GORUNUL

GORUNUL

Context literar. Lucian Blaga este un poet-filosof care a aderat la expresionism, relevand in creatiile sale legaturile intime dintre terestru si cosmic, dintre sacru si profan.

Poezia Gorunul este o elegie in care se valorifica mitul mioritic. Acest mit sintetizeaza atitudinea omului in fata mortii, transmitand:

seninatatea in fata mortii, acceptarea mortii ca pe un fenomen firesc, credinta ca, dupa moarte, omul se integreaza in circuitul universal, in Marele Tot precum si singuratatea individului in fata mortii.

Specificul speciei. Elegia lui ^Blaga a fost apropiata de Mai am un singur dor a lui Eminescu, unde tristetea este urmarea unei oboseli interioare. La Blaga. tristetea provine dintr-o stare sufleteasca deosebita, marcata de meditatia filosofica asupra vietii si mortii, sau din constatarea ca omul este singur si marunt in fata macrocosmosului, unde exista marile taine, implicit cele legate de momentul intrarii omului in moarte.

Titlul. In forma sa articulata, substantivul Gorunul desemneaza copacul cu care dialogheaza omul si cu care impartaseste acelasi destin. Gorunul (stejarul) este o esenta tare, semnificand in alte situatii statornicia si vesnicia naturii. Aici, acesta devine sugestia primaverii, prin desprinderea lui din codru si prin transformarea in sicriu.

Teme - motive. Poezia se incadreaza in tenia mortii si a atitudinii senine in fata mortii, deoarece moartea este privita ca un fenomen indepartat, nefiind o amenintare apropiata, si nu se resimte teama de moarte. Motivul central al textului este gorunul, simbol al vietii, dar si al mortii. Aceleasi semnificatii le au si turnul si clopotul care sunt personificate spre a sugera ca viata si moartea sunt intr-o relatie de interdependenta. Un alt motiv poetic este sicriul - simbol de necontestat al mortii.

Structura - compozitie. Textul este alcatuit sub forma unui dialog intre om si natura reprezentata de gorun, acesta nu raspunde insa, se subintelege ca el recepteaza intrebarile omului si participa afectiv la tristetea acestuia. Dialogul este imaginar si are si alte conotatii, care trimit la comuniunea om - natura.

Se pare ca omuj si gorunul impartasesc acelasi destin: omul isi presimte sfarsitul si are stari interioare deosebite, iar gorunul este si el la "margine de codru', adica aproape de moarte. Apropierea mortii este sugerata de sintagme cu valoare metaforica: "zvonuri dulci', "stropi de liniste'. Continutul ideatic al textului se concentreaza asupra unor cuvinte cu valoare de simbol: liniste, gorun, sicriu, acestea avand conotatia prefigurarii mortii. Faptul ca sicriul se va ciopli din gorun este semnificativ pentru comuniunea totala a omului cu natura dupa moarte. Intrarea in moarte este si ea o mare taina, pentru ca acest moment este sub semnul probabilitatii, fapt relevat de o serie de elemente lingvistice: imi pare, poate, pesemne, "o, cine stie'. Verbul imi pare exprima presentimentul mortii, starea de reflexivitate a omului care isi asteapta sfarsitul inevitabil. Adverbul pesemne accentueaza prezumtia mortii.

Acest dialog imaginar cu gorunul reda stari de profunda tristete, dar

transmite si starea fireasca a impacarii cu destinul de muritor. Concluzia ar fi ca viata si moartea stau sub semnul tainei, pentru ca niciodata omul nu va sti cand vine in lumina sau cand trece in spatiul infinit al mortii. Dramatice raman,scurgerea timpului si perimarea omului, care duc la finalul existentei. Presentimentul mortii este sugerat de substantivul liniste si de verbele ascult si picura. Intrarea in consonanta cu legile naturii si ale existentei e reprezentata de verbul simt, lucru care demonstreaza ca viata si moartea sunt perfect ingemanate, neputand fi concepute una fara cealalta.

Versurile sunt fara rima, inegale. in strofa de inceput, apare ingambamentul (procedeu care presupune continuarea unei idei poetice in versul urmator, fara a urma o pauza).

Analiza stilistica

Nivelul morfo-sintactic. Blaga acorda o importanta deosebita fiecarui cuvant, substantiv, verb sau adverb, care dobandeste semnificatii multiple. Unele verbe sunt la prezent, timp al contemplatiei, dar si al reflexivitatii: aud, bate, imi pare, curg, zac, dezmierzi, acestea sugerand viata. Trecerea pe alte coordonate, in spatii ale vesniciei, este revelata de verbe la viitor, care nu exclud probabilitatea: vor ciopli, voi gusta. Starea de asteptare, de presimtire a mortii, taina ei, sunt evidentiate de adverbele poate si pesemne.

Nivelul figurilor de stil. Sintagmele metaforice: "limpezi departari', "zvonuri dulci', "stropi de liniste' traduc starea de presimtire si de acceptare a mortii ca pe un fenomen firesc. in al doilea vers este prezenta o comparatie: " in limpezi departari aud din pieptul unui turn/cum bate ca o inima un clopot'; inima este simbol al mortii, iar clopotul este simbol al intrarii in moarte.

Gorunul este la "margine de codru', metafora care transmite faptul ca si copacul se apropie de final, pentru ca va fi sacrificat pentru a se ciopli sicriul.

Interogatia retorica "o, cine stie?' puncteaza starea de detasare de moarte, taina, presentimentul mortii, ideea ca intrarea in univers ramane o mare necunoscuta pentru om.

Epitetul "si mult/ ascult cum creste-n trupul tau sicriul' exprima resemnarea omului in fata destinului, acceptarea conditiei de muritor si a ideii ca viata are un traiect inevitabil spre moarte.

Vizualul si auditivul interfereaza in text intr-o armonie perfecta. Retinem imaginea vizuala a gorunului "din margine de codru' si sugestiile auditive realizate de substantivul "clopot' si de verbul "ascult'.

Starea generala este de contemplare, de traire a fiorilor mortii, care
par sa existe pe tot parcursul vietii. Acest lucru este relevat de verbul
zac, verb corelat cu dezmierzi, care sugereaza, inca o data, relatia om
- natura, om - macrocosmos.

Receptare critica

"Poezie a marilor elanuri vitaliste proiectate la scara cosmica si a identificarii eului cu universul elementar (in primele volume) lirica lui Blaga cunoaste o evolutie marcata de drama "tristetii metafizice' a omului problematic instrainat de "tainele' genezice ale universului si aspirand spre regasirea echilibrului originar, sub semnul unui 'mit al reintegrarii' intr-un spatiu ideal al mitologiei romanesti.'

(Iulian Boldea, Simbolism, modernism, traditionalism, avangarda) (L.C.N.)