Camil Petrescu, 'Patul lui Procust'

Al doilea roman al lui Camil Petrescu, 'Patul lui Procust', apare in 1933, la numai trei ani dupa 'Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi' si constituie, pentru literatura romana, un eveniment deosebit, cu totul novator, consolidand astfel romanul romanesc modern. Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamenteaza, principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana (europenizarea literaturii romane), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii, care promovau 'o duzina de eroi plangareti'. Camil Petrescu opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze 'probleme de constiinta', pentru care este neaparata nevoie de un mediu social, in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta: 'Eroul de roman presupune un zbucium interior, lealitate, convingere profunda, un simt al raspunderii dincolo de contingentele obisnuite. Sau cel putin, chiar fara suport moral, caractere monumentale, in real conflict cu societatea' ('Teze si antiteze. Eseuri alese'). Analizand estetica literal a lui Marcel Proust ('Noua structura si opera lui Marcel Proust' - titlul conferintei si al articolului publicat) si luand ca opera exemplificatoare cel mai sugestiv roman al scriitorului francez - 'In cautarea timpului pierdut'- Camil Petrescu propune o creatie literara autentica, bazata pe experienta traita a autorului si reflectata in propria constiinta: 'Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti Din mine insumi, eu nu pot iesi Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai



Structura si compozitia romanului



Novator al autenticitatii, substantialitatii si al relativismului in literatura romana, Camil Petrescu realizeaza in romanul 'Patul lui Procust' adevarate 'dosare de existenta', toate fiind confesiuni de constiinta, pe care fiecare personaj-narator le face - fireste, la persoana I - pe baza reflectarii realitatii in propria constiinta. Despre acest roman, Nicolae Manolescu opina ca e 'o forma de garantare a autenticitatii realitatii si impresiilor, inraurita de Stendhal si de Gide, creatorii dosarului de existente'.

Daca in 'Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi', autorul se substituie personajului stefan Gheorghidiu, ilustrand realitatea printr-o singura constiinta, in 'Patul lui Procust', vocea auctoriala' se face auzita prin fluxul constiintei personajelor-naratori care se confeseaza (Fred Vasilescu, G.D.Ladima, Doamna T., Emilia Rachitaru), a celorlalte personaje secundare (Penciuiescu, CibSnoiu, procurorul etc.) si a autorului insusi (in ineditele note de subsol), toate insa exprimand, intr-o unitate evidenta, viziunea artistica a lui Camil Petrescu.

Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin prezenfa marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj. Perspectiva temperala este discontinuea bazata pe alternanta temporala a evenimentelor, pe dislocari sub forma de flash-back si feed-back. Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, casa Emiliei, redactia ziarului, etc., dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajelor.

Ca modalitate estetica, se manifesta aici memoria afectiva, cea care aduce, in timpul obiectiv al relatarii, intamplarile petrecute in timpul subiectiv al amintirilor.

Structura romanului este complexa, determinand compozitia pe mai multe planuri narative care se intersecteaza si se determina reciproc:

• trei scrisori ale Doamnei T. adresate autorului;

• jurnalul lui Fred Vasilescu, o confesiune care cuprinde si scrisorile lui G.D.Ladima si comentariile Emiliei Rachitaru, fiind partea cea mai extinsa din roman si avand titlul 'Intr-o dupa-amiaza de august';

• 'Epilog I' care apartine lui Fred Vasilescu;

• 'Epilog II', subintitulat 'Povestit de autor', apartinand, asadar, scriitorului insusi;

• Notele de subsol ale autorului, care expliciteaza si incheaga intr-un tot unitar planurile narative ale romanului.

Tema romanului ilustreaza problematica fundamentala a prozei Camil Petresciene, drama iubirii si drama intelectualului lucid, inflexibil si intransigent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana.

Elementele de noutate estetica ale romanului Camil Petrescian sunt bine conturate in romanul 'Patui lui Procust': substantialitatea este evidenta prin cele doua aspecte ale existentei umane, iubirea si demnitatea, ca substanta a vietii; relativismul este prezent prin viziunea diversiflcata a iubirii si a demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje; autenticitatea este receptarea realitatii in propria constiinta, de catre fiecare personaj in parte ('dosare de existenta'); naratiunea este la persoana intai este modul de relatare al fiecarui erou care se confeseaza; stilul anticalofil (impotriva scrisului frumos) presupune exprimarea concisa si exacta a ideilor, trairilor, conceptiilor, 'ca intr-un proces-verbal'.



Semnificatia titlului



Titlul este o metafora, 'Patui lui Procust' face trimitere directa la o poveste mitologica din antichitate, conform careia talharul Procust din Atica aducea oaspetii la han si ii silea sa incapa perfect in singurul pat existent, socotit de el ca spatiu ideal. Orice nepotrivire a calatorului in patui lui Procust, atragea dupa sine ciuntirea omului, daca acesta era prea lung, ori, dimpotriva, intinderea lui, daca acesta era prea scurt, pana cand individul se potrivea exact masurarii impuse.

Titlul romanului imagineaza societatea ca pe un 'pat al lui Procust', ca spatiu limitat, in care valorile intelectuale si orice aspiratie catre un ideal respins de societate sunt ostracizate. Ea impune tuturor oamenilor un tipar fix de existenta si oricine se abate de la regulile sociale stricte este supus deformarilor chinuitoare, carora nu le rezista. Dupa cum insusi autorul marturisea intr-un interviu, actiunea romanului are loc, 'in sens strict [] intr-un pat', care constituie o ambianta pentru ilustrarea vietii literare, politice si financiare a societatii romanesti, intre anii 1926-1928.



Constructia subiectului



Incipitul este realizat printr-o adresare directa, constand in mustrarile pe care doamna T. le face autorului si pe care acesta le explica in subsolul primei pagini.

Romanul incepe cu cele trei scrisori ale doamnei T. si cu notele explicative - din subsolul paginilor - ale autorului, care o indeamna sa faca publica experienta nefericita a sentimentului de iubire neimplinita, cu scopul de a crea 'un dosar de existence '. Ea refuza si scriitorul o convinge sa se confeseze in scris, recomandandu-i un stil precis si concis, ' Fara ortografie, fara compozifie, fara stil si chiarfara caligrafie', conceptie ce sustine, de altfel, anticalofaismul lui Camil Petrescu.

Scrisorile doamnei T. nareaza suferinta si dezamagirea produse de faptul ca amantul ei, X, nu o mai iubeste si nu-i da nici o explicate privind aceasta atitudine, desi ea suferise 'din cauza lui aproape mortal' si se intreaba cum poate el s-o prefere pe alta, sa aiba metresa si sa traiasca 'o viata completa fara mine', ori ce-i pot oferi lui celelalte femei si ea nu. Suferinta doamnei T se amplifica din cauza umilirii, a mandriei ranite care 'imi macina corpul', mai ales ca il intalneste in tren pe fostul iubit care se ducea cu amanta la munte, asa cum alta data mergeau impreuna ei doi.

Camil Petrescu apeleaza la formula romanului epistolar pentru ca impresia de autenticitate, ce se desprinde din scrisori, sa se constitute intr-o confesiune cuprinzatoare a adevarului, ca experienta traita, ca valoare esentiala a vietii (substantialitatea), asa cum a fost perceputa de catre fiecare personaj in parte, autorul realizand o creatie literara dupa formula romanului in roman.

Jurnalul lui Fred Vasilescu este cea mai intinsa si complexa parte a romanului si poarta titlul 'intr-o dupa-amiaza de august', cuprinzand confesiunea tanarului privind iubirea pentru doamna T., scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima catre Emilia, precizarile lamuritoare ale acesteia si notele de subsol ale autorului.

In acest capitol, Camil Petrescu ilustreaza si o imagine complexa a vietii economice, politice si financiare din Romania, intre anii 1926 - 1928.

La rugamintea autorului, Fred Vasilescu consemneaza in jurnalul sau iubirea pentru doamna T. si scrisorile lui George Demetru Ladima, din ambele confesiuni reiesind doua puncte de vedere diferite asupra aceleiasi pasiuni, adica 'doua romane subiective despre aceeasi poveste de dragoste', la care se adauga si 'comentariile autorului, care reuseste sa creeze niste veritabile dosare de existenta' (Gheorghe Glodeanu -'Poetica romanului romanesc interbelic'), toate acestea concretizand noua formula estetica a relativismului.

In primele note de subsol, prozatorul il prezinta pe Fred Vasilescu, 'acel enigmatic X., care era fiul lui Tanase Vasilescu, personaj intalnit si in romanul precedent, 'Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi'. Tanarul era chinuit de o poveste de iubire, despre care autorul afiase intamplator si-l roaga sa scrie un jurnal in care sa se confeseze asupra tuturor starilor si sentimentelor traite

Ca timp, intamplarile relatate de jurnalul lui Fred Vasilescu incep intr-o dupa-amiaza calduroasa de august, iar spatiul real este patul Emiliei Rachitaru, o semiprostituata cu pretentii de artista, careia tanarul ii face o vizita. Fred are 25 de ani, este spirit modern, cu o educatie aleasa, diplomat si aviator, fiul unui foarte bogat om de afaceri, Tanase Vasilescu Lumanararu. Incercand sa-l impresioneze, Emilia ii povesteste despre unul, Ladima, 'care m-a iubit ingrozitor, saracul' si care murise acum trei luni, dandu-i sa citeasca scrisorile de dragoste pe care acesta i le trimisese in ultimii doi ani. Fred Vasilescu citeste pe rand si in ordine fiecare scrisoare din teancul legat cu funda roz.

Ladima fusese gazetar si poet talentat, iar Fred este uimit cum un astfel de om nu se gandise ca se compromite scriindu-i unei astfel de femei, o cocota de lux pe care o vizitau si alti barbati. Scrisorile lui Ladima creioneaza un indragostit sensibil si sentimental, preocupat ca iubita lui sa obtina un rol intr-o piesa, apoi fericit ca Emilia debutase, in sfiirsit, intr-un spectacol la teatrul National, fiind convins de talentul actoricesc al femeii. Emilia ii relateaza lui Fred despre relatiile ei cu alti barbati -printre care deputatul Nae Gheorghidiu- si stradaniile ei de a evita orice intalnire a acestora cu Ladima. Cu toate acestea, el aflase intampiator ca Emilia avea un amant, pe Traian Justiniu si-i scrie, cu o tristete sfasietoare, rupand orice legatura cu ea: 'S-a facut in mine ca o lumina de moarte si inteleg acum, neasteptat, toate intampiarile si toate faptele omenesti ale acestui an de delir, de cand te cunosc'.

Afland ca Ladima este foarte rau bolnav, 'merge spre moarte', Emilia nu se putuse duce la el, deoarece insotea, ca sa-l distreze, un alt barbat, dar Valeria il gasise zacand intr-o mizerie crunta, neras si foarte slabit. Vestea casatoriei Emiliei cu Arghiropol il arunca pe Ladima intr-o disperare fara margini, dar cand logodna se anuleaza, el ii trimite o scrisoare tulburatoare in care descrie chinurile ingrozitoare care-l mistuiau si 'o suferinta care intrece puterea de rezistenta a nervilor mei', rugand-o sa-l reprimeasca. De atunci se intalneau din nou in fiecare seara, ieseau impreuna, dar nu a fost niciodata a lui pentru ca Ladima 'altminteri era idealist. [] Ii piacea, asa, sa stea aci', spune Emilia 'tot senina, mare si goala'.

Dintr-o alta scrisoare, adresata 'Emy scumpa', reiese mandria lui Ladima pentru 'logodnica' lui, asa cum o prezinta pe Emilia celor mai buni prieteni ai sai, Bulgaran, Cibanoiu si Penciulescu, invitandu-i pe toti intr-o seara la masa, dar Emilia pleaca devreme pentru ca se plictisise ingrozitor, desi unul era mare savant, altul teozof si ceiaialt un om de mare cultura.

Dintr-o alta perspectiva narativa, Fred rememoreaza toate intampiarile legate de Ladima, in care se implicase in mod direct si isi aminteste faptul ca il cunoscuse in iulie 1926, intr-o imprejurare foarte personala, deoarece el venise la Techirghiol ca sa se afle - neobservat si nebanuit de nimeni - in apropierea doamnei T, pe care o iubea in taina. Ladima este prima persoana careia Fred ii destainuieste chinurile prin care trece iubind-o atat de total pe doamna T., simtind o pornire inexplicabila pentru confesiune: 'Era singurul pe lume caruia i-as fi incredintat taina, pe care n-o stiu nici parintii mei, faptul cumplit care e cancerul vietii mele, care ma face sa fug de-o femeie iubita'.

Fred il recomanda pe Demetru Ladima tatalui sau, Tanase Vasilescu, pentru a-l lua director la 'Veacul', ziar infiintat impreuna cu Nae Gheorghidiu, pentru a stavili o campanie de presa pornita impotriva deputatului, prin care se dezvaluiau afacerile necinstite privind fabrica de munitii din Ardeal si receptia unor avioane, din care cauza fusese remaniat din functia de ministru. Tanarul director s-a ocupat cu pasiune si infrigurare de organizarea gazetei, pe care o scria aproape singur si timp de doua saptamani, 'Veacul' a deziantuit o campanie furibunda, 'aproape salbatica' impotriva celui care-l atacase pe Gheorghidiu pentru, 'afaceri veroase', iacandu-l sa apara in fata opiniei publice 'un imbecil ridicol'. Atacurile virulente ale noii gazete, 'Veacul', se indreptau acum impotriva intregii clase politice, impotriva conducerii tineretului liberal, astfel ca Nae Gheorghidiu ajunsese sa fie 'temut si ascultat', iar gazeta 'semana teroare, mai ales [] in partidul liberal'. Ziarul are si un succes financiar, atingand in doua luni tirajul 'exceptional de 14 mii de exemplare', izbanda fiind posibila si pentru ca Ladima era 'absolut invulnerabil - si se facusera investigatii la tribunalul din orasul iui de nastere, detectivii ii urmarisera tot firul trecutului, ii scrutasera viata' dar, negasind nimic de care sa se agate, nu se putea riposta in nici un fel campaniilor lui de presa, care devenisera extrem de aprige.

Notele de subsol ale autorului sunt o alta perspective narativa si se constituie intr-o satira vehementa privind statutul omului in societatea vremii, unde toate sansele sunt de partea afaceristilor verosi, pe cand cei cinstiti, ca Ladima, traiesc mizerabil si in umbra celorlalti. Astfel ca talentul, cinstea si demnitatea gazetarului Ladima nu pot invinge paienjenisul afacerilor frauduloase ale lui Gheorghidiu si Lumanararu. El descopera intamplator neregulile dintr-o afacere a industriei miniere si C.F.R., care pagubea statul roman cu un miliard de lei anual, iara sa banuiasca implicarea totala a patronilor sai in aceasta frauda. Ceea ce a dus la ruperea definitiva a acestei colaborari, a fost aparitia unui articol de o violenta deosebita, prin care Ladima acuza puterea politica de matrapazlacuri in domeniul financiar-bancar.

In notele de subsol, autorul relateaza antipatia profunda pe care Ladima o avea pentru economisti, pe care-i numeste 'corbii matematici ai mizeriei' ori 'improvizati medici financiari', considerandu-i vinovati direct de criza financiara si economica in care se afla tara, demonstrand ca nimeni dintre cei bogati nu-si plateste impozitele, ci numai cei saraci si functionarii le achita.

Citind scriosarea in care Ladima o anunta pe Emilia ca isi da definitiv demisia de la gazeta, pentru ca nu poate scrie ceea ce i se comanda, ci numai ceea ce gandeste el (autenticitatea), mai ales ca este si prost platit, Fred isi aminteste ca il rugase pe Ladima sa renunte la demisie, dar acesta refuzase categoric: 'Nu sunt in stare sa scriu doua randuri care sa nu vie dintr-o convingere adanca'. Privind la 'aceasta Emilie cu carnea de gutuie moale, la povestea aceasta pe care puteam sa n-o cunosc', Fred Vasilescu este uluit de imaginea pe care o are indragostitul, cum vede el in femeia iubita perfectiunea fizica si integritatea morala.

Plecat de la gazeta, Ladima o duce din ce in ce mai greu, incearca sa publice in gazete poezii si foiletoane, nu mai putea iesi nicaieri, iar cand isi da seama ca Emilia are relatii cu un grec, Micropolu, ii scrie pentru ultima data si, plin de amaraciune, ii cere inapoi scrisorile pe care i le trimisese. Ea refuza, socotind ca nu este un om bine crescut si-l minte ca le-a pierdut. Peste doua saptamani Ladima s-a sinucis si Emilia spune ca a recurs la acest gest 'din mizerie', pentru ca 'nu mai manca poate nici o data pe zi'.

Fred Vasilescu isi da seama ca scrisorile nu trebuie sa mai ramana 'in mana Emiliei', intrucat acestea puteau compromite amintirea lui Ladima, statutul sau de poet talentat si de gazetar intransigent, asa ca se hotaraste sa le fure.



'Epilogul I' relateaza infrigurarea cu care Fred Vasilesci cerceteaza, chiar de a doua zi de dupa vizita la Emilia, imprejurarile sinuciderii lui George Demetru Ladima. Necrologurile erau surprinzator de elogioase, Ladima fiind considerat 'un stralucit talent', 'o mare pierdere pentru literatura romaneasca', dar unul singur il impresioneaza profund 'Unul dintre cei mai mari poeti ai timpului hranit cu otet, fiere si dezgust de contemporani, a dus tacut teava rece pe inima calda si stupida si a domolit-o, sfaramand-o. Noapte buna, poet smintit si cumsecade' Desi pare absurd ca un om ca Ladima sa se sinucida din cauza 'unei femei atat de vulgare ca Emilia', Fred stie ca acest soi de cocote provoaca

adevarate drame de amor, sinucideri sau crime, pe cand cele superioare, inteligente si distinse provoaca suferinte mult mai adanci, dar pe un alt plan spiritual: 'Toate dramele din toti anii, de cand sunt atent la lume, sunt din mahalaua sufleteasca'.

Ladima isi trasese un glont in inima, inabusind zgomotul cu o patura, iar in buzunarul hainei s-a gasit o mie de lei si o scrisoare adresata unei doamne, Maria Manescu, in care Ladima isi destainuie profunda suferinta provocata de 'iubirea aceasta eterna si otravitoare'. De aceea procurorul respinge cauza sinuciderii ca fiind mizeria in care ar fi trait poetul si considera ca el s-a impuscat din pricina acelei femei, careia ii lasase scrisoarea. Fred isi da seama ca orgoliul lui Ladima a determinat aceasta punere in scena a imprejurarilor. Fire hipersensibila, Ladima se simtea rusinat de iubirea injositoare pentru vulgara Emilia si imprumutase cei 1.000 de lei pe care-i pusese in buzunar, astfel ca demnitatea lui de om sa ramana nestirbita, fiind unica lui mandrie in viata, singurul ideal: 'nu trebuie sa se stie ca am iubit asemenea femeie si ca in viata am suferit de foame. [] Am trait patruzeci de ani, inutili'.

Epilogul II, subintitulat 'Povestit de autor' naratorul relateaza la persoana I despre ciudatul accident de avion suferit de Fred Vasilescu, a doua zi dupa ce ii predase caietele.

Finalul romanului cuprinde discutia doamnei T cu naratorul, din care reiese ca ea fusese tot timpul framantata de incertitudinea iubirii, 'uneori si mie mi se parea ca ma iubeste ] o iubire patimasa ascunsa' si marturisirea ei ca l-a iubit pe Fred cu pasiune, cu voluptate si nu a inteles niciodata de ce el intrerupsese aceasta relatie. Naratorul renunta definitiv la aflarea unor eventuale raspunsuri lamuritoare privind iubirea ciudata dintre cei doi, deoarece adevarurile nu pot fi limitate: 'Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universaia, fara nici un moment de sprijin adevarat, asa cum singur a spus-o parca, un afluent urmeaza legea fluviului'.

Romanul 'Patul lui Procust' este construit pe axa fundamentala a autenticitatii, Camil Petrescu ilustrand substanta vietii, fie prin valori existentiale ca iubirea si demnitatea, fie prin prezentarea realitatilor sociale, culese din banalitatea cotidiana, conturand un tablou convingator al lumii politice, economice si financiare din Romania anilor 1926-1928.

Destinele celor doua personaje masculine - Fred si Ladima - sunt, in conceptia lui Nicolae Manolescu, doua enigme care stau fata in fata, una fiind imaginea rasturnata a celeilalte: 'daca Ladima isi pierde cu desavarsire capul pentru o femeie vadit inferioara si se sinucide probabil din cauza ei, lacand insa totul spre a masca acest lucru, Fred se dovedeste capabil sa paraseasca o femeie care-i este superioara, desi nu e deloc exclus sa se sinucida din cauza ei, mascand motivul la fel de grijuliu ca si Ladima. [] Dragostea (si cu atat mai mult dragostea-pasiune) transforma pe cel ce iubeste in sclavul celui iubit: iar Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T.' Fred sacrifica iubirea din vanitate, iar Ladima din demnitate.



Caracterizarea personajelor



George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate Emiliei, prin impresiile puternice ale celorlalte personaje, ca Fred Vasilescu si Emilia Rachitaru, prin notele de subsol ale autorului, prin articolele de ziar reproduse in aceste note, prin opiniile altor personaje, ca procurorul care anchetase sinuciderea ori marturiile prietenilor lui de cafea.

Ladima, poet talentat si gazetar intransigent, cumuleaza toate celelalte trasaturi generale ale personajului Camil Petrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia unei iubiri ideale si aspirand catre demnitate umana absoluta in profesia de ziarist, ca esente existentiale.

Portretul fizic se contureaza din puncte de vedere diferite si subiective, avand - asadar - la baza principiul estetic al relativismului. Fred Vasilescu vede la inceput 'un tip de lautar sau doctor, asa ceva, cu mustata de plotonier', apoi il aseamana cu 'un profesor universitar, de o politeta de ambasador pensionar', iar Emilia si-l aminteste ca pe un tip 'blond si foarte inalt [] putin cam haloimas, dar era simpatic.'

Intelectual sensibil, Ladima este un poet recunoscut de unit ca genial, ignorat sau negat cu fermitate de altii, iar ca gazetar se manifesta intransigent si inflexibil, cinstit si insetat de adevar, nefiind nici pe departe 'un om de paie'. Ladima pune in articolele sale pasiunea si convingerea intelectualului care gandeste profund si care crede in scrisul sau: 'daca nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot altfel.' Ca toate personajele camilpetresciene, Ladima este un inadaptat social, incapabil sa accepte compromisurile, un om corect, preferand sa-si dea demisia cu demnitate, decat sa nu scrie adevarul despre orice 'adunatura de jecmanitori ai statului', chiar daca ajungea, ca urmare a acestei decizii, muritor de foame.

Hipersensibil, Ladima este insetat de a simti in profunzime pasiunea iubirii si se autoiluzioneaza in dragostea lui pentru Emilia, pe care o vede ca pe femeia ideala, pura, Candida, copilaroasa, refuzand structural evidentele. Fred se mira cum un intelectual rasat ca Ladima nu s-a gandit 'nici o clipa ca faptul acesta, daca s-ar afla, l-ar compromite. Sinuciderea lui Ladima este privita cu acelasi relativism al punctelor de vedere diferite. Fred considera sinuciderea ca urmare a vietii mizerabile, vulgare, procurorul care ancheteaza cazul crede ca din cauza doamnei T, deoarece scrisoarea sinucigasului ii era adresata acesteia, Cibanoiu sustine ca prietenul sau isi pierduse credinta in Dumnezeu, neputandu-se ridica deasupra mizeriei cotidiene. Ladima este un invins, refuzand - din orgoliu - sa-si accepte toata mizeria vietii, experienta umilitoare a traiului zilnic, se indragostise de 'o femeie ordinara, o semiprostituata, pe care el o crede intruchiparea puritatii si bunatatii, e o consecinta a conditiei sale jalnice sociale si materiale'.(Ov.S.Crohmalniceanu).

Fred Vasilescu este fiul lui Tanase Lumanararu, industriasul multimilionar asociat in diferite afaceri cu politicianul liberal Nae Gheorghidiu, personaje conturate in romanul 'Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi'. Definit de Pompiliu Constantinescu ca 'un fel de intersectie atuturor celorlalte personaje', Fred recompune -prin memorie afectiva - viata Emiliei, a doamnei T., destinul lui Ladima, precum si imaginea sociala, politica si economica a Romaniei interbelice. Ca personaj, Fred Vasilescu este o imbinare perfecta intre esente si aparente, fiul milionarului dorind sa fie perceput ca nu are alte preocupari decat sportul, moda, chefurile si femeile, dar fiind, in fondul sau, un tanar sensibil, inteligent si serios.

Portretul fizic este conturat abia in epilogul al II-lea, prin necrology cu prilejul mortii impresionante a tanarului pilot, cand nu mai ramasese nimic din 'tanarul blond, cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente ca un cap de statuie greceasca'.

Sub aparenta unui tanar superficial, pe care 'banda' il considera valoros pentru ca era plin de bani, boem, snob si prost, Fred este un intelectual lucid, introvertit, inteligent. El isi ascunde adevarata natura spirituala, intrucat contrasteaza flagrant cu mediul inconjurator, cu lumea superficiala al carei stil l-a adoptat, prefacandu-se ca apartine acestei societati mondene, meschine si dominate de parvenitism. Incadrandu-se perfect in tipul personajului camilpetrescian, Fred Vasilescu este intelectualul lucid, autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima si Gheorghidiu. Cu toate ca este indragostit total si definitiv de doamna T., Fred o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care-i este superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajele lui Camil Petrescu: 'Sacrifica definitiv pasiunea pe altarul vanitatii: in loc sa se piarda pe sine, prefera s-o piarda pe ea. [] Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T.'(Nicolae Manolescu, 'Area lui Noe').

Dragostea lui pentru doamna T. ramane un mister, iar accidentul de avion poate fi si o sinucidere, adica personalitatea lui Fred Vasilescu ramane enigmatica, sfarsitul sau penduland intre accident de avion si sinucidere. Tanarul moare intempestiv, a doua zi dupa predarea caietelor in care confesiunile lui sunt o permanenta autointrospectie, ca si cand scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a 'cancerului' vietii lui, iubirea. Misterul iubirii lui reintra, prin moartea eroului, in circuitul marilor enigme ale Universului: 'Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universaia, fara nici un moment de sprijin adevarat, asa cum, singur a spus-o parca, un afluent urmeaza legea fluviului', fraza care constituie finalul romanului, ca o concluzie ideatica sugestiva pentru conceptia literara a lui Camil Petrescu.

Doamna T. este numele enigmatic pe care Camil Petrescu il da eroinei Maria T. Manescu, numele intreg al eroinei fiind amintit in trecere de Fred Vasilescu, atunci cand isi scrie testamentul si, mai accentuat, in scrisoarea de adio pe care George Demetru Ladima i-o adreseaza femeii inainte de sinucidere.

Autorul o rugase pe doamna T. sa primeasca un rol intr-o piesa a lui, dar refuzul doamnei T. este categoric, acceptand insa destainuirea epistolara asa ca ii trimite patru scrisori in care-si dezvaluie sentimentele, conceptiile despre iubire, despre relatiile cu oamenii, despre viata, in general.

In notele de subsol autorul ii face, in mod direct, un portret fizic detaliat: 'Nu inalta si inselator slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei [] cu ochii albastri ca platina, lucind, frematand de viata'. Trasaturile morale reies indirect, din faptele, atitudinile si vorbele eroinei. Inteligenta, distinsa si cu o profunda cultura, ea isi pune pe picioare o afacere proprie, deschizand un magazin cochet si discret de mobila stil, in care piesele rare, de valoare autentica ii satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pentru arta adevarata, fata de care are o atractie si o pasiune de critic de arta.

Camil Petrescu creeaza un model de feminitate, de delicatete si sensibilitate, calitatile spirituale si intelectuale ale doamnei T. constituine un adevarat si inalt omagiu al ideii de femeie ideala. Pentru Fred este femeia unica, iubirea vietii lui, sentimentele fiind reciproce. Dragostea lor este devoranta, ii duce pe amandoi la o uitare totala de sine, barbatu intrebandu-se uneori daca mai sunt 'in toate mintile'. Iubirea lor tainica ascunsa de privirile lumii 'atat de rea neintelegatoare', pastrand cu strasnicie trairea intensa numai pentru ei, contureaza femeia enigmatica, cea care atrage prin eternul mister feminin.

George Calinescu afirma ca nu exists in viata reala decat femei ca Emilia, 'femeia de toate zilele' ce se poate caracteriza, pe cand 'Doamna T. este fantoma romanului, aspiratiunea lui Fred, obscura si enigmatica, tocmai prin aceasta, si daca autorul n-a stiut sa-i dea tonuri de ulei, este pentru ca n-a putut s-o scoata din mediul ei aerian'.

Emilia Rachitaru este cocota de lux si actrita fara talent care starneste o pasiune mistuitoare si inexplicabila in sufletul sensibil al lui George Demetru Ladima, pentru care ea este frumoasa, pura si candida. Ladima o divinizeaza, ii pare talentata ca actrita, o aureoleaza cu calitati pe care le-ar dori la ea si iubeste aceste nobile trasaturi. Pentru Fred, Emilia este proasta ca femeie, insensibila, total lipsita de talent ca actrita, pe scena fiind 'dezastruoasa ca o bucatareasa patetica'.

Portretul fizic creioneaza, prin relativism, o femeie lasciva, Fred vede o blonda spalacita, grasuta si vulgara atat in gesturi, cat si in vocabular. Pentru Cibanoiu, Emilia este 'o femeie fara suflet, o actrita, fire netrebnica'. Ea este de o gravitate prosteasca, mereu incruntata, grava si impozanta, dandu-si o importanta specifica celor saraci cu duhul, neputinciosi sa inteleaga ceva in profunzime.

Dragostea ei este penibil de dramatica, de serioasa si calculata, Emilia fiind cocota de lux imobilata de Ladima cu puritatea unui suflet de copil si vazand in ea idealul feminin, care n-are insa nici o legatura cu femeia reala. Trasaturile morale reies indirect si din faptele si vorbele Emiliei. Meschinsi, ea este interesata numai de eventualele servicii pe care acesta i le-ar fi putut face ca gazetar. Incapabila de ganduri profunde si de sentimente puternice, insensibila, Emilia nu-si da seama de raul pe care i-l face lui Ladima, considerandu-se miloasa pentru ca nu-l 'arunca' afara din casa, desi o plictisea cu grija lui exagerata, o obosea cu atitudinile lui ridicol de sentimentale, din care cauza George Calinescu o numeste 'bestie inculta'.

Originalitatea romanului e data de subtilitatea si profunzimea analitica a constiintelor, de dramele interioare suferite din iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul ca personajele sunt in acelasi timp si naratori. Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu in roman constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia,care scot in evidenfa zbuciumul interior al personajelor, central de aspiratia spre absolut.

Camil Petrescu, romancier prin excelenta citadin, realizeaza o literature intelectuala, situandu-se pe linia ideii ca actul scrisului este, in primul rand, 'o experienta spirituala, o forma de confesiune destinata sa atinga suprema sinceritate si sa duca la o revelatie existentiala' (Ov.S.Crohmalniceanu - 'Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale').