IMAGINATIA SIMBOLICA IN OPERA LUI MIRCEA ELIADE

IMAGINATIA SIMBOLICA IN OPERA LUI MIRCEA ELIADE

L'œuvre de Mircea Eliade, consacre principalement aux socits archaïques et aux civilisations disparues, se situe aussi dans la perspective des recherches anthropologiques contemporaines (Gilbert Durant, Michel Fromaget, Georges Gusdorf, Gregory Bateson etc.), dans la mesure où elle remet en question le modèle anthropologique prdominant dans nos socits modernes, fond sur des postulats rationalistes, positivistes et matrialistes. Il s'agit là d'une vritable  theologie de la mort de Dieu  - selon les termes de Mircea Eliade - qui n'est, en dernière analyse, rien d'autre que la ngation de la dimension spirituelle qui dfinit l'espèce humaine et la distingue des autres cratures de la terre. Des notions telles que  lois de la nature ,  ncessit historique  ou  vrit objective , ne sont en fait que des mythes modernes, qui dniant la valeur de l'esprit et du sujet humain, ont engendr  une psychologie sans ame  (C.-G. Jung) , une anthropologie sans l'homme, une ontologie sans l'Etre et une mtaphysique du nant ( telle que la dfinit J.-P. Sartre dans son volumineux ouvrage  L'être et le nant  ou Albert Camus dans son clèbre essai  Le Mythe de Sisyphe ).

Mettant en lumière l'importance dcisive de l'imagination symbolique, aussi bien dans les socits traditionnelles que dans le monde moderne, puisque cette facult à la fois intellectuelle et affective, permet de rtablir l'unit entre l'homme extrieur, biologique et sociohistorique, et l'homme intrieur, psychologique et spirituel, autrement dit entre le monde du dedans et le monde du dehors, l'œuvre de Mircea Eliade ouvre la voie d'une nouvelle science de l'homme et constitue une rfrence majeure et toujours actuelle pour de nombreux spcialistes des sciences humaines et des recherches interdisciplinaires.

Voi aborda opera lui Mircea Eliade din perspectiva literaturii comparate, disciplina care, in afara de confruntarea operelor literare si autorilor apartinand unor spatii culturale diferite, are si menirea de a cerceta raporturile intre literatura si alte discipline sau domenii ale culturii, in cazul de fata, istoria religiilor, si cu precadere raporturile intre mit si literatura. Apropierea si dialogul intre aceste doua domenii sunt o constanta in opera si activitatea lui Mircea Eliade, el considerand istoria religiilor si creatia literara ca fiind doua moduri complementare de cercetare a naturii umane: "Intotdeauna fac apropierea intre universul imaginar religios si universul imaginar poetic." Inrudirea dintre mit si literatura pe care el o pune in evidenta in nenumarate randuri, stabileste legatura intre omul societatilor traditionale si omul modern, precum si intre cercetarea stiintifica si activitatea literara, pe care cultura moderna ne-a obisnuit sa le separam si chiar sa le opunem una alteia. Notiunea de coincidenta a contrariilor - coincidentia oppositorum - care reprezinta o tendinta universala a sistemelor religioase - " vointa de a depasi opozitiile, polaritatile, dualismele" pentru a realiza o "totalitate in care toate contrariile sunt anulate" - este astfel reactualizata si transpusa in contextul lumii moderne, care a luat o cale contrara, a divizarii, fragmentarii si disocierii, fiind lipsita de un principiu spiritual superior care sa asigure, ca in trecut, unitatea culturii umane, dominata in epoca moderna de specilizarea excesiva a diverselor domenii de cercetare care nu mai comunica unul cu altul, si care se fragmenteaza la randul lor in curente, scoli si teorii divergente. Fenomen de dezagregare care apare cu precadere in domeniul stiintelor umane, asa cum remarca antropologul Gilbert Durand, care compara metodele de cercetare moderne cu disectia unui cadavru , caci ele sectioneaza fiinta umana in fragmente autonome ca si disciplinele respective - omul social, omul economic, omul istoric, omul biologic, psihologic, cultural etc. -, astfel incat avem o multime de stiinte partiale dar nicio Stiinta unica a omului care sa reuneasca toate aceste domenii de cercetare.

"Punctul de plecare al crizei moderne - scrie Ren Gunon, unul din rarii filozofi moderni a carui opera se inscrie in perspectiva culturilor traditionale descrise de Mircea Eliade - este inceputul dezagregarii Crestinatatii cu care se identifica in esenta civilizatia occidentala a Evului mediu (.). Nu vor mai exista de acum inainte decat filozofia si stiintele  profane  cu alte cuvinte (.) limitarea cunoasterii la nivelul ei cel mai de jos, studiul empiric si analitic al unor fapte care nu mai sunt legate de niciun principiu, risipirea intr-o multitudine de amanunte neinsemnate, acumularea de ipoteze fara temei, care se distrug neincetat una pe alta, si de viziuni fragmentare care nu pot duce la nimic, decat la acele aplicatii practice care constituie singura superioritate efectiva a civilizatiei moderne; superioritate care de altfel nu e deloc de invidiat, si a carei dezvoltare a inabusit orice alta preocupare, dand acestei civilizatii un caracter pur material, care face din ea o adevarata monstruozitate In domeniul literar, descompunerea lumii moderne este pusa in lumina de miscarea dadaista, care pentru prima data in istoria culturii preconizeaza o poetica a dezagregarii lingvistice si a regresiunii mintale la stadiile prerationale ale fiintei, modelele dadaistilor fiind copilul mic, primitivul, alienatul mintal sau idiotul: "Dada se straduieste din toate puterile sa instaureze idiotul peste tot" , declara Tristan Tzara.

Haosul dadaist va da nastere, aidoma cosmogoniilor mitologice, universului suprarealist, al carui scop suprem, definit de Andr Breton, nu este altul decat constituirea unui sistem analog celui religios, fondat pe coincidenta contrariilor: "Totul ne face sa credem ca exista un anume punct al spiritului in care viata si moartea, realul si imaginarul, trecutul si prezentul, comunicabilul si incomunicabilul, cele de sus si cele de jos, inceteaza de a mai fi precepute in mod contradictoriu. Or, ar fi zadarnic sa cautam un alt scop al activitatii suprarealiste decat speranta de a determina acest punct. "

Acest exemplu aduce dovada evidenta a inrudirii creatorului literar cu creatorul de mituri, si confirma faptul ca, asa cum remarca psihologul Jean Piaget, spiritul omenesc "are intotdeauna aceeasi functie, aceea de a incorpora in el universul. " Or, aceasta intrepatrundere si unitate a lumii dinafara cu cea dinlauntru, a lumii materiale cu cea spirituala, nu este o functie a gandirii rationale, a carei activitate specifica, bazata pe opozitie si disociere, separa realitatea in categorii contrare, ci o tendinta naturala - si supranaturala, din perspectiva omului religios - de a stabili, prin intermediul imaginatiei si a gandirii simbolice, relatii si analogii intre fiinta omeneasca si lumea inconjuratoare, si intre toate elementele pe care ratiunea le separa. Mircea Eliade ne face sa intelegem , in dubla lui calitate de istoric al religiilor si autor literar, ca functia principala si superioara a spiritului omenesc nu este nicidecum ratiunea - asa cum credea Freud: "nu exista nicio instanta deasupra ratiunii" - ci facultatea de a produce imagini si simboluri care depasesc posibilitatile de cuprindere si de intelegere ale ratiunii si permit omului sa comunice cu intreg universul si sa se integreze in lume: "Gandirea simbolica nu este domeniul exclusiv al copilului, al poetului sau al dezechilibratului: ea este consubstantiala fiintei omenesti si preceda limbajul si gandirea discursiva. Simbolul revela anumite aspecte ale realitatii - pe cele mai profunde - care nu pot fi patrunse prin niciun alt mod de cunoastere. "

1) M. Eliade - " L'preuve du labyrinthe", p. 158, Belfond, Paris; 1985

2) M. Eliade - " Occultisme, sorcellerie et modes culturelles", p. 62, Gallimard, Paris, 1978

3) Gilbert Durand - " Science de l'homme et tradition ", p. 11, Albin Michel, Paris, 1996

4) Ren Gunon - " La crise du monde moderne", p. 36, Gallimard, 1946 / 1973

5) Tristan Tzara - "Sept manifestes Dada", in " Dada est tatou. Tout est Dada", p. 231, Flammarion, Paris, 1996

6) Andr Breton - Second manifeste du surralisme, in Manifestes du surralisme , Gallimard, Paris, 1996

7) Jean Piaget - " Six tudes de psychologie" , p.18, Ed. Denol, Paris, 1964

8) S. Freud - " L'avenir d'une illusion " , p. 29, Presses Universitaires de France, Paris, 1995

9) M. Eliade - "Images et symboles", p. 13, Gallimard, Paris, 1980

Asa cum vedem, Mircea Eliade se situeaza intr-o prespectiva diametral opusa epistemologiei moderne, care dominata de tiparele gandirii rationaliste, pozitiviste si materialiste, generalizeaza in toate domeniile cunoasterii principiile, metodele si procedeele stiintelor exacte si experimentale. Modelul exemplar comun al diverselor activitati de cercetare fiind stiintele materiei, aceastea nu pot produce decat rezultate conforme postulatelor materialiste, care la randul lor intaresc ideea ca realitatea materiala este singura sursa indiscutabila de adevar, si ratiunea singurul mod de investigatie al realitatii, caruia trebuie sa i se supuna toate celelalte facultati ale spiritului omenesc. Este vorba de o adevarata mitologie a materiei, intrucat, asa cum remarca Heidegger, materialismul nu are nimic material, fiind si el tot o inventie a spiritului omenesc. Mitologie inversata, care inlocuieste "metafizica spiritului" cu o " metafizica a materiei", dupa expresia paradoxala a lui Jung, (autor la care Mircea Eliade face referinta in repetate randuri): "Sub influenta materialismului stiintific, tot ce nu poate fi vazut cu ochii sau cuprins cu mainile apare ca fiind indoielnic, si chiar suspect de metafizica, deci compromitator. De acum inainte nu va mai fi considerat "stiintific" si valabil decat ceea ce este in mod vadit material sau este dedus din cauze accesibile simturilor."

Asa incat, "cu incepere din a doua jumatate a secolului XIX, asistam la aparitia unei psihologii fara suflet" care considera ca spiritul omenesc "provine din chimia materiei", aidoma unei secretii glandulare. "Ce altceva este aceasta materie atotputernica decat un alt Dumnezeu creator, care insa si-a pierdut caracterul antropomorf ?" Stiinta moderna ne-a obisnuit cu ideea ca adevarul s-ar afla numai in afara omului, in lumea obiectelor materiale - de aici notiunea de adevar "obiectiv" - si nicidecum inlauntrul constiintei omenesti, termenul de "subiectiv" fiind sinonim cu o viziune falsa sau deformata a realitatii. Psihologia fara suflet, pe care o denunta Jung, va da nastere unei antropologii fara om, conform careia faptura omeneasca nu este decat o varianta mai elaborata a animalului, si unei consmologii fara cosmos - notiunea de cosmos fiind etimologic si simbolic legata de ideea de ordine si de univers organizat, cu alte cuvinte umanizat prin prezenta unei inteligente creatoare, infinit superioara omului, dar care se manifesta si se face cunoscuta prin intermediul constiintei omenesti. Asa cum o arata studiile lui Mircea Eliade si ale altor cercetatori - istorici ai culturilor antice si medievale, antropologi, etnologi etc. - toate culturile traditionale, de la cele mai primitive pana la cele mai elaborate, au avut drept punct de plecare fiinta omului, a carui natura esentiala este de ordin spiritual si nu animal, pentru a explica lumea exterioara si universul material, si nu invers, asa cum o fac stiintele moderne care au zamislit pentru prima data in istoria omenirii o mitologie a materiei, a neantului si a mortii vesnice, in care sufletul omenesc nu-si mai afla locul: "Intorcandu-si privirea catre materie () sufletul si-a uitat propria sa identitate" scrie Mircea Eliade, confirmand concluziile lui Jung.

Omul instrainat de lume si de el insusi, este cum bine stim, o tema recurenta in literatura moderna, dezvoltata si reluata de toate curentele majore ale secolului XX: expresionismul, dadaismul, suprarealismul, existentialismul, literatura absurdului etc. Rasunetul mondial si celebritatea internationala a unor opere ca Procesul de Kafka, Strainul de Camus, Greata de Sartre, sau ca piesele lui Beckett si Ionescu, se explica prin faptul ca ele reprezinta modelul mitologic al omului modern, definit de Albert Camus in Mitul lui Sisif, ceea ce Mircea Eliade numeste "teologia mortii lui Dumnezeu (), singura creatie religioasa a lumii occidentale moderne." Intr-un univers fara iluzii si lipsit de lumina, omul se simte un strain. Acest exil este fara scapare, el fiind lipsit de amintirea unei patrii pierdute sau de speranta unui pamant al fagaduitei. Acest divort intre om si viata sa, intre actor si decor, este sentimenul absurdului.

1) C. G. Jung - " L'homme à la dcouverte de son ame" , p. 49-52 , Albin Michel, Paris, 1987

2) M. Eliade - " Aspects du mythe", p. 162, Gallimard , Paris, 1963

3) M. Eliade - " L'preuve du labyrinthe", op. cit. , p. 173

4) A. Camus - " Le mythe de Sisyphe" , p. 20, Gallimard, Paris, 1942 / 1994

Asa cum vedem, inrudirea intre literatura si mit, asupra careia insista Mircea Eliade, nu este numai o categorie istorica apartinand trecutului, ci reprezinta o constanta universala a spiritului omenesc, ce se manifesta sub forma imaginatiei simbolice, a carei functie esentiala, definita prin notiunea de coincidentia oppositorum, este de a unifica toate aspectele realitatii pe un plan spiritual, tendinta instinctiva si specifica a constiintei omenesti care in toate timpurile si in toate zonele geografice a produs si produce sisteme de tip religios, chiar si in societatile desacralizate ale lumii moderne si chiar daca aceasta unificare se face in numele neantului si absurdului: "stabilind unitatea dintre general si individual, absurdul devine un dumnezeu, in sensul cel mai larg al cuvantului ", constata Albert Camus.

Sistemele totalitare ale secolului XX, au avut la origine, asa cum o indica denumirea lor, aceeasi tendinta a spiritului omenesc de a realiza o unitate totala de tip religios, dar bazata pe dogme profane, materialiste si pseudo stiintifice (materialismul marxist si teoriile rasiale), care au avut consecintele dezastruoase pe care le cunoastem.

Dimensiunea religioasa a fenomenelor totalitare, care reprezinta o "camuflare a sacrului intr-o lume desacralizata" a fost pusa in evidenta de numerosi specialisti, printre care Hannah Arend: "Inainte de a lua puterea pentru a construi o lume conforma cu doctrinele lor, sistemele totalitare zamislesc o lume mincinoasa si coerenta care, satisface, mai deplin decat realitatea, cerintele spiritului omenesc."

Hannah Arend rezuma aici nu numai un procedeu de propaganda al ideologiilor totalitare, dar si o tendinta universala, consubstantiala fiintei omenesti, care consta in a considera lumea valorilor spirituale - reale sau false - mai presus si mai adevarata decat lumea materiala, aceasta ne putand satisface niciodata pe deplin aspiratiile sufletului omenesc ce tinde prin insasi natura lui catre absolut. Forta diabolica a regimurilor totalitare si minciuna fundamentala pe care ele au fost cladite, provin din faptul ca instinctul religios al constiintei omenesti a fost canalizat catre valorile materiale si stapinirea acestei lumi.

Cu alte cuvinte, materialismul, sub toate formele lui - marxista, nazista, comunista, capitalista etc. - este ca si oricare alt sistem ideologic, un idealism, dar un idealism care si-a uitat obarsia spirituala si isi cauta implinirea in materie, imposibilitate care face din orice sistem materialist o utopie sortita esecului prin insasi esenta ei, ea fiind fundamentata pe o confuzie a valorilor si pe un model antropologic eronat.

Caci, asa cum ne incredinteaza Platon, si impreuna cu el toate traditiile religioase, omul este "o planta a cerului si nu a pamantului" radacina fiintei omenesti aflandu-se in duh si nu in trup, iar sufletul fiind nu produsul carnii, ci samanta divina si nemuritoare sadita in om de Tatal ceresc. Imaginea copacului cu radacinile indreptate spre cer ilustreaza acest model antropologic traditional, ca si numeroasele simboluri vegetale pe care le intalnim in toate traditiile religioase ale lumii, ca si in traditia crestina: pomul si fructele lui (Mat. 3/10, 7/16-20, 12/33), graul si pleava (Mat.3/10), parabola semanatorului (Mat.13/4-9), graul si neghina (Mat. 13/ 24-30, 37-40), grauntele de mustar (Mat. 13/ 31, 17/20), smochinul neroditor (Mat. 21/19-22), vita de vie (21/33) etc.

Natura, desacralizata de spiritul materialist - ingemanare de cuvinte tot atat absurda ca si rationalismul ateu, care in numele ratiunii ajunge la concluzia ca universul este irational ! - nu este niciodata pentru omul traditional "naturala", in sensul modern al cuvantului, ci a fost din toate timpurile si in toate partile pamantului, un izvor de invatatura spirituala, datorita imaginatiei

1) A. Camus - " Le mythe de Sisyphe" , op. cit., p. 53

2) M. Eliade - " L'preuve du labyrinthe", op. cit. , p. 159

3) H. Arendt - " Le système totalitaire", p. 80, Seuil, Paris, 1972

4) Platon - " Time" p. 466, Flammarion, Paris, 1969

simbolice, care facand legatura intre materie si spirit, intre cele de jos si cele de sus, intre cele vazute si cel nevazute, a permis omului sa vada si sa citeasca lumea inconjuratoare ca pe carte scrisa de mana lui Dumnezeu, natura fiind prima carte sfanta a omenirii.

Astfel, descoperirea agriculturii, activitatea cea mai "pamanteasca" cu putinta, a fost ea insasi transpusa si valorificata pe plan spiritual de omul neolitic, fiind la originea tuturor sistemelor religioase care au urmat, asa cum o dovedeste, printre altele, universalitatea

simbolismului vegetal: "Agricultura a prilejuit o imensa sinteza", facand posibila "o viziune a lumii si a naturii ca fiind un ciclu neintrerupt de viata, moarte si renastere: ciclu specific vegetatiei, dar care determina si viata omeneasca si constituie in acelasi timp un model spiritual."

Orice model antropologic fiind o constructie a spiritului omenesc, nu poate exista un model "materialist", acesta fiind tot atat de "idealist" ca oricare altul, si tot atat de putin "stiintific" ca oricare alta mitologie, asa cum remarca filozoful Georges Gusdorf: " Ideea moderna de stiinta nu este nicidecum stiintifica. Ea este o utopie ()."

Materialismul este asadar si el un produs al imaginatiei simbolice, ca si rationalismul, functia rationala ne fiind altceva decat una din modalitatile de expresie ale constiintei omenesti, nici mai reala nici mai ireala decat functiile asa zis "irationale" , ci numai diferita de acestea si complementara lor, asa cum reiese din studiile antropologului francez Gilbert Durant ale carui lucrari au fost in buna parte inspirate de gandirea lui Mircea Eliade, la care autorul se refera in numeroase randuri (ca si filozoful Georges Gusdorf, citat mai sus).

Acest antropolog specializat in studiul imaginatiei simbolice sub toate formele ei, considera, ca si Mircea Eliade, ca imaginatia, si nu ratiunea, este modul specific de manifestare si de expresie al constiintei umane, care determina toate celalte functii, activitati si creatii ale spiritului omenesc. Ratiunea, gandirea practica si de tip stiintific, in care predomina functia analitica, reprezinta, in perspectiva acestui autor , regimul diurn al imaginarului omenesc, fondat pe diviziune si opozitie, tot asa cum in timpul zilei umbra si lumina sunt clar delimitate si se exclud una pe alta. In timp ce gandirea asociativa, metaforica, poetica, artistica, religioasa etc., care tinde catre reunirea elementelor contrare intr-o sinteza atotcuprizatoare - asa numita coincidentia oppositorum -, constituie regimul nocturn al imaginatiei simbolice, tot asa cum caderea serii estompeza contururile si contrastele brutale.

Ambele regimuri sunt parti constitutive si inseparabile ale constiitei omenesti, ele reprezentand in egala masura, dar in mod diferit si in proportii variabile de la o situatie la alta, si de la un individ la altul, doua modalitati de cunoastere si de integrare a omului in lume.

In lumina acestui model antropologic, rationalismul modern care considera, impreuna cu Freud ca "nu exista nicio instanta deasupra ratiunii" a faurit o imagine falsa a omului, fondata pe suprematia functiei rationale, ca fiind singurul mod veridic de cunoastere a realitatii si a fiintei umane. Acest postulat fondator al culturii moderne, care, pe urmele lui Descartes, stabileste o identitate fictiva intre ratiune si fiinta omeneasca, este o utopie, denuntata inca din secolul XVII de Pascal: "Cand am inceput sa studiez omul, mi-am dat seama ca stiintele abstracte nu sunt specifice naturii omenesti, si ca ma rataceam cercetandu-le mai mult decat cei care le ignorau." "Cel care ar vrea sa urmeze numai ratiunea, ar fi un nebun adeverit." Caci exista adevaruri la care ratiunea nu are acces si pe care numai inima le poate cunoaste.

In a doua jumatate a secolului XIX, Dostoievski combate cu aceeasi inversunare rationalismul materialist si socialist, care difuzat de asa numitii "occidentalisti" (Bielinski, Dobroliubov, Cernasevski etc.), este pe cale de a castiga teren si in Rusia. In povestirea Omul din

1) M. Eliade - " L'preuve du labyrinthe" , op. cit. , p. 70

2) G. Gusdorf - Myhte et mtaphysique , p. 28, Flammarion, Paris, 1984

"Les structures anthropologiques de l'imaginaire ", Ed. Dunod, Paris 1992

4) " L'avenir d'une illusion" - citat deja p. 2, nota 4

5) Pascal - " Penses" , p. 285 si 44 , Seuil, Paris, 1962

subterana (1864), personajul lui Dostoievski compara rationalismul si stiintele materiei cu un zid: "Ce este oare acest zid? Sunt legile naturii, bineinteles, rezultatele stiintelor exacte, matematica. Daca vi se demonstreaza de pilda ca descindeti din maimuta, degeaba va incruntati, trebuie sa acceptati. () Dar ce-mi pasa mie, Doamne Dumnezeule, de legile naturii si de aritmetica, daca pentru un motiv sau altul, aceste legi si acest "doi si cu doi : patru" nu-s pe placul meu ? ()Vedeti dumneavoastra domnilor, ratiunea este un excelent lucru, () dar ea nu este decat ratiune si nu poate satisface decat facultatea rationala a omului (). Constiinta este infinit superioara acestui "doi si cu doi: patru.

Dupa revolutia rusa, critica dostoievskiana a antropologiei rationaliste va fi reluata si dezvoltata de filozoful rus Lev Sestov (1866-1938) si de discipolul acestuia, Benjamin Fondane (autor roman de limba franceza, 1898-1944), care pune in evidenta caracterul fictiv si inuman al gandirii abstracte: " Triunghiul nu stie sa rada, nici sa planga, nici sa blesteme. Aceasta Fiinta a filozofilor nu a uitat decat un lucru: sa fie reala."

Mircea Eliade se inscrie in aceasta traditie antirationalista, dar nu antirationala, ratiunea avand, bieninteles, functia ei specifica, dar limitata la un anume plan al gandirii si al realitatii, pe care numai imaginatia simbolica poate sa-l depaseasca:

"Un om exclusiv rational este o abstractie pe care nu o intalnim nicaieri in lumea reala. Orice fiinta omeneasca este constituita in acelasi timp de activitatea constienta si de experientele ei irationale. Or continul si structurile inconstientului prezinta similitudini uimitoare cu imaginile si figurile mitologice."

Ratiunea si limbajul el insusi sunt produsul imaginatiei simbolice care inglobeaza toate functiile spiritului omenesc, constituind modul specific al constiitei umane de a se situa in lume. Din punctul de vedere al rationalismului materialist, aparitia limbajului este o creatie irationala si arbitrara, caci nimic nu indica in natura ca cerul trebuie numit cer, pamantul, pamant, omul, om, etc. Limbajul nu poate fi fondat ontologic decat in perspectiva omului religios, care, asa cum arata Mircea Eliade, considera spiritul omenesc, deci si limbajul, nu un produs al functiilor naturale si al evolutiei cortexului cerebral, ci o manifestare si o intrupare in om a spiritului divin si etern care a creat tot ce exista. Constiinta si limbajul omenesc constituie deci legatura creaturii cu Creatorul ei, si a lumii pamantesti, trecatoare si muritoare, cu lumea invizibila a adevarurilor eterne. In toate culturile traditionale, limbajul are un caracter sacru, intrucat prin el se manifesta prezenta divintatii in om si in lume. Numele de botez, de pilda, reprezinta pentru un crestin nu numai un mijloc de identificare individuala si sociala, ci legatura noului nascut cu Dumnezeu si cu sfantul (sau sfanta) al carui nume il poarta copilul, si sub tutela caruia se va afla de-a lungul intregii sale vieti pamintesti. Omul real nu este individul in carne si oase, ci fiinta lui spirituala, sanctificata prin botez: " Sacrul este realul prin excelenta. Nimic din ceea ce apartine sferei profane nu participa la Fiinta, caci profanul nu este fondat ontologic de catre mit, el nu are un model exemplar . "

Imaginatia simbolica nu este deci deloc "imaginara" - in sensul modern al cuvantului, apartinand vocabularului rationalist, in care tot ce nu este rational este considerat drept fictiune -, ci o forta spirituala cat se poate de reala, fondatoare a modelului antropologic al unei societati, in functie de credinta care determina continutul simbolurilor mentale si lingvistice prin care se manifesta in lume constiinta omeneasca.

1) F. M. Dostoievski - " Le sous-sol" , p. 129-130, 153, 163Gallimard / Folio, Paris, 1994

2) B. Fondane - " La conscience malheureuse", p. 43, Ed. Plasma, Paris, 1979

3) M. Eliade - " Le sacr et le profane" , p. 177, Gallimard, Paris, 1965

4) M. Eliade - " Le sacr et le profane", op. cit. p. 31

In mod evident, ceea ce determina natura, organizarea, structurile si evolutia unei societati, nu este functia rationala, ale carei adevaruri de tipul "doi si cu doi fac patru" au fost si sunt recunoscute in toate societatile omenesti, ci imaginatia simbolica, ale carei postulate si credinte diferite de la o epoca la alta si de la o civilizatie la alta, explica diversitatea culturilor si popoarelor lumii, ca si contradictiile si conflictele intre comunitatile omenesti. Nicio alta specie nu se distruge pe ea insasi in numele unei credinte sau ideologii, animalele fiind din acest punct de vedere mai "rationale" si mai "materialiste" decat omul, caci ele nu sunt dotate de imaginatie simbolica, functie specifica si determinanta a constiintei omenesti, superioara ratiunii. Astfel se explica faptul ca secolul XX , in care modelul antroplogic rationalist se generalizeaza si se impune pe plan mondial, a fost cel mai irational si sangeros din istoria omenirii : un model antropologic fals, nu putea da nastere decat unui umanitati monstruoase, ducand la ceea ce s-ar putea numi sinuciderea ontologica a speciei omenesti. Hitler, Stalin si Churchill erau fara indoiala de acord cu faptul ca " doi si cu doi fac patru" si ca pamantul se invarteste in jurul soarelui, dar aceste adevaruri rationale si stiintifice nu au contribuit catusi de putin la mentinerea pacii in lume. Dimpotriva, stiinta a fost ea insasi recuperata si transformata in mit de imaginatia simbolica a omului modern, dand nastere ideologiilor totalitare, caricaturi sinistre si monstruoase ale sistemelor religioase.

Ontologia materialista nu are stiintific decat numele. Ea este in realitate o teologie a materiei - sau a mortii lui Dumnezeu, cum o numeste Mircea Eliade - , care ca orice religie tinde catre suprimarea principiului contrar, care este insusi spiritul omenesc, asa cum ne face sa intelegem neurobiologul francez Jean-Pierre Changeux, unul din reprezentantii cei mai fanatici ai inchizitiei materialiste:"Datorita progreselor neurobiologiei, geneticii moleculare si paleontologiei, dimensiunile "fenomenului uman" isi pierd caracterul miraculos. De la soarece la om, cortexul cerebral se compune din aceleasi categorii celulare, din aceleasi circuite elementare. Numai ca suprafata cortexului cerebral s-a marit progresiv, si impreuna cu ea, a crescut si numarul de celule nervoase si de conexiuni () Prin urmare, la ce bun sa mai vorbim de Spirit? "

Acest cuvant "pagan" ar trebui deci sters din vocabularul materialistului ortodox, si impreuna cu el cuvantul "om" el insusi, intrucat modelul exemplar al acestei mitologii este soarecele! Dogmatismul ideologic al acestui autor nu mai are nimic de aface cu stiinta, nici cu ratiunea. Caci conform "logicii" materialiste de mai sus, nu exista nicio diferenta esentiala intre o carte si un sul de hartie igienica, ele fiind compuse din acelasi tip de celule!

Asa cum vedem, imaginatia simbolica este o forta psihica mai puternica decat ratiunea - astfel incat rationalismul insusi poate deveni irational, ca in cazul de mai sus, in care spiritul omenesc se neaga pe el insusi -, intrucat ea reuneste toate functiile constiintei, atat rationale cat si afective, si reprezinta tendinta universala a spiritului omenesc de a crea sisteme totale, de tip religios, care, asa cum arata Mircea Eliade se manifesta sub forme camuflate chiar si in societatile desacralizate, ca in cazul materialismului si al dictaturilor totalitare.

Faptul ca ateismul este o forma de religie, o recunoaste in mod deschis unul din militantii lui cei mai activi la ora actuala in Franta, filozoful Michel Onfray, care a publicat recent (2005, reeditat in 2006) un eseu intitulat "Tratat de ateologie". Autorul se refera la simbolismul biblic al Genezei, pentru a defini modelul exemplar al ateului, care nu este altul decat diavolul: "In gradina Edenului, Diavolul propovaduieste ceea ce stie: posibilitatea de a nu asculta, de a nu se supune, de a spune nu. Satan - adversarul, acuzatorul - sufla duhul libertatii peste apele spurcate ale originilor lumii, in care numai ascultarea este triumfatoare - domnia sclaviei maxime. Dincolo de Bine si Rau, si nicidecum intruparea acestuia din urma, Diavolul ne spune libertatile posibile.

1) J.-P. Changeux - " L'homme neuronal " , p. 330, 334, Fayard, Paris, 1983

2) " L'preuve du labyrinthe", op. cit., p.159

El le restituie oamenilor puterea asupa lor insisi si asupra lumii, si ii elibereaza de orice tutela. Acesti ingeri cazuti, care starnesc, desigur, ura monoteistilor, beneficiaza in schimb de pasiunea incandescenta a ateilor

Aceasta elogiu inflacarat al diavolului - a carui dogoare provine fara indoiala din focul iadului! - nu se mai ascunde indaratul unei parelnice spoieli stiintifice, ci se manifesta cu fervoarea patimasa a unei credinte religioase.

Asa cum vedem, pana si ateii aduc dovada ca orice om faureste prin insasi natura lui un anume tip de sistem religios, mai mult sau mai putin constient, mai mult sau mai putin camuflat, dar care tinde intotdeauna catre unificarea elemenetelor contrare - coincidentia oppositorum - in numele unui principiu comun, fie el materia, neantul, absurdul sau diavolul ! Caci imaginea unitara a lumii nu este data de natura - in acest sens animalul ignora existenta "lumii" - ci numai de o experinta psihica de tip religios "care angajeaza existenta totala a omului si determina modul lui de a fi in Lume"

Functia simbolica a constiintei este deci modul de expresie al omului integral, care stabileste o relatie in acelasi timp intelectuala si afectiva, individuala si colectiva, intre fiinta umana si restul universului. O societate fondata pe un rationalism de tip stiintific si materialist, nu poate fi decat divizata si dezumanizata, caci cunoasterea omului nu se poate face pe baza unor postulate, principii si metode destinate studiului materiei neinsufletite, deci inumane prin definitie. Criza morala, spirituala si culturala a societatilor moderne nu va putea fi depasita atata timp cat acest model antroplogic si epistemologic eronat si perimat - care isi trage obarsia din materialismul naiv si dogmatic al secolelor XVIII si XIX - va continua sa-si impuna suprematia fondata pe mitologia materiei si a valorilor economice : " Dintre toate creaturile imaginare inventate de om - dragoni, meduze, zei, demoni, monstri marini etc. - l'homo oeconomicus este cea mai jalnica, intrucat constructiile sale mentale sunt numai cantitative ", constata antropologul Gregory Bateson.

Impreuna cu Mircea Eliade si de multe ori pe urmele lui, numerosi cercetatori moderni si contemporani din cele mai diverse domenii - filozofi, antropologi, etnologi, psihologi, epistemologi si diversi oameni de stiinta care au abordat domenii interdisciplinare - acorda imaginatiei simbolice un rol determinant in structura constiintei omenesti si includ literatura in campul lor de cercetare, ca fiind un mod privilegiat de expresie si cunoastere a realitatii omenesti.

1) M. Onfray - " Trait d'athologie", p. 130, Grasset, Paris, 2005

2) M. Eliade - Mythes, rêves et mystères , Gallimard, Paris, 1957/1993

3) G. Bateson - La peur des anges" - p. 273, Seuil, Paris , 1989

4) Pentru cei interesati de studiile interdisciplinare, cateva referinte bibliografice care-mi sunt la indemana in biblioteca mea personala (toate in limba franceza) : ALLEAU Ren ( filozof, epistemolog)  - "La science des symboles", Ed. Payot, Paris, 1991/1996 ; ATLAN Henri (fizician) : "A tort et à travers - Intercritique de la science et du mythe   Seuil, Paris, 1986, BACHELARD Gaston (filozof , critic literar) - La potique de la rêverie - Presses Universitaires de France, Paris, 1993 ; L'intuition de l'instant Ed. Stock, Paris, 1992; BATESON Gregory (antropolog, biolog, epistemolog) - " Vers une cologie de l'esprit", Seuil, 1977; " Une unit sacre", Seuil, Paris, 1991; "La peur des anges" (vezi index); BRENOT Phillippe (psihiatru) - "Le gnie et la folie", Plon, Paris, 1997; CAILLOIS Roger (filozof; critic literar) - "Le mythe et l'homme" - Gallimard, 1938/1994; "L'homme et le sacr" (si alte lucrari), Gallimard, 1950/ 1994 ; DELUMEAU Jean (prefata) si diversi savanti din lumea intreaga - "Le savant et la foi" , Flammarion, 1989, DURAND Gilbert (antropolog , filozof, critic literar) - "Les structures anthropologiques de l'imaginaire" - (vezi index) - "L'imagination symbolique", Presses Universitaires de France, 1964/1993 ; - "Figures mythiques et visages de l'oeuvre", Dunod, Paris, 1992; - "Science de l'homme et tradition" (vezi index); FROMAGET Michel (antropolog) - "L'homme tridimensionnel" , Albin Michel, Paris, 1995; GUSDORF Georges (filozof, critic literar) - "Mythe et mtaphysique", Flammarion, 1984 ; HALL Edward T. (antropolog, etnolog, sociolog) - "La dimension cache", Seuil, 1971; - "Au-delà de la culture", Seuil, 1979; HENRY Michel (filozof) - "La barbarie", Grasset, Paris, 1987; C.G. JUNG (psihanalist) : "L'homme à la dcouverte de son ame" (vezi index) ; - "L'homme et ses symboles,, Robert Laffont, Paris, 1992; - "Mtamorphoses de lame et ses symboles" , Ed. Georg; Paris, 1992; LEVY-BRUHL Lucien - "La Mythologie primitive" si " Le surnaturel et la nature dans la mentalit primitive" - Presses Universitaires de France, 1963; PIAGET Jean ( psiholog) - "Six tudes de psychologie (vezi index) .

INDEX ALFABETIC AL AUTORILOR CITATI :

ARENDT Hannah     - Le système totalitaire - Seuil, Paris, 1972

BATESON Gregory - La peur des anges - Seuil, Paris, 1989

BRETON Andr - Manifestes du surralisme - Gallimard, Paris, 1996

CAMUS Albert      - Le mythe de Sisyphe  - Gallimard, Paris, 1942 / 1994

CHANGEUX J.-P. - L'homme neuronal - Fayard, Paris, 1983

DOSTOIEVSKI F. M. - Le sous-sol - Gallimard /Folio, Paris, 1994

DURAND Gilbert     - Les structures anthropologiques de l'imaginaire - Dunod, Paris, 1992

- Science de l'homme et tradition - Albin Michel, Paris,

ELIADE Mircea    - Le sacr et le profane - Gallimard, Paris, 1965

- L'preuve du labyrinthe - Belfond, Paris, 1985

- Images et symboles - Gallimard, Paris, 1980

- Aspects du mythe - Gallimard, Paris, 1963

- Mythes, rêves et mystères - Gallimard, Paris, 1957 /1993

- Occultisme, sorcellerie et modes culturelles - Gallimard, Paris, 1978

FONDANE Benjamin - La conscience malheureuse - Plasma, Paris, 1979

FREUD Sigmund - L'avenir d'une illusion - Presses Universitaires de France, Paris, 1995

GUENON Ren    - La crise du monde moderne - Gallimard, 1946 /1973

GUSDORF Georges - Mythe et mtaphyisique - Flammarion, Paris, 1984

JUNG C.- G. - L'homme à la dcouverte de son ame - Albin Michel, Paris, 1987

ONFRAY Michel - Trait d'athologie - Grasset, Paris, 2005

PASCAL Blaise    - Penses - Seuil, Paris, 1962

PIAGET Jean    - Six tudes de psychologie - Denol, Paris, 1964

PLATON     - Time - Flammarion, Paris, 1969

TZARA Tristan    - Dada est tatout. Tout est dada. - Flammarion, Paris, 1995