Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera studiata

Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera studiata.

Povestirea aleasa: Fantana dintre plopi,    de Mihail Sadoveanu

Povestirea este specia epica populara sau culta, in versuri sau in proza, concentrata in jurul unui singur eveniment insolit (spectaculos, relevant din punct de vedere existential) pentru a carui autenticitate pledeaza doar discursul narativ realizat de un narator ale carui scopuri sunt sa mentina treaza curiozitatea cititorului/ascultatorului, generand verosimilitatea.

Sadoveanu a ilustrat specia povestirii prin ciclul "Hanu Ancutei" (1928), care este "unica prin valoare", prozatorul "imbracand aceasta unicitate intr-o subtilitate aparte, proprie lui, superioritatea de a percepe viata". (George Calinescu)

Trasaturile povestirii

intindere limitata;

existenta unui personaj-narator sau narator-martor care inscrie povestirea in registrul operelor subiective (naratiunea se face la persoana I cu scopul generarii autenticitatii:

"- Atunci are sa ne-o spuie singur capitanul Neculai, cuvanta cu mare multamire razasul".);

este organizata pe un singur plan narativ;

accentul cade pe actiune si nu asupra personajelor care beneficiaza doar de caracterizari sumare: "Eram un om buiac si ticalos batranii mei nu-mi vedeau obrazul cu saptamanile", lipsind detaliile nesemnificative in cazul portretului fizic;

• spre deosebire de nuvela, povestirea are caracter subiectiv.
• aspectul stilistic dominant este oralitatea, deoarece personajul-narator prezinta un episod existential care l-a marcat afectiv sau intelectiv, dupa un ritual al "zicerii", unui auditoriu pregatit empatic a impartasi experienta prezentata (de obicei din memoria afectiva:
• "- Domnilor si fratilor, a vorbit capitanul Isac de la Balabanesti - ascultati ce mi s-a intamplat pe aceste meleaguri cand eram tanar".

In cadrul suitei de nuclee narative care genereaza un roman din 9 capitole, se succede un narator intradiegetic, exprimat, care, desi nu-si declina identitatea, afirma ca el povesteste, redactand niste povesti pe care le-a auzit candva. Acesta alterneaza cu personajele-narator, care isi spun povestea ce i-a marcat existential, rand pe rand, in cadrul celor noua nuclee narative caracterizate de holomorfism, in spatiul mitico-magic al povestirilor existand trei elemente care creeaza cadrul propice zicerii: hanul, focul si timpul. Elementul care favorizeaza de asemenea spunerea povestilor este vinul, un semn al belsugului si al norocului, caci "personajele lui Sadoveanu au in sange patima istorisirii, a spovedaniei". (Z. Sangeorzan)

povestirea are caracter etic: comportamentul fetei impresioneaza, caci ea se jertfeste in numele iubirii, temandu-se mai mult pentru viata celui langa care se simte cu adevarat o femeie iubita si dorita, o fiinta adorata pentru care un barbat a fost gata sa faca sacrificii.

Naratiunea este homodiegetica, se realizeaza la persoana I.

In cadrul povestirii intitulate "Fantana dintre plopi", "evocarea iubirii tragice se amesteca cu regretul nostalgic pentru lucrurile care au fost si nu mai pot fi." (Octav Botez)

Povestitorul este capitanul de mazili Neculai Isac de la Balabanesti, din tinutul Tutovei. Acesta este un narator autodiegetic, deoarece lui i s-a intamplat ceea ce povesteste, cand era tanar.

Tragismul finalului este anticipat narativ inca din titlu, "fantana" fiind un liant intre htonic (adancul pamantului) si teluric (pamant), intre viata si moarte, iar "plopii", simboluri ale mortii (tanatice). Faptul ca plopii sunt in numar de patru, nu este aleatoriu, caci ei creeaza impresia de patrat, de spatiu inchis ce marcheaza iremediabil si implacabil destinul capitanului Isac si al tigancusei Marga, de care se indragosteste.

Subiectul: Povestea capitanului evoca initial starea de jale a acestuia, care se despartise de iubita sa. Nelinistea il determina sa plece prin jurul hanului pentru a-si alina neastamparul sufletesc. In preumblarea sa se intalneste cu cativa tigani condusi de cel mai batran, Hasanache. Acestia se aflau intr-o balta, incercand sa prinda peste. Dintre acestia, ochii capitanului sunt atrasi de "o fetiscana cu fusta rosa", o tigancusa de optsprezece ani, "cu trupul curat si frumos rotunjit". Isac ii daruieste tiganului batran un banut de argint, iar un altul ii arunca Margai. Capitanul se indeparteaza, dar in sufletul sau salasluieste deja un sentiment nedefinit, si, dupa cum recunoaste Isac, "pe atunci nu cunostea sufletul femeilor" si de aceea, a doua zi traia cu speranta revederii Margai. Aceasta nu a intarziat sa se arate, cu intentia de a-i multumi pentru banutul cu care isi cumparase ciubotele noi. Isac ii propune a se intalni la fantana dintre plopi, chiar daca el trebuia sa plece la Pascani pentru a duce vin unui boier. Capitanul ii promite ca se va intoarce si isi tine cuvantul, caci inima-i este patrunsa de povara dorintei. Dupa noaptea de iubire, capitanul pleaca din nou pentru a-si pune afacerile in ordine, dar nu inainte de a-i promite fetei ca se va intoarce si ii va aduce si o scurteica de vulpe, deoarece aceasta tremurase toata noaptea, dar, se pare ca nu de frig, ci de frica. Hasanache, impreuna cu cei doi frati mai mici ai lui o trimisesera sa-l atraga pe capitan, pentru ca, in noaptea urmatoare, cand se va intoarce cu tasca plina cu bani, sa-l atace si sa-l omoare pentru a-l pradui. A doua noapte, Marga il asteapta si in sufletul ei coexista deopotriva dragostea si frica. Dupa un timp, cand Isac sesizeaza aceasta stare a fetei, aceasta ii dezvaluie planul criminal al celor trei, insa prea tarziu, caci acestia se apropiasera deja si se pregateau sa-l atace. Capitanul reuseste sa fuga, tiganii isi dau seama de tradare si o ucid pe Marga si o arunca in fantana, iar pe Isac il urmaresc, dar nu reusesc decat sa-l raneasca la un ochi, acesta fiind salvat de oamenii de la han. Durerea capitanului se muta de-a lungul timpului de la ochi, in suflet, purtand o povara care i-a marcat intreaga existenta.

Intoarcerea in timpul prezentului, in mijlocul ascultatorilor de la han, unde acum este stapana cealalta Ancuta, nu poate alunga insa din sufletul capitanului umbra trecutului care il bantuie inca.