Ion Creanga in timp si spartiu. Realismul.

Ion Creanga in timp si spartiu. Realismul.

Desi nascut la Humulesti,langa apa Ozanei, deci la limitele din vale ale peisajului, povestitorul face parte dintr-o familie de 'munteni' si a copilarit intr-o geologie care se intinde pe malul stang al Siretului, din Maramures in Transilvania si in Moldova despartite doar de vaile inguste prin care curg piezis inspre Siret, printre peretii de stanca granitosi. Moldova, Bistrita, Trotusul. Muntii sunt inalti trecand de doua mii de metri. Cu toate acestea, in afara de anume povarnisuri repezi, acesti munti cu valurile lor cupoliforme pe care le fac coborand spre ape sunt accesibili.

Daca ar fi sa caracterizam locul in elementele sale, in primul rand vine 'piatra', incepand cu stanca si bolovanul si sfarsitul cu prundul. Muntele e calcaros si friabil, dar mai puternica decat el este apa care este forta impetuasa care-si taie drum printre pereti de piatra, tarand dupa sine bolovanii si copacii, factorul fluent. Un al treilea element 'mai tare decat bronzul', in aceste locuri este 'lemnul'. Povarnisurile sunt acoperite, lasand la o parte jnepii si ienuparii,de armate negre de brazi, printre care norii se tarasc ca aburi.Sunt privelisti asemanatoare si in alte parti, insa casele sunt de zid.Aici ca si pe versantul celalalt, locuintele, bisericile sunt chiar din barne. O casa trebuie infipta bine in povarnis, ca sa scape si de navala puhoaielor si de rostogolirea bolovanilor. Casa Irinucai de la Brosteni, neindeplinind aceste conditii a fost sparta de un bolovan cu care copii se jucau in varful dealului.

'Amintirile ' sunt o epopee a satului si o atitudine a sensibilitatii, o acceptare a vietii, in ecourile ei, profund umane, cu filozofia ei resemnata. Umorul lui Creanga este insusi umorul vietii, al acestui fenomen organic, in care durerea si bucuria, raul si binele, prostia si inteligenta, umbra si lumina se imbratiseaza alternativ, ca s-o exprime in toata realitatea' (Pompiliu Constantine seu ).(!}

Fantasticul lui Creanga este epicizat si senin, el creaza un univers linistitor, reconfortant prin dirijarea spre biruinta raului. Pentru Creanga realitatea prima este basmul insusi,punctul sau de plecare. Recreerea sau prelucrarea eposului epic se cheama in permanenta la realitatea terestra. Personajele sale fac totul parca sa evadeze din fantastic. Dominanta este senzatia ca el transforma realist fantasmele folclorice, le face faniliare pamantului moldovenesc.

Basmul este transferat nu in imaginatia copilului, ci intr-a taranului, nu in bucuriile si in spaimele infantile,ci in obiceiurile, credintele si superstitiile framantatorului de pamant.

La Ion Creanga, nu numai ca este umanizat dar la acest nivel, tipurile lui au un comportament, gesture, o psihologie, o mentalitate si un limbaj ce amintesc de eroii din 'Amintiri din copilarie' deci o lume concreta, taraneasca, humulesteana. Maria sa imparatul Ros se uita 'de-a mirarea' la petitori, iar in alta imprejurare 'cauta prin asternut' sa vada ce 1-a piscat de i-a stricat somnul. Atitudinile lui n-au rigiditatea traditionala, nu sunt maiestoase ci familiare, taranesti.

Harap-Alb, cel mai fantastic personaj, din basmul lui Creanga are atitudinile unui om obisnuit. E curajos, e ajutat de toata lumea si iubit pentru ca e bun si prietenos, zboara cu calul pana la nori, dar moare de frica. Este o fiinta superioara, un erou, dar rabda persecutii si nedreptati pentru ca si-a dat cuvantul de om sa taca. Trece prin mai multe incercari fantastice dar dispera si ar vrea sa-si curme viata ca un muritor slab;cucereste o iubita pentru altul, dar e rusinos ca o fata mare cand acessta ii sageteaza cu privirea. Un Danila Prepeleac este istet in intrecerea cu dracul pe care-1 biruie si ii alunga dar e nepriceput insa la treburi cum e cel mai prost gospodar.Un Stan Patitul face contract cu dracul, dar nu-si vinde sufletul, nu se incarca de aur si nici nu se face imparat.Ramane in satul lui, cu ograda cea mai instarita si tot cu nevasta lui cea necredincioasa, dar nu mai vinovata decat orice femeie de pe lumea asta. O capra fantastica, cu niste iezi, tot atat de fantastici, se razbuna pe lup, dar daca o asculti vorbind, parca auzi o cumatra din orice sat romanesc, cuprinsa de ura fata de dusmani si o mama, ca oricare mama de pe lume, care-si iubeste odraslele.

Personajele lui Creanga nu capata forme feerice sau inspaimantatoare, caci toate ispravile fantastice nu ti le poti inchipui pe taramul unei lumi fantastice sau in vis, ci numai in limitele unui sat, ca orice sat romanesc de la poalele muntelui.

Nu lipsa imaginatiei feerice sau grotesti (un asemenea peisaj putea imprumuta de la altii sau ii putea gasi in preajma Humulestilor), nu incapacitatea descrierii cu notatii vizuale sau auditive, ci numai tendinta continua de a fauri realist o constructie imaginara, numai conceptia sa originala de autohtonizare a fantasticului 1-a condus. Creanga topeste aurul basmului universal si toarna modelul basmului romanesc. Drumul creatiei sale nu este de concret la fantastic, de la concretul limitat la universalul imaginar nelimitat al copilului cum se gaseste la un alt fauritor de basme Hans Christian Andersen, ci de la fantastic la concret, de la general la particular, de la feericul la inspaimantatorul univers imaginar autohton romanesc, de la imaginea difuza a unei inchipuiri spatiale la pajistea satului nostru de la munte.

La Anderson calatoresti in real, dincolo, in fantastic si vis, chiar daca te intorci de unde ai plecat. Basmul real este escaladat de cel fantastic, pe cand la Ion Creanga exista o asemenea fuziune incat realul este implicat fantasticului.Fantasticul este convertit realist si astfel este transmis ascultatorului.

Spre deosebire de basmul traditional in care fantastical si miraculosul predomina, la Creanga acesta lipseste aproape cu desavarsire. Pot fi considerate elemente fantastice calul, Pasari-Lati-Lungila, craiasa albinelor insa celelalte personaje sunt construite prin raportare la uman.

Harap-Alb este un individ cu trasaturi umane. El plange cand ii dojeneste parintele sau, se manie si loveste cu fraul in cap ca un flacau de la tara, rapciuga de cal grebanos care se intindea sa manance jaraticul, este pacalit de Span pentru ca era 'boboc in felul sau la treburi de aiste', se dovedeste 'slab de inger' si 'mai fricos ca o femeie' cand se duce in Padurea Cerbului, 'se bate cu mana peste gura' uimindu-se de sinistrul de Ochila, are simtul umorului, petrecand pe seama tovarasilor de drum si a posnelor lor.

Omeneste se poarta si insotitorii lui Harap-Alb. Cand fata imparatului Ros se preface intr-o pasarica si zboara peste cinci straji, Ochila ii vorbeste lui Pasarila astfel:

'Mai, fetisoara imparatului ne-atras butucul.A dracului zgatie de fata'

Cautand-o, Pasarila-Lati-Lungila 'bojbaie' prin toate buruienile, 'cotrobaie' pe dupa stanei si o 'gabuieste' in spatele Lunii, asa cum Nica gabuia pupaza in scorbura.Caracteristica lui Creanga este localizarea fantasticului.Prin detalii realiste, lumea fabuloasa coboara intr-un plan de ezistenta care poate fi localizat geografic si istoric. Personajele de la Harap-Alb la tovarasii lui se comporta taraneste si vorbesc moldoveneste.

Realismul basmului provine din: prezentarea unor tipologii Spanul(tipul parvenitului), Harap-Alb (tipul viteazului); limbajul popular ce confera autenticitate; Harap Alb si fata imparatului Ros sunt construiti deopotriva din calitati si defecte; personajele sunt din categorii sociale diferite (saraci, imparati).

Desi este basm, prin infatisarea atat de taraneasca a lumii evocte, 'Povestea lui Harap-Alb' apare ca un mic roman de aventuri cu subiect fabulos. Basmul urmareste formarea unui tanar in contact cu experienta vietii, intamplarile prin care trece si incercarile la care e supus sunt modalitati de formare a trasaturilor lui dominante.

Eroul trebuie sa ajunga imparat, dar nu inainte de a dovedi ca merita. Drumurile si actiunile pe care le savarseste ii reliefeaza vrednicia, curajul, loialitatea, puterea, intelepciunea; ii invata ce inseamna suferinta; ii desavarsesc cunoasterea cunoasterea oamenilor. Scopul este limpede sintetizat de unul dintre personaje: 'Cand vei ajunge si tu odata mare si tare, ii cauta sa judeci lucrurile de-a fir-a-par si vei crede celor asupriti si necajiti, pentru ca stil acum ce e nacazul'.

Ideea esentiala a povestirii este astfel profound populara. Cand stii 'ce e nacazul' inseamna ca te-ai lovit de toate complicatiile vietii si prin acestea ai dobandit o scara a valorilor umane. In viziunea populara viata instruieste,dar mai ales educa. Ea este o scoala fara gres.

Acesta este mesajul 'Povestii lui Harap-Alb', realizat prin perspective umanismului popular si cu mijloacele folclorului romanesc.

In toate povestile sale, Ion Creanga improvizeaza pe marginea schemei universale a basmului o imagine a vietii taranesti ue altadata cu tipurile ei morale,cu traditiile si obiceiurile ei, cu comportamentul si limbajul ei specific. Puterea de sugerare prin detalii, prin amanunte revelatoare, a acestei vieti este atat de mare, incat basmul nu mai poare ti repovestit tara pierderi si n-ar putea circula in variante ca in folclor. El trebuie citit ca opera culta, apartinand unui artist superior inzestrat.

Povestitorul humulestean introduce prezente cu puteri supranaturale, apartinand miraculosului crestin: Dumnezeu,Sf Petru, Sf Duminica, etc. Sunt personaje descinse, trup si suflet, din literature hagiografica. Supranaturalul mai apare sub forma de animale, pasari, insecte cu miraculoase puteri fizice, cerebrale sau magice cum sunt: calul lui Harap-Alb, ursul (pazitorul salatilor), cerbul incarcat de diamante, capra cu 'iezisorii cucuieti', lupul cu grai ascutit, 'cocoselul' cu punguta lui, albinele si furnicile recunoscatoare. Sunt fiinte inchipuite care populeaza universul folcloric. Datorita acestui fapt Creanga gigantizeaza si fantasteaza universul intreg.

Caracteristic pentru arta naratorului roman este si frecventa unui alt procedeu. In actiunea fantastica personajele humulesteanului au si atribute necomunicate, sugerate numai. O plonjare in inefabilul miraculosului ni se pare aceea piatra aruncata, ca din intamplare, de povestitor, prin mimarea incapacitatii de a se exprima. Chirica, dracul din 'Povestea lui Stan Patitul', stie ce face si 'cum face' de intocmeste claca dracilor sau se lauda: 'am facut ce stiu eu' ca Ipate san u fie recunoscut in sat sau la nunta; cocosul nazdravan iese din haznaua cu bani'el stie pe unde'; padurarul din'Tovestea lui Harap-Alb''stie ce face, ce drege' de-i aduce cateva salati imparatului; acelasi imparat 'nu stie' sa explice de ce este periculos cerbul'dracul mai stie ce are'; Dumnezeu si Sf. Petru merg pe drum de tara vorbind'ei stiu ce', iar dracul se strecoara in odaia lui Ivan Turbinca ' el stie pe unde'. Desigur, Creanga isi inchipuie un ascultator atent, present si plin de intrebari si atunci cauta sa scape de el prin aceste raspunsuri.

Este o schimbare de la explicatia absurdului care i s-a impus lui ca scriitor, mereu cu gandul la cititor. Eschivarea nu este neputinta, ci disociere umoristica prin care isi declina responsabilitatea. Este de presupus ca povestitorul isi da seama ca se intinde la vorba si atunci reteaza fraza, mimand conciziunea.

Oricum, ori una, ori alta, cert este ca el foloseste acest procedeu in tata unor intamplari extraordinare, greu de explicat, absurde. Mimeaza imposibilitatea comunicarii, clipind din ochi cu siretenie, aruncand indoiala asupra puterii supranaturale care ar realiza minunea. Orice staruinta, orice amanunt ar diminua, de altfel, din absolutul si mai ales din enigma fantasticelor aventuri. Procedeul lasa frau liber imaginatiei ascultatorului, iar fantastical capata un infinit de ipostaze care fecundeaza povestirea.

La Creanga, in lumea fantastica, infatisata sau doar sugerata, nu domina numai legea gigantizarii proportilor reale, ci isi face loc si alta lege, anume aceea a reducerii fantasticului la proportiile reale, umane sau subumane. Dumnezeu si Sf. Petru sunt diminuati la starea unor calatori infricosati de toanele lui Ivan, mereu turmentat. Sfanta Duminica si Sfanta Miercuri devin niste sarmane babute, pot fi bune si milostive cu oamenii buni; diavolii pot fi stalciti in bataie, inghesuiti intr-o turbinca miraculoasa de soldat. Acestia pot fi atat de prosti, incat sa-1 procopseasca si sa-1 insare pe om ca sfrijitul de Chirica pe Stan Patitul. Aici se regaseste o ciudata fata a mitului faustian.Acest drac ajuta pe om ca urmare a ispasirii unei greseli fata de legea tartarului, luand in in schimb 'talpa iadului', o vrajitoare, semena lui pamanteana. Omul este ajutat si eliberat de drac. El nu se salveaza singur.

Putem presupune ca la cutia surprizelor fantastice Creanga potriveste doua chei ale supranaturalului: aceea a exagerarii, a gigantizarii starilor si calitatilor umane si aceea a reducerii la scara umana a ideilor si a credintelor supranaturale, amplificate de miraculosul crestin sau de imaginatia populara. Modalitatea specifica fantasticului din opera scriitorului isi are explicatia ei.

Universul sau epic isi are corespondenta intr-o lume folclorica ilustrata de geniul popular. Basmul implica o mai mare diversitate. Fantasticul la Creanga este mai disponibil, mai deschis supranaturalului popular, intins si variat in continut si in mijloace artistice. Aceasta modalitate specifica nu exclude insa contributia originala, adaosurile si, mai ales, selectarile de motive intentiile umoristice si sublinierile satirice din proza complexului povestitor moldovean.

La Creanga nu se poate vorbi de o identitate a elementelor geografice, etnografice si biografice in tesatura povestilor fantastice. In aceasta privinta, prozatorul roman integreaza modul de viata al poporului, pastrand imprecizia eposului folcloric cu caracterul lui universal, atemporal. Realismul sau este de un tip deosebit. Este o modalitate de prezentare in conformitate cu sensul etic al vietii, cum sublinia si G. Calinescu.

Comportarea personajelor fantastice este una reala, dupa tiparul reactilor umane cunoscute de povestitor.

Scriitorul roman construieste epic si structureaza psihologic. Schitele folclorice devin personaje insufletite, expressive tipuri umane, ca in nuvela si in roman. Fara sa descoperim o identitate de biografii umane indaratul intruparilor fantastice sau locuri geografice in peregrinarile lor putem vorbi, totusi, de o ruralitate nationala degajata din arta humulesteanului.

Schema folclorica prinde viata in scrisul lui Creanga pentru ca este incarcata de modalitatea de gandire si felul de trai al unui tip uman: taranul roman.Capra vorbeste ca o taranca autentica, plina de durerea pierderii copiilor sai, dar si ca o razbunatoare care plateste o nedreptate facuta.

Povestitorul integreaza tipologic, dar pastreaza bine dozajul elementelor sugestiv particulare, pana la atitudine si gest.Cuprinsa de suparare, capra nu uita, de pilda, gestul caracteristic, marunt al lupului curtezan, care-i 'facea cu maseaua'.

Un exenplu de tratare realista a naratiunii este si cel al comportarii celor cinci personaje fantastice, care se iau la cearta cand sunt inchise de imparatul Rosu in camera de arama incinsa de foc.

Realismul lui Creanga se adanceste necontenit, parcurgand rapid drumul de la relatarea mitica, schematica, spre scene din viata cu particularitati constructoare de oameni adevarati ai lumii fixice si morale. Adancirea realismului la Creanga vizeaza insa si o a doua realitate. In sfada aceasta de prieteni, ca si in batjocura cu care sunt intampinate personajele fantastice de catre Harap-Alb, nu se identifica rezultatul unor stari psihologice directe, ci mimarea acestora pana la joc. Cearta si persiflarea intre prieteni nu sunt decat scene mimate, jucate. Efectul nu este mahnitor ca in comedia antica ci este inveselitor. Simtim ca ne aflam intr-o situatie de falsa mandrie a interlocuitorilor. Scena jucata nu este infruntare ci tachinare. Aceasta ii poate surprinde numai pe orasean. Cel care a trait la tara a putut fi martor la asemenea jocuri in care flacaii se iau la harta inchipuita, un duel al vorbelor unde isi arunca cele mai grozave injurii in hohotul de ras al celor din jur. Veselia lor este provocata de osteneala interlocuitorilor de a-si gasi cele mai pitoresti mijloace verbale de provocare.

Aceasta dubla intentie, strecurata realist la Creanga, nu ramane inchisa pentru notatiile critice privind relatiile sociale, traditionale sau comportamentale invechite ale unei conceptii ruginite de viata.

Atitudinea omului modern se vadeste in modul de trai vadit, suprapus si opus celui existent. La o privire mai atenta povestile ilustreaza critic relatiile de familie in casa taranului ('Fata babei si fata mosneagului', 'Soacra cu trei nurori'). Aspectul real al neintelegerilor in gospodarie, al tendintelor tiranice de dominatie ale soacrei sau al neascultarii sfaturilor parintesti duce nu la implicatii de tragedie,ci de parodie. Nu lipseste nici tabloul aspru al relatiilor dintre categoriile sociale, de ambianta medievala in contextul lor specific: stapan - sluga ('Povestea lui Harap-Alb') sau boier - taran ('Punguta cu doi bani'). Pe stapanul cu drepturi absolute de viata si de moarte asupra celui care-1 slujeste ii auzim in 'Povestea lui Harap-Alb': 'Eu stiu, mosule ca sluga e sluga si stapanu-i stapan; si-a mantuit vorba Mie unuia stiu ca nu-mi sufla nimeni in bors;cand vad ca mata face marazuri, ti-o strang de coada de mananca si mere padurete, caci n-are incotro '

In comedia fantastica 'Povestea lui Stan Patitul ', invoiala dintre boier silpate este o exagerare dar se pleaca de la o realitate sociala cand pentru secerarea sutelor de hectare taranul se alegea cu cat putea duce in spate el si nevasta. Povestitorul este ispitit de rasturanare situatiei, una inchipuita, dorita, poate, de orice taran, dar, oricum, plina de haz, cand la strangerea recoltei boierul si nu taranul este acela care nu ramane confuz. Resortul pe care apasa aici Creanga nu este acela al dreptatii sociale, ci al situatiei comice la care duce un asemenea raport social rasturnat. Alternativa in care boierul sa ramana in paguba pare ca, inveselea, peste masura, pe taran. Aceasta veselie o urmarea si povestitorul moldovean. Nu sa incrispeze fruntea sis a indarjeasca pumnul taranului, ci sa-1 faca sa rada de boierul pacalit. Realitatea romaneasca este subliniata in retorica marelui artist. Ea nu e limitata la notatii geografice si etnografice, ci prin forme tipice morale si si sociale. Sursele reale au suferit un inalt grad de prelucrare, de elaborare, incat ele, la stadiul de simbol la care au ajuns, nu pot fi identificate cu usurinta nici de persoane care au respirat acelasi aer si au batut aceleasi drumuri ca si marele scriitor. Sunt desigur exceptii, putine la numar, care indica precis meleagurile natale. Ele nu constituie insa niciodata un cadru epic. Ca referinte, ele vizeaza uneori traditii si superstitii existente pe teritoriul nostrum dar cu semnificatii universal valabile. Alteori, aceleasi indicatii concrete privesc momente si monumente ale istoriei noastre care au capatat valoare de simbol, ca in pedeapsa pe care o da moartea lui Ivan Turbinca, spunandu-i ca are sa-1 lase sa

traiasca vesnic: 'cat zidul Gol iei si Cetatea Neamtului'. Lectia aceasta de vag temporal a invatat-o Creanga din esenta mitica a basmului popular unde nedefinirea geografica si istorica este caracteristica. Si nu este o exagerare daca spunem ca o asemenea poarta deschisa spre universal se datoreste si acelei dispozitii artistice care, nelegata de repere descriptive, lasa frau liber inchipuirii creatoare de multiple imagini si viziuni personale in mintea cititorului sau ascultatorului, devenit el insui creator active. Ceea ce nu impiedica - si acesta este unul din secretele povestitorului - ca viziunile si imaginile acestea active sa fie piscuri sublimate ale unei existente autohtone romanesti. In genere personajele lui Creanga nu sunt eroi, nici modele de umanitate. Nici unul dintre protagonistii basmelor si 'Amintirilor' nu declanseaza lupta dreapta directa nici cu sabia, nici cu buzduganul, nici cu tranta.Ei biruie cu inteligenta, mobilizand in jurul lor forte de tot felul, valorificand energii neutilizate, desteptand potentialuri care altfel s-ar pierde, s-ar irosi.

Majoritatea povestilor lui Creanga incep intr-o ambianta rustica de tip humulestean, cu preocupari de acolo. Declansarea conflictului se petrece in zona problemelor care vor constitui 'romanul taranesc' al literaturii noastre.

Creanga va fi cel dintai mare scriitor care va trasa jaloanele universului taranesc in chip distinct, autonom, realist, va duce limbajul satului in literatura, in constructii artistice maxime, elaborate dupa tiparele folclorice.

Asadar, Creanga isi deschide majoritatea povestilor intr-un cadru strict authentic, taranesc, la nivelul de viata si de problematica din epoca sa, pe care apoi ii va extinde in 'Amintiri'. Elemente specifice basmului: cadrul fantastic, personaje ireale, relatii si fapte inexistente in planul real, intervin mai tarziu, ele sunt, daca se poate spune, proiectarea in planul fantastic de catre eroi a solutiei pentru care ei se zbat. Lucrul se petrece atunci cand au epuizat toate posibilitatile aflate la indemana lor si s-ar parea ca nu mai exista rezolvare. Doi oameni si-au dorittoata viata un copil dar nu 1-au avut; iata-i singuri, in pragul batranetii fara nici o speranta. De ce neaparat un copil? Pentru ca taranul are nevoie de sprijin la batranete cand nu mai poate munci. Ne aflam in cadrul unei autentice probleme de viata obisnuita - dar acesta este inceputul din 'Povestea porcului'. Cand nimic din planul real nu-i mai poate salva pe cei doi oameni, se iveste 'solutia', prin interventia miraculoasa a basmului. Nuvela realista propriu-zisa isi muta actiunea in lumea, existenta numai in inchipuire a dezideratelor, visului, fabulosului.

In 'Fata babei si fata mosneagului' e la fel. Doi oameni ramasi vaduvi, destul de tineri, fiecare cu cate un copil, s-au casatorit, fara a mai avea copii. Problema autentica in astfel de cazuri e cearta pentru mostenire, aceea pe care M. Preda avea s-o analizeze in 'Morometii'. Mosul e blajin, el s-ar impaca cu situatia, fiacre din cei doi parinti lasand ce fuseese al sau copilului propriu; fata babei si baba vor insa si ceea ce avea mosul si-i gonesc fata ca sa le ramana lor si bruma ce era a lui.

'Punguta cu doi bani ' porneste de la o situatie identical dar fara copii, cand intre cei doi soti se isca neintelegeri la utilizarea partii proprii cu care venise fiecare in noua casnicie. Toate acestea sunt situatii de nuvela realista a universului satesc, nu de basm.

'Danila Prepeleac' e mai simbolica intr-o privinta, in prima parte, dar fara sa se departeze deloc de cadrul satului si de structura nuvelistica.Nenorocosul Danila nu e un prost, ci un istet, lipsit deocamdata de experienta in ele lumii, el ar vrea sa-si lichideze dintr-o data necazurile printr-o afacere, printr-o combinatie, printr-o ''lovitura' ca Lefter Popescu din 'Doua loturi', toate incercarile iesindu-i pe dos, din cauza ca el nu se pricepe pur si simplu in materie si atunci unul sau altul ii inseala. Taranul facand comert la targ - iata o cale pe care Ion Creanga nu o vede rezolvand problemele satului, cum nici tatal sau, negutatorul de sumane, nu izbutise o viata sa se salte in nevoi, desi batea toate targurile 'cu cotul subsuara dupa cumparat sumani cum i-i negustoria ', Danila, complet ruinat, incearca sa se sustina cu ajutorul fratesc pana o gasi ceva nai lesnicios;imprumutul se soldeaza insa cu un dezastru total si personajul se vede nu numai ruinat dar si datornic toata viata.Ce-i ramane de facut? Danila nu are cum pricepe ca situatia e datorata unor cause mai adanci decat nenorocul sau naivitatea lui, el nu isi poate cauta dreptatea prin violenta, cum facusera cele trei nurori in 'Soacra cu trei nurori ' caci toate schimburile de mai-nainte le facuse de buna voie crezand ca el era in castig desi, pentru ca fusese inselat putea trece la insurgenta justitiara. Cu frate-sau nu poate ajunge la cearta caci, cum spunea Creanga in 'Amintiri', in intamplarea cu canepa si ciresele: 'Stricaciunea se facuse iar vinovatul trebuia sa plateasca.Vorba ceea :nu plateste bogatul, ci vinovatul !' Danila n-are cu ce plati - deci, ca si fata mosului, ajunsa in impas, ca si cocosul, el isi ia lumea in cap. Basmul incepe de aici incolo; pana aici e nuvela identica tabloului si lumii din 'Amintiri'.

Creanga realizeaza o originala si foarte evidenta confluenta a nuvelei cu basmul cult, in care partea fiecaruia dintre genuri ramane distincta, aproape de sine statatoare. El incepe ca orice scriitor realist in prima parte a prozei realiste, inaugurate inca de N. Filimon si de inaintasii Alecsandri si Costache Negruzzi. Dinu Paturica, ipocrit si talhar, urca pe scara sociala - dar el apartine clasei pe atunci in ascensiune; Danila Prepeleac, cinstit, curat sufleteste, incercand si el ca si Paturica transferuri de bunuri - coboara, ajungand la saracia extrema.

Stan Patitul porneste de la situatia lui Danila si daca n-ar fi dracusorul de Chirica sa-1 ajute, n-ar scoate-o nici el la capat, de vreme ce e nevoit sa lucreze in dijma la boier.Danila insusi, infrant cu relatiile materiale cu oamenii, tot cu participarea diavolului isi rezolva in sfarsit problemele, biruindu-1 in inteligenta, in planul spiritual.

Ion Creanga ramane personalitatea cea mai puternic legata de sursele populare ale fantasticului, de fabulosul popular. Nuvela realista initiala isi muta la Creanga sensurile intr-un plan fantastic, de la un moment dat, devenind profetica, anticipativa in viziuni de substanta populara.

Analiza fantasticului popular si in alte basme ale lui Creanga: 'Povestea lui Harap-Alb', 'Fat-Frumos fiul iepei' va duce la aceeasi concluzie generala, acestea doua situandu-se la inceput in planul fictiunii.

'Ivan Turbinca' va alterna cu staruinta planul real cu cel fantastic, pana la depasirea definitive a planului nuvelei realiste in favoarea basmului folcloric. Personajul ramane insa mai apropiat de cel al nuvelei, adica real ca si Danila sau Stan Patitul, decat de lumea basmului.

Prin aceasta integrare a nuvelei in basm, sau a acestuia in nuvela realista, Creanga se impune ca primul scriitor roman care adduce in literature problematica taraneasca autentica a epocii, care zugraveste un erou taran de anvergura erou de drama rezolvat optimist prin mutarea in planul fantastic, unde oricum intervin rezolvari favorabile pentru el.

Arta narativa a lui Creanga este aceea a folosirii elementelor 'retardante' din epica traditionala atat pentru a implini sirul peripetiilor ireale, cat si pentru a vizualiza 'realist', scenarizandu-le pe cele mai incompatibile cu realitatea.