RASCOALA

RASCOALA

Context literar. Rascoala este un roman obiectiv. Din punctul de vedere al continutului, faptele sunt prezentate cronologic, in cauzalitatea lor, naratiunea fiind astfel una liniara. Ca element de tehnica literara, trebuie mentionat ca naratorul unui roman'obiectiv este omniscient si omniprezent.

Rascoala a aparut in 1932 si reprezinta creatia de maturitate a scriitorului, dupa doua romane care il impusesera ca prozator de exceptie: Ion (1920) si Padurea spanzuratilor (1922).

Tema rascoalei din 1907 fusese tratata in literatura noastra si mai inainte. in diferite nuvele, in romane {Domnul deputat. 1921, de V. Demetrius si Les cltardons du Baragan, 1925, de Panait Istrati). in schite si poezii.

Un exercitiu in vederea constructiei epice care e Rascoala, l-a reprezentat Craisqrul Horia, reconstituire a rascoalei din 1784 a romanilor din Transilvania.

Specificul speciei. Rascoala poate fi citit ca o continuare a romanului Ion, si ca o carte-document datorita informatiei ample pe care ea se bazeaza si care construieste o viziune realist-naturalista asupra rascoalei.

Titlul este simbolic si el sugereaza acele intamplari marunte, motivatii, framantari sau nemultumiri care s-au acumulat in sufletele taranilor si au izbucnit intr-o miscare ampla, sociala, rascoala.

Tema este rascoala taraneasca din 1907.

Rezumat

Primul volum al romanului, Se misca tara!, incepe cu sosirea lui Titu Herdelea (personajul din romanul Ion) in casa boierului bucurestean Grigore Iuga, a carui sotie, Nadina, era ruda indepartata cu sotul Laurei Herdelea.

Invitat de Grigore luga la conacul parintesc de la mosia Amara, Titu ia cunostinta cu "problema taraneasca' si devine martorul unor evenimente catastrofale.

Fapte marunte fac sa creasca spiritul de revolta printre tarani. Arendasul Cosma Buruiana inventeaza un furt si, la ordinele boierului Miron luga, jandarmii ii bat pe tarani cu brutalitate; Nadina vrea sa-si vanda mosia, taranii vor s-o cumpere ei si s-o parceleze, dar Miron luga le face concurenta vrand s-o cumpere el pentru a reface domeniul initial al familiei; in preajma sarbatorilor de iarna, oamenii n-au lemne sa-si incalzeasca locuinta si nici malai pentru mamaliga.

O serie de intamplari, aparent marunte, sporesc indignarea taranilor: automobilul Nadinei calca cocosul babei Ioana.; soferul il trage de urechi pe copilul lui Pavel Tunsu care nu voia sa se dea la o parte din drum din fata masinii; lui Ignat Cercel i se ia porcul din ograda fiindca n-a platit birul; Aristide, fiul arendasului Platamonu, o siluieste pe fata lui Chirila Paun.

Nemultumirea celor multi o exprima mai intai invatatorul Dragos, arestat din porunca lui Miron luga. in sate se zvoneste ca niste calareti pe cai albi aduc porunca lui voda de a se imparti pamanturile celor ce muncesc.

Scanteia rascoalei se aprinde brusc. Taranii, inarmati rudimentar cu coase, topoare etc., aprind conacele, sparg hambarele si ii pedepsesc pe cei care i-au oprimat.

Primul este omorat Miron luga, boierul autoritar si inflexibil, linsat de multimea dezlantuita; Nadina, nora lui, este violata si sugrumata. Aristide Platamonu este pedepsit chiar de catre tatal fetei care fusese necinstita; plutonierul Boiangiu este batut de Serafim Mogos, Triton Guju si altii; colonelul Stefanescu este numai izgonit din sat, daci se da voie sa plece cu trasura pentru ca era batran si avea trei fete de maritat.

Scriitorul descrie magistral psihologia multimii, caracterul spontan al revoltei, faramitarea actiunii in actiuni concrete, individuale. Taranii incendiaza conacele, taie firele de telegraf, isi disputa intre ei jafurile.

Ultimele doua capitole ale romanului descriu represiunea rascoalei, in fruntea unui batalion de razboi se afla maiorul Tanasescu si prefectul Baloleanu. Ei vin sa restabileasca stapanirea boierilor pe mosiile Amara, Ruginoasa, Barlogu, Babaroaga, Gliganii, toate din judetul Arges.

Taranii sunt condusi de Petre Petre, venit din armata. Obsedat de ideea ca ar putea fi omorat, Tanasescu le comanda soldatilor foc in plin. Represiunea e continuata individual cu judecarea fiecarui rasculat si pedepsirea lor imediata: Trifon Guju si Toader Strambu sunt executati pentru Miron luga si pentru Nadina; Luca Talaba, Lupu

Chiritoiu si Ignat Cercel sunt batuti; Niculina, fiica preotului Nicodim, este lovita cu cravasa chiar de catre maiorul Tanasescu, pentru ca indraznise sa ridice cadavrul tatalui ei, ucis de un glonte ratacit.

Prezent la aceste atrocitati, Titu Herdelea, ziaristul venit de la Bucuresti, isi exprima revolta, dar nu poate impiedica nedreptatile.

Structura - compozitie. Romanul e alcatuit din doua parti: Se misca tara! si Focurile, impartite, la randul lor, in cate sase capitole: Rasaritul, Pamanturile, Flamanzii, Luminile, Friguri, Vestitorii, apoi Scanteia, Flacari, Focul, Sangele, Petre Petre si Apusul.

Subiectul evolueaza pe doua planuri, care prezinta doua clase sociale aflate in conflict: taranimea asuprita si marii latifundiari.

In prima parte a romanului, actiunea evolueaza lent, intamplarile se acumuleaza, sentimentul revoltei creste treptat; in partea a doua ritmul este alert, evenimentele sunt sangeroase. Primul volum prezinta intamplari din primavara pana in toamna, iar al doilea - din toamna pana in primavara.

Si in Rascoala exista aceeasi simetrie compozitionala ca si in Ion sau Padurea spanzuratilor. inceputul cartii prezinta o discutie in trenul care mergea spre Capitala. Ilie Rogojeanu, un arendas din Dolj, le vorbeste celor prezenti, printre ei aflandu-se si Grigore luga, despre taranul roman ,, care in realitate e numai rau si prost si lenes '.

Romanul se termina cu o intalnire, pe peronul garii din Bucuresti, intre acelasi Ilie Rogojineanu si Grigore luga, dupa rascoala. Arendasul e multumit ca a scapat cu fata curata "de furia talharilor'.

Instantele comunicarii (autor, narator, personaj). Pentru aceasta carte autorul s-a documentat intens, fie in presa timpului, fie cercetand legi si documente administrative, fie - in fine - reconstituind direct intamplarile prin discutii cu martorii oculari si supravietuitorii represiunii din 1907.

Naratorul este omniscient, obiectiv, relatand la persoana a IlI-a. Desi creeaza individualitati, Rebreanu exceleaza in descrierea personajului colectiv.

Cititorul este in fata unui document care da impresia de autenticitate prin arta reconstituirii.

Caracterizarea personajului colectiv

Asemeni lui Costache Negruzzi sau Duiliu Zamfirescu, Liviu Rebreanu descrie in roman un mare numar de personaje, din medii diferite, dar cea mai buna realizare a sa este personajul colectiv.

De la individualitati bine conturate, prozatorul prezinta o imagine sugestiva a colectivitatii, taranii actionand si gandind ca un singur individ.

Ascultand discursul prefectului Boerescu, taranii sunt parca un singur trup, o singura expresie si imaginea unui singur gand: " Taranii

ascultau si-l priveau nemiscati cu ochi ca de sticla. Sutele de fete, cu aceeasi expresie, pareau a fi ale aceluiasi cap, cu aceleasi ganduri si simtiri, un singur si acelasi om in infinite exemplare

in prezentarea rascoalei, termenii generici afirma miscari sinergetice. Alteori, ideea de colectivitate este sugerata prin metonimii: coase, topoare, bete devin unelte personificate.

Pentru exemplificare, selectam termenii colectivi din scena prezentarii taranilor la conacul lui Miron luga: cativa oameni, tipete, glasurile speriate, injuraturi si amenintari, miscarea multimii, cativa, oamenii, zeci de bete, in mijlocul taranilor, multimea framantata, urletele, injuraturile imbaiate, taranii, racoriti sau flamanzi etc.

Particularitati stilistice. Creator epic, Rebreanu e interesat, sub raport stilistic, de exactitatea exprimarii, de adecvarea stilului la structura personajelor. Metaforele sunt la el rareori banale, comparatiile - fara a fi frecvente - au, in schimb, expresivitate: "Multimea, framantata ca o balta rascolita de o furtuna naprasnica' sau "In izbucnirea de furie ca un trasnet clocit mult intre nori si cazut fara obisnuitele tunete si fulgere pregatitoare'.

Multimea verbelor arata ca autorul pune accentul pe actiune: ,, batranul Miron luga, fara cunostinta, ramase in picioare in mijlocul taranilor care, indesandu-se sa-l loveasca, parca-l sprijineau sa nu cada. '

Un procedeu frecvent folosit de scriitor, atunci cand reproduce vorbirea taranilor, este elipsa. intreruperea vorbirii este determinata fie de factorii interni, inhibitori (timiditate, dificultati de exprimare), fie de factori externi care impun prudenta. Taranii n-au curajul sa exprime ceea ce doresc si de aceea vorbesc cu subintelesuri: "- Bati coasa, Trifoane, ori⁹ intreba Leonte fara mirare.'; "Rabzi, rabzi si oftezi pana nu mai poti s-apoi '; "Din iarna asta nu-i chip sa iesim. Ori murim, ori...' sau ,, Apoi pana n-om pune mana pe topoare nici noi n-om '

in stilul lui Rebreanu acest procedeu atesta excelenta cunoastere a sufletului taranesc.

Receptare critica

"Romancier de tip monumental, Liviu Rebreanu se alatura cu lumea lui, lumea spatiului specific national romanesc, celor mai mari creatori din literatura universala in domeniul romanului, lui Balzac si Zola, lui Tolstoi si Solohov, lui Verga si lui Reymont, lui Thomas Mann si lui Galsworthy.'

(Alexandru Piru, Liviu Rebreanu)

"Romanul Rascoala de Liviu Rebreanu este o opera ce apartine realismului.'

(Valeriu Cristea, [O suprarealista misterioasa], in Liviu Rebreanu)

Fragment semnificativ comentat

,, in marginea satului taranii trepadau de nerabdare, umpland soseaua si imprejurimea. Cu fetele rosii, cu ochii inflacarati asteptau si se indemnau ca la o nunta mare. Toti aveau de spus cate ceva, ca si cand ceilalti n-ar fi stiut nimic sau nici n-ar fi fost de fata, si toti spuneau acelasi lucru si aproape cu aceleasi cuvinte. Uneori, arar, se facea liniste si atunci toti se simteau cuprinsi de o infiorare apasatoare pe care incercau apoi s-o alunge cu alte urlete mai navalnice parca le-ar fi fost frica tuturor sa nu se trezeasca dintr-6 betie fericita. '

Textul face parte din capitolul XI al romanului, Petre Petre. Masa de tarani asteapta la marginea satului sosirea soldatilor. Descrierea prezinta personajul colectiv, nediferentiat, unitar in gesturi si atitudinii. El este identificat o singura data ("taranii'), dupa care el este dedus din formele verbale (asteptau si se indemnau) sau inlocuit cu prenumele nehotarat toti, repetat de trei ori.

Nu se rostesc cuvinte clare, desi "toti aveau de spus cate ceva'. Este asteptarea infrigurata dinaintea inclestarii finale. Descrierea este panoramica. Cateva metonimii (,, cu fetele rosii, cu ochii inflacarati'), precizarea "alte urlete mai navalnice', comparatiile ("ca la o nunta mare', "parca le-ar fi fost frica') arata nelinistea rasculatilor.

Stilul este cenusiu, lipsit de expresivitate, in acord cu maniera obiectiva de relatare. (G.A.)