Ion Creanga (1839-1889). Arta narativa

1. Date biografice

S-a nascut in satul Humulesti la 10 iunie 1839. A murit la Iasi la 31 decembrie 1889. Prozator. Fiul lui Stefan a Petrei Ciubotariul si al Smarandei Creanga. Dupa o copilarie lipsita de griji, incepe scoala in satul natal (1847), o intrerupe un an si o continua la Brosteni (1849), Targu Neamt (1853-1854), Falticeni, la "scoala de catiheti" (1854). In 1859 este hirotonisit diacon la Iasi, dupa ce absolvise, cu un an inainte, cursul inferior al Seminarului de la Socola inceput in 1854. Din 1864 urmeaza Scoala Normala de la Trei Ierarhi, al carei director era Titu Maiorescu. Remarcat de acesta, devine institutor. Intra in conflict cu autoritatile bisericesti. Suspendat atat ca diacon, cat si ca institutor (1872), este reprimit in invatamant in 1874. In aceasta perioada se imprieteneste cu Eminescu, atunci revizor scolar, care il determina sa scrie si il introduce in cercul "Junimii". Ca pedagog, impreuna cu alti colegi, publica manuale pentru clasele primare. Aici ii apar si primele povestiri cu caracter didactic. Debutul propriu-zis are loc in "Convorbiri literare" in 1875 cu nuvela Soacra cu trei nurori. Pana in 1878 sunt publicate si celelalte povestiri pe care le citise la "Junimea", bucurandu-se de pretuirea celor prezenti, in special pentru "corosivele" sale. La 1 ianuarie 1881, publica prima parte din Amintiri din copilarie, celelalte parti urmand sa apara la intervale scurte (1881, 1882). Ultima parte apare postum. Moare in acelasi an cu Eminescu, prietenul sau.

2. Universul operei

O lectura integrala a operei lui Ion Creanga evidentiaza, fara putinta de tagada, unitatea acesteia. Fie ca este vorba despre Soacra cu trei nurori, sau despre Capra cu trei iezi, Amintiri din copilarie sau Povestea lui Harap-Alb, patrundem intr-un univers taranesc cu datini si legi nescrise pe care le respecta toti, cu un limbaj inconfundabil prin care autorul individualizeaza personajele. Opera are caracter realist, fie ca ne aflam in lumea povestilor, fie in cea a Amintirilor din copilarie.

In centrul operei sta familia, gospodaria taraneasca, cu idealurile ei de viata, care presupun efort sau incercari ce trec in fantastic. Harap-Alb ajunge sa ii urmeaze la tron unchiului sau pentru ca "asa i-a fost scris de sus", Nica, Oslobanu si Trasnea patrund anevoie in tainele invataturii. Personajele trec prin diferite medii sociale, reale sau fantastice, pregatindu-se pentru viata, aceasta constituindu-se dintr-o succesiune de incercari. Atat povestile, cat si Amintirile din copilarie ajung la deznodamant cand eroul se realizeaza sau se afla in pragul unei mari schimbari.

Personajele circula din povesti in Amintiri si in povestiri. Gigantii au trasaturi omenesti (Gerila, ca si Mogorogea, este vesnic pus pe harta), iar personajele din Amintiri sunt "care gligani, care meliani, unii coblizani, altii hojmalai; Nica Oslobanu avea ciubotele dintr-o vaca, si talpile dintr-alta". Dimensiunea uriasa, vitalitatea personajelor implica eroii, prin atitudini si gesturi, in fabulos. Praznicul de la hramul bisericii, care tinea o saptamana "si numai sa fi avut pantece unde sa pui bucatele", nu este cu nimic mai prejos decat ospatul de la curtea imparatului Ros din Povestea lui Harap-Alb: "ca doar mancare si bautura era acolo, nu saga: da ! ca la o imparatie".

Personajele sunt hilare, grotesti, bufoni, mascarici, cu scopul de a ne inveseli. Dumnezeu, diavolii, Sf. Petru nu au nimic grav. Nici moartea nu este privita in dimensiunea ei tragica. Imaginea vietii este una ideala, omul isi poate depasi conditia intrand in fabulos, intr-un taram vesel si fericit. Amaraciunea sau neimplinirea sunt depasite printr-o atitudine tonica, optimista. Personajele stiu sa faca haz de necaz chiar si in momentele cele mai dificile ale vietii.

Exegetii operei lui I.Creanga au avut opinii diferite in legatura cu particularitatile acesteia. Jean Boutiere, G.Ibraileanu, N.Iorga ,V.Streinu considera ca opera lui I.Creanga are caracter popular. Criticul francez J.Boutiere afirma ca ceea ce incanta in creatia lui Creanga este "coloarea locala". Datinile, superstitiile, obiceiurile tipice zonei il apropie pe scriitorul roman de fratii Grimm, Perrault, Andersen.

Pentru Vladimir Streinu, autorul Amintirilor din copilarie este, de asemenea, creatorul unei opere cu caracter popular: "Hormeric, sau, daca ar fi fost cazul ,ossianic ( nu strica sa ne amintim mereu) insemneaza "ca Homer" sau "ca Ossian", dar in primul rand insemneaza "ca poporul". Si cum popoarele primitive nu difera unele de altele in felul eroic al viziunii lor, s-ar putea vorbi, pentru placerea logicii singure, chiar de anterioritatea in spirit a lui Creanga fata de Homer. Afirmand dar homerismul lui Creanga, ii exprimam inca o data poporanitatea." (V.Streinu, Opera lui Ion Creanga, Editura "Albatros", Bucuresti, 1971).

Studiul lui V.Streinu exprima o atitudine polemica fata de opinia lui G.Calinescu. Acesta vede in Creanga un autor carturaresc, de mare rafinament, a carui opera nu are ecou decat in constiinta cititorilor cultivati. Afirma G.Calinescu: "Placerea starnita de ascultarea scrierilor lui Creanga nu e o placere de recunoastere a adevarului, ci una de rafinament erudit. Nici un om cu gust nu citeste aceasta opera pentru ca sa ia cunostinta de "intreaga intelepciune populara, asa cum a fost cristalizata de veacuri in proverbe si zicatori". Dimpotiva, in loc sa fie educativ, efectul acestei intelepciuni este ilariant. Creanga foloseste un procedeu tipic autorilor carturaresti, ca Rabelais, si in linia lui Sterne si Anatole France, si anume, paralela dusa pana betie, intre actualitate si experienta acumulata." (G.Calinescu, Ion Creanga, Editura pentru literatura, Bucuresti,1964).

Am expus cele doua opinii diferite despre creatia lui Ion Creanga pentru ca la sfarsitul lecturii operei sale si ajutati si de acest curs, sa va formulati propriul punct de vedere. Mentionam de la bun inceput ca informatiile noastre se axeaza pe cele doua capodopere ale autorului, Amintiri din copilarie si Povestea lui Harap-Alb.

Amintiri din copilarie apare intre 1881-1882 in revista "Convorbiri literare", cu exceptia partii a patra care a fost publicata postum, in 1892. Cartea se constituie ca un "roman de formare" (Bildungsroman), personajul principal fiind urmarit din copilarie pana in pragul adolescentei.

Despre copilarie au mai scris C.Negruzzi, A.Russo, V.Alecsandri. Evocarea este realizata in operele acestora din perspectiva omului matur. In opera lui I.Creanga perspectiva apartine copilului care descopera lumea cu candoare.

Identificam in Amintiri din copilarie doua planuri: pe de o parte, este prezentat procesul de formare a lui Nica; pe de alta parte, universul vietii taranesti, scriitorul referindu-se la familie, scoala, biserica. Pe tot parcursul operei monologul alterneaza cu fragmentele dialogate. Copilaria, ca varsta ideala, nu putea fi traita decat intr-un spatiu ideal. Relatia afectiva puternica dintre Nica si satul Humulesti este prezentata in fiecare parte a operei. Humulestiul devine un sat mitic, un spatiu paradisiac catre care adultul se intoarce mereu cu nostalgie. El este evocat in fiecare parte a operei:.

I.            " Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni mai erau in partile noastre, pe cand incepusem si eu, dragalita-Doamne, a ma ridica baietas la casa parintilor mei, in satul Humulesti din targ drept peste apa Neamtului; sat mare si vesel.etc"

II.         " Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat, de crapau matele jucandu-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit..etc."

III.       ".satul Humulesti in care m-am trezit, nu-i un sat laturalnic, mocnit si lipsit de privelistea lumii ca alte sate; si locurile care inconjoara satul nostru inca-s vrednice de amintire. Din sus de Humulesti vin Vanatorii Neamtului, cu samanta de oameni ca aceia care s-au hartuit odinioara cu Sobietzki, craiul polonilor. Si mai din sus, manastirile Secul si Neamtul, altadata fala bisericii romane, si a doua visterie a Moldovei. Din jos vin satele Biostea si Ghindaoanii care injuga numai boi unguresti la carale lor.etc"

IV.       "Cum nu se da scos ursul din barlog, taranul de la munte stramutat la camp si pruncul dezlipit de la sanul mamei sale, asa nu ma dam eu dus din Humulesti."

Chemarea satului natal este realitatea cea mai trainica din opera. Mandria de a apartine unei colectivitati de oameni harnici, dar si veseli il determina pe autor sa se intoarca mereu spre o lume lipsita de griji. Orice plecare din sat este resimtita dureros de Nica, dar una e sa plece la scoala de catiheti de la Falticeni , care este aproape, " cale scurta de doua poste", pe care o parcurge deseori pentru a participa la clacile din Humulesti, si alta e sa plece la seminarul de la Socola, "dupa staruinta mamei", pentru a deveni preot. Plecarea la seminar inseamna o despartire de insasi esenta vietii sale; ea echivaleaza cu despartirea de copilarie. Un timbru elegiac invaluie evocarea acestui moment:

" Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul, in care se oglindeste cu mahnire Cetatea Neamtului de atatea veacuri ! Dragi-mi erau tata si mama, fratii si surorile si baietii satului, tovarasii mei din copilarie, cu cari in zilele geroase de iarna ma desfatam pe gheata si la sanius; iar vara in zilele frumoasa de sarbatori, cantand si chiuind, cutreieram dumbravile si luncile umbroase, prundul cu stioalnele, tarinile cu holdele, campul cu florile si mandrele dealuri, de dupa care-mi zambeau zorile, in zburdalnica varsta a tineretii ! Asemenea dragi-mi erau sezatorile, clacile, horele si toate petrecerile din sat, la cari luam parte cu cea mai mare insufletire. De piatra de-ai fi fost si nu se putea sa nu-ti salte inima de bucurie cand auzeai uneori, in puterea noptii , pe Mihai scripcarul din Humulesti, umbland tot satul cate c-o droaie de flacai dupa dansul si cantand:

Frunza verde de cicoare

Asta noapte pe racoare

Canta o privighetoare

Cu viersul de fata mare;

Si canta cu glas duios,

De picau frunzele jos.

Si canta cu glas subtire,

Pentru-a noastra despartire,

Si ofta si ciripea

Inima de ti-o rupea.

Si cate si mai cate nu canta Mihai lautariul din gura si din scripca sa rasunatoare, si cate alte petreceri pline de veselie nu se faceau pe la noi, de-ti parea tot anul zi de sarbatoare.Apoi lasa-ti, baiete, satul cu tot farmecul frumusetilor lui, si pasa de te du in loc strein si asa departat, daca te lasa pardalnica de inima !"

Intamplarile evocate nu au nimic senzational. Nica se duce la scoala din sat si prinde muste cu ceaslovul, suportand rigorile sfantului Nicolae, incalecat pe calul balan, fuge la scaldat tocmai cand este mai multa nevoie de el in gospodarie si Smaranda il face de ras lasandu-l gol pusca, fura pupaza din tei ca sa nu-l mai scoale dis de dimineata, o ascunde in pod si se duce cu ea la targ ca s-o vanda ; este recunoscut de un batran humulestean care ii da drumul, astfel ca Nica scapa nepedepsit. Desi nu este dornic sa invete, preferand petrecerile cu prietenii din sat, nu-i iese mamei din cuvant si fiecare scoala prin care trece este un permanent motiv de buna dispozitie. Tot ceea ce traieste Nica este tipic varstei:

"Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand ii lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce-a zice."

Mentalitatea naratorului este una populara.

Tendinta spre enorm tine de fabulosul popular. Nica Oslobanu, "cu ciubotele dintr-o vaca si cu talpile din alta", ia parte la un chef unde "sareau stropii de vin de o schioapa in sus". Odata reintors acasa, "se pune cu crestetul pe pat si cu talpele in grinda asa incaltat si imbracat cum era; si ce sa-ti mai vada ochii? Sa nu spun minciuni dar peste o dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce".

Erosul ilustreaza aceeasi conformatie elementara. Nicaieri femeia nu e prilej de ameteala de cuvinte. Lui Nica incepe "a-i mirosi a catrinta" destul de repede. Participa, alaturi de fete, la claci si la una dintre ele ii scoate Mariucai din san un soarece; cand merge la scaldat:

"ma trageam incetisor pe-o coasta, la marginea baltii, cat mi ti-i moronul si ma uitam la piciorusele cele mandre ale unor fete, ce ghileau panza din susul meu".

Erotismul capata uneori infatisare licentioasa. Dorind sa nu plece la Iasi, Nica se gandeste sa se calugareasca, fiindca:

".peste "Piciorul Rau" spre "Cararea Afurisita" dintre Secu si Agapia din deal.toata vara se aude cantand cu glas ingeresc:

Ici in vale la parau

Mielusa lui Dumnezeu !

Iar cate -un glas gros raspunde:

Hop si eu de la Durau,

Berbecul lui Dumnezeu.

Caci fara sa vreau, aflasem si eu pacatosul cate ceva din tainele calugaresti, umband vara cu baietii dupa.bureti, prin partile acele, de unde prinsesem si gust de calugarie.Stii, ca omul cuprins de evlavie".

"La instinctul conservarii, manifestat ca miscare retractila sau mai totdeauna ca tanjeala de urs dupa barlogul parasit, la instinctul sexual oarecum animalic, adica aproape poruncit, functional si deci nevinovat, se poate oricand adauga interesul, tot atat de categoric afirmat, al foamei." (V.Streinu, op.cit.).

Dascalii de la Falticeni au nostalgia meselor de Craciun, pentru ca atunci pot manca "costitele de porc afumate", "chiste si buft umplut, trandafiri usturoieti si slanina de cea subtire, facute de casa, taiete la un loc, fripte bine in tigaie". Oslobanu "mananca cat septesprezece". Nici pofta de baut nu este mai mica. La "cinstita crasma la fata vornicului din Radaseni" se bea vin de Odobesti in cani mari de lut. Trebuie sa mentionam ca aceste instincte vor fi personificate in Povestea lui Harap-Alb.

Ceea ce da farmec Amintirilor din copilarie este modul in care se povesteste. Naratorul stabileste o permanenta relatie de comunicare cu ascultatorii.

Prima trasatura a stilului lui I.Creanga este oralitatea. Marci ale oralitatii sunt:

a) "si" narativ;

b) formule de limba vorbita: "nu-i vorba", "vorba sa fie", "sa nu spun minciuni", "si dupa cum am cinste a va spune", "si asa";

c) interjectii : "of", "na", "mai", "he, he";

d) imprecatii: "pughibale spurcate", "manca-i-ar pamantul sa-i manance" ;

e) expresii idiomatice (grupuri sintactice devenite fixe cu vremea si avand un inteles figurat): "a se duce pe apa sambetei", " a strica orzul pe gaste", " a purta lumea pe degete", "a se face praf si pulbere";

f) numarul mare de proverbe care sunt introduse in naratiune prin formula: "vorba ceea", "Nu plateste bogatul, ci vinovatul", "nu poti opri vantul, apa si gurile oamenilor", "un nebun arunc-o peatra in balta, si zece cuminti n-o pot scoate";

g) zicale, introduse, de asemenea, tot prin sintagma "vorba ceea", "nu aduce anul ce aduce ceasul", "zi-i lume si te mantuie", "sa nu dea Dumnezeu omului cat poate duce";

h) frazele rimate

i) folosirea diminutivelor cu sens augmentativ

O particularitate a artei narative este viteza de desfasurare a faptelor. Interesul epic al naratiunii e pretutindeni singura preocupare a autorului. Nu vom intalni in Amintiri din copilarie nici descrieri, nici analize ale starilor sufletesti. "Fara descrieri de natura si fara nici un fel de sentimentalism, el are de povestit numai fapte ce se insira repede ca intr-un film cinematic. Grija povestitorului este sa nu intarzie in descriptii si analize, sa dea drum liber evenimentelor, sa impresioneze cu cel asupra caruia se afla si sa pregateasca pe cel urmator. In amintiri ca si in basme, densitatea epica este mijlocul lui dintai , cu care isi supune ascultatorii. Creanga invarteste iute un cinetoscop, ale carui proiectii exclusiv epice seamana cu dezvoltarile romanului de aventuri. La noi nimeni n-a realizat mai suveran epicul pur". (V.Streinu, op.cit.)

Formele verbale abunda:

"Si eu fuga, si ea fuga, si eu fuga, si ea fuga, pana ce dam canepa toata palanca la pamant; caci, sa nu spun minciuni, erau vro zece-douasprezece prajini de canepa, frumoasa si deasa cum ii peria, de care nu s-au ales nimica. Si dupa ce facem noi trebusoara asta, matusa, nu stiu cum, se incalceste prin canepa, ori se impedeca de ceva, si cade jos. Eu, atunci, iute ma rasucesc intr-un picior, fac vro doua sarituri mai potrivite, ma azvarl peste gard, de parca nici nu l-am atins, si-mi pierd urma, ducandu-ma acasa si fiind foarte cuminte in ziua aceea."

Desi nu realizeaza portrete ale personajelor care populeaza universul Amintirilor, unele din acestea devin memorabile prin capacitatea autorului de a retine un aspect esential in numai cateva cuvinte. Dascalul Iordache, "farnaitul de la strana mare", "clampanea de batran ce era; s-apoi mai avea si darul suptului", "fata Irinucai este balcaza si lalaie, de-ti era frica sa innoptezi cu dansa in casa", "mos Vasile era un carpanos s-un puiu de zgaraie-branza, ca si matusa Marioara", lui popa Buliga i se zice si Ciucalau si el apare "tamaiet si aghezmuit gata des-dimineata. Dumnezeul sa-l iepure!"

Atmosfera care se degaja la lectura Amintirilor din copilarie este de buna dispozitie. Personajele au mereu chef de vorba, este pusa pe sotii. Intre vorbirea personajelor si vorbirea naratorului nu se poate face nici o diferenta. De altfel, V.Streinu afirma, in studiul deja mentionat, ca "prototipul acestor oameni este Creanga insusi, cu viziunea lui fabuloasa, cu neintreruptul joc vocal, euforic, mucalit si de o naiva viclenie."

Umorul este o alta particularitate a operei. Umorul este sanatos, contaminant. El a fost numit "voie buna" sau "jovialitate", pentru ca "rasul lui e o petrecere pe seama limitelor naturii omenesti, care sunt in primul rand limite proprii, ale celui ce rade, si numai in al doilea rand sunt si ale altora"(V.Streinu, op.cit.). Iata , de exemplu, un episod petrecut la Falticeni:

"Popa Buliga, desi era batran, daca vede ca ni-i treaba de-asa, unde nu-si pune poalele antereului in brau, zicand:

-Din partea mea, tot chef si voie buna sa va dea Domnul, fiilor, cat a fi si-ti trai !

Apoi zvarle potcapul deoparte, si la joc de-a valma cu noi, de-i palalaiau pletele. Si tragem un ropot, si doua, si trei, de era cat pe ce sa scoatem sufletul din popa. Si asa l-am vlaguit, de-i era acum lehamete de noi."

Gratuitatea umorului este evidenta, oricare ar fi fragmentul cu care am exemplifica.

In perioada marilor clasici, opera lui I.Creanga aduce o prospetime unica. Oamenii cultivati de la "Junimea" sunt fermecati de povestirile sale si de rafinamentul limbii moldovenesti. Cu o mentalitate taraneasca evidenta, pe care contactul cu lumea oraseneasca nu a alterat-o deloc, I.Creanga este un scriitor gustat de filologi, de oamenii cu pregatire pentru ca ei percep si subtilitatea artei narative, si umorul.

TEST DE AUTOEVALUARE nr.10:

STUDIU INDIVIDUAL:

3. Povestea lui Harap Alb, sugestii de lectura si analiza

Va propunem in cele ce urmeaza un mod de lectura a basmului cult Povestea lui Harap-Alb.

Povestea lui Harap-Alb de I. Creanga este un basm cult in care poate fi usor recunoscuta structura basmului popular. Originalitatea creatiei lui I. Creanga consta in amestecul de real si fabulos. G.Calinescu afirma ca "efectul literar vine din originala alaturare a miraculosului cu cea mai specifica realitate si e din campul comicului". In opinia criticului, "contrastul dintre starea sociala si vorbire este frumos in sensul bufon al comediei".

In Povestea lui Harap-Alb pot fi identificate particularitati ale basmului popular:

o       opozitia bine-rau,

o       prezentarea unor intamplari fantastice si a unor personaje imaginare,

o       triumful binelui asupra raului.

Iata insa si cateva aspecte care deosebesc basmul lui Ion Creanga de basmul popular:

In "Povestea lui Harap-Alb" tema confruntarii binelui cu raul este subordonata temei centrale, si anume norocul, implinirea destinului. Mezinul craiului este predestinat sa devina imparat in locul Imparatului Verde, pentru ca are noroc. Sfanta Duminica este personajul prin al carui glas se face auzita tema:

" -De unde dai, milostivul Dumnezeu sa-ti deie, zise baba, si mult sa te inzileasca, luminate craisor, ca mare norocire te asteapta. Putin mai este, si ai sa ajungi imparat, care n-a mai stat altul pe fata pamantului asa de iubit, de slavit si de puternic."

Eroul din basmul popular ramane neschimbat pe tot parcursul desfasurarii actiunii, in timp ce Harap-Alb evolueaza de la "boboc in felul sau", deci naiv, la imparatul iubit, care a ajuns acolo pentru ca a facut experienta celor multi si necajiti.

In basmul popular nu putem vorbi despre o anume amprenta stilistica. In "Povestea lui Harap-Alb" naratiunea cuprinde numeroase marci ale oralitatii si este plina de umor. Personajele basmului lui I.Creanga vorbesc si se comporta taraneste, in ciuda apartenentei lor sociale inalte. Naratorul nu ezita sa-si faca simtita prezenta si recurge uneori la folosirea persoanei intai:

"Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa ascultati."

sau:

"Si mai fost- au poftiti inca: crai, craiese si-mparati, oameni in sama bagati, s-un pacat de povestariu, fara bani in buzunariu."

Cercetatorul rus V.I.Propp ( Morfologia basmului) a observat stereotipia basmelor. El identifica in structura basmelor mai multe functii (functie = "fapta savarsita de un personaj si bine definita din punctul de vedere al semnificatiei ei pentru desfasurarea actiunii"). Acestea sunt parti componente fundamentale ale basmului si pot fi urmarite si in Povestea lui Harap-Alb.

I. constructia subiectului

Actiunea basmului se desfasoara intr-un spatiu si intr-un timp nedeterminate, la fel ca si in basmul popular:

"Amu cica era odata intr-o tara un craiu, care avea trei feciori. Si craiul acela mai avea un frate mai mare, care era imparat intr-o alta tara, mai departata."

Naratorul este omniscient si relateaza evenimentele cronologic. Povestirea apartine unui martor care ia parte la evenimente si le impartaseste tuturor ce s-a petrecut.

In Povestea lui Harap-Alb identificam, la fel ca si in basmul popular, o situatie initiala: craiul primeste de la fratele sau, Imparatul Verde, o scrisoare prin care ii cere sa-l trimita pe unul dintre feciorii sai pentru a-i urma la tron, intrucat nu are decat fete. Echilibrul, linistea din familia craiului sunt tulburate, caci unul dintre fiii craiului va trebui sa plece pentru totdeauna ca sa implineasca voia unchiului sau.

Subiectul basmului poate fi prezentat, tinand cont de succesiunea functiilor:

l. Unul dintre membrii familiei pleaca de acasa: Dupa esecul fratilor mai mari care nu au reusit sa mearga mai departe de pod, mezinul craiului se hotaraste sa-si incerce si el norocul, pentru a spala rusinea fratilor sai. Sfatuit de Sfanta Duminica, fiul cel mic al craiului ii cere hainele, armele si calul sau din tinerete pentru a putea pleca la drum. Ajuns sub pod, nu se sperie de ursul care ii iese inainte si pe care incearca sa-l loveasca. Sub laba de urs se ascudea insusi craiul, care voia sa-si puna fiul la incercare.

2. O interdictie este specificata eroului: Fiul cel mic al craiului este sfatuit de tatal sau sa nu aiba de-a face cu spanul si cu omul ros : "Numai tine minte sfatul ce-ti dau: in calatoria ta ai sa ai trebuinta si de rai si de buni, dar sa te feresti de omul ros, iara mai ales de cel span cat ii pute; sa n-ai de-a face cu dansii, caci sunt foarte sugubeti."

3. Interdictia este incalcata: Speriat de dificultatea drumului, mezinul accepta in cele din urma sa se insoteasca cu un span, pe care il ia ca sluga.

4. Raufacatorul obtine informatii asupra victimei sale: Spanul afla incotro se duce fiul cel mic al imparatului.

4. Raufacatorul incearca sa-si insele victima pentru a pune stapanire pe ea sau pe averea ei: Motivand ca apa pe care o are la el este "bahlita", Spanul coboara intr-o fantana ca sa aduca alta proaspata si pretinde ca nu ar vrea sa mai iasa de acolo, atat este de racoare. Tentat de Span, fiul cel mic coboara si el in fantana ca sa se racoreasca, dar acesta il inchide inauntru si ii cere sa-i spuna cine este, de unde vine si incotro se duce. Fiul craiului ii da toate informatiile si este transformat in sluga. Spanul i se substituie:

"Si de azi inainte, eu sa fiu in locul tau nepotul imparatului, despre care mi-ai vorbit, iara tu, sluga mea".

Totodata Spanul ii da si un nume:

"De-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb; aista ti-i numele, si altul nu."

6. Eroul este pus la incercare: Odata ajunsi la Imparatul Verde, Spanul si Harap-Alb iau parte la viata de la curte. Dornic sa obtina cat mai multe salate din gradina ursului, Spanul il trimite pe Harap-Alb sa i le aduca. Acesta este ajutat de Sfanta Duminica si aduce la imparatie o multime de salate. A doua incercare la care il pune Spanul este sa aduca pietrele nestemate de pe cerb. Si de aceasta data Harap-Alb este ajutat de Sfanta Duminica si reuseste sa-i implineasca Spanului dorinta. Cea mai dificila proba la care Spanul il supune pe Harap-Alb este s-o aduca pe fata imparatului Ros. Si de aceasta data el va fi ajutat de cal. In drumul spre Ros imparat, Harap-Alb va ocroti niste furnici, de la care primeste o aripa miraculoasa, si va face stup unui roi de albine, alegandu-se si de la acestea cu o alta aripa. Ii ia cu el pe Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Si Imparatul Ros il supune la mai multe probe pe care reuseste sa le duca la bun sfarsit ajutat de prietenii sai, dar si de furnici si de albina. Imparatul Ros este nevoit sa-i dea fata.

7. Eroul se intoarce: Facand cale intoarsa, Harap-Alb reuseste sa dejoace planurile fetei imparatului Ros ajutat tot de cal.

8. Pretinsul erou formuleazaa pretentiile sale neintemeiate: Harap-Alb o aduce pe fata Imparatului Ros si Spanul este atras de frumusetea ei.

9. Falsul erou este demascat: Fata Imparatului Ros le spune tuturor ca Harap-Alb este adevaratul nepot al Imparatului Verde.

10. Eroul are de facut fata unei grele incercari: Infuriat ca Imparatul Verde a aflat cine este adevaratul sau nepot, Spanul ii taie capul lui Harap-Alb.

11. Raufacatorul este pedepsit: Calul il omoara pe Span.

12. Eroul capata o noua infatisare: Fata Imparatului Ros il readuce la viata pe Harap-Alb.

13. Eroul se casatoreste si se inscauneaza imparat: Harap-Alb si fata Imparatului Ros primesc binecuvantarea Imparatului Verde si se casatoresc.

In Povestea lui Harap-Alb, la fel ca si in basmul popular, identificam formulele specifice acestei specii: formula de inceput:

"amu cica era odata intr-o tara.",

are rolul de a-l avertiza pe ascultator ca patrunde intr-o lume imaginara, in care spatiul si timpul sunt nedeterminate. Formula de mijloc:

". ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este",

are rolul de a sustine ritmul povestirii si de a mentine viu interesul ascultatorilor pentru intamplarile ce urmeaza. Formula finala lipseste din basmul lui Ion Creanga, fiindca naratorul sterge in mod deliberat granitele dintre real si fantastic, sugerand similitudinea dintre cele doua lumi:

"Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo be si mananca, iara cine nu, se uita si rabda."

II.     Personajele

Conform teoriei lui Propp, in Povestea lui Harap-Alb identificam urmatoarele tipuri de personaje:

eroul - Harap-Alb,

donatorii: craiul, furnica, albina,

ajutoarele: Sfanta Duminica, prietenii lui Harap-Alb, calul,

raufacatorii: Spanul, Imparatul Ros.

Sugestii de caracterizare a eroului:

In comparatie cu Fat-Frumos, eroul basmului popular, care este de la inceputul pana la sfarsitul actiunii viteaz, curajos si inzestrat cu insusiri iesite din comun, Harap-Alb evouleaza, este surprins transformandu-se in urma unor experiente de viata.

Modalitati de caracterizare:

Caracterizare directa:

Sfanta Duminica i se adreseaza cu "luminate craisor"; Spanul ii spune la cea de-a treia intalnire, "sarmane omule", apoi, dupa ce il inchide in fantana, "fecior de om viclean" si "pui de vipera"; naratorul afirma despre el ca este "boboc in felul sau".

Caracterizare indirecta:

-Fapte si comportament:

v     lipsit de ambitie pleaca pentru a spala rusinea fratilor mai mari:

"Fiul craiului cel mai mic, facandu-se atunci ros cum ii gotca, iese afara in gradina si incepe a plange. In inima sa, lovit fiind in adancul sufletului de apasatoarele cuvinte ale parintelui sau";

v     educat in spiritul respectului petru cei mai in varsta, obisnuit sa asculte de ceea ce i se spune

".tata mi-a dat in grija, cand am pornit de-acasa, ca sa ma feresc de omul ros, iara mai ales de cel span, cat ii pute; sa n-am de-a face cu dansii nici in clin , nici in maneca";

v     bun la suflet si generos

"-Tine, matusa, de la mine putin si de la Dumnezeu mult"; "Si cand sa treaca un pod peste o apa mare, iaca o nunta de furnici trecea si ea tocmai atunci podul. Ce sa faca Harap-Alb? Sta el oleaca si se sfatuieste cu gandul: "<Sa trec peste dansele, am sa omor o multime; sa dau prin apa, ma tem ca m-oiu ineca, cu cal cu tot. Dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu, decat sa curm viata atator gazulite nevinovate>";

v     isi respecta cuvantul dat: tace si indura, fara sa-i spuna Imparatului Verde ca este adevaratul sau nepot;

v     lipsit de curaj: se vaicareste si isi plange de mila de fiecare data cand Spanul il mai supune la o proba:

" -Asa este, maicuta, raspunse Harap-Alb, cufundat in ganduri si galban la fata, de parca-i luase panza de pe obraz. Spanul vrea sa-mi rapuie capul cu orice pret. Si de-as muri mai degraba, sa scap odata de sbucium; decat asa viata, mai bine moarte de o mie de ori !";

v     probele pe care le duce la bun sfarsit ajutat de cal, de Sfanta Duminica, de Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila, de furnica si de albina au valoare initiatica si formativa

v     -relatiile cu celelalte personaje: cu Spanul: ascultator, supus, isi intra in rolul de sclav, are onoare si isi respecta cuvantul dat; cu calul se comporta ca si cum i-ar fi prieten, la fel cu cei cinci monstri simpatici care il insotesc la curtea Imparatului Ros.

-limbajul este taranesc:

"-Asa; cu ajutorul lui Dumnezeu si cu al sfintiei-voastre, raspunse Harap-Alb , am izbutit, maicuta, sa facem si acum cheful Spanului, ramanere-as pagubas de dansul sa raman, si sa-l vad cand mi-oiu vede ceafa; atunci, si nici atunci, ca tare mi-i negru inaintea ochilor!"

-semnificatia numelui: structura oximoronica a acestuia; harap= om cu parul si pielea de culoare neagra; alb = pur , inocent, naiv

Sugestii de caracterizare a raufacatorului: Spanul

- intruchipare a raului; viclenie;

- ii da un nume eroului care, pana la episodul iesirii din fantana, era fara identitate;

- il provoaca pe erou sa-si dezvaluie latentele, sa devina om de actiune, asa cum trebuie sa fie un imparat;

- are un comportament neobisuit dupa ce il supune pe Harap-Alb, nu-l omoara, motiv pentru care a fost considerat complice al craiului si al calului in formarea eroului;

Ajutoarele:

- Sfanta Duminica: personaj prin a carui voce se formuleaza tema basmului - soarta :

".pentru ca ti-a fost scris de sus sa-ti fie data aceasta cinste";

desi sfanta, recurge la practici magice; are intotdeauna solutii pentru a-l scoate pe Harap-Alb din situatiile dificile in care-l pune Spanul.

- Gerila, Flamanzila, Ochila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, "simbolizari ale fortelor si anomaliilor naturii", "pacate veniale (scuzabile, fara gravitate) ale omului", "au perfectia simturilor unor animale, care, mai putin dotate cu operatiile cerebrale si recunoscand superioritatea omului, se supun". (G.Calinescu, Estetica basmului )

I. Modurile de expunere

Naratiunea: Intamplarile sunt prezentate cronologic, exista un singur fir epic. Acestea se succed cu rapiditate. Naratorul nu descrie si nu analizeaza, fiind preocupat excusiv de relatarea intamplarilor. Ritmul alert al naratiunii se datoreaza numarului mare de forme verbale. Faptul obisnuit de viata capata proportii hiperbolice, in timp ce grandiosul, monumentalul este redus la dimensiuni obisnuite. Apare "prezentul epic" pe care V. Streinu, exeget al creatiei lui I.Creanga, il considera "timpul estetic care se naste intre povestitor si ascultator".

Dialogul: Naratorul simte deseori nevoia sa reprezinte faptele. Personajele sunt lasate sa se prezinte singure, sa-si exprime opiniile.

Descrierea: nu apare deloc.

II.     Arta narativa

Limbajul folosit atat de narator, cat si de personajele basmului este popular. Nu se poate face nici o deosebire intre felul in care vorbeste naratorul si felul in care vorbesc personajele. De exemplu, naratorul relateaza:

"Fiul craiului, vazandu-se prins in cleste si fara nici o putere, ii jura credinta si supunere intru toate, lasandu-se in stirea lui Dumnezeu, cum a vre el sa faca".

Iata acum o replica a Sfintei Duminici:

"-Cate a dat Dumnezeu, Harap-Alb, zise Sfanta Duminica; asa a trebuit sa se intample, si n-ai cui banui; pentru ca nu-i dupa cum gandeste omul, ci-i dupa cum vre Domnul".

Limbajul este presarat cu regionalisme, ceea ce face ca Povestea lui Harap-Alb sa se individualizeze atat de basmul popular, cat si de alte basme culte.

Principala trasatura a stilului in basmul lui I.Creanga este oralitatea. Naratorul este in relatie permanenta de comunicare cu un interlocutor, pe care il implica in evenimentele relatate, caruia i se adreseaza spontan. Marci ale oralitatii identificate in Povestea lui Harap-Alb sunt:

formule de limba vorbita: "in sfarsit", "vorba sa fie", "ti-ai gasit"

propozitiile exclamative: "ce sa va spun mai mult !"

repetitia: "mai merge el cat merge"

numarul mare de interjectii: "iaca", "hai", "teleap"

frecventa comparatiilor: "Spanului ii merge gura ca melita", "Fetele imparatului priveau la verisor cum priveste canele pe mata, si li era drag ca sarea-n ochi."

expresiile idiomatice (grupuri sintactice devenite fixe cu vremea si avand un inteles figurat): "a se duce pe apa sambetei", "a strica orzul pe gaste", "a se face praf si pulbere" etc.

proverbele si zicatorile introduse in naratiune sau in dialog prin sintagma "vorba ceea": "Capra sare masa, si iada sare casa", "Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale", "Apara-ma de gaini, ca de cani nu ma tem", "La unul fara suflet trebuie unul fara de lege".

frazele rimate: "Harap-Alb le multameste s-apoi pleaca linistit. Fata vesel ii zambeste, luna-n ceriu au asfintit. Dar in pieptul lor rasare. Ce rasare? Ia un dor; soare mandru, luminos si in sine arzatoriu, ce se naste din scanteia unui ochiu farmacatoriu !"

imprecatii: "al dracului sa fii cu tot neamul tau !", "dormire-ati somnul cel de veci "

folosirea diminutivelor cu valoare augmentativa buzisoare, caldurica, trebusoara

reluarea subiectului: "Harap-Alb vede el bine unde merge treaba", "Si gandesc eu ca din cinci nespalati cati merg cu Harap-Alb i-a veni el vreunul de hac"

- frecventa dativului etic (marca a implicarii naratorului, dar si a ascultatorului): "Si odata mi ti-l insfaca cu dintii de cap, zboara cu dansul in inaltul ceriului, si apoi, dandu-i drumul de acolo, se face Spanul pana jos praf si pulbere".

anacolutul: "Putin mai este, si ai sa ajungi imparat, care n-a mai stat pe fata pamantului asa de iubit, de slavit si de puternic".

O alta particularitate a basmului "Povestea lui Harap-Alb" este     umorul. Cateva surse ale bunei dispozitii :

- limbajul si comportamentul taranesc al personajelor contrasteaza cu starea lor sociala (imparati, crai, Sfanta Duminica): Imparatul Ros i se adreseaza astfel lui Harap-Alb: "Stapanu-tau, ca stapanu-tau; ce ti-a face el, asta-i deosebit de basca, zise imparatul, uitandu-se chioras la dansii. Ieie-va macar si pielea de pe cap, ce am eu de-acolo? Insa pe mine cautati sa nu ma smintiti: fata si ochii din cap, caci atat vi-i leacul; v-ati dus pe copce, cu toata smichiria voastra".

- intorsaturile de fraza: "Si cum ajung, o data intra buluc in ograda, tussese, Harap-Alb inainte si ceilalti in urma, care de care mai chipos si mai imbracat, de se taraiau atele si curgeau oghelele dupa dansii, parca era oastea lui Papuc Hogea Hogegarul"

- situatii comice: cearta prietenilor lui Harap-Alb in casa inrosita in foc in care au fost inchisi, razbunarea calului pe fiul craiului, desi il recunoastea de stapan.

TEST DE AUTOEVALUARE nr.11:

STUDIU INDIVIDUAL: