RASUNETUL SI POEZIA UNIVERSALA

Rasunetul si poezia universala

This paper tries to focus on the possible comparison between the Andrei Muresanu's poem Rasunetul and some other similar poems from the universal literature, such as Marseilleza. In fact, we try to analize some suggestive connections between the artistical products of the same socio-cultural menthality all over Europe.

1. Rasunetul si Marseilleza. Indata dupa aparitie si dupa eclatanta ei notorietate, poezia lui Andrei Muresanu, Un rasunet (Desteapta-te, romane) a fost numita Marseilleza romanilor. A spus-o prima data Nicolae Balcescu. Infatisand sederea lui in Apuseni, in mijlocul motilor lui Avram Iancu, Balcescu isi aminteste ca tinerii dupa ce invatau fragmentele dialogate din cartea Paroles d'un croyant a lui Lamennais, "cu totii, juni barbati si batrani se puneau de faceau sa rasune vaile muntilor de cantari de vitejie si de nationalitate mai cu seama de acea puternica si frumoasa Marseilleza a D-lui Andrei Muresanu: Desteapta-te romane din somnul cel de moarte! pe care o cantau chiar in mijlocul focurilor si a urletelor de tunuri" . De atunci a devenit un loc comun, o adevarata antonomaza a poeziei, repetata ori de cate ori se vorbeste despre ea. Ca toti pasoptistii nostri, Andrei Muresanu credea in scrisul sau, credea in rolul civic al versului si in misiunea politica a poeziei, caci scrie aceste randuri ce pot fi citite astazi ca autocaracterizari ale nemuritoarei sale poezii: "Poezia a fost limba de comunicatiune intre cei apasati si infierati cu marca sclaviei. Poezia a fost si va fi totdeauna apostolul si propasitorul libertatii cu care ea este asa de strans rudita Iar in alta parte, aceste randuri despre poezia lui Rouget de Lisle: "Cand masele sau gloatele de popor se ridica pentru apararea libertatii si sprijinirea cauzei nationale, cine ar putea pofti ca poetii sa ramana cu mainile in san? Acestia le descrisera libertatea in colorii cei mai vii, acestia ii insufletira a merge cu pieptul deschis in contra bateriilor de turnuri si a nu le pasa de moarte, cum o face aceasta autorele cunoscutei Marseilleze Marseilleza a fost in stare a insufleti poporul francesc, ca sa nu-i pese de foc si sabie." Pe langa o sugestiva Caracterizare a Marseillezei avem aici si sugestia unei paralele literare.

Ca si Andrei Muresanu la noi, Rouget de Lisle, poet compozitor si memorialist (1760-1836) nu este in literatura franceza un nume de prima marime. Dar este autorul unei poezii nemuritoare, scrisa ca si Rasunetul intr-un moment istoric exceptional: la putin timp dupa Revolutia din Franta (1789), libertatea tarii era amenintata de razboiul franco-prusac (1791-1792): "Cantecul Revolutiei, manios in 1792, Ca ira ("Ah! asa va fi! asa va fi! / La streang cu aristocratii') nu se mai potrivea acelei blande si fratesti emotii Unul dintre ei o talmaceste: Alons! Cuvantul acesta o data rostit, tonul a fost gasit. Rouget de Lisle, despre el e vorba, iese grabnic din sala, scrie totul, muzica si cuvinte. Apoi intra cantand strofa: Alons, enfants de la patrie! A fost ca o strafulgerare din ceruri. Uimiti, incantati au recunoscut cu totii cantecul acesta, cantat atunci pentru prima oara. Toti il stiau." Asemanatoare este geneza Rasunetului. Intors de la Adunarea de pe Campia Libertatii din Blaj 3/15 Mai 1848, unde s-a exprimat vointa stergerii iobagiei si dorinta de libertate si unitate nationala, Andrei Muresanu - conform marturiilor sotiei sale - s-a asezat la masa de scris si a scris pana tarziu dupa ce se facuse ziua, mai sculandu-se din cand in cand de la masa si plimbandu-se prin odaie, citind ceea ce scrisese. Erau strofe din Desteapta-te romane, care, publicata in "Foaie pentru minte, inima si literatura", An XI, 1848, nr. 25, pag. 200, cu titlul Rasunet si raspandita si pe foi volante a fost cunoscut in scurta vreme in toata Transilvania si apoi si in celelalte provincii romanesti.

Ca si Andrei Muresanu, Rouget de Lisle este autorul unei singure poezii, in sensul ca Marseilleza, ca si Rasunetul au eclipsat cealalta parte a zestrei lor artistice. Numele lor este frecvent asociat cu aceste poezii sau nici nu se mai pomeneste autorul, celebritatea poeziilor conferindu-le ambelor o paternitate cvasi-folclorica. Si tot ca poezia lui Andrei Muresanu, Marseilleza avea la inceput un alt titlu: Chant de guerre de l'Armee du Rhin (1792) (Cantecul de razboi al Armatei Rinului). Jules Michelet o citeaza in cartea sa Istoria Revolutiei cu titlul Cantec al Armatei de pe Rin, dar asa cum spune istoricul, "e intonat de catre marseilezi la atacul Tuilieriilor, zdrobeste tronul la 10 august. E numit Marseilleza."[6] Si Rasunetul va deveni Desteapta-te, romane indata ce va fi asociat cu o arie muzicala adecvata.

Rouget de Lisle era compozitor. Aria muzicala a Marseillezei i se datoreaza tot lui. In jurul ariei Rasunetului s-a purtat, o lunga controversa. Astazi se stie ca melodia poeziei o datoram lui Gh. Ucenescu, psaltul bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brasovului, care a adaptat textului poetic un cantec al fostului sau dascal de muzica bisericeasca, Anton Pann.[7] Este interesant insa ca multa vreme s-a crezut, probabil tot prin asociere cu Marseilleza, ca autorul melodiei ar fi insusi poetul: "Dupa ce i-a dat forma poeziei pe care o cunoastem azi - spune George Moroianu - Andrei Muresanu si-a luat baietii de romani de la gimnaziul catolic din Brasov si s-a dus cu ei pe Tampa, cantand Desteapta-te romane dupa o melodie traganata, care i s-a potrivit. Cand s-a coborat de pe Tampa, baietii il cantau de minune. E bine deci sa se stie ca melodia lui Desteapta-te, romane tot poetul Muresanu i-a dat-o."

Dincolo de idealul libertatii (La Rouget de Lisle: Libertate! scumpa Libertate! /Lupta alaturi de aparatorii tai - invocata, iar la Andrei Muresanu dorita cu ardoare sub forma unui juramant si intr-o grava alternativa: Murim mai bine-n lupta cu glorie deplina, / Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost pamant) si de o retorica asemanatoare (indemnuri, propozitii-imperative si interogatii, exclamatii etc.), impusa de specia literara (imn sau mars), cele doua poezii sunt destul de diferite in substanta lor poetica si, mai ales, in tonalitate artistica. Marseilleza lui Rouget de Lisle este un cantec razboinic, asa cum sugereaza si titlul initial al poeziei Chant de guerre, chiar daca Jules Michelet, in admiratia lui exaltata fata de acest cantec, atenueaza aceasta dominanta stilistica: "Daca n-ar fi fost decat un cantec razboinic, n-ar fi fost adoptat de natiuni. Dar e un cantec al fraternitatii; e vorba de batalioanele infratite care, intru sfanta aparare a vetrei, a patriei, pornesc laolalta, intr-unui si acelasi avant. Un cantec care, in plin razboi, pastreaza un spirit de pace. Cine nu-si aminteste acea sfanta strofa: Epargnez ces tristes vietifnes! (Crutati aceste triste victime)." Dominanta este totusi ideea razbunarii (Sfanta dragoste de tara, / Condu si sprijina bratele noastre razbunatoare) si chiar a unei razbunari sangeroase reluate sub forma refrenului: "La arme, compatrioti! Formati batalioane, Sa mergem, un sange marsav sa adape bratele noastre", apropiata din acest punct de vedere mai degraba de Cantec national (Nemzeti dai) al lui Petofi Sandor. La Andrei Muresanu este un ton oracular profetic:

"O mama vaduvita de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fiii-si azi mana d-ajutori"

sau

"preoti, cu crucea-n frunte caci oastea e crestina,

Deviza-i libertate si scopul ei preasant."

Agresivitatea belicoasa a cantecului francez este sustinuta si de un limbaj poetic de vehementa pamfletara:

"Ce vrea aceasta hoarda de sclavi?

De tradatori de regi conspiratori."

sau:

"Auziti pe campurile noastre

Urland acesti salbatici soldati?"

Imnul national romanesc nu depaseste marginea unor, putine totusi, epitete imprecative: barbarii de tirani, cruzii tai dusmani. Dominanta ramane ideea redobandirii demnitatii nationale, determinanta in cucerirea libertatii si unitatii nationale in numele unei descendente nobile si al unui trecut eroic:

"Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume

Ca-n aste mani mai curge un sange de roman

Priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine,

Romana natiune, ai vostri stranepoti."

Ceea ce uneste mai presus de toate aceste poezii este elogiul libertatii, ravnita in ambele cantece chiar cu pretul vietii. La Rouget de Lisle idealul libertatii capata accentele patetice ale propozitiei exclamative, cu functie personificatoare: Libertate, scumpa Libertate, Lupta alaturi de aparatorii tai. La Andrei Muresanu, dorinta de libertate capata expresia unui legamant, mai bine zis a unei preferinte-legamant:

"Murim mai bine-n lupta cu glorie deplina,

Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost pamant!"

Persoana intai plural, comuna ambelor poezii, le confera acestora nu numai un ton mobilizator, ci si sugestia angajarii in lupta a intregii natiuni, pentru dobandirea idealurilor slavite de cei doi poeti.

Destinul lor in postumitate este asemanator. Exprimand unitatea de vointa a unor natiuni, ele au fost adoptate foarte curand ca imnuri nationale, dar in epoci de sugrumare a libertatii (ca sa folosim o expresie draga lui Andrei Muresanu), au fost cantece interzise, ca apoi din nou sa insufleteasca natiunile in dorinta de redobandire si pastrare cu orice pret a unor idealuri scumpe: libertatea (Marseilleza) si demnitatea nationala (Desteapta-te, romane).

2. Andrei Muresanu si Petofi Sandor. Amandoi sunt poeti ai Revolutiei de la 1848. Este evenimentul care le-a consfintit talentul si vocatia poetica. Revolutiei pasoptiste i-au inchinat mai multe poezii: Andrei Muresanu: 15 mai 1848, Un rasunet. Catre martirii romani din 1848--1849; Petofi Sandor: Tinerii din Martie, Sus!, Cantec national, A inviat, cumplita..., Moartea iernii, incotro sa-mi zbor sageata? Austria, Trimiteti regii la spanzuratoare, Flamura nemteasca la Buda s.a. Intre acestea un loc proeminent ocupa Rasunetul in creatia poetica a lui Andrei Muresanu si Cantec national (Nemzeti dai) in poezia lui Petofi.

O paralela intre cele doua poezii confirma un adevar de istorie literara: situatii social-politice asemanatoare capata expresie artistica in creatii ce prezinta surprinzatoare, dar explicabile afinitati. In literatura romana, poezia lui Muresanu, Un rasunet, iar in cea maghiara Cantecul lui Petofi au devenit cantece nationale, veritabile imnuri, dinamizand energia revolutionara a poporului. Inceputul de vers a devenit supratitlul poeziilor si putina lume mai stie titlul initial, ele fiind cunoscute ca Desteapta-te, romane si Talpra magyar (Sus maghiare).

Scrise in timpul unor evenimente de tensiune sociala, poeziile au forma unor manifeste, chemari, un timbru de alarma care le da o rezonanta grava, inscriindu-le printre reusitele certe ale poeziei patriotice in cele doua literaturi. Frecventa sau intensitatea imperativelor in forma obisnuita a expresiei gramaticale sau implicita (Desteapta-te, romane; Sus, maghiare) este secondata de alternative si contraste grave, de importanta vitala pentru natiune: viata / moarte; libertate / sclavie; onoare / rusine.

In poezie, adeseori juramantul sau legamantul devine modalitatea poetica de exprimare a unei hotarari de nestramutat, a unei trainice convingeri.

La Andrei Muresanu:

"Pre voi va nimicira a pizmei rautate

Si oarba neunire la Milcov si Carpati

Dar noi patrunsi la suflet de santa libertate

Juram ca vom da mana, sa fim pururea frati."

sau:

"N-ajunse iataganul barbarei Semilune,

A carui plagi fatale si azi le mai simtim;

Acum se vara cnuta in vetrele strabune,

Dar martor ne e Domnul ca vii nu o primim."

La Petofi, juramantul devine refrenul poeziei, constituind partea a doua, identica, a celor sase strofe, imprimand poeziei o si mai mare forta persuasiva; de altminteri chiar in cuprinsul refrenului, juramantul capata un caracter solemn prin repetarea verbului la persoana I plural: "Pe maghiarul Dumnezeu / Noi ne juram / Ne juram ca robi de-acum / Sa nu mai stam." Este comuna in cele doua poezii invocarea gloriei trecute, a strabunilor, pentru a indemna pe contemporanii poetilor la fapte eroice. La Andrei Muresanu, maretele umbre invocate Mihai, Stefan, Corvin, cei mai vestiti domnitori ai provinciilor romanesti, avea si semnificatia unui indemn la unitate nationala (ideea apare explicit in strofa a cincea):

"Priviti marete umbre, Mihai Stefan, Corvine

Romana natiune, ai vostri stranepoti

Cu bratele armate, cu focul vostru-n vine

Viata-n libertate ori moarte! striga toti."

La Petofi Sandor gandul ca maghiarii au tara robita nu da tihna strabunilor in morminte, pentru ca ei au dus viata fara de funii:

"Robi am fost, sarmani strabunii

Ce-au dus viata fara funii,

Tihna nu-si gasesc dorita,

Cat timp tara e robita."

In ambele poezii apare ideea ca moartea pentru patrie il innobileaza pe revolutionar cu insemnele eroismului. Ideea este prezenta in aproape toate poeziile din literatura inspirata de Revolutia de la 1848: la Vasile Alecsandri in Desteptarea Romaniei, Imn de Goffredo Mameli, Imnul lui Garibaldi de Luigi Marcantini etc.

Andrei Muresanu precum Alecu Russo in Cantarea Romaniei sau Alecsandri in Desteptarea Romaniei foloseste comparatia-metafora (Patrie = Mama).

"O mama vaduvita de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fiii-si azi mana d-ajutori."

Pentru cei lasi, care s-ar retrage din gloriosul loc, poetul profeseaza grozave imprecatii, aprige blesteme:

"De fulgere sa piara, de trasnet si pucioasa,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Cand Patria sau mama cu inima duioasa,

Va cere ca sa trecem prin sabie si foc."

La Petofi apare mai ales dispretul, pentru asemenea indivizi, numiti cu epitete, fara ocol:

"E-un netrebnic fara tara

Cel ce-azi s-ar sfii sa moara,

Caruia mai draga-i viata

Decat patria, mareata."

In stransa legatura cu ideea preferintei mortii in loc de o viata de sclavie, apare la Petofi Sandor, o imagine apoteotica, vizionara, a gloriei postume cu care se si incheie de fapt energica sa poezie:

"Ne vor cerceta mormantul

Toti urmasii, sarutandu-l

Si, spunand o rugaciune,

Numele o sa ni-l ingane."

Renasterea gloriei trecute, a faimei strabunilor este o alta idee comuna a celor doua poezii. La Petofi, este exprimata viguros, clar, profetic:

"Numele maghiar in lume

Iar va creste in renume;

Il vom sterge de ocara

Si rusinea ce-l patara."

Andrei Muresanu exprima aceasta idee printr-un conjunctiv-imperativ ce va dovedi lumii originea romana si stralucirea reinviata a numelui imparatului Traian cel triumfator in lupte:

"Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume

Ca-n aste mani mai curge un sange de roman

Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume

Triumfator in lupte un nume de Traian."

Ideea unui moment crucial, hotarator in destinul popoarelor este exprimata de cei dai poeti prin antiteze categorice. In traducerea lui Eugen Jebeleanu, Nemzeti dal al lui Petofi Sandor sau Talpra magyar cum este mai cunoscut, antiteza merge pana la similitudini de vocabular: "Acum ori niciodata!" Andrei Muresanu, "Azi sau niciodata!" Petofi Sandor.

In ritmul grav, alexandrin, de treisprezece silabe, poezia lui Andrei Muresanu sugereaza si apropierea de rugaciune staruitoare pentru izbavirea neamului; intr-o ritmica abrupta, sacadata, nervoasa, poezia lui Petofi Sandor este mai razboinica, mai agitatorica. Cosbuc, de altfel, intr-un articol despre Campia Libertatii de la Blaj si despre Anul 1848, il si numeste pe Petofi Sandor poet al entuziasmului razboinic: "Era in anul 1848. Ungurii se revoltasera, constituindu-se intr-un stat independent de Austria si voiau sa alipeasca de Ungaria Ardealul, care pe atunci era principat cu Domnul sau, cu dieta sa, cu drepturile sale. Ungurii se sprijineau pe cetati puternice, aveau ostiri multe, bani din de-ajuns, arme destule, apoi aveau oameni politici mari, oratori buni si poeti cari inflacarau poporul. Romanii simteau pericolul, ca ei pierd Ardealul, ca ungurii vor sa-i puie intr-un jug nou. Ei tineau cu imparatul Austriei, impotriva caruia se resvratira maghiarii. Romanii ar fi stat pe loc, daca nu i-ar fi silit ungurii sa se dea de partea lor. Asta n-au voit s-o faca, si au trebuit sa apuce armele contra ungurilor. Dar romanii n-aveau nici cetati, nici osti, nici arme, nici bani, nici oameni politici si nici poeti - singura poezie razboinica Desteapta-te Romane a fost scrisa mai tarziu, dupa ce au inceput varsarile de sange."

3. Rasunetul si poezia italiana a anului 1848. Originar din Genova, Goffredo Mameli (1827-l849) a fost numit Tirteu al Italiei. Mazzini si Garibaldi il iubeau pentru virtutile sale razboinice. Ranit la un picior de un glonte francez, i s-a amputat gamba; cateva zile mai tarziu a murit strigand: Traiasca Italia!

Imnul Fratelli d'Italia (10 noi. 1847) a fost pus pe note mai intai de Michele Novafro (1848), apoi de Verdi. Goffredo Mameli este autorul si al altor imnuri patriotice, dar Fratelli d'Italia este cel mai cunoscut si a devenit imnul de stat al Italiei. Fratelli a rasunat pe toate campurile de lupta in 1848 si 1849, indemnand la eroism.

Ambele poezii sunt ca specii literare imnuri si exprima unitatea de vointa a unor popoare in momente hotaratoare ale devenirii lor nationale. Dand expresie artistica unor aspiratii eterne, unor elemente vitale in existenta unui popor, precum libertatea si unitatea nationala, ele au devenit imnuri de stat, imnuri nationale.

Poezia lui Goffredo Mameli, Imno are un ritm mai precipitat, mai nervos. Rasunetul lui Muresanu alcatuit din versuri lungi (de 14 silabe) are o tonalitate mai grava. Dar timbrul de alarma este comun amandurora: de aici frecventa indemnurilor, a imperativelor si a adresarilor directe. Poeziile au si fost simtite ca niste chemari la lupta, de aceea inceputul primului vers s-a impus ca adevaratul titlu al poeziei: Desteapta-te, romane; Fratelli d'Italia.

Antiteza constituie, de asemenea, un procedeu artistic comun, caci in jurul ei se structureaza compozitia poeziei, si ea este argumentul chemarii la lupta. Cu o stralucita obarsie istorica, popoarele indura de veacuri nemeritata umilinta a robiei. Si cei doi poeti gasesc cauze comune: in primul rand dezbinarea nationala. Unirea este aceea care va asigura victoria, triumful asupra unui dusman perfid. Dar taria, in conceptia celor doi poeti mai sta si in credinta: in poezia Fratelli d'Italia:

"Unirea si iubirea reveleaza popoarelor caile Domnului;"

la Andrei Muresanu:

"Preoti cu crucea-n frunte, caci oastea e crestina."

Referintele la un trecut glorios care ar putea dinamiza energiile contemporanilor se fac intr-un fel asemanator: la Andrei Muresanu prin invocarea originii romane ("un sange de roman, un nume, triumfator in lupte, un nume de Traian") sau a figurilor glorioase din trecutul istoric national ("priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine"); la Goffredo Mameli este prezent mai ales al doilea procedeu, adaugandu-se si numele unor batalii glorioase: "Din Alpi pana in Sicilia / peste tot e Legnano; / fiecare om are inima si mana lui Ferruccio; copiii Italiei / se numesc Balilla."

Si mai presus de toate, un aer profetic confera celor doua poezii expresia unei superbe demnitati nationale.