SCRIE UN ESEU DE 2 - 3 PAGINI, DESPRE RELATIILE DINTRE DOUA PERSONAJE ALE UNUI ROMAN PSIHOLOGIC STUDIAT, APARTINAND PERIOADEI INTERBELICE

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre relatiile dintre doua personaje ale unui roman psihologic
studiat, apartinand perioadei interbelice. In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru constructia personajelor alese
(de exemplu: tema, perspectiva narativa, actiune, conflict, relatii temporale si spatiale, constructia
subiectului, modalitati de caracterizare, limbaj etc.);
- evidentierea situatiei initiale a celor doua personaje, din perspectiva tipologiei in care se incadreaza,
a statutului lor social, psihologic, moral etc.;
- relevarea trasaturilor celor doua personaje, semnificative pentru ilustrarea relatiilor, prin raportare la
doua episoade/ secvente narative ale romanului psihologic ales;
- exprimarea unei opinii argumentate despre relatiile dintre cele doua personaje, din perspectiva
situatiei finale/ a deznodamantului.

Camil Petrescu (1894-1957) a fost un scriitor cu mari valente spirituale, manifestate in mai multe domenii ale creatiei literare: poezie, proza, dramaturgie, eseistica.
Inscris in modernismul lovinescian al epocii, Camil Petrescu s-a orientat, atat in romane, cat si in teatru, spre o tematica inalta si grava: iubirea, razboiul, moartea, absolutul, destinul. Personajul camilpetrescian este un intelectual de elita, un om care "a vazut idei", un cautator al absolutului.
"Patul lui Procust" (1933) este cel mai bun roman al lui Camil Petrescu si una dintre cele mai originale creatii din proza romaneasca moderna.
Titlul romanului trimite la o experienta filozofica: constientizarea neinduratoarei cenzuri prin intermediul unui proces de lucida comunicare. In plan estetic, ideea se traduce printr-o reprezentare subiectiva a realitatii, caci, dupa cum se afirma in notele auctoriale ale romanului, un scriitor este un om care exprima in scris cu sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat, insa autorul propune mai multe proiectii ale dramei individuale, deschizand perspectiva unei comunicari partiale intre personaje.
Camil Petrescu si-a conceput naratiunea ca pe o evadare din matricea atat de bine cunoscuta a romanului traditional. Schimbarea rolurilor, precum si a raporturilor narator-personaj tin de o schema conform careia cunoasterea presupune o confruntare intre sferele constiintei pure.
Personajele sunt caracterizate printr-o modalitate inedita, ele fiind vazute din mai multe perspective ca intr-un sistem de oglinzi paralele. Desi relativizate de jocul perspectivelor, personajele se constituie antitetic, impletindu-si destinele. Aceasta tehnica narativa pe care o aplica scriitorul modifica partial conceptul de personaj, care nu mai este un tip literar definit prin exterior, ci unul care se auto-constituie prin marturisire sau care este "reflectat'' in constiinta celorlalti.
Scriitorul isi numeste romanul "dosar de existente" (in subsolul primei pagini), acest "calificativ" fiind materializat prin lipsa unui personaj principal. Fiecare personaj isi face aparitia in centrul atentiei pentru a lasa mai apoi loc la un altul, apoi la altul. Doamna T, George Demetriu Ladima, Fred Vasilescu si Emilia Rachitaru sunt cei patru protagonisti ai romanului.
Principalele modalitati de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu constituie tehnici specifice romanului modern psihologic, pe care le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si auto-introspectia, care scot in evidenta zbuciumul interior al personajelor, cauzat de aspiratia spre absolut.
Ladima este tipul intelectualului, poet talentat si gazetar intransigent, care cumuleaza toate celelalte trasaturi generale ale personajului camilpetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia unei iubiri ideale si aspirand catre demnitatea umana absoluta in profesia de ziarist, ca esente existentiale.
Ladima apare reflectat in constiinta personajelor care intra in contact cu acesta. Pentru Emilia, Ladima este un barbat naiv, "cam aiurea" , posomorat si lipsit de sarm. Pentru Fred este un om serios, de reala distinctie, un intelectual de o calitate aparte. Mai mult de atat, Fred vede in Ladima un frate de suferinta, singurul om de pe lume caruia i-ar putea incredinta taina nefericitei sale iubiri: "N-as putea sa spun ce bucurie m-a cuprins la vederea omului acesta, care inca de la Movila imi daduse o impresie de loialitate si bravuraIl simteam ca pe un frate bun".
Dintr-o scrisoare, adresata "Emy scumpa" reiese mandria lui Ladima pentru "logodnica" lui, asa cum o prezinta pe Emilia celor mai buni prieteni ai sai, Bulgaran, Cibanoiu si Penciulescu, invitandu-i pe toti intr-o seara la masa. Pentru ca Emilia nu se putea ridica la nivelul cultural al celor prezenti se plictiseste si hotaraste sa plece.
Uimirea lui Fred, la citirea scrisorilor de dragoste ale lui Ladima adresate Emiliei, este pe parcurs ce avanseaza cu lectura din ce in ce mai mare, deoarece el nu poate sa inteleaga cum "un om atat de serios, un profesor ca infatisare, poate sa iubeasca o femeie vulgara ca Emilia, pe care orice barbat putea s-o aiba contra unei sume de bani". Tanarul se intreaba, uluit, cum un intelectual rasat ca Ladima nu s-a gandit "nicio clipa ca faptul acesta, daca s-ar afla, l-ar compromite". Fred Vasilescu incearca sa gaseasca explicatii logice acestei pasiuni degradante si presupune ca Ladima "se amagea cu oarecare luciditate", parandu-i-se incredibila sinceritatea indragostitului, care este cu totul in dezacord cu insusirile deosebite ale intelectualului, ba, mai mult, considera absurda ideea ca Ladima sa creada in aceasta dragoste.
Sinuciderea lui Ladima este privita cu acelasi subiectivism al punctelor de vedere diferite (relativismul). Fred considera sinuciderea ca urmare a vietii mizerabile, vulgare, din vartejul careia Ladima nu are puterea sa se smulga; procurorul care ancheteaza cazul crede ca ziaristul facuse un gest pasional din cauza doamnei T., deoarece scrisoarea sinucigasului ii era adresata acesteia; Cibanoiu opineaza ca prietenul sau isi pierduse credinta in Dumnezeu, neputandu-se ridica deasupra mizeriei cotidiene; Emilia sustine ca a recurs la acest gest "din mizerie", pentru ca "nu mai manca poate nici o data pe zi". Una dintre cele doua "taine" ale romanului prinde astfel contur.
Fred Vasilescu este fiul lui Tanase Lumanararu, industriasul multimilionar asociat in diferite afaceri cu politicianul liberal Nae Gheorghidiu (personaje conturate in romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi") si definit de Pompiliu Constantinescu ca fiind "un fel de intersectie a tuturor celorlalte personaje".
Portretul fizic este conturat in mod direct abia in epilogul al II-lea din finalul romanului, cu prilejul mortii impresionante a pilotului, cand nu mai ramasese nimic din "tanarul blond, cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente ca un cap de statuie greceasca, doar cu fruntea putin cam boltita deasupra ochilor verzi adanci", al carui "corp vanjos" avusese "miscari mladioase de haiduc tanar, afemeiat si ganditor".
Portretul moral se fundamenteaza, indirect, pe imbinarea subtila dintre esenta si aparenta, dintre profunzimea spirituala si o mediocritate afisata, fiul milionarului parand sa nu aiba alte preocupari decat sportul, moda si femeile, dar in fondul sau, un tanar sensibil, inteligent si serios. Incadrandu-se perfect in tipul personajului camilpetrescian si modern, Fred Vasilescu este intelectualul lucid, autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima si Gheorghidiu. Cu toate ca este indragostit de doamna T., Fred o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care-i este superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajele lui Camil Petrescu.
Dragostea pentru doamna T. ramane o enigma, iar moartea lui in accidentul de avion poate fi si o sinucidere, motivul fiind ascuns cu grija, ca si in cazul lui Ladima. Ambele destine, al lui Ladima si al lui Fred, sunt dramatice prin intensitatea iubirii, desi una reprezinta imaginea rasturnata a celeilalte: Ladima trebuie sa-si diminueze capacitatea spirituala, sa coboare la nivelul vulgaritatii Emiliei, Fred, dimpotriva, simte ca este sub iubirea superioara a doamnei T., temandu-se ca n-ar putea da atat de multa dragoste cata i se cere. Legatura celor doua destine este intamplatoare, prin scrisorile lui Ladima, pe care Fred le citeste cutremurat, intelegand dincolo de cuvinte tragedia prietenului sau, cu care, comunicase printr-un flux spiritual, dincolo de ratiune: "Era singurul pe lume caruia i-as fi incredintat taina, pe care n-o stiu nici parintii mei, faptul cumplit care e cancerul vietii mele, care ma face sa fug de-o femeie iubita. Posibilitatea de a povesti cuiva cat sufar m-ar fi usurat poate ca filtrarea sangelui". Ceea ce il frapeaza foarte mult pe Fred acum, cand citeste randurile scrise de Ladima pentru Emilia, este noua ipostaza in care i se arata acesta; drama amicului sau, pe care nu o banuia atunci cand se intalneau, capata dimensiunile ei reale.
Personalitatea lui Fred Vasilescu se mentine enigmatica, sfarsitul sau penduland intre accident de avion si sinucidere. El moare, a doua zi dupa predarea caietelor in care confesiunile lui sunt o permanenta auto-introspectie, ca si cand scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a "cancerului" vietii lui, iubirea. Incercand sa inteleaga viziunea lui Ladima asupra Emilie, Fred ajunge sa analizeze in paralel si iubirea lui cu doamna T. Taina iubirii lui reintra, prin moartea eroului, in circuitul marilor taine ale Universului: "Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universala fara niciun moment de sprijin adevarat, asa cum, singur a spus-o parca, un afluent urmeaza legea fluviului", fraza care incheie romanul, ca o concluzie ideatica sugestiva pentru conceptia estetica a lui Camil Petrescu.
Modernismul romanului e definit de subtilitatea si profunzimea analitica a constiintelor, de dramele interioare suferite din iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul ca personajele sunt in acelasi timp si naratori.