Elemente S.F. in literatura Universala

Elemente S.F. in literatura Universala

     Se impun mai intai cateva lamuriri in privinta titlului de mai sus. Vorbind despre elemente SF avem in vedere acele teme, motive si idei care, in mod justificat sau nu, au devenit, pentru cei mai multi cititori, semne sigure, caracteristice ale literaturii numita stiintifico-fantastica, de anticipatie etc. In pofida acestei relatii biunivoce, avem surpriza sa reintilnim componente SF si in afara domeniului ce le-a consacrat si fixat intr-un anume fel in constiinta culturala contemporana.
     Titlul contine in mod tacit, si de aceea primejdios, o prejudecata. inainte de a fi acceptata sau respinsa, ea trebuie identificata. Sintagma "literatura generala" n-are sens decit in raport cu literatura S.F. si desemneaza beletristica ne-S.F., numita si main-stream, literatura "mare" s.a.m.d. Distinctia, valabila si utila pina la un punct, inceteaza de a mai fi astfel atunci cind se afirma existenta unei bariere de netrecut intre cele doua zone, considerindu-se ca deosebirile ar coplesi asemanarile si punctele comune.

     Si o ultima precizare preliminara ; articolul de fata nu reprezinta un act de imperialism literar, nu-si propune sa anexeze nici direct, nici indirect, mascat, noi teritorii pentru literatura S.F., ci sa puna in evidenta un binevenit dialog, desfasurat liber, fara constringerile diverselor complexe de superioritate ori de inferioritate. Nu vom face profetii asupra relatiilor viitoare dintre cele doua arii literare, de altfel destul de artificial delimitate astfel, mai degraba pentru ratiuni de moment, decit reflectind o structura reala. Este ceva in genul "echipa x" si "restul lumii". Mai mult, insasi literatura S.F nu se prezinta unitara, fiind lipsita de o esenta comuna, indivizibila. Sint destule motive sa credem ca sub cunoscuta denumire generica se grupeaza citeva modalitati literare, destul de diferite intre ele. Desigur, ar fi de dorit sa se stie daca, sau in ce masura, au o natura comuna dar, in stadiul actual al criticii literare aplicate asupra domeniului S.F., asemenea analize sint destul de timide.
     Care este originea elementelor S.F., cum ajung ele in literatura generala ? Este vorba doar de o preluare ? Desi la prima vedere s-ar putea crede ca singura modalitate este transferul, influenta livresca in realitate lucrurile sint ceva mai complexe, putindu-se evidentia cel putin patru cai diferite.
     Prima dintre ele in ordine cronologica dezvaluie existenta unui proces in sens invers. In mari opere ale literaturii universale, anterioare secolelor XVIII si XIX, apar motive ce se regasesc azi in literatura S.F. Exista incercari de a acredita ideea ca acele elemente erau S.F. dintr-un inceput si nu ar fi devenit astfel de abia in timpurile noastre. Exagerari desigur.
     Vom cita si noi, alaturi de alti comentatori, citeva versuri din Iliada, in care Homer descrie ciudatele insotitoare ale lui Hefaistos : " (.) tropaind marunt il ajuta / Fete durate din aur, dar vii ca fecioarele aievea / Au, deopotriva cu dinsele minte si glas si tarie / Si-nvatatura la lucru de mina deprins de la zine, / Ele se straduie alaturi de bunul stapin care trudnic / Merge si-aproape de Tetis pe tron stralucit se aseaza." (XVIII, 406-411, trad. G. Murnu). Motivul omului automat ("fete durate din aur" - afirmatie luata in sensul propriu, nu in cel metaforic va face o stralucita cariera, neocolindu-i pe romantici, ajungind in literatura S.F. sub forma robotului umanoid, unul din cele mai frecvente clisee. Pare neobisnuita consemnarea unei asemenea idei in antichitate : om artificial si totusi insufletit. Dar daca ne gindim la sculptura greaca, la puternica impresie pe care o va fi lasat privitorilor, daca ne amintim de legenda lui Pigmalion si a Galateii, atunci lucrurile devin mai putin surprinzatoare.
     Daca la Homer intalnim prototipul fiintei artificiale, alcatuita dupa chipul celei naturale, asemanarea avind rolul si importanta ei, Cosmogonia lui Berossos, preot caldeean al lui Marduk pe la 270 i.e.n., contine o adevarata arta combinatorie ce indeparteaza de lumea reala si va sluji, chiar daca nu direct, drept model pentru o buna parte a fiintelor fantastice, a monstrilor (dar nu numai) ce populeaza literatura S.F. (dar nu numai): "A fost un timp, asa spune el, in care Totul era intuneric si apa si atunci au luat fiinta vietuitoarele diferite si de conformatie ciudata. Caci atunci ar fi luat nastere oamenii cu doua aripi, unii chiar cu patru aripi si cu fata dubla ; de asemenea, unii care aveau an trup si doua capete, unul barbatesc si altul femeiesc. Altii aveau doua sexe, masculin si feminin. O alta parte din oameni aveau picioare si coarne de capra, o alta parte aveau picioare de cal, in spate fiind cum sint caii. Iar in fata avind chip de om, asadar de forma hipocentaurilor. Tot atunci ar fi luat nastere si faunii cu cap de om, precum si dinii cu patru trupuri, la spate cu cozi de peste. Ar mai fi fost cai cu capul de ciine si de om." (Gindirea asiro-babiloniana in texte, pp. 52-55).
     Un exemplu contemporan, mult mai temperat, pentru posibilitatile literare oferite de arta combinarilor, il vom decupa din romanul lui Elias Canetti, Orbirea : "Intr-o noapte ii crescusera deodata pleoape la urechi, pe care le deschidea si le inchidea dupa plac, ca la ochi. Le incerca de sute de ori si rise. Se inchideau ca un capac, izolau acustic perfect, crescusera ca la comanda si erau, de la bun inceput, desavirsite. De bucurie se ciupi de ele. Atunci se trezi si, in locul pleoapelor pe urechi, ramasesera doar niste lobi obisnuiti, iar el visase" (p. 146)
     Procedeul este simplu si destul de eficient : un intreg se descompune in partile componente iar acestea sint transferate, grefate pe alte intreguri, rezultind o combinatie neobisnuita. Succesul ei depinde de puterea de soc, de ingeniozitate ; trebuie sa fie ceva destul de "simplu" ca sa te intrebi cum de nu te-ai gindit tu insuti la asa ceva. Mai depinde si de puterea de semnificare; doar insotita de sens, constructia imaginara va fi ferita de riscurile unui pitoresc fantastic gratuit.
     Prezenta motivelor considerate astazi drept S.F. in textele antice nu le transforma pe acestea din urma in literatura S.F. Caracterul stiintifico-fantastic, fantastic ori realist al unei teme, al unui motiv ori al unei idei se cristalizeaza doar la nivelul operei al intregului. Luate separat, izolate de context, motivele vor ilustra doar disponibilitatile pentru registre literare diferite.

     O a doua explicatie privind originea elementelor S.F. in literatura generala are in vedere o aparitie concomitenta cauzata de utilizarea unor surse comune de inspiratie : climatul, noile probleme si noile preocupari ale fiecarei epoci.
     Romanul lui N. V. Gogol, Suflete moarte, al carui prim volum a fost publicat in 1842, cuprinde relatarea unui fapt neobisnuit. Nastasia Petrovna Korobocika ii povesteste lui Cicikov : "Fierarul a ars singur, maica, i s-a aprins ceva inauntru ; bause peste puterile lui. S-a desprins din el o vapaie albastra, a ars de tot, a ars si s-a innegrit ca un taciune". Fenomenul se numeste "ardere spontana" si nu a primit inca o explicatie unanim acceptata, pe deplin multumitoare. O doza de mister ramine, invaluind relatarile destul de rare si greu de crezut ale unor asemenea intimplari.
     Alte doua fragmente vor ilustra un anumit sincronism tematic intre literatura generala si literatura SF. "- Ce s-ar intimpla cu o secure in spatiu ? Quelle ide ! Daca ar ajunge cumva acolo, presupun ca, la o asemenea departare, ar incepe sa se roteasca in jurul pamintului in chip de satelit. Astronomii ar calcula cu precizie ora cind apune si cind rasare, iar Gattug l-ar inscrie in calendar, atita tot." Ipoteza oarecum nastrusnica a unei securi in spatiul cosmic este examinata cu prudenta, iar concluziile sint realiste, chiar stiintifice. Fantasticul rezida in ipoteza, nu in desfasurarea ei.
     "Dar poate ca si pamintul pe care te afli acum si-a repetat existenta de un bilion de ori pina acum. La un moment dat, viata se stinge cu desavirsire, planeta ingheata, crapa, incepe sa se farimiteze, descompunindu-se in elementele din care a fost plamadita, apa acopera din nou uscatul; apoi rasare o noua cometa, un soare nou, din care se desprinde o alta planeta". Aceasta cosmogeneza periodica ne prezinta, atit prin forma, cit si prin continut, o idee S.F. tipica. Ambele fragmente se.gasesc in Fratii Karamazov, in capitolul care descrie halucinatia lui Ivan Feodorovici. Nimeni nu va sustine pentru acest motiv ca Dostoievski ar fi inclinat spre literatura S.F. El a folosit, in masura in care a considerat necesar, si aceasta modalitate literara.
     O a treia cale prin care elementele S.F. au patruns in literatura generala consta in preluarea viziunii literaturii S.F., a modalitatii specifice ei si crearea de noi motive, idei etc. In romanul Bani pentru Maria, de Valentin Rasputin, vinzatoarea unui magazin satesc se pomeneste cu o mare lipsa in gestiune. Trebuie sa stringa bani pentru a acoperi paguba. Sotul ei ar vrea sa se imprumute de la oamenii din sat, dar nu stie la cine sa apeleze. Noaptea are un vis, care ii ofera o solutie S.F. "Visa ca merge cu masina aceea care-l trezise () masina merge mai departe, tot in bezna. Dar de indata ce da peste o casa unde sint bani, un dispozitiv necunoscut lui intra in functiune si farurile se aprind".
     A patra cale o reprezinta influenta directa exercitata de literatura S.F. asupra literaturii generale, in urma careia sint preluate teme, idei si motive. Vom exemplifica prin tema orasului, asa cum apare ea tratata in literatura SF. : "Expresia unei lumi in miscare, orasele cotropite de om - traiesc de o vreme cu senzatia ca orasele au existat inaintea oamenilor precum si padurile si muntii, ei numai le-au ocupat vremelnic si mai devreme sau mai tirziu vor trebui sa le paraseasca - oricit le-am ignora, ne apartin, fac parte din viata noastra" (B. Horasangian. Parcul Ioanid, pp. 19-20).
(PARADOX '87, supliment "Forum studentesc", editat in colaborare cu Cenaclul de literatura stiintifico-fantastica "H.G.WELLS" al Casei de Cultura a Studentilor din Centrul Universitar Timisoara, pag. 1-2.) (inapoi la titlu)

2.
     Dupa ce in prima parte am amintit caile prin care motive S.F. au patruns si patrund inca in literatura generala, in continuare ne vom opri, cu totul sumar, la diversitatea posibilitatilor structurale si functionale intilnite in noul mediu.
     1. Surprinzator, poate chiar paradoxal, este rolul de nucleu al unui intreg roman sau numai al unui fragment pe care il joaca elementul S.F. Situatie uimitoare de vreme ce ne-am astepta ca el sa fie doar un ingredient in literatura de "traditie realistica". Doua lucrari, oarecum recente, bine primite de critica, se afla in aceasta situatie : Efectul P de Gheorghe Schwartz si Tratament fabulatoriu de Mircea Nedelciu.
     Afirmatia ca un element S.F. poate sa ocupe un loc central intr-un roman main-stream ridica deindata o dificila chestiune de taxonomie : de unde stim ca lucrarea respectiva face parte din main-stream si nu este un S.F. propriu-zis ? Raspunsul la aceasta intrebare ar trebui sa faca apel la teoria literaturii S.F., sa invoce o serie de criterii riguroase care sa ajute in stabilirea naturii adevarate a unei opere : S.F. sau ne-S.F. Cum pina in prezent, istoria literaturii S.F. nu a rezolvat multumitor problema specificului, persistind opinii foarte diferite, nu exista, prin urmare, nici un fel de criterii a caror valabilitate sa nu fie pusa la indoiala. Mai mult chiar, discutiile privind esenta literaturii S.F. au ajuns sa fie ocolite pentru ca devenisera plictisitoare prin repetarea unor locuri comune, nu intotdeauna exacte. Pina cind lucrurile se vor schimba, se procedeaza oarecum impresionist: citesc un text, am "sentimentul" ca este S.F. (sau nu este S.F.), apoi caut argumentele justificative.
     Nu mult diferit am procedat si in cazul celor doua romane amintite mai inainte. M-am bazat, drept, nu pe propria mea impresie, ci pe opiniile criticii literare. In masura in care mi-au fost accesibile unsprezece cronici la Efectul P si saisprezece la Tratament fabulatoriu. Sa vedem, dar, care sint verdictele, uneori exprimate direct, alteori indirect, numai sugerat, privind incadrarea lucrarilor.
     Sapte cronicari apropie Efectul P de genul science-fiction, considerind ca romanul contine o parte sau fragmente ori numai elemente S.F. Il apropie, dar nu il integreaza ! "In Efectul P scenariul de tip stiintifico-fantastic se apropie de exigentele unei utopii satirice moderne (). De mentionat numai ca aspectul senzational, inerent unor fapte din recuzita S. F., sufera pe parcurs o modificare realista, cu unele digresiuni anecdotice". (Cornel Moraru, Vatra, 9/83) "Gheorghe Schwartz nu ofera statutul de vedeta nici elementelor de science-fiction (), nici atmosferei de absurd si grotesc (), nici locurilor comune ale mainstream-ului ()." (Gabriel Rusu, Tomis, 7/83), "Prin subiect, recentul roman se apropie de literatura S.F. ()" (Gheorghe Glodeanu, Steaua, 9/84) Efectul P, sustine Tudor Dumitru Sava (Tribuna, 32/83), nu este omogen, migreaza dintr-un "gen" in altul : cind esti in atmosfera kafkiana, cind "esti in plina proza S.F.", "cind proza e fantastica cu totul, cind intra in zona politicului."
     Un cronicar afirma destul de limpede ca nu este vorba de literatura stiintifico-fantastica : "Sigur, Efectul P poate ti citit si ca un roman de actiune, aparent e chiar o fantezie de felul S.F., neadincita insa in aceste date". (A.I. Brumaru, Astra, 9/83), iar alti trei nu amintesc in nici un fel literatura S.F. in legatura cu romanul in discutie. In treacat, trebuie sa remarcam existenta unei anumite imprecizii termenologice : unii apreciaza drept fantastic ceea ce altii considera a fi S.F.
     In concluzie, putem spune ca nici unul din criticii avuti in vedere nu afirma ca Efectul P ar face parte din literatura S.F.
     Incadrarea romanului Tratament fabulatoriu in literatura main-stream este si mai evidenta din moment ce in cincisprezece cronici nici macar nu se aminteste notiunea de S. F., iar o a sasesprezecea respinge in mod explicit vreo influenta a genului amintit ; "Iata de ce n-as zice ca proza lui Mircea Nedelciu se atinge cu literatura S.F. : pentru ca peste tot nu se urmareste multiplicarea, in oglinda, a lumilor, ci se studiaza uneori la modul propriu o constiinta fabulatorie". (Val Condurache, Convorbiri literare, 10/86). Totusi, Constantin Sorescu noteaza ca "senzatia e mai degraba de calatorie intr-un univers paralel. Falansterul pare a exista, dar pe alte coordonate ale timpului (. . .) si ale spatiului (. . .). (Suplimentul LAST 7/87). In rest, cronicile vorbesc despre fantastic, fantasmagoric, oniric, simbolic si parabola, schizofrenie, imaninar, halucinatie, delir.
     In fata unei asemenea unitati de vederi, s-ar parea ca va fi dificil sa sustinem existenta vreunui element S.F. si inca intr-o pozitie cheie.
     Premiza romanului Efectul P consta in descoperirea facuta de savantul Poolo: acesta a descifrat secretul vietii vesnice : "un om nu moare decit atunci cind ajunge la convingerea ca n-ar fi exclus sa moara si el, cind aceasta posibilitate i se pare personala si profunda si nu o simpla expresie folosita in treacat. Bineinteles, la aceasta regula se excepteaza mortile brutale, survenite prin accident sau crima", (p. 243-244). Iata o idee parabola, incadrabila in categoria S.F. O acceptam in planul fictiunii nu pentru presupusul ei adevar stiintific, ci pentru semnificatia sa profunda - doar cind te consideri invins, de abia atunci esti invins cu adevarat. Ideea S.F. gliseaza spre epic : "Ar fi de ajuns ca cineva sa le transmita o parte din indiferenta lui vitala pentru ca muribunzii sa continue sa traiasca", (p. 250).
     In Tratament fabulatoriu, nu falansterul din Valea Plinsii constituie elementul stiintifico-fantastic la care vrem sa ne referim. De altfel, o serie de autori considera ca utopia nici nu face parte. [fragment lipsa].
(PARADOX '88, supliment "Forum studentesc", editat in colaborare cu Cenaclul de literatura stiintifico-fantastica "H.G.WELLS" al Casei de Cultura a Studentilor din Centrul Universitar Timisoara, pag. 2.) (inapoi la titlu)

3. "Ce-ar fi fost daca"
     Ucronia sau fictiunea politica este o specie a SF-ului (vezi Florin Manolescu, Literatura SF, Ed. Univers, 1980, pp 76-77). ipoteze alternative la mersul real al istoriei prind viata in paginile cartilor. Istoria adevarata este oprita la o anumita data cind deznodamintul ori sensul unei situatii este schimbat de catre autor si pus ca temelie axiomatica unei alte desfasurari ulterioare decit cea cunoscuta. Napoleon invinge in Rusia, la fel si la Waterloo, razboiul de secesiune e cistigat de sudisti, cel de al doilea razboi mondial se termina cu victoria axei, America invinge in Vietnam etc. Sint preferate, dupa cum se observa, evenimente de amploare, cu implicatii majore asupra intregii societati. Principiul care sta la baza unor asemenea lucrari poate fi descoperit in intrebarea; "Ce-ar fi fost daca?"- Ea ascunde fie simpla curiozitate pentru un posibil ce a trecut, fie un joc, un divertisment, fie o cale de a pune in evidenta relatii ori fapte mai putin vizibile, un mijloc de a intelege mai bine anumite procese istorice.
     Acest procedeu, "ce-ar fi fost daca", apartine doar literaturii SF? Nu, el se reintilneste, destul de des chiar si in alte domenii. Poate ca originea lui se afla in regretul nascut in fata unei intimplari nefericite. Un accident, de pilda, stirneste remarci de felul: "daca (nu) ar fi facut cutare lucru, nu s-ar fi produs ". In asemenea cazuri relatia e oarecum simpla de la cauza la efect, in alte situatii intervine un oarecare grad de indeterminare, consecintele nu mai sint tot atit de sigure, in sport, de exemplu, se intilnese comentarii de genul : "Daca l-ar fi introdus in echipa, pe X, atunci." Ce s-ar fi intimplat "atunci" este imposibil de dovedit, ramin doar presupunerile in favoarea carora se aduc argumente si se desfasoara demonstratii.
     "Ce-ar fi fost daca" reprezinta una din caile de acces la fictiune, o fictiune ce poate sluji uneori la cunoasterea de sine. Sa-l urmarim pe Valeriu Braniste, in Amintiri din inchisoare, scrise la inceputul secolului : "Cum stau aici in aceasta singuratate a temnitei si ma gindesc la cite toate, imi pun intrebarea otioasa, ca oare suportat-as fi eu acesti 27 ani? Si daca da, ce s-ar fi ales din mine? As fi devenit si eu o masina. Mi-as fi avut si eu caile cu pietrele anumite, pe care calcam, mergind la scoala si venind inapoi pe acelasi drum ani lungi de-a rindul, om cu tabiet, din care nu se lasa deranjat, petrificind deja in metodele cari traiau odinioara vii fructificind spiritul, luptind an de an cu aceeas nestiinta a elevilor, care se reproduce mereu, incit ti se pare ca tot bati apa in piua si in definitiv numarind anii de serviciu, cu a caror crestere ti se par lectiile tot mai mult o neplacuta intrerupere a vacantelor". (p. 153). Sa fie doar un joc, o tentatie ce trebuie reprimata, cum pare sa incline autorul amintit? "Incercare otioasa a raspunde la intrebarile, ca ce ar fi fost daca asta si cealalta se faceau asa, iar asta si asta nu se intimpla. N-a fost si fie asa ! Si nimeni nu poate spune ce ar fi fost daca nu era asa" (p. 153). Peste decenii, Tudor Octavian pare chiar mai categoric: "E intotdeauna nepotrivit sa presupui ce ar fi fost un lucru, daca nu ar fi ajuns lucrul pe care-l stim". (Vermeer si criticii sai, p. 71).
     Si totusi, cit este de necesara uneori, la scara istoriei si a societatii, nu doar a individului, o asemenea recuperare in imaginar a unei cai (sanse !) ocolite (ratate) cindva ! "Sa facem putina strategie-fictiune - spune ziaristul Michel Leclercq, intervievindu-l pe Pierre La Goyet, autorul unei carti despre cel de-al doilea razboi mondial, intitulata "Munchen". Sa presupunem ca Daladier si Chamberlain i-au spus Nu lui Hitler. Acesta decide imediat sa invadeze Cehoslovacia, incepe razboiul. () in timp ce Cehoslovacia rezista astfel din toate puterile, ce pot face Aliatii?". "In timp ce britanicii si, eventual, sovieticii incep sa se organizeze - raspunde autorul -, armata franceza poate interveni cu eficacitate. Caci ea este departe de-a fi atit de slaba pe cit s-a pretins !" (vezi Lumea '89 - caiet de vacanta, p. 99). Aceiasi ani ii are in vedere si Radu Tudoran intr-un fragment din O suta una lovituri de tun: "Desi de Gaulle nu avea nevoie de un aparator, am simtit datoria sa-i restitui generalului ceea ce a fost umbrit de omul politic si sa spun ca daca el atunci ar fi fost mai mare peste armata si s-ar fi .bucurat de sprijinul guvernului, nemtii n-ar fi ocupat Parisul (.. .)" (p. 187).
     Scenariile rezultate prin aplicarea acestui procedeu se caracterizeaza prin gradul de verosimilitate: ele pot fi realiste ori fanteziste. Importanta lor rezulta din lumina indreptata asupra istoriei reale, de masura in care ne face sa o redescoperim si sa o intelegem mai bine.
     Iesirea vremelnica si ipotetica din realitate, ca mijloc de investigare, de cunoastere, in ultima instanta, o intilnim si intr-o carte de eseuri despre fotografie: "Cum am vedea noi lumea daca am avea altfel de ochi sau mai multi ochi ? Pasind in domeniul presupunerilor, ne putem inchipui capul inconjurat de ochi, sau doi ochi deasupra urechilor si unul in ceafa. Ce imagini s-ar forma din combinarea tuturor acestor unghiuri de vedere?" Sa nu ni se para aceasta intrebare chiar atit de fantezista". (E. Iarovici, Fotografia si lumea de azi, p. 16). In fragmentul de mai sus, cronologia istoriei a fost inlocuita de cronologia evolutiei biologice.
     Fictiunea politica sau ucronia nu este nici bizara, nici ilogica, nici fantasmagorica in raport cu gindirea obisnuita - nu este in contradictie cu bunul simt comun, dimpotriva, dupa cum am aratat, se afla in prelungirea acestuia. Poata felul in care este folosita intrebarea "ce-ar fi fost daca" sa aduca o nota distincta. Ridicata la rangul de principiu, de metoda, ea este folosita intr-un spatiu larg. John Fowles o considera chiar definitorie pentru scriitori si scenaristi : "Ei nu traiesc viata lor, ci alte vieti; nu o pornesc pe caile largi ale certitudinii, ci ratacesc, ca niste savanti nomazi, prin multiple regiuni ale Ipoteticului, prin toate formele de trecut si viitor pe care le poate imbraca orice prezent". (Daniel Martin, p.259)