MARIN SORESCU IONA

MARIN SORESCU IONA

Context literar. Prin esentializarea si stilizarea personajelor, a decorului, prin utilizarea simbolurilor, prin renuntarea la acumularea succesiva, continua, a actiunilor in favoarea prezentarii gandurilor si sentimentelor unui erou in raport cu temele fundamentale ale existentei (moartea, destinul, conditia umana, dragostea), lucrarile dramatice ale lui Marin Sorescu se situeaza pe directia teatrului modern, existentialist si absurd, inaugurat si dezvoltat de Eugen lonesco, Samuel Beckett, Arthur Adamov.

Piesele autorului roman isi castiga totusi originalitatea nu numai prin dizolvarea conventiilor si legilor teatrului naturalist, ci si prin incarcatura filozofica, prin aducerea pe scena a unui singur personaj (lona, Paracliserul), care se individualizeaza prin cautarea unui sens absolut.

Specificul speciei. lona face parte alaturi de Paracliserul si Matca din trilogia Setea muntelui de sare. Desi este intitulata "tragedie in patru acte', si abordeaza o problematica serioasa, piesa are si numeroase accente ludice, parodice sau comice. in pofida simplitati' sale. textul nu este transparent, comportand interpretari multiple.

Datorita coincidentei dintre numele personajului si al profetulu biblic, lona a fost considerata o parabola, dar si o parodie a mitulu biblic; insertia de simboluri si metafore au determinat insa situarea e in zona teatrului poetic, alegoric.

Titlul indica.direct legatura piesei cu fabula biblica. Dincolo de aceasta filiatie, Zona este un nume al carui radical contine termenul "io' cu vechea sa conotatie (io - stapanul, domnul - in acest caz domnul marii) si termenul familiar "na' (ia) care sugereaza ideea obiectivarii eului, dar si a negarii lui. Pentru lona, pierderea ecoului si a numelui inseamna dobandirea constiintei solitudinii. Strigandu-si numele si primind doar raspunsul "io', personajul isi da seama ca este singur.

Subiectul

Tabloul I. in primul tablou, lona, stapan al marii, viseaza de o viata sa prinda pestele cel mare.

Ghinionist, la pescuitul in mare, el se autoiluzioneaza ca este indemanatic, aruncand undita in acvariul adus de acasa, in fiecare duminica. In acest joc al simularii propriei profesii, personajul isi pierde treptat constiinta identitatii, metamorfozandu-se in peste: "noi, pestii, inotam printre nade atat de repede incat parem galagiosi'. Ca peste, el va fi inghitit de un chit enorm, resuscitand povestea prototipului sau biblic.

Tabloul al II-lea. Ajuns in labirintul de carne al unui pantec urias, Iona isi biruie teama prin cuvant: ,,Fac ce vreau. Vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac. Sa-mi tin gura Nu mi-e frica'. Conversand cu dublul sau fictiv, el isi exerseaza umorul si ironia, este cand grav, cand jovial. Nu se simte damnat, se instaleaza confortabil in burta pestelui, legand chiar un dialog familiar, colocvial cu acesta: "mai mustetea'.

Cand contemplativ, meditativ, cand activ, el incearca totusi sa se elibereze, mai intai prin logos, apoi prin fapta (gaseste un cutit cu care se joaca).

Are nostalgia unui spatiu stabil unde sa-si odihneasca gandirea, simtirea, viseaza o banca de lemn "un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului'.

Tabloul al Ill-lea. in tabloul al treilea, Iona isi continua reflectiile despre viata si moarte. incearca sa iasa din captivitate, dar tentativele sale repetate de a depasi limitele unui orizont sunt inutile.

Iona trece dintr-un spatiu inchis in alt spatiu inchis, viata nefiind decat un sir de lumi inchise. Aparitia a doi pescari figuranti, cu cate o haina in spate pe care o cara la nesfarsit, surzi si muti, sugereaza si drama unei existente mediocre, coplesita de automatisme si lipsita de framantari.

Dorinta de libertate a personajului il face sa imagineze un scenariu mitic al revenirii in timpul originar, purificator, un regressus ad uterum: "mai naste-ma o data', ,, naste-ma mereu'.

Tabloul al IV-lea. Aflat in gura ultimului peste spintecat, Iona descopera ca toate ,, lucrurile sunt pesti'. Calatorul prin atatea universuri constata ca orizontul este un "sir nesfarsit de burti'. in aceasta situatie, el se decide sa porneasca in alta directie, spintecandu-si abdomenul. Sinuciderea este insa plina de speranta: "razbatem noi cumva, la lumina', semnificand moartea lui Iona tatal si nasterea lui Iona fiul. Ambiguitatea victoriei si a infrangerii rezulta in acest caz din faptul ca "limita e implacabila, in timp ce constiinta e ireductibila'.

Gestul ultim, neasteptat al personajului este o incercare de evadare din carcera, o modalitate de interiorizare, dupa ce efortul de dezlimitare exterioara esuase.

Caracterizarea personajului

Iona. Personaj simbolic, voce a umanitatii, Iona rosteste profetic: ,, Toti ne nastem morti. Toti venim pe lume si strabatem timpul ce ne e dat, in interiorul unui chit, al unei inchisori, caci trupul e inchisoare a spiritului'. Are o identitate incerta, se dedubleaza, vorbeste cu sine, ca un pescar, filozof si poet, ca un om obisnuit, dar si ca unul exceptional. Contemplativ, dar cu o constiinta activa, intrand in labirint, el parcurge un traseu si o aventura a cunoa'sterii, incercand a transcende materialitatea cosmosului in care se afla prizonier si, in final - prin sinucidere -, sa transceanda propria-i materialitate.

lona lupta impotriva determinarilor individuale, colective, istorice si ontologice si impotriva tuturor circumstantelor absurde. De-a lungul dialogului cu sine insusi traieste emotii diferite: deznadejde, teama, speranta; comenteaza relatiile semn / moarte, viata / moarte, timp / moarte, problematizeaza, dar si persifleaza marile teme ale umanitatii.

Structura - compozitie. In lona, tonul comic se asociaza cu registrul grav al reflectiilor. Dedublandu-se, eroul, de fapt, se autoanalizeaza. Aceasta autoanaliza este complexa, simbolica, asa explicandu-se si diferentele interpretarii ce pot fi date piesei: politica, freudista, cabalista, absurd-existentialista.

Sorescu simplifica decorurile, construieste un scenariu dramatic cu un singur personaj si patru tablouri in care eroul e asaltat de intrebari majore si probleme fundamentale ale existentei, valorifica si parodiaza o poveste biblica, impunand in cele din urma un nou mit - acela al incarcerarii.

Receptare critica

"lona, in primul tablou este determinat, ca personaj dramatic, prin atributele meseriei sale de pescar. Treptat aceste atribute devin tot mai vagi, caci drumul in labirint distruge progresiv neesentialul care se instaurase in viata exterioara (si la propriu si la figurat) a lui lona. Recapitularea, in finalul piesei, a acestei vieti, pune intr-o lumina clara sensul procedeului de realizare a paradigmaticului'.

(Marin Popescu, Chei pentru labirint)

Fragment semnificativ comentat

"- Cum se numeau batranii aceia buni care tot veneau pe la noi cand eram mic? Dar ceilalti doi, barbatid cel incruntat si femeia cea harnica, pe care-i vedeam des prin casa noastra si care la inceput parca nu erau asa batrani? Cum se numea cladirea aceea in care am invatat eu? Cum se numeau lucrurile pe care le-am invatat? Ce nume purta povestea aia cu patru picioare pe care maneam si beam si pe care am si jucat de vreo cateva ori? In fiecare zi vedeam pe cer ceva rotund, semana cu o roata rosie, si se tot rostogolea numai intr-o singura parte, cum se numea? Cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata din ani, pe care am trait-o eu? Cum ma numeam eu?'

Fragmentul reprezinta partea finala a tragediei lui Marin Sorescu, lona, si echivaleaza cu rememorarea intregii existente a eroului.

Expozeul este alcatuit dintr-o inlantuire de interogatii retorice care puncteaza faptele, oamenii, fenomenele naturii care determina in cea mai mare parte existenta. Marin Sorescu da o turnura noua monologului lui Iona prin utilizarea repetitiei: "Cum se numeau?', dupa care eroul argumenteaza din ce i-a fost compusa existenta, alaturi de cine a trait si cat a cunoscut din univers. Sub forma metaforica, el enumera bunicii - "batranii aceia buni', parintii - "barbatul cel incruntat si femeia cea harnica', scoala, masa, soarele.

Interogatia retorica din finalul pasajului este un fel de definitie a vietii: "Cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata din ani, pe care am trait-o eu? Cum ma numeam eu? ', in care epitetul multiplu, de mare simplitate, si din aceasta cauza cu o imensa putere de sugestie, releva frumusetea, spectaculozitatea, dar si dramatismul existentei. Viata este "dracia', un fel de lucru greu de definit, concomitent "frumoasa si minunata', dar si "nenorocita si caraghioasa'. Antiteza prezenta in cele patru epitete prezinta complexitatea si neprevazutul existente in viata lui Iona, precum si in viata oricarui muritor.

Dupa ce Iona a parcurs mai multe trepte initiatice (cele trei burti ale pestilor), el si-a cucerit propria-i independenta. A inteles treptat ce inseamna viata, moartea, lumea, profesia, cum sunt oamenii, si vrea, in final, sa devina stapanul propriului destin. Dupa ce mediteaza resemnat asupra vietii de muritor, el isi va spinteca pantecele demonstrand ca-si poate dirija si stapani viata. Pe de alta parte, Iona initiatul stie cate ceva despre moarte, dar nu patrunde total misterele ei. El vrea sa se defineasca total, in raport cu universul, cu ceilalti si cu sine. De aceea, intoarcerea in trecut, in timpul cand era un neofit, este o necesitate. Confruntat cu el insusi, personajul nu se mai recunoaste in cel de altadata, dovada fiind interogatia sa ,, cum ma numeam eu? ', care evidentiaza esenta duala a fiecarui om prezent pe scena cunoasterii. (E.C.)