CONU'LEONIDA FATA CU REACTIUNEA

CONU'LEONIDA FATA CU REACTIUNEA

Semnificatia titlului. in maniera parodica si comica autorul sintetizeaza inca din titlu conflictul piesei. Apelativul familiar "conu' sugereaza, de la inceput, ridicolul personajului impatimit dupa teoria politica, dar paralizat de orice forma de punere a ei in practica.

Subiectul

In aceasta farsa, intriga sumara se declanseaza tarziu (spre mijlocul piesei) si se rezolva rapid.

Leonida si Efimita, doi pensionari, discuta politica, batranul comunicandu-i autoritar consoartei teoriile sale despre revolutie si republica. Mentalul personajului este deformat de tot felul de informatii nebuloase, alese din ziarele pe care le citeste cu scrupulozitate. Leonida isi aminteste de revolutia de la 11 februarie 1866, evoca entuziasmat scrisoarea "de patru vorbe' a lui Galibardi si construieste imaginea utopica a unei republici in care cetatenii primesc pe langa pensie si lefuri bune, toate in baza unei "legi de muraturi'.

Sedusa de limbutia sotului care confunda principatele cu republica, popa cu papa, prezentul cu trecutul, documentul cu fictiunea, dar mimeaza foarte bine verva si competenta unui politician, Efimita adoarme si se trezeste speriata, luand drept revolutie galagia facuta p strazi de niste cheflii. Desteptat la randul lui din somn, Leonida linisteste, explicandu-i procesul complicat al alienarii umane, produs' de ipohondrie.

Nici un moment el nu se gandeste sa verifice afara sursa zgomotelo suspecte, nu se raporteaza la realitate, ci la cunostintele sale teoretice.

Trezit pentru a doua oara, eroul cauta cu infrigurare un raspuns in presa: " Unde mi-e gazeta? Trebuie sa spuie la ultimele stiri'. Gazeta e sfanta, ea ii conduce viata si tot ce stie, stie din gazeta; memoria lui, dar si existenta sa intreaga se organizeaza dupa informatiile confirmate de gazeta.

Numai asa se justifica greseala de auz, qui-pro-quo-ul auditiv.

Manipulat de ziare, Leonida isi manipuleaza consoarta. impuscaturile lui Ipingescu, galagia unor petrecareti sunt considerate semne ale revolutiei si cei doi isi fac in miezul noptii bagajele, hotarati sa se salveze, plecand la Ploiesti, in fieful republicanilor.

Conflictul se lamureste insa, aparitia Saftei pune capat confuziei, dovedind ilegitimitatea spaimei personajelor, dar si imensa si ridicola lor capacitate de automistificare.

Caracterizarea personajelor. Tipuri si relatiile dintre ele

Conu' Leonida. Fost functionar la stat, pensionar alienat care crede doar in abstractiuni (in cuvantul tiparit, nu in realitatea concreta), republican si politician de ocazie, aprig comentator al politicii interne si externe, admirator ramolit al lui Garibaldi, Conu' Leonida este un personaj clasic, monocord, dar care poate fi reprezentativ (pentru ca la nivelul oamenilor marunti se face istorie).

Jongleur si sclav al teoriei, el se caracterizeaza prin incapacitatea de a actiona, printr-o perceptie gresita asupra realitatii si asupra propriei persoane, dar si prin absenta ridicolului.

Efimita, cea de-a doua nevasta a lui Leonida, docila si naiva, dar gata sa-si desavarseasca educatia politica, prezinta ca personaj un anume deficit tipologic, dar joaca un rol important in piesa. Ea stimuleaza prin intrebari bine puse ("Adica cum? Zau? Ce spui soro⁹') pofta de sporovaiala a lui Leonida si justifica - speriindu-se fara motiv -, emergenta intrigii.

Structura - compozitie. in Conu'Leonida fata cu reactiunea, in pofida dimensiunilor reduse ale piesei (un singur act), construita pe simpla opozitie aparenta/realitate, procedeele tehnice sunt multiple si variate.

Didascaliile substantiale si suculente indica tonul, variatia gesticii si unele date psihologice ale eroilor, stereotipia numelor ascunde implicit ideea uniformitatii caracterelor (cea de-a doua sotie a lui Leonida se numeste Mitu, ca si prima), iar prezenta unui personaj episodic, periferic clarifica intriga (Safta le da de inteles celor doi batrani ca s-au inselat).

Caragiale are intuitia moderna a intertextualitatii ("Zgomotele care o inspaimantasera pe Efimita si mai apoi pe Leonida ' sunt produse de nimeni altul decat Nae Ipingescu - eroul din O noapte furtunoasa), utilizeaza strategia inadecvarii (discutia despre revolutie se desfasoara intr-un cadru prea intim pentru aceasta tema) si face apel la resursele de baza ale comicului.

Comicul de situatie (strangerea catrafuselor si baricadarea usii), dar mai ales comicul de limbaj (Leonida spune "legea de muraturi' in loc de "moratoriu', "gianta latina' in loc de "ginta latina', foloseste barbarisme: "nu te importa'), dovedesc discrepanta dintre pretentie si adevar si pun in evidenta contrastul dintre ceea ce cred

protagonistii despre ei insisi si ceea ce sunt de fapt.

Receptare critica

..Or din punct de vedere tehnic, in raport cu toti contemporanii sau cu precursorii sai si mai ales in raport cu Alecsandri, care reduce comicul la un sistem de opozitii exagerate vechi/nou, batrani/tineri, oraseni/provinciali sau la supralicitarea vorbirii strainilor, Caragiale realizeaza piesele cele mai complexe, punand numarul cel mai mare de probleme dramaturgice, stralucit rezolvate si reusind sa concilieze pretentiile publicului larg cu rigorile impuse de conventionalismul teatral.'

(Florin Manolescu, Jocuri cu mai multe strategii) (E.C.)