Momentul "Dacia Literara"

Momentul "Dacia Literara"

-"Introductie" la"Dacia Literara" -

"La anul 1817, d. Racocea, K. K. Translator romanesc in Lemberg, publica prospectul unii foi periodice ce era sa iasa pentru intaiasi data in limba romaneasca. Planul sau nu se putu aduce in implinire. La anul 1822, d.Y. Karkaleki, in Buda, cerca pentru a doua oara o asaminte intreprindere dar si aceasta fu in zadar. In sfarsit, la 1827, d. I. Eliad vru si ar fi putut, pe o scara mult mai mare, sa ispraveasca aceea ce Racocea si Karkaleki nu putura face. Ocarmuirea de atunce a Tarii Romanesti nu-i dadu voia trebuincioasa. Asa, putinii barbati carii pe atunce binevoia a se mai indeletnici inca cu literatura nationala, pierdura nadejdea de a vede vreodata gazete romanesti. Numai doi oameni nu pierdura curagiu, ci asteptara toate de la vreme si de la impriegiurari. Acesti fura d. Aga Asachi si D. I. Eliad; unul in Moldavia, altul in Valahia pastra in inima lor focul luminator a stiintelor. Asteptarea lor nu fu inselata. Impriegiurari cunoscute de toti le venira intru ajutor. Asa la 1 iunie 1829 in Iasi, ALBINA ROMANEASCA vazu lumina zilii pentru intaiasi data. Putin dupa ea se arata si CURIERUL ROMANESC in Bucuresti. De atunce, unsprezece ani sunt aproape; intre alte multe inaintari ce s-au facut in ambele principaturi, literatura n-a ramas in lenevire. Ajutata de stapanire, aparata si imbogatita de niste barbati mari si patrioti adevarati, a caror numi vor fi trainice ca veacurile, inlesnita prin miile de scoli ce s-au facut in targurile si satele Molodovalahiei, literatura noastra facu pasuri de uries si astazi se numara cu mandrie intre literaturile Europei.

Dupa "Albina" si dupa "Curier", multe alte gazete romanesti s-au publicat in deosebitele trii mari provincii a vechei Dacii. Asa, in putina vreme, am vazut in Valahia: "Muzeul national" , "Gazeta teatrului" , "Curiozul" , "Romania" , Pamanteanul" , "Mozaicul" , "Curierul de imbe sexe" , "Vestitorul bisericesc" , "Cantorul de avis"; in Ardeal: "Foaia duminicei" , "Gazeta de Transilvania" si "Foaia inimii". Unele dintr-insele, adeca acele care au avut un inceput mai statornic, traiesc si astazi; celelalte au pierit sau din nepasarea lor, sau din vina altora. Cele mai bune foi ce avem astazi sunt: "Curierul romanesc", subt redactia d. I. Eliad, "Foaia inimii" a D. Barit si "Albina romaneasca" carea, in anul acesta mai ales, a dobandit imbunatatiri simtitoare. Insa, afara de politica, care li ia mai mult de jumatate din coloanele lor, tustrele au mai mult sau mai putin o colora locala. "Albina" este prea moldoveneasca, "Curierul", cu dreptate poate, nu prea ne baga in seama, "Foaia inimii", din pricina unor greutati deosabite, nu este in putinta de a avea impartasire de inaintirile intelectuale ce se fac in ambele principaturi. O foaie dar, carea parasind politica, s-ar indeletnici numai cu literatura nationala, o foaie carea facand abnegatie de loc, ar fi numai o foaie romaneasca, si prin urmare s-ar indeletnici cu productiile romanesti, fie din orice parte a Daciei, numai sa fie bune, aceasta foaie, zic, ar implini o mare lipsa in literatura noastra. O asemenea foaie ne vom sili ca sa fie Dacia Literara; ne vom sili, pentru ca nu avem sumeata pretentie sa facem mai bine decat predecesorii nostri. Insa urmand unui drum batut de dansii, folosindu-ne de cercarile si de isipita lor, vom ave mai putine greutati si mai mari inlesniri in lucrarile noastre.

"Dacia", afara de compunerile originale a redactiei si a conlucratorilor sai, va primi in coloanele sale cele mai bune scrieri originale ce va gasi in deosebitele jurnaluri romanesti. Asadar foaia noastra va fi un repertoriu general a literaturei romanesti, in carele, ca intr-o oglinda, se vor vede scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul sau.

Urmand unui asemine plan, "Dacia" nu poate decat sa fie bine primita de publicul cetitor. Cat pentru ceea ce se atinge de datoriile redactiei, noi ne vom sili ca moralul sa fie pururea pentru noi o tabla de legi si scandalul o uraciune izgonita. Critica noastra va fi nepartinitoare: vom critica cartea, iar nu persoana. Vrajmasi a arbitrarului, nu vom fi arbitrari in judecatile noastre literare. Iubitori a pacei, nu vom primi nici in foaia noastra discutii ce ar pute sa schimbe in vrajbe. Literatura are trebuinta de unire, iar nu de dezbinare; cat pentru noi dar, vom cauta sa nu dam cea mai mica pricina din carea s-ar pute isca o urata si neplacuta neunire. In sfarsit, talul nostru este realizatia dorintii ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti.

Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa, penru ca omoara in noi duhul national. Aceasta manie este mai ales covarsitoare in literatura. Mai in toate zilele ies de sub teasc carti in limba romaneasca. Dar ce folos! ca sunt numai traductii din alte limbi si inca si acele de-ar fi bune. Traductiile insa nu fac o literatura. Noi ne vom prigoni cat vom pute aceasta manie ucigatoare a gustului original, insusirea cea mai pretioasa a unii literaturi. Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii. Foaia noastra va primi cit se poate mai rar traduceri din alte limbi; compuneri originale ii vor umple mai toate coloanele.

"Dacia", ce prin urmare va cuprinde toate ramurile literaturei noastre, va fi despartita in patru parti. In partea dintai vor fi compuneri originale a conlucratorilor foaiei; partea a doua va ave articole originale din celelalte jurnaluri romanesti. Partea a treia se va indeletnici cu critica cartilor noua, iesite in deosabitele provincii a vechei Dacii. Partea a patra, numita Telegraful Daciei, ne va da instiintari de cartile ce au sa iasa in putin, de cele ce au iesit de subt tipar, relatii de adunarile invatatilor romani, stiri despre literatorii nostri si, in sfarsit, tot ce poate fi vrednic de insemnat pentru publicul roman.

Iasi, 30 ghenarie 1840"

Aparita in 1840 a revistei Dacia literara a inscris in istoria literaturii si a intregii culturii romanesti un nou moment, unul dintre principalele momente de referinta. Cu toate ca a aparut doar in trei numere, acest periodic a dat miscarii literare impulsionate de Curierul romanesc, Albina romaneasca, Foaie pentru minte, inima si literatura un accent menit a-i preciza pe deplin continutul si a-i determina pentru cateva decenii intreaga evolutie. Insusindu-si romantismul cu implicatii luministe inerent creatiei promovate de publicatiile anterior aparute, Dacia literara i-a imprimat un caracter national explicit. Din paginile ei porneste asa numitul de Ibrailea un "curent poporan si istoric'. Curentul acesta exista de fapt, insa nedeclarat. I-am si mentionat unii dintre constituenti, tacit, prin semnalarea scrierilor de inspiratie manifest patriotica editate inainte de 1840. Pana la Kogalniceanu s-a scris in spirit national asa cum se vorbeste in proza (nu numai de catre Monsieur Jourdain): fara constientizarea faptului. Kogalniceanu a formulat ceea ce toti patriotii gandeau si simteau. Prin orientarea data de el, Dacia literara ne apare astazi asemenea unui izvor care, adunand paraiele din jur, genereaza un fluviu.

La data aparitiei periodicului, MIHAIL KOGALNICEANU (6 XI 1817-2 VII 1891) avea douazeci si trei de ani si publicase trei lucrari istorice, in limbile germana si franceza: Moldau und Wallachei, Romanische oder Wallachische Sprahe und Literatur, Esquisse sur I'histoire, les moeurs et la langue des Cigains, Histoire de la Walachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens (aparute toate in 1837). Inapoiat, in 1838, de la studii (Luneville, Berlin), el preia in iulie, Alauta romaneasca, incercand s-o invioreze. Din 1840 va dirija o seama de alte publicatii, nu numai culturale, va conduce (impreuna cu Alecsandri, C. Negruzzi, P.M. Campeanu) Teatrul National din lasi, va intemeia tipografie, in care va edita, in afara de revistele sale, indeosebi piese de teatru, calendare, almanahuri. In 1843 va incepe sa functioneze ca profesor de istorie la Academia Mihaileana, deschizandu-si cursul cu celebra lectie in care inalta un elogiu vibrant trecutului national eroic. Mai energic si, in orice caz, mai modern in conceptii decat Asachi, pe care incepe sa-l eclipseze, M. Kogalniceanu devine noul emul moldovean al lui Heliade Radulescu, asupra caruia dobandeste un tot mai vadit ascendent.

Spiritus rector in spatiul cultural, precursor in materie de critica si ideologie literara, Mihail Kogalniceanu a avut si un real talent de prozator, valorificat nu doar la maturitate, in discursurile parlamentare si felurite alte cuvantari, dar si nemijlocit in tinerete in incercari izbutite de proza narativa. Autor de "scene' si "fiziologii' inca inainte de infiintarea Daciei literare, tanarul scriitor l-a secundat, dupa aceea, pe C. Negruzzi in intemeierea la noi a acestor specii (Noul chip de a face curte, Fiziologia provincialului in lasi etc.), nu fara a scrie si o povestire mai lunga, neterminata, Iluzii pierdute. Un intai amor si a incepe un roman, Tainele inimii. Vocatia literara a lui Kogalniceanu e atestata si de corespondenta sa, de notele de calatorie, de traduceri si adaptari.

Ideea conducatoare a programului Daciei literare e rezumata chiar in titlul revistei, si Introductia din primul numar, semnata de "redactorul raspunzator', o expliciteaza. Declarandu-se hotarata a depasi regionalismul publicatiilor de cultura existente, Dacia literara se voia o "foaie romaneasca' si, ca urmare, isi propunea a se "indeletnici cu productiile romanesti fie din orice parte a Daciei, numai sa fie bune'. Inserand in cuprinsul ei, alaturi de "compunerile originale a redactiei si conlucratorilor sai', "cele mai bune scrieri originale ce va gasi in deosebitele jurnaluri romanesti', revista avea sa devina "un repertoriu general al literaturii romanesti, in carele, ca intr-o oglinda, se vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecare cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul sau". "Talul' noii publicatii fiind "realizatia dorintii ca romanii sa aiba o limba si o literatura pentru toti', era normal ca ea sa cultive "duhul national', stimuland creatia originala si stavilind "mania traductiilor'. Kogalniceanu nu respingea traducerile din principiu (a tradus el insusi), dar considera ca acestea nu trebuiau sa covarseasca literatura originala, si, mai ales, nu trebuia talmacit orice, indiferent de calitate. In conceptia lui era legitim a traduce si adapta oricat, insa nu in detrimentul creativitatii autohtone. Or, in acel moment, tocmai creativitatea autohtona era, dupa opinia lui, amenintata: "Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national () mai in toate zilele ies de sub teasc carti in limba romaneasca. Dar ce folos! Ca sunt numai traductii din alte limbi, si inca si acelea de-ar fi bune! Traductiile insa nu fac o literatura'. De aceea: "Noi vom prigoni pe cat vom putea aceasta manie ucigatoare a gustului original, insusirea cea mai pretioasa a unei literaturi'. Cu un sentiment de mandrie nationala direct exprimat, in consonanta cu cel dintr-un mai sus citat articol al lui Gh. Baritiu, Kogalniceanu formuleaza memorabil necesitatea unei literaturi crescute din realitatile noastre, expresie a caracterului national specific: "Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam la alte natii.'

Imediat dupa Introductie e tiparita, semnificativ, sub genericul Scene istorice din cronicele Moldaviei, nuvela Alexandru Lapusneanu a lui C. Negruzzi. Tot atat de elocvent se declara spiritul calauzitor al publicatiei si sub alte generice, atat din primul numar cat si din cele urmatoare: Scene pitoresti din obiceiurile poporului, Scene pitoresti din obiceiurile Moldaviei, Scene contimporane, sub care apar nuvele si articole de Negruzzi, Kogalniceanu, Alecsandri. Colaboreaza si Alexandrescu (Anul 1840). In fiecare numar al revistei, materia e distribuita in patru compartimente: literatura originala inedita, "alegere din alte foi' (reproduceri din Curierul romanesc, Albina romaneasca, Foaie pentru minte etc), critica literara, note la zi (Telegrafal Daciei).

Promovarea spiritului national fiind crezul intregii sale vieti, M. Kogalnicenu si l-a afirmat, dupa interzicerea Daciei literare, prin infiintarea, in acelasi an, a unei noi publicatii istorice, Arhiva romaneasca (3 vol., 1840, 1841, 1845), iar cinci ani mai tarziu prin editarea unui corpus de cronici (Letopisitile Tarii Moldovii, 1845-1852; ed. H: Cronicile Romaniei, 1872-1874). In .introductiile' la aceste publicatii - si, tot atat de vibrant, in amintitul  Cuvant  pentru deschiderea cursului de istorie nationala - indrumatorul de constiinte reformuleaza repetat, in continuarea asertiunilor din articolul introductiv al  Daciei literare , ideea necesitatii de a ne cunoaste pe noi insine, ca natiune, Si a ne mentine identitatea: "Vom avea inca zile frumoase pe pamant. Dar, pentru a le avea, trebuie sa ne cunoastem solia ce Dumnezeu ne-a dat, trebuie sa fim vrednici de bunatatile ce cerul ni-au daruit in atata imbelsugare, trebuie sa ne tinem, in unire, trebuie sa sporim in bine (). Sa ne tinem de obiceiurile stramosesti - atat cat nu sunt impotriva dreptei cugetari'.

Specificarea din urma, conditionatoare, invedereaza spiritul national si progresist in care Kogalniceanu concepea specificul national. Roman pana in cele mai intime fibre ale fiintei, admirativ pana la patetism fata de pamantul strabun si fata de tot ce e maret in trecutul national ("Inima mi se bate cand auz rostind numele lui Alexandra cel Bun, lui Stefan cel Mare, lui Mihai Viteazul; da, domnilor mei! Si nu ma rusinez a va zice ca acesti barbati, pentru mine, sunt mai mult decat Alexandru cel Mare, decat Anibal, decat Cezar () Chiar locurile patriei mele imi par mai placute, mai frumoase decat locurile cele mai clasice. Suceava si Targovistea sunt pentru mine mai mult decat Sparta si Atena'), istoricul luminat dezaproba, totusi, paseismul si conservatorismul. Pledoariile sale pentru studierea istoriei (Jstoria romaneasca mai ales sa ne fie cartea de capetenie, sa ne fie paladiul nationalitatii noastre') nu anticipeaza catusi de putin nostalgia paseista ce va fi cultivata de curentul Semanatorului. Scormonirea "lucrurilor vechi' e necesara, in conceptia lui Kogalniceanu, pentru o cat mai exacta intelegere a prezentului, care incorporeaza intregul trecut. "Istoria noastra - citim in articolul ce deschide Arhiva romaneasca - este in traditiile poporului, in movilele nenumarate ce impestriteaza intinsele noastre campii, in manastirile ce cuviosii si vitejii nostri domni au zidit in aducerea aminte a biruinielor castigate, in hrisoave si in orice si, in sfarsit, in cronicile Grecenilor, Popestilor, Urechestilor, Costinestilor si a atator alti barbati, care intr-o mana tineau sabia spre apararea patriei si intr-alta condeiul, spre a scrie maretele lor fapte'. Fraze ca acestea exprimau starea de spirit a lumii instruite de pe tot cuprinsul "Daciei'.

Consecutiv, periodicele scoase de Kogalniceanu, au grupat, in chip firesc, pe toti scriitorii si carturarii de seama, din toate provinciile romanesti. Aparitia Daciei literare a fost salutata cu entuziasm de Curierul romanesc (specificandu-se ca, prin ea, "vedem acum curat ca am avut si avem toti romanii aceeasi limba'), ca si de Albina romaneasca si de Foaia lui Barium. Arhiva romdneasca a. fost luata ca model de catre N. Balcescu si August Treboniu Laurian pentru al lor Magazin istoric pentru Dacia(1845-1848,1851).