Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga (demonstratie basm cult)

Basmul cult

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga

(demonstratie basm cult)

Basmul este o specie a genului epic in versuri sau in proza cu o naratiune dezvoltata in timp si spatiu nedeterminat, la actiune participand fiinte ale binelui si fiinte malefice din natura sau societate, binele invingand raul.

Termenul ,,basm'' provine din limba slava, insemnand ,,nascocire'', ,,scornire'' si a aparut mai intai in epica populara, ulterior patrunyand in literatura culta, in secolul XIX in perioada de afirmare a esteticii romantice.

G. Calinescu, in ,,Estetica basmului'' il definea , ,,oglindire a vietii in moduri fabuloase''.

Principalele caracteristici ale basmului:

tema: lupte dintre bine si rau, terminata cu triumful binelui;

reperele temporale si spatiale sunt vagi nedeterminate; faptele se petrec ,,odata ca niciodata'', pe taramul nostru, dar si ,,pe cel de dincolo'';

la actiune participa personaje reprezentand categorii morale opuse, unele reprezentand binele, altele raul;

personajele reprezentand binele sunt ajutate de personaje secundare, de fiinte supranaturale, de animale;

exista motive narative specifice: motivul imparatului cu 3 feciori, al imparatului fara urmas pe linie masculina, superioritatea mezinului, al calatoriei, supunerea prin viclesug, motivul celor 3 incercari, demascarea impostorului, al nuntii;

imbinarea elementelor reale cu cele fantastice, fie ca este vorba despre fapte, intamplari sau personaje;

existenta unor formule: initiale (,,odata ca niciodata''), mediane (,,merse, se luptara.''), finale (,,incalecai pe-o sa.'') care au rolul de a marca intrarea si iesirea din fabulos sau de a mentine suspansul, curiozitatea cititorilor;

prezenta cifrelor magice ( 3, 5, 7, 9, 12) si a obiectelor magice (buzdugan, sageti pedepsitoare, aripa etc).

In basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizeaza elementele in functie de viziunea artistica proprie.

,,Povestea lui Harap-Alb'' este o sinteza a basmului romanesc; el a aparut la 1 august 1877, in revista ,,Convorbiri literare'' din Iasi, si s-a impus ca un ,,veritabil bildungsroman fantastic al epicii noastre'' (G. Munteanu). Criticul N. Manolescu, in studiul ,,Recitind povestile lui Creanga'', apreciaza ca acesta nu inventeaza nimic esential in basm, ca nu iese din schemele basmului popular, dar are capacitatea extraordinara de a-si lua in serios eroii, fabulosi sau nu, de a le retrai aventurile, ,,de a pune cu voluptate in fiecare propriile lui aspiratii parostite, slabiciuni, vicii, tulburari si nimicuri''. Geniul humulestianului, consta in crearea de viata.

Perspectiva narativa presupune naratiune la persoana a III-a, realizata de un narator-omniscient, nu si obiectiv, pentru ca intervine prin comentarii sau relatii proprii.

Tema este lupta dintre bine si rau, terminata cu triumful binelui. Motivele narative sunt cele ale basmului popular.

Actiunea se desfasoara linear, succesiunea secventelor narative, a episoadelor fiind redata prin inlantuire si prezentand drumul parcurs de protagonist care se initiaza in stiinta lumii (bildungsroman).

Subiectul urmeaza principalele momente.Verde-Imparat ii fratelui sau sa ii trimita pe cel mai vrednic dintre nepoti ca sa-l lase urmas dupa ce nu va mai fi. Craiul, tata a 3 baieti ii supune unei probe a curajului la care nu rezista decat mezinul. Acesta, povatuit de Sfanta Duminica, pe care o milostivise, isi alege un cal nazdravan si armele de tinerete ale tatalui sau si pleaca la drum nu inainte de a asculta sfaturile parintesti ( Expozitiunea).

Incalcand povetele tatalui, fiul craiului ia in slujba sa un om span, care, prin viclesug, i se substituie (Intriga).

Devenit rob cu numele de Harap-Alb si ajunsi la palatul lui Verde-Imparat, spanul se da drept mostenitor si-l sileste pe Harap-Alb sa indeplineasca sarcini periculoase care-i pun in pericol viata, cerandu-i salati din ,,Gradina Ursului'' , pielea si capul cerbului cu nestemate si pe fata imparatului Ros.

Trimis sa o peteasca pentru span, Harap-Alb se insoteste cu tovarasi ciudati: Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasarila-Lati-Lungila care alcatuiesc o ceata vesela de petitori. El este supus unor noi probe de catre imparatul Ros si apoi de fata: sa reziste intr-o camera inrosita de foc, sa bea si sa manance ( un ospat pantagruelic), sa aleaga macul din nisip, sa o pazeasca o noapte pe fata, sa o identifice si sa aduca apa vie si moarta.

Ajutat de calul nazdravan, de Sfanta Duminica, de tovarasii sai de drum, de craiasa albinelor si regina furnicilor, Harap-Alb iese invingator de fiecare data si impreuna cu fata pleaca spre Verde-Imparat (Desfasurarea actiunii).

Intors cu fata, aceasta il respinge pe span, dezvaluind adevarul despre Harap-Alb, caruia acesta ii taie capul (Punctul culminant).

Deznodamantul aduce moartea impostorului, ucis de calul nazdravan, in timp ce fata, cu ajutorul smicelelor de mar, al apei vii si al apei moarte, il readuce la pe Harap-Alb cu care se va casatori spre bucuria tuturor.

Personajul principal, pozitiv si eponim, urmarit in evolutie de la naivitatea adolescentina, la dobandirea calitatii necesare unui imparat, este Harap-Alb. El este fiul cel mai mic al unui crai, erou in formare, care ca orice erou de basm, savarseste o calatorie initiatica de la un capat al lumii la altul. Inceputul il gaseste ,,boboc''(nepriceput, nesigur, nepregatit pentru viata), dar sfarsitul calatoriei ni-l arata: ,,Imparat cum n-a mai stat altul pe fata pamantului, asa de iubit, de slavit si de puternic'', cum ii prezice Sfanta Duminica.

Spre deosebire de un Fat-Frumos obisnuit, el reuneste atat calitati, cat si defecte, fiind astfel un personaj complex.

Foarte sensibil, simtindu-se inca un copil, plange la dojana tatalui, dezamagit de cei doi fii mai mari, asa cum aflam direct din cuvintele naratorului.

Naivitatea, lipsa spiritului practic, a intelepciunii sunt dovedite de intalnirea cu batrana cersetoare. El nu realizeaza ca aparitia si disparitia ei, nu sunt obisnuite, nu e atent la detalii, pentru ca nu patrunde talcul amanuntelor pe care i le ofera ea. Nu o asculta decat in momentul alegerii calului, si accepta in cele din urma sugestiile, gasind hainele si armele din tinerete ale tatalui, primind aprobarea de a pleca dupa ce-l infrunta pe acesta la un pod. Este prima lui dovada de vitejie, simtindu-se insufletit de spiritul de luptator al tatalui sau si ajutat de calul nazdravan.Odata cu podul, lasa in urma un spatiu cunoscut in care s-a simtit ocrotit si patrunde in lumea larga, necunoscuta, primejdioasa.

Ajuns in codrii intunecosi, da dovada de slabiciune, nu trece proba labirintului si calcand interdictia tatalui, il accepta pe span in slujba.Mai mult, ii marturiseste acestuia sfatul parintelui sau, dovedind astfel naivitate si lipsa de experienta. Nu stie sa sesizeze adevarul dincolo de aparente, lasandu-se inselat de acestea.

Aceleasi defecte vor fi subliniate si de scena in care fara sa gandeasca la rau, intra in fantana capcana, unde-si pierde identitatea. La iesire, va fi botezat, cu numele de Harap-Alb, moment ce marcheaza moartea simbolica a craisorului, ce-si va redobandi identitatea numai dupa ultima proba: ,,Ii muri si iar ii invie'', cum ii spusese spanul.

Ajuns sluga, va da dovada de fidelitate si de credinta, respectandu-si juramantul si-i va aduce acestuia salatile si pielea cerbului, uimindu-i pe toti cu vrednicia si curajul sau. Imparatul Verde il caracterizeaza direct aprecindu-i calitatile si afirmand: ,,ca mult pretuieste omul acesta'', iar fetele ii lauda infatisarea placuta si omenia de care da dovada(caracterizare directa facuta de alte personaje).

Treptat, el invata sa respecte sfaturile celor cu experienta si isi educa rabdarea, calitate necesara celui care va conduce destinele unei imparatii. In drum spre imparatul Ros, isi dovedeste mila, priceperea, harnicia, facand stup albinelor si ocolind nunta furnicilor, chiar daca trecand prin apa isi risca viata. El realizeaza acum ca acestea au avut nevoie de ajutorul lui: ,,vei crede celor asupriti si necajiti, ca acum stii ce-i necazul'' , ii spusese Sfanta Duminica.

Calatoria ii prilejuieste afirmarea si a altor calitati necesare unui imparat: sociabilitate, sentimentul prieteniei, omenia, toleranta, puterea de a iubi, acceptandu-i pe uriasii cindati ca pe niste prieteni. Intelepciunea este atitudinea fata de tovarasii de calatorie. El isi asuma rolul de conducator, fiind respectat de ceilalti.

Bun cunoscator al ceremonialului de la imparateasca, el dovedeste politete si demnitate in comportament, adresandu-se ceremonios imparatului Ros, cum rezulta indirect din limbajul folosit.

Frumusetea fetei nu-l lasa indiferent, iar sensibilitatea lui innascuta, il face sa se indragosteasca de fata.In suflet, i se da o lupta intre datoria fata de stapan si dragostea pentru fata de imparat, dar el respecta un cod al onoarei si ramane credincios juramantului facut, ducand-o pe fata spanului.

Spanul il considera tradator si-l ucide, fiind omorat la randul sau de cal, care hotaraste ca drumul lui Harap-Alb s-a incheiat, trecand de cea mai grea proba, pentru savarsirea careia au fost necesare calitati deosebite.

In final, eroul se bucura de o tripla maretie, cea oferita de curaj, de intelepciune si de iubire. Calatoria spre desavarsirea spirituala si-a atins scopul. Ea este o lectie de viata, iar cei din jurul sau, sunt niste pedagogi: craiul, Sfanta Duminica, spanul, calul, imparatul Ros.

Alaturi de caracterizarea directa si indirecta, desprinsa din vorbe, fapte, relatii cu cei din jur, atitudine, gesturi, numele Harap-Alb este un mijloc de caracterizare indirecta. Acesta este un oximoron, Harap insemnand rob negru, iar Alb, trimitand la esenta imparateasca a personajului. Prin intermediul acestuia, Creanga cultiva principii morale ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia si generiozitatea.

Basmul lui Creanga este o creatie originala prin arta narativa, noul tip de fantastic, eruditie parentologica(proverbe si zicatori) si prin oralitatea stilului.

Modul de a povesti al lui Creanga, se caracterizeaza prin fluenta si ritmul rapid al alaturarii, individualizarea actiunilor si a personajelor cu ajutorul detaliilor semnificative si dramatizarea actiunii prin dialog, care are o functie dubla, ca in teatru: prin el se dezvolta actiunea si se caracterizeaza personajele.

La Creanga, fantasticul este umanizat, pentru ca universul spatio-temporal al povestii are datele celui humulestean. Personajele au gesturi, comportament, psihologie, mentalitate si limbaj, care amintesc de eroii din ,,Amintiri din copilarie''. Lumea fabuloasa coboara intr-un plan de existenta, care poate fi localizat geografic si istoric: personajele se comporta taraneste si vorbesc moldoveneste.

La tot pasul, Creanga citeaza proverbe, zicatori, vorbe de duh, introduse prin expresia: ,,vorba ceea'': ,,La placinte inainte/La razboi inapoi'', ,,Voinic-tanar, cal batran/Greu se ingaduie la drum'', ,,La calic slujesti/Calic ramai''.

Umorul subliniaza jovialitatea lui Creanga care face haz de necaz, folosind un limbaj cu valente umoristice. Sursele umorului sunt: scene comice(cearta dintre Gerila si ceilalti), caracterizari pitoresti(Ochila, Gerila.), zeflemeaua(,,Te-as vari in san, dar nu incapi de urechi''), diminutive cu valoare augumentativa(buzisoare, bauturica), porecle(buzila, tapul cel Ros), ironia si autoironia(,,un pacat de povestitor, fara bani in buzunariu'').

Oralitatea se realizeaza prin folosirea limbajului popular, expresii, limbaj afectiv, marcat de interjectii(,,sacata'', ,,ei''), exclamatii, dativul etic(,,mi ti-o insfaca'').

Alexandru Philippide, referindu-se la talentul de povestitor al lui Creanga spunea: ,,Creanga povesteste cu o simplitate de pasare care canta, de pasare maiastra insa''.