Exprima-ti opinia despre valoarea estetica a unei scrieri in proza de Ion Creanga, prin dezvoltarea a doua argumente privind structura textului narativ si/sau limbajul prozei narative

Exprima-ti opinia despre valoarea estetica a unei scrieri in proza de Ion Creanga, prin dezvoltarea a doua argumente privind structura textului narativ si/sau limbajul prozei narative.

Opera aleasa: Amintiri din copilarie

"Amintiri din copilarie" este o opera unitara, in cadrul careia povestitorul relateaza fapte si intamplari, momente si impresii din viata sa particulara ori publica.

Incepand cu anul 1880, Creanga isi scrie "Amintirile" in patru capitole. Primele trei au fost publicate in "Convorbiri literare" (1881), si au fost reproduse apoi in "Timpul" al carui redactor era atunci Mihai Eminescu, iar partea a IV-a postum.

Romanul "Amintiri din copilarie" este structurat in patru parti (capitole), avand la baza metoda narativa a evocarii, care se imbina cu descrierea sau povestirea directa.

Opera este un document biografic si psihologic, constituit intr-un adevarat roman (bildungsroman - roman al formarii, al initierii) care prezinta procesul de formare a lui Nica sub actiunea educatiei si a experientei dobandite, rezultat al mediilor sociale pe care le strabate.

"Amintirile" descopera cele doua modalitati fundamentale ale temperamentului artistic al lui Creanga: predilectia lirica, jovialitatea si inclinatia spre umor, naratorul fiind dominat de ideea de a face haz de necaz, din dorinta de a face cumva mai usoara trecerea timpului.

Cele doua aspecte genereaza la randul lor principale modalitati estetice ale operei scriitorului. Sunt semnificative inceputurile capitolelor si structura lor intr-o compozitie armonioasa.

I. "Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni mai erau in partile noastre pe cand incepusem si eu dragulita Doamne a ma ridica baietas la casa parintilor mei, in satul Humulesti, din targ drept peste apa Neamtului."; urmeaza apoi intamplarile legate de prima scoala si dascalul badita Vasile, plecarea dascalului la armata, hotararea mamei lui Nica de a-l da pe acesta mai departe la scoala, plecarea la Brosteni, la bunicul David Creanga, sederea in gazda la Irinuca, culminand cu plecarea de la aceasta dupa daramarea casei femeii.

II. "Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o sfoara cu motocei la capat de crapau matele jucandu-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit de care ma tineau cand incepusem a merge copacel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, cand ne jucam noi baietii de-a mijoarca si la alte jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilaresc parca-mi salta si acum inima de bucurie". Mama, deosebita in toate, cauta sa-si creasca si sa-si indrume neincetat copii, alaturi de sotul ei si ca-ntr-un ritual nescris, dar bine stiut, se desfasoara intamplarile pe la vecini ca mos Chiorpec Ciobotarul, vara scaldatul in Ozana, furatul cireselor, targul la oras, prelucrarea produselor de la animale, torsul.

III. "Nu mi-ar fi ciuda incaltea, cand ai fi si tu ceva si de te miri unde, imi zice cugetul meu; dar asa, un bot cu ochi ce te gasesti, o bucata de huma insufletita din sat de la noi si nu te lasa inima sa taci; asurzesti lumea cu taraniile tale", capitol in care sunt infatisate imprejurimile Humulestiului, satele si manastirile din preajma, orasul Targu-Neamt, scoala domneasca, scoala de catehiti din Falticeni si metodele folosite, aspecte din viata preotilor si calugarilor.

IV. "Cum nu se da ursul din barlog, taranul de la munte stramutat la campie si pruncul dezlipit de la sanul mamei, asa nu ma dam eu dus din Humulesti in toamna anului 1855, cand veni vremea sa plec la Socola dupa staruinta mamei." Impotriva vointei lui si conform cu hotararea mamei, Nica este pregatit sa plece la seminarul teologic de la Socola. Drumul la Iasi inseamna plecarea de la Humulesti, parasirea copilariei fericite si fara griji.

In contextul Amintirilor, naratorul isi rafineaza glumele, le expune alternand abil episoadele duioase cu cele pline de umor, presara reflectii cu nuante filozofice, proverbe si zicatori: "Pielea rea si rapanoasa / Ori o bate, ori o lasa"; ".daca-i copil trebuie sa se joace; daca-i cal sa traga; si daca-i popa sa citeasca." Apar in Amintiri expresii incarcate de sensuri etice, invataturi morale extrase din experienta de viata a poporului nostru: "Decat codas la oras, / Mai bine in satul tau fruntas."

Amintirile lui Creanga cuprind un numar relativ mare de personaje, unele memorabile: badita Vasile, popa Oslobanu, matusa Marioara sau Mariuca, Trasnea, Mogorogea, Zaharia lui Gillan etc. Povestitorul le schiteaza individualitatea prin actiune, felul de a vorbi, prin sesizarea unui anumit detaliu, care-i permite sa-i dea o nuanta aparte: "Trasnea cel chelos si tare de cap."

Un loc aparte il ocupa parintii lui Nica, Smaranda si Stefan al Petrei Ciubotarul. Ei sunt cuprinsi intr-o structura antinomica. Smaranda Creanga este o femeie virtuoasa, cu casa si copii pe cap, treburi si griji cu nemiluita, hotarata, grijulie, exagerata in ceea ce face si pretinde, exigenta cu copii si cu ea insasi, credincioasa, bisericoasa, vrand sa-si vada copilul popa si sanctioneaza fara mila tot ce contravine moralei sale. Tatal, Stefan al Petrei Ciubotarul este un barbat mai putin virtuos, ii place foarte mult viata, este indiferent, impasibil in fata greutatilor, nu-l intereseaza grijile si treburile familiei, indulgent, suporta chiar cu o anumita placere "incotele hergheliei", adica ale copiilor, este necredincios, nu prea calca pragul bisericii, nu vrea sa-si lege copilul de nevoile comune ale orasului, ale functionarului, privit cu oarecare dispret de el. Pe de o parte tatal, un om hatru care vede clar realitatea si defectele copiilor, pe de alta mama "uneori nazdravana", "stia a face multe si mari minunatii" fiind capabila de a-l apara pe Nica.

Stilul oral al lui Creanga este inconfundabil, el poarta pecetea vorbirii oamenilor din zona Neamtului, dar si a disponibilitatilor narative ale talentatului povestitor, plin de verva si dinamism.

Oralitatea stilului se realizeaza prin mai multe procedee:

Ø          relatarea la persoana I, fapt evidentiat de pronumele personal eu si de formele verbale: "nu stiu", "ma gandesc";

Ø          anacolutul, specific povestirilor populare sau relatarii orale (pentru a nu aparea anacolutul ar fi trebuit ca formele verbale sa apara: "dar mie parca-mi salta inima.");

Ø          cuvinte populare: "sfara", "motocei", "mate"- specifice graiului.

Aceste cuvinte populare contureaza si mai mult oralitatea, sporind autenticitatea operei.

Ø          exclamatiile retorice - care puncteaza starea de incantare a omului matur care retraieste in spatiul operei fericirea copilului: "Of, Doamne, frumos era pe atunci."

Ø          enumeratia - este construita in maniera povestilor populare, fiecare termen fiind explicat printr-o propozitie atributiva, pentru a amplifica mai mult expunerea;

Ø          in text apar si unele expresii populare, dar care au iz arhaic: "a merge copacel", "fara leac de suparare".