"Miorita" comentariu literar

"Miorita"

- comentariu literar -

In "Istoria literaturii romane", criticul si istoricul literar George Calinescu a afirmat ca la baza literaturii romane stau patru mituri:

- mitul existentei pastorale a poporului roman ("Miorita");

- mitul estetic, conform caruia creatia, inclusiv cea artistica, trebuie sa

aiba drept fundament o jertfa ("Monastirea Argesului");

- formarea poporului roman din romani si daci, prezentata figurat in

("Traian si Dochia");

- mitul erotic ("Zburatorul"),

Balada populara "Miorita" a fost culeasa de Alecu Russo din muntii Vrancei in 1850 si data spre publicare lui Vasile Alecsandri, care a inclus-o in "Poezii poporale ale romanilor", (1852).

Desi are in jur de 150 de ani vechime, ea circula si astazi, in peste 1400 de variante, atat ca balada populara, cat si ca bocet, cantec de leagan si colind, pe intreg cuprinsul tarii.

Balada populara este o specie a genului epic, in versuri negrupate in

strofe, de mare intindere, cu o actiune simpla, lineara, menita sa aduca in

prim-plan personajele, putine, dar prezentate in antiteza.

In cazul "Mioritei", actiunea se desfasoara "Pe un picior de plai/ Pe-o gura de rai", deci intr-un spatiu fantastic si in acelasi timp feeric (rai = paradis).

Momentul este unul atemporal. Un vesnic prezent, expresie a transhumantei (procesul de migratie a turmelor de oi, insotite de stapanii lor spre ses o data cu sorirea toamnei si inapoi la munte primavara), asa cum rezulta din

verbul la indicativ prezent "se cobor" si din interjectia verbala "iata".

Continutul (subiectul) este simplu: trei ciobani, reprezentand cele trei mari provincii romanesti (Moldova, Tara Romaneasca si Ardealul) si-au unit turmele pentru a ierna la campie.

Doi dintre ei (ungureanul si vranceanul) devin invidiosi pe moldovean si se hotarasc sa-l omoare, pe la apusul soarelui.

Se intampla, insa, ceva neasteptat: intre oile moldoveanului se afla una nazdravana (adica, cu puteri fantastice), care afla de existenta complotului si i-l dezvaluie stapanului.

Ea s-a manifestat deosebit timp de trei zile (a behait, s-a agitat, nu a mancat) pentru a atrage atentia stapanului si a-i putea expune pericolul ce il pandea.

Intre cioban si oaie are loc un dialog plin de afectiune, presarat cu numeroase diminutive, semn ca, pentru ea, stapanul este unicul cioban din lume, iar pentru el, ea este familia lui.

"- Miorita laie, / Laie, bucalaie, / De trei zile-ncoace / Gura nu-ti mai tace! / Ori iarba nu-ti place / Ori esti bolnavioara, / Draguta mioara? /

- Dragutule bace! / Da-ti oile-ncoace / La negru zavoi / Ca-i iarba de noi /

si umbra de voi. / Stapane, stapane, / iti cheama s-un cane /

Cel mai barbatesc / Si cel mai fratesc"

Afland de posibilitatea mortii, ciobanul moldovean adopta o atitudine

demna, senina, facandu-si, liric, testamentul.

Deci, desi balada este o specie epica, in "Miorita" partea cea mai intinsa (aproximativ 80 de versuri din cele 123) este una lirica, din care se deduce sufletul romanului.

Aceasta parte a baladei este de o mare frumusete si cuprinde urmatoarele

motive:

- testamentul;

- alegoria moarte-nunta;

- maicuta batrana cautandu-si fiul.

In testament, ciobanul lasa cu limba de moarte sa fie ingropat in universul sau familiar, dand glas comuniunii omului din popor cu natura:

"Ca sa ma ingroape / Aice pe-aproape, / in strunga de oi / Sa fiu tot cu voi;/

In dosul stanii / Sa-mi aud canii; / Aste sa le spui / Iar la cap sa-mi pui /

Fluieras de fag / Mult zice cu drag! / Fluieras de os, / Mult zice duios! /

Fluieras de soc / Mult zice cu foc! / Vantul cand a bate / Prin ele-a razbate/

S-oile s-or strange / Pe mine m-or plange / Cu lacrimi de sange!"

Din continutul versurilor aflam conceptia romanului despre moarte: aceasta nu este decat o continuare a vietii, intr-un alt loc.

Ciobanul se arata cunoscator al traditiilor si obiceiurilor: celui care a murit nelumit i se organizeaza o inmormantare ca o nunta.

De aceea, mesajul lui catre toti cei care vor intreba de el este:

"Sa le spui curat / Ca m-am insurat!"

Prezentarea ceremonialului nuptial apare, insa, inversat, la o lectura

atenta: nunta nu este altceva decat alegoria mortii. Ciobanul se insoara "cu-a lumii mireasa" (nimeni alta decat moartea), la nunta lui a cazut o stea (simbolul mortii), iar prezenta simultana a celor doua corpuri cosmice sugereaza apocalipsa.

"Soarele si luna / Mi-au tinut cununa, / Brazi si paltinasi / i-am avut nuntasi /

Preoti, muntii mari, / Paseri, lautari, / Pasarele mii / Si stele faclii!"

Tot in partea testamentara, apar doua portrete, de o mare frumusete

morala: al fiului, realizat de mama si-al mamei, creionat de fiu.

Cele doua portrete prezinta idealurile: de frumusete masculina (fiul) si de dragoste materna (mama), deci sunt tipice:

"Cine-a cunoscut / Cine mi-a vazut / Mandru ciobanel / Tras printr-un inel?/

Fetisoara lui, / Spuma laptelui; / Mustacioara lui, / Spicul graului; /

Perisorul lui, / Pana corbului; / Ochisorii lui, / Mura campului!"

"Maicuta batrana / Cu braul de lana, / Din ochi lacrimand, / Pe camp alergand, / Pe toti intreband / Si la toti zicand:"

Portretul fizic al tanarului este alcatuit dintr-o suita de metafore inspirate din elementele naturii in care a trait si unde vrea sa fie inmormantat. Cel al mamei este constituit preponderent din verbe la gerunziu care exprima o actiune continua, sugerand zbuciumul sufletesc al acesteia.

Balada "Miorita" a fost privita, inca de la aparitie, ca reprezentativa pentru spiritualitatea poporului nostru. Totusi, prin lipsa unei actiuni consistente, si mai ales a punctului culminant si a deznodamantului (nu stim ce s-a intamplat cu ciobanul moldovean!), ea a dat nastere unor interpretari contradictorii: "pesimistii" au considerat ca poporul roman este pasiv in fata mortii, ca si ciobanul mioritic; "optimistii" sustin ca, dimpotriva, poporul roman este un iubitor de viata, cu o atitudine activa in fata acesteia si a mortii: in balada, moartea nu este o certitudine, ci o posibilitate (o ipoteza): "De-a fi sa mor".

Cea mai frumoasa interpretare a dat-o Mircea Eliade, in lucrarea "De la Zamolxe la Gingis-han" "romanul a avut mereu puterea sa-si transforme durerea intr-o creatie spirituala de mare elevatie", deci felul in care tanarul cioban isi imagineaza inmormantarea nu este altceva decat reflectarea atitudinii sale in fata crudului destin.

Oglinda a sufletului romanesc, marturie peste veacuri despre geniul creator al poporului nostru, "Miorita" a reprezentat o permanenta sursa de inspiratie pentru literatura culta: romanul "Baltagul" al lui Mihail Sadoveanu, (care are ca moto chiar un vers din aceasta balada), sau poezia "Mai am un singur dor" a lui Mihai Eminescu, considerata de Garabet Ibraileanu "Miorita poetului."