STRUCTURA OPEREI LITERARE

STRUCTURA OPEREI LITERARE

Opera literarǎ are continut (ce prezintǎ) si o formǎ (cum prezintǎ); intre ele se realizeazǎ unitatea

compozitionalǎ.

Tema = aspectul general, preluat din realitate, spre a fi transfigurat artistic

Ideea = atitudinea scriitorului fatǎ de tema prezentatǎ, mesajul operei

Motivul = o situatie, un personaj cu caracter de generalitate, care se repetǎ in aceeasi operǎ sau in mai

multe opere.

ex.: motivul animalului nǎzdrǎvan, in creatiile populare; motivele poetice din "Miorita"

Conflictul = apare in opere epice si dramatice si reprezintǎ contradictia intre douǎ personaje, idei,

interese, situatii.

Subiectul = apare in opere epice si dramatice si este succesiunea de intamplǎri in planul actiunii

Momentele subiectului

- expozitiunea: cadrul general - locul si timpul actiunii, identitatea personajelor

- intriga: motivul care declanseazǎ conflictul

- desfǎsurarea actiunii: ansamblul de intamplǎri care dezvoltǎ intriga

- punctul culminant: momentul de maximǎ intensitate a conflictului

- deznodǎmantul: rezolvarea conflictului

Atentie!

- ordinea in care apar momentele subiectului si dimensiunea fiecǎruia dintre ele depind de viziunea

scriitorului;

- intr-o operǎ epicǎ/dramaticǎ se urmǎreste succesiunea momentelor actiunii

- intr-o operǎ liricǎ se urmǎreste succesiunea tablourilor sau gradarea sentimentelor

Personajul literar = este specific operelor epice si dramatice

- prin relatiile dintre personaje se naste actiunea

- personajele incorporeazǎ mesajul/ideea operei

ELEMENTE DE PROZODIE

Prozodia = studiazǎ versificatia

Versul = un rand dintr-o poezie, uneori, doar un cuvant, marcat printr-o pauza finala, alteori, si prin pauza mediana, denumita cezura, care il desparte in doua emistihuri, alcatuind o unitate de ordin ritmic, chiar si de sens.

Versul este format din picioare metrice, care ii asigura ritmul.

Stihul= este varianta lexicala a versului in literatura romana veche.

Strofa (din grec.strophe, prin filiera franceza = intoarcere) : un ansamblu unitar de versuri, despǎrtite printr-un spatiu grafic de altele; combinatii de versuri unite prin tipuri de rima, care formeaza strofele: simetrice si asimetrice (in lirica actuala)

Stanta = din fr.stance; ital.stanza = locuinta, in sensul de "casa rimelor"; este sinonim cu "strofa" , in lirica italiana renascentista; denumeste, mai ales, strofa de 8 versuri - octava.

Emistihul = o jumǎtate dintr-un vers despǎrtitǎ de cealaltǎ jumǎtate prin cezurǎ

Cezura = pauza dintre emistihuri

ex.: "Sara pe deal // buciumul sunǎ cu jale." M.Eminescu

Tipuri de strofe

- monovers: o strofǎ = un vers; monostrih este si ultimul vers, al treisprezecelea, dintr-un rondel de Al.Macedonski, identic cu versul l si rimand cu versurile 1, 4, 5, 8, 9, 12.

In "Decor", G.Bacovia : monoversul alterneaza cu fiecare catren, caruia ii exprima concluzia lirica.

- monovers

- distih: 2 versuri

- tertinǎ: 3 versuri

- catren: 4 versuri

- cvinarie: 5 versuri

- sextinǎ: 6 versuri; se mai numeste si senaria (din lat.senarius=vers de sase picioare)

- strofe polimorfe: 7-12 versuri; are cea mai ampla structura prozodica.

. strofa eterometrica = lungimea versurilor dintr-o strofa difera

- strofa patrata = 8 versuri a cate 8 silabe fiecare (ex. "Glossa")

- strofa izometrica = versuri de aceeasi lungime (ex. "Luceafarul")

Mǎsura = numǎrul silabelor din vers

Refrenul = un vers, un cuvant, o strofǎ, o grupare de versuri repetate la anumite intervale, pentru accentuarea ideii.

Piciorul metric = unitate de silabe accentuate si neaccentuate din vers.

Ritmul = succesiunea regulatǎ a silabelor accentuate si neaccentuate, care asigurǎ poeziei o cadentǎ.

Picioare metrice

- troheu: _ _

- iamb: _ _

- dactil: _ _ _

- amfibrah: _ _ _

- anapest: _ _ _

- coriamb: _ _ _ _

- peon: _ _ _ _

_ _ _ _

_ _ _ _

_ _ _ _

versul cretic: piciorul silabic alcatuit din : - - - (accent pe prima si a treia silaba)

mesomacru: picior metric din cinci silabe, cu accent pe a doua: - - - - -

Versul cretic apare totdeauna combinat. In "Moartea lui Fulger", versul este format dintr-un mesomacru si un cretic, ceea ce da poeziei o cadenta puternica, ruguroasa si lenta si o sonoritate de bocet funebru.

Ritmuri

Trohaic: "Doi-nǎ, doi-nǎ, can- tic dul-ce" - folclor

_ _ _ _ _ _ _ _

Iambic: "Mǎ-ri-tǎ fi-e di-mi-nea-ta

_ _ _ _ _ _ _ _ _

Ce-a sǎ-var-sit a noas-trǎ nun-tǎ" O.Goga

_ _ _ _ _ _ _ _ _

Dactilic: "Mih-nea in-ca-le-cǎ, ca-lul sǎu tro-po-tǎ" D.Bolintineanu

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Amfibrahic: "Pe vo-dǎ-l zǎ-res-te cǎ-la-re tre-cand" G.Cosbuc

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Anapestic: "A-le tur-nu-ri-lor um-bre pes-te un-de stau cul-ca-te" Gr.Alexandrescu

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Rima = potrivirea sunetelor de la sfarsitul versurilor, incepand cu vocala accentuatǎ

Tipuri de rimǎ

- imperecheatǎ: a/a/b/b

- incrucisatǎ: a/b/a/b

- imbrǎtisatǎ: a/b/b/a

- monorimǎ: a/a/a/a

- vers alb: fǎrǎ rimǎ; inaugurate la noi de Mihai Eminescu: "Odin si poetul", "Demonism"

- vers liber: fǎrǎ rimǎ si ritm . Simbolistii au promovat versul liber. Ei au considerat ca lungimea versului si ritmicitatea lui trebuie sa reflecte starea de spirit sugerata, ca asonanta este mai discreta decat rima.

In literatura universala: Walt Whitman: "Fire de iarba"; A.Rimbaud: "Iluminarile"

La noi, a fost inaugurat de Al.Macedonski, Tudor Arghezi, G.Bacovia, L.Blaga, Adian Maniu, poetii contemporani.

Rimǎ masculinǎ = rimeazǎ o singurǎ silabǎ accentuatǎ

ex. "La pasa vine un a-rab

Cu ochii stinsi, cu graiul slab." G.Cosbuc

Rimǎ femininǎ = rimeazǎ douǎ silabe, prima accentuatǎ, a doua neaccentuatǎ

ex. "Peste varf de rǎ-mu-re-le

Trec in stoluri ran-du-ne-le." M.Eminescu

Semirima= rima la al doilea vers: x a x a

Rima mixta = versuri rimate diferit

Asonanta = rima imperfecta constand in omofonia ultimei vocale accentuate sau a diftongilor, consoanele urmatoare nefiind identice. Ex.: ta/evoca; dezmierd/sfert