ION BARBU RIGA CRYPTO Sl LAPONA ENIGEL

ION BARBU RIGA CRYPTO Sl LAPONA ENIGEL

Context literar. Poezia barbiana este asemeni unei sfere de gheata cristalizata care se invarteste reflectand trei viziuni lirice ce corespund celor trei tipuri de creatie asumate constient de poet: parnasiana, baladesc-orientala si ermetica. Riga Crypto si Lapona Enigel, I componenta a ciclului Uvedenrode din volumul Joc secund, subintitulata balada, apartine etapei baladice si orientale. Aceasta etapa se caracterizeaza prin intoarcerea poetului catre materialitatea lumii si privirea ei din perspectiva conflictului, in care se angajeaza perpetuu. Anecdoticul baladei este doar un paravan, un pretext pentru aventura lirica a spiritului. Nu dimensiunea legendara conteaza, ci ipostazele cunoasterii. Firul narativ, aparent banal, scenele dialogate cu caracter dramatic, structurarea pe secvente narative organizate intr-o gradare ascendenta, toate acestea sunt elemente specifice baladei. Ceea ce iese din schema traditionala sunt protagonistii neobisnuiti, simbolurile infiltrate prin limbaj si imagini artistice.

Titlul are rezonante livresti si mitologice, actualizand ideea de cuplu celebru care sta sub semnul tragicului.

Teme - motive. Poemul este o poveste de iubire, dar, in acelasi timp, poate fi inteles ca o subtila figurare a doua lumi nepotrivite, a doua tipuri de cunoastere diferite. Astfel, tema baladei este reprezentata de iubirea 'vazuta ca o cale de acces spre intelegerea sensului mai adanc al lumii. Iubirea si cunoasterea se ingemaneaza aici si ii antreneaza pe cei doi intr-o framantare cu sensuri diferite: unul aspira 'spre iubirea domestica, comuna, celalalt spre iubirea spiritualizata sublimata in cunoasterea absoluta. in coerenta conceptiei sale despre poezie, actualizate in acest ciclu, poetul vede dincolo de cuvinte Ideea. Tema este sustinuta de mai multe motive poetice cum ar fi: motivul nuntii/nuntirii, fantanii, visului, ispitirii, somnului.

Structura - compozitie. Sub forma unei povestiri in rama ni se relateaza o nunta imaginara imposibila, in cadrul unei nunti reale, intr-un moment de final, intr-un cadru restrans. Rama este mai mult o atmosfera decat un cadru fizic, pentru ca se urmareste reliefarea starilor de spirit, atmosfera lumeasca de chef, cantecul de lume, ce zice de tainele inimii. Traditia zicerii este invocata de "mtntasid fruntas' care, prin calificativul ce-l primeste, nu pare a fi un om obisnuit. El traieste parca nostalgia unei neimpliniri si isi cauta alinare in cantecul menestrelului, ca intr-o incantatie cu rol purificator. Modalitatea rostirii va fi schimbata, astfel s'e sugereaza ca povestea contine adevaruri general valabile care se actualizeaza in functie de tonul folosit.

Menestrelul nu este doar un mediator, un interpret, ci reprezinta artistul, creatorul care poate intelege mai mult decat transmite cantecul sau la o simpla interpretare. Cantecul este mijloc de initiere in tainele cosmosului uman, iar epitetul larg trimite la multitudinea de sensuri pe care le cuprinde.

in zicerea menestrelului se desfasoara cea de-a doua poveste, a celor doi, veniti din sfere diferite, ceea ce reprezinta de fapt o descifrare si o initiere in conditia umana. Este o alegorie simbolica a drumului de la Nord la Sud, dinspre umbra, somn, spre lumina si spirit, soare si constiinta. Din acest moment se trece de la baladesc la simbolic.

Formula introductiva are rezonante de basm prin implicarea ideii de atemporalitate, dublata de o aparenta localizare: un nord umed, mustind de apa si mucegai ("In pat de rau si-n huma unsa'; "La vecinie tron de roua parca'). Urmeaza doua tablouri scurte ce aduc cateva amanunte despre eroii baladei, Riga Crypto si lapona Enigel, in functie de regnurile din care acestia provin.

Riga domneste peste formele vegetale, dar viata sa este marcata de tragic pentru ca el are aspiratii neintelese de ceilalti. Numele de Crypto poate fi o trimitere la "inima ascunsa', la incifrarea aspiratiilor sale obscure, care il singularizeaza in acea lume, e un univers inchis in sine. Obscura este insasi lumea in care traieste, lume a somnului, a carnii, a instinctului. Nu e iubit si sufera de singuratate, e un incipient nevrotic ce va avea manifestari patologice in cele din urma ■* anticipare lapidara a spectacolului grotesc din final. El e o fiinta a umbrei, a humei, materie increata, in stare pura, sub semnul vegetarii la adapostul umezelii pamantului, dar totusi cu un statut privilegiat'de rege, ce aspira sa isi depaseasca conditia, sa transgreseze dintr-un regn in altul si sa nunteasca cu un reprezentant al lumii umane. Ipostaza a sterilitatii, reprezentant al materiei cufundate in latenta, principiu pasiv, supus legii firii, el insusi este imaginea unei nepotriviri intre trupul plapand de ciuperca si sufletul inclinat spre aspiratiile superioare ale fetei, asa cum remarca Tudor Vianu.

Enigel, nume exotic si diafan, este o fiinta umana mica, linistita si apare gratulata, ca in baladele medievale, cu epitete caracteristice. Ea simbolizeaza lumea ratiunii superioare, echilibrul, iar viata ei se inscrie sub semnul miscarii vazute ca principiu al desavarsirii, ca schimbare cu sens ascendent, cautare si aspiratie catre lumea spiritului. Ideea aceasta este transpusa intr-o viziune transhumanta: "De la iernat la pasunat/ In noul an sa-si duca renii'. Calauzita de aspiratia solara de la gheturile polului spre taramul incalzit de la miazazi, ea reprezinta principiul activ. Iese din sine si se indreapta spre o implinire mai inalta a existentei, spre sudul fertil reproducand simbolic prin miscarea sa ritmurile cosmice.

De fapt, scriitorul alege doua regnuri diferite pentru a sugera imposibilitatea nuntirii celor doua personaje creand astfel cadrul adecvat unei mitologii poetice referitoare la actul cunoasterii, intalnirea celor doi este posibila doar in vis, de aceea spatiul povestii este proiectat in timpul somnului fetei. Visul e un atribut al fiintei umane, simbolizeaza aici calea de acces spre tainele universale, spatiu propice imbinarii fantasticului cu realul. Reprezinta o modalitate estetica de comunicare cu paradoxurile existentei.

Dialogul este un ceremonial magic, dar si ludic, repetat de trei ori. Crypto pune in calea fetei tentatii care sa o convinga sa ramana langa el: ii ofera lumea peste care domneste; ii vorbeste de valorile supreme ale lumii lui: somnul fraged si uitarea, ca un antidot al dorintei de cautare si ii cere sa renunte la drumul pe care a pornit-o. Patosul si afectiunea mimate de riga amintesc de viclenia fiintelor reduse, iar 'exprimarea adversitatii fata de lumea solara, admirata de lapona, o determina pe aceasta sa refuze cu luciditate, desi se simte atrasa de propunere. Crypto are deschidere catre experienta concreta, iubirea consumabila, Enigel are deschidere catre iubirea spiritualizata. Ea parcurge un scenariu initiatic, trece niste probe. Drama e a ei, ea trebuie sa reziste tentatiilor, este vorba de visul ei, de obstacolele ce le are de infruntat fiinta superioara. Prin versurile "Ca o lama de blestem/ Vorba-n inim-ai infipt-o' se sugereaza forta descantecului, a cuvantului ritualizat in formule magice, accentuandu-se totodata vointa si fermitatea fetei careia nu i-a fost usor sa se sustraga tentatiei.

Ideea de cerc vazut ca simbol al perfectiunii este in primul rand sugerata de cuvantul metaforic soarele ce simbolizeaza maestrul initiator. El are rol demiurgic, benefic pentru cei ce detin agerimea ratiunii si ucigator pentru cei ce vor sa isi depaseasca conditia fara a fi inzestrati cu puterea de a o face. El stapaneste peste lumea redata prin imaginea oximoronica "lampi de gheata' ce cuprinde cei doi poli ce definesc esenta lumii aflata sub semnul gandirii: zona realului (lumea ghetii), si zona aspiratiilor (caldura soarelui). Un alt simbol important este cel al ,,svfletidui-fantana' ce semnifica reflectarea, constiinta, dar si setea nepotolita de ideal, o izvorare continua de sete de cunoastere.

Putem afirma ca in poezie se sintetizeaza interferentele perpetue a doua principii sub care se inscrie destinul uman: apolinic si dionisiac. Acestea codifica natura duala a fiintei umane, care oscileaza permanent intre ideal si material, rational si instinctual, cunoastere si traire, viata si moarte. in cartea sa Nasterea tragediei, filosoful Friedrich Nietzsche defineste aceste principii astfel: primul principiu provine de la Apolo, zeu al luminii si al puritatii, al ratiunii, al poeziei si al artelor frumoase; apolinicul reprezinta seninatatea contemplativa, tendinta spre armonie si echilibru, spre imagini frumoase, spre separari si reguli; cel de-al doilea tine de Dionysos, zeu al vinului, al betiei delirante, al iesirii din sine, si presupune instinct, umbra, obscur, spargerea echilibrului, tinde spre unirea contrariilor, disolutia formelor. Apolinicul si dionisiacul nu se pot contopi, ele vor supravietui vesnic in contrarietate, ca doua lumi care se intalnesc din cand urcand, care se provoaca reciproc. in cazul nostru, cei doi eroi stau sub semnul acestor principii: Enigel sub auspiciul apolinic. Crypto sub semnul dionisiacului, iar din confruntarea instinctului si ratiunii, in final ratiunea este cea care triumfa in balada.

Vocea lirica care pledeaza pentru zona luminoasa a spiritului apartine laponei. Ea dezvaluie sensurile, defineste lumea ei prin raportare la soarele (simbol fundamental la Barbu) capabil sa oglindeasca si sa se oglindeasca in constiinta. Omul este expresia constiintei-oglinda, apare aici mitul jocului secund; roata reprezinta un intermediar intre soare si constiinta, ea este oglindirea in sine si in acelasi timp simbolizeaza cautarea perpetua. in strofa urmatoare, umbra si lumina sunt semnele stilizate ale universului uman, contrarii ce se exclud, umbra tine de came, de somn, de visul umed, lumina este semnul perfectiunii, al cunoasterii ultime ce se obtine numai prin spirit.

Lapona il instruieste pe riga despre intocmirea lumii ei si isi expliciteaza astfel refuzul. Fascinatia fetei il duce pe riga la pieire, la situarea sub zodia blestemului. Fiind refuzat, el vrea sa se sustraga tentatiei de a ramane in lumea ei, dar este prea tarziu, riscase deja totul, intrase in zona interzisa, in bataia soarelui care-l va transforma in ciuperca otravitoare care se va insoti cu semenele ei. Riga va ramane in ordinea stabilita a propriei lumi, dar marcat definitiv de aspiratia sa nefireasca. Apartinand unui regn inferior, traind sub impulsul instinctual, gandul devine pentru el "pahar cu otrava''.

Finalul, la suprafata, pare a trimite la o legenda a plantelor otravitoare, dar in profunzime semnifica fiintele alienate, doborate de o aspiratie mult prea mare fata de marginita lor putere.

Metamorfoza este dubla, in sens pozitiv si negativ: prima tine de aspiratia fetei spre, coerenta lumii in care traieste - omului superior ii este dat sa acceada la revelatiile spiritului, iar cea de-a doua este o incercare de depasire a conditiei de om simplu, de trecere intr-o alta lume pentru care nu este inzestrat cu forta vitala, ciuperca accede la o lume care-i neaga natura. De aceea, speranta ca erosul ar dezlega limitele devine iluzorie.

Balada a fost raportata de multi critici la poemul eminescian Luceafarul intr-o foarte scurta privire in paralel putem remarca corespondenta dintre acestea: Enigel preia functia Luceafarului, ea este aspirantul spre cunoastere; Crypto este fiinta inferioara, care aspira spre ceea ce nu-i sta in putere; ispitirea Luceafarului, este transpusa in ispitirea din vis. in invocatiile rigai; in ambele poezii visul este taramul mijlocitor, apare iubirea care tenteaza, dar ispita este depasita; demiurgul este inlocuit de soare, de astru, iar forta de a depasi tentatiile o are Enigel insufletita de ideal, ei nu ii atrage atentia nici o instanta, ci doar lumina ratiunii ii directioneaza gandurile.

Lungimea poemului este o consecinta a descriptivului, a preocuparii pentru concret, evocandu-se o lume pitoreasca de inspiratie autohtona. Prin aceasta arta barbiana se dezvaluie sub forma sugestiei picturale, prospetimii expresiei. El este si poet al cuvantului, nu doar al viziunii.

Barbu da dovada de virtuozitate prozodica. intalnim aici o varietate de rime: rima interioara {langa san, un riga span; fragi, dragi), rima identica {Enigel, Enigel; fel de fel), rima rara {menestrel / Enigel), iar ritmul variaza si tine de intentionalitatile sonore si semantice in acelasi timp.

Analiza stilistica

Privita la nivelul fonetic, poezia contine cateva vocale care marcheaza auditiv unele aspecte: sonoritatea inchisa a vocalelor u, i, din strofele in care se prezinta atmosfera nuntii reale, creeaza o tonalitate melancolica; vocala u apare in cuvinte ce sugereaza intrarea intr-un loc tainic al lumii de huma {ud, sud, crud); vocala o accentuata imprima dinamism in contextele in care este actualizata {fript-o, Crypto, foc, tron). In acelasi timp cu ajutorul acestora se obtine muzicalitatea interioara, cantabilitatea textului ca expresie a rezonantei cu ritmurile cosmice.

Oricine intra in contact cu poezia barbiana ramane blocat in fata nivelului morfo-sintactic care este original si face greu accesibile sensurile poetice, prin constructiile eliptice frecvente, prin intorsaturi de fraza neasteptate, prin cuvinte puse in relatii neconventionale. Inversiuni sintactice: "Mult indaratnic, menestrel'; "Cu foc l-ai zis'; "rai ghiocei', fac ca epitetul sa prevaleze ca sens in fata celui caracterizat, si asta pentru ca accentul nu cade pe epic, ci pe simboluri. Dintre semnele de punctuatie relevante sunt: linia de pauza cu rol de individualizare, fie a unui nume {Enigel), fie a unei idei (" Dar vant si . umbra iar o umfla'); exclamatia imperativa, in primele strofe ce reda uimirea in fata imaginii rigai, tristetea fetei apoi; punctele de suspensie ce marcheaza ezitarea lui Enigel in fata tentatiei, profunzimea ideilor si aspiratiei ei, desprinderea nedorita dintre cei doi (" Pe partea umbrei moi sa treaca ').

Data fiind si lungimea textului, timpurile, si modurile verbale utilizate sunt variate, dar fiecare dintre ele are un rol anume. Astfel, timpul prezent indicativ da impresia de imediatete narativa.

imperativul surprinde dorinta acuta a nuntasului de a asculta povestea, dar puncteaza si povestirea, ca un fel de mentinere a legaturii cu auditoriul (cititorul) sau accentueaza, alaturi de conditionalul optativ, starea dilematica intre tentatie si abstinenta; conjunctivul marcheaza vointa de a face un anumit gest, de a sustine o anumita idee. Desi timpul prezent este predominant, un rol aparte il are si imperfectul narativ folosit cand incepe relatarea posibilei nunti imaginare, perfectul simplu ce marcheaza popasul, visul si innebunirea lui Crypto.

Nivelul lexico-semantic. Asa cum spuneam, miza poetului este simbolul care se ascunde in spatele formelor concrete, si de aici expresivitatea poeziei. Termeni precum menestrel, nunta, ciupearca, lapona, soare, fantana, umbra apartin lumii obisnuite, dar in context devin de simboluri si alcatuiesc sensuri de mare diversitate. Apar termeni contrastanti lumina si umbra, carne si suflet, soare si racoare, roua si gheata desemnand elemente ale celor doua lumi aflate in contrast. Repetarea termenilor in text: verbul a zice se reia in.primele patru strofe si are sens de a canta; termeni ca: fantana, soare, umbra aduc nuante noi in locul in care apar. Opozitiile concentrate in text sunt din campurile semantice ale urmatorilor termeni: uman/nonuman, dinamic/static, uscaciune/umezeala, firav/puternic. Verbul imparatea, vag arhaic, sugereaza lungile inceputuri ale povestii populare, iar forma lui de imperfect asaza totul intr-un timp nedeterminat, etern. Limbajul abstract si livresc al marilor idei se impleteste cu cel colocvial al dialogurilor, mai ales al replicilor ce-i revin rigai.

Receptare critica

"Majoritatea poemelor barbiene si totalitatea celor din ciclul Joc secund nu pot impresiona, in prima instanta, decat prin muzicalitate si ritm, eventual prin absenta legaturilor aparente cu semantica ordinara, precum in pictura nonfigurativa. Sensul propriu comunicarii lirice din poemele lui Ion Barbu scapa intelegerii dupa criterii normate de, bunaoara, poezia traditionala.'

(Lautentiu Ulici, Argliezi, Bacovia, Barbu) (V.R.)