LITERATURA MODERNA - PERIOADA EROICA (1830-1870) INFATISAREA GENERALA

PERIOADA EROICA

INFATISAREA GENERALA

 
            Dupa inceputurile foarte modeste dinainte de 1830, urmeaza o perioada de mare importanta pentru literatura noastra. Multi scriitori au numit-o 'perioada renasterii', ca sa corespunda cu renasterea politica a nationalitatii romane, care cazuse in epoca fanariota. Pentru istoria literaturii termenul e mai putin potrivit, fiindca - dupa cum s-a putut vedea chiar in cartea de fata - dezvoltarea literaturii s-a facut in mod ascendent cu cat inaintam spre timpurile noastre si nu vedem o epoca mare de stralucire in trecut, urmata de o decadere pentru ca sa renasca si sa readuca vechea stralucire. As numi mai bine aceasta perioada: eroica, de vreme ce sfortarile ce s-au facut si pe terenul cultural sunt cu adevarat eroice, iar in sprijinul celor mai multe din sferele literare se vede o insufletire puternica, o mare incredere in viitorul natiunii si o ambitiune in genere mai presus de fortele celor ce scriu si de posibilitatile obstesti ale miscarii literare din acel timp.
            In aceasta perioada se produce contactul cel mare, direct, intre romanii din principatele romane si cultura apusului. Ei vad drumul cel lung facut de celelalte popoare europene care traise in imprejurari mai fericite decat ale lor si doresc sa le ajunga. Toate intreprinderile culturale din acest timp de la aceasta idee pornesc. Astfel Eliade in primul sau articol din 'Curierul romanesc' (1829) arata ca in toate tarile civilizate apar ziare, si indeamna pe 'cei care zic ca sunt floarea neamului' sa se puna la lucru si sa se rusineze 'sa fie mai jos decat pleava celorlalte neamuri'.
            Asemenea indemnuri se aud adesea si de la Asachi si de la Heliade. Numarul celor care le asculta este restrans la inceput, dar se mareste din ce in ce. Aceasta se datoreste mai ales presei. Ziarul sau revista, mai bine decat cartea, intretin legaturile dintre autori si cititori, provoaca intrebari si raspunsuri. 'Curierul romanesc' care incepe sa apara in Bucuresti la 8 aprilie 1829 si 'Albina romaneasca' in Iasi la 1 iunie acelasi an, sunt, e drept, la inceput gazete aproape oficiale, pentru ca publica mai ales stiri politice din tara si din afara; dar mai tarziu incep sa dea si mici informatii literare, sa dea articole istorice, nuvele, poezii, astfel ca ajung sa stranga in jurul lor toata miscarea literara din tara.
            In adevar, tot ce se lucreza pe taramul literar in Moldova de la 1830 pana la 1840 sta in legatura cu Gh. Asachi si cu ziarele si revistele sale: 'Albina romaneasca' (1829-1849) si 'Icoana lumii' (1840-41). De aci incolo centrul de gravitatea trece la grupul de tineri care se numesc Negruzzi, Kogalniceanu, Alecsandri, intemeietori ai revistelor 'Dacia literara' (1840), 'Arhiva romaneasca' (1841) si 'Propasirea' (1844).
            In Muntenia Heliade ramane pana la 1848 persoana cea mai insemnata a activitatii literare, gratie 'Curierului romanesc' de care pomeniram (1829-1848) si revistei 'Curier de ambe sexe' (1836-1848).
            Dupa 1848, revistele si ziarele se inmultesc, Asachi scoate 'Gazeta de Moldavia' (1850-1859), M. Kogalniceanu, 'Albumul istoric si literar' (1854), Hasdeu 'Arhiva istorica a Romaniei' (1865), mai apoi 'Traian' (1869), Odobescu 'Revista Romana' (1861), Boliac 'Buciumul' (1863) si 'Trompeta Carpatilor' (1865). Apar si ziare cu parti satirice, ca 'Satirul' (1866) si publicatiile lui N. Oraseanu, Pantazi Ghica s.a. ca 'Nichipercea' (1859), 'Scranciobul' (1868) etc.
            Inca un mijloc pentru raspandirea culturii, care se vede chiar in primii ani ai acestei perioade sunt calendarele. Asachi si mai apoi Kogalniceanu in Moldova, Pann si Gorjan in Muntenia, sunt autorii celor mai insemnate lucrari de acest fel. Ele continua traditia calendarelor romanesti din Buda, pe care la inceputul secolului le scotea Micu si cu alti tovarasi. Mai tarziu vom vedea urmand pe Bolintineanu si altii.
            In acelasi timp si scoalele incep sa se inmulteasca. Interesant de notat este ca corpul didactic nu se margineste a-si face datoria in scoala - si poate ca in aceasta privinta s-ar putea observa multe scaderi - dar lucreaza si in afara: aproape intreaga miscare culturala si literara se datoreste profesorilor. Din lungul sir de nume ce se pot cita in activitatea dintre 1830 si 1870 numai cativa n-au fost profesori macar un timp scurt.
            Perioada de care ne ocupam se caracterizeaza prin ivirea sau dezvoltare tuturor genurilor literare. Putem zice ca nu este specialitate stiintifica sau literara care sa nu-si afle vreun reprezentant in acest timp. Filologia si istoria, filozofia si oratoria, poezia lirica si epica, poezia dramatica si didactica se infatiseaza in activitatea noastra literara cu scrieri din care multe raman ca simple incercari, dar unele se impun nu numai fata de contemporani, dar si fata de generatiile urmatoare.
            Doritori de a inainta cat mai repede, scriitorii dezvolta o mare activitate in comparatie cu mijloacele de care dispun si recurg foarte adesea la modele straine facand din imitatie o insusire comuna a operelor din acest timp.
            Aceasta tendinta insa, daca miscoreaza originalitatea, e foarte necesara pentru a stimula inceputurile unei literaturi. Mai necesara este traducerea operelor straine si perioada eroica a literaturii noastre este bogata in traduceri.
            In special Heliade are un plan maret si bine definit pentru infiintarea unei 'Biblioteci universale', care sa dea 21 de volume pe an, cuprinzand scrieri de istorie, de filozofie, de drept, de politica, de economie politica, de stiinte naturale, de belle-arte, de retorica, de poezie si romane. Intreprinderea aceasta cerea si mari sfortari intelectuale si insemnate mijloace materiale; ea nu s-a putut urma asa cum o proiectase el, dar a fost un indemn puternic, care a dat nastere unei infloritoare perioade de traduceri. Atunci s-au dat pe romaneste un mare numar de opere literare, din care unele intr-o limba curata si intr-o traducere constiincioasa. Astfel, gratie lor, avuram in romaneste parti din poemele lui Omer, din Plutarch, din Xenofon, din Shakespeare, din Byron, din Tasso, din Dante, din Schiller, din Goethe, din Racine, din Molire, din Victor Hugo etc.
            Curentele si influentele care contribuiesc la dezvoltarea literaturii in acest timp, sunt cele din prima perioada, insa multe dezvoltate.
            Intai, ideile scoalei latiniste infloresc in ambele parti ale Carpatilor. Stapani pe scoala, ardelenii dau multa vreme directiva intregii culturi si de abia se aud slabe si rare obiectiuni, mai ales in Moldova. Vom nota pasagiul din lectia introductiva a lui Kogalniceanu din 1843, in care vorbeste de exagerarile latinistilor. Alaturi cu el vom afla pe Al. Russo si mai tarziu pe Alecsandri.
            Inraurirea acestui curent se simte si in multe genuri literare, mai ales in istorie si in filozofie. Trebuie sa mai notam ca latinistilor se datoresc primele scrieri de filozofie, care sunt traduceri in adevar, dar tot contribuie la raspandirea printre cititori a catorva idei din cele ce agitau pe cugetatorii apusului.
            Mai slabe rezultate s-au obtinut pentru literatura propriu-zisa. Incercarile poetice ale lui Muresanu nu se ridica deasupra mediocritatii, facand exceptie de faimosul Desteapta-te romane. Si mai slabe sunt poeziile altor ardeleni. Se poate zice ca primul poet ce a produs Ardealul este Cosbuc.
            Ceea ce n-a putut face acest curent, a relizat influenta franceza. In adevar, contactul cu poetii, romancierii, nuvelistii, dramaturgii francezi da nastere intregii literaturi poetice romanesti din aceasta perioada.
            Romanii cunosc insa, multumita lui Heliade si catorva tineri care isi facura studiile in Italia, si ceva din literatura italieneasca. A fost chiar o vreme cand in administratie se introdusese multe cuvinte ialienesti, care s-au parasit in urma pentru a se inlocui cu alte frantuzesti.
            La finele perioadei eroice se manifesta cu mare tarie curentul poporan. Articolele lui Russo si Negruzzi si mai ales colectia lui Alecsandri (1852-1853), atrag atentia cititorilor asupra comorilor poeziei poporane. In perioada urmatoare nu va fi aproape nici un scriitor, care sa nu datoreasca macar o mica parte din inspiratia sa acestui izvor nesecat.
            Ideile si curentele de care vorbim se manifesta si dau efecte deosebite in cursul anilor dintre 1830-1870. Ca sa intelegem bine mersul lucrurilor, trebuie sa despartim in doua aceasta perioada si sa cercetam deosebit: epoca lui Heliade si epoca lui Alecsandri.