PLANUL ESEULLUI DE CARACTERIZARE - ALEXANDRU LAPUSNEANUL

PLANUL ESEULLUI DE CARACTERIZARE - ALEXANDRU LAPUSNEANUL

INTRODUCEREA

Personajul literar , ca "fiinta de hartie" ce exista doar in lumea fictiunii dupa cum opina Rolland Barthes, a reprezentat intotdeauna o ipoteza de gandire, dar si de lucru pentru toti marii scriitori. Perioada pasoptista nu face exceptie de la aceasta tendinta unanima creatorilor de frumos, aceasta fiind perioada de nastere a romantismului romanesc, un model al celui francez, anuntat de catre Victor Hugo in prefata la drama "Hernani" in care acest pleda pentru necesitatea "liberalismului in literatura". In aceasta epoca, sub semnul directiilor impuse de catre Mihail Kogalniceanu in programul "Introductie" al revistei "Dacia literara" in care acesta sfatuia scriitorii sa combata "traductiile", sa elogieze idealul unitatii nationale, sa critice tarele societatii contemporane si ale celei anterioare si sa se inspire din frumusetile patriei, folclor si trecutul istoric vor scrie Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac, Ion Heliade Radulescu, Costache Negruzzi, scriitori ale caror opere reprezinta locatia unei galerii impresionante de personaje. Intre acestea se evidentiaza Alexandru Lapusneanul din opera omonima scrisa de Costache Negruzzi. Aceasta opera, alaturi de volumele "Negru pe alb", "Neghina si Palamida" si "Amintiri din junete", au imbogatit patrimoniul literaturii romane elementele de noutate si maiestrie artistica. Fiind o specie literara a genului(se da definitia speciei).. opera x esteAceasta va fi publicata initial in primul numar al embrionului cultural al miscarii, revista "Dacia literara", apoi inclusa in volumul "Fragmente istorice" si ocupa o pozitie singulara in cadrul literaturii romane prin caracterul ei( se specifica tipologia operei alese), dar si prin personajul, tipul omului.

CUPRINSUL

Ca orice personaj literar si va fi construit pe baza a doua coordonate intrinseci : ca instanta narativa si ca referent uman. Astfel, primul parametru ce intregeste portretul acestuia, vizeaza incadrarea sa estetica. .este un personaj principal , deoarece(se enumera si argumenteaza scurt dupa modelul din sablon fiecare incadrare - este preferabil sa fie ultima cea care se deduce prin diegeza : tridimensional sau protagonist)Aceste trasaturi definitorii ale personajului se evidentiaza pe baza diegezei integrate celorcapitole care graviteaza in jurul sau. Astfel in expozitiune personajul este prezentat ca(se realizeaza rezumatul , tot pe momentele subiectului, dar mai scurt ca la eseul de argumentare si , de dat aceasta centrate toate faptele pe acel personaj)

Al doilea parametru pe care este construit personajul vizeaza statutul sau de referent uman, fiinta pe care o imagineaza. Aceasta se va intregi in mod evident pe baza portretului fizic si a celui moral. Portretul fizic al personajului este realizat prin caracterizare directa din asertiunile naratorului(se da citatul).Acesta se bazeaza in conturarea trasaturilor fizice pe tehnica(se mentioneaza si explica tehnica).Portretul moral este realizat initial prin caracterizare directa din asertiunile naratorului( se dau citatele), acesta evidentiind(se mentioneaza trasaturile evidentiate prin citate.)Caracterizarea directa este realizata si prin replicile altor personaje ..(se dau citatele)care il apreciaza astfel ca pe un om.(se dau trasaturile) . Autocaracterizarea este insa succinta si sporadica. Personajul se autodefineste ca un om (se dau trasaturile ) : (se dau citatele)Dar partea cea mai ampla a portretului moral se deduce prin caracterizare indirecta.(se realizeaza caracterizarea in ordinea din fisa sablon)

Dar personajul nu se intregeste numai pe baza diegezei si a nexurilor pe care le opereaza cu celelalte personaje , ci si gratie tehnicilor si procedeelor narative uzitate , menite a-l individualiza. Astfel, intre aceste un loc deosebit il ocupa tehnica basoreliefului deoarece toate personajele, prin faptele si replicile lor au menirea de a-l proiecta pe fundal.(se realizeaza in continuare pe scurt infrastructura narativa si elementele de stil si limbaj)

INCHEIEREA Astfel, gratie tuturor acestor elemente compozitionale, personajul ocupa o pozitie singulara in galeria personajelor..(se realizeaza o fraza in care se enumera pricipalele trasaturi ale personajului, elogiind valoarea lui si a operei.)

,,ALEXANDRU LAPUSNEANUL" DE COSTACHE NEGRUZZI

ESEU DE ARGUMENTARE - NUVELA ISTORICA

Istoria, ca demers al actului narativ si sursa de inspiratie pentru creatorii lirici si dramatici, va fi redescoperita in cultura romana in perioada pasoptista, perioada de nastere a romantismului romanesc, un model al celui francez anuntat de catre Victor Hugo in prefata la drama "Hernani" in care acest pleda pentru necesitatea "liberalismului in literatura". Aceasta perioada va sta sub semnul directiilor impuse de catre Mihail Kogalniceanu in programul "Introductie" al revistei "Dacia literara" in care acesta sfatuia scriitorii sa combata "traductiile", sa elogieze idealul unitatii nationale, sa critice tarele societatii contemporane si ale celei anterioare si sa se inspire din frumusetile patriei, folclor si trecutul istoric militand pentru promovarea hotarata a directiei nationale si populare in literatura, si insistenta asupra legitimitatii spiritului critic.. Sub imperiul acestor imbolduri de realizare a unei literaturi nationale vor scrie Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac, Ion Heliade Radulescu, Costache Negruzzi. Sub semnul acestor directii, aceasta etapa va fi o perioada de inflorire in special a genului epic si mai ales a nuvelei romanesti.Unul dintre scriitorii romani care au cultivat aceasta specie literara este si Costache Negruzzi, apreciat de Al. Piru drept ,,un clasic al romantismului", fiind totodata primul scriitor care valorifica intr-o creatie literara cronicile moldovenesti. Astfel, primul numar al revistei ,,Dacia Literara" aparut in 1840, face cunoscuta nuvela istorica ,,Alexandru Lapusneanul" ce va fi inclusa in volumul ,,Fragmente istorice" si avea sa fie opera fundamentala pentru literatura romana, aceasta abordand un subiect inspirat din istoria nationala. Fiind o specie literara a genului epic in proza cu un fir narativ central si cu o constructie epica riguroasa, cu un conflict concentrat implicand un numar redus de personaje, avand dimensiunile intre schita si roman cu intamplari relatate alert si obiectiv - interventiile naratorului fiind minime - atentia orientandu-se, mai ales, asupra caracterizarii complexe a personajului, ,,Alexandru Lapusneanul" este considerata nuvela istorica. Faptul ca aceasta va respira influente romantice ce imbina elemente clasice intr-o viziune realista va face ca nuvela sa aiba un caracter proteic. Nuvela este clasica prin simetrie, incipitul si finalul fiind axate pe moartea unui domnitor, echilibrul tablourilor- acestea fiind in numar de patru, prin valoare - fiind singura nuvela istorica, neegalata nici pana azi, << care ar fi putut sta alaturi de ,,Hamlet" daca ar fi avut prestigiul unei limbi internationale>>- G. Calinescu, prin ,,elementele de paratextualitate"- G. Genette, prin limbajul elevat, prin mesajul educativ al operei, sobrietatea auctoriala, atitudinea detasata a naratorului, prin concizie, prin personajele care apartin de regula aristocratiei, valorile morale, limbajul elevat si prin economia de mijloace artistice. Discursul narativ are o constructie riguroasa, nuvela fiind dispusa in patru capitole, fiecare insotit de un motto semnificativ ,, Daca voi nu ma vreti, eu va vreu", ,,Ai sa dai sama, Doamna! ", ,, Capul lui Motoc vrem! ". ,,De ma voi scula pre multi am sa popesc si eu! "care concentreaza conflictul dominant avand valoare de element anticipativ, dar si moment al subiectului, conform tehnicii ,,mise en abime".

O prima particularitate ce coroboreaza statutul de nuvela istorica este inspiratia din cronicile Moldovei, hipotextul acesteia fiind ,,Letopisetul Tarii Moldovei" de Grigore Ureche - paginile afectate domniei lui Alexandru Lapusneanu si ,,Letopisetul Tarii Moldovei" de Miron Costin - secventa linsarii lui Batiste Veveli folosita de Negruzzi pentru scena linsarii lui Motoc, din paginile cronicarului preluand si elemente care tin de psihologia gloatei si personajul colectiv. Nuvela se distanteaza insa de realitate prin apelul la fictiune, totul fiind transfigurat artistic. Astfel, naratorul va comite in mod voluntar unele inadvertente printre care: Motoc murise decapitat imediat ce s-a inscaunat Alexandru Lapusneanu. Naratorul ii confera o resurectie fizica, pentru a-l ucide moral dar si fizic, pentru a-i atribui un exitus pe masura lipsei lui de caracter, iar Stroici si Spancioc sunt si ei adusi in diegeza pentru realizarea antitezelor specifice romantismului : intre patriotismul acestora si interesele meschine in raport cu momentul ale lui Motoc, intre consecventa acestora si labilitatea aceluiasi boier, intre personalitatea accentuata a lui Lapusneanul si lipsa de caracter a lui Motoc.

O a doua particularitate o reprezinta tema care vizeaza evocarea unei perioade din istoria reala: ultimii cinci ani de domnie a lui Alexandru Lapusneanu - 1564 - 1569. O alta particularitate vizeaza astfel faptul ca spatiul si timpul alese alese sunt reale din punct de vedere istoric : Moldova secolului al XVI-lea.

O alta particularitate o reprezinta subiectul care inglobeaza intamplari care au ca punct de plecare evenimente istorice. Astfel, primul capitol avand motto-ul "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu" reprezinta expozitiunea. Alexandru Lapusneanul revine in Moldova cu intariri turcesti ,, intovarasit de sapte mii spahii si de vreo trei mii oaste stransura", dorind sa-si reia scaunul domnesc, nereusind altfel sa-l alunge pe Stefan Tomsa, care-i urmase la domnie. Lapusneanul fusese inlaturat de pe tron de boierii care acum il intampina la granita, in dumbrava din Tecuci : vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si Stroici. Acestia il avertizeaza ca poporul nu-l doreste ,,tara nici nu te vrea nici nu te iubeste" si ca mai oportuna ar fi renuntarea la tron. In ciuda avertismentelor boierilor, Lapusneanul, dand dovada de o vointa inflexibila - reprezentata prin celebra replica integrata mottoului - ajunge la putere si, in scopul limitarii puterii boierilor ii ucide cu sau fara motiv,,la cea mai mica greseala dregatoreasca", astfel incat in fiecare zi, capul unui boier ucis era tintuit in poarta cetatii. Porunceste apoi sa fie arse toate cetatile Moldovei - in afara de Hotin ,,ca sa sece influenta boierilor si sa starpeasca cuiburile feudalitatii". Intriga este reprezentata de capitolul al doilea, care sta sub motto-ul "Ai sa dai sama, Doamna!", acesta reprezentand replica unei jupanese cu cinci copii, vaduva unui boier ucis de Lapusneanul si care o ameninta pe sotia acestuia, doamna Ruxanda ca va da seama in fata lui Dumnezeu si a poporului, fiind considerata complice a crimelor comise de sotul ei. In sala tronului Doamna Ruxanda il roaga pe sotul ei sa puna capat varsarii de sange si durerilor nesfarsite la care ii condamna pe urmasii celor ucisi, relatandu-i intalnirea cu ,, o jupaneasa cu cinci copii" , al carei sot fusese ucis de acesta. Intrigat de atitudinea sotiei sale domnitorul riposteaza brutal, promitandu-i ulterior un ,,leac de frica". Astfel, episodul intrigii mareste incordarea dramatica din momentul culminant al operei. Desfasurarea actiunii se intinde pe prima parte a capitolului al treilea, ce are motto-ul "Capul lui Motoc vrem!". La Mitropolie, Lapusneanul participa la liturghie, incercand prin discursul tinut dupa slujba religioasa sa-i convinga pe boierii prezenti de sinceritatea intentiilor sale. In scopul castigarii increderii acestora, foloseste argumente hotaratoare: poarta hainele domnesti, se inchina cu evlavie la icoane sarutand moastele Sf.Ioan si citeaza din Biblie, invitandu-i pe boieri la curtea domneasca pentru un ospat de impacare. Punctul culminant, momentul de maxima tensiune a operei dezvaluie caracterul crud al domnitorului. La ospat. cand postelnicul Veverita doreste sa inchine in cinstea domnitorului, slujitorii aflati in spatele boierilor incep sa-i omoare pe meseni. Lupta este scurta dar inversunata, desfasurandu-se sub privirile lui Lapusneanul si ale lui Motoc. Dupa ce sunt ucisi pe cei patruzeci si sapte de boieri prezenti la ospat, Lapusneanul le asaza capetele intr-o piramida, o cheama pe doamna Ruxanda si ii arata "leacul de frica" promis. Zarva provocata de uciderea boierilor aduna multimea in curtea domneasca. In ciuda revendicarilor initiale pe care le au: "sa ne micsureze dajdiile!", este de ajuns ca unul sa strige numele lui Motoc, pentru ca acest cuvant sa fie ,,ca o schinteie electrica" deoarece ,,toate glasurile se facura un glas". Naratorul surprinde aici psihologia gloatei reusind sa construiasca magistral personajul colectiv, care afirma Calinescu "reactioneaza sinergic". Oamenii renunta astfel la revendicarile initiale care, indeplinite le-ar fi adus avantaje, in scopul satisfacerii setei de sange, ei ajungand sa ceara unanim pe Motoc, considerat unicul vinovat de toate relele din tara. Rugamintile vornicului nu il indupleca pe domnitor, acesta indeplinind dorinta poporului care, dupa linsarea lui Motoc se retrage ca si cum acesta ar fi fost scopul adunarii. In al patrulea capitol, avand ca motto "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!" se contureaza deznodamantul nuvelei. Dupa patru ani de la omorarea boierilor si a lui Motoc, Lapusneanul se imbolnaveste de tifos exantematic si se retrage in cetatea Hotinului. In cosmarurile generate de friguri are viziunea cumplita a victimelor sale si, cuprins de remuscari, cere mitropolitului Teofan sa-l calugareasca daca-l va vedea in agonie. Ajunge astfel sa fie calugarit dupa dorinta lui conform obiceiului pamantesc, pentru ca sufletul sau sa poate fi mantuit, punandu-i-se numele de Paisie. Trezindu-se din agonie, nu accepta faptul ca nu mai este domn, se revolta si ameninta cu uciderea pe toti cei pe care-i considera vinovati de calugarirea lui, inclusiv pe fiul sau, mostenitorul tronului. Sfatuita de boierii Stroici si Spancioc, care supravietuisera masacrului fugind din tara, si cu incuviintarea discreta a mitropolitului Teofan, doamna Ruxanda ii ofera sotului ei o cupa cu otrava. Scena uciderii domnitorului este cutremuratoare, naratorul descriind in detalii naturaliste modul prin care este realizat exitus-ul personajului. Acesta"se zvarcolea in spasmele agoniei; spume facea la gura, dintii ii scrasneau, si ochii sai insangerati se holbasera", pana cand in sfarsit "isi dete duhul in mainile calailor sai". Concept binar, in doua trepte narative, finalul are accente cronicaresti: ,, Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldovei", naratorul consemnand in aceeasi descendenta umanista ca a fost inmormantat la manastirea Slatina, unde "se vede si astazi portretul lui si a familiei sale".

O alta particularitate care coroboreaza statutul de nuvela istorica o constituie personajele care beneficiaza de echivalente istorice. Cel mai bine individualizat este personajul principal, Alexandru Lapusneanul, imaginea transfigurata artistic a domnitorului Alexandru Lapusneanu. Ca orice personaj literar, ,, fiinta de hartie"- Roland Barthes, Alexandru Lapusneanul va fi individualizat pe baza a doi parametri. Astfel, ca instanta narativa, ,,personna" sau ,,masca" adica din punctul de vedere al incadrarii intr-un tipar, intr-o ideologie estetica este principal datorita ocurentei pe care o are pe parcursul discursului narativ, protagonist - deoarece el centreaza diegeza, central - datorita rolului important pe care il are in transmiterea mesajului operei, eponim - deoarece se regaseste in titlul operei, naratorul a dorit si aici sa-si individualizeze personajul, el articuland substantivul propriu pentru a-l uniciza. Este personaj tridimensional - deoarece evolueaza pe parcursul acesteia si romantic - exceptional deoarece este situat in intamplari exceptionale beneficiind de un ,,destin de exceptie". Acesta se evidentiaza in mod clar pe parcursul diegezei desfasurate in cele patru capitole. Cel de-al doilea parametru pe care este construit acest personaj literar vizeaza calitatea sa de referent uman. Astfel, ca ,,persoana" - adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza Alexandru Lapusneanul beneficiaza atat de un portret fizic, cat si de unul moral. Portretul fizic sau prosopografia este construita in mod clasic direct prin caracterizarea directa realizata in discursul narativ: ,,Purta coroana Palaeologilor, si peste dulama poloneza de catifea stacojie avea cabanita turceasca. Nici o arma nu avea decat un mic junghi cu plaselele de aur; iar printre bumbii dulamii se zarea o zea de sarma", ,,ochii lui .clipeau". Portretul moral sau ethopeea personajului este realizat initial prin caracterizare directa din asertiunile naratorului:"sangele intr-insul incepu a fierbe", cat si din discursul altor personaje : "Crud si cumplit este omul acesta"- mitropolitul Teofan, "Nu-mi voi spurca vitejescul junghi in sangele cel pangarit al unui tiran ca tine" - Stroici, " Eu sunt Spancioc, a carui avere ai jafuit-o, lasandu-i femeia si copiii sa cerseasca pe la usile crestinilor" care il apreciaza astfel ca pe un om fara mila. Partea cea mai ampla a portretului moral se deduce insa prin caracterizare indirecta din faptele, vorbele si atitudinile personajului nemilos si rau:" Iesiti! Ca pre toti va omor! Si cauta o arma pe langa el, dar negasind decat potcapul, il azvarli cu manie in capul unui calugar", " Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei.". Astfel, Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea razbunarii impotriva boierilor care il tradasera in prima domnie, acesta fiind principalul motiv pentru care s-a urcat a doua oara pe tronul Moldovei. El detine arta disimilarii, scena din biserica fiind reprezentativa in acest sens, imbracat cu mare pompa domneasca participa la slujba, se inchina pe la icoane, saruta moastele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, in timp ce el pregateste cel mai sadic omor din toate cele comise. Se dovedeste a fi un bun cunoscator al psihologiei umane cand il cruta pe Motoc pentru a se folosi de perfidia lui in aplicarea planului de razbunare si-i promite ca sabia lui "nu se va manji de sangele"lui. Se tine de cuvant, nu-l omoara pe boierul tradator, insa, inteligent, stie sa profite de multimea adunata la portile curtii domnesti, care cere capul lui Motoc, pentru a scapa de un boier tradator. Lapusneanul dovedeste o strategie de autoaparare, fiind in aceasta a doua domnie foarte vigilent cu boierii, in asa fel incat sa nu-l poata trada nimeni. Inteligent si perfid, Lapusneanul reuseste sa manipuleze poporul casatorindu-se cu doamna Ruxanda, fiica lui Petru Rares, domnitor de buna amintire pentru acesta, pe boieri, promitandu-le impacarea, dar ucigandu-i in masa, pe Ruxanda, pe Motoc. Expert in aceasta arta, el reuseste sa manevreze pe oricine si sa-si ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le pune in aplicare cu meticulozitate si cu o satisfactie deosebita. Cruzimea este trasatura dominanta a personajului motivata de mai multe fapte cumplite :"leacul de frica "pe care i-l ofera doamnei Ruxanda, linsarea lui Motoc, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor. Stie sa foloseasca orice imprejurare in interesul sau. Lipsit de sentimente umane, ii considera pe toti cei din jurul sau potentiali dusmani si traieste cu obsesia tradarii celorlalti. Dorinta de putere duce la cruzimea exacerbata, ajungand pana la a vedea crima ca pe un "act gratuit"-Andre Gide. Ateismul il face sa se apropie de Dumnezeu doar in fata mortii, sperand in vindecarea lui. Lapusneanul da dovada de oarecare demnitate rugandu-I pe Stroici si Spancioc sa-l injunghie pentru a putea muri ca un domnitor, insa este otravit chiar de blanda lui sotie, o plata bine meritata pentru cruzimea lui. Placerea zicerilor memorabile - "Prosti dar multi ", "Voi mulgeti laptele tarii, dar a venit vremea sa va mulg eu pre voi", "Mai degraba isi va intoarce Dunarea cursul indarapt" - si predilectia pentru gestul teatral menit sa copleseasca - piramida de capete, linsarea lui Motoc - sunt alte caracteristici ale acestui personaj romantic.

Doamna Ruxanda este un personaj secundar de tip romantic construit in antiteza cu Lapusneanul: angelic-demonic, blandete-cruzime, caracter slab-caracter tare. Boierul Motoc reprezinta tipul boierului tradator, viclean, las si intrigant. Nu urmareste decat propriile interese. Personajele episodice precum Spancioc si Stroici reprezinta boierimea tanara avand rol justitiar. In relatie cu personajul colectiv, multimea revoltata de targoveti, care cere un tap ispasitor pentru suferintele indurate, Lapusneanul dovedeste cunoasterea fortei gloatei: ,,Prosti, dar multi!" , dar si psihologia acesteia pe care o manipuleaza in sensul propriei razbunari.

O alta particularitate care statuteaza caracterul de nuvela istorica o constituie faptul ca reconstituirea epocii se face pe baza culorii locale, motivarea estetica a operei fiind sustinuta de arta naratiunii, a descrierii si dialogului. Culoarea locala se evidentiaza astfel pe baza arhaismelor fonetice ,, pre", ,,sama" , ,,scanteiara", ,,vreu."; arhaismelor lexicale ,,cabanita", ,,dulama", ,,zobon"; arhaismelor semantice ,,a popi" - cu sensul de a ucide, ,,prost" - cu sensul de om simplu, fara rang, abderit, arhaismele dominand in descrierile de interioare si ale vestimentatiei. Se evidentiaza in mod pregnant tehnica inlantuirii prin aditiune - sfarsitul unei secvente constituind inceputul alteia; tehnica basoreliefului - toate celelalte personaje gravitand in jurul personajului principal, atat prin fapte cat si prin replici reusind sa potenteze, sa proiecteze pe fundal personalitatea lui Lapusneanul ca tip al tiranului, al domnitorului feudal, dornic sa concentreze puterea in mainile sale. Pentru acest lucru scriitorul are mare grija in motivarea artistica a operei, constantele narative demonstrand acest lucru. Astfel perspectiva narativa este heterodiegetica - prin nararea la persoana a treia, naratorul este omniscient, aflat cu totul in afara diegezei, pozitia lui fiind extradiegetica, el nefiind personaj. Realismul nuvelei este dat de verosimilitatea aspectelor prezentate, naratorul reactualizand o perioada din istoria Moldovei, de veridicitatea scenelor, de stilul sobru si impersonal - obiectivitatea fiind unul dintre imperativele enuntate de ,,Dacia Literara" in programul ,,Introductie". Viziunea este auctoriala, naratorul este detasat, nu se amesteca in enuntarea unor pareri personale in raport cu faptele prezentate, nu e personaj, e in afara diegezei, totusi exista unele abateri, unele imixtiuni ale vocii auctoriale, abateri de la obiectivitate prin anumite pareri subiective: "dupa aceasta desantata cuvantare", "Lapusneanul a carui ochi scanteira ca un fulger".

Astfel, prin izvorul de inspiratie istorica, prin concizie, tehnica detaliului, anticipari ale actiunii, prin motto-urile de la inceputul fiecarui capitol care valideaza tehnica ,,punerii in adancime"si hipotextul cronicaresc, prin faptul ca eroul sta sub semnul timpului, prin caracterul scenic dat de concizie, prin observatia psihologica si sociala, prin caracterul pictural al unor scene si surprinderea multimii revoltate se demonstreaza statutul de nuvela istorica. Prima nuvela istorica din literatura romana realizeaza magistral portretul tiranului, personajul romantic, alcatuit din contraste, exceptional prin cruzime si reconstituie culoarea de epoca in aspectul ei documentar.

CUPLU IN NUVELA ISTORICA

Aflata sub imperiul directiilor impuse de catre Mihail Kogalniceanu in programul 'Introductie' al 'Daciei Literare',directii ce constau in inspirrae din trecutul poporului,frumusetile patriei,folclor si in critica tarelor societatii contemporane si anterioare,perioada pasoptista va genera prin aparitia unor opere reprezentative,autentic originale,deschiderea unei adevarate galerii de personaje literare deosebite.In acest sens,un exemplu elocvent il reprezinta nuvela 'Alexandru Lapuseanul' din volumul 'Fragmente istorice' integrat operei lui Costache Negruzzi,restransa sub contratilul 'Pacatele tineretilor'.Aceasta opera literara apare pentru prima data la data de 30 ianuarie 1840 in revista 'Dacia Literara' si reprezinta prima reusita artistica a nuvelisticii romanesti si un model de valorificare a istoriei,deoarece este o specie literara a genului epic in proza,avand o constructie riguroasa,cu o actiune mai dezvoltata ca a schitei si a povestirii,pusa pe seama mai multor personaje,ale caror caractere se desprind din conflicte puternice si printr-o intriga complexa.Datorita faptului ca perioada pasoptista se afla la confluenta benefica a clasicismului,a romantismului francez si a realismului,aceasta nuvela are un caracter proteic,presupunand numeroase elemente clasice precum simetria,echilibrul tablourilor,concizia,procedeul 'epitetului general'-Tudor Vianu :'toata pompa domneasca','sfanta slujba','elemente de paratextualitate'-Gerard Genette,ce sunt reprezentate de mottouri,faptul ca personajele apartin,de regula aristocratiei,sentimentele nobile cu care sunt inzestrate anumite personaje,prezenta valorilor morale si a limbajului elevat,atitudinea detasata a naratorului,sobrietatea auctoriala,mesajul educativ al operei si economia de mijloace artistice.De asemenea aceasta nuvela prezinta si trasaturi romantice ca prezenta unui personaj exceptional,Alexandru Lapuseanul,situat in conjuncturi exceptionale,existenta unei serii de opozitii,faptul ca spectaculosul nuvelei consta in zicerile memorabile,reprezentate de mottouri si in gestul teatral menit sa colpleseasca,sursa de inspiratie ce este reprezentat de o pagina din istoria Moldovei,ultimii cinci ani de domnie ai lui Alexandru Lapuseanul,ca substanta a cartii,descrierea amanuntita a cetatii Hotinului,anumite trasaturi ale personajului principal,precum viclenia si disimularea,modul in care este realizat exitusul personajuli Alexandru Lapuseanul :moartea prin otravire,faptul ca raul este pedepsit,ca prezenta personajelor antitetice:doamna Ruxandra,Stroici,Spancioc si motoc,culoarea locala si tema istorica,dar este totodata si o nuvela realista prin verosimilitatea aspectelor prezentate,veridicitatea scenelor,stilul sobru si impersonal,faptul ca in prezentarea faptelor naratorul 'tinde sa ajunga la impersonalitatea camerei fotografice'-Norman Friedman,prin omniscienta naratorului,prin 'comparatia nobila'-Tudot Vianu,culoarea locala,viziunea auctoriala,izvorul de inspiratir,caracterul scenic dat de concizie,prin faptul ca eroul sta sub semnul timpului,prin tehnica detaliului,observatia psihologica si sociologica,caracterul pictural al unor scene si surprinderea psihologiei multimii revoltate.

Teama nuvelei este evocarea unui episod zbuciumat din istoria Moldovei si anume,cea de-a doua domnie a lui Alaxandru Lapuseanul,dand prioritate ratiunilor artistice ale esteticii romantice.Astefel,unele personaje au corespondent in rtealitatea istorica a veacului al XVI-lea,altele sunt inventate,pentru a sustine conflictele si tensiunea epica.

Actiunea se desfasoara intr-un ritm alert si structurarea materialului epic in patru capitole confera nuvelei caracterul dramatic.Faptele prezentate in nuvela converg la realizarea unui personaj emblematic in literatura romana,personaj ce reprezinta tipul domnitorului feudal,tiran si avid de putere,in jurul caruia graviteaza personaje secundare si episodice,dar puternic individualizate,cu care domitorul se afla in relatii conflictuale.Din reteaua relatiilor dintre personaje sedistinge cea a cuplului domnesc:Alexandru Lapuseanul si doamna Ruxandra.Prezentate in antiteza,personajele alcatuiesc un cuplu romantic tipic,in care trasaturile unuia le reliefeaza pe ale celuilalt.Este foarte interesant felul in care Costache Negruzzi transfigureaza artistic personalitatea istorica a domnitorului si a sotiei sale pentru a le transforma in personaje literare.

Surse cronicaresti au stat la baza inspiratiei lui Negruzzi,punctul de plecare fiind 'Letopisetul Tarii Moldovei' de Grigore Ureche,dar si cronica lui Miron Costin,pe care de altfel autorul o si indica in text ca izvor de informatie.Intr-una din epistolele din volumul 'Negru pe alb' scriitorul se refera la aspecte ale personalitatii domitorului,care nu transpar si in nuvela. Intr-o perioada istorica framantata,in care turcii se amestecau in treburile interne si boierii alegeau domnitori care sa le slujeasca interesele ,urca l atronul Moldovei 'un oarecare Petre Stolnicul,om simplu si necunoscut'.Sub numele de Alexandru Lapuseanul,domnitorul va duce o politica de limitare a privilegiilor boierilor,'va sparge cuibul si va strivi acest furnicar de intriganti',dar nu va avea suficienta pricepere de a folosi forta poporului.Desi numeroase nuante apreciative transpar in epistola amintita,Negruzzi alege sa valorifice in opera aspecte care transforma personalitatea istorica intr-un personaj cu un destin spectaculos,un erou exceptional care actioneaza in situatii iesite din comun.

Biografia doamnei Ruxandra se construieste in nuvela in capitolul al doilea,al carui motto este:'Ai sa dai sama,doamna!' aducand personajul feminin 'in luminile rampei'.Fiica a lui Petru Rares,deci descendenta a marelui Stefan,Ruxandra ramane orfana la o varsta frageda si creste sub tutoratul fratilor ei Ilias si Stefan.Primul ajunge la domnie pentru o scurta perioada,dupa care pleaca la Constantinopol si se converteste la mahomedanism.Al doilea frate Stefan conduce tara mai rau decat Ilias,silind strainii sa se lepede de catolicism.Proasta politica de stat si desfranarae lui au atras mania boierilor care l-au ucis.Ramasa unica descendenta a lui Petru Rares,Ruxandra devine moneda de schimb in jocurile politice,fiind sortita unui anume Jolde,ales de boieri la tron.Acesta este momentul aparitiei lui Alexandru Lapuseanul,care il invinge pe Jolde si se casatoreste cu Ruxandra.

Deoarece este tot o 'fiint de hartie'-Roland Barthes,Alexandru Lapuseanul va fi construit pe baza a doi parametri:ca instanta narativa si ca referent uman.Astfel,din punctul de vedere al incadrarii intr-o anumita ideologie,ca instanta definitorie a comunicarii narative,el este un personaj principal,datorita ocurentei pe parcursul discursului narativ,protagonist,deoarece el centreaza diegeza,central prin rolul care-i incumba in transmiterea mesajului operei,'tridimensional'-Wayne C.Booth,'mobil' sau 'rotund'-E.M.Forster,deoarece el este privit evolotiv,nefiind dat in intregime de la inceput,eponim,titlul nuvelei fiind reprezentat de numele sau.Naratorul a dorit si aici sa-si individualizeze personajul,el articuland substantivul propriu pentru a-l uniciza.Dar cea mai pregnanta incadrare este cea care vizeaza statutarea acestuia ca personaj romantic,exceptional,situau in circumstante exceptionale si beneficiind de un destin de exceptie.Acest destin este prezentat pe baza firului epic distribuit regulat in cele patru capitole ale nuvelei.Lapusneanul nu reprezinta neaparat o exceptie in raport cu mentalitatea epocii medievale,dar care impresioneaza prin cruzimea sa cititorul modern,neobisnuit cu metodele de guvernare absolutista,intr-un stat dominat de anarhie feudala.Se poate spune totusi ca personajul depaseste categoria damnatului romantic,a eroului 'osandit de Providenta sa verse sange si sa nazuie dupa mantuire'-G.Calinescu.

Biografia doamnei Ruxandra insista asupra acelor aspecte care contureaza un personaj tipic romantic:descendenta ilustra,umbrita de un destin nefericit,orfana,lipsita de sansa de a-si determina soarta si mai presus de orice frustrata de iubire.Feminitatea fragila,sensibilitatea,caracterul slab,neparticiparea la viata cetatii sunt in mare parte clisee ale prozei romantice,dar si trasaturi care evidentiaza statutul femeii in evul mediu.Autorul ii rezerva totusi un rol spectaculos,desi neverosimil,transformand-o in 'mana criminala' din finalul nuvelei.Intrarea domnitei pe scena evenimentelor se produce intr-o circumstanta care reuneste tripla ei ipostaza:de doamna a tarii,de sotie si de mama.Ea nu actioneaza din proprie initiativa,ci impulsionata de amenintarea rostita de vaduva unui boier ucis de Lapusneanul,care o considera vinovata ca nu satvileste setea de sange a sotului ei.

Intrarea doamnei Ruxandra in sala tronului ii da autoruluiprilejul descrierii vestimentatiei impresionante,'cuvenita unei sotii ,fiice si surori de domn:zobon de stofa aurita,benisel de felendres,colan de aur cu paftale de matostat,silic de samur,salba de margaritar'.Ea respecta ritualul de curte si saruta mana domnitorului,care o ridica tandru si o saruta pe frunte,luminandu-se si numind-o 'frumoasa mea doamna'.Surprins de prezenta ei matinala

intr-o zi cand nu este sarbatoare,Lapuseanul vrea sa afle motivul vizitei.Faptul ca i se adreseaza sotului ei cu formule elogioase ca:'bunul meu domn','viteazul meu sot,preaputernic' nu diminueaza mania domnitorului,care isi schimba brusc atitudinea,uimit de indrazneala femeii de a se amesteca in treburile domniei.Registrul lingvistic se schimba,doamna devine 'muiere nesocotita' si Lapuseanul isi reprima cu greu impulsul de a scoate jungherul din teaca pentru a-i pedepsi cutezanta.Marturisirea slabiciunii femeii il indupleca pe aprigul domnitor,care ii promite ca de poimaine nu va mai vedea capete taiate si ca de maine ii va oferi 'un leac de frica'.Doamna se intoarce la treburile casei,'cum se cuvine unei bune gospodine',iar domnul isi continua planurile machiavelice.

Finalul nuvelei aduce din nou impreuna cele doua personaje,de data aceasta in conditii si mai tensionate,la patru ani dupa evenimentele precedente.Calugarit,in stare de inconstienta,Lapusneanul isi revine si se considera victiam unui complot al doamnei Ruxandra si al mitropolitului Teofan.In furia lui dezlantuita,profereaza amenintari cumplite:'pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei,ca sa nu mai sculte sfaturile boaitelor si a dusmanilor mei.Vazand amenintata viata fiului ei,Ruxandra cedeaza presiunilor lui Spancioc si Stroici si aluziilor mitropolitului si duce paharul cu licoarea mortii.Desi a devenit agentul crimei,doamna nu a suferit o schimbare de caracter.La fel ca in scena precedenta,ea nu actioneaza din vointa proprie,ci mai mult influentata si silita de firi mai voluntare decat a ei.

Cuplul Alexandru Lapusneanul-doamna Ruxandra este construit pe antiteza romantica demonic-angelic,marcata de o stereotipie care face discutabil termenul 'evolutie'in relatia celor doua personaje.Niciunul dintre personaje nu este propriu-zis privit in evolutie si nu are adancime psihologica,iar relatia din cuplu nu intereseaza autorul decat in masura in care lumineaza din alt unghi cartacterul demonic,tiranic,crud si disimulat al domnitorului in fata unei fiinte nobile,fragile si lipsite de aparare cum este doamna Ruxandra.

CARACTERIZAREA LUI ALEXANDRU LAPUSNEANUL

Personajul literar, ca "fiinta de hartie" ce exista doar in lumea fictiunii dupa cum opina Roland Barthes, a reprezentat intotdeauna o ipoteza de gandire, dar si de lucru pentru toti marii scriitori. Perioada pasoptista nu face exceptie de la aceasta tendinta unanima creatorilor de frumos. Aceasta epoca, sub semnul directiilor impuse de Mihail Kogalniceanu in programul "Introductie" editat in primul numar al revistei "Dacia Literara" din 30 ianuarie 1840 in care acesta milita pentru promovarea hotarata a directiei nationale si populare in literatura, inspiratia din realitatea autohtona, valorificarea folclorului, a istoriei, a frumusetilor naturii, patriei si insistenta asupra legitimitatii spiritului critic va fi o perioada de inflorire a genului epic si mai ales a prozei romanesti, aceasta construind o galerie impresionanta de personaje literare. Un exemplu elocvent il reprezinta nuvela "Alexandru Lapusneanul" din volumul "Fragmente istorice" integrat operei lui Costache Negruzzi restransa sub contratitlul "Pacatele tineretilor", prin personajul omonim.

Fiind o specie literara a genului epic in proza, avand o constructie riguroasa, cu o actiune mai dezvoltata ca a schitei si a povestirii, pusa pe seama mai multor personaje, ale caror caractere se desprind din conflicte puternice si printr-o intriga complexa, opera "Alexandru Lapusneanul", publicata in 1840 in primul numar al revistei "Dacia Literara" este o nuvela. Aceasta ocupa o pozitie singulara in cadrul literaturii romane prin caracterul ei proteic rezultat din confluenta benefica a romantismului, a clasicismului si realismului, dar si prin personajul Alexandru Lapusneanul, personaj emblematic in literatura romana, tipul domnitorului feudal, tiran si avid de putere. Figura acestuia este preluata din "Letopisetul Tarii Moldovei" de Grigore Ureche, hipotextul principal al operei, dar este transfigurata artistic.

Ca orice personaj literar si Alexandru Lapusneanul va fi construit pe baza a doua coordonate intrinseci: ca instanta narativa si ca referent uman. Astfel, ca "personna", din punctul de vedere al incadrarii intr-o anumita ideologie, intr-un anumit tipar, ca instanta definitorie a comunicarii narative, Alexandru Lapusneanul este un personaj principal datorita ocurentei pe parcursul discursului narativ, antitetic deoarece este construit pe baza unor contradictii, protagonist deoarece el centreaza diegeza, central datorita rolului important pe care il are in transmiterea mesajului operei, tridimensional deoarece este privit evolutiv, nefiind dat in intregime de la inceput si eponim, numele sau dand titlul nuvelei. Naratorul a dorit si aici sa-si individualizeze personajul, el articuland substantivul propriu pentru a-l uniciza, dar cea mai pregnanta incadrare este cea care vizeaza statutarea acestuia ca personaj romantic, exceptional, situat in intamplari exceptionale, acesta beneficiind de un destin de exceptie. Element specific scrierilor cu caracter istoric este echivalenta sa cu un personaj real, cu o personalitate istorica : Alexandru Lapusneanu, domnitor al Moldovei in secolul al XVI-lea. Figura acestuia reprezinta insa doar un punct de plecare pentru scriitor, el transfigurand-o artistic in lumea fictiunii. Toate aceste trasaturi definitorii ale personajului Alexandru Lapusneanul se evidentiaza pe baza diegezei integrate celor patru capitole, diegeza care graviteaza in jurul sau.

Astfel, primul capitol avand motto-ul "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu" reprezinta expozitiunea si situeaza actiunea in Moldova secolului XVI - spatiul si timpul ales fiind reale din punct de vedere istoric - cand Alexandru Lapusneanul revine in Moldova cu intariri turcesti dorind sa-si reia scaunul domnesc, nereusind altfel sa-l alunge pe Stefan Tomsa, care-i urmase la domnie. Lapusneanul fusese inlaturat de pe tron de boierii care acum il intampina la granita, in dumbrava din Tecuci : vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si Stroici. Acestia il avertizeaza ca poporul nu-l doreste si ca mai oportuna ar fi renuntarea la tron. In ciuda avertismentelor boierilor, Lapusneanul, dand dovada de o vointa inflexibila - reprezentata prin celebra replica integrata mottoului - ajunge la putere si, in scopul limitarii puterii boierilor ii ucide cu sau fara motiv, astfel incat in fiecare zi, capul unui boier ucis era tintuit in poarta cetatii. Intriga este reprezentata de capitolul al doilea, care sta sub motto-ul "Ai sa dai sama, Doamna!", acesta reprezentand replica unei jupanese cu cinci copii, vaduva unui boier ucis de Lapusneanul si care o ameninta pe sotia acestuia, doamna Ruxanda ca va da seama in fata lui Dumnezeu si a poporului, fiind considerata complice a crimelor comise de sotul ei. Speriata, Ruxanda ii cere sotului sa inceteze masacrul boierilor si acesta ii promite un "leac de frica". Astfel, episodul intrigii mareste incordarea dramatica din momentul culminant al operei. Desfasurarea actiunii se intinde pe prima parte a capitolului al treilea, ce are motto-ul "Capul lui Motoc vrem!". Lapusneanul convoaca boierii la mitropolie si, in scopul castigarii increderii acestora, foloseste argumente hotaratoare: poarta hainele domnesti, se inchina cu evlavie la icoane sarutand moastele Sf.Ioan si citeaza din "Biblie", invitandu-i pe boieri la curtea domneasca pentru un ospat de impacare. Punctul culminant, momentul de maxima tensiune a operei dezvaluie caracterul crud al domnitorului. Dupa ce ii ucide pe cei patruzeci si sapte de boieri prezenti la ospat si le asaza capetele intr-o piramida, o cheama pe doamna Ruxanda si ii arata "leacul de frica" promis. Zarva provocata de uciderea boierilor aduna multimea in curtea domneasca. In ciuda revendicarilor initiale pe care le au, oamenii renunta la acestea in scopul satisfacerii setei de sange, ei ajungand sa ceara unanim pe Motoc, considerat unicul vinovat de toate relele din tara. Rugamintile vornicului nu il indupleca pe domnitor, acesta indeplinind dorinta poporului care, dupa linsarea lui Motoc se retrage ca si cum acesta ar fi fost scopul adunarii. In al patrulea capitol, avand ca motto "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!" se contureaza deznodamantul nuvelei, integrand exitus-ul acestui personaj. Dupa patru ani de la omorarea boierilor si a lui Motoc, Lapusneanul se imbolnaveste de tifos exantematic si ajunge sa fie calugarit dupa dorinta lui conform obiceiului pamantesc, pentru ca sufletul sau sa poate fi mantuit. Trezindu-se din agonie, nu accepta faptul ca nu mai este domn, se revolta si ameninta cu uciderea pe toti cei pe care-i considera vinovati de calugarirea lui, inclusiv pe fiul sau, mostenitorul tronului. Sfatuita de boierii Stroici si Spancioc, care supravietuisera masacrului fugind din tara, si cu incuviintarea discreta a mitropolitului Teofan, doamna Ruxanda ii ofera sotului ei o cupa cu otrava. Scena uciderii domnitorului este cutremuratoare, naratorul descriind in detalii naturaliste modul prin care este realizat exitus-ul personajului. Acesta"se zvarcolea in spasmele agoniei; spume facea la gura, dintii ii scrasneau, si ochii sai insangerati se holbasera", pana cand in sfarsit "isi dete duhul in mainile calailor sai". Alexandru Lapusneanul, lasand "o pata de sange in istoria Moldovei",a fost inmormantat la manastirea Slatina,unde "se vede si astazi portretul lui si al familiei sale".

Al doilea parametru pe care este construit personajul vizeaza statutul sau de referent uman, fiinta pe care o imagineaza. Astfel, ca "persoana" personajul beneficiaza atat de un portret fizic, cat si de unul moral. Portretul fizic sau prosopografia este realizata prin caracterizare directa din asertiunile naratorului:"Lapusneanul in ziua aceea era imbracat cu toata pompa domneasca. Purta coroana Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea stacojie avea cabanita turceasca", "in minutul acela era foarte galben la fata". Portretul moral sau ethopeea personajului este realizat initial prin caracterizare directa din asertiunile naratorului:"sangele intr-insul incepu a fierbe", cat si din discursul altor personaje : "Crud si cumplit este omul acesta"- mitropolitul Teofan, "Nu-mi voi spurca vitejescul junghi in sangele cel pangarit al unui tiran ca tine" - Stroici, " Eu sunt Spancioc, a carui avere ai jafuit-o, lasandu-i femeia si copiii sa cerseasca pe la usile crestinilor" care il apreciaza astfel ca pe un om fara mila.

Partea cea mai ampla a portretului moral se deduce insa prin caracterizare indirecta din faptele, vorbele si atitudinile personajului nemilos si rau:" Iesiti! Ca pre toti va omor! Si cauta o arma pe langa el, dar negasind decat potcapul, il azvarli cu manie in capul unui calugar", " Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei.". Astfel, Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea razbunarii impotriva boierilor care il tradasera in prima domnie, acesta fiind principalul motiv pentru care s-a urcat a doua oara pe tronul Moldovei. El detine arta disimilarii, scena din biserica fiind reprezentativa in acest sens, imbracat cu mare pompa domneasca participa la slujba, se inchina pe la icoane, saruta moastele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, in timp ce el pregateste cel mai cumplit masacru din toate cele comise. Se dovedeste a fi un bun cunoscator al psihologiei umane cand il cruta pe Motoc pentru a se folosi de perfidia lui in aplicarea planului de razbunare si-i promite ca sabia lui "nu se va manji de sangele"lui. Se tine de cuvant, nu-l omoara pe boierul tradator, insa, inteligent, stie sa profite de multimea adunata la portile curtii domnesti, care cere capul lui Motoc, pentru a scapa de un boier tradator. Lapusneanul dovedeste o strategie de autoaparare, fiind in aceasta a doua domnie foarte vigilent cu boierii, in asa fel incat sa nu-l poata trada nimeni. Inteligent si perfid, Lapusneanul reuseste sa manipuleze poporul casatorindu-se cu doamna Ruxanda, fiica lui Petru Rares, domnitor de buna amintire pentru acesta, pe boieri, promitandu-le impacarea, dar ucigandu-i in masa, pe Ruxanda, pe Motoc. Expert in aceasta arta, el reuseste sa manevreze pe oricine si sa-si ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le pune in aplicare cu meticulozitate si cu o satisfactie deosebita. Cruzimea este o alta trasatura dominanta a personajului motivata de mai multe fapte cumplite :"leacul de frica "pe care i-l ofera doamnei Ruxanda, linsarea lui Motoc, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor. Stie sa foloseasca orice imprejurare in interesul sau. Lipsit de sentimente umane, ii considera pe toti cei din jurul sau potentiali dusmani si traieste cu obsesia tradarii celorlalti. Dorinta de putere duce la cruzimea exacerbata, ajungand pana la a vedea crima ca pe un "act gratuit"-Andre Gide. Ateismul il face sa se apropie de Dumnezeu doar in fata mortii, sperand in vindecarea lui. Lapusneanul da dovada de oarecare demnitate rugandu-i pe Stroici si Spancioc sa-l injunghie pentru a putea muri ca un domnitor, insa este otravit chiar de blanda lui sotie, o plata bine meritata pentru cruzimea lui. Placerea zicerilor memorabile - "Prosti dar multi ", "Voi mulgeti laptele tarii, dar a venit vremea sa va mulg eu pre voi", "Mai degraba isi va intoarce Dunarea cursul indarapt" - si predilectia pentru gestul teatral menit sa copleseasca - piramida de capete, linsarea lui Motoc - sunt alte caracteristici ale acestui personaj romantic.

Dar personajul nu se intregeste numai pe baza diegezei si a nexurilor pe care le opereaza cu celelalte personaje, ci si gratie tehnicilor si procedeelor narative uzitate, menite a-l individualiza. Astfel, intre acestea un loc deosebit il ocupa tehnica basoreliefului deoarece toate personajele, prin faptele si replicile lor au menirea de a-l proiecta pe fundal, dar si tehnica inlantuirii, deoarece naratiunea se desfasoara liniar, cronologic; prin inlantuirea secventelor si a episoadelor, aceasta tehnica face ca ritmul naratiunii sa devina mai alert, tehnica "punerii in adancime"cristalizand conflictul. Un alt element narativ semnificativ realizarii personajului este naratorul omniscient care relateaza din perspectiva heterodiegetica si are o viziune auctoriala de la care exista unele abateri : "Lapusneanul, a carui ochi licarira ca un fulger", "dupa aceasta desantata cuvantare", "meditand vreo noua moarte"prin care se realizeaza motivarea realista a operei. Naratiunea este ulterioara evenimentului, naratorul prezentand faptele dupa ce acestea s-au petrecut. In aceasta nuvela istorica, naratorul reuseste sa depaseasca anumite tipare si clisee ale literaturii de atunci prin verosimilitatea aspectelor prezentate, dar si prin echilibrul si simetria impregnate compozitiei.

Scriitorii si criticii literari au apreciat in diferite epoci si moduri profilul psihologic a lui Alexandru Lapusneanul. Astfel Vasile Alecsandri a vorbit despre "tragedia crunta a lui Lapusneanul", iar Ovid Densusianu despre "cruzimea, razbunarea, viclenia lui". Liviu Leonte constata la erou "o inclinatie diabolica, sadica, spre teroare, o dorinta bolnaviciosa de a vedea curgand Sange". Mai analitic, Nicolae Iorga vede aici "sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora". Referindu-se la valoarea incontestabila a nuvelei "Alexandru Lapusneanul",G. Calinescu afirma ca aceasta "ar fi devenit o scriere celebra ca si "Hamlet", daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de gesturi patetice adanci, cuvinte memorabile, de observatie psihologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista".

Astfel, gratie tuturor acestor elemente compozitionale, personajul Alexandru Lapusneanul ocupa o pozitie singulara in galeria personajelor de factura romantica, reprezentand tipul domnitorului feudal tiran si avid de putere, devenind datorita pregnantei sale o ipoteza de gandire si un punct de plecare pentru multi alti scriitori.

Scrie un eseu, de 2-3 pagini, in care sa prezinti particularitati ale nuvelei istorice, prin referire la o opera literara studiata, din literatura romana.

In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

- precizarea a patru caracteristici ale nuvelei istorice, existente in opera literara studiata;

- prezentarea prin referire la nuvela istorica studiata a patru elemente de constructie a subiectului si discursului narativ (de exemplu: actiune, secventa narativa, conflict, relatii temporale si spatiale, momentele subiectului, alternata, inlantuire, incipit, final, elipsa);

- evidentierea raporturilor dintre erou si celelalte personaje din nuvela istorica, prin referire la opera literara studiata;

- exprimarea unui punct de vedere argumentat, prin referire la opera literara studiata, in legatura cu afirmatia lui Daniel Grojnowski despre nuvela, ca specie literara: ,, Nuvela este construita in perspectiva unui final, cel mai adesea socant (revelatie, surpriza.) " .

,,Alexandru Lapusneanul"

de Costache Negruzzi

Aparuta in perioada pasoptista, promovand opere care vor sta sub influenta benefica a romantismului francez, clasicismului si realismului, condusa fiind de M. Kogalniceanu, revista ,,Dacia Literara", revista care avea sa fie embrionul cultural al perioadei, isi fixeaza ca tel exclusiv literatura, fara a parasi insa telurile politice, nationale. In programul de atunci al revistei, program intitulat sugestiv "Introductie", se regaseau puncte precum: promovarea hotarata a directiei nationale si populare in literatura, inspiratia din realitatea autohtona, valorificarea folclorului, a istoriei, a frumusetilor naturii patriei si insistenta asupra legitimitatii spiritului critic. Sub semnul acestor directii, aceasta etapa va fi o perioada de inflorire in special a genului epic si mai ales a nuvelei romanesti.

Unul dintre scriitorii romani care au cultivat aceasta specie literara este si Costache Negruzzi, apreciat de Al. Piru drept ,,un clasic al romantismului", fiind totodata primul scriitor care valorifica intr-o creatie literara cronicile moldovenesti. Astfel, primul numar al revistei ,, Dacia Literara" aparut in 1840, face cunoscuta nuvela istorica ,,Alexandru Lapusneanul" ce va fi inclusa in volumul ,,Fragmente istorice" si avea sa fie opera fundamentala pentru literatura romana, aceasta abordand un subiect inspirat din istoria nationala. Fiind o specie literara a genului epic in proza cu un fir narativ central si cu o constructie epica riguroasa, cu un conflict concentrat implicand un numar redus de personaje, avand dimensiunile intre schita si roman cu intamplari relatate alert si obiectiv - interventiile naratorului fiind minime - atentia orientandu-se, mai ales, asupra caracterizarii complexe a personajului, ,,Alexandru Lapusneanul" este considerata nuvela istorica. Faptul ca aceasta va respira influente romantice ce imbina elemente clasice intr-o viziune realista va face ca nuvela sa aiba un caracter proteic. Nuvela este clasica prin simetrie, incipitul si finalul fiind axate pe moartea unui domnitor, echilibrul tablourilor- acestea fiind in numar de patru, prin valoare - fiind singura nuvela istorica, neegalata nici pana azi, << care ar fi putut sta alaturi de ,,Hamlet" daca ar fi avut prestigiul unei limbi internationale>>- G. Calinescu, prin ,,elementele de paratextualitate"- G. Genette, prin limbajul elevat, prin mesajul educativ al operei, sobrietatea auctoriala, atitudinea detasata a naratorului, prin concizie, prin personajele care apartin de regula aristocratiei, valorile morale, limbajul elevat si prin economia de mijloace artistice. Discursul narativ are o constructie riguroasa, nuvela fiind dispusa in patru capitole, fiecare insotit de un motto semnificativ care concentreaza conflictul dominant avand valoare de element anticipativ, dar si moment al subiectului, conform tehnicii ,,mise en abime". Cele patru motto-uri fiind: ,, Daca voi nu ma vreti, eu va vreu", ,,Ai sa dai sama, Doamna! ", ,, Capul lui Motoc vrem! ". ,,De ma voi scula pre multi am sa popesc si eu! ".

O prima particularitate ce coroboreaza statutul de nuvela istorica este inspiratia din cronicile Moldovei, hipotextul acesteia fiind ,,Letopisetul Tarii Moldovei" de Grigore Ureche - paginile afectate domniei lui Alexandru Lapusneanu si ,,Letopisetul Tarii Moldovei" de Miron Costin - secventa linsarii lui Batiste Veveli folosita de Negruzzi pentru scena linsarii lui Motoc, din paginile cronicarului preluand si elemente care tin de psihologia gloatei si personajul colectiv. Nuvela se distanteaza insa de realitate prin apelul la fictiune, totul fiind transfigurat artistic. Astfel, naratorul va comite in mod voluntar unele inadvertente printre care: Motoc murise decapitat imediat ce s-a inscaunat Alexandru Lapusneanu. Naratorul ii confera o resurectie fizica, pentru a-l ucide moral dar si fizic, pentru a-i atribui un exitus pe masura lipsei lui de caracter, iar Stroici si Spancioc sunt si ei adusi in diegeza pentru realizarea antitezelor specifice romantismului : intre patriotismul acestora si interesele meschine in raport cu momentul ale lui Motoc, intre consecventa acestora si labilitatea aceluiasi boier, intre personalitatea accentuata a lui Lapusneanul si lipsa de caracter a lui Motoc.

O a doua particularitate o reprezinta tema care vizeaza evocarea unei perioade din istoria reala: ultimii cinci ani de domnie a lui Alexandru Lapusneanu - 1564 - 1569. O alta particularitate vizeaza astfel faptul ca spatiul si timpul alese alese sunt reale din punct de vedere istoric : Moldova secolului al XVI-lea.

O alta particularitate o reprezinta subiectul care inglobeaza intamplari care au ca punct de plecare evenimente istorice. stfel, primul capitol avand motto-ul "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu" reprezinta expozitiunea. Alexandru Lapusneanul revine in Moldova cu intariri turcesti ,, intovarasit de sapte mii spahii si de vreo trei mii oaste stransura", dorind sa-si reia scaunul domnesc, nereusind altfel sa-l alunge pe Stefan Tomsa, care-i urmase la domnie. Lapusneanul fusese inlaturat de pe tron de boierii care acum il intampina la granita, in dumbrava din Tecuci : vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si Stroici. Acestia il avertizeaza ca poporul nu-l doreste ,,tara nici nu te vrea nici nu te iubeste" si ca mai oportuna ar fi renuntarea la tron. In ciuda avertismentelor boierilor, Lapusneanul, dand dovada de o vointa inflexibila - reprezentata prin celebra replica integrata mottoului - ajunge la putere si, in scopul limitarii puterii boierilor ii ucide cu sau fara motiv,,la cea mai mica greseala dregatoreasca", astfel incat in fiecare zi, capul unui boier ucis era tintuit in poarta cetatii. Porunceste apoi sa fie arse toate cetatile Moldovei - in afara de Hotin - ,,ca sa sece influenta boierilor si sa starpeasca cuiburile feudalitatii". Intriga este reprezentata de capitolul al doilea, care sta sub motto-ul "Ai sa dai sama, Doamna!", acesta reprezentand replica unei jupanese cu cinci copii, vaduva unui boier ucis de Lapusneanul si care o ameninta pe sotia acestuia, doamna Ruxanda ca va da seama in fata lui Dumnezeu si a poporului, fiind complice a crimelor comise de sotul ei. In sala tronului Doamna Ruxanda il roaga pe sotul ei sa puna capat varsarii de sange si durerilor nesfarsite la care ii condamna pe urmasii celor ucisi, relatandu-i intalnirea cu ,, o jupaneasa cu cinci copii" , al carei sot fusese ucis de acesta. Intrigat de atitudinea sotiei sale domnitorul riposteaza brutal, promitandu-i ulterior un ,,leac de frica". Astfel, episodul intrigii mareste incordarea dramatica din momentul culminant al operei. Desfasurarea actiunii se intinde pe prima parte a capitolului al treilea, ce are motto-ul "Capul lui Motoc vrem!". La Mitropolie, Lapusneanul participa la liturghie, incercand prin discursul tinut dupa slujba religioasa sa-i convinga pe boierii prezenti de sinceritatea intentiilor sale. In scopul castigarii increderii acestora, foloseste argumente hotaratoare: poarta hainele domnesti, se inchina cu evlavie la icoane sarutand moastele Sf.Ioan si citeaza din Biblie, invitandu-i pe boieri la palat pentru un ospat de impacare. Punctul culminant, momentul de maxima tensiune a operei dezvaluie caracterul crud al domnitorului. La ospat. cand postelnicul Veverita doreste sa inchine in cinstea domnitorului, slujitorii aflati in spatele boierilor incep sa-i omoare pe meseni. Lupta este scurta dar inversunata, desfasurandu-se sub privirile lui Lapusneanul si ale lui Motoc. Dupa ce sunt ucisi pe cei patruzeci si sapte de boieri prezenti la ospat, Lapusneanul le asaza capetele intr-o piramida, o cheama pe doamna Ruxanda si ii arata "leacul de frica" promis. Zarva provocata de uciderea boierilor aduna multimea in curtea domneasca. In ciuda revendicarilor initiale pe care le au: "sa ne micsureze dajdiile!", este de ajuns ca unul sa strige numele lui Motoc, pentru ca acest cuvant sa fie ,,ca o schinteie electrica" deoarece ,,toate glasurile se facura un glas". Naratorul surprinde aici psihologia gloatei reusind sa construiasca magistral personajul colectiv, care afirma Calinescu "reactioneaza sinergic". Oamenii renunta astfel la revendicarile initiale care, indeplinite le-ar fi adus avantaje, in scopul satisfacerii setei de sange, ei ajungand sa ceara unanim pe Motoc, considerat unicul vinovat de toate relele din tara. Rugamintile vornicului nu il indupleca pe domnitor, acesta indeplinind dorinta poporului care, dupa linsarea lui Motoc se retrage ca si cum acesta ar fi fost scopul adunarii. In al patrulea capitol, avand ca motto "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!" se contureaza deznodamantul nuvelei. Astfel, valabilitatea afirmatiei lui D. Grojnowski despre nuvela ca fiind ,,construita in perspectiva unui final, cel mai adesea socant (revelatie, surpriza.)" se verifica si in cazul acesteia. Dupa patru ani de la omorarea boierilor si a lui Motoc, Lapusneanul se imbolnaveste de tifos exantematic si se retrage in cetatea Hotinului. In cosmarurile generate de friguri are viziunea cumplita a victimelor sale si, cuprins de remuscari, cere mitropolitului Teofan sa-l calugareasca daca- l va vedea in agonie. Ajunge astfel sa fie calugarit dupa dorinta lui conform obiceiului pamantesc, pentru ca sufletul sau sa poate fi mantuit, punandu-i-se numele de Paisie. Trezindu-se din agonie, nu accepta faptul ca nu mai este domn, se revolta si ameninta cu uciderea pe toti cei pe care-i considera vinovati de calugarirea lui, inclusiv pe fiul sau, mostenitorul tronului. Sfatuita de boierii Stroici si Spancioc, care supravietuisera masacrului fugind din tara, si cu incuviintarea discreta a mitropolitului Teofan, doamna Ruxanda ii ofera sotului ei o cupa cu otrava. Scena uciderii domnitorului este cutremuratoare, naratorul descriind in detalii naturaliste modul prin care este realizat exitus-ul personajului. Acesta"se zvarcolea in spasmele agoniei; spume facea la gura, dintii ii scrasneau, si ochii sai insangerati se holbasera", pana cand in sfarsit "isi dete duhul in mainile calailor sai". Concept binar, in doua trepte narative, finalul are accente cronicaresti: ,, Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldovei", naratorul consemnand in aceeasi descendenta umanista ca a fost inmormantat la manastirea Slatina, unde "se vede si astazi portretul lui si a familiei sale".

O alta particularitate care coroboreaza statutul de nuvela istorica o constituie personajele care beneficiaza de echivalente istorice. Cel mai bine individualizat este personajul principal, Alexandru Lapusneanul, imaginea transfigurata artistic a domnitorului Alexandru Lapusneanu. Ca orice personaj literar, ,, fiinta de hartie"- Roland Barthes, Alexandru Lapusneanul va fi caracterizat pe baza a doi parametri. Astfel, ca instanta narativa, ,,personna" sau ,,masca" adica din punctul de vedere al incadrarii intr-un tipar, intr-o ideologie estetica este principal datorita ocurentei pe care o are pe parcursul discursului narativ, protagonist - deoarece el centreaza diegeza, central - datorita rolului important pe care il are in transmiterea mesajului operei, eponim- deoarece se regaseste in titlul operei, tridimensional - deoarece evolueaza pe parcursul acesteia si romantic - exceptional deoarece este situat in intamplari exceptionale beneficiind de un ,,destin de exceptie". Acesta se evidentiaza in mod clar pe parcursul diegezei desfasurate in cele patru capitole. Cel de-al doilea parametru pe care este construit acest personaj literar vizeaza calitatea sa de referent uman. Astfel, ca ,,persoana" - adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza Alexandru Lapusneanul beneficiaza atat de un portret fizic, cat si de unul moral. Portretul fizic sau prosopografia este construita in mod clasic direct prin caracterizarea directa realizata in discursul narativ: ,,Purta coroana Palaeologilor, si peste dulama poloneza de catifea stacojie avea cabanita turceasca. Nici o arma nu avea decat un mic junghi cu plaselele de aur; iar printre bumbii dulamii se zarea o zea de sarma", ,,ochii lui .clipeau". Portretul moral sau ethopeea personajului este realizat initial prin caracterizare directa din asertiunile naratorului:"sangele intr-insul incepu a fierbe", cat si din discursul altor personaje : "Crud si cumplit este omul acesta"- mitropolitul Teofan, "Nu-mi voi spurca vitejescul junghi in sangele cel pangarit al unui tiran ca tine" - Stroici, " Eu sunt Spancioc, a carui avere ai jafuit-o, lasandu-i femeia si copiii sa cerseasca pe la usile crestinilor" care il apreciaza astfel ca pe un om fara mila. Partea cea mai ampla a portretului moral se deduce insa prin caracterizare indirecta din faptele, vorbele si atitudinile personajului nemilos si rau:" Iesiti! Ca pre toti va omor! Si cauta o arma pe langa el, dar negasind decat potcapul, il azvarli cu manie in capul unui calugar", " Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei.". Astfel, Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea razbunarii impotriva boierilor care il tradasera in prima domnie, acesta fiind principalul motiv pentru care s-a urcat a doua oara pe tronul Moldovei. El detine arta disimilarii, scena din biserica fiind reprezentativa in acest sens, imbracat cu mare pompa domneasca participa la slujba, se inchina pe la icoane, saruta moastele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, in timp ce el pregateste cel mai sadic omor din toate cele comise. Se dovedeste a fi un bun cunoscator al psihologiei umane cand il cruta pe Motoc pentru a se folosi de perfidia lui in aplicarea planului de razbunare si-i promite ca sabia lui "nu se va manji de sangele"lui. Se tine de cuvant, nu-l omoara pe boierul tradator, insa, inteligent, stie sa profite de multimea adunata la portile curtii domnesti, care cere capul lui Motoc, pentru a scapa de un boier tradator. Lapusneanul dovedeste o strategie de autoaparare, fiind in aceasta a doua domnie foarte vigilent cu boierii, in asa fel incat sa nu-l poata trada nimeni. Inteligent si perfid, Lapusneanul reuseste sa manipuleze poporul casatorindu-se cu doamna Ruxanda, fiica lui Petru Rares, domnitor de buna amintire pentru acesta, pe boieri, promitandu-le impacarea, dar ucigandu-i in masa, pe Ruxanda, pe Motoc. Expert in aceasta arta, el reuseste sa manevreze pe oricine si sa-si ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le pune in aplicare cu meticulozitate si cu o satisfactie deosebita. Cruzimea este trasatura dominanta a personajului motivata de mai multe fapte cumplite :"leacul de frica "pe care i-l ofera doamnei Ruxanda, linsarea lui Motoc, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor. Stie sa foloseasca orice imprejurare in interesul sau. Lipsit de sentimente umane, ii considera pe toti cei din jurul sau potentiali dusmani si traieste cu obsesia tradarii celorlalti. Dorinta de putere duce la cruzimea exacerbata, ajungand pana la a vedea crima ca pe un "act gratuit"-Andre Gide. Ateismul il face sa se apropie de Dumnezeu doar in fata mortii, sperand in vindecarea lui. Lapusneanul da dovada de oarecare demnitate rugandu-I pe Stroici si Spancioc sa-l injunghie pentru a putea muri ca un domnitor, insa este otravit chiar de blanda lui sotie, o plata bine meritata pentru cruzimea lui. Placerea zicerilor memorabile - "Prosti dar multi ", "Voi mulgeti laptele tarii, dar a venit vremea sa va mulg eu pre voi", "Mai degraba isi va intoarce Dunarea cursul indarapt" - si predilectia pentru gestul teatral menit sa copleseasca - piramida de capete, linsarea lui Motoc - sunt alte caracteristici ale acestui personaj romantic.

Doamna Ruxanda este un personaj secundar de tip romantic construit in antiteza cu Lapusneanul: angelic-demonic, blandete-cruzime, caracter slab-caracter tare. Boierul Motoc reprezinta tipul boierului tradator, viclean, las si intrigant. Nu urmareste decat propriile interese. Personajele episodice precum Spancioc si Stroici reprezinta boierimea tanara avand rol justitiar. In relatie cu personajul colectiv, multimea revoltata de targoveti, care cere un tap ispasitor pentru suferintele indurate, Lapusneanul dovedeste cunoasterea fortei gloatei: ,,Prosti, dar multi!" , dar si psihologia acesteia pe care o manipuleaza in sensul propriei razbunari.

O alta particularitate care statuteaza caracterul de nuvela istorica o constituie faptul ca reconstituirea epocii se face pe baza culorii locale, motivarea estetica a operei fiind sustinuta de arta naratiunii, a descrierii si dialogului. Culoarea locala se evidentiaza astfel pe baza arhaismelor fonetice ,, pre", ,,sama" , ,,scanteiara", ,,vreu."; arhaismelor lexicale ,,cabanita", ,,dulama", ,,zobon"; arhaismelor semantice ,,a popi" -cu sensul de a ucide, ,,prost" - cu sensul de om simplu, fara rang, abderit, dominand in descrierile de interioare si ale vestimentatiei. Se evidentiaza in mod pregnant tehnica inlantuirii prin aditiune - sfarsitul unei secvente constituind inceputul alteia; tehnica basoreliefului - toate celelalte personaje gravitand in jurul personajului principal si atat prin fapte cat si prin replici reusesc sa potenteze, sa proiecteze pe fundal personalitatea lui Lapusneanul ca tip al tiranului, al domnitorului feudal, dornic sa concentreze puterea in mainile sale. Pentru acest lucru scriitorul are mare grija in motivarea artistica a operei, constantele narative demonstrand acest lucru. Astfel perspectiva narativa este heterodiegetica - prin nararea la persoana a treia, naratorul este omniscient, aflat cu totul in afara diegezei, pozitia lui fiind extradiegetica, el nefiind personaj. Realismul nuvelei este dat de verosimilitatea aspectelor prezentate, naratorul reactualizand o perioada din istoria Moldovei, de veridicitatea scenelor, de stilul sobru si impersonal - obiectivitatea fiind unul dintre imperativele enuntate de ,,Dacia Literara" in programul ,,Introductie". Viziunea este auctoriala, naratorul este detasat, nu se amesteca in enuntarea unor pareri personale in raport cu faptele prezentate, nu e personaj, e in afara diegezei, totusi exista unele abateri, unele imixtiuni ale vocii auctoriale, abateri de la obiectivitate prin anumite pareri subiective: "dupa aceasta desantata cuvantare", "Lapusneanul a carui ochi scanteira ca un fulger".

Astfel, prin izvorul de inspiratie istorica, prin concizie, tehnica detaliului, anticipari ale actiunii, prin motto-urile de la inceputul fiecarui capitol care valideaza tehnica ,,punerii in adancime"si hipotextul cronicaresc , prin faptul ca eroul sta sub semnul timpului, prin caracterul scenic dat de concizie, prin observatia psihologica si sociala, prin caracterul pictural al unor scene si surprinderea multimii revoltate se demonstreaza statutul de nuvela istorica. Prima nuvela istorica din literatura romana realizeaza magistral portretul tiranului, personajul romantic, alcatuit din contraste, exceptional prin cruzime si reconstituie culoarea de epoca in aspectul ei documentar.