CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Al doilea roman al lui Camil Petrescu,
'Patul lui Procust', apare in 1933, la numai trei ani dupa
'Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi' si constituie,
pentru literatura romana, un eveniment deosebit, cu
totul novator, consolidand astfel romanul romanesc modern. Adept al
modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui,
fundamenteaza, principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la
sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana (europenizarea
literaturii romane), prin aducerea unor noi principii estetice ca
autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului
intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale
vremii, care promovau 'o duzina de eroi plangareti'. Camil Petrescu
opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze
'probleme de constiinta', pentru care este neaparata nevoie de un
mediu social, in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta: 'Eroul de
roman presupune un zbucium interior, lealitate, convingere profunda, un simt al
raspunderii dincolo de contingentele obisnuite. Sau cel
putin, chiar fara suport moral, caractere monumentale, in real conflict cu
societatea' ('Teze si antiteze. Eseuri
alese'). Analizand estetica literal a lui Marcel Proust ('Noua
structura si opera lui Marcel Proust' - titlul conferintei si al
articolului publicat) si luand ca opera exemplificatoare cel mai sugestiv roman
al scriitorului francez - 'In cautarea timpului pierdut'- Camil
Petrescu propune o creatie literara autentica, bazata pe experienta traita a
autorului si reflectata in propria constiinta: 'Sa nu descriu decat ceea
ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc
eu Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti Din mine insumi, eu
nu pot iesi Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii,
propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai
Structura si compozitia romanului
Novator al autenticitatii, substantialitatii si al relativismului in literatura
romana, Camil Petrescu realizeaza in romanul 'Patul lui Procust'
adevarate 'dosare de existenta', toate fiind confesiuni de
constiinta, pe care fiecare personaj-narator le face - fireste, la persoana I -
pe baza reflectarii realitatii in propria constiinta. Despre acest roman,
Nicolae Manolescu opina ca e 'o forma de garantare a
autenticitatii realitatii si impresiilor, inraurita de Stendhal si de Gide,
creatorii dosarului de existente'.
Daca in 'Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi', autorul
se substituie personajului stefan Gheorghidiu, ilustrand realitatea printr-o
singura constiinta, in 'Patul lui Procust', vocea auctoriala' se
face auzita prin fluxul constiintei personajelor-naratori care se confeseaza
(Fred Vasilescu, G.D.Ladima, Doamna T., Emilia Rachitaru), a celorlalte
personaje secundare (Penciuiescu, CibSnoiu, procurorul etc.) si a autorului
insusi (in ineditele note de subsol), toate insa exprimand, intr-o unitate
evidenta, viziunea artistica a lui Camil Petrescu.
Modalitatea narativa se remarca, asadar,
prin prezenfa marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea
acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj.
Perspectiva temperala este discontinuea bazata pe
alternanta temporala a evenimentelor, pe dislocari sub forma de flash-back si
feed-back. Perspectiva spatiala reflecta un spatiu
real, casa Emiliei, redactia ziarului, etc., dar mai ales un spatiu imaginar
inchis, al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta
personajelor.
Ca modalitate estetica, se manifesta aici memoria afectiva,
cea care aduce, in timpul obiectiv al relatarii, intamplarile petrecute in
timpul subiectiv al amintirilor.
Structura romanului este complexa, determinand
compozitia pe mai multe planuri narative care se intersecteaza si se determina
reciproc:
Tema romanului ilustreaza problematica fundamentala a
prozei Camil Petresciene, drama iubirii si drama intelectualului lucid,
inflexibil si intransigent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in
demnitate umana.
Elementele de noutate estetica ale romanului Camil Petrescian sunt bine
conturate in romanul 'Patui lui Procust': substantialitatea este
evidenta prin cele doua aspecte ale existentei umane, iubirea si demnitatea, ca
substanta a vietii; relativismul este prezent prin viziunea diversiflcata a
iubirii si a demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje;
autenticitatea este receptarea realitatii in propria constiinta, de catre
fiecare personaj in parte ('dosare de existenta'); naratiunea este la
persoana intai este modul de relatare al fiecarui erou care se confeseaza;
stilul anticalofil (impotriva scrisului frumos) presupune exprimarea concisa si
exacta a ideilor, trairilor, conceptiilor, 'ca intr-un proces-verbal'.
Semnificatia titlului
Titlul este o metafora, 'Patui lui Procust' face trimitere
directa la o poveste mitologica din antichitate, conform careia talharul
Procust din Atica aducea oaspetii la han si ii silea sa incapa perfect in
singurul pat existent, socotit de el ca spatiu ideal. Orice nepotrivire a
calatorului in patui lui Procust, atragea dupa sine ciuntirea omului, daca
acesta era prea lung, ori, dimpotriva, intinderea lui, daca acesta era prea
scurt, pana cand individul se potrivea exact masurarii impuse.
Titlul romanului imagineaza societatea ca pe un
'pat al lui Procust', ca spatiu limitat, in care valorile
intelectuale si orice aspiratie catre un ideal respins de societate sunt
ostracizate. Ea impune tuturor oamenilor un tipar fix
de existenta si oricine se abate de la regulile sociale stricte este supus
deformarilor chinuitoare, carora nu le rezista. Dupa cum insusi autorul
marturisea intr-un interviu, actiunea romanului are loc, 'in sens strict
[] intr-un pat', care constituie o ambianta pentru ilustrarea vietii
literare, politice si financiare a societatii romanesti, intre anii 1926-1928.
Constructia subiectului
Incipitul este realizat printr-o adresare directa,
constand in mustrarile pe care doamna T. le face autorului si pe care acesta le
explica in subsolul primei pagini.
Romanul incepe cu cele trei scrisori ale doamnei T. si cu notele explicative -
din subsolul paginilor - ale autorului, care o indeamna sa
faca publica experienta nefericita a sentimentului de iubire neimplinita, cu
scopul de a crea 'un dosar de existence '. Ea refuza si scriitorul o
convinge sa se confeseze in scris, recomandandu-i un stil precis si concis, ' Fara ortografie, fara compozifie, fara stil si
chiarfara caligrafie', conceptie ce sustine, de altfel, anticalofaismul
lui Camil Petrescu.
Scrisorile doamnei T. nareaza suferinta si dezamagirea produse
de faptul ca amantul ei, X, nu o mai iubeste si nu-i da nici o explicate
privind aceasta atitudine, desi ea suferise 'din cauza lui aproape
mortal' si se intreaba cum poate el s-o prefere pe alta, sa aiba metresa
si sa traiasca 'o viata completa fara mine', ori ce-i pot oferi lui
celelalte femei si ea nu. Suferinta doamnei T se amplifica din cauza umilirii,
a mandriei ranite care 'imi macina corpul', mai ales ca il intalneste
in tren pe fostul iubit care se ducea cu amanta la munte, asa cum alta data
mergeau impreuna ei doi.
Camil Petrescu apeleaza la formula romanului epistolar pentru ca impresia de
autenticitate, ce se desprinde din scrisori, sa se constitute intr-o confesiune
cuprinzatoare a adevarului, ca experienta traita, ca valoare esentiala a vietii
(substantialitatea), asa cum a fost perceputa de catre fiecare personaj in
parte, autorul realizand o creatie literara dupa formula romanului in roman.
Jurnalul lui Fred Vasilescu este cea mai intinsa si complexa
parte a romanului si poarta titlul 'intr-o dupa-amiaza de august',
cuprinzand confesiunea tanarului privind iubirea pentru doamna T., scrisorile
de dragoste ale lui George Demetru Ladima catre Emilia, precizarile lamuritoare
ale acesteia si notele de subsol ale autorului.
In acest capitol, Camil Petrescu ilustreaza si o imagine complexa a vietii
economice, politice si financiare din
La rugamintea autorului, Fred Vasilescu consemneaza in jurnalul sau iubirea
pentru doamna T. si scrisorile lui George Demetru Ladima, din ambele confesiuni
reiesind doua puncte de vedere diferite asupra aceleiasi pasiuni, adica
'doua romane subiective despre aceeasi poveste de dragoste', la care
se adauga si 'comentariile autorului, care reuseste sa creeze niste
veritabile dosare de existenta' (Gheorghe Glodeanu -'Poetica
romanului romanesc interbelic'), toate acestea concretizand noua formula
estetica a relativismului.
In primele note de subsol, prozatorul il prezinta pe
Fred Vasilescu, 'acel enigmatic X., care era fiul lui Tanase Vasilescu,
personaj intalnit si in romanul precedent, 'Ultima noapte de dragoste,
intaia noapte de razboi'. Tanarul era chinuit de o poveste de iubire, despre
care autorul afiase intamplator si-l roaga sa scrie un jurnal in care sa se
confeseze asupra tuturor starilor si sentimentelor traite
Ca timp, intamplarile relatate de jurnalul lui Fred Vasilescu incep intr-o
dupa-amiaza calduroasa de august, iar spatiul real este patul Emiliei
Rachitaru, o semiprostituata cu pretentii de artista, careia tanarul ii face o
vizita. Fred are 25 de ani, este spirit modern, cu o educatie aleasa, diplomat
si aviator, fiul unui foarte bogat om de afaceri, Tanase Vasilescu Lumanararu.
Incercand sa-l impresioneze, Emilia ii povesteste despre unul, Ladima,
'care m-a iubit ingrozitor, saracul' si care
murise acum trei luni, dandu-i sa citeasca scrisorile de dragoste pe care
acesta i le trimisese in ultimii doi ani. Fred Vasilescu citeste
pe rand si in ordine fiecare scrisoare din teancul legat cu funda roz.
Ladima fusese gazetar si poet talentat, iar Fred este
uimit cum un astfel de om nu se gandise ca se compromite scriindu-i unei astfel
de femei, o cocota de lux pe care o vizitau si alti barbati. Scrisorile lui
Ladima creioneaza un indragostit sensibil si sentimental, preocupat ca iubita
lui sa obtina un rol intr-o piesa, apoi fericit ca Emilia debutase, in
sfiirsit, intr-un spectacol la teatrul National, fiind convins de talentul
actoricesc al femeii. Emilia ii relateaza lui Fred despre relatiile ei cu alti
barbati -printre care deputatul Nae Gheorghidiu- si stradaniile ei de a evita orice intalnire a acestora cu Ladima. Cu toate
acestea, el aflase intampiator ca Emilia avea un amant, pe Traian Justiniu si-i
scrie, cu o tristete sfasietoare, rupand orice legatura cu ea: 'S-a facut
in mine ca o lumina de moarte si inteleg acum, neasteptat, toate intampiarile
si toate faptele omenesti ale acestui an de delir, de cand te cunosc'.
Afland ca Ladima este foarte rau bolnav, 'merge spre moarte',
Emilia nu se putuse duce la el, deoarece insotea, ca sa-l distreze, un alt
barbat, dar Valeria il gasise zacand intr-o mizerie crunta, neras si foarte
slabit. Vestea casatoriei Emiliei cu Arghiropol il
arunca pe Ladima intr-o disperare fara margini, dar cand logodna se anuleaza,
el ii trimite o scrisoare tulburatoare in care descrie chinurile ingrozitoare
care-l mistuiau si 'o suferinta care intrece puterea de rezistenta a
nervilor mei', rugand-o sa-l reprimeasca. De atunci se
intalneau din nou in fiecare seara, ieseau impreuna, dar nu a fost niciodata a
lui pentru ca Ladima 'altminteri era idealist. [] Ii piacea,
asa, sa stea aci', spune Emilia 'tot senina, mare si goala'.
Dintr-o alta scrisoare, adresata 'Emy scumpa', reiese mandria lui
Ladima pentru 'logodnica' lui, asa cum o prezinta pe Emilia celor mai
buni prieteni ai sai, Bulgaran, Cibanoiu si Penciulescu, invitandu-i pe toti
intr-o seara la masa, dar Emilia pleaca devreme pentru ca se plictisise
ingrozitor, desi unul era mare savant, altul teozof si ceiaialt un om de mare
cultura.
Dintr-o alta perspectiva narativa, Fred rememoreaza toate intampiarile legate
de Ladima, in care se implicase in mod direct si isi aminteste faptul ca il cunoscuse
in iulie 1926, intr-o imprejurare foarte personala, deoarece el venise la
Techirghiol ca sa se afle - neobservat si nebanuit de nimeni - in apropierea
doamnei T, pe care o iubea in taina. Ladima este prima
persoana careia Fred ii destainuieste chinurile prin care trece iubind-o atat
de total pe doamna T., simtind o pornire inexplicabila pentru confesiune:
'Era singurul pe lume caruia i-as fi incredintat taina, pe care n-o stiu
nici parintii mei, faptul cumplit care e cancerul vietii mele, care ma face sa
fug de-o femeie iubita'.
Fred il recomanda pe Demetru Ladima tatalui sau, Tanase Vasilescu, pentru a-l
lua director la 'Veacul', ziar infiintat impreuna cu Nae Gheorghidiu,
pentru a stavili o campanie de presa pornita impotriva deputatului, prin care
se dezvaluiau afacerile necinstite privind fabrica de munitii din Ardeal si
receptia unor avioane, din care cauza fusese remaniat din functia de ministru.
Tanarul director s-a ocupat cu pasiune si infrigurare de organizarea gazetei,
pe care o scria aproape singur si timp de doua saptamani, 'Veacul' a
deziantuit o campanie furibunda, 'aproape salbatica' impotriva celui
care-l atacase pe Gheorghidiu pentru, 'afaceri veroase', iacandu-l sa
apara in fata opiniei publice 'un imbecil ridicol'. Atacurile virulente
ale noii gazete, 'Veacul', se indreptau acum impotriva intregii clase
politice, impotriva conducerii tineretului liberal, astfel ca Nae Gheorghidiu
ajunsese sa fie 'temut si ascultat', iar
gazeta 'semana teroare, mai ales [] in partidul liberal'. Ziarul
are si un succes financiar, atingand in doua luni tirajul 'exceptional de
14 mii de exemplare', izbanda fiind posibila si pentru ca Ladima era
'absolut invulnerabil - si se facusera investigatii la tribunalul din
orasul iui de nastere, detectivii ii urmarisera tot firul trecutului, ii
scrutasera viata' dar, negasind nimic de care sa se agate, nu se putea
riposta in nici un fel campaniilor lui de presa, care devenisera extrem de
aprige.
Notele de subsol ale autorului sunt o alta perspective
narativa si se constituie intr-o satira vehementa privind statutul omului in
societatea vremii, unde toate sansele sunt de partea afaceristilor verosi, pe
cand cei cinstiti, ca Ladima, traiesc mizerabil si in umbra celorlalti. Astfel ca talentul, cinstea si demnitatea gazetarului Ladima nu pot
invinge paienjenisul afacerilor frauduloase ale lui Gheorghidiu si Lumanararu.
El descopera intamplator neregulile dintr-o afacere a
industriei miniere si C.F.R., care pagubea statul roman cu un miliard de lei
anual, iara sa banuiasca implicarea totala a patronilor sai in aceasta frauda.
Ceea ce a dus la ruperea definitiva a acestei
colaborari, a fost aparitia unui articol de o violenta deosebita, prin care
Ladima acuza puterea politica de matrapazlacuri in domeniul financiar-bancar.
In notele de subsol, autorul relateaza antipatia profunda pe
care Ladima o avea pentru economisti, pe care-i numeste 'corbii matematici
ai mizeriei' ori 'improvizati medici
financiari', considerandu-i vinovati direct de criza financiara si
economica in care se afla
Citind scriosarea in care Ladima o anunta pe Emilia ca isi da definitiv demisia
de la gazeta, pentru ca nu poate scrie ceea ce i se comanda, ci numai ceea ce
gandeste el (autenticitatea), mai ales ca este si prost platit, Fred isi
aminteste ca il rugase pe Ladima sa renunte la demisie, dar acesta refuzase
categoric: 'Nu sunt in stare sa scriu doua randuri care sa nu vie dintr-o
convingere adanca'. Privind la 'aceasta Emilie cu carnea de gutuie
moale, la povestea aceasta pe care puteam sa n-o
cunosc', Fred Vasilescu este uluit de imaginea pe care o are
indragostitul, cum vede el in femeia iubita perfectiunea fizica si integritatea
morala.
Plecat de la gazeta, Ladima o duce din ce in ce mai greu, incearca sa publice
in gazete poezii si foiletoane, nu mai putea iesi nicaieri, iar cand isi da
seama ca Emilia are relatii cu un grec, Micropolu, ii scrie pentru ultima data
si, plin de amaraciune, ii cere inapoi scrisorile pe care i le trimisese. Ea
refuza, socotind ca nu este un om bine crescut si-l
minte ca le-a pierdut. Peste doua saptamani Ladima s-a sinucis si Emilia spune
ca a recurs la acest gest 'din mizerie',
pentru ca 'nu mai manca poate nici o data pe zi'.
Fred Vasilescu isi da seama ca scrisorile nu trebuie sa
mai ramana 'in mana Emiliei', intrucat acestea puteau compromite
amintirea lui Ladima, statutul sau de poet talentat si de gazetar intransigent,
asa ca se hotaraste sa le fure.
'Epilogul I' relateaza infrigurarea cu care Fred Vasilesci
cerceteaza, chiar de a doua zi de dupa vizita la Emilia, imprejurarile
sinuciderii lui George Demetru Ladima. Necrologurile erau surprinzator de
elogioase, Ladima fiind considerat 'un stralucit talent', 'o
mare pierdere pentru literatura romaneasca', dar unul singur il
impresioneaza profund 'Unul dintre cei mai mari poeti ai timpului
hranit cu otet, fiere si dezgust de contemporani, a dus tacut teava rece pe
inima calda si stupida si a domolit-o, sfaramand-o. Noapte buna, poet smintit
si cumsecade' Desi pare absurd ca un om ca Ladima sa se sinucida din cauza
'unei femei atat de vulgare ca Emilia', Fred stie ca acest soi de
cocote provoaca
adevarate drame de amor, sinucideri sau crime, pe cand cele superioare,
inteligente si distinse provoaca suferinte mult mai adanci, dar pe un alt plan
spiritual: 'Toate dramele din toti anii, de cand sunt atent la lume, sunt
din mahalaua sufleteasca'.
Ladima isi trasese un glont in inima, inabusind zgomotul cu o patura, iar in
buzunarul hainei s-a gasit o mie de lei si o scrisoare adresata unei doamne,
Maria Manescu, in care Ladima isi destainuie profunda suferinta provocata de
'iubirea aceasta eterna si otravitoare'. De aceea procurorul respinge
cauza sinuciderii ca fiind mizeria in care ar fi trait poetul si considera ca
el s-a impuscat din pricina acelei femei, careia ii
lasase scrisoarea. Fred isi da seama ca orgoliul lui Ladima a determinat
aceasta punere in scena a imprejurarilor. Fire hipersensibila,
Ladima se simtea rusinat de iubirea injositoare pentru vulgara Emilia si
imprumutase cei 1.000 de lei pe care-i pusese in buzunar, astfel ca demnitatea
lui de om sa ramana nestirbita, fiind unica lui
mandrie in viata, singurul ideal: 'nu trebuie sa se stie ca am iubit
asemenea femeie si ca in viata am suferit de foame. [] Am trait patruzeci de
ani, inutili'.
Epilogul II, subintitulat 'Povestit de autor'
naratorul relateaza la persoana I despre ciudatul accident de avion suferit de
Fred Vasilescu, a doua zi dupa ce ii predase caietele.
Finalul romanului cuprinde discutia doamnei T cu naratorul, din care reiese ca
ea fusese tot timpul framantata de incertitudinea iubirii, 'uneori si mie
mi se parea ca ma iubeste ] o iubire patimasa
ascunsa' si marturisirea ei ca l-a iubit pe Fred cu pasiune, cu voluptate
si nu a inteles niciodata de ce el intrerupsese aceasta relatie. Naratorul
renunta definitiv la aflarea unor eventuale raspunsuri lamuritoare privind
iubirea ciudata dintre cei doi, deoarece adevarurile nu pot fi limitate:
'Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universaia, fara nici un
moment de sprijin adevarat, asa cum singur a spus-o parca, un afluent urmeaza
legea fluviului'.
Romanul 'Patul lui Procust' este construit
pe axa fundamentala a autenticitatii, Camil Petrescu ilustrand substanta
vietii, fie prin valori existentiale ca iubirea si demnitatea, fie prin
prezentarea realitatilor sociale, culese din banalitatea cotidiana, conturand
un tablou convingator al lumii politice, economice si financiare din
Destinele celor doua personaje masculine - Fred si Ladima - sunt, in conceptia
lui Nicolae Manolescu, doua enigme care stau fata in fata, una fiind imaginea
rasturnata a celeilalte: 'daca Ladima isi pierde cu desavarsire capul
pentru o femeie vadit inferioara si se sinucide probabil din cauza ei, lacand
insa totul spre a masca acest lucru, Fred se dovedeste capabil sa paraseasca o
femeie care-i este superioara, desi nu e deloc exclus sa se sinucida din cauza
ei, mascand motivul la fel de grijuliu ca si Ladima. [] Dragostea (si cu
atat mai mult dragostea-pasiune) transforma pe cel ce
iubeste in sclavul celui iubit: iar Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al
doamnei T.' Fred sacrifica iubirea din vanitate, iar
Ladima din demnitate.
Caracterizarea personajelor
George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind
conturat prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din
scrisorile adresate Emiliei, prin impresiile puternice ale celorlalte
personaje, ca Fred Vasilescu si Emilia Rachitaru, prin notele de subsol ale
autorului, prin articolele de ziar reproduse in aceste note, prin opiniile
altor personaje, ca procurorul care anchetase sinuciderea ori marturiile
prietenilor lui de cafea.
Ladima, poet talentat si gazetar intransigent, cumuleaza toate celelalte
trasaturi generale ale personajului Camil Petrescian: intelectual lucid,
analitic, inadaptat social, hipersensibil, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia unei iubiri ideale
si aspirand catre demnitate umana absoluta in profesia de ziarist, ca esente
existentiale.
Portretul fizic se contureaza din puncte de vedere diferite
si subiective, avand - asadar - la baza principiul estetic al relativismului.
Fred Vasilescu vede la inceput 'un tip de lautar sau doctor, asa ceva, cu
mustata de plotonier', apoi il aseamana cu 'un profesor universitar,
de o politeta de ambasador pensionar', iar Emilia si-l aminteste ca pe un
tip 'blond si foarte inalt [] putin cam haloimas, dar era
simpatic.'
Intelectual sensibil, Ladima este un poet recunoscut de unit ca genial, ignorat
sau negat cu fermitate de altii, iar ca gazetar se manifesta intransigent si
inflexibil, cinstit si insetat de adevar, nefiind nici pe departe 'un om
de paie'. Ladima pune in articolele sale pasiunea si convingerea
intelectualului care gandeste profund si care crede in scrisul sau: 'daca
nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot
altfel.' Ca toate personajele camilpetresciene, Ladima este un inadaptat
social, incapabil sa accepte compromisurile, un om corect, preferand sa-si dea
demisia cu demnitate, decat sa nu scrie adevarul despre orice 'adunatura
de jecmanitori ai statului', chiar daca ajungea, ca urmare a acestei
decizii, muritor de foame.
Hipersensibil, Ladima este insetat de a simti in
profunzime pasiunea iubirii si se autoiluzioneaza in dragostea lui pentru
Emilia, pe care o vede ca pe femeia ideala, pura, Candida, copilaroasa,
refuzand structural evidentele. Fred se mira cum un
intelectual rasat ca Ladima nu s-a gandit 'nici o clipa ca faptul acesta,
daca s-ar afla, l-ar compromite. Sinuciderea lui Ladima este
privita cu acelasi relativism al punctelor de vedere diferite. Fred considera
sinuciderea ca urmare a vietii mizerabile, vulgare, procurorul care ancheteaza
cazul crede ca din cauza doamnei T, deoarece scrisoarea sinucigasului ii era
adresata acesteia, Cibanoiu sustine ca prietenul sau isi pierduse credinta in
Dumnezeu, neputandu-se ridica deasupra mizeriei cotidiene. Ladima este un
invins, refuzand - din orgoliu - sa-si accepte toata mizeria vietii, experienta
umilitoare a traiului zilnic, se indragostise de 'o femeie ordinara, o
semiprostituata, pe care el o crede intruchiparea puritatii si bunatatii, e o
consecinta a conditiei sale jalnice sociale si
materiale'.(Ov.S.Crohmalniceanu).
Fred Vasilescu este fiul lui Tanase Lumanararu,
industriasul multimilionar asociat in diferite afaceri cu politicianul liberal
Nae Gheorghidiu, personaje conturate in romanul 'Ultima noapte de
dragoste, intaia noapte de razboi'. Definit de Pompiliu Constantinescu ca
'un fel de intersectie atuturor celorlalte personaje', Fred recompune
-prin memorie afectiva - viata Emiliei, a doamnei T., destinul lui Ladima, precum
si imaginea sociala, politica si economica a Romaniei interbelice. Ca personaj,
Fred Vasilescu este o imbinare perfecta intre esente
si aparente, fiul milionarului dorind sa fie perceput ca nu are alte preocupari
decat sportul, moda, chefurile si femeile, dar fiind, in fondul sau, un tanar
sensibil, inteligent si serios.
Portretul fizic este conturat abia in epilogul al
II-lea, prin necrology cu prilejul mortii impresionante a tanarului pilot, cand
nu mai ramasese nimic din 'tanarul blond, cu obrazul limpede, cu trasaturi
regulate si evidente ca un cap de statuie greceasca'.
Sub aparenta unui tanar superficial, pe care 'banda' il considera valoros pentru ca era plin de bani, boem, snob
si prost, Fred este un intelectual lucid, introvertit, inteligent. El isi
ascunde adevarata natura spirituala, intrucat contrasteaza flagrant cu mediul
inconjurator, cu lumea superficiala al carei stil l-a
adoptat, prefacandu-se ca apartine acestei societati mondene, meschine si
dominate de parvenitism. Incadrandu-se perfect in tipul personajului
camilpetrescian, Fred Vasilescu este intelectualul
lucid, autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima si Gheorghidiu. Cu
toate ca este indragostit total si definitiv de doamna T., Fred o evita, fiind
capabil sa paraseasca o femeie care-i este superioara, probabil din cauza
aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajele lui Camil Petrescu:
'Sacrifica definitiv pasiunea pe altarul vanitatii: in loc sa se piarda pe
sine, prefera s-o piarda pe ea. [] Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al
doamnei T.'(Nicolae Manolescu, 'Area lui Noe').
Dragostea lui pentru doamna T. ramane un mister, iar
accidentul de avion poate fi si o sinucidere, adica personalitatea lui Fred
Vasilescu ramane enigmatica, sfarsitul sau penduland intre accident de avion si
sinucidere. Tanarul moare intempestiv, a doua zi dupa predarea caietelor in
care confesiunile lui sunt o permanenta autointrospectie, ca si cand scrisul
l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin
analiza lucida a 'cancerului' vietii lui, iubirea. Misterul iubirii
lui reintra, prin moartea eroului, in circuitul marilor enigme ale Universului:
'Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universaia, fara nici un
moment de sprijin adevarat, asa cum, singur a spus-o parca, un afluent urmeaza
legea fluviului', fraza care constituie finalul romanului, ca o concluzie
ideatica sugestiva pentru conceptia literara a lui Camil Petrescu.
Doamna T. este numele enigmatic pe care Camil Petrescu il da eroinei Maria T.
Manescu, numele intreg al eroinei fiind amintit in trecere de Fred Vasilescu,
atunci cand isi scrie testamentul si, mai accentuat, in scrisoarea de adio pe
care George Demetru Ladima i-o adreseaza femeii inainte de sinucidere.
Autorul o rugase pe doamna T. sa primeasca un rol intr-o
piesa a lui, dar refuzul doamnei T. este categoric, acceptand insa destainuirea
epistolara asa ca ii trimite patru scrisori in care-si dezvaluie sentimentele,
conceptiile despre iubire, despre relatiile cu oamenii, despre viata, in
general.
In notele de subsol autorul ii face, in mod direct, un
portret fizic detaliat: 'Nu inalta si inselator slaba, palida si cu un par
bogat de culoarea castanei [] cu ochii albastri ca platina, lucind,
frematand de viata'. Trasaturile morale reies indirect,
din faptele, atitudinile si vorbele eroinei. Inteligenta, distinsa si cu o
profunda cultura, ea isi pune pe picioare o afacere proprie, deschizand un
magazin cochet si discret de mobila stil, in care piesele rare, de valoare
autentica ii satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pentru arta adevarata,
fata de care are o atractie si o pasiune de critic de arta.
Camil Petrescu creeaza un model de feminitate, de
delicatete si sensibilitate, calitatile spirituale si intelectuale ale doamnei
T. constituine un adevarat si inalt omagiu al ideii de femeie ideala. Pentru
Fred este femeia unica, iubirea vietii lui,
sentimentele fiind reciproce. Dragostea lor este
devoranta, ii duce pe amandoi la o uitare totala de sine, barbatu intrebandu-se
uneori daca mai sunt 'in toate mintile'. Iubirea
lor tainica ascunsa de privirile lumii 'atat de rea
neintelegatoare', pastrand cu strasnicie trairea intensa numai pentru ei,
contureaza femeia enigmatica, cea care atrage prin eternul mister feminin.
George Calinescu afirma ca nu exists in viata reala decat femei ca Emilia,
'femeia de toate zilele' ce se poate caracteriza, pe cand
'Doamna T. este fantoma romanului, aspiratiunea lui Fred, obscura si
enigmatica, tocmai prin aceasta, si daca autorul n-a stiut sa-i dea tonuri de
ulei, este pentru ca n-a putut s-o scoata din mediul ei aerian'.
Emilia Rachitaru este cocota de lux
si actrita fara talent care starneste o pasiune mistuitoare si inexplicabila in
sufletul sensibil al lui George Demetru Ladima, pentru care ea este frumoasa,
pura si candida. Ladima o divinizeaza, ii pare talentata ca actrita, o
aureoleaza cu calitati pe care le-ar dori la ea si iubeste aceste nobile trasaturi. Pentru Fred, Emilia este
proasta ca femeie, insensibila, total lipsita de talent ca actrita, pe scena
fiind 'dezastruoasa ca o bucatareasa patetica'.
Portretul fizic creioneaza, prin relativism,
o femeie lasciva, Fred vede o blonda spalacita, grasuta si vulgara atat in
gesturi, cat si in vocabular. Pentru Cibanoiu, Emilia este
'o femeie fara suflet, o actrita, fire netrebnica'. Ea este de o gravitate prosteasca, mereu incruntata, grava si
impozanta, dandu-si o importanta specifica celor saraci cu duhul, neputinciosi
sa inteleaga ceva in profunzime.
Dragostea ei este penibil de dramatica, de
serioasa si calculata, Emilia fiind cocota de lux imobilata de Ladima
cu puritatea unui suflet de copil si vazand in ea idealul feminin, care n-are
insa nici o legatura cu femeia reala. Trasaturile morale
reies indirect si din faptele si vorbele Emiliei. Meschinsi, ea este interesata numai de eventualele servicii pe care acesta
i le-ar fi putut face ca gazetar. Incapabila de ganduri profunde si de
sentimente puternice, insensibila, Emilia nu-si da seama de raul pe care i-l
face lui Ladima, considerandu-se miloasa pentru ca nu-l 'arunca'
afara din casa, desi o plictisea cu grija lui exagerata, o obosea cu
atitudinile lui ridicol de sentimentale, din care cauza George Calinescu o
numeste 'bestie inculta'.
Originalitatea romanului e data de
subtilitatea si profunzimea analitica a constiintelor, de dramele interioare
suferite din iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului subiectiv
cu cel obiectiv, de faptul ca personajele sunt in acelasi timp si naratori.
Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu in
roman constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care le
imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia
constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia,care
scot in evidenfa zbuciumul interior al personajelor, central de aspiratia spre
absolut.
Camil Petrescu, romancier prin excelenta citadin, realizeaza o
literature intelectuala, situandu-se pe linia ideii ca actul scrisului este, in primul rand, 'o experienta spirituala, o forma
de confesiune destinata sa atinga suprema sinceritate si sa duca la o revelatie
existentiala' (Ov.S.Crohmalniceanu - 'Literatura romana intre cele
doua razboaie mondiale').
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1439
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved