Prezinta rolul Junimii si al lui Titu Maiorescu in impunerea noii directii in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea

Prezinta rolul Junimii si al lui Titu Maiorescu in impunerea noii directii in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Junimea, societate literar-culturala aparuta la Iasi, in 1863, a fost fondata de un numar de cinci tineri entuziasti, interesati de inlaturarea inapoierii culturii romane fata de celelalte culturi europene, cunoscute in perioada studiilor de catre:Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor si Theodor Rosetti.

Rolul acestei societati care va evolua, devenind cenaclu literar, avand propria tipografie, propriul lant de librarii si editand cea mai prestigioasa revista a celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, Convorbiri literare, este deosebit, ea facilitand si formand in fapt aparitia si receptarea marilor scriitori care transforma aceasta eopca literara in "Epoca marilor clasici". Eminescu, Slavici, Creanga si Caragiale sunt cu totii legati de Junimea, si de mentorul ei, Titu Maiorescu.

Maiorescu, o personalitate culturala si politica a epocii, este cel care cristalizeaza in articolele sale ideile de baza ale grupului, atat in plan literar, cultural, dar si in cel lingvistic.

In domeniul literaturii, punctul de pornire este articolul O cercetare critica asupra literaturii de la 1867, articol prin care se incearca intemeierea unui limbaj si a unei metode in studiul operei literare. Maiorescu imparte, pentru a usura analiza, opera literara in doua componente: "conditiunea ideala a poeziei", adica ceea ce doreste sa transmita aceasta, concluzionand ca poezia transmite sentimente, cea de-a doua componenta fiind "conditiunea materiala a poeziei", adica felul in care scriitorul respectiv reuseste sa transmita in plan expresiv sentimentele pentru ca opera sa fie noua ca expresie si convingatoare.

Studiul nu este exclusiv unul retoric, criticul literar utilizand pe langa aceste fundamente ale unui vocabular estetic si numeroase exemple, luate din productia literara a epocii. Punctul de pornire este in fapt unul practic, junimistii isi propusesera sa realizeze o antologie a poeziei romanesti contemporane, moment in care au observat ca nu au nici metoda, nici vocabularul necesare pentru a diferentia operele mediocre de cele cu adevarat valoroase.

La scurt timp dupa aceasta fundamentare si trecere in revista destul de pesimistaa nivelului liricii romane de la 1867, Maiorescu scrie un nou articol, intitulat Directia noua in poezia si proza romaneasca (1872) in care observa un real progres, fiind si prima data cand este mentionat numele lui Eminescu, luat in discutie numai dupa trei poezii publicate in Convorbiri literare, criticul dovedindu-si capacitatea de recunoastere a valorilor autentice, deoarece il numeste "un tanar iubitor de antiteze cam exagerate dar in fine, poet, in toata puterea cuvantului".

Dincolo de aspectele teoretice, Maiorescu imbina si activitatea practica, de sprijinire si recunoastere a talentelor, se cuvin amintite preocuparea pe care o are ca ministru al instructiunii publice de a-i asigura lui Eminescu continuarea studiilor la Berlin sau o slujba care sa-i aduca o oarecare bunastare materiala, de asemenea sprijinirea lui Caragiale in momentul in care este acuzat de imoralitate, dovedind ca arta este o reflectare a realitatii si, deci, misiunea scriitorului nu este de a corija aceasta realitate, ci de a oreprezenta cat mai autentic. Rolul de descoperitor de talente nu este parasit nici spre finalul vietii lui Maiorescu, el fiind printre pimii care observa valoarea lui Sadoveanu in anul 1904, anul debutului editorial al acestuia.

Privite in ansamblu, Junimea si Titu Maiorescu reprezinta un ansamblu de imprejurari si luari de pozitie care aduc literatura romana la o inaltime pe care nu o mai cunoscuse pana atunci, in unele domenii epoca respectiva nefiind inca egalata, ca nici Eminescu, nici Caragiale nu au fost nici egalati, cu atat mai putin depasiti pana acum.