CATRE GALATEEA

CATRE GAL ATEEA

Context literar. Poezia Catre Galateea face parte din volumul Dreptul la timp aparut in 1965, volum ce marcheaza trecerea lirismului stanescian de la o faza adolescentina si optimista la una marcata de perspectiva timpului.

Titlul si tema poeziei o constituie relatia creatie-creator, subiect al tuturor marilor artisti ai lumii; astfel Catre Galateea devine o arta poetica stanesciana. Ceea ce este surprinzator in cazul de fata este inversarea raporturilor: poetul transfera operei puterea de a crea, iar intreg poemul devine 6 invocatie catre Galateea (aici simbol'al operei, al cunoasterii si al iubirii). Conform opiniilor formulate de Nichita Stanescu {Cartea de Recitire), cunoasterea deplina poate fi facuta numai prin poezie, printr-un gest de participare la creatie. Astfel, creatorul primeste harul cunoasterii si-si depaseste conditia; de la o cunoastere de tip logic, rational, el reuseste, prin creatie, sa-si completeze experienta cu o cunoastere de tip poetic, intuitiv.

Tema relatiei creatie-creator este dublata si de cea a iubirii avand in vedere mitul antic al Galateei si al lui Pygmalion. (Pygmalion -creatorul se indragosteste de propria sa opera, Galateea, si ii roaga pe zei sa o insufleteasca).

Structura - compozitie. Textul este construit pe baza unui tipar ostentativ si pe un crescendo, poetul jongleaza cu verbele A fi, a sti -fiecare strofa incepe cu stiu si sfarseste prin imperativul naste-ma, care devine laitmotiv.

In prima strofa, repetitia adjectivelor nehotarate tot / toate marcheaza omniscienta poetului. Orizontul cunoasterii e definit de notiuni abstracte: dupa-amiaza, dincolo de marea, dupa orizontul, ultimele doua formate prin alaturarea prepozitiei dincolo de diferite substantive care devin metafore. Astfel iau nastere noi cuvinte, cu farmec aparte iar poetul, prin ingeniozitate, devine recunoscut.

Toate cele trei strofe sunt marcate de repetitia gestului de a ingenunchia: fie ca ingenunchiaza "pe piatra/ pe genunchiul pietrelor' (piatra capata viata, e personificata) sau ca, in ultima strofa, prin realizarea unui transfer creator-creatie^ genunchiul poarta umbre de piatra, metafora aceasta a gestului pios in fata operei subliniaza efortul si suferinta pe care creatorul le indura pentru a-si vedea visul implinit.

Rugamintea din finalul fiecarei strofe apare in opozitie cu inceputul: categoric, clar, oarecum orgolios: "stiu' /"ma rog de tine'. Poetul realizeaza ca numai cu ajutorul ratiunii, logicii nu poate crea. Este nevoie de ceva mai mult, ceva ce el doar intuieste pentru a te situa / a patrunde dincolo de semnificatiile imediate si tocmai opera este cea care i-ar putea media accesul spre acest dincolo, " atat de departe, incat nu mai are nici un nume'.

Desi cunoaste ce este opera, ce o defineste, ce este dincolo de ea, si chiar ceea ce ea nu va cunoaste niciodata, poetul se simte lipsit de capacitatea de a ordona toate acestea, de a alcatui un intreg. De aici, probabil laitmotivul naste-ma, precedat de verbe la forma negativa: "nu mai am rabdare', "nu mai are nici un nume'. El poseda o cunoastere profunda si logica a universului, insa are nevoie de fiinta, de cuvant pentru a-si intregi experienta. De aceea, cel nenascut implora nasterea, eliberarea. Iar opera, suverana, are aceasta putere de a naste o fiinta vie, autorul, careva supravietui prin ea. Intalnim in acest poem un raport binecunoscut creator-opera, insa de data aceasta fortele sunt inversate: opera nu se naste din lume, ci lumea capata sens prin opera; creatorul ii da forma operei, creand-o dupa imaginatia si sensibilitatea sa, ea ii poate darui implinire si nemurire, cei doi se nasc si se sprijina reciproc.

Versurile sunt albe si inegale, ritmul este interior. Cele trei strofe simbolizeaza anumite trepte ale cunoasterii. Poemul este construit pe un crescendo: rugamintea de la finalul fiecarei strofe: "ma rog de tine, naste-ma', ritmul ascendent fiind marcat de sfarsitul poemului prin repetarea verbului emblematic: "ma rog de tine, naste-ma. Naste-ma'.

Analiza stilistica

Nu exista particularitati la nivel fonetic, iar in privinta nivelului morfo-sintactic observam, asa cum am mai mentionat, prezenta verbelor a sti I a se naste, (la forma de indicativ si la forma imperativa, repetitia adjectivelor nehotarate tot / toti / toate, dar si a adjectivelor posesive: tau, ta, tale, ce marcheaza explicit particularitatile operei.

in strofa a Il-a contrastul provocat de cele doua adverbe de loc: departe / aproape creeaza un joc al departarii - apropierii, al limitelor in care se inscrie cunoasterea de tip rational.

Din punct de vedere stilistic observam enumeratiile ample din prima strofa: "toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile, si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau', "si mersul tau, si melancolia ta, si inelul tau, si secunda' cu ajutorul carora poetul numeste componentele universului sau de cunoastere.

in strofa a Il-a, prin metafore abstracte: "dincolo de marea', "dupa orizontul' el numeste elementele unui alt nivel al cunoasterii, iar personificarea "genunchiulpietrelor' sugereaza insufletirea, caldura operei.

Strofa a IlI-a este marcata stilistic prin numeroase metafore personificatoare: "copacii - umbre de lemn ale vinelor tale', "raurile - miscatoare umbre ale sangelui tau', toate acestea simbolizand faptul ca natura este insufletita de opera, sau este o copie a ei, rasturnandu-se astfel mimesis-ul traditional si ajungandu-se la o relatie plina de paradoxuri. Prezenta persoanei 1, specifica genului liric, trimite la ideea de transmitere nemijlocita de idei, senzatii, stari.

Receptare critica

"in Dreptul la timp, artistul se ruga de creatia sa {Catre Galateea) sa-l nasca, cu sugestia foarte moderna ca opera e superioara creatorului. ()

Jocul cuvintelor din urma avea sa sugereze abstragerea din existenta, iesirea de sub imperiul lui sunt ()'

(Eugen Simion, Scriitori romani de azi) (M.F.)