Popa Tanda de Ioan Slavici

Popa Tanda de Ioan Slavici

Ioan Slavici are o solida pregatire filozofica si istorica, bun cunoscator al arhivelor, trecutului nostru national, dar si al vietii zilnice a claselor populare. Ioan Slavici introduce oralitatea populara in scrierile sale, inaintea lui Creanga.

Ca toate nuvelele lui Slavici, are si aceasta o puternica tenta moralizatoare, in general, el plaseaza actiunea in lumea satului.

Expozitiunea:

Situatia initiala ii face cititorului cunostinta cu personajele si locul actiunii. Aflam astfel ca parintele Trandafir este fiul dascalului Pintilie din Butucani, ajuns preot in acelasi sat Autorul face o sumara prezentare a personajului, care'' vorbea drept si cumpanit, ca si cum ar fi citit din carte.'' Totodata , era un bun gospodar, priceput si strangator: "strange, drege si culege, ca sa aiba pentru sine si pentru altii". Singurul defect al preotului este felul prea direct si prea deschis de a le spune oamenilor parerea despre ei, lucru care ii supara pe multi sateni.

Intriga:

Nemultumiti de aceasta comportare a preotului, satenii au intervenit la protopop pentru a-l muta din Butucani pe parintele Trandafir. Asa se face ca acest a ajuns preot in satul Saraceni, asezat pe Valea Seaca.

Desfasurarea actiunii:

Stabilit aici, preotul a constatat ca saracia dezolanta a asezarii, dar si lenea grozava a oamenilor, care nu se osteneau sa schimbe situatia. Casele erau darapanate, garduri nu existau, insasi biserica era o cladire ciudata, mai mult o ingramadire de trunchiuri putrezite si de barne, prin care sufla vantul si bateau ploile. Nici un preot nu statuse acolo mai mult de trei zile. Parintele Trandafir era si el afectat de saracia oamenilor, caci buna randuiala cere ca: "popa face treaba satului, iar satul sa se ingrijeasca de straita popii". De aceea, el isi propune sa schimbe aceasta stare de lucruri si le predica oamenilor in biserica despre binefacerile muncii. Oamenii asculta, aproba, dar in scurt timp renunta sa mai participe la slujbe. Vazand aceasta, parintele a adoptat alta tactica: a inceput sa mearga pe la casele oamenilor, sfatuindu-I cu vorba buna ce si cum sa faca, insa tot fara rezultat. Fara sa se dea batut preotul a recurs la ironie, apoi la batjocura si la ocara, insa tot degeaba. Vremea a trecut si el ajuns la disperare, caci zestrea preotesei se terminase si alta sursa de trai nu mai aveau, iar familia trebuia hranita si ingrijita.

Impins de nevoi, parintele se apuca de treaba: repara peretii casei, apoi acoperisul, ingradeste curtea, cultiva gradina. Din impletitul nuielelor si vanzarea leselor scoate un castig bun, starnind mirarea satenilor, care il califica "om al dracului".

Punctul culminant:

Munca a dat in scurt timp roade. Casa preotului era curata si ingrijita, gradina plina de legume, de zarzavat si de porumb. Reusise sa-si cumpere cai si trasura. Sarbatoarea rusaliilor a venit cu veselie si daruri pentru toata familia, acum multumita si fericita.

Deznodamantul:

Timpul a trecut, iar calatorul care trece pe acele meleaguri ramane uimit e infatisarea prospera a satului, cu case mari si gradini pline cu pomi. Biserica cea noua are turn stralucitor, iar preotul locuieste de asemenea intr-o casa mare, noua si aratoasa. Trei generatii traiesc acum in ea, in armonie si buna intelegere: batranul preot Trandafir cu preoteasa, fiica lor, Mariuca cu sotul ei, Coste, preotul cel tanar, vecinul si tovarasul din copilarie, feciorul lui Marcu Florii Cucului. Copii lor sunt incantarea bunicilor.

Acum, oamenii satului sunt mandrii de preotul cel batran, care a ramas tot "verde, vesel si harnic" si pe care-l binecuvanteaza cu orice prilej: "Tine-l Doamne la multi ani, ca este omul lui Dumnezeu".

Parintele Trandafir, fiul dascalului Pintilie din Butucani, devine preot al acestui sat de oameni gospodari si instariti, dar carora nu le placea sa li se spuna prea deschis ce defecte au. Tanarul preot, desi om cumpanit, harnic si gospodar, este mult prea sincer si direct, si din aceasta cauza satenii nu-l agreeaza.

Dorind sa scape de asemenea preot, ei intervin la protopop si obtin transferarea parintelui Trandafir in satul Saraceni, situat pe Valea Seaca. Locuitorii acestui sat erau neinchipuit de lenesi si lipsiti de orice spirit gospodaresc, incat aspectul satului era deplorabil. Hotarat sa schimbe lucrurile, parintele le vorbeste oamenilor in biserica despre necesitatea si binefacerile muncii, dar in scurt timp oamenii nu mai frecventeaza biserica. Umbla din casa in casa pentru a-i convinge, apoi ii ironizeaza, ba chiar ii batjocoreste, fara a reusi sa-i clinteasca din nepasarea lor. Dupa doi ani de incercari zadarnice, parintele constata ca i s-au terminat toate resursele de trai, iar casa lui nu arata mai bine ca a satenilor. Disperat, el se roaga lui Dumnezeu sa-l lumineze, pentru a gasi o modalitate de a scapa el insusi de saracie. Impins de nevoia de a-si hrani si ocroti familia, preotul se apuca de lucru: repara casa, ingradeste curtea, cultiva gradina, ba chiar impleteste lese pe care le vinde la targ pe bani buni. Rezultatele nu intarzie sa se vada, caci situatia familiei este tot mai prospera. Satenii vad, se minuneaza, si incet, incet, ii urmeaza exemplul. In cativa ani, satul devine de nerecunoscut, iar gospodariile oamenilor sunt bine intretinute si instarite.

Dupa trecerea anilor, parintele Trandafir are nu numai satisfactia de a trai in sanul unei familii unite si prospere, de a fi obtinut prin conduita sa respectul si consideratia oamenilor, ci si sentimentul datoriei implinite.