CONSTANTIN DOBROGEANU-GHEREA. Avatarurile "criticii stiintifice"

Constantin Dobrogeanu-Gherea. Avatarurile "criticii stiintifice"

Titu Maiorescu a declansat polemici prin articolele sale incisive, care urmareau asanarea climatului literar.

Polemica sa cu C. Dobrogeanu-Gherea ramane un capitol interesant de istorie literara fiindca s-au conturat doua directii critice in literatura noastra, semn ca aceasta se afla intr-o faza moderna de evolutie.

Critica lui Maiorescu era una de deschidere culturala din perspectiva estetica, in timp ce Gherea voia sa faca o "critica stiintifica", considerand ca metoda maioresciana a raspuns perfect unui anumit moment, dar ca sfarsitul de secol solicita un alt tip de critica, o "critica de intampinare", o evaluare rapida a operei literare.

Studiul din 1887 Asupra criticii fixeaza sistemul sau estetic. Sistemul teoretic devine, de fapt, programul sau critic.

Autorul examineaza starea criticii romanesti si considera ca e necesara o critica inspirata de evolutia diferitelor stiinte contemporane, o critica de judecare a operei literare.

El se arata nemultumit de critica "de frunzareala". Gherea introduce pentru prima data perspectiva comparatista pentru a evalua opera literara.

Este influentat de francezi, mai ales de H. Taine. El considera ca pozitivismul in stiinta si naturalismul in literatura au dus la observarea cu exactitate a realitatii, iar opera literara trebuie sa fie privita ca o realitate de tip aparte.

Autorul trebuie prezentat dupa sugestiile unei stiinte, psihologia, pentru ca trebuie sa vedem "omul corporal si invizibil interior". Sugestia i-a fost data lui Gherea de criticul Saint-Beuve. Criticul "trebuie sa analizeze psihicul artistului pentru a-i explica opera", pentru ca psihologia scriitorului este determinata de diferiti factori, de la mediul in care traieste artistul pana la determinarea lui etnica.

De altfel, aceasta ultima idee i-a fost sugerata lui Gherea si de cartea lui H. Taine, Istoria literaturii engleze.

Gherea fixeaza patru etape ale demersului critic:

a)    "de unde vine creatiunea artistica";

b)    ce influente va avea ea (judecata morala);

c)    cat de sigura si vasta va fi aceasta influenta (judecata de valoare);

d) prin ce mijloace aceasta "creatiune artistica" lucreaza asupra noastra (judecata estetica).

Gherea nu ignora alte calitati ale criticului, care tin de intuitie, inspiratie, talent. Au importanta si "gustul literar, cultura literara a criticului".

In actul critic, trebuie sa se recurga la compararea operei cu opere din alte literaturi.

Aceste idei au dus in critica literara la "determinism", pentru ca a supraevaluat factorii care il influenteaza pe autor. Determinismul a fost asociat cu tendentionismul, prin care se intelege exprimarea unui anumit mesaj in opera literara, plus faptul de a-l influenta pe cititor, de a-i impune anumite atitudini, idei etc.

In articolul Deceptionismul in literatura romana (1887) va aplica aceste idei la interpretarea fenomenelor care se desfasurau in literatura noastra. El pune pesimismul din literatura vremii (nu doar a noastra) pe seama spulberarii iluziilor pasoptiste. Prin aceasta perspectiva sociala va explica si aspecte din opera lui Eminescu.

Studiul Eminescu (1887) arata limitele sistemului propus. Dupa ce se refera la dificultatile practicarii criticii literare, exprima ideea ca scrie despre Eminescu pentru a explica "insemnatatea si interesul social al operei poetice a lui Eminescu, precum si valoarea sa estetica".

In prima parte din articolul Deceptionismul in literatura romana aparea teza, reluata in studiul Eminescu, despre civilizatia burgheza care a inselat asteptarile dupa 1848, determinand accentul pesimist deceptionist in literatura europeana.

Eminescu este pesimist in Epigonii, unde se exprima mai clar ideea pierderii idealurilor politice, sociale, literare in care credeau inaintasii. Satira prezentului i se pare justificata de realitatea sociala si literara si explica idealizarea trecutului ca rezultat "al unei lupte launtrice", vizibila mai ales in Inger si demon.

Facand o incursiune in literatura universala, Gherea urmareste tema demonului si a titanului, care apare la Eschil (Prometeu), Milton (Lucifer); Shelley, Byron etc. Fiecare autor a adoptat o perspectiva in functie de "caracteristicile epocii istorice, credintele, mintea si morala sa".

La Eminescu, duhul rascoalei se arata sub alta fata decat la autorii citati. Demonul este "un demon modern, un demon pesimist, deceptionat", care, dupa ce a adus dreptate, fratie, este victima a unor puteri malefice.

Demonul lui Eminescu ar arata chipul interior al autorului, care reflecta si chipul unei epoci. Criticul vorbeste despre natura duala a poetului, in care se lupta "principii dusmane", "principiul trecutului si al viitorului", peste care s-au suprapus elemente ale experientei de viata.

Principiul trecutului si al viitorului sunt identificate in doua dimensiuni: prima, referitoare la trecut, este sprijinita pe fondul primar optimist al poetului, iar cea de-a doua - pe achizitiile venite dinspre pesimismul german conservator si influentele mediului social.

In personalitatea poetului, Gherea identifica doua sanse de refugiu in fata viitorului:    trecutul si fantezia.

Gherea face in continuare un studiu ideologic si greseste cand intelege creatia ca un mecanism simplist.

Alte creatii specifice pentru pesimismul eminescian ar fi Imparat si proletar, Mortua est!, Scrisoarea I. Pesimismul lui Eminescu nu da originalitate creatiei pentru ca este, in viziunea lui Gherea, "de imprumut".

Gherea sesizeaza scindarea personalitatii poetului, determinata de cele doua principii (trecut si viitor), care-l determina sa fie pesimist in poezia sociala si filozofica, dar optimist in poezia naturii si in erotica.

Datoria criticului este sa identifice asemenea realitati intr-o opera si, eventual, sa ofere cititorului un indreptar de lectura.

In partea a doua a studiului, Gherea ia in discutie insemnatatea estetica a poeziei lui Eminescu. In consideratiile sale, porneste de la o lucrare a lui Herbert Spencer, Filozofia stilului, pentru a demonstra ca scopul artei este conservarea energiei fizice, a "puterilor fiziologice" si "atatarea puterilor psihice" pentru a crea efectul placebo.

Surprinde in analiza lui Gherea deplasarea atentiei spre alti factori decat cel literar, estetic. Gherea vorbeste despre melancolie, durere, tristete, bucurie, jale, sfiiciune in opera lui Eminescu, care nu sunt concepte critice.

Poezia eminesciana de natura erotica se bucura, din aceasta perspectiva, de o atentie speciala. Gherea pleaca de la considerente ca "sinceritatea simtirii", "capacitatea de expresie", "adancimea simtirii", sintagme care implica aspecte cu totul vagi in abordarea operei literare.

Sistemul critic propus este uneori tradat chiar de criticul care-l foloseste.

Criticul va ajunge, inevitabil, la postura de cenzor moral, incercand sa stopeze o anume influenta a operei. Subliniaza faptul ca poezia de dragoste e cel mai consistent sector al operei lui Eminescu. Sunt luate in considerare creatii ca Despartire, S-a dus amorul, Departe sunt de tine, Dorinta, Atat de frageda, De cate ori, iubito, Din valurile vremii, Povestea codrului, Afara-i toamna s.a.m.d.

Ceea ce remarca Gherea este "puterea atragatoare, hipnotica" a acestor poezii, efect al muzicalitatii specific eminesciene.

Gherea depaseste cu greu sfera continutismului, pentru ca ii lipsesc mijloacele de analiza stilistica. Un exemplu este Calin    (File din poveste) sau chiar Luceafarul.

Epitetele prin care apreciaza creatiile eminesciene nu tin loc de investigare critica. Din nou intervine cenzura exercitata de critic, cand face aprecieri despre idealul feminin la Eminescu.

Ultima parte a studiului se ocupa de paralela Eminescu - Lenau, intrucat in paginile unor reviste germane aparusera consideratii despre Eminescu si Lenau. Gherea considera ca cele doua personalitati sunt cu totul deosebite si ironizeaza revistele germane care au scris, la moartea lui Eminescu, ca acesta ar fi "un Lenau al Tarii Romanesti".

Studiul lui Gherea se incheie oarecum abrupt, lasand revelatia promisa in asteptare. Efortul de interpretare a operei lui Eminescu e ingradit de determinism, de sociologism.

Meritul lui Gherea e de a fi sesizat scindarea personalitatii lui Eminescu, de a fi remarcat fascinatia, hipnotismul creatiei eminesciene.

In eminescologie, Gherea ramane in atentia noastra, cu toate limitele metodei propuse.