Ganduri despre Eminescu.

R. 1 : Ianuarie 1850. Miez de iarna si inceput de an. In ziua de a venit pe lume cu dorul de eternitate si rastignit de timp cel cu nume pamantesc si romanesc, Eminescu. Acest spirit ales avea sa fie poet si filozof-poet, inamorat de natura si concepte, care privind in urma, dar mai ales in viitor, a devenit astrul nostru datator de lumina si stralucire, calator pe Pamant si in stele.

R. 2 : 1856-1858 - Copilarie de farmec la Ipotesti, alaturi de droaia de plozi. Familia Eminovici, care cumparase mosia cu 4000 de galbeni, darama casa batraneasca si ridica un conac nou. Mihaita era inconjurat de patru frati: Serban, Niculae, Iorgu si Ilie. Surorile Ruxandra si Maria au murit de copile. Dar 'dulcea mama' mai naste patru prunci, dupa Mihai: Aglae, Harieta, Matei si Vasile, ultimul incetand din viata la varsta frageda.

R. 3: Poetul crescu aproape taraneste la Ipotesti, sat saracacios, asezat intr-o vale inchisa dintre dealuri odata impadurite. Casa lui Eminovici era gospodareasca, pridvor larg cu trepte, odai cu privire libera de jur imprejur, soproane, hambare, livada, tei imensi. Fratii mai mari ai poetului umblau calare pe mosie, el se cufunda in vreun bordei la o baba, ori la stana, cutreiera padurile cu o carte in mana si doi-trei covrigi, dormea pe malul apelor:

R.1: Fiind baiet, paduri cutreieram

Si ma culcam ades langa izvor,

Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam,

S-aud cum apa suna-ncetisor:

Un freamat lin trecea din ram in ram

Si un miros venea adormitor.

Astfel ades eu nopti intregi am mas,

Bland inganat de-al valurilor glas.

R. 2 : : Dupa ce invatase doua clase acasa, severul caminar Gheorghies il    duce in Bucovina stapanita atunci de Imperiul austro-ungar, la Cernauti. Eminovici il puse in gazda in timpul claselor primare la Aron Pumnul - mare patriot ce inlesnea copiilor citirea de carti romanesti si se purta prietenos cu studentii, cu care batea chiar mingea. Eminescu il iubi in chip deosebit, ii citea cu pasiune Lepturariul cu toate ciudateniile lui.

R.3: Rapus de o boala indelungata, Aron Pumnul inchise ochii, spre consternarea si jalea scolarilor romani, prilej cu care Eminescu scrie primele sale versuri:

R.1 Imbraca-te in doliu, frumoasa Bucovina,

Cu cipru verde-ncinge antica fruntea ta;

C-acuma din pleiada-ti auroasa si senina

Se stinse un luceafar, se stinse o lumina,

Se stinse-o dalba stea!

Te plange Bucovina, te plange-n voce tare,

Te plange-n tanguire si locul tau natal;

Caci umbra ta mareata in falnica-i zburare

O urma-ncet cu ochiul in trista lacrimare

Ce-i simt national!

R.2 : In anul 1866 poetul trimite versuri la revista "Familia" lui Iosif Vulcan, din Budapesta, care il prezenta cu laude in nr. din 25 februarie/9 martie 1866, schimbandu-i si numele in Eminescu din acela de Eminovici :

R.3 De-as avea si eu o floare

Mandra, dulce, rapitoare,

Ca si florile din mai,

Fiice dulce-a unui plai,

Plai razand cu iarba verde,

Ce se leagana, se pierde,

Undoind incetisor,

Soptind soapte de amor;

R.1 : Eminescu a coborat in adancul tuturor inceputurilor ca sa ofere apoi viziuni despre veacurile viitoare. Versurile sale turnate in tiparele dulcelui stil romantic, fiecare cuvant devenit incendiar pentru constiinta noastra de roman adevarat, ne misca pana la lacrimi.

R.2 : Nu sunt lacrimi numai de nostalgie dupa vremurile apuse, sunt margaritare care in mii de fatete reflecta vraja nepatrunsului adanc al mintii sale geniale. Citindu-l pe Eminescu invatam sa iubim patria si trecutul ei, natura plina de farmec, geniul creator al romanului care s-a nascut poet.

R.3: In satirele sale clocoteste aceeasi revolta violenta care il face uneori sa-si plece fruntea cu disperare: 

R.1: De ce pana mea ramane in cerneala, ma intrebi?
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
De ce dorm, ingramadite intre galbene file,
Iambii suitori, troheii, saltaretele dactile?
Daca tu stiai problema astei vieti cu care lupt,
Ai vedea ca am cuvinte pana chiar sa o fi rupt'

R.2: In "Scrisoarea III" poetul arata contrastul dintre vrednicia din trecut a poporului, 'aparandu-si saracia si nevoile si neamul', si decaderea societatii contemporane traind in huzur si desfrau:

R.2 "De-asa vremi se-nvrednicira cronicarii si rapsozii; 
Veacul nostru ni-l umplura saltimbancii si irozii 

R.3 Dar lasati macar stramosii ca sa doarma-n colb de cronici 
Din trecutul de marire v-ar privi cel mult ironici. 
Cum nu vii tu Tepes doamne, ca punand mana pe ei, 
Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei, 
Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni, 
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!"

R.1: Dragostea lui Mihai Eminescu pentru patrie se vadeste si in pasiunea cu care a cercetat comorile vechii poezii populare, innoind-o si ridicand-o la un inalt potential artistic.

R.2: Exemplul lui ar trebui sa indemne pe toti poetii si compozitorii nostri sa se adanceasca in acel specific, care e numai al nostru, care poarta reflexul intristarii si bucuriei randurilor de oameni ce au vietuit pe acest pamant.
Topind in el motivele populare, Eminescu le-a reluat cu sufletul din veac al poetului anonim si cu arta poetului modern:

R.3 'Ce te legeni, codrule, 
Fara ploaie, fara vant,
Cu crengile la pamant?
- De ce nu m-as legana,
Daca trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creste
Si frunzisul mi-l rareste

Bate vantul frunza-n dunga-
Cantaretii mi-i alunga;
Bate vantul dintr-o parte-
Iarna-i ici, vara-i departe.
si de ce sa nu ma plec
Daca paserile trec!
Peste varf de ramurele 
Trec in stoluri randunele,
Ducand gandurile mele
si norocul meu cu ele.
si se duc pe rand, pe rand,
Zarea lumii-ntunecand,
si se duc ca clipele,
Scuturand aripele,
si ma lasa pustiit,
Vestejit si amortit
si cu doru-mi singurel,
De ma-ngan numai cu el!'

R.1: Codrul de arama din Calin Nebunul pare crescut pe un teren vulcanic. Uriesenia privelistii de alta planeta, cu mult asupra puterii de adaptare a omului, trezeste o jale salbatica:

Nainteaza si o vede langa apa aramie,

Culegand flori amortite de pe maluri cenusii

Si punandu-le in poala grea de florile de piatra.

Lumineaza luna-n ceruri ca un foc pe o mare vatra;

Lumineaza luna-n ceruri ca un foc pe o mare vatra;

Coltii muntilor ce rupti-s, uriase stinci de cremeni,

Ce paretii si-i ridica indaradnici, suri, asemeni,e paretii si-i ridica indaradnici, suri, Vantul care trece-n suier, noaptea sura si bolnava

Imple cu salbatecie aramoasa acea dumbrava.

R.2: In folclorul lui Eminescu e o complexa imbinare de mitologie populara si filozofie a nimicului intr-o forma ce pare lineara, dar care e de o savanta impletitura. Mai stangace sunt doinele culese si reparate de Alecsandri decat cele fabricate de Eminescu, pe structura filozofica. Iata o doina eminesciana :

Codrule,Maria-ta,

Lasa-ma sub poala ta,

Ca nimica n-oi strica

Fara num-o ramurea,

Sa-mi atirn armele-n ea.

Sa le-atirn la capul meu,

Unde mi-oi asterne eu,

Sub cel tei batut de vint

Cu floarea pin' la pamint,

Sa ma culc cu fata-n sus,

Si sa dorm, dormire-as dus.

R Poemul fundamental al lui Eminescu este Luceafarul care se exprima printr-o formula, ce nu poate gasi nici relatii, nici expresii noi:

Din sfera mea venii cu greu

Ca sa-ti urmez chemarea,

Iar cerul este tatal meu

Si muma-mea e marea.

Ca in camara ta sa vin,

Sa te privesc de-aproape,

Am coborat cu-al meu senin

Si m-am nascut din ape.

O vin ! odorul meu nespus,

Si lumea ta o lasa;

Eu sunt luceafarul de sus,

Iar tu sa-mi fii mireasa.

R.1          Nouazeci si patru de strofe fac desigur o actiune    prea complicata pentru ca seva sa comunice peste tot cu aceeasi putere. Unitatea se infaptuieste muzical. Unele strofe tac, altele canta, in acord cu flautele unei orgi. La sfarsit rasuna toate intr-un tipat coral :

Traind in cercul vostru stramt

Norocul va petrece,

Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece.

R. 3: Din zbuciumul acelui suflet nobil, din dorul si patima care i-au acaparat viata au iesit stiluri nemuritoare, adevarate epopee inchinate patriei, naturii si dragostei. Din suferinta s-a nascut amorul, din sacrificiu,  dragostea de natura, din durere, iubirea de patrie.

R. 1 Iubindu-l pe Eminescu, ne iubim patria, istoria noastra zbuciumata, poporul minunat din care facem si noi parte. El a fost si ramane, in plan literar, cel mai de seama purtator de cuvant al neamului romanesc, pentru ca opera sa este cea mai stralucita sinteza a simtirii unui popor demn, harnic, generos si prietenos pe care l-a divinizat si caruia i-a dorit un mare viitor: 

'Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,

Tara mea de glorii, tara mea de dor? 
Bratele nervoase, arma de tarie,

La trecutu-ti mare, mare viitor!'. 

R .2: Cu toate ca 'Vremea trece, vremea vine', totul moare si iar se naste, el 'biet chip de lut', a trecut pragul eternitatii ramanand unic. 'In veci va ramane un stralucitor 'Domn al noptii' ce de peste un secol ne-a fermecat prin poezia sa, prin inaltatoarele ei idei,  sentimente, prin mesajul ei de adanca umanitate, prin sublima si inegalabila ei frumusete artistica. Eminescu va straluci de-a pururi. caci el este insusi 'Luceafarul'.