CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
NEAMUL SOIMARESTILOR - MIHAIL SADOVEANU
In vara anului 1612, la Cornul lui Sas, Stefan Tomsa reuseste sa infranga ostile poloneze si cazace chemate de vaduva lui Ieremia Movila. Domnul promite sa rasplateasca ostenii Tudor Soimaru obtine promisiunea de a pleca impreuna cu Simion Barnova si cu Cantemir-bei sa-si vada rudele dinspre Orhei. Plecand spre Soimaresti, ei poposesc la hanul de la Fantana lui Albota dar sunt treziti in miezul noptii de boierul Stroie Orheianu care cere hangiului ajutor pentru a-si salva fiica rapita de cazaci. Cei trei osteni pornesc pe urmele rapitorului, Vasca si oamenii lui se ascund in padure si, crutandu-i-se viata, cazacul le preda fata. Ca rasplata, boierul cere ca ostasii sa fie ospatati. Pentru ca boierul are acelasi drum cu ei, hotarasc sa mearga impreuna, timp in care Tudor este impresionat de frumusetea fetei. Dupa cateva popasuri in care Tudor marturiseste fetei sentimentele sale, tanarul se opreste la Soimaresti fara a putea uita chipul Magdei. Intrand in sat in zi de duminica, satenii ii privesc cu curiozitate. Mos Mihu, fratele tatalui sau, il imbratiseaza dupa care il duce la cimitirul satului pentru a vedea mormantul tatalui sau. Aici afla ca tatal sau, capitanul Ionascu, este victima boierului Orheianu, veste care ii umple sufletul de durere. Aflat in deruta, el se zbate intre dragostea pentru Magda pe care nu o poate uita si sentimentul vinovatiei fata de moartea tatalui sau mort in timp ce el se afla in lume slujind cauza domnului Tomsa. Mergand la conacul de la Murgeni, afla ca Orheianu si fiica lui au plecat imediat dupa venirea la mosie, chemati de boierii din anturajul doamnei fostului domn, Ieremia Movila. Ajunsi la Iasi, cei trei ostasi asista la pregatire de urcare pe tron a lui Tomsa. Afla aici ca Orheianu este fugit la lesi fiind de partea familiei Movilestilor. Tudor si Barnova pleaca spre Lehia dupa ce mitropolitul binecuvanteaza noul domn. La inceputul lunii august, Stanislav, voievodul Podoliei, scrie lui Sbignev Osolinski voievodul Sandmirului cerandu-i ajutor sa alunge tatarii lui Cantemir-bei din hotarul tarii lui. Tudor Soimaru si Simion Barnova, imbracati in straie lesesti pleaca spre Liov in cautarea Magdei.In acest timp, Cantemir-bei, aflat in fruntea unei puternice osti tatarasti, ataca hotarul lesesc. Dupa un drum lung si o ploaie fara oprire, poposesc la hanul din Vielusca. Aici afla de la hangiul Avramie ca au poposit cu cateva zile mai inainte cativa boieri de seama impreuna cu doamna lui Ieremia Movila. La popasul urmator, la Nicolai Zubavski afla ca este invitat de Vladimir Coribut, mare sfetnic al regelui, la o petrecere la palatul din Ianev la care urmeaza sa vina si Stroie Orheianu si fiica acestuia, Magda. Socotindu-i buni prieteni, Zubavscki ii invita la petrecere pe ei doi drumeti. La balul dat in cinstea Caterinei, fiica lui Ieremia Movila, Tudor o intalneste pe Magda dar fata se preface a nu-l cunoaste in timp ce tatal ei il declara spion al lui Tomsa ceea ce face sa fie arestat si intemnitat in beciurile castelului. Nobilimea polona promite doamnei lui Ieremia Movila ca vor aduna osti si vor alunga de pe tron pe uzurpator. In timpul noptii, Barnova il elibereaza pe Tudor. Desi este chemat la Iasi sa fie ridicat in rang boieresc, Tudor revine in satul natal unde este sfatuit de mos Mihu sa o uite pe Magda si sa se preocupe de razbunarea memoriei tatalui sau si de castigarea drepturilor stramosesti ale soimarestilor. La sfarsitul lunii ianuarie, Tudor insotit de Mihu si de popa Stefa, se infatiseaza la judecata lui Tomsacare hotaraste inapoierea pamanturilor luate de Stroie Orheianu. La venirea primaverii, Tudor incepe sa-si repare casa si sa-si refaca gospodaria sperand ca va putea ramane sa se bucure de un trai linistit in casa parintelui sau uitand de aventura cu fiica boierului Stroie Orheianu despre care isi da seama ca nu poate fi niciodata alaturi de el. O cunoaste pe Anita pentru care are sentimente de dragoste curata, despre care ii vorbeste lui mos Mihu. In toamna lui 1614, la chemarea lui Tomsa, merge cu calarimea sa slujeasca domnul pentru a strange birurile. In acest timp, o parte din boierime cer sprijinul doamnei lui Movila, rasculandu-se. Barnova il anunta pe Tudor si acesta pleaca spre Iasi cu peste doua mii de oameni. In seara dinaintea plecarii, Anita ii aduce lui Tudor merinde pentru drum si-l saruta sa n-o uite cand va fi departe. Voda, amenintat de boieri, nu se linisteste decat la venirea lui Barnova cu vestea iminentei aparitii a lui Tudor cu ostenii sai. . Armata Movilestilor sprijinita de ostile poloneze ataca palatul provocand mari pierderi ostenilor lui Tomsa. Tudor cu ostasii sai intra in Iasi marti, de ziua Sf. Simion, si reprima boierimea alungand trupele venite la chemarea doamnei lui Ieremia spre Bahlui. Tomsa saruta pe obraji pe Tudor si Barnova promitand totodata buna rasplata ostasilor. Timp de un an, Tomsa primeste vesti despre miscarile ostilor doamnei lui Movila, a feciorilor si ginerilor ei si cere ajutor turcilor care, desi promisesera sprijin oricand ar fi avut nevoie, nu-i raspund. La indemnul lui Simion Barnova, Soimaru cere ajutor tatarilor lui Cantemir-bei dar pana sa vina acesta, lesii intra in Moldova si, fiind mai numerosi si mai bine organizati, surprinzand aparatorii palatului, il inlatura de pe tron pe Tomsa. Tudor Soimaru, ranit in lupta, revine indurerat la Soimaresti unde este ingrijit cu multa dragoste de Anita care isi marturiseste sentimentele. Este adus pe tron fiul lui Ieremia Movila, Alexandrel. Orheianu se intoarce la Murgeni impreuna cu fiica sa, Magda si cu pan Ludno, sotul ei. Tudor afla vestea revenirii boierului si cere taranilor sa-si apere drepturile abia cucerite, cu arma. Venind la Murgeni, Tudor o intalneste pe Magda care ii declara ca l-a iubit dar ca, in ciuda dorintelor ei, cararile lor au trebuit sa se desparta. Ii cere lui Tudor sa fuga pentru ca viata lui este in pericol dar acesta refuza. A doua zi, duminica, fiind slujba, oamenii se aduna la cimitir. Orheianu intra in sat unde este asteptat de Tudor care-i raspunde cu darzenie auzind cererea adresata taranilor de catre boier de a i se da toate pamanturile. Stroie Orheianu ridica buzduganul asupra lui Tudor pentru a-l ucide ca si pe tatal sau dar acesta scoate sabia si-l loveste. Impreuna cu ceilalti flacai, porneste apoi spre conacul din Murgeni incendiindu-l. Cruta viata Magdei si a sotului ei dandu-le voie sa plece unde vor sti. Turcii si tatarii veniti in sprijinul lui Tomsa zdrobesc ostile Movilestilor ceea ce da posibilitatea lui Tomsa sa revina pe tron. Tudor, Anita si ceilalti soimaresti sunt, insa, in cele din urma supusi boierilor chiar daca Orheianu nu mai exista.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 3905
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved