EDGAR PAPU. Studiul fenomenologic al operei

Edgar Papu. Studiul fenomenologic al operei

Edgar Papu este unul dintre cei mai interesanti eminescologi contemporani, aducand in atentie poezia lui Eminescu printr-o interpretare subtila in studiul Poezia lui Eminescu (197l), cu subtitlul Elemente structurale.

Inca din prolog, Edgar Papu avertizeaza ca nu se va cantona intr-o metodologie simpla, ci va apela la un complex de sisteme, folosind critica in sens axiologic. Astfel, studiul sau fructifica elementele oferite de diferite discipline, precum teoria literara, stilistica, istoria literara, folcloristica, literatura comparata, istoria culturii.

Nu putem desprinde o metodologie proprie, dar exegeza este foarte bine articulata prin consecventa afirmarii perspectivei fenomenologice in abordarea poeziei eminesciene.

Capitolul Principiul feminin la Eminescu discuta fenomenul care da unitate universului eminescian. "Eminescu - afirma Edgar Papu - concepe lumea afectiv". Prin urmare, autorul va identifica argumente pentru a demonstra ca lirica eminesciana este dominata de elemente feminine.

Femininul apare in opera lui Eminescu in varianta sa erotica, ipostaza natura-logodnica. Miscarea esentiala in lirica eminesciana este aceea prin care principiul feminin al naturii este transformat in principiu masculin al formelor. Antropomorfismul devine erotomorfism, cosmosul capata atributele feminitatii. Exista diverse elemente care sugereaza componenta feminina a universului: miscarea de alunecare a stelei, a lebedei, cadrul poetic. Substratul poeziei este, in viziunea lui Edgar Papu, un ritual initiatic cu natura-femeie.

In Luceafarul, Edgar Papu considera ca spiritul apare ca natura, in vreme ce ordinea umana este reprezentata de principiul feminin.

Al doilea capitol este dedicat Categoriei departelui la Eminescu. Analiza categoriei departelui sesizeaza componenta tragica a liricii lui Eminescu. Atractia departelui este sinonima cu atractia mortii. Este o moarte ce aduce in chip paradoxal o integrare in viata vesnica a naturii. Cultul tragic al mortii este cristalizat in cuvantul "dor". Departarea pare, la Eminescu, ca o posesiune concreta, realizata prin vizualizare sau prin auz, prin simtul tactil. Raceala ar fi expresia departelui. Ca si in cazul "principiului feminin", sunt investigate mijloacele lexicale utilizate de poet pentru a exprima departarea.

In al III-lea capitol, Nostalgia apropierii. Erotica, Edgar Papu identifica in poezia lui Eminescu prezenta spiritului Eccleziastului, care afirma o ordine sapientiala.

Dupa cum se observa, dupa cele doua momente in care se discuta optimismul, pesimismul, relatia titan - geniu, Edgar Papu aduce un concept nou, pentru a discuta relatia departe - aproape.

Edgar Papu considera ca Eminescu, in poezia erotica, depaseste romantismul, aducand o perspectiva moderna. Eminescu se situeaza printre primii poeti moderni in erotica, pentru ca prototipul feminin este unul pasional, senzual, iar senzualitatea nu este romantica. Eminescu nu este comparat cu romanticii, ci cu Baudelaire si Verlaine. Contrastele erotice eminesciene sunt reprezentate de negatie / afirmatie, senzualitate-suavitate / ura. In acest context, Edgar Papu comenteaza Oda (in metru antic), detectand in ea ruperea eului poetic de sfera mistuitoare a eroticii si retragerea intr-un eu insingurat.

Capitolul al IV-lea studiaza "dulcele" eminescian. Dulcele apartine unui plan mai adanc, in care antinomiile sunt depasite. Capitolul este intitulat Concentrarea intensiva, iar capitolul al V-lea, Concentrarea extensiva, avand ca obiect de studiu miniaturalul in poezia lui Eminescu. Capitolul discuta concentrarea extensiva in interiorul domestic. Este continuata analiza in capitolul al VI-lea, pentru ca, in capitolul al VII-lea, sa se aiba in vedere perspectiva cosmica, inlocuita uneori la Eminescu cu peisajul urban. Edgar Papu vrea sa contureze imaginea unui Eminescu poet citadin, dar Eminescu nu este citadin decat in cateva postume.

Capitolul al VIII-lea analizeaza motivele animaliere, intuitia organicului inchis.

Capitolul al IX-lea prezinta grotescul eminescian, Edgar Papu considerand ca Eminescu modifica insasi categoria de grotesc. O idee foarte importanta este ca Eminescu trebuie vazut ca un poet postromantic prin tensiunea extraordinara creata intre ideal si realitate.