CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Estomparea granitelor dintre
speciile
dramatice traditionale Acest fenomen de intrepatrundere a
elementelor diferitelor specii ale dramaturgiei credem ca a fost o necesitate;
la baza acestui fapt nu a stat numai dorinta de a crea ceva nou, ci mai ales punerea in
discutie a unor probleme actuale prin ilustrarea unor situatii deja
consacrate, cum ar fi miturile.
Observam ca literatura de „inceput”,
daca pot zice asa, ce are asemenea caracteristica, a plecat de la
valorificarea unor mituri, sau mai bine zis, revalorificarea si
redimensionarea acestora. Relevanta pentru aceasta idee este opera lui Lucian Blaga, „Mesterul
Manole”; desi pune in lumina mitul jertfei pentru creatie,
acesta este prezentat dintr-o perspectiva moderna am putea spune, modernitate
dovedita in primul rand prin demitizarea situatiei initiale,
consacrata prin traditia orala, „Mesterul Manole”
devenind o drama de idei pe tema mitului creatorului si al jertfei pentru
creatie.
Un cuvant de spus pentru reliefarea
acestui fenomen il au si operele lui Marin
Sorescu, „Iona” si cea a lui Eugen Ionescu, „Regele
moare”. Una din trasaturile
comune acestor trei creatii este lipsa precizarii timpului in care se desfasoara actiunea. In „Mesterul
Manole” aflam doar despre „un timp mitic romanesc”, (deci un
timp originar, anistoric) iar in „Regele moare” prezenta
haosului in regat denota lipsa cu desavarsire a acestuia, natura parca
deplasandu-se de la traseul firesc. In privina acestui factor, „Iona”
ridica aceeasi problema: nu putem sti cat dureaza o zi, mai ales ca
protagonistul se afla in burta unui peste. Deci, delimitarea temporala nu
mai exista.
Mai este un amanunt care atrage
atentia: Marin Sorescu valorifica si el un mit, unul biblic ce da
si titlul piesei. Dar acest mit nu mai pastreaza valentele biblice,
ci pune in discutie singuratatea eroului tocmai intr-o lume care
vorbeste atat de mult despre nevoia comunicarii. Tot aici remarcam o
prezenta abundenta a simbolurilor: desi vrea mereu sa-si
insele ghinionul pe care il are la pescuit, el nu reuseste
si are mereu cu el un acvariu, din care prinde pestii luati
si alta data – este clara amagirea cu buna stiinta a omului in aceasta viata efemera,
consolarea sa vremelnica. Apoi, este inghitit de o balena; contrastul apare
aici, la nivelul semnificatiilor – apa, simbol al vietii, unitatea
primordiala ce a stat la aparitia ei, il contine acum pe Iona –
omul prizonier, inconjurat de nepasarea celor din jur, raceala acestora si
automatismul lor (burta pestelui). Deci, aceasta viata nu ofera ceea
ce are nevoie omul, nu ofera prieteni si nici o mangaiere mai demna; singuratatea
trecatorului prin viata efemera. Toate incercarile lui Iona de a iesi
din propriul destin sunt sortite esecului, omul a devenit un Dumnezeu demn
de mila, care si-a pierdut atributele sacralitatii. Motivul
destinului personajului este universalizat in cuvintele autorului: „Iona
sunt eu”. Finalul dramei il prezinta pe nefericitul protagonist care,
dupa ce a spintecat ultimul peste, s-a trezit pe o plaja murdara,
inconjurata de burti de peste: „un sir nesfarsit de
burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul.” Acum,
senzatia de singuratate este coplesitoare; in haosul spatial
strajuit de imaginea angoasanta a altei posibile captivitati, Iona se
afla, parca, la inceputul lumii. De data aceasta, numarul indefinit de
obstacole sugereaza ca noua captivitate este definitiva si irevocabila.
Cea dintai semnificatie a
finalului ar fi imposibilitatea omului de a iesi din limitele destinului
sau. In timpul anilor de sedere in burtile care il gazduisera, Iona
isi aminteste de sotia sa, ba chiar le ceruse celor doi
trecatori (care duceau o scandura!), s-o caute. O data ajuns pe plaja, memoria
incepe sa treaca in uitare lumea vie, apropiindu-l de alte chipuri (probabil
ale lumii moarte): „Cum se numeau batranii aceia buni care tot veneau pe
la noi cand eram mic? Dar ceilalti doi, barbatul cel incruntat si
femeia cea harnica, pe care-i vedeam des prin casa noastra si care la inceput
nu erau asa de batrani?” Impresionanta readucere in memorie a
acestor imagini, constituie o chemare a neantului; se lumineaza, astfel,
si semnificatia celor doi trecatori – ingeri ai mortii –
care urmau sa-i duca sotiei scandurile pentru sicriul sau.
Ultima parte a replicii („si
care nu erau asa de batrani”) creeaza un acut sentiment de
fragilitate in fata timpului devorator.
Aceasta
estompare a granitelor este evidentiata prin aparitia unor noi
tipuri de creatii ori prin reliefarea unor curente literare. In „Mesterul
Manole”, Blaga isi imbogateste mitul cu semnificatii
moderne, mai ales expresioniste. Expresionismul este un curent artistic a carui
conceptie estetica evidentiaza dorinta de a da o noua expresie
spiritualitatii umane. Scriitorii expresionisti cultiva
sentimentul metafizic al fiintei, elanurile vitaliste, nelinistea
existentiala,, esentializarea imaginii lumii, idealul intoarcerii la
sufletul primar, miticul, primordialul, arhaicul, regresiunea catre regnul
vegetal, personaje generice, reprezentative pentru o intreaga categorie.
„Iona”
este un solilocviu dramatic ce pune in evidenta curentul numit
existentialism. Acesta apare la inceputul secolului XX, in special in
literatura franceza si pune accent pe existenta umana. Trasaturile
specifice curentului erau reprezentate de absurdul existentei,
imposibiliatea comunicarii, raportul incoerent individ societate, singuratatea
absoluta a omului modern in mijlocul societatii indiferente. Cele mai
multe opere au aspectul unor parabole. Din acest punct de vedere, „Iona”
da expresie strigatului tragic al individului insingurat, care isi afirma
dorinta de comunicare, care se cauta pe sine, dorind sa lamureasca o serie
de raporturi precum sens/ nonses, inconstienta/ luciditate,
individualitate/ comunitate, libertate/ recruziune, viata/ moarte. Jean
Paul Sartre, in lucrarea „Existenta precede esenta”, subliniaza
ideea ca de omul insusi depinde acordarea unui sens propriei vieti
si devenirea sa ca fiinta rationala. Omul nu este decat ceea ce
face el insusi din sine.
„Regele
moare” (dar si Iona) aduce in discutie teatrul absurdului, care
gaseste formule socante de expresie, in opozitie
fatisa cu modalitatile consacrate ale artei dramatice. El
respinge realismul psihologic si social, bazat pe iluzia mimetica, aceea
de a infatisa spectatorilor aparenta unor oameni si a unor
situatii reale, evoluand pe scena. In piesele din categoria absurdului
suntem confruntati, dimpotriva, cu personaje si situatii
nefiresti, neverosimile, puternic stilizate si abstractizate,
investite cel mai adesea cu o semnificatie simbolica, mai mult sau mai
putin evidenta. In aceste piese, subiectul dramatic e frecvent dezvoltat
sau redus la o intriga extrem de simpla, lipsita de conflict aparent. Teatrul
absurdului exploreaza terenul raului inradacinat in insasi fiinta omeneasca,
in conditia umana, dincolo de particularitatile istorice, psihologice
sau sociale. Temele sale predilecte sunt lipsa de sens a existentei, golul
sufletesc, dezarticularea limbajului, incomunicarea, inrobirea omului de
automatisme si stereotipii, sugerandu-se
imposibilitatea de a iesi din acest impas. Mesajul sumbru este cu atat
mai puternic, cu cat este cel mai adesea exprimat intr-o formula echivoca, in
care tragismul existentei este deopotriva producator de efecte comice,
caricaturale, grotesti.
Teatrul
absurdului a avut un impact considerabil asupra evolutiei artei dramatice,
innoindu-i radical mijloacele de expresie si largindu-i universul tematic.
O data cu aceasta estompare de granite, personajele candva tipice, ce
simbolizau diferite tipologii acum sunt simbolice. Locul lui Negru-Voda din
„Mesterul Manole” este luat de un personaj generic, Voda, care
in final nu numai ca nu-l condamna pe Manole, ci-i porunceste sa traiasca
si sa se bucure de creatie. Sotia sa, Ana din balada, este
substituita de Mira, personaj mult mai bine conturat. Spre deosebire de prima,
cea din opera lui Blaga stie ca o opera mare cere o jertfa pe masura
si intelege ca ei ii revine rolul de a insufleti zidurile.
Numele „Mira” a fost interpretat si ca un derivat de la forma
greceasca a „Moirelor” – simbolul destinului. Bogumil si
Gaman sunt personaje inexistente in balada, imaginate de autor pentru sporirea
semnificatiilor. Staretul este adeptul ereziei bogumilice, omul fiind
deopotriva creatia lui Dumnezeu( sufletul curat si nevinovat) si
a Satanei( trupul pacatos). Astfel, Bogumil (care il indeamna la jertfa pe
mester) este un personaj simbolic, la granita dintre malefic si
benefic. In spirit expresionist este construit si Gaman, care sugereaza
spiritul primitiv, primordial si tendinta intoarcerii catre regnul
vegetal. El comunica straniu cu pamantul, cu stihiile naturii, doarme mult,
murmura cuvinte fara sir si cu un inteles clar. In naivitatea lui,
prevede destinul Mirei, cat si pe al lui Manole. Cei noua mesteri,
odata un personaj colectiv, acum sunt individualizati, moral si
social. Ei sunt uniti de patima creatiei si pot intruchipa chiar
pe ucenicii lui Iisus, prin credinta lor in Manole. Si el este un
personaj cu profunzime sufleteasca, ce sufera transformari pe tot parcursul
operei. Daca la inceput, cand drama incepe cu motivul surparii zidurilor,
Manole este cufundat in rational, calculand mereu, treptat va realiza ca
solutia framantarii sale este jertfa si va trebui sa o accepte.
Piesa
lui Eugen Ionescu releva un alt personaj: regele Brenger I este prototipul
suveranului din orice timp, care supunandu-i pe altii, trebuie sa
invete, la randul lui, sa se supuna procesului imbatranirii si al
trecerii in nefiinta. Cele doua sotii ale sale au o semnificatie
antitetica: Margareta, cea dintai si cea mai in varsta reprezinta vocea
constiintei lucide, a ratiunii de care a dus lipsa regele mai
toata viata. Maria, mult mai tanara, sugereaza viata, dand glas
sentimentului, „insa unul firav, caci Brenger s-a bucurat superficial,
fara sa-l eternizeze in spirit.” Margareta este „simbolul
mortii imanente”, pe care ratiunea o anticipeaza, in timp ce Maria
reprezinta fragilitatea vietii si frumusetea ei adevarata,
esenta ei fiind ratata de rege.
Personajul Iona nu este cuprins de
panica si se comporta intr-o imprejurare extraordinara ca si cum s-ar
afla intr-o situatie perfect normala. Prizonierul nu-si pierde
fervoarea disociativa si face reflectii despre progres, soarta,
despre psihologia generatiilor, si chiar urzeste planuri de
viitor. Vorbind mereu cu dublul sau, in finalul operei, Iona il anunta ca
pleaca din nou (probabil in „marea calatorie” de dincolo de moarte,
o noua lume a singuratatii). Important este urmatorul aspect: in acest
context, cuvintele „E tare greu sa fii singur”, rostite de
personaj, devin drama existentiala. Maretia personajului consta in
gestul sau final: spintecandu-si abdomenul, asa cum facuse cu
burtile pestilor, Iona se contopeste cu Fiinta Universala.
Poate ca acesta ar fi sensul ultimei sale replici: „Razbim noi cumva la
lumina”, personajul reprezentand toti oamenii aflati in puterea
destinului, de aici nascandu-se sentimentul de singuratate, de instrainare
existentiala, nevoia de a vorbi cu dublul sau sau pur si simplu
…dorinta de a vedea pe cineva trecand.
E important de subliniat faptul ca
toate aceste personaje sunt simboluri si mai ales, mesajul autorului, nu este transmis direct, ci simbolic.
Un alt element distinctiv este limbajul, care este fie solemn, metaforic
(ca in „Mesterul Manole”), cu figuri stilistice („prapastii albastre” – sugerand tocmai dualitatea Bine/Rau), exprimari ce sugereaza profunzimea
sentimentelor si al gandirii personajelor („Doamne, ce
stralucire aici, si ce pustietate in noi…”), fie este liric, in deschiderea tablourilor,
aratand o meditare, nu neaparat filozofica, dar una axata pe conditia
omului din ziua de azi., prezentarea unor elemente concrete tratate cu ajutorul
unor sintagme abstracte. Se da astfel senzatia unei taclale – placerea
de a conversa, pe teme aparent gratuite.
Estomparea granitelor dintre
speciile dramatice traditionale a influentat, dupa cum se vede,
revalorificarea unor mituri, fapte, pentru a se sugera noi probleme ale
conditiei umane. Desi aceste opere la care am facut referire
apartin unor specii diferite (drama, parabola si „tragedie
comica”) ele reliefeaza acest
fenomen de spargere a barierelor traditionale, o noua viziune asupra
existentei si vietii care, evoluand, necesita un nou ochi critic,
o alta perspectiva de analiza, evidentiind maiestria ce pune de fapt in
valoare potentialul creator al autorilor si talentul acestora de neegalat
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1439
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved