SCRIE UN ESEU ARGUMENTATIV DE 2- 3 PAGINI, DESPRE RAPORTUL REALITATE - FICTIUNE, ILUSTRAT INTR-UN TEXT NARATIV STUDIAT

Scrie un eseu argumentativ de 2- 3 pagini, despre raportul realitate - fictiune, ilustrat intr-un text narativ studiat, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie: "Fictiunea nu este viata traita, ci alta viata, inventata cu materialele oferite de prima si fara de care viata adevarata ar fi mai sordida si mai saracacioasa decat este." ( Mario Vargas Llosa, Scrisori catre un tanar romancier )

In general, o opera literara isi propune sa ilustreze o anumita viziune a scriitorului asupra realitatii, pentru ca, asa cum o sublinia Mario Vargas Llosa, "Fictiunea nu este viata traita, ci alta viata, inventata cu materialele oferite de prima si fara de care viata adevarata ar fi mai sordida si mai saracacioasa decat este." Realitatea este punctul de plecare al oricarui demers creator, felul in care este ilustrata in textele narative fiind influentat de estetica literara, de modalitatile narative adoptate si de intentiile autorului cu privire la finalitatea actului creator. In acest sens, operele memorialistice reflecta fidel realitatea unei epoci, in timp ce operele asa-zis de fictiune se raporteaza mai mult sau mai putin fidel la realitatea cotidiana. In operele narative realiste, conventia veridicitatii este respectata, intrucat intentia autorului este sa creeze iluzia unui univers cat se poate de realist. Fictiunea literara implica modificarea datelor din realitatea imediata sau cel putin selectarea lor, astfel incat sa nu fie retinute decat detaliile care creeaza un univers coerent, dar nu neaparat realist.

Nuvela Alexandru Lapusneanul, a lui Costache Negruzzi, apare la Iasi, in 1840, in primul numar al revistei Dacia literara, inaugurand seria operelor de inspiratie istorica in literatura romana. Sub influenta programului romantismului romanesc, sintetizat in articolul Introductie, al lui Mihail Kogalniceanu (articolul-program al revistei ), C. Negruzzi valorifica informatiile cuprinse in cronicile moldovene intr-o creatie clasica prin sobrietatea constructiei, pregnanta caracterelor si vigoarea conflictelor.

Autorul a indicat ca sursa a scrierii sale cronica lui Miron Costin. In realitate, Grigore Ureche este cel care a consemnat, in Letopisetul Tarii Moldovei, fapte din cele doua domnii ale lui Alexandru Lapusneanu (1552-1561, 1564-1568). De la Grigore Ureche sunt preluate informatiile despre a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanu: intrarea domnitorului in tara, cu ajutor turcesc; respingerea lui de catre solia marilor boieri; politica externa si interna (distrugerea cetatilor ceruta de turci, intelegerea cu craiul polonez, fuga boierilor in Polonia); moartea domnitorului, suspectata ca ucidere prin inselatorie. Fidelitatea fata de cronica in ceea ce priveste evenimentele majore este necesara pentru obtinerea veridicitatii atmosferei. In privinta celorlalte personaje, C. Negruzzi a ignorat consemnarile cronicii. Astfel, in realitate, domnitorul Tomsa fuge in Polonia, la Liov, insotit de Motoc vornicul, Veverita postelnicul si Spancioc spatarul. Aici sunt decapitati, din ordinul "craiului" lesilor, in urma interventiei lui Lapusneanu prin intermediul turcilor. Sfarsitul atribuit in nuvela lui Motoc este, de fapt, acela al boierului moldovean Batiste Veveli, ucis de o multime de tarani, din cauza lasitatii domnitorului Alexandru Ilias, care il indeparteaza de langa el (evenimentul este descris in cronica lui Miron Costin).

Modificarile aduse modelului cronicaresc sunt explicabile prin finalitatea urmarita: cronicarii urmaresc consemnarea faptelor si evenimentelor istorice cat mai fidel; C. Negruzzi este creator de literatura, iar aceasta presupune metamorfozarea personalitatilor reale, atestate de cronica, in personaje literare. In nuvela, exista scene si episoade care apartin in totalitate fictiunii ( uciderea lui Lapusneanu prin interventia Ruxandei, a lui Spancioc si Stroici, invitatia la ospat printr-o "desantata cuvantare", amenintarea cu moartea adresata tuturor celor prezenti in scena calugaririi, decapitarea boierilor ucisi si asezarea capetelor intr-o piramida, in conformitate cu rangul detinut etc.). Nuvela este alcatuita din patru parti, fiecare precedata de cate un moto semnificativ. Fiecare parte este structurata printr-o inlantuire de episoade, care urmaresc un conflict concentrat in jurul personajului principal. Intors in Moldova cu ajutor strain, Alexandru Lapusneanu este intampinat la hotar de patru boieri - Spancioc, Stroici, Veverita si Motoc - , care il informeaza ca "norodul" nu il vrea si ii cer sa se intoarca de unde a venit. Afirmandu-si hotararea de a-si recapata tronul, Lapusneanu da dovada de fermitate si de tarie de caracter. Un fragment al acestei replici devine motoul primei parti a nuvelei: " Daca voi nu ma vreti, eu va vreu.". Episodul este consemnat de Grigore Ureche: "Intelegandu de aceasta, Stefan Tomsa voda se sfatui cu boierii sai cei ce vor face si aflara ca sa trimita sa marga la Alixandru voda oameni jurati de la tara, sa-i spuie ca tara nu-l va, nici-l iubescu si de acolo sa sa treaca la imparatie si pana nu le va veni raspunsul, sa nu-l lase pe Alixandru voda sa intre in tara.

Deaca au mersu solii Tomsei si i-au spus, zic sa le fi zis Alixandru voda: << De nu ma vor, eu ii voiu pre ei, si de nu ma iubescu, eu ii iubescu pre dansii si tot voiu merge, ori cu voie, ori fara voie>>". In nuvela, scena este un prilej pentru evidentierea caracterului personajului principal, inclus de la inceput intr-un conflict exterior, cu boierii. Caracterizarea personajului principal, indirect, prin gesturi si atitudini consemnate de naratorul obiectiv, este semnificativa pentru prefigurarea evolutiei conflictului: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreau, raspunse Lapusneanul, a caruia ochi scantiera ca un fulger, si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra. Sa ma-ntorc? Mai degraba isi va intoarce Dunarea cursul indarapt. A Nu ma vrea tara Nu ma vreti voi, cum intaleg."

Transferul in fictiune se realizeaza firesc. Personajele sunt particularizate prin atitudini, gesturi, limbaj. Daca in cronica relatarea si prezentarea sunt facute in stil indirect, in nuvela stilul direct contribuie decisiv la fixarea caracterelor. Chiar daca naratorul obiectiv si omniscient prezinta scena dintr-o perspectiva supraordonata, interventiile directe ale personajelor sunt cele care contribuie la fixarea scenei in memoria cititorului. Detaliile umplu de substanta relatarea: " a caruia ochi scanteiara ca un fulger", "se inchinara pana la pamant, fara a-i saruta poala dupa obicei". Fiecare dintre cele patru motouri are functie rezumativa, anticipand actiunea prezentata in partea nuvelei pe care o precede. Intors la domnie, Lapusneanu ia masuri energice impotriva boierilor care l-au tradat: pune sa fie arse cetatile, ca sa elimine posibilitatea de a complota, taie capete, pe care le atarna in fata palatului ca exemplu , confisca averile. Setea de razbunare il domina, iar varsarea de sange ii mangaie orgoliul ranit. Una dintre jupanesele boierilor ucisi o asteapta pe doamna Ruxanda in fata palatului si o roaga sa intervina pe langa domnitor pentru a inceta cu omorurile, amenintand-o ca va fi responsabila in fata lui Dumnezeu pentru crimele sotului ei :"Ai sa dai sama, doamna!"

Interventia domnitei este timida si determina o reactie violenta a sotului, care "duce mana la hamger". Stapanindu-se, domnitorul ii promite un "leac de frica". Sarbatoarea Sf. Ioan este prilejul folosit de voievod pentru a-i invita pe boierii adunati la biserica la un ospat de reconciliere. Scena este semnificativa pentru definirea caracterului personajului principal. Imbracat in tinuta de gala, voievodul tine o cuvantare impresionanta, dar cu totul nesincera. Discursul este un "model" de ipocrizie La palat, cei 47 de boieri sunt masacrati de slujitorii pregatiti pentru acest eveniment. Motoc asista, obligat de domnitor, la scena masacrului, fara a sti care ii este soarta. Cativa fugari dau de stire in afara zidurilor palatului despre macel, ceea ce contribuie la adunarea unei multimi dezlantuite in fata portilor ferecate. Oamenii, la inceput dezorientati de intrebarea solului trimis de Lapusneanu pentru a afla ce vor, formuleaza revendicari importante, dar neunitare - "Sa ne micsureze dajdiile!", "Sa nu ne mai zapciasca!", "Sa nu mai platim biruri!" . O voce din multime se impune ca vointa, determinand cristalizarea cererilor intr-o singura revendicare: "Capul lui Motoc vrem!" . Naratiunea atinge climaxul in acest punct, strigatul multimii devenind motoul partii a treia a nuvelei. Motoc este sacrificat, domnitorul indeplinindu-si promisiunea initiala: "Iti fagaduiesc ca sabia mea nu se va manji de sangele tau, te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma mai usurezi de blastemurile norodului". Bun cunoscator al reactiilor umane, Lapusnenu il sacrifica pe Motoc pentru a potoli furia "norodului" adunat in fata palatului. Domnitorul pozeaza in ipostaza de aparator al intereselor "prostimii, dispretuita, in realitate, ca si boierii tradatori. "Leacul de frica" ii este administrat doamnei Ruxanda fara menajamente: Lapusneanu insusi construieste piramida celor 47 de capete. Masacrul boierilor este urmat de alte pedepse, dar promisiunea facuta doamnei Ruxanda este respectata: celor ramasi in viata nu li se mai taie capetele.

Lapusneanu se retrage in cetatea Hotin, pentru a fi mai aproape de hotare, nelinistit de fuga lui Spancioc si Stroici, care au reusit sa scape de urmarirea oamenilor domniei. Imbolnavindu-se de friguri, el cere sa fie calugarit, dar, cand isi revine din lesin, ii ameninta cu moartea pe toti cei prezenti, printre care se afla chiar fiul sau. Spancioc si Stroici se intorc in Moldova, si ii propun doamnei Ruxanda sa-l otraveasca pe domnitor pentru a-si salva viata. Doamna ezita si cere sfatul mitropolitului Teofan. Interventia acestui personaj episodic este hotaratoare pentru fixarea destinului domnitorului. Ipocrit si disimulat, mitropolitul o sfatuieste indirect pe doamna Ruxanda sa-si ucida sotul, lasandu-i impresia ca a absolvit-o de vina. Imoralitatea mitropolitului este insa evidenta. El foloseste, referindu-se la domnitor, o formula pentru iertarea mortilor, desi acesta este inca in viata: "Cumplit si crud este omul acesta, fiica mea; Domnul Dumnezeu sa te povatuiasca. Iar eu ma duc sa gatesc tot pentru purcederea noastra cu noul nostru domn; si pre cel vechi, Dumnezeu sa-l ierte si sa te ierte si pre tine."

Ultima amenintare a domnitorului - "De ma voi scula pre multi am sa popesc si eu" - ramane fara finalizare, ilustrand furia neputincioasa a unui personaj care a dominat totul. Deznodamantul actiunii nu coincide cu finalul operei. Acesta concentreaza artificial intregul si ii apartine naratorului omniscient, care face legatura dintre timpul cronicii si timpul cititorului (timpul diegezei si timpul relatarii ) : " Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldovei. La manastirea Slatina, zidita de el, unde e ingropat, se vede si astazi portretul lui si al familiei sale".

Intentiile autorului se realizeaza integral. Atmosfera creata in nuvela lui C. Negruzzi concureaza realitatea cronicilor.