Rezumatul romanului BALTAGUL

BALTAGUL

Rezumatul romanului

M. Sadoveanu ne-a ales o opera vasta cu o tematica diversa: viata celor multi si necajiti. Aparut în 1930, romanul Baltagul reda monografia satului moldovenesc la începutul secolului XX. Acest roman preia nucleul epic al baladei Miorita, pe care-l transforma într-o naratiune densa, cu 16 capitole, având în centrul ei tema cautarii si a cunoasterii adevarului.

I

Romanul debuteaza cu o povestire parabolica. Actiunea e localizata în Moldova, M-tii Tarcaului, satul Magura; în care locuiesta Vitoria Lipan. Nechifor Lipan, sotul Vitoriei plecase, toamna, la Dorna sa cumpere niste oi si nu revenise la timp. Fiul sau, Gheorghita, era plecat cu turmele la apa Jijiei ,,iar acasa ramasesera Vitoria si Minodora, fiica acesteia, care avea o relatie de dragoste cu fiul dascalului din sat. În somn femeia are un semn rau despre soarta sotului: îl vede “calare, cu spatele întors catra ea, trcând spre asfintit o revarsare de ape”.

II

Se produce un alt semn: cocosul cânta pe prispa casei întors în afara, un semn de plecare, spuse Vitoria. Mama îsi anunta fiica de intentia de a o casatori cu “un romîn asezat cu casa noua si cu oi în munte”.

III

Vitoria se adreseaza parintelui Daniil pentru sfat, iar preotul o îndeamna sa astepte, caci el crede ca sotul ei întârzie dintr-o pricina oarecare. La aceasta, femeia spune ca Nechifor “poate zabovi o zi ori doua, cu lautari si cu petrecere, ca un barbat ce se afla; însa dupa aceea vine la salasul lui”.

IV

Sotia încearca sa afle ceva despre cel disparut cu ajutorul babei Maranda, vrajitoarea satului. Batrâna îi ghicestte în carti: “una cu ochi verzi si cu sprâncene îmbinate” îl retine lânga ea pe barbat, dar Vitoria nu prea crede.

V

Vitoria nu asculta vorbele rautacioase ale batrânelor din sat, si este hotarâta sa-l caute pe disparut oriunde ar fi el. Ea îsi planuieste cu de-amanuntul plecarea, îsi pregateste sufletul, tinând post si rugându-se. De asemenea îsi pregateste casa si îsi gândeste drumul pe care îl va urma.

Dupa boboteaza primul drum îl face la manastirea Bistrita pentru ca Sf. Ana sa-i lumineze mintea si sa-i arate calea pe care s-o urmeze. Arhimandritul o pavatuieste sa mearga la Piatra si sa se adreseze stapânirii pamântesti. “Sfânta Ana are sa puie cuvânt la scaunul Împaratiei cele mari.(…) Du-te la politai si la prefect si spune-le întâmplarea, ca sa faca cercetari.'

VI

Vitoria si Gheorghita au plecat de dimineata la Piatra unde au oprit la un han pe care îl cunosteau; acolo au întrebat de prefect. Munteanca i-a povestit prefectului ca sotul ei plecase sa cumpere niste oi de la Dorna si nu s-a mai întors desi trecusera saptezeci si trei de zile. Prefectul o asigura ca o sa cerceteze si ca trebuie sa scrie o plângere (o jalba).

Acasa femeia se ruga de parintele Daniil sa-i faca jalba, iar în jalba îl ruga sa scrie de toate necazurile ei. Ea planuise sa plece la Dorna cu fiul ei, pe Minodora sa o duca la manastirea Varaticului unde e o sora de-a mamei calugarita, iar casa o va lasa pe mâna parintelui Daniil.

La 27 februarie o duse pe fata la manastire iar pe drum îi spuse:

“- Fata, a vorbit ea fara suparare; tu sa nu fii proasta si sa nu te bocesti pe tine. Astazi e o sfânta luni si începem împlinirea hotarârii.”

VII

În 9 martie într-o zi de iarna cu soare parintele Daniil a facut o slujba importanta. Vitoria si Gheorghita au dus la biserica multe daruri.

Dupa ce munteanca ajunse acasa nici nu apuca sa-i dea de mâncare baiatului caci deja la poarta erau preotul Milies, domnul Iordan, negustorul si musterul lui Nechifor, domnul David. Deoarece stateau mai prost cu banii, Lipanii au trebuit sa vânda niste marfa; cel care o cumpara era negustorul. În acea seara dadu-se o dihanie la vite dar d-l Mitrea rezolva problema. În dimineata urmatoare pregatira cai si baltagul facut de fierarul satului si blagoslovit de preot. “Gheoghita purta aninat în lant,(…),baltagul. Vitoria potrivise si legase pusca cea scurta dinapoia tarnitei.”

VIII

Gheoghita, Vitoria si negustorul David planuiau drumul pâna Vatra Dornei.

În drumul lor facura un popas pe malul Bistritei lânga o toplita; de acolo au pornit de-a lungul Bistritei pâna ce i-a prins noaptea lânga un han la Donea. Acolo munteanca se preface ca-l cauta pe Lipan pentru niste bani si afla ca acesta nu a mai fost vazut pe-acolo din toamna.

Cei trei au pornit iar la drumetie, urmatorul popas fiind casa lui David la Calugareni lânga Piatra Teiului. În acea seara Vitoria a început sa depene amintiri cu Lipan. În dimineata urmatoare mersera pâna la Farcasa unde se oprira din nou.“Vitoria îl judeca pe Lipan. Avea ea sa-i spuie multe;(…)si I le spunea din launtru, cu banuieli si suferinte vechi.”

IX

În Farcasa îi gazduieste un fierar, mos Pricop, de la care Vitoria afla ca sotul ei oprise acolo, pentru potcovirea calului sau, în drum spre Dorna.

X

Pe drum, la Borca, Vitoria si Gheorghita întâlnesc un botez la care au fost nevoiti sa participe; ceva mai departe, pe gheata de pe apa Bistritei, îi opreste un alai de nuntasi, care “au întins plosca si au ridicat pistoalele.Ori beau (…) ori îi omoara acolo pe loc”; iar ei se conformeaza. Ajunsi la Vatra Dornei afla de la un slujbas ca în noiembrie Nechifor cumparase trei sute de oi; din acestea vânduse o suta de oi altor doi gospodari, împreuna cu care plecase mai departe.

XI

Vitoria Lipan afla de la un crâsmar ca sotul poposise acolo împreuna cu doi ciobani. Vitoria indicând semnalmentele sotului ei, mai ales cacuila brumarie pe care el o purta, merge din cârciuma în cârciuma. Mama si fiul fac din nou un popas, dupa ce trec de satul Sabasa peste muntele Stânisoara, în satul Suha, unde crâsmarul, d-l Iorgu Vasiliu, îsi aduce aminte de trecerea turmei de trei sute de oi, dar însotita fiind numai de doi stapâni, fapt confirmat si de sotia lui; pe unul dintre oieri îl chema Calistrat Bogza. Pentru femeia oierului disparut începe sa “se faca lumina. La Sabasa, fusesera trei. Dincoace,(…), Nechifor Lipan nu mai era.”.

XII

Sotia d-lui Vasiliui îi spuse Vitoriei ca pe celalalt îl cheama Ilie Cutui si ambi sunt locuitori ai satului Doi Meri. Vitoria discuta cu cei doi ciobani, ei spunând ca i-au platit lui Nechifor oile la Crucea Talienilor. Reveniti în Sabasa, Vitoria si fiul ei opresc la cârciuma d-lui Toma dupa care îl recunoaste pe Lupu, câinele sotului, într-o gospodarie.

XIII

Gospodarul care-l tinuse pe Lupu i-a cautat stapînul înainte de a-l lua. Dupa ce plateste o recompensa, ea îl ia cu sine. Era deja primavara când câinele, care o însotea, isi conducea stapînii intr-o prapastie. Nechifor “era acolo, însa imputinat de dintii fiarelor”. Iar craniul uman purta urma de baltag.

XIV

Privind resturile pamântesti ale tatalui, Gheorghita “plîngea ca un copil mic”, dar mama lui era ferma si se duse in sat dupa ajutoare. A treia zi soseste subprefectul Anastase Balmez care constata moartea violenta a lui Lipan, care îi sugereaza sa întrebe ciobanii ce i-au ajutat pe Bogza si Cutui sa duca oile de la Dorna daca stiu de vânzarea de oi.

XV

În timpul interogatoriului la care-i supune, în Suha, pe Bogza si Cutui, subprefectul primste raspunsurile date Vitoriei în timpul discutiei cu ei de la primarie. Femeia invita pe subprefect si pe cei doi ciobani la înmormântare. Ramasitele pamântesti ale lui Lipan sunt îngropate în cimitirul din Suha. “Eu, (…), am trait pe lumea asta numai pentru omul acela al meu si-am fost multamita si înflorita cu dânsul. Iar de-acum îmi mai ramîn putine zile, cu nor.”.

XVI

Are loc praznicul de dupa înmormântare, la casa d-lui Toma. Vitoria îi cere lui Bogza sa-i dea baltagul sau lui Gheorghita pentru ca flacaul sa-l admire. Apoi spune cum a fost ucis barbatul ei: urca muntele Stânisoara impreuna cu doi tovarasi din care unul l-a lovit cu baltagul în cap pe la spate si l-a impins în vale cu cal cu tot. Calistrat Bogza se infurie, caci se simtea învinuit (“- Destul! racni omul, destul!”), iar Gheorghita îl loveste cu baltagul în frunte si da drumul câinelui, ce-l musca de gât. Simtind ca va muri, ciobanul recunoaste crima sa si a lui Ilie Cutui. Vitoria îi spune fiului ca va plati tot ce trebuie pentru a recupera turma furata, de asemenea o vor lua pe Minodora de la manastire; dar mama tot nu este de acord cu relatia ei cu feciorul dascalului.

Lumea Baltagului

Criticii literari au considerat acest roman o parafraza moderna a baladei populare Miorita. Într-adevar romancierul a pornit de la cunoscuta balada populara româneasca, pe care l-a apreciat ca cea mai nobila manifestare spirituala a neamului nostru.

Baltagul porneste de la mitul existentei pastorale, transpus din balada „Miorita” insa Mihail Sadoveanu creeaza un cadru autentic, specific modului de viata al pastorilor din Tarcau. Legatura cu mitul mioritic se mentine doar la nivel metaforic, prin aceea ca prozatorul face aici un portret generic al romanului de la munte insistand subtil pe caracterul solar, relevat in „Miorita”. Chiar la inceputul

romanului stra o poveste despre destinul oierului roman, caruia pentru ca a intarziat la intalnirea cu Dumnezeu, i-a fost data o viata grea, dar in compensatii, o inima usoara.

Tot aici, Sadoveanu defineste spatul mioritic, constituit din locuri stramte si carari, ceea ce aminteste de teoria lui Blaga: spiritul românului se traduce prin solidaritatea cu plaiul, chiar si atunci cand spatiul existential este unul de baragane sau facut din carari de munte. Existenta transhumantica s-a rasfrant asupra modului de gandire, astfel ca sufletul românului este „calator sub zodii dulci-amare” penduleaza intre peisajul de munte si cel de campie este un „suflet care-si simte drumul urcand si coborand ca sub indemnul si-n ritmul unei eterne si cosmice doine de care se (spune) pare ca asculta orice mers.”

Mihail Sadoveanu a mai folosit elemente din alte doua balade populare românesti Dolca si Salga. Dupa propria marturisire a autorului, la baza romanului sta si un fapt real: oprindu-se la un han, a auzit o discutie dintre doi jandarmi despre uciderea unui cioban si despre posibilii faptasi. Mihail Sadoveanu a sintetizat aceste elemente si a elaborat o constructie epica, riguroasa, plasând în centru o psihologie feminina complexa. Din balada a retinut ideea conflictuala: doi ciobani se înteleg sa-l omoare pe al treilea pentru a-i lua oile.

Distanta de la balada populara la roman este mare, trecând prin talentul, imaginatia, patrunzatoarea observatie sicuala si psihologica a romancierului. Mihail Sadoveanu înlatura descrierea si pune accentul pe actiune si pe psihologie.

Fata de resemnarea ciobanului moldovean, Mihail Sadoveanu creeaza o psihologie feminina, iesita din comun, prin setea sa de dreptate si de adevar.

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului „Baltagul” de Mihail Sadoveanu. Ea este o femeie simpla de la tara, nestiutoare de carte dar cu frica de Dumnezeu si dotata cu destula intelepciune, abilitate si spirit de observatie, reusind sa se descurce in situatii dificile si reusind pana la urma sa descurce itele incurcate ale acestei crime, dovedindu-se a fi un adevarat detectiv particular.

Era o taranca simpla de la poalele Tarcaului, sotie de oier dar nu a oricarui oier, ci a unuia priceput, pe nume Nechifor Lipan.

Avea o infatisare placuta, era inalta cu ochi caprui si par castaniu si isi iubea sotul, copii si gospodaria de la poalele muntelui. Ar fi visat sa se mute in locuri cu conditii de trai mai blande dar ca si bradul sau ca orice muntean, ea isi are originea la poalele muntelui si viata cu toate ca era aspra, era totusi placuta pana in momentul intrigii: disparitia sotului ei.

Obisnuita cu lipsa lui, cand vara la munte la stana, cand iarna la ses, ramanea adesea singura, invartind fusul sau suveica, avand grija de gospodarie si de copii dar acum cu toate ca facea aceleasi treburi ale casei, gandul ei zbura la sotul care, plecat la Dorna sa cumpere oi, nu s-a mai intors. S-a gandit mult timp ca-l ademenise o alta femeie ca si alta data sotul ei totusi s-ar fi intors chemat de dragostea ei. Dupa mult timp, convinsa de multitudinea de semne primite, s-a gandit c-a ramas vaduva si ca sotul ei doar mort poate fi de nu se mai intoarce acasa la cei dragi si la gospodaria lor de la poalele muntelui.

Ca o buna crestina tine post, se roaga si se sfatuieste cu parintele Daniil care incearca prin toate metodele sa o convinga ca gandeste gresit si ca probabil in cateva zile sotul ei se va intoarce. Se duce la Manastirea Bistrita unde isi lasa fiica Minodora in siguranta si se roaga Sfantei Ana ca sa-si gaseasca linistea, alinarea si pe sotul ei, viu sau mort, cum il va gasi.

Dupa ce pleaca de la manastire, trece pe acasa pentru a randui totul si lasand casa cu toata treburile facute. Avand curaj si vointa sa-si gaseasca sotul, pleaca impreuna cu fiul ei Gheorghita pe urmele lui Nechifor Lipan.

Ea vinde branza si pieile ramase in urma sotului pentru banii necesari acestui lung si greu drum.

Muntenca darja si curajoasa pleaca la drum pe timp de iarna in cautarea omului drag. Strabate aceleasi carari si drumuri de munte pe care Nechifor le strabatuse cu cateva luni in urma.Rabdatoare la greu dar cu mintea limpede urmeaza calea sotului popsind din han in han si din crasma in crasma strangand mereu vesti despre el. Avand o limba ascutita si fiind destul de abila stie cum sa intrebe si sa descopere oamenii in ceea ce priveste cautarile ei. Fiind femeie desteapta nu expune lumii punga cu bani pentru a nu fii urmarita si jefuita de catre oamenii rai. Pe unde trecea, dadea dovada de ingeniozitate spunand ca merge la Dorna pentru a strange bani de la niste datornici. Umbland mereu cu rabdare ajunge si la Dorna, locul unde a fost incheiata afacerea cu cele trei sute de oi. La Vatra Dornei afla ca Nechifor a dat o suta de oi la doi gospodari care-l rugasera pentru ca ei nu mai gaseau iar apoi au plecat toti trei spre Neagra.

Afland de la Iorgu Vasiliu ca la hanul lui nu au mau ajuns decat doi oieri pentru Vitoria Lipan nu mai exista nici o indoiala in ceea ce priveste decesul sotului ei si foarte mahnita si suparata pleaca alaturi de Gheorghita spre locul unde disparuse Nechifor, si anume intre cele doua sate, Sabasa si Suha. In final Vitoria il gaseste mort implinind ritualul mortii si isi reia preocuparile gospodaresti, caci datoria fata de mort si-o facuse.

La masa cu Calistrat Bogza da dovada de rabdare si de ingeniozitate, neacuzandu-l pe Bogza de nimic ci lasandu-l pe acesta sa se incrimineze singur. In ceasul mortii criminalului Vitoria da dovada de om cu suflet bun, nepurtandu-i pica desi acesta ii rapise sotul cel drag.

Vitoria Lipan este un Hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare si cand dovada s-a facut da drumul razbunarii.

În fond romanul poate fi considerat o continuare a baladei populare. Prin umanismul sau profund, prin valorile etice pe care le propune, Baltagul este o capodopera a creatiei sadoveniene, dar si o remarcabila creatie a literaturii române moderne.

Firul epic central îl reprezinta încercarea Vitoriei Lipan de a descoperi si de a pedepsi pe ucigasii sotului sau. Drumul ei este urmarit pe fundalul unei comunitati specifice, aceea a oamenilor de la munte cu legile, datinile, obiceiurile lor specifice. Astfel alaturi de psihologia complexa si compicata a Vitoriei Lipan, romanul se constituie într-o monografie a satului moldovean.

Existenta Vitoriei Lipan se desfasoara pe fundalul unei existente pastorale de specific national, cu asezari sociale, economice si cu deprinderi specifice oierilor.

Spatiul romanului este mioritic, cuprinzând asezarile oierilor din partea dinspre munte a Moldovei.

Existenta pastoreasca este urmarita mai ales prin familia Vitoriei Lipan.

Monografia satului: descrierea satului, a caselor, a ocupatiilor, conservatorismul, psihologia oamenilor de la munte, credinte, superstitii, calendar, obiceiuri (botez, nunta, înmormântare)

Rânduielile gospodaresti sunt dupa datina: barbatul cu oile, femeia cu problemele casei. Casa are ograda cu adapost pentru vite fiind construita cu toate cele de trebuinta: iei de miel în pod, faina de porumb si lemne adusa de la câmp în desagi. Satul are ulicioare lungi si cotite cu carari printre gradini, are crâsma si biserica.

În sat viata se desfasoara calendaristic între plecarea turmelor la pasunta si întoarcerea lor la iernatic. Vremea este înteleasa dupa semne. În viata oierilor nimic nu iese din traditie. Obisnuinta, datina sunt singura lege. Oamenii nu stiu carte, ei se adreseaza preotului pentru citirea si scrierea scrisorilor si a actelor. Satul este izolat astfel încât oamenii abia au auzit de posta si de tren.

Mihail Sadoveanu evoca o lume arhaica, departe de binefacerile civilizatiei. Izolate de lumea din vai, rânduri dupa rânduri de generatii, în sute dupa sute de ani, se veselisera de cresterea zilei si începutul anilor; toate urmai ca pe vremea lui Boerebista, craiul nostru cel demult; stapânii se schimbasera, limbile se prefacusera, dar rânduielile omului si ale stihiilor staruisera; asa încât se cuvenea ca si copii sa-si aiba partea lor.

Oamenii sunt conservatori; cred în superstitii: vise semne. Astfel când Vitoria Lipan si-a visat sotul, tecând calare peste o apa neagra cu spatele întors spre ea, si-a dat seama ca sotul ei a murit. Desi s-a schimbat calendarul, oamenii îl urmeaza tot pe cel vechi. Vitoria Lipan tine post negru douasprezece vineri la rând si îi cere preotului sa faca slujba pentru sotul ei. Vitoria o cearta pe Minodora pentru ca vrea sa-si schimbe portul si pentru ca-i place dansul. Dupa rânduiala ea ar trebui sa poarta camasa alba, catrinta neagra si parul împletit cununa.

Desi este convinsa, ca sotul ei a murit, Vitoria se duce la baba Maranda ca sa-i ghiceasca. Cere sfatul preotului si se adreseaza stapânii pamântesti, desi nu crede in eficienta acestora; – Atunci de ce sa mai scriu jalba? – Asa, ca sa fie.

În roman Mihail Sadoveanu insista mult asupra traditiilor si obiceiurilor legate de momentele importante ale vietii: botezul, nunta, sarbatori religioase, înormântarea.

La Borca, Vitoria Lipan asista la un botez: Vitoria a trebuit sa supuie, sa descalece, sa intre la lehuza si sa-i puie rodin sub perna un costei cu bucatele de zahar si pe fruntea crestinului celui nou o hârtie de douazeci de lei. S-a închinat cu paharul de bautura catra nânasi, a sarutat mâna preotului Obiceiul locului era ca toata lumea sa participe la bucuria familiei. Vitoria pune rodin (dar) sub capul copilului (o punga cu bucatele de zahar) iar pe frunte o hârtie de 20 de lei, apoi închina paharul catre nânasi si saruta mâna preotului.

Un alt eveniment surprins este nunta de la Cruci: La Cruci a dat de nunta. Fugeau saniile cu nuntasii pe gheata Bistritei. Mireasa si drustele cu capetele înflorite; nevestele numai în catrinti si bonditi. Barbatii împuscau cu pistoalele asupra brazilor, ca sa sperie si s-alunge mai degraba iarna. Cum au vazut oamenii straini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni si le-au iesit înainte cu naframile de la urechile cailor fâlfâind. Au întins plosca s-au ridicat pistoalele. Ori beau în cinstea feciorului de împarat si a slavitei doamne mirese, ori îi omoara acolo pe loc.

Nunta s-a abatut catra drum. Vitoria a primit plosca si a facut frumoasa urare miresei.

Mireasa si drustele aveau capetele înflorite, nevestele earu îmbracate în catrinta si bonditi, barbatii împuscau deasupra brazilor iar vorniceii ieseau înaintea srainilor cu plosca plina. Nuntasii coboara cu saniile pe gheata Bistritei. Vitoria oprimeste plosca si face o urare frumoasa mirilor.

Înmormântarea lui Nechifor Lipan este un bun prilej pentru a prezenta obiceiurile de la înmormântare specifice zonei: Mortul este pus într-un car cu cetina, tras cu doi boi; carul este însotit de trei preoti, de trei barbati cu buciume si patru bocitoare. O batrâna are sinuri de pânza pentru datina podurilor. Ramasitele mortului sunt stropiti cu vin, iar peste groapa se arunca o gaina neagra. Dupa înmormântare se face praznic si apoi parastas la trei, noua si patruzeci de zile.

Mihail Sadoveanu este foarte atent si la psihologia si comportamentul moldovenilor: Locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori în suferinti, ca si-n ierni cumplite, fara griji în bucurii, ca si-n arsitile lor de cuptor, placându-le dragostea, si betia, si datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri si de oameni de la câmpie si venind la bârlogul lor ca fiara de codru – mai cu sama stau ei în fata soarelui c-o inima ca din el rupta: cel mai adesea se desmiarda si luceste – de cântec, de prietenie.

Argumente

“Baltagul” de Mihail Sadoveanu este o opera epica in proza , “o cabodopera” si un fragment de epopee a poporului roman, un exceptional poem al naturii si al sufletului omului simplu.

Titlul romanului este simbolic, el denumeste atat arma cu care a fost ucis Nichifor Lipan cat si arma razbunarii.

Romanul este o opera epica in proza de mare intindere, preponderent narativa, cu o actiune complexa ce se desfasoara pe mai multe planuri narative, cu conflicte puternice si cu un numar mare de personaje bine individualizate, oferind o imagine ampla si profunda a vietii.

Tematic, acest roman poate fi privit din mai multe unghiuri. Daca avem in vedere sursa de inspiratie ( mitul mioritic), “Baltagul” poate fi privit ca un roman mitic, a carui actiune incepe acolo unde se incheie balada. Daca avem in vedere numeroasele scene din viata oamenilor de la munte, “Baltagul” poate fi un roman monografic; iar daca urmarim transformarile launtrice ale personajelor, care traverseaza experiente fundamentale (iesirea Vitoriei din spatiul cunoscut al satului de munte, formarea si maturizarea lui Gheorghita), el poate fi considerat un bildungsroman.

“Baltagul” e in primul rand o opera epica in proza deoarece autorul isi exprima in mod direct sentimentele de admiratie fata de insusirile alese ale eroinei prin intermediul actiunii, relatand o serie de intamplari si punand o relatie cu alte personaje.

Ca in orice opera epica, autorul se detaseaza de subiect si nareaza obiectiv intamplarile care se desfasoara intr-un anume timp si spatiu. Astfel, actiunea operei se deruleaza din toamna cand Nechifor Lipan plecase la Dorna dupa oi, pana in primavara, cand Vitoria ii descopera osemintele.

Exista in text mai multe planuri narative: unul trecut, neretrospectiv in care sunt prezentate gindurile si faptele lui Nichifor si alte fapte in care sunt aratate intrepatrunderile Victoriei, intilnirile acesteia cu diversi oameni care o ajuta.

Spatiul actiunii este, de asemenea vast si cuprinde tinuturile de munte de la Magura Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei, pana la cele de campie la Cristesti la baltile Jijiei.

Actiunea e mai complicata decat a nuvelei. Ea se intinde pe parcursul a XVI capitole urmarind momentele subiectului. Astfel, expozitiunea o prezinta pe Vitoria asteptandu-si cu neliniste sotul plecat sa cumpere oi de la Dorna.

Familia Lipan locuia intr-un sat de munte, Magura Tarcaului, in partea de nord a Moldovei si avea doi copii : Minodora si Gheorghita. Intarzierea lui Lipan prelungindu-se nefiresc de mult o face pe Vitoria sa-si cheme flacaul dus la Jijia si hotaraste sa plece in cautarea lui Nechifor (intriga). Desfasurarea actiunii prezinta pregatirile de drum si drumul celor doi pe vreme de iarna, popasurile si oamenii intalniti in cale, urmarind drumul parcurs de Nechifor pana la Sabassa unde, cu perspicacitate, munteanca va descoperi osemintele sotului ei intr-o rapa dar si numele ucigasilor ( punctul culminant). Scena pedepsirii ucigasilor doi si planurile femeii constitue deznodamantul.

Actiunea desi pare simpla, se desfasoara pe mai multe planuri narative: unul retrospectiv, trecut, in care Vitoria rememoreaza intamplarii ale vietii de familie, iar altul prezent, care surprinde: intalnirile eroinei cu preotul, drumul la Bistrita si la Piatra-Neamt, pregatirile pentru drumul cel lung in cautarea barbatului etc. Asadar intalnim un timp concret (secolul XX-1930) si unul etern, pastrat prin traditie :”toate urmau ca pe vremea lui Burebista, Craiul nostru cel de demult…”,”stapanii se schimbara, limbile se prefacusera dar randuielile omului ramasesera…”.

Apare in roman un numar mare de personaje; Astfel exista personaje principale (Vitoria, Nechifor, Gheorghita), secundare ( Minodora, preotul Daniil, hangiul David etc.) sau episodice ( mos Pricop).

Cele trei personaje principale capata valori simbolice. Nechifor Lipan (ciobanul moldovean din balada) ilustreaza destinul de muritor al tuturor oamenilor. Nechifor Lipan este un personaj absent.

Sotul Vitoriei Lipan, ucis de cei doi tovarasi ai sai: Bogza si Cutui, pentru a pune stapanire pe cele trei sute de ori ale sale. Cioban „foarte priceput in mestesugul oieritului” si foarte avut. In podul casei sale din Magura, dupa moartea lui se aflau: saizeci de piei de oaie, o suta de miel,

saizeci de burdufuri cu branza si nouazeci de papusi cu branza afumata.

Numele lui adevarat era Gheorghita, dar la patru ani imbolnavindu-se si slabind foarte mult, i s-au facut „sfintele masle” i s-a schimbat numele

„ca sa nu-l mai cunoasca bolile si moartea” in Nechifor. A ajuns un barbat falnic, „indesat si spatos” cu mustata neagra si ochii cu sprancene aplecate; „om vrednic si fudul” care „nu se uita la parale numai sa aiba el toate dupa gustul lui” cum era cunoscut de crasmarii din muntii prin care trecea. Vitoria stie ca era „om cu hartag la chef”, „cu mare curaj” si ca „nu-i putea sta nimeni impotriva”. Purta mereu la el un baltag. „De hoti nu se temea, avea stapanire asupra lor”. Odata, isi aminteste Vitoria au fost atacati de niste hoti, dar oierul „si-a lepadat din cap caciula, si-a scuturat pletele, si a inhatat baltagul.” Atat le-a zis: „Mai slabanogilor, eu pe voi va palesc in numele tatalui si va pravalesc cu piciorul in rapa.” Hotii s-au facut nevazuti. Trebuie sa fi fost omorat prin viclenie, „de prieteni” gandeste Vitoria Lipan. Avea si obiceiul „sa-si abata calul in preajama muierilor si sa poposeasca langa ele.” Vitoria, care aflase acest lucru de la ciobanii varstnici „care erau oameni cuminti si impacati cu Dumnezeu”, il intampina mereu zburlita, iar Nechifor o domolea cu o „bataie” si-o „bataie ca aceea” ori „o mama de bataie”. Plecand la de la Dorna de unde a cumparat cele trei sute de oi, a fost omorat de cei doi tovarasi care il insoteau pentru a-i lua turma. A fost omorat intre satele Sabasa si Suha si aruncat intr-o rapa cu cal cu tot.

Personajul traieste doar din amintirile Vitoriei Lipan si din reconstituirea evenimentelor facuta de aceasta.

Vitoria este personajul principal si pozitiv. Pe masura ce actiunea se desfasoara, isi dezvaluie trasaturile de caracter : “desi nestiutoare de carte este o femeie inteligenta, perspicace, hotarata si credincioasa; prin ritualul ingroparii ea salveaza si aduce linistea sufletului ratacitor al mortului.

Gheorghita reprezinta noua generatie care imbina arhaicul cu modernul si asigura continuitatea vietii.

Calistrat Bogza si Ilie Cutui – personaje secundare, sunt instrumente ale destinului.

Drumul Vitoriei cu Gheorghita este drumul initierii. Vitoria cunoaste situatiile grele, dificile, alte aspecte ale lumii decat cele cu care era obisnuita. Pentru Gheorghita este un drum al cunoasterii vietii. La noua martie se impartaseste preotului din sat: „se curatise de orice ganduri, dorinte si doruri in afara de scopu-i neclintit.”

Mai sta pana se implinesc cele douasprezece vineri de post negru si pe zece martie, dupa ce i-a lasat lui Mitrea grija gospodariei, pleaca cu Gheorghita cu sania si doi cai in cautarea lui Nechifor Lipan. Pana la Calugareni este insotita de negustorul David care-i platise 38.000 lei pentru niste branza si cojoace. Intaiul popas il face la Bicaz, la hanul lui Donea apoi la Calugareni la casa lui David, a carui „balabusta” spune „intr-o limba straina’ ca Nechifor a trecuta asta-toamna pe la ei si ca a plecat noaptea la drum cum ii era obiceiul, ca un om neinfricat.

La plecare ia masuri de precautie: schimba banii „ca sa nu se simta ce are la ea”. Ajung pe un viscol la Farcasa, unde gazduiesc la Mos Pricop, fierarul, isi potcovesc cei doi cai si afla ca si Nechifor si-a potcovit calul aici, deci sunt pe drumul cel bun. Trec pe la Borca, intalnind un botez apoi pe la Cruci intalnesc o nunta => doua din cele trei date importante si nelipsite din viata omului si totodata elemente traditionale.

Preotul de la borca le vorbeste de „rai” car pandesc la drumul mare.

Convingerea mortii lui Nechifor se intareste. Ajung la vatra Dornei, moment foarte important caci ea afla ca a cumparat trei sute de oi de la doi ciobanasi si ca dupa aldamas pornesc toti trei spre Neagra.

Ea afla ca nechifor a disparut undeva intre satele Sabasa si Suha deoarece la Sabasa erai trei oieri iar la Suha au mai ajuns doar doi.

In deznodamantul romanului ne este povestita masa la care au luat parte si tovarasii lui Nechifor, criminalii. Vitoria este calma dar prin toate lucrurile care le face, il face pe Bogza sa creada ca il incrimineaza. Acesta ne mai suportand presiunea se da singur de gol si asa Vitoria Lipan a facut dreptate sotului ei iar Bogza a murit muscat de caine.

Indiferent de locul pe care-l ocupa celelalte personaje, ele au o importanta deosebita in desfasurarea evenimentelor, deoarece fiecare contribuie in felul sau la descoperirea adevarului. De asemenea ele contureaza doua lumi: una- “cea de sus”, arhaica si alta- “cea de jos” unde munteanca intalneste alte randuieli decat cele cunoscute de ea.

Prin intermediul actiunii si al personajelor, Mihail Sadoveanu ofera o imagine ampla si profunda a vietii, aspect ce ilustreaza o alta trasatura a operei. Astfel, el zugraveste modul de viata patriarhal al oamenilor de la munte unde obiceiurile sunt pastrate cu sfintenie. Totodata infatiseaza obiceiurile legate de evenimentele cruciale ale vietii omului: botezul, nunta, inmormantarea.

Modul de expunere predominant este naratiunea dar ea se imbina maiestrit cu descrierea, dialogul si monologul interior prin care autorul pune in lumina insusirile personajelor, zbuciumul lor sufletesc si relatiile dintre ele, stabilite intr-o lume guvernata de anumite traditii.

Valoarea artistica a romanului e sporita de conciziunea si dinamismul actiunii, precum si de armonia compozitiei, ilustrand in mod stralucit specia literara pe care o reprezinta.