ELABORAREA UNEI COMPUNERI

ELABORAREA UNEI COMPUNERI

Redactarea unui text propriu despre o opera literara vizeaza interpretarea textului, care este ulterioara intelegerii acestuia. Altfel spus, nu se poate ajunge la acest nivel, daca textul nu este bine inteles din punct de vedere lingvistic si din punct de vedere structural.

Primul tip de compunere vizat de testarile nationale este acela argumentativ, cerandu-se motivarea apartenentei unor    opere sau a unor fragmente dintr-olucrare la gen si la specie. Aplicatia se poate face pe un text cunoscut sau pe text la prima vedere.

Al doilea tip de compunere este rezumatul unui text dat. Operatia este destul de dificila, pentru ca textul necunoscut trebuie mai intai inteles si abia apoi transformat si transpus intr-un text propriu.

Al treilea tip de compunere este caracterizarea unui personaj dintr-un literar studiat sau la prima vedere.

Se mai poate cere si comentarea unui fragment dintr-un text cunoscut sau necunoscut.

Al patrulea tip de compunere este cea libera, care vizeaza descrierea si naratiunea. Aceste scrieri imaginative pot avea un suport vizual sau literar sau pot fi exclusiv rodul fanteziei elevului. Ele trebuie sa aiba insa o coerenta care tin de structura textului descriptiv sau narativ.

COMPUNEREA LIBERA este un text in a carui producere autorul iti foloseste imaginatia, inventivitatea, sensibilitatea, structurandu-l dupa dorinta sa.

Compunerile libere pot fi ca mod de prezentare: descrieri, naratiuni, dialoguri. Alegerea subiectului poate apartine exclusiv autorului sau poate fi partial impusa de propunator.

Compunerile descriptive

Compunerile descriptive se pot realiza pe baza observatiei directe a unui obiect, a unei fiinte, a unui peisaj, a unui interior, a unui fenomen al naturii, a unei acivitati urr etc. Uneori, observatia poate fi mediata de o imagine: o fotografie, un tablou, un de o secventa de film etc. Ca in orice descriere, trebuie identificat si numit printr-un substa obiectul descris. Trebuie apoi sa se prezinte elementele componente ale obiecti denumite tot prin substantive. Obiectul descris, ca si elementele componente ale acestuia pot fi insotite de determinante atributive ce constituie extinderi ale comunicarii.

In descrierea nonliterara, se foloseste persoana a lll-a, nespecificandu-se opinii personale si nefiind folosite figuri de stil.

In descrierea literara, se exprima un punct de vedere subiectiv, fiind folosite figurile de stil, ca in urmatoarea strofa din Rondelul cupei de Murano de Alexandru Macedonski:

In schinteirea-i de topaze*

Coprinde-al nemuririi vin. -

Nu e de aur: e de raze.

O-ntind grifonii** ce-o sustin

Epitetul metaforic de raze rupe descrierea paharului de concret, lumina sugerand inaltarea pe care o produce realizarea artistica a obiectului. Astfel, un element component (aur, sticla) determina trecerea intr-un alt plan, cel al semnificatiilor. O alta metafora, nemurirea vinului schimba clementul component (bautura), semnificand eternitatea artei. Toartele paharului, care sunt grifoni, sugereaza fictiunea creatiei, pentru ca ei sunt animale fabuloase.

Daca se cere realizarea unei descrieri literare, primul text poate fi transformat prin introducerea unor figuri de stil. Adjectivele trebuie sa devina epitete ce trebuie sa evidentieze insusiri deosebite: Paharul este seducator, misterios si stingher. Printr-o metafora se schimba elementul component din care este alcatuit: Acesta este din gheata racoroasa. Paharul cu licorile si miresmele tinuturilor indepartate te face sa visezi. Asemenea cerinte trebuie evitate insa, pentru ca este greu sa se produca un text cu certe calitati literare de catre oricine si stimuleaza o exprimare metaforica, total nepotrivita in existenta cotidiana.

Realizarea unui portret este tot o compunere descriptiva.

Descrierea trebuie sa vizeze:

fata: forma, expresie, ochi, nas, frunte;

imbracaminte: basma, costum popular, margele, culori;

pozitia corpului;

se pot desprinde semnificatii ale elementelor identificate.

Se poate descrie un interior , iar in cazul acesta descrierea trebuie sa identifice:

elementele decorului: patul, scaunele, masa, vasele, tablourile, fereastra, usa;

plasarea acestora in raport cu privitorul;

insusirile obiectelor identificate.

Pentru schimbarea unghiului de descriere, exercitiul se poate repeta imaginandu-va ca sunteti un personaj asezat pe scaunul de langa pat. Plasarea obiectelor se va schimba si ordinea descrierii va fi alta.

Descrierea unui peisaj presupune o anumita ordonare a elementelor descrise, care sunt mai numeroase, ca in tabloul alaturat.

Descrierea trebuie sa identifice:

elementul cel mai important: drumul;

planurile: apropiat, mediu, indepartat;

ce apare in fiecare plan si ce semnificatie au elementele.

Aceste tipuri de compunere se pot face si fara un suport vizual concret, folosindu-se doar imaginatia autorului.

2. Compunerile narative

Folosind imaginatia, se pot crea naratiuni originale dupa schema etapelor act Pentru aceasta mai intai trebuie stabilite personajele naratiunii, apoi inventa intamplarile care se ordoneaza conform momentelor subiectului. De asemenea, se p stabili daca se nareaza la persoana a lll-a sau la persoana I.

Un tip de compunere narativa este cel cu inceput dat. In expozitiune, se pre personajele, locul si timpul si trebuie inventata o intamplare care sa constituie c (intriga) naratiunii.

Imaginatia poate fi stimulata prin propunerea de personaje ciudate: un baiete sticla, de ciocolata, de ceara etc. Astfel el nu poate face anumite actiunii. Daca e de s nu se poate lovi, daca e de ciocolata sau de ceara, nu poate sta la caldura, pentru < topeste. Se pot schimba unele personaje foarte cunoscute: Scufita Rosie este rea si I este bun, Alba-ca-Zapada intalneste sapte uriasi care sunt foarte rai. Intr-o pove foarte cunoscuta, se pot introduce elemente de modernitate: Cenusareasa vine la b; un taxi, Goe calatoreste cu avionul, Praslea este dotat cu mobil. Toate aceste elem< impun o modificare in alta nota a povestirii cunoscute.

Se pot imagina si naratiuni care sa nu aiba nici o legatura cu vreun text literar.

REZUMATUL este o compunere, orala sau scrisa, care prezinta pe scurt esentialul dintr-un text.

Pentru a face un bun rezumat, se citeste mai intai textul. Se reciteste apoi cu stiloul in mana pentru a nota pe o ciorna elementele necesare pentru scrierea compunerii sau pentru prezentarea orala.

Enunturile dintr-un text narativ se grupeaza in fragmente ce prezinta acelasi lucru, care poate fi denumit printr-un substantiv sau printr-un grup de substantive (substantiv in nominativ + substantiv in genitiv sau acuzativ).

Cand se reciteste textul, se cauta lucrul despre care vorbesc toate sau cele mai multe enunturi dintr-un fragment. Se incearca sa se raspunda la intrebarile despre cine este vorba? sau despre ce este vorba? intr-un fragment. Cand se gaseste substantivul care numeste acest lucru, s-a inteles ce s-a citit si s-a facut delimitarea textului in fragmente logice.

Etapa urmatoare a rezumarii este formularea Ideilor principale, care sunt enunturi prin care se transmite informatia cea mai importanta dintr-un fragment de text. Pentru a obtine un enunt se pun substantivelor gasite la delimitarea textului in fragmente logice intrebarile ce face?, ce fac?, cum este?, cum sunt? fiintele sau obiectele.

Raspunsul este o propozitie in care substantivele sunt subiecte care intra intr-o relatie de interdependenta cu un predicat verbal sau nominal. Formularile pot fi diferite, dar continutul trebuie sa fie acelasi.

Succesiunea ideilor principale in ordinea aparitiei lor in text reprezinta planul simplu de idei. care devine planul redactarii sau prezentarii orale a rezumatului.

Pentru o prima redactare este bine sa se foloseasca tot ciorna, dezvoltand ideile principale, fara a intra in amanunte, intr-o compunere organizata in paragrafe.

in redactarea unui rezumat, se foloseste persoana a lll-a, renuntandu-se la pasajele descriptive, care sunt pauze in desfasurarea actiunii. Dispare si dialogul ca mod de expunere, vorbirea directa fiind trecuta in vorbire indirecta.

intr-un rezumat, nu se folosesc figuri de stil si citate din text. Lexicul folosit trebuie sa fie cel uzual, renuntandu-se la regionalisme, arhaisme, cuvinte argotice.

Verbele folosite intr-un rezumat sunt mai ales la modul indicativ, timpul prezent sau timpul perfect compus (chiar daca textul este scris la perfect simplu).

Propozitiile dintr-un rezumat sunt exclusiv enuntiative, fiind interzise enunturile interogative si exclamative, pentru ca acestea exprima reactii emotionale sau subiective. Frazele trebuie construite clar, folosindu-se mai mult coordonarea. Legatura intre diferite pasaje se face in primul rand prin personajele care sunt purtatoarele actiunii, dar nu toate trebuie amintite, in special in cazul operelor epice de mare intindere. in al doilea rand, legaturile se fac prin diverse expresii: la inceput, apoi. intre timp. in acelasi timp. imediat ce. dupa aceea etc. Tot de legatura dintre diferite pasaje tine si eliminarea repetitiilor. De exemplu, daca un enunt incepe cu numele personajului, este bine ca a doua oara sa se foloseasca un substantiv comun, iar a treia oara un pronume personal.

Rezumatul nu trebuie sa se refere la modalitatile de constructie a textului si nici sa faca interpretari ale acestuia, vizand numai desfasurarea faptelor. Nu se dau date despre autorul textului sau despre alte opere ale acestuia.

Cerinta fundamentala a unui rezumat este scurtimea, asa ca este bine sa se faca incercari de reducere a textului pe ciorna. De exemplu, pot fi simplificate propozitii dezvoltate prin inlaturarea unor atribute sau complemente. Se pot reduce unele propozitii subordonate dintr-o fraza la partea de propozitie corespunzatoare. Aceste transformari succesive trebuie sa duca la incadrarea rezumatului intr-un spatiu grafic mic. De-abia dupa toate corecturile textul este transcris.