Limba scrisa si limba vorbita, doua entitati distincte cu reguli proprii

Limba scrisa si limba vorbita, doua entitati distincte cu reguli proprii

Omul comunica. Orice gand, orice traire si-o indreapta spre altcineva. Atunci cand nu este nimeni prin preajma, isi comunica siesi, impartindu-se in doua, fiind de dragul vorbirii, in acelasi act, si emitator si receptor. Cantitativ, omul de astazi comunica cu altii mai mult decat semenii lui de odinioara. Are posibilitati tehnice de a-si accesa interlocutorul oricind, oriunde si de a-i vorbi prin webcam, de parca l-ar avea, intradevar, in fata. Dar calitativ? Poate el sa comunice la fel de intens ca omul de altadata, poate avea aceeasi placere a rostirii vorbei si a ascultarii, a atngerii sau a invaluirii cu privirea, in conditiile tehnologiei recente? S-a schimbat ceva esential, recognoscibil ca indice de progres, de la comunicarea orala fata in fata - aceeasi din vremuri indepartate pana in prezent - la comunicarea orala mediata tehnic?

Comunicam prin limba, o limba cunoscuta de toti vorbitorii. O limba reprezinta un sistem abstract, complex, de comunicare verbala intre oameni. In afara de forma orala (limba vorbita), bazata pe articularea de sunete, limbile actuale au in general si o forma grafica, limba scrisa. La baza oricarei limbi se afla cuvantul ca unitate elementara de transmitere a unui inteles. Conceptele comunicate prin cuvinte pot fi: obiecte reale, fiinte, locuri, calitati, actiuni (atat reale cat si imaginare), moduri de actiune, idei, stari, pozitionari in spatiu si timp, etc.

In limbile vorbite, cuvintele se compun din siruri de foneme (sunete elementare) articulate succesiv. Limbile scrise folosesc simboluri grafice (litere, ideograme, caractere silabice, etc.) care reprezinta fie sunete din limba vorbita respectiva, fie intelesuri. In urma evolutiei limbilor este posibil ca scrierea sa nu mai reflecte fidel pronuntia actuala, respectiv sensul actual al cuvintului vorbit.

Limbile pot fi analizate din urmatoarele puncte de vedere: vocabular, pronuntie, (set de foneme, intonatie, ritm, accent), modul de combinare si flexionare a cuvintelor (gramatica), si modul de scriere (ortografie).

Stiinta care se ocupa cu studiul limbilor se numeste lingvistica, iar cei ce studiaza una sau mai multe limbi in mod stiintific se numesc lingvisti. Lingvistii, la randul lor, sunt adesea specializati, studiind doar gramatica, pronuntia, dialectele, evolutia, aria de raspandire a limbii respective, relatia cu alte limbi, rolul limbii in psihologie, societate, etc.

Este extrem de important a se mentiona ca limbajul vorbit si cel scris reprezinta una din cele mai mari inventii abstracte, colective ale omului. In absenta limbii modul de gandire, relatiile dintre oameni, transmiterea de informatii, si in general tot ce insemana civilizatia umana ar fi avut cu totul alt destin.

Distinctia intre o limba si alta poate fi deseori dificila. Chomsky (1986) a aratat de exemplu ca anumite dialecte ale limbii germane sunt foarte apropiate de limba olandeza si nu sunt intelese de alti vorbitori ai limbii germane standard, asa-numita Hochdeutsch. Majoritatea limbilor au evoluat pe cale naturala din 'proto-limbi' care reprezinta stramosul comun al acelor limbi, apartinand aceleiasi familii de limbi (de exemplu limbile indo-europene).

Exista si limbi artificiale, precum esperanto care au fost create pentru a fi usor de invatat si utilizate ca a doua limba. Anumiti lingvisti, precum J.R.R. Tolkien, au creat limbi fantastice, deseori doar cu scop literar. Una din limbile lui Tolkien se numeste quenya si include alfabet si pronuntie proprie.

Exista vorbitori care ne fascineaza. Iar fascinatia nu vine num ai din ceea ce se comunica, ci, mai ales, din felul in care se comunica. In astfel de situatii suntem in prezenta a "doua limbaje", spune Paul Watzlawick, intr-un eseu care poarta chiar acest titlu. Unul dintre ele poate fi transpus in reguli, i se pot identifica elementele constitutive: este limbajul rational, cuantificabil in fraze, judecati, propozitii, cuvinte, silabe, sunete. Celalalt este m etaforic, figurat, opereaza nu cu semne, ci cu simboluri.

Din punctul de vedere al analizelor de limbaj si comunicare, primul limbaj este atribuit unor fenomene de gandire dirijata, celalalt unor fenomene de gandire nedirijata. Limbajul datorat fenomenelor de gandire dirijata urmeaza legile lingvistice, se supune regulilor gramaticale, ale sintaxei si semanticii. Limbajul datorat fenomenelor de gindire nedirijata constituie o tesatura in care sunt prinse reprezentarile, experientele, gesturile, atitudinile, trasaturile de personalitate,"farmecul" vorbitorului.

Formele gandirii nedirijate se dovedesc a avea un caracter pronuntat individual si sunt mai putin susceptibile de normare in vederea constituirii unei discipline de studiu. Formele gandirii dirijate, care nu au un specific individual accentuat, ci unul general, au fost asamblate intr-o disciplina, intr-o teorie a limbajului. De aceea doar acestea pot fi studiate cu pertinenta si in mod sistematic.

Comunicarea reprezinta un sistem de transmitere a unor mesaje care pot fi procese mentare (confuzii, ganduri, decizii, interioare) sau expresii fizice (sunete si gesturi). Ea constituie o necesitate si o activitate sociala. Cauza care a dus la aparitia comunicarii a fost necesitatea de a comunica intre oameni ca persoane sau grupuri sociale, cand se aflau la departare unii de altii. Cauza care a determinat apoi dezvoltarea comunicarii a fost necesitatea de a comunica intre oameni si organizatiile lor, in conditiile dezvoltarii relatiilor sociale. Formele de comunicare apar si se dezvolta odata cu mijlocul principal de comunicare intre oameni, care este limba sau limbajul, in care doua forme de intrebuintare: orala si scrisa.

Comunicarea verbala are un rol primordial atat din punctul de vedere al secmentului de negociere pe care il ocupa cat si din punct de vedere al continutului. Comunicarea verbala permite un joc logic al intrebarilor si al raspunsurilor intr-o derulare flexibila, spontana, lucru care nu este posibil atunci cand negocierile au loc scris sau prin alte tehnici. Prin comunicarea verbala au fost realizate o serie de activitati: obtinerea si transmiterea de informatii, elaborarea unor propuneri, exprimarea unor opinii.

REGULI ALE COMUNICARII ORALE

Reguli ale emitatorului

Emitatorul trebuie sa comunice in asa fel incat sa se faca inteles

Pentru a se face inteles, emitatorul trebuie: sa stie el insusi ce vrea sa comunice; sa aplice regulile de exprimare corecta.

Reguli ale receptorului

Receptorul trebuie sa fie atent la ceea ce ii comunica emitatorul.

Receptorul si emitatorul trebuie sa inteleaga aceleasi lucruri prin cuvintele pe care le     folosesc.

Comunicarea orala are cateva trasaturi specifice. Acestea pot fi: lingvistice, nonlingvistice si paralingvistice.

Trasaturile lingvistice ale comunicarii orale sunt de doua tipuri: unele constituie greseli, deci trebuie evitate, altele nu sunt greseli, dar sunt elemente specifice oralitatii. Elementele specifice oralitatii care nu sunt greseli pot fi fonetice, lexicale, morfologice si sintactice. Intereseaza in principal elementele fonetice si sintactice.

Principala trasatura fonetica a limbii vorbite este deformarea cuvintelor. In comunicarea orala, cuvintele nu isi pastreaza intotdeauna forma pe care o au in scris. Deformarile sunt provocate de ritmul vorbirii. Emitatorul nu are neaparat intentia de deforma pronuntia cuvintelor.

Din punct de vedere sintactic, comunicarea orala este caracterizata de prezenta constructiilor eliptice, care inseamna suprimarea dintr-un enunt a unuia sau a mai multor constituenti. Elipsele pot fi admise in masura in care enunturile raman inteligibile. Tautologia este o forma speciala de repetitie care consta in folosirea aceluiasi cuvant ( sau a formelor aceluiasi cuvant ) intr-o structura sintactica fixa: "Prostul tot prost; nu se invoia cu nici un chip".

Trasaturile nonlingvistice sunt cele care nu au legatura cu limba si se refera la : sursa mesajului oral; canalul de transmitere a acestuia si la simtul caruia mesajul oral i se adreseaza; elementele care insotesc mesajul oral; tendintele participantilor.

Trasaturile paralingvistice ale comunicarii orale se refera la felul in care comunica emitatorul: pauze, accentuari ale cuvintelor, intonatie.

Oamenii au simtit nevoia de a-si transmite mesajele la distanta.Pentru aceasta au inventat scrisul, care inaugureaza o noua era in comunicare. Scrisul realizeaza un transfer vizual al mesajului si asigura pastrarea acestuia in timp.

Scrierea a asigurat transmiterea mesajului la distanta, de regula, intre doua persoane. Omul a constatat ca are nevoie sa trimita mesaje mai multor persoane o data. Pentru aceasta a inventat tiparul.Raspandirea mesajului tiparit constituie comunicarea multipla. Pentru ca mesajul sa ajunga in conditii corespunzatoare omul a organizat posta. Prin scris se asigura multiplicarea si fidelitatea informatiei, iar comunicarea are caracter multidirectional.

Pentru a asigura transmiterea mesajelor intre grupurile de oameni a aparut presa, cu multiplele ei ramificatii ( scrisa si audiovizuala). Comunicarea devine colectiva pentru ca emitatorii sunt grupuri de indivizi care, prin intermediul purtatorului de informatie, transmit mesajul altor grupuri, care, la randul lor, pot deveni emitatori.

O limba scrisa este o limba care are un sistem de scriere. Sistemul de scriere in cauza poate fi un alfabet sau ideograme sau un alt tip de sistem. Majoritatea limbilor au un sistem de scriere. O limba scrisa nu e neaparat sa fie si vorbita.

Comunicarea scrisa, alaturi de cea verbala, reprezinta o componenta a

comunicarii umane. Caracteristicile mesajului scris sunt urmatoarele:

- anumite restricii de utilizare

- sa fie conceput explicit

- implica un control exigent privind informatiile, faptele si

argumentele folosite

- poate fi exprimat sub diferite forme

- este judecat dupa fondul si forma textului

Un indicator care caracterizeaza comunicarea scrisa este lizibilitatea.

Pentru acest aspect se recomanda metoda FLESCH, care consta in calculul

lungimii medii a propoziiei si al numarului mediu de silabe pentru fiecare 100 de

cuvinte. Pentru textele normale care trebuie citite si inelese de 83% dintre

oameni, media lungimii propoziiei trebuie sa fie de 15-17 cuvinte, cu 147 silabe la 100 de cuvinte.

Comunicarea scrisa cunoaste, de asmenea, o seama de caracteristici prin care se diferentiaza de forma orala a comunicarii verbale:

In comunicarea scrisa mesajele emitatorului au o forma ingrijita si nu pot fi elaborate cu mai multa staruinta si migala;

Lipsa contactului direct al actantilor comunicarii face imposibila utilizarea elementelor nonverbale(mimica, gesturi, postura, etc. )si paraverbale pentru a intari semnificatiilecuvintelor sau ca substitute ale acestora;

Calitatea slaba sau inexistenta feedback-ului in comunicarea scrisa;

Standardul ridicat de receptare ti inselegere a mesajului scris datorita absentei factorilor perturbatori;

Comunicarea scrisa nu permite exercitarea unui control asupra receptorului;

Comunicarea scrisa privilegiaza rationamentul, rigoarea termenilor, formularile clare;

Comunicarea scrisa implica formulari definitive, exclude negocierea sensurilor intre emitator si receptor - care pot fi separati in spatiu si timp - este logica, precisa si suficienta siesi.

DIFERENTE INTRE TIPURILE DE COMUNICARE VERBALA

Diferentele dintre comunicarea orala si cea scrisa au fost delimitate de Irena Chiru in urmatorul tabel:

BIBLIOGRAFIE

1. Mirela-Ioana Borchin, Comunicarea orala, editura Excelsior Art, 2006

2.Gabriel Bardasan, Curs practic de comunicare orala, editura Excelsior Art, 2006

3.Mariana Sandulescu, Comunicarea scrisa in afaceri, editura ASE, 2004

4.Adriana Vlad, Limba romana scrisa ca sursa de informatie, editura Paideia, 2003