TOMA ALIMOS - CARACTERIZAREA PERSONAJELOR

TOMA ALIMOS - CARACTERIZAREA PERSONAJELOR

Poporul romn este creatorul unui tezaur de mare pret, in care, alaturi de basm, legenda, doina,     un loc aparte il ocupa balada.

Balada populara "Toma Alimos", care se inscrie printre miturile fundamentale ale literaturii noastre, evoca un episod dramatic din ultima zi de viata a unui haiduc, care a trait odinioara in Tara de Jos si a ramas in memoria posteritatii ca un simbol luminos al spiritului de dreptate.

Toma Alimos este personajul principal pozitiv, intruchipare artistica a eroului aflat in slujba binelui, capabil sa exprime in mod exemplar valorile inalte ale umanitatii.

In expozitie, haiducul este caracterizat in mod direct, printr-un portret literar concis si expresiv. Aceasta secventa descriptiva ofera cateva trasaturi fizice si morale esentiale. Incepand cu intriga, antiteza devine cel mai important mijloc de caracterizare, protagonistii reprezentand ca in basm, confruntarea dintre bine si rau. Cele doua portrete reusesc sa defineasca profilul a doua personaje tipice: haiducul si "stapanul mosiilor".

Toma este "nalt la stat", reprezentand frumusetea barbateasca, in timp ce Manea este "slutul" si "uratul". Din punct de vedere moral, Toma este "mare la sfat" (adica intelept, cumpatat, drept) si "viteaz cum n-a mai stat". In opozitie cu voinicul aflat de partea dreptatii, Manea este "artagosul", expresie a lipsei de masura, a agresivitatii nejustificate si a violentei. Observam ca trasaturile fizice sunt in deplin acord cu cele morale.

Eroul este caracterizat si indirect prin fapte, atitudini, limbaj si prin relatiile cu celelalte personaje. Prin monologul liric cu accente elegiace din expozitie, eroul isi exprima sentimentul insingurarii, dat de conditia sa de proscris (om in afara ordinii sociale). Tot aici intalnim motivul comuniunii om-natura, stravechea conceptie populara potrivit careia natura inconjuratoare este vie, ocrotitoare, sensibila, participand la durerile si bucuriile omului. Ca in "Miorita", apare ideea ca omul este centrul Universului si, prin intoarcerea in natura vesnic ocrotitoare, el insusi va dainui in vesnicie.

In desfasurarea actiunii, la acuzatiile exagerate si rau intentionate ale lui Manea, Toma raspunde cu un echilibru impresionant, incercand sa pastreze discutia in acord cu starea lui sufleteasca, cu linistea paradisiaca a cadrului natural si in spiritul dreptatii. Perfidul Manea, orbit de ura, incalca insa legea nescrisa a ospetiei si il injunghie miseleste pe cel care il primise cu sincera si fireasca prietenie.

Gestul in sine constituie un pacat moral, care tulbura ordinea lumii si care declanseaza, ca in basme, o revolta a fortelor binelui. fabulosul irupe in naratiune. Calul, armele, codrul, prietenii si aliatii de nadejde ai viteazului prind viata pentru a-l ajuta pe Toma sa infaptuiasca actul justitiar, ceea ce echivaleaza cu o restabilire a ordinei lumii, a echilibrului incalcat. Pedepsind pe dusman, haiducul exclama cu satisfactia ceruta de o judecata necesara si infaptuita: "Ce-am gandit / am izbandit."

Dragostea pentru calul sau este deosebita: i se adreseaza calului cu diminutivele : "murgutule" si "dragutule", il gateste cu "pripoane de argint" si ii incredinteaza testamentul.

Naratorul, martor omniscient, care relateaza intamplarile la timpul prezent, ca si cum ele s-ar petrece mereu in fata ochilor nostri, ramane, in general, obiectiv, dar el se implica subtil in povestire prin dativul etic, afectiv : "si departe ce-mi zarea", "din gurita mi-i graia".

Surprins intr-un moment dramatic al existentei sale, personajul principal, Toma Alimos ramane un model de frumusete morala, de vitejie si credinta, pe care poporul l-a cinstit si l-a cantat in numeroase balade.