Luceafarul de Mihai Eminescu - comentariu

Luceafarul

de Mihai Eminescu

Aparitia: - Capodopera creatiei lui M.Eminescu, Luceafarul, apare in Almanahul Societatii

Academice"Romania Juna"din Viena, in aprilie 1883

- Poemul e reprodus in "Convorbiri literare" si apoi inclus in primul volum"Poezii",

volum ingrijit de Titu Maiorescu.

Surse de inspiratie: Are ca izvor de inspiratie basmul romanesc Fata in gradina de aur, cules

de calatorul german Richard Kunisch.

Problematica geniului:

Eminescu versifica basmul dar, fire romantica, nu poate accepta finalul si, in locul

razbunarii zmeului, foloseste un blestem: "Un chin s-aveti: de-a nu muri deodata". Cunostintele de filozofie si mitologie ii dau posibilitatea poetului ca, pastrand cadrul basmului, sa-l umple cu imagini lirice si sensuri noi, problematica geniului.

Basmul foloseste doar ca element de sprijin poetului pentru a exprima conceptia sa filosofica despre lume si viata, strans legata de atitudinea lui lirica. Saltul facut de la basm la poem dovedeste din plin marele geniu eminescian in ceea ce priveste procesul de creatie:

- poetul schimba titlul deplasand accentul de pe drama fetei(basm) pe

drama luceafarului (poem)

- modifica simbolurile: zmeul - simbol al raului

luceafarul - simbol al geniului

Chiar Eminescu face doua insemnari pe marginea manuscrisului prin care descifreaza

simbolurile:

Mi s-a parut ca soarta Luceafarului din poveste seamana mult cu soarta geniului pe pamant si i-am dat acest inteles alegoric.

Intelesul alegoric ce i-am dat [povestii] este ca daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de simpla uitare, pe de alta parte insa, pe pamant nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.

Problema geniului e privita din perspectiva filosofiei lui Schopenhauer, potrivit careia

cunoasterea lumii este accesibila numai omului de geniu care este capabil:

- sa depaseasca sfera subiectivitatii

- sa se depaseasca pe sine inaltandu-se in sfera obiectivului

Fiindu-i caracteristica inteligenta si ratiunea pura, are puterea de a se sacrifica pentru

atingerea scopului. Spre deosebire de el, omul de rand nu-si poate depasi conditia subiectiva fiind dominat de vointa oarba de a trai.

Conditia geniului izolat de semenii lui prin insasi capacitatea larg cuprinzatoare de cunoastere si intelegere a lumii a facut obiectul multor scrieri ale romantismului european: Demonul de Lermontov, Moise de Alfred de Vigni, Cain de G.G.Byron. Aici, cunoasterea de sine si cunoasterea in general este propulsata de sentimentul erotic "erotica reprezinta in opera cheia de bolta a intregii arhitec turi."(Gh.Olteanu).

Chiar numele eroului liric, Hyperion, "cel ce merge deasupra" il defineste ca simbol al omului de geniu. In plus, inca de la inceputul poemului se observa preocuparea poetului de a-si situa eroul liric intr-un mediu fizic si moral inalt: Eu sunt luceafarul de sus, unde de sus este folosit in sens moral, sugerand constiinta de sine a geniului.

Concluzie: Luceafarul este o meditatie filosofica asupra conditiei omului de geniu caruia

ii este caracteristica setea de cunoastere si aspiratia spre absolut.

Tema

este incompatibilitatea dragostei dintre elemente care apartin a doua lumi diferite. Eminescu, constient de imposibilitatea realizarii unei povesti de iubire intre o fata de imparat si un astru, apeleaza la vis, element romantic. In acest context sunt posibile:

- interferenta dintre planuri

- metamorfozele luceafarului

- drumul acestuia spre Demiurg

Teme si motive

Tudor Vianu afirma ca poemul Luceafarul reuneste "aproape toate motivele, toate ideile

fundamentale, toate categoriile lirice si toate mijloacele lui Emines cu, poemul fiind intr-un fel si testamentul lui poetic, acela care lamureste posteritatii chipul in care si-a conceput propriul destin".

• tema timpului bivalent: - individual - Trecu o zi, trecura trei

- universal - Si cai de mii de ani treceau/ In tot atatea clipe

• tema spatiului: - cele doua planuri: terestru - cosmic
• tema naturii: pastel cosmic (strofa 66)

pastel terestru (strofa 87)

• tema iubirii ilustrata prin: - idealul absolut de iubire

- incompatibilitatea celor doua lumi

- forta geniului de a face sacrificiul suprem pentru implinirea

idealului

• tema folclorului: - sursa de inspiratie: basmul popular Fata in gradina de aur

- inceputul ca in basme A fost odata ca-n povesti

- compararea fetei de imparat Cum e fecioara intre sfinti

Si luna intre stele

- cele trei chemari ale fetei, strofe stilizate de descantec popular

- metamorfozele luceafarului

- portretul luceafarului

- idila rustica (tabloul II )

- limbajul (tabloul II- diminutive, expresii populare)

- masura de 7/8 silabe

- drumul luceafarului Si cai de mii de ani treceau/ In tot atatea clipe

- discutia lui Hyperion cu Demiurgul

- finalul

• tema filosofiei dominata de idei filosofice:

- conditia omului de geniu intr-o lume meschina

- ideea genezei si stingerii Universului

- timpul bivalent

- ideea "fortuna labilis "Ei doar au stele cu noroc/ Si prigoniri de soarte

Spatii

Analizand textul poetic din perspectiva spatiului, se pot identifica patru spatii materiale si spirituale (dupa G.Popa):

- spatiul stramt un ungher ce masoara sentimentul marunt al pajului Catalin

- spatiul ascensional, la inceput inalt, al sentimentelor fetei de imparat

- spatiul stelelor, al luceafarului, descendent o vreme, aspirand la iubirea

unei pamantene

- spatiul absolut, situat in afara de timp si loc, al fiintei supreme care, de fapt,

e constiinta de sine a luceafarului, a geniului

Antiteze

Din punct de vedere al ideilor si al fanteziei lirice, poemul contine un lant de opozitii (antiteza): - intre cer si pamant

- intre dorinta fetei de imparat de a-l vedea pe luceafar in universul ei pamantesc si

dorinta acestuia de a o ridica in universul ceresc

- intre Hyperion si Catalin

- intre fata de imparat si Catalina

- intre vis si realitate

- intre pasiune si renuntare

Genuri si specii literare

a) - poemul este o sinteza de elemente lirice, epice si dramatice:

• lirice: - exprimarea directa a gandurilor si sentimentelor (profunzimea sentimentelor)

- povestea de dragoste

- pastel terestru

- idila pamanteana

• epice:- epica poemului care respecta subiectul narativ al basmului popular

- prezenta unui narator

- relatarea la persoana a III-a

• dramatice: - existenta personajelor

- prezenta dialogurilor

- succesiunea scenelor

- tema propriu-zisa: drama - omului obisnuit de a accede spre valori

superioare

- omului de geniu neinteles de societate, in aspira-

tia sa spre absolut

b)specii: - idila pastorala (pamanteana) - tabloul II

- meditatie filosofica - tabloul III

- elegie - tristetea omului obisnuit pentru neputinta lui de a se inalta catre idei superi-

oare: nostalgia Catalinei

- tristetea luceafarului care se simte neinteles in societate

- satira - sarcasmul poetului care se revarsa asupra superficialitatii societatii in care

traieste

- pastel - terestru - strofa 88

- cosmic - strofa 66, strofa 85

Limbajul artistic

se caracterizeaza prin: - limpezimea clasica data de absenta podoabelor stilistice

- exprimarea gnomica, aforistica, a Demiurgului

- puritatea limbajului datorita folosirii restranse a neologismelor

- muzicalitatea realizata prin aliteratie si prozodie (ritm iambic,

alternanta rima masculina/feminina)

- repetitii lexicale: il vede azi, il vede mani/ trecu o zi, trecura trei

- repetitii de actiune: el iar privind de saptamani

- constructii metaforice: Tesand cu recile-i scantei/O mreaja de vapaie

Elemente romantice

Cand afirmam ca Luceafarul e un poem de factura romantica, ne bazam pe urmatoarele elemente: - povestea de dragoste - visul

- chemarile fetei - noaptea

- metamorfozele - luna

- idila pamanteana - natura - in concordanta

- zborul spre Demiurg - finalul

- geniul - erou exceptional - antiteza

- cosmogonia - haosul

Caracterul romantic este dat si de depasirea planului uman-terestru, conditia esentiala

prin care Eminescu transfigureaza artistic continutul de idei si sensuri al operei.

Caracterul clasic rezida in: - simetria planurilor

- interferenta lor la extreme, respectiv in tablourile I, IV

Compozitie si planuri:

bogatia de teme si motive se distribuie pe doua planuri: uman - terestru

universal - cosmic

- materia epica rezulta fie din: - interferenta celor doua planuri, in tablourile I, IV

- fie din separarea lor neta - tabloul II - planul terestru

- tabloul III - planul cosmic

- poemul este alcatuit din 98 de strofe (tendinta spre perfectiune), structurate in patru tablouri

Ø      Tabloul I - povestea fantastica de iubire

- cadrul : terestru si cosmic

- atmosfera: grava, solemna

- gesturile: ceremonioase, protocolare

- comunicarea: indirecta, in vis

- desi poemul se intituleaza Luceafarul, incepe cu prezentarea fetei, poetul moti vand astfel atitudinea si sacrificiul de care este capabil luceafarul.

- fata: - este unica: - una la parinti

- nu are nume, e o prea frumoasa fata (superlativ absolut)

- e comparata cu alte elemente unice ale planului religios si cosmic:

Cum e fecioara intre sfinti/ Si luna intre stele

- aparitia sentimentelor difera:- fata se indragosteste foarte usor, dar si sentimentele ei vor fi

fragile: Il vede azi, il vede mani / Astfel dorinta-i gata

- luceafarul se indragosteste mai greu,dar sentimentele sale vor fi mai

fi mai profunde, mai durabile:El iar privind de saptamani/ Ii cade draga fata

- aceasta situatie va genera atitudini diferite: desi amandoi doresc sa fie impreu na, fata nu concepe sa faca nici un sacrificiu: Dara pe calea ce-ai deschis / N-oi merge niciodata in timp

ce luceafarul e capabil sa faca sacrificiul suprem in schimbul unei ore de iubire.

- pentru a putea inchega un dialog cu fata de imparat si a raspunde chemarilor ei, luceafarul se metamorfozeaza de doua ori:

1.- se naste din cer si mare oferindu-i fetei universul apelor

- ia infatisarea unui inger care o ingheata pe fata cu privirea ei.

- portretul: - mandru tanar (epitet si inversiune)

- par de aur moale (epitet)

- fata stravezie, alba ca de ceara (comparatie)

- pe umeri poarta un giulgiu (semn al mortii)

= un mort frumos (metafora) cu ochi scanteietori

2.- se naste din lumina si intuneric oferindu-i fetei universul cerului

- ia infatisarea unui demon care o arde pe fata cu privirea ei

- portretul: - mandru chip (epitet si inversiune)

- negre vitele-i de par (epitete contrastante)

- giulgiu (=moarte)

- marmoreele brate (epitet si inversiune)

- ochii mari, lucitori

- fata palida

- cele doua portrete sunt o ilustrare a interferarii planurilor, tanarul apartinand:   

- prin origine de lumea cosmica

- prin infatisarea umana, lipsita de viata, de lumea terestra

- cei doi sunt constienti de incompatibilitatea dragostei lor:

- fata: Strain la vorba si la port/ Lucesti fara de viata/ Caci eu sunt vie,tu esti mort

Desi vorbesti pe inteles / Eu nu te pot pricepe

- luceafarul: Au nu-ntelegi tu oare/ Cum ca eu sunt nemurito / Si tu esti muritoare?"

- finalul primei parti surprinde diferenta dintre puterea sentimentelor luceafarului si superficia tatea sentimentelor fetei.

Ø      Tabloul II - e un inceput de idila intre semeni

- cadrul este terestru

- atmosfera e intima, familiara

- gesturile sunt rapide, stereotipe

- comunicarea e directa

Din momentul in care se desparte de luceafar, fata de imparat e atrasa de un semen de-al ei, Catalin, pierzand inalta perspectiva la care s-a situat pana atunci; ea isi pierde unicitatea, devenind o persoana comuna, motiv pentru care primeste nume, si inca acelasi nume cu al ba-

iatului. Catalin nici macar nu e de neam, ci un simplu viclean copil de casa, un paj Baiat din

flori si de pripas/ Dar indraznet cu ochii ceea ce subliniaza si mai mult pierderea de catre fata

a inaltei perspective la care s-a situat cand tanjea dupa luceafar. Catalin poate fi considerat

proiectia exteriorizata a visului, izbucnirea sa in afara intr-o personificare mitica de suprafata.

La inceput dialogul celor doi, Catalin-Catalina, sta sub semnul incomunicarii. Catalin, care are constiinta puterii sale de vindecator al nostalgiilor erotice, vrea sa alunge gandurile fetei. Ea este total nepregatita sa-i raspunda, nu intelege nimic din amorul muritor, fiind stapanita de un dor de moarte (nemasurat) fata de luceafar.

Aventura cu luceafarul se petrece in vis (in cadrul nocturn), pe cand "jocul" cu Catalin e diurn. Lectia de iubire e prezentata sub forma unui ritual in aparenta plin de candoare, in fond plin de gravitate. Lectia oferita de Catalin intr-un ungher, degraba (spatiu limitat) sugereaza faptul ca aceasta intalnire e una obisnuita pentru Catalin, reprezentant clasic al tanarului aventurier sau al lui Cupidon in acceptia sa clasica.

Limbajul e popular: - diminutive: copilas, dragalas

- comparatii: obrajei ca doi bujori

- expresii populare: arz-o focul, acu-i acu, marii Catalin

Descoperirea Te-ai potrivi cu mine e insotita de un ton de uimire, caci ni se sugereaza taramul vrajit al copilariei.

Ø         Tabloul III - calatoria interstelara a luceafarului si dialogul cu Demiurgul

- cadrul este cosmic

- atmosfera e glaciala

- dialogul e presupus: Demiurgul aude replicile lui Hyperion fara ca

acesta sa le mai exprime

- limbajul e sententios, gnomic

- coborarea in adancul fiintei primordiale se realizeaza poetic ca ascensiune cosmica. Luceafarul se manifesta ca element nemaiintalnit, tinzand sa rupa barierele timpului si ale spa

tiului. Astrul isi dilata dimensiunile, aripile crescandu-i ca urmare a elanului de care se simte purtat. Viteza ametitoare transforma miscarea in imagine luminoasa: Parea un fulger ne-ntrerupt/ Ratacitor prin ele

- Luceafarul se dematerializeaza progresiv pana ramane un gand purtat de dor.

- neantul este infatisat prin negative, prin aceeasi idee de lipsa, care devine absoluta nu-i hotar

nici ochi. Nu exista lume si nici constiinta ei. Ceea ce exista e o sete"absorbanta"(inversul "vointei oarbe" a lui Schopenhauer), o reintegrare in eternitate. Hyperion strabate haosul originar asistand pasiv la nasterea lumilor pentru "a se patrunde"de eternitatea sa data. Creatia cosmica urmeaza unei fizici elementare, armonia muzicala nefiind tulburata decat de setea mortii schopenhaueriene. Intre neant si infinit se afla existenta care inseamna moarte. In schimbul negrei vesnicii, Hyperion cere o ora de iubire, ceea ce echivaleaza cu repaosul a carui sete il chinuie.

Din cuvintele lui Hyperion dispar determinarile concrete, orice manifestari prea stridente ale afectului. Rugamintea este exprimata la modul solemn, vehiculand notiunile cele mai generale: scara lumii, soartea, viata, moartea, nemurire, repaus.

Demiurgul corespunde gandirii creatoare. El este gandirea rece, lucida, necrutatoare, prin cuvinte el, care este impersonal, fiind obiectivitatea absoluta, isi releva lui Hyperion propria esenta, adresandu-i-se pe adevaratul sau nume.

Hyperion - luceafarul poarta in sine o lume. El este nenascut, lipsit de inceput si sfarsit, de spatiu si timp. Negarea sa ar echivala cu negarea lumii. In plus, cererea sa este un nonsens, deoarece pentru Demiurg nu exista determinarea de viata si moarte, notiunile de trecut si prezent care exista numai pentru oa menii care traiesc in orizontul norocului. Demiurgul ii ofera: - cunoasterea

- destinul de cantaret orfic

- destinul de stapanitor de noroade

- destinul de conducatori de osti

Ii propune o noua oglindire in lumea fenomenala, de data aceasta de la inaltimea cunoasterii supreme. Astrul se intoarce la locul lui menit din cer. Se dovedeste ca ruperea din acest loc a fost posibila numai in vis, ca in fapt n-a tre cut decat o zi de la experienta consumata in ziua cea de ieri. Poemul se desfasoara deci intre doua "rasarituri" ale luceafarului.

Ø      Tabloul IV - povestea fericirii omului prin iubire si revelatia luceafaru-

lui asupra diferentelor dintre cele doua lumi

- cadrul este terestru si cosmic

- atmosfera e - feerica, intima, senzuala

- rece, distanta, rationala

- dialogul nu mai e posibil

- finalul inseamna o abolire a visului in favoarea realitatii: cei doi tineri indragostiti prinsi intr-un dezlantuit joc al dragostei.

Cuvintele lui Catalin au o stranie asemanare cu modul grav de a gandi si a simti al lui Hyperion. Acum, el e cel care aspira sa stea sub raza ochiului senin al iubitei. Simtirea lui Catalin este acum innobilata de iubire si cea care vorbeste este insasi iubirea, sentiment uman de cea mai pura esenta.

Catalina, imbatata de amor, nu mai invoca astrul, ci doar ii increde cu detasare dorintele care sunt numai ale ei. Il cheama in codru si in gind cerandu-i sa-i lumineze norocul.

Finalul ilustreaza pozitia plina de superioritate a geniului care rece, impasibil, contempla numai, fara a putea participa, aventura umana. El se retrage resemnat in lumea lui, lasandu-i pe cei doi semeni sa-si traiasca scurtul lor moment de fericire.

Mircea Mincu "Despre poema Luceafarul s-a scris aproape mai mult decat despre intreaga poezie romaneasca"