Intr-un eseu, de 2-3 pagini, prezinta caracteristicile neomodemismului luiNichita Stanescu

Intr-un eseu, de 2-3 pagini, prezinta caracteristicile neomodemismului luiNichita Stanescu. in redactarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

conceptul de neomodernism;

tematici preferate de poet;

particularitati stilistice;

problematica textelor studiate;

originalitatea limbajului poetic.

Neomodemismul este un curent care se manifesta intre deceniile 5 si 8 ale secolului al XX-lea si presupune reluarea unor elemente moderniste din perioada interbelica, apoi, intelectualizarea liricii, realizarea imaginilor insolite, limbaj ermetic, dirijarea spre reflexia filosofica etc. Acest curent este reprezentat de: Nichita Stanescu, loan Alexandru, Stefan Augustin Doinas, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Geo Dumitrescu.

Nichita Stanescu (1933-l983) este vocea care a dominat poezia romaneasca incepand cu 1960, anul debutului sau, cu volumul Sensul iubirii. Lirica stanesciana aduce un suflu nou in poezia noastra, ea vrea sa demonstreze ca inexprimabilul trebuie exprimat, ca se pot inventa cuvinte si alcatui sintagme care pot reflecta bogatia noastra sufleteasca.

Tematica preferata a multor poeti este iubirea. Nichita Stanescu nuanteaza aceasta tema, ii da valente noi, insolite, spectaculoase. El pleaca, dupa cum afirma criticul literar, academicianul Eugen Simion, de la " o fantezie nebuna, arghezianul joc de-a sfiala, betia alba a simturilor pe care o cunosc, probabil si serafii' si ajunge la accente filosofice, cand iubirea poate asigura omului atingerea perfectiunii sau intrarea in eternitate.

Faza principala a liricii de dragoste a lui Nichita Stanescu este evidenta in scurta creatie Poem, in care insolitul acestui sentiment este evident.

,,Spune-mi daca te-as prinde-ntr-o zi

Si ti-as saruta talpa piciorului

Nu-i asa ca ai schiopata putin dup-aceea

De teama sa nu-mi strivesti sarutul? '

Etapele urmatoare ale creatiei poetului demonstreaza ca iubirea este altfel reflectata. Cuplul este cel care poate sa refaca unitatea primordiala, poate atinge absolutul prin sfidarea timpului si a perimarii.

Iubirea este un fel de forta universala. In poezia Leoaica tanara, iubirea se releva acest aspect inca din titlu. Dragostea este asemenea leoaicei, care este puternica, devoratoare, acaparatoare.

In prima parte a textului, sunt prezente cateva verbe care exprima actiuni de o forta inimaginabila, chiar dure: "a sarit', "a infipt', "a muscat', reflectand impactul cu iubirea, elementul soc, sau surpriza pe care o poate reprezenta acest sentiment cand apare pentru prima oara si este vulcanic, tumultuos.

,.Leoaica' este simbolul iubirii, forta sa enorma este reflectata de epitetul,, tanara', iar impetuozitatea, atotcuprinderea este nuantata de pozitiile substantivului "fata': "mi-a sarit in fata', "Coltii albi mi i-a infipt in fata, m-a muscat, leoaica, azi de fata. '.

Insistenta poetului asupra substantivului "fata' nu este intamplatoare, acesta reprezinta elementul prin care exteriorul poate patrunde in interior, probabil si locul unde isi au salasul sentimentele.

in privinta poetului, iubirea este sentimentul pe care orice om trebuie sa-l traiasca, este cel care guverneaza intreaga existenta: "Mapandise-n incordare/mai demult' si de care nimeni nu poate fi absolvit.

Cea de-a doua idee a textului se refera la faptul ca iubirea poate transfigura totul:

"Si deodata in jurul meu, natura

Se facu un cerc, de-a dura'.

Prin iubire se poate ajunge la momentele inceputurilor, la "o strangere de ape', metafora care trimite la formele initiale ale fenomenelor. Subiectivismul indragostitului este infinit. El domina prin iubire spatiul, accede "tocmai langa ciocarlii'. Ciocarlia are zborul inalt, spre soare, acesta fiind simbolul perfectiunii.

Imaginea curcubeului "taiat in doua' este revelatoare pentru indragostiti. Curcubeul reprezinta splendoarea naturii, miracolul, legatura cu celestul: "taiat in doua' ar reprezenta cele doua elemente ale cuplului: Femeia si Barbatul care se unesc etern prin iubire si formeaza un tot, vizand perfectiunea.

Apare aici ideea ca indragostitii pot reface prin iubire unitatea primordiala (idee enuntata de Mircea Eliade). Cuplul devine un tot pentru ca poate uni contrariile, adica cele doua jumatati reprezentate de El si Ea. Poetul creeaza o imagine vizuala a unei jumatati din fizionomia indragostitului, urmarind traiectul de la "spranceana', "tampla', "barbie', sugerand ca cealalta jumatate este a fiintei iubite.

Prin iubire se poate implini totul, ea este ca un pricipiu universal.

Omul, ca fiinta limitata in timp si spatiu, are o singura sansa de a fi etern: iubirea. Acest sentiment impune reguli si norme noi existentei. Totul se transforma, spatiul devine enorm, timpul este infinit. Imaginea leoaicei aramii care strabate " un desert in stralucire' este elocventa in acest sens.

Repetitia din final "inc-o vreme/ si-nc-o vreme', precum si punctele de suspensie din final, denota faptul ca iubirea se proiecteaza in infinit, este sentimentul care il face pe om sa-si depaseasca teluricul, sa acceada spre cosmic, sacru, infinit.

Poezia lui Nichita Stanescu cunoaste si o alta etapa: a abstractizarii. Discursul sau poetic devine, treptat, mai incifrat, mai ermetic, odata cu volumul Dreptul la timp (1965) in care se evidentiaza perceptia dilatata a timpului. Cel mai unitar volum este intitulat // Elegii, in care stilul "este solemn si ermetic ca in vechile cosmogonii' (Eugen Simion).

Tot Eugen Simion arata ca tema fundamentala a volumului este "suferinta de diviziune, tanjirea dupa unitate'. Aceasta unitate nu e posibila pana cand poetul nu va sti limba samburilor, a ierbii sau nu va fi solidar cu pietrele, caramizile, merele.

O alta problematica a liricii stanesciene o reprezinta dorinta de perfectiune. Aceasta poate fi atinsa numai prin unirea armonioasa a contrariilor, ca in Frunza verde de albastru, din volumul Oul si sfera (1967):

"si-am nord ca sa zic suduri

si dulceata ca sa sudui,

si-am zis inima la piatra

si cantec la tot ce latra'.

In acelasi text poetul demonstreaza ca priveste orice lucru sau fenomen in evolutie, el trece peste aspectele formale incercand sa ajunga la esente:

" si-am zis mar ca sa zic samburi

ti-am zis pom ca sa zic scanduri.'.

Nichita Stanescu aduce inovatii si in ceea ce priveste limbajul poetic. El vrea sa sporeasca puterea de comunicare a cuvintelor, de aceea schimba terminatiile unor cuvinte, verbalizeaza substantive sau substantiveaza verbe, cauta forme arhaice etc., ca in poezia N-ai sa vii:

" N-ai sa vii si n-ai sa morti

N-ai sa sapte intre sorti

N-ai sa iarna, primavara

N-ai sa doamna, domnisoara.'.

Dupa cum se poate observa, poetul duce o adevarata lupta cu cuvantul, el vrea sa surprinda in creatiile sale multitudinea de trairi ale omului. De asemenea, ar dori sa domine caracterul abstract al limbajului, sa vada cuvintele, sa le simta greutatea, consistenta:

" imi lasasem un genunchi,

iar cotul mi-l infigeam in pamant,

numai ca sa privesc iarba-nclinata

de caderea vreunui cuvant,

ca pe sub laba unui leu alergand '

(Poveste sentimentala)

Nichita Stanescu aduce un suflu nou, autentic si in lirica patriotica. Cele doua volume Rosu vertical (1967) si Un pamant numit Romania (1969) surprind prin sinceritatea sentimentelor de dragoste fata de tara si de oameni. Lipsesc lozincile, sloganuri, nu sunt imnuri inchinate cuiva anume, ci texte care il reprezinta si il exprima veridic pe cel care apartine spatiului mioritic.