Dramaturgia - genul literar

Dramaturgia

Termenul dramatic (genul literar) provine din francezul dramatique, derivat din drame si desemneaza totalitatea operelor literare scrise in forma de dialog si menite , in general, a fi reprezentate pe scena. Nu trebuie confundat cu notiunea estetica de dramatic care este strans legata de notiunea de conflict. Notiunea estetica de dramatic se poate manifesta in toate genurile literare si nu numai, dramaticul poate aparea chiar si in situatii din viata de zi cu zi, etc. Conflictul dramatic este caracterizat de prezenta unor forte opuse, aflate intr-o reactie ostila. Intre aceste forte opuse se creeaza un obstacol, o bariera, iar ciocnirea lor produce o criza. Efectul crizei este tensiunea interioara (asteptarea, incordarea) orientata in mod necesar spre o solutie. Asadar situatia dramatica presupune in orice moment posibilitatea unei rezolvari. Cand aceasta nu exista, dramaticul se transforma in tragic.

Operele literare in care utilizarea categoriei estetice a dramaticului este cea mai evidenta sunt cele destinate reprezentarii scenice. De aici apare si confuzia dintre genul dramatic si categoria estetica a dramaticului, care poate fi prezenta in orice forma de arta.

Pana in secolul al XVIII- lea speciile genului dramatic erau numai cele clasice: tragedia si comedia. Acum apare o noua specie, mai intai in Anglia si Franta, drama burgheza, nascuta din dorinta de a infatisa pe scena subiecte contemporane. Au aparut ulterior drama istorica, mult cultivata de romantici, si drama morala care s-a transformat foarte repede in melodrama, dominata de situatii patetice si de sentimentalism facil, superficial.

Aparut sub o dubla influenta, romantica si clasica, teatrul romanesc, va cultiva atat drama istorica (Bogdan Petriceicu Hasdeu - Razvan si Vidra, Vasile Alecsandri - Despot-Voda, Alexandru Davila - Vlaicu-Voda, Barbu Stefanescu Delavrancea - Apus de soare, Viforul, Luceafarul) cat si comedia de moravuri si de caracter (Constantin Faca - Frantuzitele, Vasile Alecsandri - ciclul Chiritelor, Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, etc.)

Despre drama, Victor Hugo, spunea in prefata dramei sale Cromwell: "Caracteristica dramei este realul; realul rezulta din imbinarea cu totul fireasca a sublimului si a grotescului, care se intretaie in drama cum se impletesc si in viata. Poezia totala sta in armonia contrariilor." In secolul XX, drama a fost forma de expresie cea mai des folosita in dramaturgie.

In literatura romana drama a fost ilustrata de scriitori ca : B. P. Hasdeu, V. Alecsandri, I.l. Caragiale, Alexandru Davila, B. St. Delavrancea, Camil Petrescu, Lucian Blaga, George Mihail Zamfirescu, etc.

Istoria literaturii cunoaste mai multe tipuri de comedie; cele mai importante sunt comedia de moravuri, de caractere si de intriga. Comedia de moravuri surprinde modul de viata, obiceiurile, practicile unor epoci; comedia de caractere reprezinta modul de a fi al unor personaje; comedia de intriga prezinta inlantuirea unor situatii, efectul comic rezulta din priceperea dramaturgului de a combina momentele actiunii.

Comicul este o categorie estetica fundamentala, care caracterizeaza o atitudine a omului in fata vietii sau a artei. Prin intermediul comediei, avandu-si principala sursa in dezvoltarea unui contrast, sunt sanctionate defecte umane, apelandu-se la o gama larga de reactii morale, care se intind de la compasiune la dispret. Participarea afectiva a autorului este si ea variata: zambet, amuzament, ras in hohote. Comicul comporta o gama diversa de nuante cum ar fi: comicul bonom (intelegator de compasiune), comicul spiritual (aprobator, cu tema intelectuala, apeland la glume si idei mai abstracte), comicul zeflemitor (care pedepseste prin intepaturi critice sau chiar batjocura), comicul buf (care starneste rasul spontan prin pantomima automatismelor, prin miscari dezarticulate, de marioneta, etc.), tragicomicul (care implica sensuri tragice sub aparente comice), comicul sarcastic (descalificant, distrugator)