SARA PE DEAL

SARA PE DEAL

Context literar. Opera eminesciana se incadreaza in totalitate in romantism, iar Sara pe deal este o idila cu pronuntate elemente de pastel.

Specificul speciei. La Eminescu nu se poate vorbi de pasteluri, in maniera in care a cultivat Alecsandri aceasta specie, pentru ca Eminescu nu este niciodata un contemplator detasat de cadrul natural descris, ci este parte componenta a peisajului, iar reflectarea se face de pe pozitia celui care este in mijlocul naturii. Specia preferata este idila care prezinta atat natura, cat si iubirea.

Titlul este alcatuit dintr-un adverb, Sara, care aduce precizari temporale, si sintagma pe deal cu valente spatiale. Astfel, titlul contine descrierea succinta a timpului si a spatiului care sunt surprinse in acest text. Prin forma regionala sara autorul sugereaza si caracterul rustic al peisajutui evocat.

Teme - motive. Textul este axat pe cele doua teme predilecte ale lui Eminescu: iubirea si natura, care nu se pot disocia in lirica sa, fiind interdependente: natura este intotdeauna cadrul de desfasurare al intalnirii indragostitilor, al gesturilor tandre, al visului de iubire. intre multele motive poetice prezente in text retinem: sara, noaptea, salcamul, luna, stelele, fantana, clopotul. Sara si noaptea sunt sugestii ale tainei si ale linistii; salcamul apare aici ca un copac sacru, ocrotitor

al indragostitilor. Luna. stelele dau imensitate sentimentului iubirii, care ajunge sa cunoasca o proiectie cosmica prin faptul ca astrele devin martori ai idilei.

Structura - compozitie. Textul ar putea fi impartit in trei secvente: imaginea satului la lasarea serii, linistea din timpul noptii si visul de iubire. Poetul descrie un cadru rustic in care sunt prezente: buciumul, toaca, turmele, salcamul, fantana. Noaptea inseamna liniste, somn, dar si intalnirea tainica a celor doi tineri care vor sa traiasca plenar sentimentul de iubire.

Analiza stilistica

Nivelul fonetic. Fonetismele populare: fantane, stresine, sara, imple creioneaza cadrul rustic, spatiul satului vechi, etern.

Nivelul morfo-sintactic. Ca si in alte poezii, Eminescu foloseste doua registre verbale: prezentul pentru descrierea naturii {suna, trece, nasc, curg, plang) si viitorul pentru redarea visului de dragoste (sta-vom, spune-ti-voi, ne-om razima, vom adormi).

Nivelul lexico-semantic. Regionalismele creeaza atmosfera adecvata idilei, prin reflectarea acestui spatiu al vesniciei, concretizat in descrierea satului vechi: buciumul, cumpana, fluiere, stana, toaca.

Nivelul figurilor de stil. in aceasta feerie a spatiului rustic sunt personificate: apele, care plang, si luna, care "trece-asa sfanta si clara'. Aparitia stelelor si stralucirea lor este exprimata plastic: ,,Stelele nasc umezi pe bolta senina'. Epitetul vechi are menirea de a reliefa statornicia si durabilitatea satului si a elementelor sale specifice: "stresine vechi', ,,clopotul vechi'. ..vechiul salcam.' Visul erotic este marcat de exclamatiile indragostitului: ..Ah! in curand satul

in vale-amuteste' si    de interogatia retorica: Astfel de,_,miapte

bogata,/ Cine pe ea n-ar da viata lui toata? sa un uDzanirrfl

Auditivul si vizualul se armonizeaza in crearea feeriei. Imaginile auditive sunt conturate de cateva substantive si verbe cum ar fi: buciumul, fluiere, murmura, scartaie. Imaginile vizuale sunt realizate prin sintagme plastice: ,,Sara pe deal'. ,,stresine vechi casele-n luna ridica', "Ne-om razima capetele unul de altul'.

Si aceasta poezie confirma faptul ca Eminescu nu descrie iubirea, ci visul de iubire. intalnirea celor doi, fericirea produsa de gesturile tandre are loc in imaginatia eului poetic, in vis, reala fiind doar natura, pe imaginea careia se proiecteaza cuplul idilic.

Receptare critica

"Figurarea peisajului ca incifrare a starii de dragoste este esenta acestei idile cu timbru usor elegiac, in care ceremonia iubirii se prelungeste in ritmurile melodioase ale cosmosului umanizat. Din unghi fonetic, se remarca o frecventa a procedeului asonantei, ce se constituie ca tipar structuram al poeziei, prin sugerarea adancului si a

inaltului cu ajutorul melodiei inefabile a sunetului. La nivelul lexicului, se pot observa unele forme arhaizante (nourii, imple, sara) ce accentueaza atmosfera solemna, grava a amurgului ce cuprinde insinuant firea.'

(Iulian Boldea, Poezia clasica si romantica) (L.C.N.)