Ciuleandra - roman scris de Liviu Rebreanu

Ciuleandra este un roman scris de Liviu Rebreanu

Preocuparea pentru analiza si pentru explorarea in profunzime a psihicului uman se adanceste in romanul "Ciuleandra"(1927), pe care canonul critic il plaseaza de obicei in umbra capodoperei "Padurea spanzuratilor", desi sunt comparabile prin insolitul abordarii. Receptarea critica din epoca a privilegiat "Padurea spanzuratilor" din mai multe motive: tema noua a razboiului, problematica majora (drama nationala), complexitatea personajului si deplasarea accentului de la creatie spre analiza.

Perspectiva temporara descopera in romanul Ciuleandra suficiente motive pentru o noua interpretare si o reconsiderare a cartii in ierarhia operei lui Liviu Rebreanu: interesul pentru omul comun si drama sa personala, tema alienarii individului, psihologia criminalitatii, investigarea stratului psihic abisal, formula ingenioasa exploatand resursele oferite de romanul senzational si politist.

Romanul "Ciuleandra" este alcatuit din 31 de capitole si se deschide cu un moto: ".si nu stii ca tu esti ticalos si misel si sarac si orb si gol." (Apocalipsa, III - 17). Acesta are un rol anticipativ deoarece prezinta ipostaza finala a personajului principal, nebunia acestuia, dar ilustreaza, totodata, si faptul ca niciodata nu ne cunoastem suficient de bine, niciodata nu stiu daca in interiorul unei fiinte aparent inofensiva se poate afla instinctul criminal. Trebuie doar sa stim sa ne controlam pornirile.

Tilul operei poate fi privit din doua unghiuri, avand un sens denotativ si un sens conotativ. El exprima pe de o parte nebunia dansului, "Ciuleandra" fiind considerat un dans dionisiac in care fiecare dintre participanti se deslantuie Porneste ca o hora oarecare, foarte lent, foarte cumpatat. Jucatorii se aduna, se imbina, se insira, probabil dupa simpatii, ori la intamplare, indiferent. Pe urma, cand se pare ca oamenii s-au incins putin, muzica prinde a se agita si a se iuti. Ritmul jocului se accelereaza, fireste. Jucatorii, cuprinsi de dupa mijloc, formeaza un zid compact de corpuri care se mladie, se indoaie, se rasuceste, si tresalta cum poruncesc lautarii. Cu cat se prind mai tare jucatorii, cu atat muzica devine mai zvapaiata, mai salbatica. Picioarele flacailor scapara vijelios, schiteaza figuri de tropote, sarituri de spaima, zvacniri de veselie. Apoi, deodata, cu totii, cu pasi saltati si foarte iuti, pornesc intr-un vartej. Zidul viu te avanta cand incoace, cand incolo, lautarii pisca vehement strunele inasprind si ascutind sunetele cu cate un chiot din gura, la care incearca sa raspunda altul, din toiul jucatorilor, curmat insa si inghitit de navala ritmului. Acum sirul, tot incovaindu-se si strigandu-se, ca un sapte fantastic, incepe sa se incolaceasca, sa se stranga, sa se gramadeasca pana ce se transforma parca intr-un morman de carne fierbinte care se zvarcoleste de pe loc un timp ca apoi, pe neasteptate, sa se destinda iarasi, ostenit ori prefacut, in tact cuminte, lasand sa se vada fetele rosite si vesele ale jucatorilor."

Acest joc este, de asemenea, un dans al destinului unde multi isi gasesc sufletul pereche, dupa cum spune si Andrei Leahu: "Apoi, prin partea noastra, mai toti flacaii, de la Suleandra, se insoara".

Pe de alta parte, prin intermediul Ciuleandrei Puiu Faranga isi arata adevarata personalitate si scapa astfel, pentru un moment, de masca care ii ascunde adevaratele simtiri. Fiind un roman de analiza psihologica, accentul se pune pe conturarea trasaturilor personajului principal, de acceea modul predominant de naratiune este descrierea. De asemenea primeaza conflictul interior care se da intre ceea ce ar vrea sa fie si ceea ce este cu adevarat, intre personalitatea lui si masca pe care si-o da jos abia in finalul romanului.

Facand parte din categoria romanului modern, "Ciuleandra" nu respecta incadrarea in momentele subiectului, de aceea ea se deschide cu intriga, scena violenta a unei crime conjugale. In aceasta prima scena autorul ni-l prezinta pe Puiu Faranga in ipostaza de criminal, ucigandu-si sotia: "O pravalise pe sofa si, cu genunchiul drept, ii zdrobea sanii. Degetele si le infipse in gatul ei plin si alb parc-ar fi vrut sa inabuse un raspuns de care se temea." Acesta facea parte dintr-o familie instarita si renumita.

O data infaptuita crima, acesta fuge sub aripa protectare a tatalui sau. El manifesta asupra fiului sau o autoritate severa si refuza sa conceapa ca unicul fiu este un criminal: "A, dar tu cat mi-ai insultat inima cu fapta ta marsava! Ai zdrobit tot ce, Puiule, tot ce am crezut si tot ce nadajduiam in viitor. Unicul copil a lui Faranga este un ucigas ordinar". Tatal sau isi pusese toata increderea in Puiu si il iubea nu numai ca era sange din sangele lui ci si pentru ca trebuia sa duca mai departe faima acestei familii. Prin el se asigura continuitatea neamului: "El era singurul vlastar al familiei Faranga, si printr-insul familia aceasta (.) trebuia sa perpetueze".

Neavand de mic o mama, Policarp dar si matusa sa, Matilda, au incercat sa o inlocuiasca. Lui Puiu ii lipseste, insa, sensibilitatea, dragostea materna pe care nici unul dintre acestia doi nu a putut sa i-o insufle. Dupa savarsirea crimei, tatal sau, pentru a evita arestarea baiatului dar si pentru a scapa de rusine, ii propune iar mai apoi il obliga sa se interneze intr-un sanatoriu, prefacandu-se nebun. Ajuns la sanatoriu, cei care il insotesc ii ordona medicului ca Puiu sa nu fie tratat ca un pacient oarecare. Se observa aici superioritatea familiei in raport cu cei din jur: "sa aveti grija ca de ochii din cap de clientul dumneavoastra".

Intrarea in acest spatiu izolat se presupune ca are rolul de a reda linistea sufleteasca a personajului, insa se dovedeste a fi un loc mai ingrozitor decat inchisoarea, deoarece aici sunt analizate toate intamplarile importante din viata sa regasindu-se pe sine. Analiza psihologica a personajului se realizeaza prin intermediul introspectiei adica scurtarea starilor sufletesti pana la nuante infinitezimale: "Are nevoie tocmai de usurare, iar minciuna iar complica in zadar situatia si l-ar face sa se dispretuiasaca singur. De aceea si cu gelozia a refuzat sa minta, oricat l-ar fi servit poate momentan minciuna. Lasa ca insusi intrebarea doctorului a fost asa de nelalocul ei! Dar, in sfarsit, acum toate acestea n-au nici o importanta", prin monologul interior: "Batranul a fost rau inasprit cand m-a adus aici-socoti Puiu, intunecandu-se iar din ce in ce. Graba lui excesiva s-ar putea sa imi fie funestra. Nu era momentul sa ma abandoneze in mainile unui om cu totul strain sau chiar ostil", sau prin intermediul stilului indirect liber: "Trecand in revista gesturile si cuvintele medicului descoperi curand in toate urmele unei vrajmasii ascunse. Gasi si motivul: din felul cum spusese ca a cunoscut-o pe Medelaine intelegea acum, o iubire tainica. Fireste, o iubire din departare, caci Medelaine, cat a fost de delicata, nu s-ar fi coborat niciodata la acest doctor care nu e nici frumos, nici inteligent, nici macar simpatico. El insa n-ar fi de mirare s-o fi adorat. Si iubirele astea sunt cele mai primejdioase. Amantii necunoscuti sau ascunsi sunt capabili de toate josniciile si razbunarile".

La prima intalnire cu doctorul, Puiu observa atitudinea indiferenta a acestuia fata de el. Meditand asupra acestei intalniri gaseste imediat un raspuns: "din felul cum spusese ca a cunoscut-o pe Medelaine intelegea acum, o iubire tainica "Trecerea zilelor il determina pe Puiu sa gaseasca o explicatie la crima sa. Privind in profunzime, el isi da seama o asemenea fapta nu poate fi savarsita decat din cauza instinctului criminal innascut: "Daca nu m-am putut stapani nici cat gardianul inseamna ca am avut in mine instinctul criminal innascut. "El isi aminteste ca de mic era o fire cruda si nemiloasa, asistand la taierea pasarilor: "Placerea grozava de a privi, de cand era un prichindel, la tara, cum se napustea sa puna mana pe corpul fara cap ce se zvarcolea si sarea de ici-colo improscand cu sange in toate partile", participand la dueluri: "nu vreau sa am copil asasin nici macar in duel", sau comportandu-se salbatic cu fiinta iubita: "Apoi pornirea lui stranie si irezistibila, cand poseda o femeie, de-a o ucide intr-o imbratisare suprema sau cu o sarutare ca sa-I opreasca definitiv respiratia. Multe femei i-au si spus, mai in gluma, mai in serios, ca se poarta in iubire ca un criminal sadic".

In acel spatiu izolat, gardianul este cel care tine locul mamei sale, dar se dovedeste a fi si un model demn de urmat deoarece si el se aflase intr-o situatie asemanatoare, de a-si ucide sotia, insa a putut sa se stapaneasca: "Un simpu taran, a fost in stare sa renunte la tot, sa infrunte necunoscutul unei vieti noi, numai ca sa evite tentatia de-a suprima viata unei femei ticaloase".

Discutiile pe care le are in continuare cu doctorul sunt mult mai lejere, Puiu rememorandu-si astfel toata perioada cand o cunoscuse pe Madalina. El o considera mai intai ca pe o sora, apoi dupa ce se casatoreste si ii devine sotie. Intervine aici o confuzie a personajului care nu stie cum sa o perceapa pe fata. Tocmai aceasta confuzie, dar si tacerea fetei il enerveaza si duce la producerea crimei. Insa, fapta savarsita poate fi pusa si pe seama tatalui sau care datorita autoritatii exercitate, baiatul doreste sa se razbune, dar fiindca tatal sau e prea puternic, toate nemultumirile acumulate se rasfrang asupra Madalinei.

Degradarea personajului atinge punctul culminant in momentul in care rolul dintre pacient si doctor se inverseaza. Acesta din urma ii marturiseste dragostea pentru Medelaine: "Am iubit-o mult, da. Era numai o copila dar am iubit-o si ca pe o sora, si ca pe o sotie. Pe-atunci eram inca sentimental si aveam idealuri burgheze. Culmea fericirii o socoteam sa ajung medic de plasa in judetul meu, sa iau de nevasta pe Madalina, s-o fac cucoana sa ne iubim, sa avem copii si sa traim 70 de ani. Am stat de vorba cu ea si m-a inteles desi parea altfel copilaroasa. M-am invoit si cu ma-sa, cu femeia asta care a mai indraznit sa vie la mine sa ii dau o mana de ajutor ca sa te santajeze pe d-ta cu moartea Madalinei. Din saracia mea am ajutat-o de multe ori si pe ea, ca pe viitoarea mea soacra, pe femeia asta. Toate mergeau bine. Mai aveam doi ani ca sa ies om cu painea in mana. Si deodata ai picat d-ta la Ciuleandra aceea. Am avut imediat presimtirea ca are sa mi se intample un rau mare din clipa din care v-am zarit aparand in cerdacul carciumii. Apoi cand ai intrat in hora si te-ai prins de Madalina, am inteles ca de-aci imi va veni raul. Am incercat sa lupt, sa ma impotrivesc. Mi-au luat-o oamenii cu sila. A-ti plecat am rasuflat. Credeam ca m-a scapat. Totusi a doua zi am vorbit cu Madalina, am prins-o de mana, mana ei fierbinte si aspra, m-am uitat in ochii ei Sa nu te duci, Madalino! Sa nu ma lasi singur! "Si ea mi-a raspuns din inima Nu ma duc!" Pe urma a-ti venit, eu nu eram acasa, si a-ti luat-o. N-am plans niciodata, n-am plans nici atunci. Carciumarului insa i-am cautat pricina si le-am umplut de sange. Auzisem ca el fusese mijlocitorul si ca primise un bacsis gras de la boieri. Si asa s-au risipit visurile mele de fericire conjugala burgheza. Nu mai aveam de ce sa ravnesc la postul de medic rural si in schimb am ajuns aici. Numai pe Madalina n-am putut-o sterge din inima. Am aflat norocul ei. Si niciodata nu am cautat sa ma apropiu de ea. Traiam, nu stiu de ce, cu iluzia ca, in taina sufletului ei, tot numai pe mine ma iubeste si-mi era frica, marturisesc, sa nu mi se spulbere si iluzia asta .). Intr-o dimineata insa, acum o luna si doua zile, cand am sosit la serviciu, doctorandul ma vesteste ca in noaptea trecuta, dupa insistenta prefectului politiei, a internat aici pe fiul fostului ministru Faranga care, intr-o criza nervoasa, si-a sugrumat nevasta. Nu stiu ce mutra voi fi facut, dar sufletul meu se rasucea ca o rama strivita. Se sfarsise definitiv orice speranta chiar intr-o minune!' De asemenea, prezinta si raul facut acesteia Ai dreptate. Ai omorat-o chiar de doua ori; intai i-ai ucis sufletul cand ai luat-o si a doua oara i-ai ucis si trupul Asa e!"