoria Lipan este o reprezentanta a acestei lumi, fiind nelinistita de plecarea sotului la Dorna, ea cauta sprijin la preotul satului, la manastire, apoi merge la vrajitoarea satului si in cele din urma depune o reclamatie la Prefectura.

Disparitia lui Nechifor constituie intriga, drept urmare femeia pleaca in cautarea sotului, fiind convinsa ca acesta nu se va mai intoarce. Ea se conduce in cautarea ei dupa semnele aparute in vis sau dupa cele pe care i le transmite natura.

Partea a doua a operei, adica desfasurarea actiunii, infatiseaza drumul Vitoriei prin munti. Ea intreaba de omul "cu caciula brumarie", prima urma descoperind-o la potcovar, apoi ea reconstituie fiecare urma a barbatului ei pana la Dorna. Aici afla ca a avut loc o mare vanzare de oi si ca Nechifor Lipan a cedat o turma altor doi ciobani, cu care a plecat apoi in munti la iernat.

Sadoveanu include alte elemente de monografie: un botez si o nunta, in ambele Vitoria se comporta dupa datina. De la Dorna va reconstitui drumul celor trei oieri pana la Suha si Sabasa, unde "omul cu caciula brumarie" nu mai apare in amintirea oamenilor.

Partea a treia a romanului se aseamana cu un demers politienesc, caci fara ajutorul autoritatilor, Vitoria descopera mai intai cainele disparut, pe care-l tine ascuns, apoi pe cei doi vinovati. Va descoperi in continuare cu ajutorul cainelui osemintele lui Nechifor Lipan si ale calului sau. Abia dupa aceasta va cere ajutorul autoritatilor. Ea va reusi cu viclenie si abilitate "sa ii intepe cu vorba" pe cei doi ciobani si il determina pe subprefect sa faca o ancheta, urmarind nu un furt de oi, ci o crima.

Inmormantarea sotului Vitoriei presupune un adevarat ritual: car impodobit cu cetina, buciumasi, bocitoare si preoti, bucate impartite pentru pomenirea mortului si praznic la care este poftita multa lume.

Acum, in fata oamenilor, Vitoria reconstituie crima si ii invinuieste pe faptasi de aceasta. Cel care l-a lovit pe Nechifor Lipan cu baltagul, Calistrat Bogza, isi piedre cumpatul sa-l loveasca din nou, dar de data aceasta pe Ghiorghita, fiul celui ucis. Cainele ii va sfasia insa beregata si in fata mortii, Bogza isi marturiseste fapta. Acest moment al demascarii vinovatilor reprezinta punctul culminant al romanului.

In deznodamant vedem imaginea Vitoriei care isi face planuri pentru viitor coplesita de grijile gospodaresti si de cele legate de copii, semn ca lovitura aceasta pe care a primit-o neasteptat nu sta in calea continuarii vietii, pe care o va trai de acum doar cu amintirea celui pe care-l iubeste ca in tinerete.

Vitoria Lipan este protagonista romanului. Ea este caracterizata in mod direct de catre autor inca din expozitiune: "Ochii ei caprii, in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului, erau dusi departe. Fusul se invartea harnic, dar singur..Acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute." Din aceasta descriere intelegem ca Vitoria nu inceta sa se gandeasca la sotul ei, care plecase deja de mult timp si nu se mai intorsese. De asemenea ne dam seama din portretul facut, femeia nu era in varsta, fiind o munteanca mai frumoase ca celelalte. Ea nu ii isi arata temerile fata de copii ei, tine totul in ea, deoarece nu vrea sa-si sperie copii cu visele si superstitiile pe care le are. Pana si cuvantul "tatu-tau" il rosteste greu, cu emotie in glas, pentru ca se teme sa nu o podideasca plansul de fata cu Ghiorghita si Minodora, mai bine se incuie in odaia sa si plange singura acolo. Starea mamei obisnuita era "melancolia", dar ea era si autoritara, prin faptul ca ea nu doreste sa lase totul in mana politiei, ci mai degraba se ocupa insusi de aflarea criminalului.

Ca in orice opera epica, modul de expunere predominant este naratiunea, impletit cu dialogul si descrierea. Cu ajutorul acesteia din urma, autorul creioneaza elemente de monografie a satului.

Protagonista este convinsa de adevarul unor zicale populare, ca de exemplu Om cerca; cine nu cearca, nu izbuteste." In discursul epic sunt folosite regionalisme precum bondita", "stuh", "drusca", "tintirim".

Romanul "Baltagul", scris de Mihail Sadoveanu are un puternic caracter moralizator, autorul dorind sa ne incurajeze ca, prin orice rau am putea trece, viata se continua si trebuie traita asa cum se cuvine.

Baltagul

De Mihail Sadoveanu

caracterizarea personajului principal

Mihail Sadoveanu, autorul acestei opere a fost unul dintre marii prozatori ai secolului al XX-lea. Opera sa cuprinde povestiri, nuvele si romane. Temele esentiale ale creatiei sadoveniene sunt istoria ("Fratii Jderi", "Neamul Soimarestilor"), viata satului romanesc ("Hanu Ancutei", "Baltagul"), natura ("Dumbrava minunata", "Tara de dincolo de negura"), conditia umana ("Locul unde nu s-a intamplat nimic", "Haia Sanis").

Realizat in numai saptesprezece zile si publicat in 1930, romanul "Baltagul" reprezinta un poem al naturii si al sufletului omenesc.

Vitoria Lipan, sotia oierului disparut, Nechifor Lipan, este personajul principal al romanului "Baltagul", deoarece apare in toate momentele actiunii. Era o munteanca din Magura Tarcaului, o reprezentanta a lumii sale ce sta sub semnul transhumantei si in care femeia, in lipsa sotului sau devine "stalpul casei" si o continuatoare a traditiilor. Desi apare ca o munteanca tipica, Vitoria Lipan prezinta si cateva trasaturi distincte, indeosebi in ceea ce priveste ambitia si spiritul justitiar.

Ea este caracterizata in mod direct de catre autor prin descriere inca din expozitiune: "Ochii ei caprii, in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului, erau dusi departe. Fusul se invartea harnic, dar singur." Desi nu mai era tanara, munteanca pastreaza frumusetea din tinerete reflectata in culoarea ochilor caprui cu o privire vie, dar si in castaniul parului.

Portretul moral al protagonistei este conturat pe baza modalitatii indirecte de caracterizare a personajelor prin fapte, limbaj si mediu de viata si nu in ultimul rand prin arta dialogului pe care femeia il foloseste cu abilitate. Eroina este credincioasa, caci apeleaza la preoti, rugaciuni si post. Ea este superstitioasa si increzatoare in semnele naturii pe care le talmaceste asa cum stie de la stramosi, desi nu cunoaste slovele, are o retinere in ceea ce priveste noul. Ea nu ezita sa-l foloseasca atunci cand isi dovedeste eficienta. (de exemplu telefonul) Deprinsa de la ai sai sa situeze datina strabuna mai presus de toate, Vitoria aplica aceasta invatatura in educatia pe care o face fiicei sale, Minodora, careia ii reproseaza unele indrazneli vestimentare sau nesocotirea parerii parintilor in alegerea sotului. Fata de fiul sau, Gheorghita, se comporta cu multa blandete, caci acesta este sfios si nesigur, incercand astfel sa ii intareasca increderea in sine, deoarece el ramane singurul barbat din gospodarie.

Femeia este inteligenta, fapt argumentat in permanenta de scriitor, incepand cu abilitatea reconstituirii drumului, continuand cu vorbele bine chibzuite si culminand cu arta dialogului in urma caruia ii descopera pe vinovati. Glumele sale sunt foarte fine, remarcandu-se prin umorul si ironia pe care le contin. Eroina impresioneaza si prin luciditate, prin stapanire de sine, enumerand anumite idei cu caracter de adevar general: "Cine nu incearca, nu izbuteste", "Toate pe lumea asta arata ceva" sau "Cel ce spune multe, stie putine."

Vitoria Lipan traieste un zbucium interior permanent, fiind coplesita de griji si nelinisti, insa gaseste taria morala, care se rupe din suvoiul de ganduri si de a-si implini datoria de sotie. Ea devine constienta de faptul ca a pastrat in suflet iubirea din tinerete pentru Nechifor Lipan, fiind decisa sa porneasca dupa acesta, oriunde s-ar afla: "N-am sa am hodina cum n-are paraul Tarcaului, pan'ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan.(.); "Dac-a intrat el pe celalalt taram, voi intra si eu dupa dansul."

Minunata poveste despre credinta in dragoste, "Roman cu intriga politista", insa el ramane in deosebi cartea unei eroine de prima marime, un om cu insusiri deosebite, "Uu exponent al spetei", cum il numea George Calinescu.

Baltagul

De Mihail Sadoveanu

caracterizarea personajului

secundar

Mihail Sadoveanu, autorul acestei opere a fost unul dintre marii prozatori ai secolului al XX-lea. Opera sa cuprinde povestiri, nuvele si romane. Temele esentiale ale creatiei sadoveniene sunt istoria ("Fratii Jderi", "Neamul Soimarestilor"), viata satului romanesc ("Hanu Ancutei", "Baltagul"), natura ("Dumbrava minunata", "Tara de dincolo de negura"), conditia umana ("Locul unde nu s-a intamplat nimic", "Haia Sanis").

Realizat in numai saptesprezece zile si publicat in 1930, romanul "Baltagul" reprezinta un poem al naturii si al sufletului omenesc.

Personajul secundar al acestui roman este Gheorghita Lipan, fiul personajului absent pe tot parcursul operei, Nechifor Lipan si al personajului principal, Vitoria Lipan. Inca din expozitiune, portretul baiatului este facut in mod direct, prin descriere, de catre autor Gheorghita era un flacau sprancenat s-avea ochii ei. Nu prea era vorbaret, dar stia sa spuie destul de bine despre cele ce lasase si cele ce vazuse. Avea un chimir nou si-i placea, vorbind, sa-si desfaca bondita inflorita si sa-si cufunde palmele in chimir. Intorcea un zambet frumos ca de fata si abia incepea    sa-i infiereze mustacioara." Din aceasta descriere deducem ca avea 17 ani, deci era la varsta trecerii la maturitate. Eroul era un flacau sprancenat si semana cu mama sa avand ochii caprui. De asemenea avea un zambet frumos.

Gheorghita apare caracterizat si indirect, prin faptele sale: "iar oile sunt bine, sanatoase (.) si noi din mila lui Dumnezeu, asemenea; si vremea-i inca buna si mi-i dor de casa. Sarut mana mama, sarut mana tata." Din toata aceasta naratiune intelegem ca era respectuos cu parintii si avea credinta in Dumnezeu, asa cum acestia l-au educat. El era sensibil si atasat fata de familie.

Prin monologul interior, ce-l caracterizeaza tot indirect: "femeile-s mai viclene (.); ele-s mai iscusite la vorba, iar barbatii is mai tari de virtute", deducem ca se simte inferior femeilor, deoarece o vede pe mama sa atat de hotarata. Baiatul se vede obligat sa experimenteze situatii dificile si sa se maturizeze inainte de vreme.

Daca Gheorghita a reusit sa treaca peste moartea prematura a tatalui sau, si noi trebuie sa fim pregatiti sa infruntam orice situatie, chiar daca viata ni se pare uneori prea grea.