| CATEGORII DOCUMENTE |
| Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
| Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
| Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Rolul literaturii in perioada pasoptista
Caracterizata prinr-o puternica manifestare a constiintei nationale in toate provinciile romanesti, perioada fixata cu aproximatie 1830-1860 delimiteaza o epoca distincta in evolutia istorica a literaturii romane, numita in mod curent epoca pasoptista. Termenul de pasoptism desemneaza miscarea democratica si revolutionara care precede, in Tarile Romane, Revolutia de la 1848 si pregateste Unirea Principatelor(1859).
In Muntenia si
Lupta de elberare nu s-a stins niciodata. In 1931 s-ai
rasculat cateva sate din tinuturile Roman,
Din pacate toate aceste incercari de razvratire au dat gres. Inexistenta unei burghezii puternice a impiedicat inmanuncherea intr-un singur torent a nemultimirilor populare.
Protestul taranimii a
putut fi inabusit, iar miscarile de la orase avand mai mult caracterul unor
comploturi insuficient organizate, au fost si ele relativ lesne de reprimat.
Din aceleasi motive insasi revolutia de la 1848 a esuat in fasa in
Literatura pasoptista o continua pe cea iluminista clasica din epoca de tranzitie sporindu-si, sub impulsul ideologiei burgheze democrat-revolutionare, spiritul militant ca literatuta romantic progresista. Trecerea de la formula clasica la cea romantica se face treptat, ambele metode coexistand o bucata de vreme sau persistand la unul si acelasi scriitor pana la sfarsit. Se poate spune si despre Alecsandri ca a evoluat in sens invers, incepand prin a fi romantic si sfarsind prin a fi clasic.
In evolutia literaturii exista intotdeauna legaturi de continuitate si "cu cat scriitorul este mai mare, cu atat legaturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai adanci" .Astfel, intre literatura pasoptista si cea anterioara si posterioara exista o unitate indisolubila. Spre exemplu, primele manifestari ale iluminismul, prezent in epoca pasoptista,apar inca in fazele literare de pana la 1840, in creatia unor anumiti scriitori si oameni de cultura, fiind reprezentat, in primul rand, de Scoala ardeleana. Pasoptistii, insa, au amplificat aceste stari de manifestari iluministe pronuntate, dar, totusi, incipiente, transformandu-le intr-un sistem de conceptii social-politice si cultural-estetice bine inchegat.
In 1821, cand au incetat domniile fanariote si s-a revenit la domni pamanteni, s-au creat premisele unei europenizari economice si spirituale a patruns in scoli limba franceza si astfel intelectualii scoliti au inteles necesitatea modernizarii societatii romanesti si au imbinat, intr-un mod irepetabil, utopia cu pragmatismul, desfasurandu-si fortele si energiile in toate domeniile de activitate, inclusiv in cel cultural si literar. Rezultatele lor au fost uimitoare. Dupa ce au revenit in tarile lor au infintat societati cultural literare (cu subtile obiective politice), presa in limba nationala , invatamantul si o miscare teatrala in limba celor multi, conform idealurilor iluministe.
Inlaturarea domniilor fanariote si instalarea domnitorilor pamanteni, aparitia unor relatii economice si politice inexistente pana atunci constituiau premizele necesare pt ridicarea societatii romanesti pe o noua treapta de dezvoltare social-economica , pt modernizarea vietii social politice si culturale.Pentru intelegerea rolului pe care il avea ideologia pasoptista in orientarea, indrumarea si stimularea maselor largi populare la lupta ampla de transformare social-economica, de reorganizare burghezo democratica a societatii romanesti si de eliberare nationala, este foarte semnificativ intelesul cuprinzator pe care M. Kogalniceanu (acel arhitect al modernizarii societatii romanesti) il dadea cuvantului 'politica' : 'politica a ajuns sa fie astazi sufletul lumii moderne ; la dansa tintesc si largile tendinte ale literaturii ce formuleaza si imprastie ideile, si propasirea industriei, care asociaza, oranizeaza, produce si raspandeste. Politica este puternica circulatie ce atata toata gandirea si toata ideea. Din ea izvorasc toate acele valuri de teorii, de proiecte, de sisteme care bat necontenit in opinia publica si imping activitatea multimii pe cai noua ' . Miscarea revolutionara din prima jumatate a sec al XIX-lea a dat o puternica lovitura regimului feudal, renascand in constiinta maselor spiritul luptei pt dreptatea sociala si libertate, intensificand miscarea de idei in favoarea unirii tarilor romane intr-un stat puternic si independent. Ele au determinat, in acelasi timp, o viguroasa activitate culturala, care avea la baza un amplu program de lupta politica. Aceasta etapa, cuprinsa intre 1830-1860, in mijlocul careia s-a declansat cea mai larga miscare populara de emancipare sociala si nationala - revolutia de la 1848-este cunoscuta in literatura sub denumirea de perioada pasoptista.In aceasta perioada s-au pus bazele unei adevarate renasteri culturale romanesti
In jurul anului 1840 se poate vorbi de o
indrumare a literaturii prin reviste, desi aparitia lor este de obicei
temporara. Constatand ca Albina este prea moldoveneasca, Curierul este
prea muntenesc iar Foae pentru minte,
inima si literatura prea ardeleneasca, Kogalniceanu isi propune sa faca din
revista sa
Ceea ce-i uneste pe scriitori pasoptisi este militantismul regasit in creatiile literare, care se constituie in adevarate manifeste pentru implinirea unitatii si independentei nationale.
Cei mai multi dintre scriitorii pasoptisti au aderat la idealurile Revolutiei de la 1848, fiind animati si de telurile Marei Uniri. Participanti direct la viata social-politica, pasoptistii au creat opere literare cu un pronuntat caracter patriotic si militant, inspirandu-se din trecutul istoric, din lupta pentru eliberare sociala si unitate nationala. Satirizarea viciilor oranduirii feudale si evocarea realitatii sociale constituie o alta caracteristica a literaturii pasoptiste.Reprezentanti: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Anton Pann, Vasile Carlana, Andrei Muresanu, Dimitrie Bolintineanu, Cazar Bolliac.
Poezia pasoptista raspunde, in general, directiilor si principiilor formulate de Mihail Kogalniceanu in articolul 'Introductie' din primul numar al revistei 'Dacia literara' in sensul ca este o poezie sociala, adaptata la momentul istoric si chiar politic, conforma cu idealurile de libertate, egalitate si unire ce animau sufletele romanesti de pretutindeni.
Pe de alta parte, ca peste tot in lume, se afirma cu putere spiritul national, increderea in valorile traditionale, populare, in istoria, natura si folclorul romanesc, care devin acum, alaturi de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poetilor.
Dupa imboldul marilor presonalitati ale epocii (Kogalniceanu, Alecsandri, Heliade- Radulescu), incepe a se scrie din ce in ce mai mult, iar prin popularitatea culturii oamneii incep sa fie interesati de creatiile noi, astfel incat se largeste considerabil cercul cititorilor, o conditie esentiala a poeziei devenind accesibilitatea.
Se dezvolta astfel o poezie retorica, declamativa, grandilocventa, cu exprimarea directa a ideilor si sentimentelor, intr-un stil avantat, cu un limbaj adecvat intelegerii de catre marea masa de cititori, in care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. Se completeaza cu meditatia asupra locului omului in istorie, cu motivul constiintei sociale, al luptei. Al creatorului, al ruinelor, al mormintelor, al revolutiei.
Se manifesta, in ansamblu, doua tendinte de ordin cultural si literar: deschiderea spre cultura si literatura lumii, alaturi de revenirea spre valorile morale si artistice ale spiritualitatii romanesti. Scriitori devin constienti ca literatura si cultura romana pot intra in universalitate doar prin valorificarea specificului nostru national, a surselor tematice si de exprimare pe care le ofera folclorul si istoria nationala.
Apar specii noi ca balada si cantecul, fabula se imbogateste cu elemente noi ce tin de limbajul contemporan si de societatea vremeii, iar oda devine un mijloc de afirmare a ideilor politice si cultural nationale.Ideea nationala poate fi considerata nucleul tematic al poeziei pasoptiste, nuantata sub forma atasamentului la valorile poprului, ale pamantului si ale traditiilor romanesti( Gh. Asachi- 'la patrie', G. Bolliac-' O dimineata pe Caraiman', I. Heliade- Radulescu- 'Zburatorul'), a elogiului realizarilor poporului( Gh. Asachi- ' La introducerea limbii nationale in publica invatatura'), a prezentarii trecutului ca model pentru prezent(Gh. Alexandrescu-' Umbra lui Mircea la Cozia'). Folclorul a furnizat poetilor acestei generatii un repertoriu de credinte pitoresti, material pentru balade fantastice. Astfel fantasticul si pitorescul, dimensiuni importante ale universului imaginar romantic, au in poezia pasoptista un suport folcloric.
Un loc aparte in valorificarea tematicii istoric il ocupa balada, o impletire de elemente epice, lirice si dramatice, poate cea mai completa specie a momentului, in care, sintetizand partismul cu patriotismul si cu valorile morale, poetii devin cantareti ai trecutului glorios( D. Bolintineanu- 'Muma lui Stefan cel Mare', Gh. Asachi- 'Dochia si Traian').
Un alt pilon tematic il reprezinta critica societatii contamorane sub forma satirei( Gh. Alexandrescu- 'Satira', Gh. Asachi- 'Sotie de moda') si a fabulei(Gh. Alexandrescu- 'Cainele si catelul').
Iau avant lirica filozofica( I. Heliade-Radulescu- 'Visul', D. Bolintinanu- 'Scopul omului'), cea religioasa( I. Heliade- Radulescu- 'Cantarea diminetii', Gh. Alexandrescu- 'Candela') si cea erotica( Gh. Alexandrescu-'Asteptarea', Gh.Asachi- 'Dorul').
Se afirma artistul-cetatean, exponent al constiintei colective, asa cum se observa in poezia 'Un rasunet' a lui Andrei Murean sau 'Anul 1840' a lui Gh. Alexandrescu.
Pasoptismul literar s-a manifestat intr-o juxtapunere de curente literare, directii estetice si stiluri, coexistand laolalta elemente iluministe cu cele de neoclasicism, umanism, realism, mesianism utopic si national, toate in formele romantismului, ce incepuse deja a se afirma ca un curent literar modern, in descendenta celui francez.
Invatamantul, presa, teatrul, literatura, stiintele cunosc o dezvoltare fara precedent.Iau fiinta societati culturale si stiintifice, ,creste numarul revistelor si al altor periodice,al cartilor tiparite in tiraje mari, se formeaza un public cititor, se organizeaza biblioteci de literatura beletristica,se infiinteaza o viata artistica specific romaneasca, bazata pe traditia populara, ia amploare miscarea de culturalizare a maselor.
Intelectualii pasoptisti, procupati de cultivarea valorilor universale,o folosesc curent,in scris si in oral,publicand articole, studii si lucrari ce aduceau la cunostinta popoarelor europene problemele romanilor.In perioada pasoptista scrisul devine principalul instrument al actvitatii culturale. In aceasta perioada de plin avant al culturii , literatura romana cunoaste o dezvoltare apreciabila .
Pe ansamblu,literatura pasoptista s-a dovedit a fi democratica, nationala, educativa, ea avand si dificila sarcina de a forma un public,de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului. In nimele aceleiasi specificitati nationale, s-a dus batalia pt o limba unitara, cu constiinat clara ca existenta acesteia e o conditie pt pastrarea identitatii nationale.Scriitorii de seama au aparat principiul fonetic in ortografie si, pronuntandu-se in problema neologismelor, au adoptat principiul imprumutului moderat,in limitele necesitatilor impuse de dinamica sociala si culturala.
Doctrina literara, cata a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i-a impiedicat sa aspire,conform personalitatii fiecaruia,la un frumos etern, la totalitate si determinare, cu convingerea ca realitatea are un sens unic, care se cere descoperit prin cuvant.
Trecerea de la o epoca la alta se savarseste adesea pritr-o miscare de pendul, ca si cum continutul de exprimat nu ar mai incapea in formele artistice existente si ar impune descperirea unor modalitati de a scrie diametral opus. In aceasta incercare de renovare radicala unii au vazut o manifestare de ordin psihologic,dorinta intima a artisului de a birui inertia si a se diferentia prin originalitate. Explicatia este si de natura sociala, fiind vorba de repercursiunile in constiinta a proceselor majore ceea ce agita viata materiala a oamenilor.
Romantismul in perioada pasoptista
A. Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii ale secolului XVIII in Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o miscare contra rationalismului care marcase perioada neoclasica, ce se va pierde la aparitia spiritului romantic. Initial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai tarziu forma unei miscari. Autorii romantici au scris din ce in ce mai mult despre propriile lor sentimente, subliniind drama umana, iubirea tragica, ideile utopice. Daca secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate si ratiune, inceputul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emotie si de eul interior.In literatura romana, romantismul se face simtit prin intermediul scriitorilor pasoptisti si persista mult timp dupa declinul curentului in culturile vest-europene. Romantismul romanesc poate fi delimitat in trei etape: preromantica, pasoptista si postpasoptista. Momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon folcloric, asa cum apare la scriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresanu. Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptist raman patriotismul si lupta pentru realizarea idealului national, o constiinta militara cetateneasca, o inimoasa daruire si slujire a poporului.
B. Ca orientare literara, in cuprinsul literaturii pasoptiste predomina romantismul care va atinge apogeul abia cu M. Eminescu, considerat ultimul mare romantic european. Dar elemente romantice sunt detectabile inca in poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Carlova, I. Heliade-Radulescu, adica in opera celor care au cultivat motivul ruinelor si al mormintelor, tema trecerii timpului, solitudinea si peisajul nocturn. In aceasta ipostaza romantismul se va imbina cu iluminismul si clasicismul. Grigore Alexandrescu, de exemplu, este un scriitor clasic prin cultivarea unor specii literare apartinand acestui curent, fabula, satira, epistola, dar si un scriitor romantic, prin elegie, prin meditatia istorica, prin cultul trecutului. Totodata, insa, elementele romantice se vor prelungi si in epoca post-eminesciana, coexistand cu elementele samanatoriste si simboliste. In acest context, ideea specificului national in cultura si arta, anuntata de Dacia literara, va fi preluata de revista Samanatorul, la inceputul secolului al XX-lea, care va promova o literatura inspirata din realitatile nationale, in pofida orientarilor moderniste ale epocii.
Preocuparile scriitorilor pasoptisti pentru istoria nationala, pentru limba si imbogatirea ei, pentru educarea poporului sunt de atitudine romantica, dar se vor altoi pe dimensiuni clasice indiscutabile, tinand de rigoare, limpezime, norma. Asadar, romantismul nu constituie singura caracteristica fundamentala a perioadei pasoptiste, in limitele acesteia se remarca si existenta altor metode de creatie. Astfel, in sanul epocii se depisteaza si elementele realiste, intrucat reflectarea problemelor sociale si satirizarea viciilor oranduirii feudale, erau trasaturi esentiale, promovate de scriitorii perioadei, desi curentul realist se va constitui in literatura romana abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Dealtfel, cum sustine academicianul H. Corbu, "romantismul si realismul aveau un punct de plecare comun: destramarea oranduirii feudale."1. Deosebirea dintre aceste doua metode de creatie consta in faptul ca romanticii "vedeau in mediu mai mult un ornament, menit a imprima o anumita culoare locala cadrului actiunii si personajelor zugravite, realistii considera mediul ca unul din momentele determinante ale operei literare" 2.
Romantismul, in
Faptul ca literatura romana a pasit pe calea "europenizarii" cu intarziere a exercitat o influenta vadita asupra ritmului de dezvoltare si asupra cautarilor ei ideatico-artistice. Orientarea spre innoiri radicale, tendinta de sincronizare la toate nivelurile cu tarile dezvoltate din punct de vedere economic si cultural constituie caracteristica principala a pasoptismului.
* M. Kogalniceanu indica asupra celor trei surse de inspiratie: istoria patriei, natura si pitorescul obiceiurilor populare, care de cele mai multe ori se intersecteaza, se interpatrund, in aceasta epoca. M. Kogalniceanu publica, pentru prima data, cronicile moldovenesti, iar N. Balcescu pe cele muntenesti, precum si nenumarate studii despre trecutul istoric al romanilor. Astfel si istoria, alaturi de folclor, capata o puternica conotatie artistica anume in creatia scriitorilor generatiei de la 1848.
"Artele si literatura [.], spune M. Kogalniceanu in Prefata la Letopisetele Tarii Moldovei, n-au speranta de viata decat acolo unde ele isi trag originea din insasi tulpina popoarelor. Altmintrelea, ele nu sunt decat niste plante exotice pe care cel dintai vant le ingheata si le usuca"3 . "Tulpina popoarelor" o constituie tocmai acele obiceiuri, dansuri, cantece, "suvenire stramosesti" istorice si folclorice. De aici, statutul privilegiat pe care-l cunoaste traditia in literatura vremii, conceptul de specific national, atat de frecvent in epoca, bazandu-se anume pe traditie: cea populara si cea istorica.
* Vorbind, deci, despre inspiratia istorica in domeniul literaturii artistice, am putea atesta "doua varste"4 ale acesteia, ele fiind legate de doua perioade definitorii ale epocii pasoptiste. Prima cuprinde anii 1830-1840, reprezentata fiind de I. Heliade-Radulescu, Gh. Asachi, V. Carlova, Al. Hrisoverghi s.a. E vorba de o generatie legata puternic de luminism si clasicism, si pentru care apelarea la trecut avea doar rostul de a pune in fata prezentului imaginea exaltata a unor fapte glorioase si a unor eroi neinfricati. Aceasta istorie reprezinta un model suficient pentru poetizare si resuscitare a vremurilor stralucite ale lui Mircea, Stefan, Mihai. Era calea cea mai sigura pentru a pune in fata contemporanilor imaginea vie a unui ideal si deci a unui viitor de libertate. Literatura artistica se afla abia in faza unui romantism incipient. Cea de a doua perioada cuprinde cronologic anii 1840-1860 si este marcata de aparitia Daciei literare care a declansat fundamentale modificari in fizionomia spirituala a neamului. Interesul revistei pentru reevaluarea trecutului nu se limita doar la modul de interpretare expus mai sus, ci urmarea scopul sa sugereze si o interpretare democratica a istoriei nationale.
Aceste etape sunt evidentiate si de catre Dumitru Micu5 : cea de pana la aparitia Daciei literare, o etapa "mai putin individualizata national" si, cea de a doua, in care "reflectarea specificului autohton devine orientare programatica".
Speciile literare cultivate in aceasta
perioada sunt: elegia ('Miezul noptei', Grigore Alexandrescu, 'O
fata tanara pe patul mortii', D. Bolintineanu), epopeea istorica
('Mihaiada', I. Heliade-Radulescu), epopeea cosmogonica
('Anatolida', I. Heliade-Radulescu), epistola ('Epistola domnului
Iancu Vacarescu', Grigore Alexandrescu), oda ('Oda lui
Schiller', I. Heliade-Radulescu), balada istorica ('Muma lui Stefan
cel Mare', D. Bolintineanu), balada fantastica ('Mihnea si
baba', D. Bolintineanu), meditatia ('Umbra lui Mircea la Cozia',
Grigore Alexandrescu), satira ('Satira. Duhului meu', Grigore
Alexandrescu), fabula ('Toporul si padurea', 'Cainele si
catelul', 'Dreptatea leului', Grigore Alexandrescu). Nuvela
istorica - specie literara noua in epoca - a fost cultivata in
A. Prin urmare, speciile si temele literare se diversifica: sunt abordate momente din istoria poporului roman, in 'Romanii supt Minai-Voievod Viteazul', de Nicolae Balcescu; sunt satirizate aspecte din viata sociala, in 'Fiziologia provintialului', de Costache Negruzzi; proza devine lirica, prin 'Cantarea Romaniei', de Alecu Russo; apar romane cu teme romantice: 'Tainele inimii', de Mihail Kogalniceanu, 'Manoil' si 'Elena', de Dimitrie Bolintineanu; 'Calatorie in Africa', de Vasile Alecsandri, este un 'sistem narativ pe principiul Decameronului', dupa cum il caracterizeaza George Calinescu, iar 'Romanii supt Minai-Voievod Viteazul' este, in aprecierea aceluiasi critic literar, 'descrierea religios inspaimantata a unei Romanii de o maretie salbatica'. Potrivit lui Paul Cornea, 'Alexandru Lapusneanul', de Costache Negruzzi, prezinta 'destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea'.
B. Spre deosebire de semnificatia temei ruinelor in literatura occidentala, unde cea care emotioneaza in ruine este imaginea timpului care trece si macina infaptuirile omului, in literatura romana se remarca mai ales valoarea instructiva a ruinelor.,aceasta afirmatie fiind valabila pentru toti cantaretii ruinelor din aceasta epoca: Gr. Alexandrescu, I. Heliade-Radulescu, D. Bolintineanu (in una din putinele sale poezii cu aceasta tema: Ruinele cetatii lui Tepes), Al. Hrisoverghi s.a. Astfel, tema preromantica a ruinelor, cu motivele melancoliei, evocarii istoriei si, implicit, a scurgerii timpului, in literatura romana este convertita treptat in noi intelesuri pe care aceasta le capata in conditiile unei atmosfere de avant revolutionar, de optimism politic general. Melancolia fireasca pe care o trezesc orice vestigii ale trecutului devine un element secundar, care cedeaza prim-planul sentimentului mandriei de a fi urmasii unor atat de gloriosi strabuni. Romantismul european de tip depresiv, strabatut de nostalgie pentru un trecut ireversibil, apare doar ca o etapa in drumul creator al unor scriitori romani, depasita fiind odata cu maturizarea lor literara. Nota intima, melancolica si induiosatoare va aparea partial dupa infrangerea revolutiei de la 1848, dar fara ca aceasta sa alunece in disperare si pesimism atotcuprinzator. Asadar, motivul "ruinelor" in poezia pasoptista se situeaza in temei pe linia unui lirism de tip meditativ, dar combativ.
C. Conditiile social-politice din prima jumatate a secolului al XIX-lea si idealurile de care erau animati toti romanii, respectiv libertatea sociala si unitatea nationala au favorizat abordarea tematicii istorice drept una predilecta. Literatura de inspiratie istorica va capata o puternica inflorire indeosebi la scriitorii generatiei pasoptiste. Istoria a fost fructificata pentru ca trecutul sa dea pilda prezentului decazut, modele insufletitoare, demne de urmat. Astfel literatura se constituie printr-o comunicare permanenta cu istoria.
Cercetarea trecutului devine la ei o cauza a educarii nationale. Asa cum afirma B. Tincu: "Principiul esential, dominant al ideologiei literaturii pasoptiste e cel national"6 . Aceasta este temelia intregii activitati literare a scriitorilor perioadei. In numele inaltarii nationale se combate oprimarea otomana, se critica degradarea prezentului, se evoca originea romana si trecutul istoric glorios, se fortifica increderea in viitor. Pasoptistii au optat pentru valorile ce au condus spre inflorirea si prosperarea culturii nationale. Acest drum, in conceptia lor, trece prin folclor, prin istorie si cultivarea limbii nationale.
Suportul teoretic-ideologic al interesului pasoptistilor pentru istoria neamului apare clar si concis formulata de catre M. Kogalniceanu: "Inima mi se bate cand auz rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Stefan cel Mare, lui Mihai Viteazul [.] si nu ma rusinez a va zice ca acesti barbati, pentru mine, sunt mai mult decat Annibal, decat Cezar; acestia sunt eroii lumii, in loc ca cei dintai sunt eroii patriei mele. Pentru mine, batalia de la Razboieni are mai mare interes decat lupta de la Termopile, izbanzile de la Racova si de la Calugareni imi par mai stralucite decat acele de la Maraton si Salamina, pentru ca sunt castigate de catre romani!". Interpretarea artistica a istoriei corespundea nu numai programului "Daciei literare", dar si sensibilitatii romantice, curent dominant in acea epoca. Ideea de glorificare ca atare a trecutului pornea, insa, din clasicism. Dar, daca clasicismul recomanda ca zona de inspiratie istorica antichitatea, atunci romantismul apela cu tot dinadinsul la istoria nationala.
Tentatia evocarii istoriei cu mijloace literare
o au cea mai mare parte a scriitorilor de la 1848. In sirul prozatorilor de
seama, pentru care tema istorica este prioritara, trebuie mentionat si
Scriitorul si folcloristul P. Ispirescu in "Istoria lui Stefan cel Mare si Bun" propune o alta viziune asupra valorificarii istoriei. Scrierea e mai degraba un basm, aproape de traditia populara, dar care contine multe amanunte istorice. Fondul moralizator, tonalitatea romantica, datele istorico-documentare, toate aceste caracteristici ale operei date o plaseaza in cercuri de scrieri pasoptiste de orientare istorica.
Intelegerea rolului poporului in istorie este principala deosebire dintre conceptia istorica cronicareasca si cea a scriitorilor epocii pasoptiste.
A. In poezie evocarea trecutului istoric dobandeste un larg orizont, o diversificare tematica, o accentuata semnificatie majora. Se canta, inainte de toate, ruinele vechilor cetati de scaun ale vitejilor voievozi romani, vazute ca marturii ale unui trecut de glorie si care servesc drept pilde date prezentului in scopul reinvierii si perpetuarii faptelor de vitejie si eroism ale strabunilor.
Cel dintai poet modern roman, cantaret romantic al vestigiilor istorice este V. Carlova. Versurile din "Ruinurile Targovistii" transmit admiratie si incredere in faptele istorice, aduse in contemporanitate, pentru valoarea lor exemplara. Poezia lui V.Carlova anunta acea atmosfera sufleteasca ce avea sa marcheze poetii din prima jumatate a secolului al XIX-lea.
Reflectarea istoriei nationale in poezia de la 1840 urmeaza stilistic doua linii: una lirica, in centrul careia se afla simbolul ruinelor, si alta epica, ce renaste scene si subiecte istorice, mai mult sau mai putin veridice, demne de urmat. Uneori, ca in cazul lui C. Stamati, poezia de inspiratie istorica imbina aspectul liric cu cel epic. E important sa retinem ca anume ultimele doua tipuri de poezie, adica cel epic si epicoliric, vor servi numeroaselor incercari ale pasoptistilor de creare a unei epopei nationale, specie in care clasicismul se imbina organic cu romantismul.
B. In proza naratia alterneaza cu descrierea de peisaj, dupa modelul clasic, constituind unul din aspectele specifice ale receptarii naturii in cadrul
romantismului pasoptist. Dealtfel, raportarea concomitenta la cele doua elemente, peisajul si istoria, indisolubil legate unul de altul, devine caracteristica pentru o buna parte din lucrarile in proza ale scriitorilor pasoptisti, in special pentru proza de calatorie. Spre exemplu, digresiunile, comentariile asupra diverselor personaje si situatii istorice, cu numeroasele citate si indicarea stiintifica a sursei, ocupa un loc imens in notele de calatorie ale lui D. Bolintineanu. Dar frecventa uneori batatoare la ochi a referintelor istorice incluse sau asociate descrierilor de natura nu ne surprinde, intr-o perioada ca aceea a pasoptistilor, caci dincolo de valorile intrinseci ale peisajului, ale sentimentelor asociate acestuia, descrierea naturii meleagurilor natale implica unele valori social-patriotice, usor depistabile, expresie a insasi angajarii autorilor lor sub semnul marilor evenimente ale epocii. E vorba de "un stil al participarii la istorie, o forma exemplara a patriotismului"7. Astfel, spiritul pasoptist si-a pus si aici pecetea.
Al. Russo inaugureaza in literatura romana poemul in proza. Acesta se adreseaza generatiei sale, pentru a atrage atentia asupra meleagurilor patriei, asociand frumusetile naturii marturiilor unei istorii stravechi.
* Dealtfel, pasoptistii valorifica istoria si legenda nu atat (sau nu numai) pentru pitorescul ei, cat pentru rezonanta ei patriotica, in conformitate cu directiva "Daciei literare".
In legende, inclusiv in acele inspirate din traditia neculceana, accentul cade pe discursul romantic care reprezinta esenta patriotismului pasoptist. De aceea este inutil de a cauta conflicte bine conduse, tensiune, atmosfera ori psihologie intr-o specie de clasicitate formala perfecta si care, daca a devenit memorabila, a devenit chiar prin aceasta exemplaritate a ideii. Legendele istorice ocupa - si ca volum, si ca semnificatie artistica - un loc aparte in creatia lui V. Alecsandri.
Legendele lui V. Alecsandri, ca si cele ale lui D. Bolintineanu, exprimau in mod vadit sentimentul national si, concomitent, purtau pecetea unei creatii artistice, la baza careia stau studierea si valorificarea istoriei si a folclorului. Interpatrunderea evenimentelor istorice cu motivele folclorice, in opera pasoptistilor, contribuie la sporirea perfectiunii artistice. Pentru a comunica dinamismul istoriei, pe de o parte, si pentru a prezenta aspectele fundamentale ale unei epoci pline de neliniste, zbucium si maretie, pe de alta parte, poetii si-au ales drept modalitate de expresie artistica legenda - specie literara plina de patos si de evocare.
La modul general, s-ar putea constata ca proza ca gen, ca si poezia, se axeaza pe doua izvoare de inspiratie ce se interpatrund si se completeaza reciproc: cronicile si documentele istorice, pe de o parte, si traditia populara, pe de alta parte.
C. Dramaturgia este reprezentata de Vasile Alecsandri, prin 'Iorgu de la Sadagura', scriitorul ironizand tendinta de a imita Occidentul, prin ciclul 'Chiritelor', in care micul provincial este satirizat intr-o maniera ce-1 precede pe Caragiale, sau prin 'Despot-Voda', o drama istorica.
In general, incercarile "dramatice" ale epocii (multe dintre ele ramase nepublicate, dar si cele ale lui N. Istrati, Al. Pelimon, C. Halepliu, I. Dumitrescu, G. Baronzi, V. Maniu, Al. Deparateanu, C. D. Aricescu, chiar si cele ale lui D. Bolintineanu etc.) sunt putin valoroase din punct de vedere artistic, dar ele prezinta interes pentru istoria constituirii acestui gen in literatura romana si au meritul de a fi veritabile documente si marturii ale vremurilor trecute.
Literatura de inspiratie istorica se afirma paralel cu literatura de inspiratie populara, stimulata in buna parte de M. Kogalniceanu. Pentru unii scriitori istoria este un cadru larg de actiune din care-si extrag subiectele si eroii; pentru altii, aceasta este doar un sentiment al trecutului. Pentru unele lucrari literare istoria e un pretext, in altele - izvoarele sunt urmate cu exactitate, ele fiind transpuse, desigur, intr-un limbaj mai mult sau mai putin artistic. Abordand tematica istorica, scriitorii epocii au contribuit la afirmarea ideilor progresiste, revolutionare ale vremii, actul lor creator mergand, de cele mai multe ori, in pas cu evenimentul istoric, dandu-i relief social-politic si conotatie literar-artistica, intretinand deopotriva sentimentul si ideea. Pasoptismul revolutionar nu neaga mostenirea iluminismului, ci doar situeaza pe o treapta superioara lupta pentru emancipare nationala si dreptate sociala. Ei nu au facut decat sa amplifice si sa intregeasca, sa contureze si sa finalizeze principiile unei ideologii sub semnul careia a luptat si a creat prima generatie de pasoptisti.Multitudinea de tendinte si curente in faza de statornicire a literaturii romane moderne dovedeste stradania scriitorilor de la 1848 de a incetateni diverse genuri si specii literare, de a ridica nivelul literaturii nationale la scara valorilor literaturii universale. S-a produs, numai intr-o jumatate de secol, miracolul trecerii de la incercarile modeste si dispersate ale catorva boieri luminati la o veritabila literatura, situata sincron fata de Europa, posedand toate genurile si capabila sa furnizeze modele.
IV Literatura pasoptista
4.1 Mihail Kogalniceanu
Darul de capetenie al lui Kogalniceanu
este de a fi spirit critic atunci cand lumea nu-l avea si de a-l fi avut in
forma constructiva, fara sarcasm. Peste tot, in programul revistelor,
redactorul stie ce vrea.
Romanul Tainele inimii
-publicat in Gazeta de Moldavia din 1850 i se poate atribui atat teoria propasimii fara ruptura cu trecutul, cat mai ales prin detaliile asupra zaharicalelor de moda veche si asupra cofeturilor piemontezului Felix Barla din Iasi, materie in care Kogalniceanu era expert
Kogalniceanu : este stimat si ca orator. I se gasesc in discursuri fel de fel de daruri de compozitie si de claritate. Toate aceste lucruri sunt azi moarte si in afara de bun simt nu se poate percepe mai nimic ce ar avea vreun raport cu creatia. In Cuvantul de la Academia Mihaileanu apartin liricii doar expresia patetica a iubirii de istoria romana. Discursurile publicate mai tarziu, pentru un public parlamentar batran si prozaic sunt incarcate de amanunte tehnice. Kogalniceanu nu-si poate ingadui avanturi poetice insa efectul lor dramatic se poate intui. Oratoria lui Kogalniceanu se caracterizeaza printr-o mare francheta in expresie prin ton discret, autoritar si plin de umor, cu definirea plastica a situatiilor ajutata cateodata prin gest .cine mai umbla dupa minister,aiba parte de el..n-am fost niciodata pe la gari in intampinarea regelui. .
Kogalniceanu creeaza metafore oratorice ca aceea despre transfugi numitii "fluturi politici" sau despre revolutiile timide in editiuni multiple in forma de duodecimi .
Aparuta intr-o perioada dificila pentru publicatiile autohtone,revista Dacia Literara a simbolizat un nou inceput pentru literatura romana, reprezentand o noutate a presei. Intr-o perioada in care putinele publicatii existente prezentau preponderent fapte politice, Dacia Literara a fost pata de culoare din presa romaneasca,prin caracterul sau.Toate acestea se regasesc mentionate in articolul program al revistei, semnat de Mihail Kogalniceanu in calitate de editor raspunzator.
Revista promoveaza ideile unei generatii tinere de scriitori(Mihail Kogalniceanu, Ion Heliade Radulescu, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Carlova, Costache Negruzzi, Ion Ghica, Alecu Russo etc.), care vor sa impuna un suflu nou in literartura. Generatia scriitorilor pasoptisti pune pentru prima data in literature romana problema eaborarii unui program literar coerent, bazat pe niste principii estetice clare. Principala intentie a acestei generatii este de sincronizare cu exigentele literaturii europene si de impunere a specificului national.
In introducere ,articolul prezinta realitatile vremii in privinta publicatiilor nationale.Sunt mentionate circumstantele politice anterioare ce au impiedicat dezvoltarea presei pana la momentul respectiv.Acesta aduce in discutie si celelalte ziare nationale, Curierul Transilvaniei si Albina Romaneasca. Ambele ,,au mai mult sau mai putin o colora locala" si includ prea multa politica fara sa puna accentul necesar pe literatura. Astfel, Dacia Literara este prima revista care se angajeaza sa publice doar lucrari literare si din toate zonele tarii ,realizandu-se o unificare a romanilor pe plan literar.Se va cere deasemenea si originalitate in creatiile publicate, ,, fiestecarele cu ideile sale,cu limba sa, cu chipul sau",astfel promovandu-se cultura nationala si eliminandu-se treptat puternica influenta a operelor straine.Sunt mentionate minusuri ale literaturii vremii, cum ar fi lipsa originalitatii in operele literare, care deja sunt putine ca numar, dar si multitudinea traducerilor incorecte. Traducerile sunt admise doar daca sunt corect realizate.Acesta mai subliniaza si ca ,,Traductiile nu fac insa o literatura".Mai este specificat si faptul ca revista va evita pe cat posibil scandalurile: ,, Iubitori ai pacei,nu vom primi nici in foaia noastra discutii ce ar pute sa se schimbe in vrajbe."
Mihail Kogalniceanu anunta si intentia revistei de a-si exprima parerea asupra respectivelor opere, asftel anuntand critica de mai tarziu:,,Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea iar nu persoana".Obiectivul revistei este de a oferii tarii ,,o limba si o literatura nationala".Mai apoi sunt ilustrate marile teme romantice, istoria, natura si obiceiurile romanesti,care ar trebui sa slujeasca autorilor drept surse de inspiratie : ,,Istoria noastra are destule fapte eroice,frumoasele noastre teri sunt destul de mari,obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice pentru ca sa putem gasi si noi sujeturi de scris,fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii."Tocmai de aceea revista a fost considerata ,,maniferstul romantismului romanesc".
La finalul articolului sunt precizate rubricile ce vor exista in revista, aticole originale, compunerile originale,critica noilor aparitii si Telegraful Daciei, care va include stiri,informatii,noutati,etc.
Prima rubrica este destinata "compunerilor originale" , intitulata Compuneri a Daciei si cuprinde sapte subcapitole: Introductie, Scene din Obiceiurile Moldaviei(Nou chip de a face curte de Mihail Kogalniceanu), Scene din Chronicele Moldavei(Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi), Scene contimpurane de Costache Negruzzi, Suvenire din Italia(Buchetiera din Florenta de Vasile Alecsandri), Literatura straina(M.A. Demidoff in Bnat, Valachia si Moldova) si Poesii (Fabule de A. Doinici);
A doua rubrica reproduce articole din alte publicatii romanesti(Foaie pentru minte, inima si literature, Curierul romanesc, Albina romaneasca, Arhiva romaneasca, Mercur);
A treia rubrica, Alegerea din alte foi, este rezervata criticii operelor literar-artistice si cultural-stiintifice(Descrierea tabloului lui Alexandru cel Bun si Descrierea tabloului Dochia si Traian);
A patra rubrica, Telegraful Daciei,
rezuma si comenteaza pe parcursul a cinci subcapitole (Literatura, Arte,
Teatru, Felurite, Raspunsuri) articole din alte ziare si reviste din
La sfarsitul volumului care cumuleaza toate cele trei numere ale revistei este anexat un supliment muzical ce reproduce partitura Cadrila romaneasaca de F.G. Rutinski.
Cu toate acestea
Influentele Daciei literare asupra scriitorilor romani
Multi dintre scriitorii ulteriori au urmat sfaturile date de Kogalniceanu in articolul program,ei inspirandu-se fie din istoria nationala,fie din frumusetile naturii.Astfel de exemple sunt Grigore Alexandrescu si Vasile Alecsandri.
Grigore Alexandrescu a optat pentru temele istorice, in opere precum Rasaritul Lunii.La Tismana, Mormintele.La Dragasani si Umbra lui Mircea.La Cozia. Poezia debuteaza cu strofa pe care George Calinescu o aprecia ca fiind geniala prin muzicalitate si inteles.Ea contine mai multe motive,printre care motivul apei,motivul apusului,al zidurilor si al turnurilor,toate fiind de factura romantica.In prima strofa cititorul este introdus treptat in lumea prezentata, apusului fiind poarta de trecere intre 2 lumi, intre realitate si fantastic, intre prezent si trecut, intre zi si noapte. Se remarca multitudinea figurilor de stil, inversiuni ,,ale turnurilor umbre", asonanta vocalei ,,u",personificare,,ale turnurilor umbre..se intind,se prelungesc", si metafore ,,-ale valurilor mandre generatii spumegate".
In strofa a doua se trece in tabloul nocturn,simtindu-se nelinistea naturii, framantare acesteia.Apar motivul noptii si cel al naturii,ambele romantice.
In cea de-a treia strofa apare umbra fostului domnitor reusind sa ingenuncheze intreaga natura.Aceasta aduce cu ea si amintirea vremurilor trecute: ,,marea fantoma face semn.da o porunca./Ostiri,taberi fara numar imprejuru-i inviez".In cea de-a cincea strofa elementele naturii sunt din nou personificate.Invocatia Oltului il prezinta pe acesta ca fiind in afara timpului,si omniscient martor al bataliilor trecute.Mircea este pus alaturi de alte mari figuri istorice ale poporului roman,si anume Traian si Decebal, prin epitet hiperbolizant.Seria elementelor naturale personificate continua cu personificarea dealului,,Mircea!Imi raspunde dealul;"urmat apoi de Dunare:,, Unul altuia ii spune;Dunarea se instiinteaza".In strofa a 8-a apare din nou motivul timpului imbinat cu momente istorice,ambele romantice.Acestea sunt inglobate intr-un pasaj oda, in care domnitorul este preamarit.Urmeaza pasajul meditativ, imbinandu-se din nou mai multe specii literare.In strofele treisprezece si paisprezece apar pregnant elementele clasice,prin meditatia asupra razboiului, simtindu-se amprenta razboiului.Pasajul clasic este urmat de inca un pasaj romantic,tot de doua strofe.Umbra lui Mircea se intoarce in mormant,natura revenind treptat la starea initiala.Poezia se incheie cu aceleasi versuri ca si in prima strofa,,Si-ale valurilor mandre generatii spumegate/Zidul vechi al manastirei in cadenta il izbesc"realizandu-se simetria.Poezia contine 16 strofe,ritm trohaic,cu masura de 16-17 silabe.
Poezia imbina mai multe specii literare,si anume meditatia,oda si in unele pasaje, pastelul.Deasemenea imbina curentul clasic cu cel romantic. Elementele clasice apar in versificatie, datorita organizarii poeziei in catrene, a rimei incrucisate,si a masurii de 16-17 silabe.Tot ca element clasic poate fi privita simetria poeziei realizata prin repetarea versurilor ,,Si-ale valurilor mandre generatii spumegate/Zidul vechi al manastriei in cadenta il izbesc.", la inceputul si la sfarsitul poeziei.Un alt element de factura clasica este si pasajul meditativ,in care este prezentat razboiul printr-o perspectiva rationala.Elementele romantice sunt insa pregnante,prin numeroasele figuri de stil,printre care si antiteza trecut-prezent din strofa a treisprezecea,dar si prin motivele prezente: motivul trecerii timpului,motivul noptii,al naturii, apei, al zidurilor vechi,al valurilor,al turnurilor si al apusului.Tocmai datorita acestor imbinari Grigore Alexandrescu a fost numit ,,un clasic printre romantici si un romantic printre clasici"
Un alt scriitor ce a urmat sfaturile prezentate in articolul program al Daciei Literare este Vasile Alecsandri.Dupa ce se remarcase prin volumul de poezii populare Poezii poporale ale romanilor.Balade (cantece batranesti)adunate si indreptate de Vasile Alecsandri,acesta revine in literatura romana prin pastelurile sale. ,,Acel rege al poeziei,vesnic tanar si ferice" cum l-a numit Eminescu in Epigonii a fost cel care a slefuit aceasta specie, servind mai tarziu drept exemplu. Acesta a compus pasteluri pentru fiecare anotimp, pentru el primavara avand trairea cea mai intensa,fiind un timp al renasterii, vara reprezentand un moment al bucuriei ,in care lumina solara abunda. Toamna este prezentata ca fiind anotimpul bogatiei,al stingerii vegetalului,inducand o stare de melancolie.In ciuda faptului ca poetul o detesta,iarna se bucura de un statut special in opera acestuia.
In poezia Malul Siretului anotimpul prezentat este vara.intr-un mediu linistit de campie. Dimineata este prezentata intr-o aura de mister dar si prospetime : ,,aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica/Si plutind deasupra luncii printre ramuri se despica".Apar diferite procedee stilistice,cum ar fi personificarea,,raul luciu se-ncovoaie", epitetul,, raul luciu",comparatia ,,raul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur" dar si metafora ,,Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur".
In cea de-a doua strofa apare eul liric drept prezenta centrala,la amiaza.Prezenta sa este dezvaluita de verbele si pronumele la persoana I singular: ,,Eu", ,ma duc" , ,,ma asez" , ,,privesc".Datorita abundentei verbelor de miscare:,,ma duc", ,,curge", ,,se perde", ,,se schimba", ,,sapand", se creeaza dinamismul peisajului prezentat.Se creeaza o antiteza intre dinamismul naturii si imaginea statica a eului liric.
Din nou figurile de stil abunda,printre care enumeram personificarea apei,,Si privesc cum apa curge si la cotiri ea se perde/Cum se schimba-n valurele pe prundisul lunecos".Poetul foloseste arhaisme fonetice cum ar fi ,,nasipos", ,,perde", ,,bulboace", acestea avand rolul de a evidentia opera si de a pastra culoarea locala,dupa cum afirma si Mihail Kogalniceanu in articolul program :,,Fiestecarele cu ideile sale,cu limba sa,cu chipul sau"
In cea de-a treia strofa elementul acvatic redevine centrum mundi.Din nou verbele de miscare: ,,se coboara", ,,salta" , ,,se abat", ,,batand" afiseaza efervescenta perisajului.Astfel este subliniat ciclul neoprit al naturii.Ca figuri de stil observam personificari,, salcie pletoasa lin pe balta se coboara", epitete,, viespre sprintioara" si anafora prezentaprin repetarea la inceputul versurilor a cuvantui ,,Cand".
In ultima strofa poetul revine in cadru,prezenta lui fiind semnalata de pronumele la persoana I singular:,,mea", ,,-mi", ,,mine".In finalul strofei apare elementul pitoresc reprezentat de soparla de smarald,care inveseleste peisajul,incheind poezia cu o nota de optimism si potentand frumusetea peisajului.Poezia imbina elementele romantice,tema naturii,descrierea frumusetii acesteia,cu cele clasice reprezentate de organizearea versurilor in catrene,rima imperecheata,masura de 16 silabe,si ritmul trohaic.
Tezele pe care se sprijina programul Daciei literare se suprapun esteticii romantice, chiar daca nu se face nici o referire clara in acest sens. " Dar prin istorism, descoperirea folclorului, replierea pe elementul specific, recomandarea subliniata a originalitatii se inscrie net in hoatrele romantismului, un romantism cuminte, temperat, national, deschis-intrucat formuleaza o strategie a politicii culturale, indicand temele, nu modalitatea realizarii artistice, drumul ce trebuie urmat, nu mijloacele de a-l parcurge " (Paul Cornea)
Meritele Daciei literare sun unanim recunoscute in presa vremii: "Nu putem decat a ne bucura dimpreuna cu toata natia, despre dobandirea unei asemenea averi literare. Ravna si planul domnului Kogalniceanu este vrednic de toata lauda si recunostinta" , semnala Ion Heliade Radulescu in Curierul romanesc.
Impactul
Daciei literare asupra evolutiei literaturii romane nu este deloc neglijabil.
Programul sau va fi continuat de revistele Propasirea(
Odata cu articolul program al lui Kogalniceanu un nou punct de vedere asupra literaturii a aparut.Multi dintre scriitorii vremii s-au decis sa urmeze sfaturile oferite in acel articol,drept dovada doi mari poeti ai literaturii romane,Alexandrescu si Alecsandri.Ambii au preluat teme romantice in scrierile lor,Alecsandrescu tema istoriei si Alecsandri tema naturii.In ambele poezii figurile de stil abunda,spre deliciul cititorilor.Ambii scriitori imbina in operele lor curentul clasic cu cel romantic,cel clasic fiind de cele mai multe ori reprezentat prin versificatia poeziei.Cei doi scriitori si-au pastrat modul de gandire si culoarea in opere,astfel dovedind originalitate.Amandoi abordeaza teme specifice poporului nostru,Grigore Alexandrescu alegand momente din istoria romanilor,iar Vasile Alecsandri alegand frumusetea naturii de pe meleagurile romanesti.
Anul 1840, evocat de Grigore
Alexandrescu in cunoscuta sa poezie, a debutat cu un eveniment de o deosebita
importanta pentru evolutia ulterioara a limbii si literaturii romane: la "30
ghenarie", Mihail Kogalniceanu semna la
Editorul deschide articolul-program, prin
a elogia meritele predecesorilor:"La anul 1817,dl.Racocea,c.c. translator
romanesc in Lemberg, publica prospectul unei foi periodice ce era sa iasa
pentru intaiasi data in limba romaneasca. Planul sau nu se aduce in implinire.
La anul 1821,dl. Z.Carcalechi, in Buda cerca pentru a doua oara o asemenea
intreprindere, dar si aceasta fu in zadar. In sfarsit, la 1827, dl. I.Eliad vru
si ar fi putut, pe o scara mult mai mare, sa ispraveasca aceea ce Racocea si Carcalechi nu putura
face. Ocarmuirea de atunci a Tarii Romanesti nu-i dadu voia trebuincioasa. Asa,
putinii barbati care pe atuncea binevoia
a se mai indeletnici inca cu literatura nationala pierdura nadejdea de a vedea
vreodata gazete romanesti. Numai doi oameni nu pierdura curajul, ci asteptara
toate de la vreme si de la imprejurari. Acestii fura dl aga Asachi si dl I.
Eliad; unul in
Kogalniceanu sugera, insa, si cele doua laturi negative ale publicatiilor amintite:faptul ca acorda prea putina atentie problemelor de literatura, prin urmare, ca nu antreneaza spiritele in sfera culturii si a dezbaterii de idei, pe de alta parte ca sufera de o "colora locala prea pronuntata, cu alte vorbe, ca sunt mai mult provinciale decat romanesti."
Dacia isi propunea sa mearga mai departe pe drumul deschis, dar asumandu-si, in mod ferm, dubla sarcina de a se indeletnici "numai" cu literatura nationala si de a publica "productiile romanesti", fie din orice parte a Daciei cu conditia sa fie "bune".
Cele patru puncte ale articolului-program sunt:
1.intemeierea spiritului critic in literatura romana pe principiu estetic:" Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana."
2.afirmarea idealului de realizare a unitatii limbii si a literaturii romane: "talul nostru este realizarea dorintei ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti."
3.Combaterea imitatiilor si a traducerilor mediocre:"Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national. Aceasta manie este mai ales covarsitoare in literatura. Mai in toate zilele ies de sub teasc carti in limba romaneasca. Dar ce folos! ca sunt numai traductii din alte limbi si inca si acele de-ar fi bune. Traductiile insa nu fac o literatura."8 Cu toata aparenta exclusivista, punctul acesta nu trebuie interpretat drept o condamnare a politicii de asimilare a culturii europene. Dupa cum va explica tot in coloanele "Daciei",intr-un numar ulterior, Kogalniceanu era impotriva abuzurilor, nu a principiului insusi, combatea superficialitatea si maimutarirea Apusului, nu preluarea cartilor si a ideilor folositoare.
4.Promovarea unei literaturii originale, prin indicarea unor surse de inspiratie in conformitate cu specificul national si cu estetica romaneasca:"Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii."9
Desi, in aceste randuri, nu e utilizat cuvantul "folclor", Kogalniceanu avea in vedere, printre sursele de inspiratie, si creatia populara. Trebuie notat ca, indreptand atentia spre mediul local, spre aspectele particulare si specifice ale realitatii romanesti, "Dacia literara" deschidea perspectiva unei literaturi intemeiate pe observatie, cultivand "adevarul" si "naturalul"- indrumare binevenita intr-un climat de sentimentalism romantic excesiv.
In incheierea articolului-program, autorul anunta structura revistei(cele patru parti):"In partea dintai vor fi compuneri originale a conlucrarilor foaiei; partea a II-a va avea articole originale din celelalte jurnaluri romanesti. Partea a III-a se va indeletnicii cu critica cartilor nou iesite in deosebitele provincii ale vechii Dacii. Partea a IV-a, numita "Telegraful Daciei", ne va da instiintari de cartile ce au sa iasa in putin, de cele ce au iesit de sub tipar, relatii de adunarile invatatilor romani, stiri despre literatorii nostrii si, in sfarsit, tot ce poate fi vrednic de insemnat pentru publicul roman."
Prin precizarea surselor de inspiratie, a temelor literare in ultimul punct al articolului, dar si prin diversele trimiteri spre trasaturile romantismului(aspiratie spre originalitate, refugiul in trecutul istoric, aprecierea valorilor nationale si a folclorului, imbogatirea limbii literare prin termeni populari, arhaici sau regionali), revista devine un manifest literar al romantismului romanesc.
Cunoscut ca istoric, om politic, prin implicarea lui in revolutiile de la1848 din Tarile Romane, M Kogalniceanu se bucura de suficienta popularitate pentru ca ideile amintite sa creeze in jurul lui o adevarata miscare literara, dovada, faptul ca in 1840 in chiar primul numar al Daciei Literare, Costache Negruzzi publica prima nuvela istorica din literatura noastra, Alexandru Lapusneanu, nuvela care din punct de vedere al speciei ramane neegalata. De asemenea,aici publica Vasile Alecsandri o alta nuvela romantica, de data aceasta cu un subiect plasat in contemporaneitate, dar desfasurata intr-un alt spatiu geografic - Buchetiera de la Florenta. Printre cei care vor continua filonul istoric impus de spiritul Daciei Literare, se numara si Nicolae Balcescu, in opera 'Romanii subt Mihai-voevod Viteazul', Alecu Russo in 'Cantarea Romaniei'. Altii merg pe linia memorialisticii, a faptului trait ( Costache Negruzzi- Negru pe Alb), ori pe cea a insemnarilor de calatorie, precum Vasile Alecsandri in 'Plimbare la munti ', 'Calatorie in Africa', sau Grigore Alexandrescu in Memorial de calatorie'. Exista insa si alta zona a prozei, critica, ironica, acida, plina de luciditate intalnita de V. Alecsandri, scriitorul cel mai complex al epocii. Acesta surprinde multe dintre deficientele unei societati in plina transformare in 'Balta Alba', 'Borsec', dar mai ales in 'Istoria unui galban', gen de proza in care situatiile si personajele, la limita caricaturii, starnesc rasul.
Acest program, admirabil prin adecvarea la nevoile imediate si de durata ale culturii romanesti,reluat la Propasirea si apoi la Romania literara, strabate ca un fir rosu prin intraga ideologie literara a vremii. Ecoul sau extraordinar dovedeste ca, departe de a concretiza o initiativa izolata, el nu facea altceva decat sa dea glas unei stari de spirit destul de generale. Intr-adevar, facand din specificul national resortul viu al noii culturi, Kogalniceanu si prietenii sai au marele merit de a fi pus in program o idee care plutea in aer, dar nu-si gasise inca o expresie clara, metodica si pregnanta.
Imbogatit in sensurile lui nobile, spiritul Daciei Literare a ajuns pana la noi, aparat si mereu improspatat de gandirea si fapta artistica a celor mai straluciti reprezentanti ai intelectualitatii romanesti. In preaja lui creste si infloreste cultura acestei epoci, spre cinstea si lauda poporului roman, pentru al carui nume in lume 'floarea generatiei de la 1848' a luptat.
Dintre colaboratorii revistei mentionam pe Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Gr. Alexandrescu, Al Donici, C. Stamati.
3.2 Disparitia Daciei Literare
Dupa numai trei numere,in luna august a
aceluiasi an in care a aparut, prin 'inalta hotatare'a unui domn arbitrar,
Diparand fara sa mai apara, desi Kogalniceanu a sperat mereu intr-o revenire asupra hotararii domnesti, Dacia Literara a continuat sa traiasca in constiinta urmasilor. Posteritatea i-a incredintat privilefgiul unui destin activ,pe masura importantei evenimentului pe care l-a marcat, prin aparitia ei, in publicistica romaneasca.
3.3 Spiritul Daciei Literare reluat in revistele urmatoare
Cu o autoritate prelungita mult dincolo
de epoca in care a aparut si pe care cu autoritate ideologica a oglindit-o,
spiritul Daciei Literare n-a disparut odata cu periodicul care i-a dat viata si
vigoare. Ideile care au sustinut platforma teoretica a revistei, s-au perpetuat in programele
nenumaratelor publicatii care apar dupa 1840, pana catre 1860, atat in
Ideea romantica a inspiratiei din trecutul istoric va razbate, insa, foarte curand intr-un alt articol program care va deschide revista Arhiva romaneasca, editata de acelasi indrumator literar - Mihali Kogalniceanu.
10'Istoria romaneasca mai ales sa ne fie cartea de capetenie, sa ne fie paladiul nationalitatilor noastre. Intr-insa vom prevede viitorul, printr-insa vom fi romani. Caci istoria este masura sau metrul prin care se poate sti daca un popor propaseste, sau daca se inapoiaza. Intrebati dar istoria si veti sti ce suntem, de unde venim si unde mergem. De unde venim si unde mergem, trecutul si viitorul, iata toata fiinta noastra, iata mijlocul de a ne cunoaste.'
Spiritul Daciei Literare se regaseste integral in revista 'Propasirea' editata in anul 1844, de un grup de scriitori moldoveni, avand ca principal animator pe Mihail Kogalniceanu. Inca din primul numar se exprima dezacordul fata de gazetele timpului care apareau 11'toate cu greseala capitala' ca prea se indeletniceau cu cele din afara si prea putin cu cele dinlauntru'
12''Lipsa dar a unei foi care, lasand deoparte toate noutatile din afara si discutiile politicei de azi, precum si toate acele traductii de articole usoare si de anecdote frantuzesti si nemtesti, s-ar ingriji numai cu adevaratele interesuri materiale si intelectuale ale romanilor, lipsa unei asemine foi publice, zic, este obsteste simtita. Aceasta lipsa, intr-atat incat impregiurarile dinafara o vor ierta, se va sili a implini Propasirea. Lepadand din coloanele sale tot ce se intelege supt stransul cuvant de politica dinafara si dinauntru, precum si cu intamplarile zilii, izgonind orice traduceri din scrieri straini care neavand nici un interes pozitiv pentru noi nici nu ne poate imbogatii literatura, foaia noastra nu va cuprinde decat compuneri originale romanesti.''
3.4 A doua Dacie Literara
Se pare ca s-a revenit asupra suspendarii revistei, dar redactorul a inteles ca a continua publicarea revistei nu era momentul oportun, in atmosfera creata. Astfel in 1859 apare cea de-a doua editie a Daciei Literare .
Revista a fost editata in formula noua, in anul 1990 de Muzeul Literaturii Romane Iasi si Societatea Culturala "Junimea '90" Iasi in colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Romania si Consiliul Judetean Iasi. Ca director de onoare l-a avut pe Alexandru Zub, membru al Academiei Romane, iar cel care a initiat si coordonat noua serie a fost Lucian Vasiliu. Ca redactori amintim pe : Carmelia Leonte, Calin Ciobotari, Liviu Apetroaie si Florin Buciuleac.
Revista are ca program prioritar reevaluarea marilor probleme de istorie literara si culturala, publicarea de documente literare si a cercetarilor de specialitate (muzeologie), precum si promovarea tinerelor talente din domeniul beletristicii si criticii literare.
Noua Dacie Literara a fost structurata in patru capitole:
1. Istoria restaurarii, restaurarea istoriei;
2. Junimea de ieri, Junimea de azi ;
3. Ferestre luminate;
4. Arca lui Noe.
Primul capitol al revistei isi propune sa reconsidere, din perspectiva actuala, valorile istoriei literare romanesti. Colectivul redactional isi propune sa atraga cele mai prestigioase condeie publicistice.
Fiind publicatie a Societatii Culturale ''Junimea '90'', Dacia Literara, in capitolul ''Junimea de ieri ; Junimea de azi'', confera un accent deosebit judecatii critice a vechii societati 'Junimea' si a contributiei la cultura romana si europeana dar se ocupa si de activitatea actuala, asa cum reiese aceasta din creatia membrilor noii societati "Junimea '90".
Cel de-al treilea capitol are drept scop stimularea dialogului cultural, promovarea interviului ca instrument de comunicare.
Cu cel de-al patrulea capitol, "Arca lui Noe", revista se deschide larg spre fenomenul cultural contemporan, in special spre creatorii tineri din domeniul literaturii si artei. Tot aici sunt cuprinse comentarii asupra celor mai valoroase carti, interviuri cu probleme teoretice, profiluri de creatori, poezie, proza, critica si teorie literara etc.
Revista publica documente literare inedite si rodul cercetarilor din domeniul muzeologiei realizate de specialistii Muzeului Literaturii Romane si de alti cercetatori din institutiile de specialitate (Academie, Universitate s.a.).
Printre colaboratorii noii Dacii Literare amintim :constantin ciopraga, Al. Husar, Gavril Istrate, Dumitru Irimia, Stelian Dumistracel, Mircea Colosenco, arhimandrit Timotei Aioanei, Cassian Maria Spiridon, Liviu Papuc, Andrei Vartic, Ioan Holban, Cezar Ivanescu, Bogdan Ulmu, Bogdan Cretu, carora li se alatura, la fiecare numar, scriitori, critici, cercetatori tineri, traducatori, universitari - din tara si din strainatate.
In contextul literaturii actuale, revista Dacia literara propune un profil aparte, academic, riguros, dar - in acelasi timp -, deschis innoirilor, supus transformarilor creatoare.
4.2 Dimitrie Bolintineanu
Macedonia dadu literaturii romane inca de la inceput o contributie eminenta. Dimitrie Bolintineanu era fiul cutavlahului Enache Cosmad din Ohridaiar, mama sa era munteanca din Bolintin.
Legendele au trezit un interes extraordinar prin patriotismul lor focos si prin strania lor muzica. Bolintineanu ramane si azi un poet fragmentar remarcabil si o buna opere de izolare da o colectie surprinzatoare de instantanee poetice. El este intaiul versificator roman cu intuitia valorii acustice a cuvantului, care cauta cuvantul dincolo de marginile lui nationale si face din vers o singura arie. Bolintineanu e auditiv si mecanic si asta duce mai aproape de poazia moderna. El are un foentism studiat care traduce ideea poetica direct, fara asociatiuni. Vestitele versuri "un orologiu suna noaptea jumatate/ In castel in poarta oare cine bate" sunt, daca aungam nedreapta deriziune cu care au fost stigmatizate, foarte bune versuri. Sincoparea cuvantului"orologii" spre a suna mai rotacizant, terminatiunile nutronomice tate-bate, intrebarea obosita ce indica neasteptarea nici unui element turburator dau randurilor o cadenta de masinarie care vine din fanetismul psihic, nu din ritmica exterioara a stihurilor.
In afara de simtul acustic, Bolintineanu poseda plastica dinamica, insusirea de a strange intr-o linie rasucita toata virtutea unei miscari.
Romanele "Manoil" si "Elena" se silesc sa zugraveasca moravurile, cam cu prea multa dispozitiune etica. Insa pt viata mondena Bolintineanu are o atitudine indiscutabila. Convorbirile, intr-o nepasare impertinenta si masurata ale oamenilor de lume sunt adesea spirituale. Manoil este istoria unui tanar care se crede iubit cu pasiune de sotia unui mosier, Marioara, impostoare, avand legaturi cu civicul Alecsandri, ticluitoare de scrisori apocrife si mai tarziu prostituata sub numele de neburuita . Blazat, Manoil jucand carti pierde averea si pe Zoe in favoarea unui general trisor, e acuzat de o crima pe care nu a savarsit-o, in fine, absolvit. Se casatoreste cu Zoe. Intereseaza critica ascunsa a vietii monahale din scena calugaririi a doua fete, una suspinand, alta indiferenta incaltate cu coltuni albi. Imbracate cu camasi de lana, semanand cu vestelele osandite de druizi. Un peisaj alpestru cu varf de munti ca niste piramide negre, stanca pierduta in aburi, un brad ratacit, un torent aruncandu-se cu zgomot intr-un lighean de granit, merita sa fie amintit. Elena prevesteste vag romanele lui Diuliu Zamfirescu tratand discret suferintele discrete ale femeii fine silite sa se casatoreasca cu un om inferior. Elena,mama a unei fetite, iubeste pe Alecsandru si e stanjenita de scrupule. Zoe,impetuoasa carnala care vrea pe Alecsandru recurge la tot felul de malignitati. Introduce in societatea Elenei, spre a o compromite un fost lacheu, fiu al unei tiganci. Un ofiter strain, mistificat de ea ii taie parul. In cele din urma tuberculoza ce urma era o problema dificila. Avem de-a face cu un roman de analiza, consacrat in totul pasiunii si oricat de ieftine sunt intrigile de gelozie ale Zoei sunt un inceput de studiu al societatii feminine. Interiorul casei lui Alecsandru e somptuos ;pereti de stuc, bronz, patru statui pe piedestale de granit rosu. Tavanul salii de mancare se sprijina pe 12 coloane de granit si pe 12 statui mitologice.
4.3 Andrei Muresanu
S-a nascut in Bistrita, intr-o familie de tarani. A studiat filozofia si teologia la Blaj, a fost profesor la Brasov incepand cu 1838. A inceput sa publice poezie in revista 'Foaia pentru minte, inima si literatura'.
A fost printre conducatorii revolutiei din 1848, participand in delegatia Brasovului la intrunirea de la Blaj din mai 1848. Poemul sau 'Un rasunet', scris la Brasov pe melodia anonima a unui vechi imn religios (Din sanul maicii mele)[1], a devenit imn revolutionar - a fost numit de Nicolae Balcescu 'Marseilleza romanilor'. Din 1990, el a devenit imnul Romaniei.
Dupa revolutia din 1848, Muresanu a muncit ca traducator la Sibiu, a publicat in revista 'Telegraful Roman', operele sale avand tenta patriotica si de protest social. In 1862, poeziile sale au fost adunate intr-un volum. Avand sanatatea precara a murit in Brasov in 1863.
Andrei Muresanu s-a nascut la 16 noiembrie 1816, in orasul Bistrita. Parintii poetului erau oameni simpli. Tatal, Teodor, tinea in arenda, la Bistrita, o moara de argasit scoarta, care abia asigura existenta familiei relativ numeroasa : sotia si trei copii. Casa in care locuiau era compusa dintr-o singura chilie ceva mai larga, si o tinda. Cativa ani dupa nasterea poetului, tatal moare strivit de un car de argaseala. Intreaga greutate a intretinerii celor trei copii mici ramane in seama mamei. Fratii mai mari ai poetului, datorita greutatilor materiale, nu pot urma la scoli mai inalte, pentru a se califica in vreo profesie intelectuala. Unul a ajuns cantaret bisericesc, altul morar, ca si tatal. Singur poetul, ajutat de imprejurari si de o inclinatie deosebita pentru studii, a mers mai departe. Primele cunostinte le primeste de la un batran granicer, Danila Dobos, din Valea - Rocnei.
In anul 1825 e primit ca elev la Scoala normala saseasca din Bistrita, iar peste cativa ani trece la liceul piaristilor, din acelasi oras, facandu-se remarcat printre elevii cei mai buni. In 1832 vine la Blaj, unde e ajutat de profesorul Nicolae Marin si unde studiaza doi ani filosofia, apoi teologia. Aici il are ca coleg de studentie, cu cativa ani mai mare, pe George Barit, organizatorul unei echipe teatrale, care dadea spectacole de teatru in limba romana. Cu Baritiu leaga o prietenie adanca, prelungita apoi de-a lungul multor ani la Brasov.
Mediul cultural al Blajului, unde, pe langa spectacolele stangace date de diletanti, un Timotei Cipariu, de pilda, scria versuri (Egloga, scrisa la 1832, e reprezentata la un spectacol in anul urmator), va inrauri pe fiul morarului din Bistrita, stimulandu-l pe calea lecturii si a scrisului. Cand George Barit paraseste Blajul, preluind conducerea scolii romane din Brasov, in anul 1837, se gandeste sa-l aduca de la Blaj si pe Muresanu. Intrucat poetul era inca student in ultimul an, Baritiu ii obtine dispensa de a intra in invatamant fara a-si fi terminat studiile. Astfel ca in anul 1838 Muresanu se stabileste la Brasov, ca institutor la scoala romana condusa de Baritiu. Peste doi ani, in 1840, trece ca profesor la gimnaziul romanesc, in care calitate functioneaza pana in anul 1849. Paralel, el isi incepe colaborarea la gazetele lui Barit, Foaie pentru minte si Gazeta de Transilvania, cu poezii si articole. In acest timp are prilej sa cunosca o seama de poeti din Principate, pe Gr. Alexandrescu, Heliade, Bolliac, mai tarziu pe Bolintineanu si Alecsandri, care obisnuiau sa vina vara, cum ne informeaza Baritiu, la bai la Valcele, nu departe de Brasov. Acest contact cu poeti deja consacrati va stimula inceputurile literare ale bardului ardelean si-l va influenta in mod vizibil in creatia sa poetica.
Poezia sa e din ce in ce ma combativa, mai legata de framantarile sociale ale poporului. La 1848 e printre fruntasii revolutiei. Cu acest prilej scrie Rasunetul, care devine marsul revolutionarilor romani din Transilvania. In 1849, dupa infrangerea revolutiei, poetul trece in Muntenia, impreuna cu Baritiu, unde e luat prizonier de armata tarista si dus pana in nordul Moldovei. La intoarcere se stabileste ca functionar la Sibiu : 'concepist guvernial' si translator de limba romana la Buletinul oficial al guvernului. Aici colaboreaza la ziarul local Telegraful roman, cu poezii si cu un ciclu de articole, nesemnate (Artile sau maiestriile cele frumoase, Romanul si poezia lui, Romanul in privinta muzicei, Romanul in privinta picturei, Maiestria tiparului), care urmareau initierea publicului cititor in diferite ramuri ale artei. Munca de contopist poetul o suporta greu. Cativa ani el inchina ode magulitoare imparatului austro - ungar si guvernatorului Transilvaniei. Treptat se insingureaza. Randurile scrise la 1855 fostului sau profesor Simion Barnutiu, care-i propunea sa vina la Iasi, unde-i facuse rost de o catedra, sunt ale unui deceptionat. 'Domnul meu - spunea el - chemarea mea ar fi sa ma cuprind cu Pegasul, aspirind la Olimp, si ca sa o pot face aceasta bine, aveam trebuinta de cateva peregrinajuri pe la pamantul cel clasic, iar nu sa vand participii, sau, mai rau, sa traduc guvernului meu hartii ciocoiesti, pe care consortii mei nu le vor, sau nu le pot descifra.'
Poetul continua sa scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. In ultimii ani ai vietii traduce Noptile lui Young, precum si o buna parte a Analelor lui Tacit. Cu ani in urma scrisese si o gramatica romaneasca in limba germana. Manuscrisele acestor lucrari nepublicate nu s-au pastrat. La 1861 e pensionat, dar pensia data de guvernul cezaro-craiesc al Transilvaniei nu-i ajunge sa-si intretina familia. La 1862 isi tipareste in volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor in presa, precum si o parte din traduceri. Vanzarea cartii i-ar fi adus, pe langa o reconfortare morala, o oarecare inviorare in bugetul familiei. Dar cartile se vand greu. Iacob Muresanu face apeluri insistente catre publicul roman, in Gazeta Transilvaniei, de a-l ajuta pe poetul aflat in mizerie si bolnav, cumparindu-i poeziile. Societatea 'Astra' acorda lui Muresanu un premiu de 50 de galbeni.
Peste un an, in noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul se stinge la Brasov, in saracie, 'in urma unui morb nervos indelungat', cum se mentiona in anuntul mortuar publicat in Gazeta Transilvaniei, lasand in urma un baiat, pe nume Gheorghe, elev in clasa a VII-a la gimnaziu, o fetita de 11 luni, Eleonora, si pe sotia sa Suzana. Inmormantarea i-a fost cu pompa : a luat parte un numeros public, profesorii si tineretul scolar din oras, care insoteau sicriul cu torte si decoruri.
4.4Vasile Alecsandri
S-a nascut la 21 iulie 1821. Nasterea acestuia a fost romantica. Fugind de razmerita inspre muntii Bacaului, mama il nascu in c aruta fiind pazita de departe de patru slugi inarmate. In timp ce se afla in Paris, Alecsandri se imprieteni cu Ion Ghica si alti munteni veniti si ei tot la studii. Cativa ani, Alecsandri se dedica literaturii cu pasiune. In Dacia literara (1840) publica Buchetiera de la Florenta , Prapasirea(1844). Scria si poezii dar acum activitatea cea mare este in teatru. Farmazonul din Harlau Cinovnicul si modista Iorgu de la Sadagura sunt intre primele piese.
Farmazonul din Harlau : intriga aduce bufonerii clasice , aceasta piesa urmarind indeaproape un model strain.Pestrit, vine sa se insoare la Iasi cu Aglaita, fata slujerului Ganganu. Insa are obligatia de a se prezenta intr-un timp dat iar de aceasta clauza profita pictorul Neonil care cu ajutorul lui Titirez il incurca pe Pestrit, il proclama farmazon, il supune unui ritual de fantezie pana ce trece termenul hotarat iar Aglaita devine sotia lui Neonil. Comicul e copilaresc si singura localizare de nume proprii burlesti : jignicerul Vadraot Nicoresti, satrarul Sabiuta, postelnicul Taki Lunatescu, Kir Zuliaridi, Papa Lapte, Nastasi Carcei, banul Hagi-Flutur, iar lista poate continua.
Modista si cinovnicul e un vodevil usuratic traind din qui-pro-qua. Cinovnicul galant Cernelescu se crede iubit de modista Profirita iar aceasta prefera pe timidul Matache, in toata piesa regasindu-se comicul ieftin.
Creditorii este o scurta farsa in care un actor scapa de datorii inchizand pe creditori si atragand in cursa pe Taki Javrescu, un adorator al actritritei Aglae. Crezand ca datoriile sunt ale adoratei sale, Javrescu plateste.
Comedia Iorgu de la Sadagura sau nepotu-i salba dracului este mai substantiala tema locala imbracand un aspect local. Batranul pitar Enachi Damian, om de moda veche isi asteapta cum asa intinsa pe nepotul Iorgu de la Academia din Sadagura. Pentru a scoate in evidenta inapoierea pitarului autorul scoate in scena pe Gahita Rosmarinovici, o femeie cu idei inaintate. Aceasta poarta bereta cu pene, roc hie bufanta de culoare vie si evantai. Aliteratia dintre Damian si Gahita inregistreaza un proces intre generatii, cea din urma folosind neologisme care sunt imposibil de inteles de batranul pitar. Alecsandri profeseaza prin Damian idei asa de inapoiate din nevoi scenice, publicul fiind mai interesat de necioplirea acestuia. Tanarul Iorgu care apare in costum banjurist trece indata de partea Gahitei spre nemultum irea batranului. O intreaga parte e plina de verva teatrala nelipsita de trucuri avand totusi priza la public. Un boier surd intelege totul anapoda, sluga pusa sa pazeasca sosirea lui Iorgu vesteste ca nu l-a vazut pe tanar in vreme ce acela era demult la masa. Pe data ce trece conflictul de idei piesa se desfasoara rapid : fuga lui Iorgu la Gahita, pocairea lui, intoarcerea ca vrajitor, impreuna cu un om pe nume Von Klaine Swabe- un baron adorator al Gahitei, nu mai stranesc azi veselie.
Iasu in carnaval are mult din comicul de incurcatura din "D-ale carnavalului"a lui Caragiale, Taki Lunatescu si consoarta lui Tarsita, merg fiecare dupa aventuri la bal mascat si se intalnesc fata-n fata cu altii asemenea, la scoaterea mastilor. Se afla si un Pristanda mai mic, comisarul Sabiuta cu nadejdea de a face valva, e in cautarea unui complot. In afara de Iorgu de la Sadagura izbutesc sa infrunte vremea peripetiile coanei Chirita. Chirita e o contesa de Escarbagnos, personaj popular in teatrul bulevardier de la inceputul veacului al XIX-lea. Tipurile comediei clasice, tanarul neghiob, fata care vrea sa se m arite, valetul natang sunt evidente si inevitabile.
Opera lui Alecsandri nu ramane mai putin originala. Chirita e o cocheta batrana si toto data o buna mama si o inteligenta deschisa pentru ideea de progres. Amestecul de moldoveneasca grecizanta si jargou franco-roman, de tabieturi patriarhale si de inovatii de lux occidental da un tablou inedit. Veselia nebuna a cupletelor, invartirea in dant a personajelor, ritmica acestor comedii dau nastere unei placute emotii arheologice.
Sinteza intru Occident si Orient, ce forma insa si structura intima a fiintei sale, o face Alecsandri in spiritulalul tablou al civilizatiei romane. Calatoria in Africa nu e un simplu jurnal ci un sistem narativ, pe principiul demagogului. Planul exterior este patruns mereu de planuri launtrice. Astfel, Muntele de foc e o istorie romantica de banditi pe tema monstrului sensibil, detestat de lume. Contele Foscari, un Quasimodo venetian se face bandit spre a se razbuna de sarcasmele unui rival. Oricat de vesela ar fi scena imbatarii, in care fiecare isi continua monologul cu iluzia conversarii, efectul ramane agreabil.
Alecsandri nu este numai un deschizator de drumuri, ci primul nostru scriitor complet, cu o opera demna de a fi mentinut real si nu doar ipotetic, in toate trei compartimentele ei: poezie, teatru si proza. Lagunara liric, lagunele lirismului sau se intind pe spatii respectabile si in stare a profila integral o sensibilitate artistica, cosmoidala dramatic, in suma comediilor prin care ne vorbeste inca lumea lui apusa, "Despot-Voda" inseamna in schimb irumperea unui personaj romantic autentic, in peisajul oriental-occidental al culturii noastre; bine randuit in clasicitatea expresiei.
4.5 Ion Heliade Radulescu
Scriitorul cel mai caracteristic pentru evolutia culturii romane in prima jumatate a secolului al XIX-lea este Ion Heliade-Radulescu. Cel dintai ziar care avea sa dureze apare in 1829 la Bucuresti este intitulat Curierul romanesc si apare sub conducerea lui I. H. Radulescu si a lui Constantin Moroiu. In tot cursul existentei, ziarul se bucura de conducerea efectiva a lui Heliade.
In poezia epica, Heliade a incercat balada fantastica Sburatorul, epopeea eroica Mihaida si epopeea cosmogonica Anatolida sau Omul si fortele. Balada Sburatorului, publicata in volumul al IV-lea al Curierului de ambe sexe si in Curierul romanesc din 1844 este dedicata doamnei Anicuta Manu. Socotita in general cea mai reusita poezie a lui Heliade, ea se caracterizeaza deopotriva prin intelegerea psihologiei personajului, prin nazuinta de a reda atmosfera de lunatism in care se consuma faptele si prin stapanirea tehnica a intregului material. Momentul initial aduce marturia incarcata de framantare sufleteasca a tinerei fete, a carei sete de iubire se consuma orb, fara obiective externe.
S-a remarcat ca Sburatorul se resimte influenta poeziei safice si pentru cine are in vedere violenta pasiunii tinerei fete apare cu totul justificata. Cu exceptia primei strofe, toata partea a doua a baladei desfasoara descrierea unui cadru din natura. Peste versurile lui Heliade pluteste nelinistea patrunsa de fiorii tragismului ce imbraca poezia in intregul ei. Se resimte in finalul partii a doua o senzatie de impacare, dar aceasta, care prin atmosfera ei de incantatie si lunatism face trecerea la momentul fantastic al baladei, vibreaza oarecum tristetea resemnata a celui din urma impacarii, a marii impacari. Finalul pluteste in fantastic si, prin notele pe care se desfasoara, se leaga puternic de mitologia populara.
Un modest precursor a lui Eminescu, se arata Heliade in momentul cand infatiseaza pe Sburator desprinzandu-se din polul Nord si ratacind ca un fulger printre stele. Drumul pe care il face el aduce aceeasi viziune pe care avea sa o aduca Eminescu in Luceafarul; el aduce aceeasi viziune pe care o aduce Lermontov in Demonul. In conciziunea lor, versurile in care arata pe Sburator calatorind prin spatiu califica minunat vederea scriitorului, limitata la straturile de suprafata, acelea pe care le exploata legenda si in formele ei populare. Poetul nu supune materialul popular niciunei prelucrari interioare, nu-i confera nicio semnificatie care sa il inalte la generalitate sau simbol; arta lui se consuma in redarea justa, ca ton si cuprins ideologic, a legendei; balada lui pare astfel un fel de fotografie ideografica in campul careia cad, alaturi de elementele poetice, si aspecte lipsite de orice elevatie artistica.
Valoarea baladei apare atat de relativizata prin comparatie, aduce totusi si alte insusiri reale. Cea dintai este conciziunea de ansamblu si economia interna a materialului. De la domeniul interior al analizei sferelor sufletesti la evadarea in natura si in cele din urma la patrunderea in legenda, poetul ne face sa parcurgem intr-o gradatie fireasca natura umana, natura si supranaturalul.
7. Fabula
4.6 Grigore Alexandrescu
Grigore Alexandrescu a fost socotit vreme indelungata drept un precursor al meditatiei eminesciene. Si prin anumite trasaturi ale operei sale, el povesteste intr-adevar pe marele cantaret al Nirvanei.
Urmarind opera nu in materialul ei, dar semnaland unele trasaturi de spirit ale poetului, a carui forma mentis se descopere aici cu o libertate pe care nu se afla in alte scrieri. Opera izvoraste dintr-o inteligenta supla, capabila pe de o parte sa mantuiasca ironia in forme ascutite, capabila pe de alta parte sa sublinieze energic ideea progresista. Alexandrescu este un tehnician al ironiei, un tehnician savant. Uneori ironia izvoraste din deformarea voita a cuvantului.
Dintre modelele pe care Alexandrescu le-a urmat, de o atentie particulara ar trebui sa se bucure La Fontaine. Intr-adevar, fabulistul roman ramane dator marelui poet francez prin anumite elemente de tehnica artistica. Pentru cine priveste de aproape fabula lui Grigore Alexandrescu in lumina acestor date, dependenta ei, ca tehnica a genului, de fabula lui La Fontaine este evidenta. In primul rand insusi poetul divulgase sensul politic si loviturile satirice din anumite fabule ale sale, fapt care ii daduse prilejul unor indelungate meditatii in inchisoare si il pusese de mult timp sub ochiul vigilent al politiei de stat. aluzia satirica este insa tocmai o caracteristica a genului, a carui inflorire este conditionata in general de regimurile severe de despotism si de interzicerea cuvantului liber. La Fontaine este insa prezent si in dispozitia dramatica a materialului si, intr-o oarecare masura, in arta naratiunii. Fabula poetului se hraneste din viata sociala si politica locala, vizeaza situatii, in primul rand situatii politice, caracteristice starilor de lucruri de la noi din acea vreme.
Fabula lui Alexandrescu este lipsita in general de pasajul final cuprinzand morala. O exceptie face fabula Magarul rasfatat, care contureaza in final, sub forma de morala, lunga disertatie. Inlaturand explicarea si redand caricaturizat anumite trasaturi ale originalului, fabula lui Alexandrescu capata un aer anecdotic foarte pronuntat. Fabule cu intentii politice au fost: Lebada si puii corbului, Toporul si padurea. Fabula politica a lui Grigore Alexandrescu a fost vazuta numai incadrata in lupta nationalista a generatiei sale si militand pentru obiectivele acestei lupte. Este timpul sa se treaca peste aceste limitari si sa sublinieze datele mari, datele permanente care vor arata la fabulistul roman un spirit solicitat de probleme care depasesc timpul sau si mediul sau si care constituie axa insasi pe care se desfasoara lupta politica. Asa este cazul cu Mierla si bufnita, fabula in care se pune in lumina, intre altele, interesul guvernelor despotice de a tine popoarele in ignoranta. Sunt imprejurari cand fabula politica se amplifica printr-o fabula sociala sau chiar de caracter. Asa este cazul ca Mierla si bufnita sau Corbii si barza sau mai ales ca Oglinzile, in care sunt vizati oamenii fericiti in ignoranta, tematori de furtuna, adica de revolutii, care pun in circulatie idei noi. Dintre fabulele cu caracter social Mielul murind ilustreaza proverbul spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti. Arta satirei in fabula lui Grigore Alexandrescu consta in sagetile izolate, pornite din loc in loc si care aciduleaza naratiunea. Satire de caracter sunt si Elefantul, care arata cum stau lucrurile intr-o imparatie unde conducatorul este prost, si Cainele si catelul, si Pisica salbatica si tigrul si Lupul moralist si Vulpea liberala - sau opozitia inecata cu osul - si Boul si vitelul. Alexandrescu da impresia ca porneste fara sa poata disocia complet domeniile, ca materialul de simbolizat pastreaza sensul propriu intr-o masura asa de mare incat se revarsa peste cadrul formei ce simbolizeaza. Un bou ca toti boii, putin la simtire, da prilej poetului sa se indoiasca imediat: "Un bou in post mare? Drept, cam ciudat vine". Dar Alexandrescu gaseste imediat salvarea in generalizare; faptul este mai putin neobisnuit decat s-ar parea si el explica prin zicatoarea bine-cunoscuta: decat multa minte, mai bine un dram de noroc. In continuare insa, evolutia sufleteasca a parvenitului este prinsa in liniile ei caracteristice si la fel si ceea ce s-ar putea numi drama sufleteasca a vitelului. Impresia aceasta de nedisociat, de incompleta realizare a alegoriei, face ca sensul fabulei sa fie atat de transparent, incat invatatura finala sa devina cu totul inutila. Si de aceea poetul s-a dispensat de ea.
Incercand o repede inregistrare a trasaturilor caracteristice lui Grigore Alexandrescu ca fabulist, ne va surprinde in primul rand varietatea preocuparilor: fabula politica, sociala si de caracter; unele au o valoare ambigua, altele dovedesc remarcabile calitati narative, combinate cu o deosebita putere de plasticizare. O trasatura fugara, facuta cu aerul cel mai neglijent, e in masura sa dezvaluie trasatura particulara a personajului: lupul are postavul de manta din blana oilor; mareata prostie a elefantului permite lupului sa ia numai cate o blana de pe o oaie. Una dintre calitatile naratiunii lui Alexandrescu este concentrarea, o calitate care il deosebeste de Heliade, care-si disperseaza povestirea in digresiuni. Alexandrescu recurge si el la unele digresiuni, dar acestea sunt numai aparent digresiuni; privite de aproape, ele au o functiune bine precizata si dovedesc o puternica intuitie artistica. La fel, dramatismul actiunii rezulta in parte din caracterele puternice ale personajelor, fapt evident in fabule ca Dreptatea leului sau Cainele si catelul. Satira subsumata elementului de fabula se manifesta in trasaturi fugare, dar puternice; vulpea moare oftand cu regretul curcanilor care ramaneau vii.
S-a remarcat lipsa moralei finale la multe din operele publicate de Alexandrescu sub titlul de fabule. Faptul acesta se explica uneori prin transparenta totala a sensului inclus in alegorie; alteori insa, el lipseste opera de caracterul propriu fabulei, o face sa ramana intr-un punct intermediar pe calea ce duce catre fabula - din care retine anecdota fara sa-i poata da transfigurarea alegorica.
Tema se imprumuta, tehnica se invata. Faptul acesta nu inseamna, insa imitatie totala. Imprumutand tema si invatand tehnica, cineva poate da creatiuni moarte, fabricate de serie. Este cazul lui Sion, a carui colectie intitulata 101 fabule aduce 100 cadavre literare de esenta franceza, drapate in giulgiul tehnicii literare franceze. Pornind de aici insa, Alexandrescu creeaza sentimentul de viata. Iar prin puterea lui de a receptiona datele realitatii locale si de a ridica aceste date in domeniul arte, Alexandrescu este unul dintre precursorii realismului in literatura romana. Vom vedea mai tarziu ca unul dintre punctele de plecare ale acestui curent in poezia romana trebuie cautat in satira, in epistola cu trasaturi satirice si in fabula. In acest domeniu se concentreaza in primul rand si contributia de precursor al realismului a scriitorului ce ne preocupa.
4.7 Alecu Russo
Marile efecte stiliste le realizeaza Russo in cea mai de seama opera a sa, Cantarea Romaniei. Opera a fost scrisa in franceza si a fost tradusa in romana in doua randuri: mai intai de Nicolae Balcescu, care o publica in Romania viitoare din Paris 1850, insotind-o de o notita introductiva, iar apoi a fost publicata in Romania literara in 1855, in traducerea lui Russo, cu colaborarea probabila a lui Vasile Alecsandri. Aparuta in mai multe numere ale revistei, ea este semnata numai cu initialele A. R.
Asupra paternitatii operei au existat pareri contrare.
Nu voi insista asupra indelungatei discutii in legatura cu paternitatea operei: unii cercetatori au atribuit-o lui Balcescu, altii lui Russo. S-a emis de asemenea parerea ca ea a fost scrisa in colaborare de Balcescu, Russo si Alecsandri. Trecand peste toate celelalte discutii, argumente, peste lipsa de corespondenta a datelor (in date se incurca totdeauna Ion Ghica), voi semnala un singur fapt: opera era un manifest exhortativ adresat romanilor in jurul revolutiei din 1848. Si daca era adresat romanilor, ce rost avea sa fie scris in limba franceza, cand doi dintre presupusii colaboratori erau buni cunoscatori ai limbii romane, sau cand autorul ei - in cazul ca ea apartinea lui Balcescu - era bun cunoscator al limbii romane? Semnatura textului din Romania literara este apoi un argument in plus in sprijinul parerii ca opera apartinea lui Alecu Russo. Analiza stilistica ar aduce si ea argumente hotaratoare.
Ceea ce a putut determina aceste pozitii diverse a fost faptul ca in Cantarea Romaniei intalnim un numar de idei comune generatiei de la 1848, comune asadar lui Balcescu si lui Russo. Si prima dintre ele este cultul libertatii si preamarirea organizatiei sociale lipsite de exploatare.14
In totalul ei, Cantarea Romaniei este o modulare lirica a istoriei poporului roman: tablouri dramatice, luminoase si intunecoase se succed cu rapiditate in fata noastra. Marele ideal al poetului este libertatea care asigura o functionare normala a societatii, a societatii care cunoaste clase, dar cu interese armonizate. Russo are si aici, ca in intreaga opera, o viziune idilica a trecutului: in intreaga societate nu intalneai decat mielusei nevinovati, in mijlocul carora nu s-a ratacit niciun lup. Libertatea este asigurata de lege; dar legea decade si libertatea poate disparea; apar clasele sociale cu interese antagonice, rapitor si rapit, uliu si prada. Scriitorul are insa si viziunea viitorului, cand vrabia neputincioasa va lupta cu uliul si-l va infrange. Exploatarea celor puternici este indelungata; razbunarea celor oprimati este fulgeratoare. Povestea lumii intregi este aceasta: ca strambatatea sa lacomeasca la bunul altuia si ca sarmanul sa sfarme funia ce-l strange. Daca pacea este dorita, daca munca este singura bogatie reala, razboiul este o cruda realitate uneori, o sacra datorie alteori. Dar razboiul are nevoie, pentru a duce la izbanda, de erou, de personalitatea istorica exceptionala.
Despre acest poem biblic s-a spus ca nu-i lipsesc decat versurile pentru a fi o adevarata poezie. Versurile nu i-au lipsit insa. In 1858 Bolintineanu publica o versiune versificata a opere, din care se poate vedea ca nu totdeauna versul este indicat sa duca la sublim.
O comparatie fugara intre cele doua traduceri presupune definirea mai indeaproape a operei. Se remarca tehnica clasica. Faptul ne intampina si aici: in traducerea lui Russo, numele proprii, de natura sa precizeze, sunt evitate si numai rareori isi face aparitia expresia nedeterminata "pamant romanesc". In expresii de felul acesta, formate din substantiv si adjectiv, sensul se atenueaza si conturul nu se precizeaza, deoarece nu cuvantul direct da notiunea, ci adjectivul. Aceasta este nota specifica a lui Russo, care-si fixeaza in general calificativele in registrul generalitatilor. Din faptul acesta pot decurge unele constatari de natura sa elucideze pe cale stilistica problema paternitatii. Intr-adevar, ceea ce caracterizeaza stilul lui Balcescu in comparatie cu acela al lui Russo este necesitatea de a picta individualul, frangand adesea aceasta generalitate. Acolo unde Russo vorbeste de tara lui, Balcescu vorbeste de Dacia, tradand astfel lipsa de intelegere a operei. Prin inlocuirea calificativelor generale, se tradeaza nota esential clasica, pentru care nu are suficienta intelegere Balcescu.
Opera lui Russo se resimte de influente multiple: Lamennais, Mickiewicz si Biblia, care se gasea de altfel la baza operelor celor doi scriitori amintiti. Numai in urma unei indelungate suferinte se ajunge la rascumparare, la purificare, spunea Russo, formuland astfel o conceptie apropiata lui Mickiewicz, aceea a mesianismului natiei. Nu numai lui Mickiewicz, ci si unui celebru discipol francez ale acestuia, abatele Lamennais, ii datoreaza Russo unele accente ale operei sale. Le livre du peuple, celebra carte a abatelui francez, aducea, despre popor, o conceptie deosebita de cea a poetului francez: poporul sau nu se defineste prin trasaturi nationale, ci prin incadrare sociala; poporul sau este clasa celor ce sufera. Russo, ca intreaga emigratie romana de la 1848 de altfel, a aspirat cu toti porii opera lui Lamennais. Heliade il urmarea pana in amanunte stilistice in Cea din urma zi a unui proscris, iar opera lui Russo debuta sub acelasi accent psalmist pe care scriitorul francez il pusese in circulatie: "Domnul Dumnezeul parintilor nostri induratu-s-a de durerea lacramile tale, norod nemangaiat, indurate-s-a de durerea plamanilor tale, tara mea?" si fraza urmeaza, amintind indeaproape Cantarea cantarilor, iar versetul, la care recurge scriitorul, este insusi realizat sub influenta Bibliei. Versetul este un anumit gen de strofa, organizat de rima intelectuala. Nu ne intampina in opera lui Russo numai o simetrie de idei, ci si una de pauze, a caror orchestrare scriitorul o manuieste cu un talent exceptional. Pauza lui Russo este de cele mai multe ori o pauza accidentala, rezultata din suspendarea expresiei si segmentarea ideii. Ea traduce astfel caracterul fundamental al operei, retorismul. Retorismul lui Russo este acela al profetului vechi, care flageleaza prezentul pentru un viitor de fratie si de iubire. Cantarea Romaniei este, in acelasi timp, un manifest de propaganda si o profetie, care se incadreaza intr-o bogata serie de scrieri de acest fel.
Russo este inzestrat cu un real simt al naturii, fapt care se verifica si in Cantarea Romaniei. Descrierea se desavarseste in sfera generalului: "Pe campiile Tenechiei rasarit-au florile? Nu au rasarit florile, sunt turmele multe si frumoase ce pasc vaile tale.". Toate datele acestea se pot aplica unui peisaj existent in orice tara. Rezulta de aici un anumit sentiment de grandoare spatiala, care-si asociaza un sentiment rezultat dintr-o rapida defilare a timpului istoric. Timpul si spatiul artistic al scrierii se organizeaza pe resorturi a caror destindere se face pe planul infinitului. La toate aceste date, Russo adauga altele, desprinse din acelasi arsenal al clasicului. Este vorba in primul rand de frecventa personificarii: "pe o pajiste verde, slobozenia, copila balaioara cu cosite lungi si aurite se juca cu un arc destins".
Cu toate aceste trasaturi clasicizante, marile efecte sunt cele realizate prin notele romantice ale poemei. Antitezele pot fi urmarite si in ansamblul operei, careia ii dau o structura dialectica de mari proportii: trecutul si prezentul sunt cele doua coarde atinse statornic; dar antiteza poate fi urmarita si in propozitii de minima dezvoltare sau in expresii izolate.
Dinamismul frazei este determinat de numarul mare al verbelor active si de punctuatia accidentala, inegal repartizata in intregul operei. Expresia ajunge pana la un aer de tortura, care da impresia unor serpi ce se zvarcolesc deasupra jarului. Cateodata, sub imperiul unei emotii puternice, fraza se zbate, intrerupta, incercand sa refaca ritmul emotiei care o inspira. Topica afectiva a scriitorului se face vizibila in mod deosebit in aceasta opera. Adeseori, cand scriitorul fixeaza in postul de comanda un substantiv, prin felul cum acesta este ales si prin valoarea adjectivului ce-l insoteste, valoarea lui denominativa este redusa in masura in care este sporita valoarea lui afectiva: "verzi sunt dealurile tale", spune Russo adresandu-se tarii.
Privind in general activitatea lui Russo el apare, prin toate trasaturile semnalate, ca unul dintre cele mai tipice spirite ale generatiei sale, fixat in randurile cele mai inaintate ale luptatorilor pentru un progres care sa integreze traditia si sa decurga, armonios, din ea. El insusi era constient de faptul acesta, pe care-l exprima intr-o clarificare concisa: "noi, ostasii propasirii", spune el vorbind despre sine si despre sotii sai de lupta si gandire.
4.8Alexandru Lapusneanul. Nuvela istorica
Aparuta in primul numar al revistei Dacia literara, la 19 martie 1840, nuvela Alexandru Lapusneanul a fost republicata in Calendarul pentru poporul romanesc pe anul 1845, (Iasii, La Cantora Foiei satesti) si inclusa in volumul Pacatele tineretilor in anul 1857.
Considerata o capodopera a lui C. Negruzzi si a nuvelei pasoptiste, ea se inscrie prin tematica si compozitie in sfera larga a romantismului si ilustreaza programul curentului national-popular de la Dacia literara. George Calinescu considera epoca aparitiei nuvelei Alexandru Lapusneanul momentul intemeierii prozei, iar Paul Cornea o situeaza intre luminism si romantism. Mihai Zamfir apreciaza valoarea nuvelei in raport cu literatura predecesorilor, considerand ca meritul deosebit al lui Negruzzi este tocmai acela de a fi dus la desavarsire unele virtuti latente existente in scene sau fapte relatate de Gr. Ureche si Miron Costin.
Ca personaj literar, Alexandru Lapusneanul a exercitat o adevarata fascinatie asupra scrierilor secolului al XIX-lea, modelul acestora constituind, fireste, nuvela lui Negruzzi: Dimitrie Bolintineanu compune o drama in cinci acte in versuri, in 1877-1880 dintr-o proiectata drama Alexandru Lapusneanul.
Nefiind sclavul factologiei istorice, Negruzzi incalca adevarul istoric cu buna stiinta. Izvorul de inspiratie al prozatorului se afla in Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche, in referire la cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul. Istoria consemneaza insa ca, in timpul celei de-a doua domnie, Lapusneanul se afla in Polonia, la Lemberg urmandu-l pe Stefan Tomsa, protectorul sau. Boierul dat spre linsare norodului nu este Motoc, ci Batiste Veveli, sfetnic de taina al lui Alexandru Ilias, episod consemnat in opera lui Miron Costin. Nici in reconstituirea politicii duse cu sabia razbunarii de catre domnitor pentru a stabili luptele dintre partidele boieresti prozatorul nu este consecvent adevarului istoric. Multe din episoadele in care voievodul incearca sa restabileasca autoritatea domneasca ii apartin unui personaj istoric ce a condus vremelnic Moldova, Petre Stolnicul.
C. Negruzzi urmeaza cu evidenta fidelitate desfasurarea epica din cronica lui Grigore Ureche si preia replici drept motto-uri. Daca vornicul Motoc, postelnicul Veverita si spatarul Spancioc sunt si personaje istorice, Stroici este un personaj inventat de Negruzzi. Devenit calugar, Alexandru Lapusneanul s-a numit Pahomie, nu Paisie ca in nuvela. Cuvintele rostite de el inainte sa fie otravit sunt preluate din cronica: "M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu ". In comparatie cu viziunea cronicarilor, C. Negruzzi manifesta o intelegere moderna a sensului istoriei.
Intelegerea psihologiei personajului si a contextului istoric facuta cu detasare si cu o deosebita arta a reconstructiei confera nuvelei istorice Alexandru Lapusneanul statutul de capodopera a genului.
Nuvela este structurata in patru capitole, actiunea este dispusa gradat, compozitia are un echilibru clasic. Fiecare capitol este precedat de cate un motto avand functia de a sintetiza continutul si de a concentra raporturile dintre nucleele epice.
Actiunea nuvelei se desfasoara in secolul al XVI-lea. Intors in a doua domnie insotit de "septe mii de spahii si de vro trei mii oaste de strasura", Lapusneanul este intampinat aproape de Tecuci de o solie. Episodul pune in evidenta conflictul dintre domn si marea boierime care isi asuma vointa multimii. Domnitorul este insa inflexibil si manifesta o vointa extraordinara: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, raspunde Lapusneanul, a caror ochi scanteira ca un fulger, si ori fara voia voastra". Retorismul tipic recuzitei romantice si analogia desfasurata in sfera grandiosului releva nu numai o personalitate energica, ci si un fin observator al psihologiei interlocutorilor: "Sa ma-ntorc? Mai degraba va intoarce Dunarea cursul indarat. A! Nu ma vrea tara? Nu ma vreti voi, cum intaleg?". Exprimandu-si neincrederea in boierii veniti sa-l intoarca din drum, Lapusneanul recurge la o extrem de concisa filosofie pentru a clarifica raporturile dintre el si soli, fixand dominanta caracterologie a fiecaruia dintre ei.
Primul capitol prefigureaza natura conflictului si aduce in scena tipologia: Lapusneanul - domnitorul tiran cu o imensa vointa, caruia, nimic nu i se poate opune, Veverita - opozantul direct si sincer, Spancioc - adversarul lipsit de experienta, credul, fara discernamant, Motoc - vornicul tradator si intrigant, obedientul lacom de averi si las. Procedeul de constructie a conflictului este antiteza romantica, personajele care apar fiind elemente de contrast cu functie revelatorie a complexitatii caracterologice a lui Alexandru Lapusneanul.
In al doilea capitol avand ca motto "Ai sa dai sama, doamna!" sunt expuse faptele de cruzime ale domnitorului care tradeaza o fire maladiva. Tomsa fuge in Valahia. Norodul, aducandu-si aminte de intaia domnie, il intampina cu bucurie pe Lapusneanul. Cu exceptia cetatii Hotin, incendiaza toate celelalte pentru a nu mai adaposti complotatori. Pentru a starpi cuiburile feudalitatii, sub diferite pretexte, deposeda pe boieri de averi prevenind uneltirile impotriva sa. Cum toate acestea ii pareau insuficiente mai omora din cand in cand. Ruxanda, ultima din familia lui Petre Rares, se casatoreste cu Lapusneanul pe care ar fi voit sa-l iubeasca daca ar fi gasit la el putina simtire omeneasca.
In numele vaduvelor si copiilor orfani, ea cere lui Alexandru sa puna capat crimelor, relatandu-i o scena dramatica: o jupaneasa cu cinci copii s-au aruncat inaintea radvanului ei amenintand-o. Capul sotului aceleia si gestul disperat al jupanitei devin obsesie pentru doamna Ruxanda, inspaimantand-o.
Natura romantica, disimulatul tiran
promite doamnei ca va inceta cu omorurile de poimaine, dupa ce
Ultimul capitol, avand ca motto "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu", isi desfasoara actiunea la patru ani de la masacrarea boierilor, timp in care, dupa cum promisese doamna Ruxanda, Lapusneanul nu mai omorase nici un boier. Pentru a supraveghea hotarele, dar si pentru a-i pedepsi pe boierii fugari, temandu-se de razbunarea lor, Lapusneanul se muta in cetatea Hotin. Bolnav de langoare, in delirul frigurilor, crezandu-se in pragul mortii, cere sa fie calugarit, proclamand pe Bogdan, fiul sau, ca domn. Trezit din letargie la sosirea lui Stroici si al lui Spancioc, Lapusneanul, devenit calugarul Paisie, are impresia ca traieste un cosmar. Cu incuviintarea mitropolitului Teofan, o voce a ratiunii mai degraba decat un simbol crestin, doamna Ruxanda ii duce paharul cu otrava sotului care, inainte de a muri, in agonie, este silit de Stroici si Spancioc sa bea drojdiile otravii si sa se racoreasca uitandu-se la el cu o bucurie infernala si mustrandu-l ca intr-o judecata de apoi.
Finalul nuvelei tradeaza caracterul programatic al faptului de a fi scris nuvela. Interventia autorului in text, prin ultimele doua paragrafe, marcheaza o delimitare temporala structurata pe opozitie prezent/trecut evocat si lasa moderna impresie ca intreg epicul este un decupaj literar intr-un moment de contemplatie a frescei privita la "monastirea Slatina, zidita de el". Delimitarea temporala si readucerea cititorului in prezent este un procedeu modern, de implicare a lectorului intr-un text vazut ca o calatorie intr-un trecut straniu, este un procedeu de transcedere a picturii murale in spatiul consistent al textului literar, prin sincretismul amplificat de ghidul-narator, fascinatia evocarii istorice devenind cu totul exceptionala.
Masoneria
Masoneria este una din cele mai vechi organizatii,existenta si astazi.Foi de papirus,gasite in 1888 cu prilejul sapaturilor arheologice in Desertul Libian,descriu intalniri secrete ale unor astfel de corporatii cu 2000 de ani i.HR.Ele participase-ra la construirea templului lui Solomon si aveau cam aceeasi functie cu a sindicatelor de astazi, dar cultivau traditia mistica inca de atunci.Ca tel al masoneriei era declarata transformarea interioara prin desavarsirea sppirituala a omului in veneratie fata de Dumnezeu.Pentru ca masonii erau de religii diferite, acest dumnezeu era numit 'Marele Faurar universal'.Alte indicatii se afla in scrierile necrologice din Egipt,Zeul Toth fiind considerat odinioara Marele Maestru.Aceasta denumire corespunde celei de conducator suprem.Pentru a comunica,masonii foloseau simboluri,alegorii si rituri (limbajul secret prin simboluri ca piramidele,folosirea numerelor 3,7,13,33, pe steme , embleme, iar in zilele noastre insemne si nume de firme).Cel mai important simbol al multor organizatii , inclusiv al masoneriei a fost sortul.Foarte simplu si murdar la inceput ,acesta a fost inlocuit de 'preotimea lui MELCHISEDEK) in jurul anului 2200 iHR cu o blanita alba de miel si este inca si astazi folosita .Dupa vechea traditie , zeii Egiptului antic zburau in mici nave divine (Ozn-uri) si erau reprezentati in picturile din temple purtand sorturi.Mai tarziu si preotii purtau sort , ca semn al devotamentului fata de 'zeii zburatori' si al autoritatii in fata poporului ca reprezentanti ai zeilor.inca din anul 3400 iHR membrii Fratiei Sarpelui purtau sorturi pentru a-si arata supunerea fata de zei.Se pune la indoiala faptul ca aceasta intrebuintare originala ar fi cunoscuta celor din straturile inferioare ale lojilor izolate.Inainte de 1307 Cavalerii Templieri , Cavalerii Ioaniti si in parte chiar cei din ordinul cavalerilor germani erau organizatiile conducatoare din spatele cruciadelor impotriva musulmanilor.Desi aceste ordine se dusmaneau unele pe altele , au luptat totusi impreuna pentru crestinism. Cu toate acestea Templierii nu au nici o legatura cu 'gradele templiere ale francmasoneriei'Masoneria a introdus aceste grade doar din motivul ca ordinul templier era un ordin secret.
Bibliografie
1 H. Corbu, Aspecte ale gandirii estetice patruzecioptiste // De la cronografie la literatura moderna, p.98
2 H. Corbu, Aspecte ale gandirii estetice patruzecioptiste // De la cronografie la literatura moderna, p.98
3 M. Kogalniceanu. Scrieri (literare, istorice, politice). Studiu introductiv de Geo Serban. - Bucuresti: Editura Tineretului, 1967, p.183
4 P. Cornea. Oamenii inceputului de drum. - Bucuresti: Cartea Romaneasca, 1974, p.8
5 D. Micu. Emergenta literaturii // D.Micu. Scurta istorie a literaturii romane. - Bucuresti: Iriana, 1994, p.144
6 B. Tincu. Pasoptismul in istoriografia literara contemporana // Revista de
istorie si teorie literara, tom 23, nr. 2, 1974
7 P. Cornea,
M.Zamfir. Gandirea romaneasca in epoca pasoptista (1830-1860).Vol.
8 "
9 9 "
10 Arhiva romaneasca, nr.1, 1840
11 Mihail Kogalniceanu
12 Propasirea nr 1, 1844
13 D. Popovici, Romantismul romanesc, Editura tineretului, p. 444
14 D. Popovici, Romantismul romanesc, Editura tineretului, p. 437-438
15 B. P.
Hasdeu, Miscarea literelor in Iesi, Lumina (Din
16 Titu Maiorescu, Poeti si critici, Convorbiri literare, Bucuresti, 1886,
17 Serban Cioculescu, Istoria literaturii romane moderne
Revolutia de la 1848
Vasile Alecsandri Mihail Kogalniceanu
Alecu Russo
Andrei Muresanu Imnul Romaniei
Ion Heliade Radulescu Grigore Alexandrescu
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 9576
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
