OUL DOGMATIC

OUL DOGMATIC

Context literar. Poemul apartine momentului de tranzitie dinspre baladic spre ermetic, pasajele narative si descriptive impletindu-se cu discursul abstract intesat de simboluri. Modernitatea conceptiei artistice si sintactice coexista cu traditionalitatea elementelor prozodice. Poezia reface semantic sensuri ancestrale in imagini de o noutate impunatoare.

Titlul consta in alaturarea unui termen concret, oul, si a unuia abstract, dogmatic, cel de-al doilea absorbindu-l pe primul in sfera sa. Astfel, ou! devine simbol al misterului latent al nuntirii, pentru ca in structura lui duala se reprezinta lumea dinaintea nuntirii, ipostaza anterioara genezei.

Tema este reprezentata de ideea nuntirii ca patrundere in miracolul creatiei universale. Imaginile se concentreaza in diverse motive poetice precum: motivul sferei, cosmogonic, al timpului nedivizat.

Structura - compozitie. Poemul debuteaza ca o balada, in stilul ciclului Uvedenrode din volumul Joc secund din care face parte. Are chiar si un moto care anticipeaza una din imaginile ce vor fi surprinse in text: cea a Duhului Sfant in ipostaza de dinaintea coborarii sale in materie.

Lumea este'asezata sub semnul datului, al destinului. Printr-o imagine antitetica intre "oul sterp' si "oul viu, la varf cu plod', apare opozitia intre ordinea banala a lumii, profana, lipsita de principiul creator al spiritului si lumea sacra, purtatoare de viata, facuta pentru cunoastere (soare). Daca desacralizarea miturilor este inerenta in lumea noastra, poezia in schimb are capacitatea de a resuscita sensurile miturilor, ea le propune intr-o forma noua, atragand atentia oamenilor asupra semnificatiilor denaturate. La soare, "oul viu' releva imaginea eterna a increatului, a materiei latente netrezite la viata inca, germenele neconsumat.

Urmeaza o cosmogonie transpusa intr-o viziune cerebrala concretizata in imagini plastice: albusul, care protejeaza miezul galben, unde principiile contrare se intalnesc si are loc fecundatia, este invelit in '"trei atlazuri' protectoare inchipuind "culcusul viu''. Albusul semnifica placenta primordiala care inglobeaza in sine samanta de viata latenta, este principiul masculin ("sarutul plin' -protectie), in vreme ce galbenusul, reprezinta principiul pozitiv, al plinului, al feminitatii ce asteapta sa se implineasca prin creatie. Aceste doua principii contrare convietuiesc sub invelisul oului universal, imagine a lumii necreate, plodul reprezinta spiritul care dinamizeaza, vitalizeaza cele doua principii. Oul, univers' reprodus in micro, detine in interior atat principiul vietii ("palat de nunta'), cat si pe cel al mortii (cavou).

Tablou poetic urmator este o imagine a ritmurilor universale in care se reiau cuvinte anterioare si se introduce o alta idee. Apare ceasornicul - element ce masoara temporalitatea, dar nu e un ceasornic comun, ci unul fara minutar, el scrie ritmurile succesiunii intre viata si moarte, el domneste atat asupra lumii, cat si a oului, este forta cea mai inalta, e cronos universal. Revenind la consistenta simbolizata a oului, poetul identifica principiul generator de stingere, de moarte cu galbenusul care tinde sa ia forma creatului, iar albusul il asociaza vietii. In-coerenta acestor semnificatii se regaseste aici simbolul rotii ca imagine a ciclicitatii elementelor vii, a inceputului si a sfarsitului tuturor lucrurilor care trec etern dintr-o forma in alta.

Strofa finala este formulata concluziv, incepe cu sintagma inca o data. Este un cumul sententios de gesturi ce se cer savarsite in vederea pastrarii ritmurilor necesare, a mentinerii in viata, in zona eternului a lucrurilor care nu trebuie aduse in ipostaza de facut (nu-l sorbi/, sa nu curmi nunta-n el/, nici la closca sa nu-l pui / II lasa-n pacea intaie-a lui).

in ultimele doua versuri se reia ideea intregului poem: oul sfant -sacrul se afla in opozitie cu oul sterp - profanul; cel de-al doilea sta sub semnul tragicului, pentru ca se afla sub auspiciul mortii, efemeritatii.

Barbu apare aici ca poet al contemplatiei extatice, apolinice, el are o atitudine meditativa asupra lumii, ideilor, sensurilor vietii. Poezia sa este expresia unei gandiri senine, echilibrate, a unei viziuni arhetipale si a formelor ideale. Folosirea persoanei a treia cu caracter de generalitate reprezinta o detasare obiectiva necesara surprinderii esentelor in viziunea barbiana.

Ca in toata creatia poetului rima este preferata, iar in acest text poetic apare rima imbratisata, rima pereche, combinari intre aceste tipuri de rima in cadrul aceleasi strofe (strofa a patra), sau o rima totala cum apare in strofa a cincea, dar apar si versuri dezintegrate rimei (oul rosu, intocmai - dogma, inca odata). Ritmul este aforistic.

Analiza stilistica

La nivel fonetic efecte remarcante se obtin prin repetarea vocalelor o si u care, alaturate sau in contexte separate, creeaza muzicalitate. Vocala o apare in cuvinte cu mare incarcatura semantica, producand o sonoritate ce accentueaza ideea cuvantului respectiv.

Din perspectiva morfo-sintactica se regasesc in text elemente specific barbiene: inversiuni care accentueaza semantic cuvintele ce suporta dislocarea (,,// lasa-n pacea intaie-a lui'), anacoluturi care creeaza senzatia de spontaneitate a versului, care redirectioneaza sensurile si le complica, le incifreaza, uneori prea mult ("inoata in subtire var,/ Nevinovatul, noul oul. Palat de nunta si cavou') . Dat fiind constructiile eliptice, virgula apare din abundenta, separand' si accentuand constructii diverse. Interogatiile retorice (,,Dar plodul?', " Vezi Duhul sfant facut sensibil?') sunt formulari care atrag atentia asupra esentelor ce sunt vizate, linia de pauza separa formulari aforistice sau singularizeaza termeni si propune focalizarea asupra lor. Exclamatia se ingemaneaza cu imperativul si capata nuanta etica, principiala ("urca-n soare si cunoaste!'), chiar normativa.

Verbele sunt la prezent, un prezent etern al vorbelor spiritualizate, si apar modulari ale imperativului menite sa sublinieze necesitatea implicarii in descifrarea sensurilor autentice ale lumii (te-nfioara, urca) si ale conjunctivului (sa vezi, sa roada) care desemneaza implicarea, participarea.

in plan lexico-semantic cuvintele cheie care le orienteaza semantic pe celelalte sunt cele desemnate de titlu: ou si dogma, alaturi de care apare si termenul om. Oul apare in doua ipostaze, cu semnificatii contrare: oul sterp, oul rosu si oul nevinovat, viul ou, noul ou, ou cu plod, ou asociat cu Duhul Sfant. Se regasesc elemente lexicale simbolice recurente la Barbu: soarele ce semnifica cunoasterea, lumina ce dezvaluie adevarul, ceasul ca semn al ritmicitatii cosmice.

Receptare critica

"La Ion Barbu infinitul existentei nu devine niciodata neant, ca la existentialisti, spre exemplu, pentru ca la el existenta are totdeauna sens. Magia nu refuza rationalul si nici nu implica obligatoriu si exclusiv irationalul, cum s-ar crede. Ea e la interferenta lor, constituindu-se in cazul poeziei barbiene, ca o modalitate de cunoastere. Pe de alta parte intensitatea exceptionala cu care Ion Barbu isi traia existenta poetica gasea in magie o ideala exteriorizare.'

(Laurentiu Ulici, Arghezi, Bacovia, Bxirbu) (V.R.)