MIHAIL SADOVEANU BALTAGUL

MIHAIL SADOVEANU BALTAGUL

Context literar. Capodopera a lui Sadoveanu, Baltagul este o creatie redactata intr-un timp record, de aproximativ doua saptamani, care Valorifica o serie de mituri universale si autohtone.

Desi are dimensiuni reduse, Baltagul este un roman care se incadreaza in traditionalism, nelipsindu-i elemente realiste, dar si romantice. Din punctul de vedere al continutului, romanul traditional evidentiaza originalitatea noastra nationala prin interesul pentru social, istorie si natura si prin atentia acordata miturilor, datinilor, folclorului.

in ceea ce priveste tehnica narativa, romanul traditional respecta conventia naratorului omniscient si a textului accesibil.

Romanul a fost publicat in 1930.

Specificul speciei. Creatia sadoveniana se detaseaza de alte romane care reflecta satul romanesc traditional, prin faptul ca aduce in actualitate nu numai satul arhaic, dar si traditiile si modul de viata pastoresc ancestral. A fost numit "roman mitic', "roman al transhumantei', "roman cu intriga politieneasca' (George

Calinescu), dar si bildungsroman. Clasificarile nu fac altceva decat sa demonstreze complexitatea ideatica si tematica a acestei carti deosebit de concise si cuprinzatoare.

In opinia altor autori, romanul este "o continuare a Mioritei', dat fiind faptul ca insusi autorul isi alege ca moto un fragment din balada, iar apoi reflecta cateva din motivele mioritice: trei ciobani, omorul ciobanului mai "ortoman', cautarea oierului, viziunea asupra mortii etc.

Sadoveanu realizeaza in aceasta creatie o imagine monografica a satului arhaic de munte, in care legea suprema este traditia.

Titlul romanului contine un simbol: Baltagul este un topor cu doua taisuri utilizat, in mod curent, ca instrument de munca pentru taierea copacilor.

Baltagul este si insemnul agiei, reprezentand autoritatea, forta. in roman el are mai multe conotatii. Nechifor Lipan are si el un baltag pe care il poarta frecvent, in drumurile sale, pentru a-i fi de ajutor la treburile pastoresti, dar si pentru a se apara de atacatori. Tot cu un baltag a fost omorat acest destoinic oier de catre cei doi criminali, Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Un alt baltag are si Gheorghita, fiul lui Lipan, care va face dreptate in finalul cartii.

Forma de singular a substantivului. Baltagul, sintetizeaza functiile acestui obiect care devine astfel simbol al vietii, dar si al mortii, al apararii, dar si al dreptatii si revelarii adevarului.

Toata actiunea se circumscrie in jurul acestui obiect care a generat drame, a produs moarte, rasturnand astfel ritmul existential firesc, incalcand legile traditiei.

Baltagul este si simbolul labirintului (reprezentarea sa apare in constructiile labirintice antice). Din cauza mortii lui Nechifor, provocata de baltag, Vitoria va pasi intr-un labirint care.es.te,jdrumul spre descoperirea sotului rapus si spre pedepsirea faptasilor acestui odios omor.

Tema romanului este complexa datorita aspectului monografic al lucrarii. O prima tema ar fi transhumanta care ordoneaza si dicteaza ritmul existential al oierilor de pe valea Tarcaului.

De asemenea, sunt bine reprezentate traditiile legate de momentele importante ale vietii: botez, nunta si inmormantare, dar si de viata cotidiana a celor din spatiul rural. Celelalte teme abordate sunt: viata, moartea, initierea in plan existential.

De fapt, romanul evoca un mod de viata arhaic si valorifica mitul mioritic precum si pe cel egiptean despre Isis si Osiris.

Rezumat

Firul epic al romanului este dinamic, deoarece urmareste drumul pe care il parcurge Vitoria pentru descoperirea sotului sau. Critica literara numeste acest drum "de viata si de moarte' pentru ca pe acest traseu

a.fost omorat Nechifor Lipan si pe aceeasi cale merg cei doi, Vitoria si Gheorghita.

Ca si in numeroase creatii folclorice, drumul are conotatii deosebite, devenind simbol al initierii si al revelarii adevarului. Acest drum este sinuos, greu pentru cei doi, insa are o logica a sa; Vitoria merge exact pe urmele lui Nechifor pentru ca ea ii cunostea perfect firea si obiceiurile si mai stia bine care sunt regulile impuse de transhumanta.

inainte de a pleca la drum, Vitoria tine post, se inchina la icoanele Maicii Domnului si Sfintei Ana, isi duce fiica la manastire si lasa in ordine gospodaria. Toate aceste lucruri sunt ca un ritual pentru ca eroina percepe dificultatea actiunii sale si are nevoie de ajutor divin pentru a face dreptate.

Vitoria porneste la drum calauzita de sentimentul datoriei fata de sot si fata de traditie. Acest lucru il marturiseste atunci cand ajunge la Bistrita, unde ii spune negustorului David: "Sa stii dumneata ca eu am pornit dupa semne si porunci. Mai ales daca-i pierit cata sa-l gasesc; caci viu, se poate intoarce si singur'.

Cu oarecare teama si sub imperiul emotiilor, Vitoria urineaza traseul parcurs de Nechifor, poposind la hanuri si intreband despre sotul sau. Cand ajung la Bicaz, Vitoria si Gheorghita poposesc la hanul lui Donea. Hangiul il cunostea pe Nechifor despre care afirma ca era ,, om vrednic si fudul' si ,, avea cal bun'.

Urmatorul popas este la Ca/ugareni, unde Vitoria discuta cu sotia lui David de la care afla ca Nechifor trecuse pe aici' De la domnul David mai afla ca Nechifor avea ,,asupra lui' multi bani, hangiul isi manifesta si supararea ca oierul avea obiceiul de a porni Ia drum "asupra noptii'. in aceeasi localitate, Gheorghita asculta legenda despre Piatra Teiului Care il impresioneaza atat de mult incat o considera veridica. Rezulta de aici naivitatea copilului, atitudine tipica pentru cel care incepe un proces initiatic.

La Farcasa, cei doi calatori stau de vorba cu potcovarul Pricop care le relateaza despre Nechifor ca era om curajos, avea arme la el. Si potcovarul declara ca nu-i placea ca "se ducea la drum asupra noptii'. Gheorghita isi continua procesul initiatic pentru ca asista la arestarea a doi farsori, jucatori de zaruri, eveniment care ii demonstreaza tanarului ca oamenii nu sunt toti corecti si buni, sau ca unii nu sunt ce par a fi.

De-a lungul drumului, cei doiintalnesc si oameni care au si bucurii prilejuite de evenimente mai vesele. Astfel, la Borca devin martorii unui botez. Vitoria daruieste un capat de zahar mamei si bani, pruncului. in locul numit La Cruci intalnesc un alai de nunta. Vitoria face frumoasa urare " Imparatesei mirese', cinsteste cu nuntasii, dar se scuza ca nu poate participa la acest eveniment, deoarece o asteapta un

drum lung si greu pentru a-si gasi barbatul.

Acum, Vitoria are o revelatie: dobandeste certitudinea ca Nechifor este ,,rapus'. Seninul pe care il are este exact ordinea in care a intalnit botezul si nunta. Daca ar fi vazut intai nunta insemna ca legea firii este respectata, intalnind botezul si apoi nunta, Vitoria intelege ca ordinea lucrurilor (ordo renuri) a fost incalcata, iar cu sotul ei s-a intamplat o tragedie.

Ajungand in zona Domelor, cei doi se intalnesc cu un strain care-i
sopteste ceva Vitoriei. Vorbele omului o determina pe Vitoria sa
porunceasca lui Gheorghita sa-l ,,paleasca' cu baltagul. Strainul se
sperie "de glasul ei uscat si otravit' si se indeparteaza, iar Gheorghita
constata ca mama sa este autoritara si cu multa prezenta de spirit. La
Dama cei doi afla ca Nechifor a cumparat trei sute de oi, iar apoi a
plecat insotit de alti doi oieri. Vitoria il recunoaste pe Nechifor din
relatarile oamenilor, dupa caciula brumarie si din faptul ca era
nedespartit de cainele sau. _t

La Brosteni, Vitoria afla ca cei trei ciobani au poposit, intre ei era si cel cu " caciula brumarie'. La Sabasa afla aceleasi lucruri despre sotul sau. Trec muntele Stanisoara si ajung la Subra unde sunt gazduiti de carciumarul Iorgu Vasiliu de la care afla ca muntele a fost trecut doar de doi ciobani, cel cu "caciula brumarie' disparuse. Concluzia Vitoriei este clara: "Nechifor nu mai trebuia cautat la loc deschis, ci prin prapastii sau locuri ascunse'.

Un moment important in evolutia actiunii il constituie descoperirea cainelui Lupu. Acesta se atasase de un gospodar. Lupu o recunoaste pe Vitoria si tot el o conduce in prapastia de la Crucea Talienilor unde erau osemintele lui Nechifor. Recunoasterea lui Nechifor a fost posibila gratie obiectelor care mai erau in prapastie: caciula, chimirul etc. Vitoria isi vede datoria implinita, sotul sau intra in ordo universalis (ordinea universului) prin infaptuirea inmormantarii crestinesti, iar Gheorghita este initiat, devine matur putand sa-l inlocuiasca, in treburile oieritului, pe tatal sau.

Initierea lui Gheorghita se produce cand coboara in prapastie si-si privegheaza tatal. Aceasta echivaleaza cu coborarea in lumea lui Hades, astfel copilul are in fata spectrul mortii, patrunde tainele lumii intunericului, ceea ce-i grabeste maturizarea. In rapa intra copilul, iar cand iese la suprafata si-si ajuta mama la organizarea inmormantarii. Gheorghita este barbat, apt sa infrunte viata grea de oier.

Vitoria isi inhumeaza sotul dupa datina, tocmeste bocitoare,- face parastas la care ii cheama si pe cei doi ucigasi: Calistrat Bogza si llie Cutui. Dupa descoperirea osemintelor, subprefectul Anastase Balmez nu are altceva de facut decat sa constate omorul, iar la paznicul de pomenire, ii descopera pe criminali. Cei doi ucigasi se deconspira in

urma vorbelor insinuante ale Vitoriei. Calistrat Bogza este muscat mortal de Lupu, iar Ilie Cutui este luat de autoritati.

Tactul, intuitia, tenacitatea Vitoriei au dus la revelarea adevarului si Ia implinirea dreptatii. Prin pedepsirea ucigasilor si infaptuirea inhumarii lui Nechifor, Vitoria a triumfat, si-a facut sfanta datorie fata de traditie si-fata de sotul care nu si-ar fi gasit linistea pe lumea cealalta.

Structura - compozitie. Romanul este structurat in 16 capitole pe parcursul carora realul si miticul interfereaza.

Acestea sunt si cele doua planuri ale cartii care fac din opera o adevarata monografie a satului.

Planul real este reprezentat de descrierile traditiilor si a modului de viata pastoresc. Existenta oierilor sta sub semnul transhumantei, aceasta dictand toate actiunile oamenilor. Ea este si un fel de calendar, deoarece anul se divide in doua parti esentiale: cand urca si cand coboara turmele de la pasunat. Legile traditiei sunt fixe si precise. Evenimentele importante din viata omului se desfasoara dupa datini bine cunoscute si respectate cu strictete. Vitoria cunoaste aceste traditii, le aplica si vrea sa le transmita si copiilor ei. Cel mai bine reprezentate sunt obiceiurile legate de ritualul inmormantarii, pomindu-se de la simpla aprindere a facliei de ceara, impodobirea carului mortuar cu cetina si covoare si ajungandu-se Ia sfarsirea slujbei religioase si implinirea praznicului de inmormantare.

Planul mitic e preponderent in roman. Criticul Nicolae Manolescu opina ca miturile sunt raspandite in roman asa cum sunt risipite si oasele lui Nechifor in prapastie.

Moto-ul de la inceputul romanului, preluat din Miorita este, de fapt, un avertisment ("Stapane, stapane/ Iti cheama s-un cane') asupra rolului pe care il are cainele lui Nechifor in descoperirea criminalilor. Balada pastorala este mai mult un pretext de intrare in mitic.

Bine reprezentata este legenda egipteana despre Isis si Osiris. in aceasta legenda, Isis isi cauta, impreuna cu fiul sau Horus, sotul Osiris care a fost rapus de zeul Raului, Seth. Ea este ajutata de Anubis, un zeu cu cap de caine. Apropierile sunt mult mai mari de legenda egipteana, decat daca am considera, dupa cum spun multi critici, ca romanul este "o continuare a Mioritei'.

Vitoria, femeie singura, este un "erou ales', ea este purtatoarea crengii de aur, cea care ajuta la descoperirea adevarului si instituirea dreptatii. Acest lucru este evident intr-o secventa, aparent lipsita de importanta: la primarie, Vitoria are in mana o nuia cu care "scotoceste' printre scandurile care pardosesc incaperea si povesteste celor prezenti despre modul cum ar fi fost omorat sotul ei. Gestul pare banal, insa el are profunde conotatii pentru ca, asociat vorbelor, incepe sa se traseze linia spre adevar.

Romanul contine, in partea de inceput, si legenda despre cum i-a rasplatit Dumnezeu pe oieri pentru ca au venit tarziu la intalnire: le-a dat inima ,,rupta din soare', i-a facut "iuti si nestatornici ca apele', ,,rabdatori in suferinta ca si in ierni cumplite', "placandu-le dragostea si betia si datinile lor de Ia inceputul lumii'.

Semnificatii mitice are si coborarea lui Gheorghita in prapastie: el patrunde in lumea lui Hades si se initiaza in tainele mortii, maturizandu-se.

Chiar si numele personajelor air rezonante mitice. Vitoria semnifica triumful, Gheorghita provine de la Sfantul Gheorghe, invingatorul balaurului. Nechifor se numea si el Gheorghita pana cand s-a imbolnavit de "higropica' si a fost vandut pe fereastra, schimbandu-i-se numele in Nechifor, tot un nume simbolic, provenit din Nike si phoros, care se traduce din greaca prin "purtatorul de victorie'.

Caracterizarea personajelor

Personajele cartii se pot clasifica in personaje principale: Vitoria si Gheorghita, personajul care este o "absenta prezenta' - Nechifor Lipan - si personaje episodice: mos Pricop, negustorul David, carciumarul Iorug Vasiliu, cei doi ucigasi: Calistrat Bogza si Ilie Cutui, chiar subprefectul Anastase Balmez.

Vitoria este un personaj exponential, reflectand tipul de taranca de la munte, sotie de oier. Este o femeie nestiutoare de carte, dar inzestrata cu o inteligenta nativa extraordinara. Nestiinta de carte este suplinita de o buna cunoastere a traditiilor si a semnelor naturii. In roman, Vitoria actioneaza permanent ca om al datoriei fata de credinta, traditie si sot. De cand porneste la drum, ea stie ca sotul ei a fost omorat si, daca s-a intamplat asa, este convinsa ca ucigasii nu au avut grija sa-l ingroape.

Vitoria este tipul de femeie gospodina, legata de casa si de rosturile ei de nevasta de oier si de mama, ea nu a fost obisnuita a umbla in lume. Singurele drumuri pe care le facea, periodic, erau cele la campie de unde aducea faina si legume. Cand pleaca in cautarea sotului, ea porneste spre necunoscut, insa, inteligenta, intuitia, vointa si perspicacitatea o ajuta sa-si indeplineasca misiunea grea de a-si inhuma sotul si de a-i gasi pe ucigasi.

Porneste la drum si cu un alt scop: de a-l initia pe Gheorghita in care vedea pe continuatorul lui Nechifor in pastorit. Cand eroina declara ca "jucariile au stat', Gheorghita deja se indreapta spre maturitate. Vitoria are o mare complexitate interioara, fiind, dupa necesitati, deschisa sau disimulata, dupa cum cei cu care vorbea ii inspirau sau nu incredere.

Este constienta de marile si gravele sale responsabilitati si de aceea actioneaza cu tact, diplomatie si ratiune. Misiunea sa este de asemenea complexa si eroina isi ia toate masurile de prevedere: o duce pe

Minodora la manastire, il lasa pe Mitre sa aiba grija de gospodarie, il ia pe Gheorghita cu ea si se purifica prin post si rugaciune inainte de a porni in cautarea lui Lipan.

Dupa ce isi indeplineste datoria, Vitoria, desi constientizeaza cat de mare este drama sa, are sentimentul implinirii: Nechifor si-a gasit linistea, prin inhumare, iar dreptatea a triumfat. isi da seama ca existenta este mult mai dificila de acum inainte, dar, spiritul rational, taria morala o sprijina pentru a-si indeplini pana in final menirea sa de mama si de vaduva care trebuie sa faca pomenirile de rigoare in memoria lui Nechifor.

Gheorghita face parte din categoria eroilor care se maturizeaza brusc sub imperiul unei tragedii familiale. Este un copil cu oarecare stiinta de carte care porneste, alaturi de mama, spre marele necunoscut. El se initiaza treptat, dar si rapid, trecand prin faze de uimire, contemplare, ajungand la fapte cand este fata in fata cu ucigasul tatalui sau si incearca sa-l loveasca cu baltagul. Este evident statutul de neofit al lui Gheorghita in partea de inceput a cartii si de initiat, in final, mai ales dupa ce a stat alaturi de osemintele tatalui sau, cand a inteles ce este viata si moartea. El se dovedeste un adolescent curajos, inteligent, docii fata de mama, respectuos si harnic. Dupa experientele traversate, eroul poate deveni un cioban priceput, capabil sa administreze averea si gospodaria frumoasa a familiei Lipan.

Nechifor Lipan este o "absenta prezenta', sintagma paradoxala care defineste statutul celui care nu apare in roman, dar despre care se spun multe lucruri. Sadoveanu foloseste, aici tehnica reflectarii, prin care alte personaje isi expun parerile despre un alt erou. Nechifor apare in roman drept un cioban harnic, cu dragoste de meserie si devotat familiei. Este curajos, cinstit, increzator in oameni, pe care ii considera la fel de corecti ca si el.

Aceasta incredere in oameni ii va fi fatala pentru ca cei doi tovarasi ai sai sunt macinati de lacomie si invidie si, drept urmare, il vor omori, pentru a-i lua turmele de oi. Nechifor este un om cu dragoste de viata, cu suflet deschis, dornic sa petreaca alaturi de prieteni si, in situatii critice, neinfricat, de aceea, calatorea fara teama, noaptea, bazandu-se pe baltagul sau.

Din perspectiva Vitoriei, acest oier era un om placut, dar si aspru, un sot care a meritat sacrificiul ei de a porni in lume sa-l caute si sa-l ingroape crestineste.

Particularitati stilistice. Stilul sadovenian este inconfundabil si deosebit de original. Autorul are marele dar de a imbina cu maiestrie elementele lexicale utilizate pentru reflectarea atmosferei rustice ancestrale: arhaismele si regionalismele. Fraza complexa, uneori arborescenta, are un iz arhaic, ceea ce contribuie la crearea senzatiei ca

Sadoveanu prezinta un sat din illo tempore (acel timp indepartat, din vechime).

Regionalismele de tipul: a dezmierda, cata, prunc, vrednici, barlog, a sugusa, cata, ca si formulari arhaice "asupra noptii' dau o tenta orala frazelor.

Modurile de expunere sunt cele traditionale: naratiunea, dialogul, monologul, descrierea. Daca paginile narative si cele dialogate vizeaza realismul, descrierile de natura sau prezentarea datinilor il definesc pe Sadoveanu drept un romantic, un liric. Naratiunea cucereste prin modul cum reda cautarea Vitoriei, cum judeca ea fiecare element relevant pentru descoperirea lui Nechifor. Este, de fapt, o naratiune de tip politienesc, iar eroina este un detectiv autentic. Autorul se dovedeste maestru in gradarea conflictului si in a prezenta acumularea tensiunii, pentru ca in final totul sa se deruleze rapid, pentru a-i deconspira pe criminali. Cartea lui Sadoveanu este concentrata, accentul cade pe expresia concisa cu multiple conotatii, mai ales mitice. Dialogul este relevant pentru caracterul personajelor, dar si pentru intentiile acestora. Nu lipseste echivocul din unele replici ale Vitoriei, spre exemplu, cand Bogza agonizeaza, cere iertare Vitoriei, iar aceasta ii raspunde: ,,Dumnezeu sa te ierte', de unde poate rezulta fie ca numai Cel de Sus poate sa-i ierte pe oameni sau poate ca ea nu vrea sa-i dea aceasta iertare din cauza faptei odioase comise.

Receptare critica

"In Baltagul interpretarea e realista, oamenii lupta, iar dupa ce cad, urmasii nu au liniste pana nu restabilesc dreptatea. Vitoria Lipan face parte din categoria oamenilor tari. Sentimentul ei de datorie morala si mai ales vointa neclintita concorda cu trasaturile altei eroine tragice -Anca, din Napasta lui Caragiale. Credinta conjugala si perseverenta in urmarirea ucigasilor au indreptatit comparatia cu Krimhilda din Cantecul Niebelungilor'

(Constantin Ciopraga, Mihail Sadoveanu)

Fragment semnificativ comentat

,,Locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in suferinti ca si-n ierni cumplite, fara griji in bucurii ca si-n arsitile lor de cuptor, placandu-le dragostea si betia si datinile lor de la inceputul lumii, ferindu-se de alte neamuri si de oamenii de la campie si venind la barlogul lor ca fiara de codru - mai cu seama stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta: cel mai adesea se dezmiarda si luceste - de cantec, de prietenie. '

Caracterizarea oierilor, a oamenilor de la munte, este facuta in capitolul X, unde ni se prezinta popasul Vitoriei Lipan la Borca.

Este un portret spiritual, mai intai general {"fapturi de mirare') si

apoi detaliat. Oamenii sunt: "iuti si nestatornici', "rabdatori in suferinti', "fara griji in bucurii', "p/acandu-le dragostea si betia si datini/e lor', neincrezatori in alte neamuri. Statornici, ei revin "la barlogul lor', sunt deschisi ("stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta'), prietenosi si veseli.

Portretul este realizat prin comparatii cu elemente din universul vietii muntenilor (,,ca apele, cavremea', "ca si-n ierni cumplite', "ca si-n arsitile lor de cuptor' etc.), ceea ce nu numai ca da lirism portretului, ci si accentueaza impresia de eternitate a acestor trasaturi.

Mai departe, scriitorul noteaza: "Asa era si acel Nechifor Lipan cure acuma lipsea'.

Personajele romanului fac parte din lumea oamenilor de Ia munte prin universul in care traiesc si prin trasaturi specifice (aspectul fizic, caracteristicile sufletesti, traditii si ocupatii).

Spatiul romanului e mioritic. Actiunea e localizata in asezarile din partea dinspre munte a Moldovei, acolo unde oamenii traiesc dupa legi nescrise, in locuri izolate.

Portretul colectiv pe care scriitorul li-l face muntenilor in anecdota de la inceputul romanului (harnici, "cu o inima usoara', veseli, optimisti. "cu muieri frumoase si iubite') este argumentat de personajele romanului: Nechifor Lipan, Vitoria, Gheorghita, Minodora.

Existenta lor, ca si a celorlalti oieri, se desfasoara intre doua evenimente capitale: urcarea si coborarea oilor de la munte. De oi se ocupa barbatii, iar femeile au grija gospodariei si a copiilor.

Familia lui Nechifor Lipan traieste dupa traditie: barbatul cumpara oi si le duce la Dorna, la iernat; nevasta lui, Vitoria, ramasa acasa, se ocupa de gospodarie, cand e nevoie insa, prin inteligenta si tarie morala, avandu-l alaturi pe Gheorghita, ea isi cauta sotul disparut si-i pedepseste pe ucigasi. (L.C.N.)