MIRCEA ELIADE - LA TIGANCI

MIRCEA ELIADE LA TIGANCI

Context literar. Nuvela a aparut in 1959 si face parte din a doua etapa de creatie a scriitorului, cea de dupa al doilea razboi mondial, in care fantasticul este dominant. In volumele: Nuvele (1963), La tiganci (1963), Pe strada Mantuleasa (1968), in curte la Dionis (1971). naratiunea se desfasoara pe mai multe planuri si dezvolta relatia sacru-profan.

Specificul speciei. Fiind o nuvela fantastica, actiunea este plasata la limita dintre natural si supranatural, faptele sunt insolite, stranii, senzationale, iar granitele real-ireal sunt desfiintate. Timpul este anulat si se face migrarea in alte spatii. Nuvela fantastica cuprinde elemente mistice si filozofice.

Nuvela are un nucleu mitic proiectat intr-o naratiune, spatiul real fiind infuzat cu elemente fantastice. Mecanismul temporal este modificat prin dilatare, comprimare, suspendare etc.

Titlul nuvelei indica un univers simbolic, mitic, in care patrunde eroul si in care viata decurge dupa alte legi. Aceeasi sugestie o regasim anterior in titlul nuvelei lui Caragiale La hanul lui Man/oala.

Tema o constituie'relatia sacru-profan.

Rezumat

Actiunea se petrece in Bucuresti, in perioada interbelica. Eroul este Gavrilescu, un modest profesor de pian, care traieste o aventura neobisnuita. intorcandu-se intr-o zi torida de vara de la lectiile de pian date Otiliei, nepoata doamnei Voitinovici, Gavrilescu intra in discutie cu ceilalti calatori din tramvai. Afla astfel despre locul numit "la tiganci', etichetat de unul dintre calatori drept "o rusine'. Amintindu-si ca si-a uitat servieta cu notele muzicale la doamna Voitinovici, Gavrilescu coboara din tramvai pentru a se intoarce dupa ele, dar este atras irezistibil de umbra nucilor din gradina tigancilor. Ajuns la bordeiul tigancilor, el trece prin ritualuri si experiente inedite: i se cere sa aleaga o fata dintre ,,o tiganca, o grecoaica, o ovreica', i se face sete, e confuz, se loveste de obiecte neidentificate si se simte infasurat intr-o draperie.

Reuseste sa iasa din acest spatiu, incearca sa-si recupereze servieta, dar in locul doamnei Voitinovici locuia doamna Georgescu. In tramvai, voind sa-si plateasca biletul, afla ca banii se schimbasera de un an. Se intoarce acasa si constata ca Elsa, sotia sa, crezandu-l disparut, plecase

in Germania, la familia ei, in urma cu 12 ani.

Dezamagit, Gavrilescu se intoarce la tiganci. E primit de baba, plateste si este indrumat spre bordei. Se incurca in numararea usilor, dar o regaseste pe Hildegard, marea lui dragoste din tinerete. Fara sa stie ce i se intampla, "cam obosit', Gavrilescu trece de la starea de veghe la cea de visare. Finalul nuvelei este echivoc. intr-o birja, condusi de acelasi birjar care-l adusese pe el la tiganci, cei doi se indreapta spre padure. Hildegard ii spune: ,, Toti visam () Asa incepe. Ca intr-un vis. '

Structura - compozitie. Nuvela este de o maxima ambiguitate. Gavrilescu nu distinge cele doua planuri temporale, lasandu-se dominat de aparente, pana la sfarsit. Cele 8 episoade ale subiectului sunt intrari si iesiri simetrice ale personajului dintr-o existenta in alta: real (I), ireal (II, III, IV), real (V, VI, VII), ireal (VIII).

Cadrul real prezinta Bucurestiul obisnuit, cotidian, in timp ce spatiul ireal e reprezentat de misteriosul bordei al tigancilor.

Instantele comunicarii (autor, narator, personaj). Mircea Eliade si-a conceput personajul ca prototip al omului obscur si ratat. Naratorul insa nu-si permite nici o interventie subiectiva in text, intre el si personajul Gavrilescu fiind o deplina sincronizare. El da impresia ca stie despre intamplarile prin care trece eroul tot atat cat stie eroul insusi.

La randul sau, cititorul participa afectiv la faptele narate numai in masura in care naratorul reuseste sa-i incite curiozitatea prin abilitatea cu care povesteste.

Caracterizarea personajelor. Tipuri si relatiile dintre ele

Modestul profesor de pian. Gavrilescu-, este un idealist. "Sunt artist', spune el. "Traiesc pentru suflet'. El recunoaste ca si-a ratat existenta, nu numai profesional (da lectii de pian prost platite), dar si afectiv (ca student in Germania, desi o iubise pe Hildegard, renuntase la ea in favoarea Elsei, cu care se casatorise).

in momentul in care ajunge la gradina tigancilor - spatiu sacru -eroul incepe o recuperare afectiva a timpului pierdut. isi reaminteste de Hildegard, iubirea vietii lui. Destainuirile ii sunt insa ironizate de cele trei fete, care il supun unor probe initiatice. Esueaza de fiecare data, gresind identitatea fetelor. Strabate, ca intr-un labirint, odai nesfarsite.

Iesit din spatiul tigancilor, eroul nu se mai adapteaza la realitate. Constata uluit ca totul se schimbase. in casa lui se'mutasera alti locatari, iar el insusi disparuse - de mai bine de 12 ani. Elsa se repatriase.

Gavrilescu revine de bunavoie la tiganci, in spatiul unde totul ramasese neschimbat. O regaseste pe Hidegard, ramasa tot tanara, ii spune aceleasi cuvinte ca odinioara si, condusi de birjar, ei se indreapta spre eternitate. Recuperarea iubirii ca act total inseamna triumful asupra sortii.

Hildegard, reintinerita, intruchipare a idealului erotic pentru Gavrilescu, este dovada ireversibilitatii timpului.

Particularitati stilistice. Fiind o alegorie despre trecerea spre moarte, nuvela abunda in simboluri care delimiteaza cele doua planuri. Realul este sugerat de: caldura, zgomotul tramvaiului, discutia despre colonelul Lawrence etc. Spatiul de dincolo, irealul, este locul initierii: baba de la intrare este Cerberul, fetele care danseaza in jurul lui Gavrilescu sunt Ursitoarele, birjarul - luntrasul Charon. Drumul prin labirintul bordeiului, repetarea obsedanta a cifrei trei, senzatia de visare prin care trece eroul sunt alte modalitati prin care autorul vrea sa-l convinga pe cititor sa accepte straniul, neobisnuitul, nu ca pe o alta lume, ci drept o dimensiune a lumii reale.

Receptare critica

"In fantastic cele doua ordini de lucruri se intrepatrund. Putem da

de exemplu La tiganci in care ne lovim de numeroase comportari

aberante ale spatiului sau timpului, de absurditati din punctul de vedere

al legilor fizicii, dar nu ni se ofera nici o indicatie in privinta cauzelor.'

(Nicolae Manolescu, Julien Green si stramatusa mea)

"Literatura buna este aceea care pune pe cititor in situatia de a descoperi un fapt esential: dimensiunea spiritului. [] La tiganci, Pe strada Mantuleasa. Noaptea de Sanziene, In curte la Dionis sunt pline de relatii epifanice, au un substrat mitic fara a fi coplesit de eruditie mitologica.'

(Eugen Simion, Sfidarea retoricii)

Fragment semnificativ comentat

,,- incotro, domnisoara? intreba birjarul. Si cum sa va duc? La pas sau mai repejor'.'

la-o spre padure, pe drumul al mai lung, spuse fata. Si mana incet. Nu ne grabim

Hei, tinerete!.., facu birjarul fluierand usor calul.

Ii tinea mana prinsa in mainile ei, dar se rezemase cu capul de perna, cu ochii pe cer. Gavrilescu o privea adanc, concentrat.

Hildegard, incepu el tarziu. Se intampla ceva cu mine, si nu stiu
bine ce. Daca nu te-as fi auzit vorbind cu birjarul, as crede ca visez

Fata intoarse capul spre el si-i zambi.

Toti visam, spuse. Asa incepe! Ca intr-un vis

Sfarsitul nuvelei este episodul VIII al actiunii. Revenit la tiganci, Gavrilescu isi regaseste iubita din tinerete, pe Hildegard, si impreuna, condusi de un birjar, mesager al mortii, pornesc spre padure.

Finalul este incarcat de lirism. Cei doi refac, simbolic, imaginea cuplului primar. Hildegard este ghidul barbatului spre moarte. Ea indica birjarului, un fel de luntras Charon, drumul ("- la-o spre padure, pe drumul al mai lung ') si tot ea are initiativa reluarii gesturilor tineretii (,,// tinea mana prinsa in mainile ei').

Eroul descopera, la sfarsit, timpul pierdut intr-o alegorica reprezentare a eternei reintoarceri.

Replica finala sugereaza ca visul e o forma intermediara intre real si ireal, intre profan si sacru. Visul este pentru Gavrilescu singura posibilitate de implinire spirituala. Regasirea iubirii si a tineretii e o alta stare pentru Gavrilescu: ,,Se intampla ceva cu mine si nu stiu bine ce. Daca nu te-as fi auzit vorbind cu birjarul, as crede ca visez '.

Replica lui Hildegard considera visul o forma ambigua a realului.
(G.A.)