Directia modernista promovata de Eugen Lovinescu in cultura romana, ilustrata cu un text narativ: Patul lui Procust de Camil Petrescu

Directia modernista promovata de Eugen Lovinescu in cultura romana, ilustrata cu un text narativ: Patul lui Procust de Camil Petrescu

Modernismul reprezinta, in literatura romana, o doctrina promovata de Eugen Lovinescu prin intermediul revistei si al cenaclului "Sburatorul", principalele lucrari ale criticului literar fiind "Istoria civiliztiei romane moderne" si "Istoria literaturii romane contemporane". Lovinescu sustine existenta unui spirit al veacului (saeculum) si promoveaza sincronizarea culturilor europene, avand la baza teoria imitatiei, preluata de la sociologul francez Gabriel Tarde, teorie conform careia civilizatia si cultura se propaga de la un nivel superior la unul inferior. Principiul sincronismului presupune accelerarea schimbului de valori intre culturi prin acceptarea elementelor care confera noutate si modernitate fenomenului literar.

Astfel, pentru sincronizarea literaturii romane cu literatura din Occident, sunt necesare unele mutatii de ordin tematic si estetic, care sa indeparteze literatura noastra de traditionalismul semanatorist si gandirist, si care sa o inscrie in modernitate. Se remarca asadar trecerea de la tematica preponderent rurala la una de inspiratie urbana, intelectualizarea prozei si a poeziei sau cultivarea romanului analitic si a autenticitatii. Parcursul cronologic al intamplarilor din romanul traditional este inlocuit cu fluxul constiintei, iar relatarea se realizeaza subiectiv, la persoana I, din perspectiva personajului-narator.

Alaturi de sincronism, fundamental in teoriile lovinesciene este si conceptul de imitatie. Potrivit lui Eugen Lovinescu, "imitatia este felul cel mai obisnuit de a fi original", acest paradox putand fi explicat prin faptul ca mecanismul oricarei imitatii se descompune in doua elemente esentiale: "transplantarea integrala a inventiei si apoi prelucarea ei prin adaptari succesive la spiritul rasei". Constatand ca resursele de inventivitate ale unui popor sunt limitate sau inexistente, in timp ce numarul imitatiilor adaptate poate fi nelimitat, criticul opineaza ca originalitatea rezida in energia, rafinamentul si gradul de exersare ale modalitatilor de refractare a modelului imitat, pana la transformarea lui intr-o creatie noua.

Exista deci anumiti indici de refractie care au functia de a face ca procesul de sincronizare sa se asocieze cu unul de diferentiere, printre cele mai importante instrumente de refractie numarandu-se chiar limba, perceputa "ca principiu de creatiune artistica".

Din acest punct de vedere, gradul de modernitate a unui scriitor si valoarea operei sale pot fi stabilite dupa modul in care acesta reuseste sa se sincronizeze cu nivelul de dezvoltare culturala a societatii din care face parte, dar, in acelasi timp, si dupa modul in care se deosebeste creatia sa de tot ceea ce s-a scris pana in acel moment. Asa cum afirma si Lovinescu, diferentierea trebuie sa se remarce atat in ceea ce priveste materialul de inspiratie, cat si in ceea ce priveste expresia si capacitatea de a crea asocieri originale de cuvinte sau imagini capabile sa trezeasca noi emotii estetice.

Conceptele esentiale ale ideologiei lovinesciene, sincronism, imitatie, diferentiere, originalitate, se regasesc perfect ilustrate in romanele psihologice ale prozatorul Camil Petrescu, cel care a si teoretizat romanul modern in celebrul sau eseu "Noua structura si opera lui Marcel Proust". Odata cu Noua structura, Camil Petrescu atragea atentia asupra faptului ca stiinta si filosofia, foarte valorificate in Europa de Vest, nu-si aveau un corespondent si in proza literara romaneasca. Din aceasta cauza, considera necesar ca epica autohtona "sa fie sincronica structural filosofiei si stiintei" prezente in operele din Apus, unde societatea atinsese deja un nivel inalt de dezvoltare. Prin urmare, ca si Lovinescu, el dorea realizarea unei sincronizari cu estetica occodentala, vazand in lucrarile scriitorilor occidentali o fireasca sursa de inspiratie.

Fascinat de creatia romancierului francez Marcel Proust, de la care preia caracteristicile specifice prozei analitice de factura psihologica, Camil Petrescu reface intr-o maniera originala atmosfera proustiana prin intermediul romanului "Patul lui Procust" (1933).

In acest roman sunt evidentiate, mai mult decat in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" (1930), trasaturile moderniste utilizate pentru prima oara in constructia unui roman romanesc. Perspectiva narativa "faramitata", relativizata, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana I, luciditatea autoanalizei, anticalofilismul, introspectia, constructia personajelor ale caror trasaturi se dezvaluie treptat, prin alcatuirea unor "dosare de existenta", dar si autenticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii constituie elemente inovatoare, complet diferite de ceea ce infatisau romanele traditionaliste, de tip obiectiv.

Asadar, "Patul lui Procust" are o structura compozitionala aparte, fiind structurat pe trei planuri. Primul dintre acestea il reprezinta cele trei scrisori ale Doamnei T. adresate autorului, cel de-al doilea cuprinde jurnalul lui Fred Vasilescu, intitulat "Intr-o dupa-amiaza de august", jurnal in care sunt incluse si scrisorile lui G.D. Ladima catre Emilia Rachitaru, si Epilog I, povestit de Fred. Ultimul plan apartine autorului, care devine personaj prin intermediul notelor de subsol si prin Epilog II.

Naratorul omniscient, obiectiv si naratiunea la persoana a III-a sunt inlocuite cu un narator implicat si cu o naratiune la persoana I, iar personajele sunt caracterizate printr-o modalitate inedita, ele fiind vazute din mai multe perspective ca intr-un sistem de oglinzi paralele, tocmai pentru a da impresia autenticitatii. De asemenea, personajul nu mai este definit exclusiv din exterior, ci el se autoconstituie prin propriile marturisiri.

Desi in prim-plan se afla conflictele interioare, se remarca totusi si influenta mediului social urban asupra personajelor, ale caror preocupari se sincronizeaza cu deprinderile societatii reale din prima jumatate a secolului al XX-lea. Personajul intelectual isi demonstreaza, prin Ladima ori prin Fred Vasilescu, dar si prin Doamna T., superioritatea constiintei, credinta in valori morale absolute, trairea ardenta a experientelor vietii, devenind astfel eroul perfect al unei proze problematizante moderne.

O alta trasatura ce evidentiaza modernitatea este stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul, cu scopul de a sustine autenticitatea si expresivitatea limbajului. Scriitorul nu refuza corectitudinea sau frumusetea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o provoaca emfaza din limbajul unor personaje ale romanului traditional.

In concluzie, romanul lui Camil Petrescu respecta intocmai liniile trasate de directia modernista initiata de Eugen Lovinescu, si reprezinta la randul sau un model de originalitate in literatura romana, avand o valoare incontestabila.