Marin Sorescu - RACEALA

Marin Sorescu     - RACEALA

Specificul speciei. Printr-o conceptie si o tehnica originala, facand sa fuzioneze categoria estetica a comicului si tragicului, Marin Sorescu largeste formula dramaturgica a teatrului istoric.

in Raceala, datele istorice nu sunt radical modificate, insa viziunea asupra evenimentelor este schimbata, "trecutul este tradus in limbaj contemporan', codul eroic este inlocuit cu unul parodic. Autorul pastreaza aura legendara a lui Vlad Tepes, dar curajul personajului este proiectat pe fundalul unei istorii unde absurdul, hazardul, derizoriul si neputinta umana sunt dominante.

Titlul piesei are o dubla semnificatie: comica si tragica. Pe de o parte, el trimite la campania de cucerire a Tarii Romanesti de catre turci, campanie care nu este decat o farsa, o simpla "raceala', Mahomed al Il-lea fiind preocupat de reforma culturala a imperiului, nu de problemele annatei, iar Radu cel frumos nedovedind, in pofida planurilor sale politice, nici o competenta reala.

Pe de alta parte, el se refera la moartea eroica, demna a lui Toma, unul dintre ostenii lui Vlad, care desi grav ranit, ii spune sotiei ca este doar "racit' fiindca a luptat in camp deschis, demonstrand in felul acesta un patriotism adevarat, lipsit de ostentatie.

Subiectul

Actul I. in actul I autorul descrie atmosfera de la curtea lui Mahomed al Il-lea. Oastea acestuia se indreapta spre Dunare pentru a-l pedepsi si supune pe Vlad Tepes si a-l instala pe tron pe fratele lui, Radu cel Frumos. Sultanul insa scrie ode si gazeluri in cortul sau, discuta filozofie, politica si istorie cu rafinatul pasa din Vidin, si retraieste in fiecare seara, momentul glorios al cuceririi Bizantului, asistand la un spectacol jucat de prizonierii luati in urma acestui episod - actori ai unei nesfarsite tragedii.

Actul II. In actul al doilea prinde contur conflictul extern al dramei, conflict in care protagonistii sunt Mahomed si Vlad Tepes. Domnitorul roman nu apare totusi pe scena, dar imaginea sa este bine definita de popor, sultan si de fratele tradator.

Actul III. In actul al treilea actiunea se accelereaza, cadrul se schimba, scenele alterneaza mai rapid. Oastea otomana trece Dunarea, oastea romana se pregateste de lupta.

Actul IV. in ultimul act, capeteniile armatei turcesti se intalnesc cu Mahomed, actorii inchisi in cusca dau o noua reprezentatie, iar Toma, ranit, se intoarce acasa si moare impacat. Deznodamantul se instaleaza rapid si se suprapune, de fapt, momentului de maxima tensiune dramatica al piesei, reprezentat de disparitia bravului ostas.

Caracterizarea personajelor. Tipuri si relatiile dintre ele

Mahomed al Il-lea. Megaloman (e convins ca nimeni nu i se poate impotrivi), crud (il mutileaza pe pasa din Vidin care-i critica politica de cuceriri si opera literara), orgolios (se crede urmasul lui Alexandru Macedon), Mahomed al Il-lea este un tiran izolat in turnul de fildes al poeziei, veleitar si bufon al acestei arte (scrie versuri in care-si anticipeaza victoria). El conduce un imperiu prin gesturi arbitrare, violente (ii ucide pe toti cei care-i contesta autoritatea militara sau literara), si nu se implica direct in luptele purtate de oastea sa (generalii sai nu-si mai vazusera comandantul de la caderea Bizantului).

Ca poet, dar si ca suveran, se dovedeste a fi un diletant.

Vlad Tepes este marele absent al acestei piese, erou exemplar al carui portret se profileaza din descrierile pe care i le fac Mahomed al 1l-lea, capitanii sai, fratele tradator si supusii.

Sorescu nu modifica mitul despre cruzimea domnitorului, pastrandu-l in liniile sale esentiale. El nu-i justifica actele prin impulsivitate sau prin incercarea de a-si disciplina poporul, lasand deschisa aceasta problema.

Vlad Tepes nu apare pe scena nici macar ca figurant, insa calitatile sale se intalnesc ca intr-un loc geometric in personalitatea lui Toma -simbol al jertfei si al luciditatii.

Structura - compozitie. in Raceala, persiflarea, umorul negru, calamburul si sarja caricaturala provoaca alunecarea comicului spre tragic. Impuritatea formulei dramatice se explica si prin intuitia moderna a absurdului istoriei.

Autorul conserva structura clasica a teatrului istoric (numar mare de personaje, prezenta conflictului exterior - intre Vlad si Mahomed si intre Vlad si Radu cel Frumos -, organizarea textului in scene si tablouri), dar intrebuinteaza si elemente novatoare (contrastul dintre tema majora, istorica si existenta unor automatisme ce tin de limbajul contemporan, portretizarea unui erou absent pe scena - Vlad -. caracterizarea atenta a unui personaj secundar - Toma -, motivul teatrului in teatru.

Receptare critica

_7iPiesele lui Marin Sorescu, inspirate din istoria nationala, Raceala si A treia teapa au si ele, ca Iona sau Paracliserul, caracterul teatrului sau, adica o structura foarte moderna, bazata pe transparenta parabolei si facultatea acesteia de a actualiza energic trecutul, dezvaluindu-si intr-un chip izbitor, sugestiv, emblematic, permanentele. [] Moderna e si pendularea pe care o sufera drama istorica la Marin Sorescu intre tragic si comic (). Sarcasmul, ironia, grotescul patrund azi masiv in drama istorica si numai spiritelor marginite li se pare aceasta o impietate'

(Ov. S. Crohmalniceanu, Al doilea suflu)

Fragment semnificativ comentat

"Doamna Stanca (il priveste cu atentie): Sange. Te-au ranit! De fiecare data, te alegi cu o rana. Esti insemnat ca un raboj, incrustat ca un toiag.

Toma: As! O simpla raceala daca imi pui tu ventuzele ma inzdravenesc. O sa fie ca si cand m-ar fi piscat un purice. '

Conversatia dintre Toma si sotia lui este simbolica. Ea justifica titlul piesei. Patriotismul autentic nu este demonstrativ, ci discret ("osimpla raceala'). Ranitul cere sa i se aplice tratamentul obisnuit al ventuzelor, ascunzandu-si suferinta. Personajul este unul exemplar. El reprezinta simplitatea, luciditatea, eroismul, jertfa. Comparatia pe care o face Doamna Stanca nu pare intamplatoare.

Prin curaj si noblete, ostasul este pentru Vlad Tepes un sprijin (,, un toiag''). (E.C.)