Epigrama

Epigrama

Situata la limita dintre jurnalism si literatura epigrama prezinta in mod direct sau aluziv o anumita trasatura caracterologica sau comportamentala a unei persoane sau a unei categorii de persoane. Formata din cateva versuri si folosind o tehnica specifica bazata pe ritm si versificatie, urmata de o explozie de umor, ea este un gen destinat sa descreteasca fruntile si sa provoace o delectare intelectuala. Epigrama pleaca de la manifestari concrete ale unor persoane reale si scoate in evidenta ridicolul, absurdul sau comicul acestora.

Primul epigramist roman este considerat Nicolaus Olahus (1497-1568) care a scris epigrame in limba latina, multe dintre ele pastrandu-se pana astazi, gratie stradaniilor scriitorului Corneliu Albu care a tradus din limba latina editia critica a poeziilor lui Olahus, intitulata "Nicolaus Olahus, Carmina", aparuta in 1934 la Leipzig. Iata doua dintre ele:

Pictorului Apelles, la portretul marchizei Lucretia de Cavallis:

Trupu-i alb si statuar

E superb, magnific, dar

Suflet daca i-ar fi dat

O picta cu-adevarat !

Autoportret (redactat de Olahus in numele lui Danus)

Minerva m-a-nzestrat cu-ntelepciune

Dar mi-a fixat traseul carierei;

Legat de zei, nemaiavand ce spune,

Am slugaritlui Bachus si Venerei ! (Epigramisti romani de azi, Editura Eminescu, 1979, pp. 247-249)

Dupa Olahus au mai scris epigrame Antioh Cantemir (1708-1744), fiul Domnului Moldovei, Dimitrie Cantemir si Dimitrie Bolintineanu care a publicat, la Bucuresti in 1869, sub pseudonimul "O companie de glumeti" primul volum de epigrame romanesti intitulat "Ielile, grame si epigrame politice".

Si-au incercat condeiul in acest gen, fara insa a face din aceasta o preocupare constanta, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Tudor Arghezi si multi alti.

Epigrama romaneasca moderna a cunoscut mai multe perioade distincte. Este vorba mai intai de epoca dinaintea primului razboi mondial cand s-au impus creatori mai varstnici ca Teleor, Giordanu si A.C.Cuza si a aparut o noua generatie din care faceau parte Cincinat Pavelescu, Radu Rosetti, Ion Ionescu-Quintus, Ionel Pavelescu si altii.

Urmeaza cea de-a doua etapa, intre cele doua conflagratii mondiale, cand se impun publicului Tudor Mainescu, Al.O.Teodoreanu, N. Crevedia, Mircea Pavelescu s.a.

Dupa 1947, datorita rigorilor comuniste timp indelungat, epigrama a disparut din peisajul creatiei romanesti, ea fiind inlocuita cu madrigalul, in catren direct, constatativ care preamarea noua societate. Fiind un subprodus cultural, lipsit de explozia finala si neasteptata a poantei el a devenit cu timpul neinteresant si a intrat in sfera indiferentei generale.

Abia in 1969, odata cu infiintarea la Bucuresti a Clubului epigramistilor "Cincinat Pavelescu", acest gen incepe sa se impuna din nou, el imbracand un caracter satiric. In scurt timp iau fiinta cercuri de epigramisti la Ploiesti, Timisoara, Sibiu, Iasi, Constanta, Braila, Alexandria si alte localitati, sunt publicate numeroase carti (daca in perioada1947-1969) nu a aparut in Romania nici macar un singur volum de epigrame, intre 1970 si 1979 au vazut lumina tiparului nu mai putin de 58 de lucrari de autor sau culegeri (dintre care amintim: "Zig umoristic" de D.C. Mazilu, "Epigrame" de Mircea Popescu etc), s-au lansat numeroase studii critice care poarta semnatura unor personalitati ca Serban Cioculescu, Al. Piru, Mircea Iorgulescu, Aurel Baranga, Nichita Stanescu, Mircea Pavelescu, care au subliniat rolul major pe care il joaca si ascensiunea fara precedent a epigramei romanesti. In aceasta perioada isi desfasoara activitatea creatori talentati precum George Corbu, N. Crevedia, Stelian Filip, Mircea Ionescu-Quintus, D.C. Mazilu, Tudor Mainescu, Giussepe Navarra, Mircea Pavelescu, V.D. Popa, George Zarafu, Sasa Georgescu, Emil Sain, Stefan Tita, Gabriel Teplea, Damian Ureche si multi altii.

Multi epigramisti de valoare provin din spatiul dobrogean si-i amintim aici pe Alexandru Clenciu, Sorin Beiu, Mircea Popescu, Aurel Codreanu, Mioara Vines, Taisia Puscasu etc.

In fine ultima etapa este cea de dupa decembrie 1989 cand odata cu disparitia cenzurii libertatea de exprimare a capatat noi forme de manifestare. Acum epigrama continua sa fie cultivata, extinzandu-si aria tematica, iar vechilor creatori li s-au adaugat acum altii. Amintim printre ei si pe constantenii Ananie Gagniuc, Sanda Ghinea, Traian Bratianu. Totusi genul nu se mai bucura de atentia din decniile 7 si 8 ale secolului 20. Ca o particularitate acum tinta "impunsaturilor" s-a mutat din sfera slabiciunilor omenesti, a socialului, a culturalului (fara insa a le neglija pe acestea), in cea a politicului, unde nici unul dintre principalele personaje nu scapa criticii.

Iata cateva exemple:

Inginerul electronist Ioan Muresan numit ministrul agriculturii:

El scapa-agricultura de nevoi,

De bere, de cal si chiar de motorina

La fiecare fir de papusoi,

Planteaza-un trandafir la radacina. (Sanda Ghinea, Leonte Nastase, Flash in ochi !, Editura Europolis, 1999, p.24)

Zambete cu Adrian Nastase in "Umor parlamentar":

In opozitie, in dar

Ne-a dat umor parlamentar

Acum cand este la putere

Povesti ne da, cu precadere (Traian Bratianu, Proteste vesele, Editura Tipored, 2003, p.18)

Radu Campeanu, catre Ion Iliescu, in arena electorala:

Regret stimatul meu rival,

Ca-ntelepciuni dandu-i girul

Nu pot lupta de la egal

"Sageata" contra "Trandafirul" (Paul Dumitrescu, En Garde.!, Editura Porto Franco, 1991, p.8

Pornind de la mesajul pe care il transmite, multa lume se intreaba daca epigramele, prin continutul lor pot sa intre sub incidenta textului incriminator al calomniei sau insultei.

Este evident faptul ca pentru evaluarea juridica a unei infractiuni nu conteaya calitatea mijloacelor folosite ci daca trasaturile concrete ale infractiunii se inscriu in prevederile textului incriminator. Referindu-ne la genul in speta putem spune ca avem de-a face cu o calomnie prin presa numai atunci cand in putinele cuvinte ale catrenului epigramatic s-ar concretiza fara dubiu - direct sau printr-o aluzie neechivoca - afirmarea unei fapte determinate de natura a atrage o pedeapsa sau dispretul public. (Doru Pavel, Corneliu Turianu, Calomnia prin presa, Casa de editura si presa "Sansa" SRL, 1996, pp.124-125

In acelasi timp insa amuzamentul, zambetul produs de gluma versificata reprezinta un castig apreciat de totti oamenii deoarece are un efect benefic asupra moralei publice.

In consecinta malitiozitatea nuantata si intepatura minora a epigramei nu s-ar putea situa in campul infractional. De aceea evaluarea consecintelor unei creatii de acest tip ramane in sarcina institutiilor de judecata.

Cum pana acum nu s-a inregistrat nici un proces de calomnie sau insulta care sa aiba la baza o epigrama rezulta ca romanul, in ciuda numeroaselor greutati cu care s-a confruntat si se mai confrunta si a susceptibilitatii sale crescande, nu i-a disparut simtul umorului. Ceea ce creeaza conditiile pentru o "naturala predispozitie a inimii si mintii de a observa cu simpatica indulgenta contradictiile si absurditatile vietii" (E. Nencioni, L'Umorismo e gli Umoristi).